Liga Comuniștilor din Iugoslavia

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Liga Comuniștilor din Iugoslavia
Savez Komunista Jugoslavije
Zveza komunistov Jugoslavije
Сојуз на комунистите на Југославија''
League of Communists of Yugoslavia Flag.svg
Președinte Iosip Broz Tito (cel mai remarcabil)
Înființat 1919 Congresul de la Vukovar din 1920
Desființat 1990
Sediu Belgrad, RSF Iugoslavia
Organizație de tineret Liga Tinerilor Comuniști din Iugoslavia
(1919-1948)
Ideologie oficială Comunism, Marxism-Leninism, Titoism
Poziție politică Extrema stângă
Afiliere internațională Comintern (până în 1943)
Cominform (până în 1948)
Culori oficiale Roșu

Liga Comuniștilor din Iugoslavia (în sârbo-croată Savez komunista Jugoslavije; slovenă Zveza komunistov Jugoslavije; macedoneană Сојуз на комунистите на Југославија, Sojuz na komunistite na Jugoslavija), inițial Partidul Comunist din Iugoslavia (în sârbo-croată Komunistička partija Jugoslavije; slovenă Komunistična partija Jugoslavije; macedoneană Комунистичка партија на Југославија, Komunistička partija na Jugoslavija) (înainte de 1952) a fost un partid comunist major în Iugoslavia. Partidul a fost fondat ca un partid de opoziție în Regatul sârbilor, croaților și slovenilor în 1919.

După succesele din alegerile inițiale, partidul a fost interzis de guvernul regal și a rămas ilegal până la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial; uneori era asuprit violent. După căderea Iugoslaviei în 1941, partizanii conduși de comuniști s-au implicat în Războiul de Eliberare Națională și au învins forțele Axei și sateliții locali într-un război civil sângeros. După eliberarea de sub ocupație străină în 1945, partidul și-a consolidat puterea și a înființat un sistem monopartid în Republica Socialistă Federativă Iugoslavia, care a durat până în 1991 când au izbucnit Războaiele iugoslave.

Partidul, care era condus de Iosip Broz Tito din 1937 până în 1980, a fost primul partid comunist la putere din istorie în Blocul răsăritean care s-a opus deschis politicii dictate de Uniunea Sovietică și astfel a fost expulzat din Cominform în 1948 după ce Stalin l-a acuzat pe Tito de naționalism. După epurările interne, partidul s-a redenumit în Liga Comuniștilor și a adoptat politica de auto-gestionare a muncitorilor și a comunismului independent, cunoscută sub numele de Titoism.

Partidul s-a desființat în ianuarie 1990 la un congres al partidului.

Lideri de partid[modificare | modificare sursă]

Nume Mandat poziție, note
Filip Filipović
Živko Topalović
aprilie 1919 - iunie 1920 secretari politici
Vladimir Ćopić secretar organizațional
Pavle Pavlović
Jakov Lastrić
iunie 1920 - august 1921 Președinți ai Comitetului Central al Partidului
Filip Filipović
Sima Marković
secretari politici
Vladimir Ćopić secretar organizațional
După ce a fost interzis în 1921, the conducerea Partidului Central Alternativ, format în iunie 1921, și-a asumat conducerea Partidului Comunist:
Kosta Novaković
Triša Kaclerović
Moša Pijade
august 1921 - iulie 1922 Conducerea Partidului Central Alternativ
O divizare din conducere a dus la formarea Comitetului Executiv al Partidului Comunist in Migrație aflat în opoziție față de conducere:
Sima Marković septembrie 1921 - iulie 1922 Comitetului Executiv al Partidului Comunist in Migrație
Facțiunile s-au reunit la Prima Conferință de Stat ținută la Viena, în iulie 1922.
Sima Marković iulie 1922 - mai 1923 secretar
Triša Kaclerović mai 1923 - mai 1926 secretar
Sima Marković mai 1926- aprilie 1928 secretar politic
Radomir Vujović secretar organizațional
Comitetul Central a fost destituit în aprilie 1928 de Comintern și înlocuit de o conducere temporară.
conducere temporară sub
Đuro Đaković
aprilie - noiembrie 1928
Jovan Mališić Noiembrie 1928 - înainte de 1934 secretar politic
Đuro Đaković noiembrie 1928 - 1929 secretar organizațional
Din 1930 conducerea partidului se afla în exil la Viena fără să mențină legătura cu statul pana în 1934.
Milan Gorkić decembrie 1934 - noiembrie 1936 secretar politic
Milan Gorkić noiembrie 1936 - 23 octombrie 1937 secretar general; asasinat la Moscova în 1939
Iosip Broz Tito noiembrie 1936- May 1938 secretar general; din decembrie 1936
conducere temporară sub
Iosip Broz Tito
mai 1938 - martie 1939
Iosip Broz Tito martie 1939 - 4 mai 1980 secretar general, ulterior Președinte al Prezidiului
Nume Mandat Reprezentând
Branko Mikulić
(președinte interimar)
19 octombrie 1978 - 23 octombrie 1979 Bosnia și Herțegovina
Stevan Doronjski
(președinte interimar până pe 4 mai)
23 octombrie 1979 - 20 octombrie 1980 Voivodina
Lazar Mojsov 20 octombrie 1980 - 20 octombrie 1981 Macedonia
Dušan Dragosavac 20 octombrie 1981 - 29 iunie 1982 Croația
Mitja Ribičič 29 iunie 1982 - 30 iunie 1983 Slovenia
Dragoslav Marković 30 iunie 1983 - 26 iunie 1984 Serbia
Ali Shukrija 26 iunie 1984 - 25 iunie 1985 Kosovo
Vidoje Žarković 25 iunie 1985 - 26 iunie 1986 Muntenegru
Milanko Renovica 28 iunie 1986 - 30 iunie 1987 Bosnia și Herțegovina
Boško Krunić 30 iunie 1987 - 30 iunie 1988 Voivodina
Stipe Šuvar 30 iunie 1988 - 17 mai 1989 Croația
Milan Pančevski 17 mai 1989 - 30 iunie 1990 Macedonia