Misiunea spațială Delta (serial)

Adaugă legături
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Misiunea spațială Delta
Delta Space Mission
RegizorVictor Antonescu (1, 3, 7, 14)
Laurențiu Sîrbu (2)
Mircea Toia (4, 10–11, 13, 15–16)
Călin Cazan (4, 10–11, 13, 15–16)
Ștefan Anastasiu (5)
Virgil Mocanu (6)
Constantin Păun (8–9)
Mihai Șurubaru (12)
ScenaristAndrei Bacalu (1)
Victor Antonescu (1, 3, 7, 14)
Mihai Șurubaru (12)
ProducătorElena Mănuilă (producție)
Dana Duma (1)
Grigore Pop (3, 7, 14) (redactori)
StudioAnimafilm
DistribuitorRomâniafilm
Director de imagineMariana Iordan
Operator(i)Călin Cazan (1)
Valentin Eliseu (1, 3, 7, 14)
Marian Mihail (1, 3, 7, 14)
Mihai Sînpetru (1, 3, 7)
Florea Petre (1, 3, 7)
Călin Giurgiu (1, 3, 7)
Florin Săceanu (3, 7, 14)
Valentin Baciu (12) (animatori)
MontajDidi Vasilescu
Suneting. Erica Nemescu
MuzicaGeorge Copaci
ScenografieIon Olaru
Premiera1980–1983
Durata6:54 („Planeta oceanelor”)
7:33 („Recuperare ratată”)
6:40 („Relicva”)
8:12 („Roboți și roboți”)
ȚaraRSR R.S. România
Limba originalăromână
Disponibil în românăoriginal
Prezență online
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Misiunea spațială Delta este un serial de animație ștințifico-fantastic românesc din anii 1980–1983, conceput de Victor Antonescu și regizat de mai mulți regizori (Victor Antonescu, Laurențiu Sîrbu, Mircea Toia, Călin Cazan, Ștefan Anastasiu, Virgil Mocanu, Constantin Păun, Mihai Șurubaru).[1] Serialul explotează apetitul publicului pentru ficțiunea științifico-fantastică[2] și prezintă călătoriile interplanetare ale unor astronauți tineri și temerari din mileniul al IV-lea în căutarea unor alte civilizații,[1][2] înscriindu-se în categoria călătoriilor cinematografice extraterestre.[2]

Succesul la public al acestui serial de animație a stat la baza ideii alcătuirii unui film de lungmetraj omonim, regizat de Mircea Toia și Călin Cazan; acest film a fost finalizat în anul 1984 și prezentat tot atunci la Gala filmului românesc pentru copii de la Piatra Neamț,[1][3] fiind lansat în cinematografe abia în 1985.[4][5]

Rezumat[modificare | modificare sursă]

Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.

În cursul mileniului al IV-lea, cu cincisprezece ani mai înainte, pământenii au lansat o stație spațială automată de cercetări intergalactice în cadrul misiunii Delta pentru a descoperi civilizații extraterestre.[1] După lansarea stației, au apărut însă unele dereglări la creierul electronic, care au făcut ca stația să reacționeze imprevizibil și să pună de mai multe ori în dificultate echipajele și obiectivele misiunii.[6] Alma, o reporteră extraterestră de la televiziunea din constelația Sirius, îl abordează pe pilotul spațial Dan, care făcuse parte alături de Oana dintr-un echipaj de cercetare și recuperase mai demult stația Delta.[7] Cei doi piloți temerari erau foarte tineri în acea vreme și au primit misiunea de a remedia defecțiunea, trecând astfel prin numeroase întâmplări.

