Ludovic Copilul

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Ludovic (supranumit "Copilul") (n. septembrie sau octombrie 893, Altötting – d. 20 sau 24 septembrie 911), uneori numit Ludovic al IV-lea sau Ludovic al III-lea,[1] a fost ultimul membru al Dinastiei Carolingiene care a condus Francia Răsăriteană, începând din anul 900.

Die deutschen Kaiser Ludwig das Kind.jpg

Ludovic unicul fiu legitim al împăratului Arnulf de Carintia, avut cu soția sa, Ota, membră a dinastiei Conradinilor. El s-a născut în Altötting, Bavaria, succedând tatălui său ca rege atunci când acesta a murit, în 899, pe când Ludovic avea doar șase ani. Pe parcursul domniei sale, țara a fost devastată de raidurile triburilor maghiare.

Ludovic a fost încoronat la Forchheim în 4 februarie 900. Este vorba de cea mai timpurie încoronare regală din Germania medievală despre care există consemnări. Ludovic avea o constituție fizică slabă, fiind adeseori bolnav, fapt care, alături de vârsta sa fragedă, a făcut ca guvernarea de facto a regatului să revină altora, nobili și episcopi. Într-adevăr, se poate spune că încoronarea sa a fost rezultatul faptului că Ludovic nu reprezenta o amenințare pentru privilegiile nobililor. Ludovic a mai moștenit Lotharingia, odată cu moartea fratelui său vitreg (și ilegitim) Zwentibold, din anul 900.

Cei mai influenți dintre consilierii lui Ludovic au fost arhiepiscopul Hatto I de Mainz și episcopul Solomon al III-lea de Konstanz. Aceștia doi au fost cei care au avut grijă ca regalitatea să decidă în favoarea familiei Conradinilor împotriva casei de Babenberg în chestiunea stăpânirii în Ducatul de Franconia, ei fiind cei care l-au numit pe nepotul lui Ludovic, Conrad ca duce. În 903 Ludovic a promulgat primele regulamente cutumiare din Germania.

În anul 900, o hoardă de maghiari a devastat Bavaria. Un alt grup al invadatorilor a fost înfrânt de către markgraful Luitpold și episcopul Richer de Passau. În 901, ungurii au devastat Carintia. În aceste condiții, în 904 Ludovic l-a invitat pe principele maghiar Kurszán, propunându-i începerea negocierilor, însă întâlnirea s-a încheiat cu asasinarea întregii delegații a maghiarilor.[2][3]În 906, maghiarii au devastat Saxonia în două rânduri. În 907, ei au aplicat o severă înfrângere celor din Bavaria, ucigându-l pe markgraful Luitpold. Anul următor a venit din nou rândul Saxoniei, ca și al Thuringiei, iar în 909 cel al Alamaniei (Suabiei). Totuși, pe drumul lor de întoarcere, ducele Arnulf I "cel Rău" de Bavaria și-a luat revanșa asupra lor pe Rott, dar în 910 invadatorii au înfrânt armata lui Ludovic ""Copilul" în apropiere de Augsburg.[4]

Pe măsură ce creștea în vârstă, Ludovic a căutat să obțină un anume control militar, însă nu s-a bucurat pe mari reușite împotriva maghiarilor. Armata sa a fost distrusă de aceștia în bătălia de la Pressburg din 907 și în acest context a avut loc moartea lui Ludovic, petrecută la Frankfurt pe Main, în septembrie 911, la vârsta de numai 18 ani. El a fost înmormântat în mănăstirea abației Sf. Emmeram din Regensburg, acolo unde se afla îngropat și tatăl său. Moartea sa a condus la sfârșitul ramurii răsăritene a dinastiei Carolingiene. Vidul de putere creat în Francia răsăriteană a fost până la urmă umplut de către familia lui Henric "Păsărarul", văr al lui Ludovic și întemeietor al dinastiei Ottoniene. Înainte de Henric însă, ducii din Francia de est s-au întrunit pentru a-l alege pe ducele Conrad de Franconia ca rege al Germaniei, pentru a se opune regelui din Francia occidentală (Franța), Carol al III-lea "cel Simplu", ales și de către magnații din Lotharingia.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Ludovic figurează de obicei ca "Ludovic al IV-lea", dat fiind că a fost cel de al patrulea rege carolingian cu acest nume (după Ludovic cel Pios, care a condus pe toți francii, Ludovic Germanul și Ludovic cel Tânăr). Cu toate acestea, Ludovic cel Tânăr, care nu a condus niciodată asupra întregii Franci și, de asemenea, nu a fost strămoș direct al lui Ludovic "Copilul", este alteori omis din numărătoare, iar Ludovic "Copilul" devine astfel "Ludovic al III-lea".
  2. ^ Györffy, György (1959). „Tanulmányok a magyar állam eredetéről”. Budapest: Akadémiai Publishing Company. http://mek.oszk.hu/00300/00355/html//ABC07165/08962.htm. 
  3. ^ Andrew L. Simon, Istvan Lazar (2001). Transylvania: A Short History. ISBN 1931313210. http://books.google.hu/books?id=sCdhLh0C2okC&pg=PA32&lpg=PA32&dq=Kursz%C3%A1n&source=web&ots=P9GeNAeRAZ&sig=ZR_3-lk7iyNjd6Umib7czDHGU8U&hl=hu 
  4. ^ H. M. Gwatking, J. P. Whitney et al, Cambridge Medieval History, Vol. III: Germany and the Western Empire.