László Miske

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
László Miske
Date personale
Născut (88 de ani)[1] Modificați la Wikidata
Zălan, România Modificați la Wikidata
Ocupațieactor Modificați la Wikidata
Alma materLiceul Teoretic „Brassai Sámuel”[*]​
Universitatea de Arte din Târgu Mureș
Alte premii
Premiul Mari Jászai[*]​ (2003) Modificați la Wikidata
Prezență online
Modifică date / text Consultați documentația formatului

László Miske, menționat uneori Ladislau Miske sau Vasile Miske, (n. , Zălan, Bodoc, Covasna, România) este un actor maghiar născut în România, care a fost distins cu Premiul Jászai Mari. A făcut parte timp de 27 ani din trupa secției în limba maghiară (Szigligeti Társulat) a Teatrului de Stat din Oradea (1966-1993),[2][3] iar în 1993 s-a stabilit definitiv în orașul Debrețin din Ungaria, unde a jucat ca actor la Teatrul Csokonai și a predat vorbirea și mișcarea scenică la Facultatea de Muzică a Universității din Debrețin.[4]

Biografie[modificare | modificare sursă]

S-a născut în 18 septembrie 1935 în satul Zălan din județul Trei Scaune (azi în jud. Covasna).[2] Tatăl său era pastor reformat.[4] A plecat din satul natal pentru a învăța în orașul Cluj, unde exista un teatru maghiar cu o tradiție îndelungată. A absolvit acolo cursurile Liceului Brassai Sámuel (în 1954),[2][4] după care a vrut să urmeze studii de agronomie, dar, după ce a susținut proba scrisă, a fost declarat respins deoarece se aflase că provenea dintr-o familie de chiaburi.[4] A lucrat un an ca funcționar,[4] după care a dat admitere la Institutul Teologic Protestant din Cluj,[2][4] unde nu se ținea cont de originea socială.[4] A absolvit studiile teologice în 1960, după care a fost repartizat, la cererea sa, ca pastor reformat în satul Bădeni (jud. Cluj), pentru a fi mai aproape de părinții săi.[4] A slujit timp de doi ani la Bădeni, făcând naveta din orașul Turda, unde locuiau atunci părinții săi.[4]

În 1962 a abandonat cariera preoțească și, atras de teatru, s-a înscris la cursurile Institutului de Teatru „István Szentgyörgyi” din Târgu Mureș, pe care le-a absolvit în 1966.[2][3][5] I-a avut colegi de promoție pe Zoltán Bodó, Julia Borbáth, Imre Dobos, Antal Flórián, Éva Moldován, Ádám Rajhona, Imre Szélyes, István Szöke și Ilona Toszó.[6] A fost elev al profesorului György Kovács, pe care l-a evocat astfel: „... nu voi uita niciodată repetițiile cu maestrul Kovács. Ascuns într-un colț al scenei, el te electriza cu privirea, în care citeai clipă de clipă ce ai de făcut, ce e bine și ce nu”.[5]

A fost repartizat, după absolvire, la secția în limba maghiară (Szigligeti Társulat) a Teatrului de Stat din Oradea,[2][3][5] unde a jucat din 1966[2][3] până în 1993.[4] În ultima parte a acestei perioade a jucat ca actor invitat în spectacole puse în scenă la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca (1987-1990) și la Teatrul Național din Miskolc (1990-1993).[2][4] În anul 1993 s-a stabilit definitiv în orașul Debrețin din Ungaria,[4] unde a jucat ca actor la Teatrul Csokonai,[2] a regizat unele spectacole pe scena acelui teatru și a predat vorbirea și mișcarea scenică la Facultatea de Muzică a Universității din Debrețin.[4]

A jucat atât în drame, cât și în comedii, interpretând realist și convingător personaje „robuste, pline de vitalitate” printre care eroi populari, haiduci, personaje istorice și legendare precum Budai Nagy Antal din piesa omonimă a lui Károly Kós, Csongor din Csongor și Tünde de Mihály Vörösmarty, Don César de Bazan din Ruy Blas de Victor Hugo, Eddie Carbone din Vedere de pe pod de Arthur Miller, Stomil în Tango de Sławomir Mrożek, Gore în Mobilă și durere de Teodor Mazilu, Adam în Tragedia omului de Imre Madách, Toldi în Dragostea lui Toldi de György Méhes,[5] Liliom din piesa omonimă a lui Ferenc Molnár, Zoltán Szakhmáry din Chef boieresc de Zsigmond Móricz, Ádám din Cain și Abel de András Sütő, Chiriac din O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale, meșterul din În stație de Kao Hsing-chien și James Tyrone din Lungul drum al zilei către noapte de Eugene O'Neill ș.a.[2] Potrivit propriei afirmații, a fost un admirator al teatrului clasic, iar autorii săi preferați au fost Cehov, Shakespeare și Molière.[4]

Miske a jucat, de asemenea, în mai multe filme atât în România, cât și în Ungaria, printre care Angela merge mai departe (1982), în care a jucat rolul muncitorului petrolist Gyuri, care devine partenerul de viață al taximetristei Angela (interpretate de Dorina Lazăr).[7] A mai apărut în roluri secundare în filmele românești Pe aici nu se trece (1975) și Vlad Țepeș (1979),[3][4] dar și în mai multe filme maghiare precum Ábel Amerikában (1998) și Kisváros (2001).[4]

În 2002 a fost ales cel mai bun actor în rol secundar la Festivalul Național de Teatru de la Pécs. În 2003 a primit Premiul Jászai Mari.[4]

Roluri în piese de teatru[modificare | modificare sursă]

Teatrul de Stat din Oradea[modificare | modificare sursă]

Teatrul de Stat din Cluj[modificare | modificare sursă]

Teatrul Național din Miskolc[modificare | modificare sursă]

Teatrul Csokonai din Debrețin[modificare | modificare sursă]

Filmografie[modificare | modificare sursă]

Filme de cinema[modificare | modificare sursă]

Filme de televiziune[modificare | modificare sursă]

Galerie[modificare | modificare sursă]

  • László Miske în 1983
    László Miske în 1983
  • László Miske în 2014
    László Miske în 2014

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b László Miske, Česko-Slovenská filmová databáze 
  2. ^ a b c d e f g h i j Magyar színházművészeti lexikon. György Székely (red.). Budapesta: Akadémiai. 1994. ISBN 963-05-6635-4  
  3. ^ a b c d e István Katona Szabó, „Színházi kislexikon (1944–1981)”, în A Hét évkönyve, 1982, București, 1982, p. 226.
  4. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q Judit Molnár (), „Hősök nagytiszteletű művésze – beszélgetés Miske László debreceni színművésszel”, Kronikaonline.ro, accesat în  
  5. ^ a b c d Maria Marin, „Viitorul rol: Miske László”, în revista Teatrul, anul XXVIII, nr. 6, iunie 1983, p. 69.
  6. ^ Doina Pană, „Din trecutul învățământului teatral din România. Institutul de teatru «Szentgyörgyi István» din Târgu-Mureș”, în revista Sargetia. Acta Musei Devensis, seria nouă, secțiunea: Istorie. Studii și articole, nr. V, Ed. Colofon Print, Deva, 2014, p. 418.
  7. ^ Călin Căliman, Istoria filmului românesc (1897-2017), Editura EuroPress Group, București, 2017, p. 426.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=László_Miske&oldid=15763324