Atacul robotului de explorare al stației împinge nava spațială condusă de Dan și Oana într-o tornadă uriașă, care o atrage pe o planetă oceanică, unde materia are o structură macromoleculară, iar organismele cele mai simple sunt uriașe, în comparație cu ea.[8] Nava este înghițită de o amœbă gigantică, chiar în momentul divizării ei, fiind prinsă astfel în zona de separație și supusă unor presiuni enorme.[7] Tinerii piloți reușește să scape, prin ingeniozitate și curaj, și își continuă călătoria.[7][8] Nava spațială pătrunde apoi în incinta stației într-o încercare de a prelua controlul asupra ei, dar este respinsă de sistemul de autoapărare și nevoită să coboare pe o planetă necunoscută pentru a-și reface rezerva de apă.[7] Cei doi astronauți își dau seama curând că au fost aruncați înapoi în timp în perioada Jurasic din trecutul Pământului, când planeta era populată cu saurieni, și trebuie să se lupte cu animale gigantice, inclusiv cu un fioros Tyranosaurus rex.[7] Membrii echipajului scapă cu bine și își continuă misiunea. Nava lor este surprinsă însă de o erupție vulcanică și rămâne blocată în subteranul unei planete.[7] Acolo ei descoperă relicva unei nave imense de origine extraterestră care era captivă într-un sloi de gheață și, pătrunzând în interiorul acesteia, găsesc o mașină a timpului care-i poate teleporta acasă.[7] Cei doi piloți reperează iarăși stația și reușesc să descopere sursa defecțiunii, dar, înainte de a remedia defecțiunea, sunt prinși de roboții orbi care-i confundă cu surse radioactive de energie.[7] Robotul navei spațiale, Robby, este solicitat să intervină și îi va salva din această situație periculoasă.[7] Defecțiunea stației este remediată,[7] ceea ce permite bazei să preia din nou controlul asupra ei, iar cei doi piloți vor salva astfel nava platformă condusă de căpitanul Hunt, care fusese avariată de niște meteoriți.

Într-una din călătoriile spațiale, Dan, Yashiro și Anuta sunt luați prizonieri de Borak, un conchistador extraterestru care a plecat cu milioane de ani în urmă pentru a ajunge la limita metagalaxiei și a rămas fără combustibil. În cele din urmă, piloții spațiali Dan, Oana și Yashiro și reportera extraterestră Alma reușesc, după înfruntări dramatice, să decupleze computerul rebel și să preia controlul asupra stației spațiale automate. Cosmonauții se întorc apoi pe Pământ.[9]

Episoade[modificare | modificare sursă]

Serialul Misiunea spațială Delta este alcătuit din 16 episoade, cf. lucrării Istoria filmului românesc de animație (1920–2020) (2020), și anume:[10]

  1. Planeta oceanelor (r. Victor Antonescu, 1980)[7]
  2. Planeta liliacului (r. Laurențiu Sîrbu, 1980)
  3. Recuperare ratată (r. Victor Antonescu, 1981)[7]
  4. Alarma (r. Mircea Toia, Călin Cazan, 1981)[11]
  5. Lumea cenușie (r. Ștefan Anastasiu, 1981)
  6. Mesajul planetei albe (r. Virgil Mocanu, 1981)
  7. Relicva (r. Victor Antonescu, 1981)[7]
  8. Tunelul (r. Constantin Păun, 1981)[2]
  9. Oglinda (r. Constantin Păun, 1981)
  10. Fugara (r. Mircea Toia, Călin Cazan, 1981)
  11. Jungla purpurie (r. Mircea Toia, Călin Cazan, 1982)
  12. Navigatorul solitar (r. Mihai Șurubaru, 1982)
  13. Noe (r. Mircea Toia, Călin Cazan, 1982)
  14. Roboți și roboți (r. Victor Antonescu, 1982)[7]
  15. Captivi pe Acora (r. Mircea Toia, Călin Cazan, 1983)
  16. Noi, oamenii (r. Mircea Toia, Călin Cazan, 1983)[9]

Producție[modificare | modificare sursă]

Context[modificare | modificare sursă]

Protagonista principală a misiunii Delta...
... și personajul masculin

La sfârșitul anilor 1970 regizorul Victor Antonescu (n. 1936) a coordonat realizarea serialului de animație Aventuri submarine (1978–1980),[12][8] după care, interesat de „poezia cosmosului”, a conceput un nou serial de animație pentru adolescenți[6][8] sau chiar pentru adulți,[13] intitulat Misiunea spațială Delta (1980–1983).[6][8] Creatorii filmelor de animație românești au fost contaminați în acei ani, potrivit criticului Dinu-Ioan Nicula, de „patima lucrului pe bandă rulantă”,[12] producând un număr mare de episoade care au fost transformate ulterior în lungmetraje.[12][14]

În plan global, anii 1970 și începutul anilor 1980 au fost marcați de obsesia pentru aventurile științifico-fantastice, iar cinematografia mondială oscila între reflexia filozofică cu privire la viitor din 2001: O odisee spațială și explorarea spațială aventuroasă din Războiul ste­lelor.[8] Spre deosebire de realizatorii filmelor de animație cu tentă SF ale acelor vremuri, care urmau modelul conflictelor spațiale din Războiul stelelor, echipa de realizatori ai serialului Misiunea spațială Delta a decis să confere aventurilor spațiale o bază științifică solidă, prezentând „fenomene fizice, curiozități astro­nomice sau inovații cibernetice”.[8]

Începuturi[modificare | modificare sursă]

Realizarea acestui serial a început în anul 1980.[15] Primul episod, intitulat „Planeta oceanelor”, prezintă aventurile unui echipaj de cercetare (format din tinerii piloți Dan și Oana,[8] cunoscuți publicului din serialul Aventuri submarine),[16] a cărui navă este atrasă de o tornadă, din cauza apariției unei defecțiuni la creierul electronic al stației automate de cercetări intergalactice, pe o planetă oceanică, unde materia are o structură macromoleculară, iar organismele cele mai simple sunt uriașe, în comparație cu ea.[8] Nava este înghițită de o amœbă gigantică, chiar în momentul divizării ei, iar echipajul reușește să scape, prin ingeniozitate și curaj, de monstrul periculos.[8] Scenariul acestui episod a fost scris de Antonescu, în colaborare cu Andrei Bacalu, care a asigurat suportul științific.[8] Criticii vremii (precum Dana Duma) au evidențiat preocuparea regizorului pentru inclu­derea unor date știintifice exacte într-o structură dramaturgică de suspans, măiestria decorurilor și recuzitei tehnologice de ultimă oră,[6][8] precum și montajul rapid și dinamismul mișcării, susținând că scurtmetrajul românesc este comparabil cu producțiile străine cu subiecte similare.[8]

Protagoniștii serialului sunt niște tineri piloți spațiali din mileniul al IV-lea, care aveau misiunea de explorare a spațiului cosmic în căutarea unor alte civilizații.[1] Scenariile episoadelor au subiecte destul de simple, dar inventive și cu suspans, și dovedesc o influență clară a benzilor desenate din revistele pentru copii, în special în ceea ce privește grafica, încadrarea și unghiurile de filmare.[1] Au fost observate, de asemenea, influențe din capodoperele științifico-fantastice ale vremii precum 2001: O odisee spațială (1968) al lui Stanley Kubrick (asemănarea supercreierului electronic al stației spațiale Delta cu HAL 9000, computerul înzestrat cu inteligență artificială, care preia controlul asupra navei Discovery One) și Războiul stelelor (1977) al lui George Lucas (în ceea ce privește luptele purtate de pământeni în spațiul cosmic cu navele trimise de pe stația spațială).[1]

Împărțirea episoadelor[modificare | modificare sursă]

Intenționând să vândă cât mai curând acest serial în străinătate, compania de distribuție Româniafilm a cerut studioului Animafilm să finalizeze producția celor treisprezece episoade în maximum doi ani. Ca urmare a faptului că ritmul obișnuit de lucru al unui realizator de filme de animație era în acea vreme de două filme pe an,[7] conducerea Animafilm (în frunte cu directoarea Lucia Olteanu)[16] a hotărât ca episoadele serialului să fie realizate de mai mulți regizori (Victor Antonescu, Laurențiu Sîrbu, Mircea Toia, Călin Cazan, Constantin Păun, Virgil Mocanu), ce urmau să lucreze în paralel.[1][7]

Efectul acestei decizii a fost lipsa de coeziune a serialului,[1] în condițiile în care fiecare regizor lucra cu propria sa echipă și nu cunoștea ce lucrau ceilalți regizori.[7] Această situație a fost explicată de Victor Antonescu într-un mesaj publicat în 6 noiembrie 2010 pe propriul său blog: „Cum era de așteptat, mai mulți regizori, personalități diferite, lucrând cu echipe diferite și fără un coordonator al întregii activități, a făcut ca acest serial să conțină episoade în care nici personajele principale nu mai semănau de la un episod la altul, ca să nu mai vorbesc despre scenografie, coloană sonoră etc. Practic, fiecare regizor și-a vazut de propriul episod fără să-l preocupe filmul colegului și în consecință a fost ignorată una din condițiile unui serial – omogenitatea.”.[7] Episoadele serialului au devenit astfel povești de sine stătătoare, fără continuitate, și aveau o concepție artistică diferită (printre care schimbarea înfățișării personajelor).[1] În plus, grăbirea producției a cauzat o reducere a gradului de complexitate a povestirilor cinematografice,[6] ceea ce a făcut ca scenariul și desenul să devină mai simple.[1]

Realizarea unui episod dura aproximativ patru luni și jumătate, iar în timpul filmării acestuia echipa de producție începea adesea să lucreze la următorul episod (conceperea personajelor, scrierea scenariului și alcătuirea decupajului regizoral).[16] Victor Antonescu a realizat doar patru episoade din acest serial („Planeta oceanelor”, „Recuperare ratată”, „Relicva”, „Roboți și roboți”),[7] Mircea Toia și Călin Cazan au contribuit la realizarea mai multor episoade (printre care „Alarma”, în care au dovedit inventivitate regizorală și calități grafice,[11] și „Noi, oamenii”),[9] Laurențiu Sîrbu (un vechi colaborator al lui Antonescu) a realizat episodul „Planeta liliacului”,[8] Constantin Păun a colaborat la realizarea câtorva episoade,[17][18] (precum „Tunelul”),[2] Virgil Mocanu și Ștefan Anastasiu au regizat fiecare câte un episod,[2] iar Mihai Șurubaru a realizat un episod mai deosebit, intitulat „Navigatorul solitar”,[19] care diferea de celelalte prin poveste și grafică.[20] Vocile personajelor au fost dublate de actori îndrăgiți ca Adrian Pintea, Diana Lupescu, Dan Condurache, Ileana Stana-Ionescu și Marcel Iureș.[9] Ultimul episod, intitulat „Noi, oamenii”, regizat de Mircea Toia și Călin Cazan și realizat la începutul anului 1983, prezintă recuperarea stației de către piloții spațiali în urma unei înfruntări dramatice, dovedind astfel că inteligența umană poate învinge inteligența artificială.[9]

Succesul comercial al serialului i-a determinat pe conducătorii studiului Animafilm să propună regizorilor Mircea Toia și Călin Cazan să realizeze un film de lungmetraj omonim pe baza unor episoade; lungmetrajul a fost finalizat în anul 1984 și prezentat tot atunci la Gala filmului românesc pentru copii de la Piatra Neamț,[1][3] fiind lansat în cinematografe abia în 1985.[4][5]

Primire[modificare | modificare sursă]

Episoadele serialului au fost difuzate în România de Televiziunea Română în cadrul programelor sale.[16] Serialul a avut un mare succes la publicul tânăr din timpul anilor 1980,[1][21] episoadele lui fiind așteptate cu un mare interes.[22] Ca urmare a faptului că serialul urma să fie vândut și difuzat în mai multe țări, titlul său a fost scris pe generic în limba română și în încă trei limbi de circulație mondială (franceză, engleză și spaniolă).[23] Un jurnalist de la revista băcăuană Ateneu a remarcat însă că traducerea titlului în limba engleză era greșită: „Delta Space Mission” — în loc de „Space Mission Delta”.[23]

Prima recenzie a acestui film a fost publicată în numărul din ianuarie 1981 al revistei Cinema. Cu acel prilej, criticul Dana Duma evidenția că „serialul Misiunea spațială Delta refuză tentația amintitelor soluții și încearcă să construiască aventura pe o bază științifică solidă. Fenomene fizice, curiozități astro­nomice sau inovații cibernetice constituie pretextul în­tîmplărilor. [...] Așa cum era firesc, echipa de realizare și-a concen­trat eforturile înspre latura de atractivitate a serialului. Decorurile, recuzita, cromatica și mișcarea sînt elabo­rate cu minuțiozitate și meșteșug. Filmul suportă com­parația cu oricare altă peliculă a genului realizată de studiouri prestigioase, ca de exemplu cele japoneze. Stimabilă este și preocuparea autorului pentru inclu­derea datelor știintifice într-o structură dramaturgică de suspans. Montajul rapid și dinamismul mișcării sînt de­altfel atribute ale stilului său personal. [...] Suportul știintific asigurat cu mare competență de Andrei Bacalu, scenaristul episodului, acordă serialu­lui o sobrietate aparte, destul de rar întîlnită în creațiile acestui gen. Se face simțită însă nevoia unei mai pre­cise definiri a personalității eroilor, mult prea asemănă­tori în comportament. Detaliile «care fac poezia» sînt necesare în relațiile dintre ei, căldura omenească nu poate decît să înfrumusețeze aventurile lor temerare.”.[8] O opinie destul de similară și parțial favorabilă a avut-o și criticul Florica Ichim, care, într-un articol publicat în ziarul România liberă, a constatat că „imaginația la capitolul tehnologic n-are mari cusururi, întîmplările și, mai ales, oamenii angrenați in misiunea Delta sunt mai puțin captivanți și de loc diferențiați”.[2]

Într-o altă cronică, publicată în decembrie 1981, Dana Duma a afirmat că episoadele serialului Misiunea spațială Delta sunt „basme vechi pe planete noi” și a evidențiat aspectul de basm al poveștilor științifico-fantastice: „Înveșmîntați ca niște cosmonauți, ei [eroii serialului - n.n.] au comportament de cavaleri fără teamă și prihană și săvîrșesc fapte învăluite de aură miraculoasă, dar aparținînd miraculosului tehnologic. Rachetele călătoresc printre stele scînteietoare sau pe planete necunoscute, dar fundalul are luxurianța și ciudățenia poveștilor cu vrăjitoare și pitici. Autorii Victor Antonescu, Călin Cazan, Mircea Toia, Constantin Păun și Virgil Mocanu au înțeles nevoia de basm a celor care învață de la vîrsta pelticelii teoria mulțimilor. Oricît demult s-ar teme de vălurile duioșiei, imaginația noastră are totuși nevoie de peisaje mirifice și de senzația de încîntare copilărească”.[24]

Premii[modificare | modificare sursă]

Regizorul Constantin Păun a obținut în 1981 o diplomă de onoare a Asociației Cineaștilor din România (ACIN) pentru episodul „Tunelul”.[25]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e f g h i j k l m Cristina Corciovescu, „La început de drum”, în România literară, anul XVIII, nr. 52, joi 26 septembrie 1985, p. 17.
  2. ^ a b c d e f g Florica Ichim, „Filmul de animație, căutări și împliniri”, în România liberă, anul XXXIX, nr. 11.489, miercuri 7 octombrie 1981, p. 2.
  3. ^ a b Rodica Lipatti (octombrie 1984), „Animatorii animației”, Cinema (10 (262)), p. 16 
  4. ^ a b Dana Duma (martie 1985), „Cronica animației: Un Făt Frumos al viitorului”, Cinema (3 (267)), p. 12, accesat în  
  5. ^ a b Rudolf Herbert, „«Animierender» Einblick”, în Neuer Weg, anul XL, nr. 12.182, sâmbătă 30 iulie 1988, pp. 3–4.
  6. ^ a b c d e Dana Duma, „Film: O nouă tinerețe a animației românești”, în Contemporanul, nr. 31 (1864), 30 iulie 1982, p. 13.
  7. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s Victor Antonescu (). „Scurt rezumat 1 – Misiunea spațială Delta”. Blogul regizorului Victor Antonescu. Accesat în . 
  8. ^ a b c d e f g h i j k l m n o Dana Duma (ianuarie 1981), „Cronica animației: Cosmosul și serialele”, Cinema (1 (217)), p. 22, accesat în  
  9. ^ a b c d e Dana Duma (aprilie 1983), „«Animafilm»: Serialele continuă”, Cinema (4 (244)), p. 15, accesat în  
  10. ^ Dana Duma, Istoria filmului românesc de animație (1920–2020), Editura Academiei Române, București, 2020. ISBN: 978-973-27-3484-1
  11. ^ a b Dana Duma (septembrie 1981), „Animația ca vedetă”, Cinema (9 (225)), p. 22, accesat în  
  12. ^ a b c Dinu-Ioan Nicula, Călătorie în lumea animației românești, Editura Meridiane, București, 1997, p. 51. ISBN: 973-33-0365-8
  13. ^ Manuela Cernat, „«Cupa de Cristal» la ediția a XV-a. «Animafilm» confirmă...”, în Informația Bucureștiului, anul XXXI, nr. 9436, luni 13 februarie 1984, p. 5.
  14. ^ Alice Mănoiu, „Universul etic al tinereții. Însemnări despre filmul pentru copii și tineret”, în Scînteia, anul LVIII, nr. 14.405, duminică 11 decembrie 1988, p. 4.
  15. ^ ***, „Noi filme de animație”, în Scînteia tineretului, seria II, anul XXXVII, nr. 9864, miercuri 11 februarie 1981, p. 2.
  16. ^ a b c d Elena Vlădăreanu, Călin Cazan (), „O animație românească science-fiction din 1987, «Fiul Stelelor», lansată pe BluRay în copie restaurată 4K (interviu audio în cadrul emisiunii „Scena și ecranul", 15:28 min.)”, Radio România Cultura, accesat în  
  17. ^ Călin Căliman, Istoria filmului românesc (1897–2000), Ed. Fundației Culturale Române, București, 2000, p. 378.
  18. ^ Manuela Cernat, „«Novăceștii»: inovație și izbîndă”, în România literară, anul XXL, nr. 39, joi 22 septembrie 1988, p. 17.
  19. ^ Florentin Streche, „Interviu cu regizorul și scriitorul Mihai Șurubaru, despre trilogia Strigoniană - «... o operă care nu se termină aici»”, în revista Regal Literar, 3 noiembrie 2021.
  20. ^ Camelia Varga (), „Interviul Agro TV cu Mihai Șurubaru”, Agro TV, accesat în  
  21. ^ Alexandru Mironov, „Un film pentru voi: «Fiul stelelor», producție a Studioului «Animafilm»”, în Cutezătorii, anul XXII, nr. 46 (1101), miercuri 17 noiembrie 1988, p. 6.
  22. ^ Alice Mănoiu, „Valențele educative ale filmului”, în Scînteia, anul LVI, nr. 13.728, sâmbătă 11 octombrie 1986, p. 4.
  23. ^ a b S. L., „A.C.I.N.-ul ce răspundere are”, în revista Ateneu, Bacău, serie nouă, anul XXI, nr. 11 (180), noiembrie 1984, p. 2.
  24. ^ Dana Duma (decembrie 1981), „Cronica animației: Fantezia cea de toate zilele (și de fiecare film)”, Cinema (12 (228)), p. 19, accesat în  
  25. ^ Uniunea Cineaștilor din România (ed.), Premiile cineaștilor 1970–2000, Editura și Tipografia Intact, București, 2001, p. 50.

Vezi și[modificare | modificare sursă]


v • d • m
Personaje din desenele animate românești

Articol principal: Filmul românesc de animație
v • d • m
Filme de animație românești
Scurtmetraje
Seriale
Misiunea spațială Delta (1980–1983)  • Cei trei mușchetari (1983–1987)  • Temerarii de la scara doi (1985–1988)  • Novăceștii (1985–1988)  • Aventurile lui Pin-Pin (1986–1989)
Lungmetraje
Articol principal: Filmul românesc de animație
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Misiunea_spațială_Delta_(serial)&oldid=15888391