O noapte furtunoasă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Acest articol se referă la o piesă de teatru de I.L. Caragiale. Pentru alte sensuri, vedeți O noapte furtunoasă (dezambiguizare).
O noapte furtunoasă
Jiquidi ilustratie.jpg
Ilustrație de Constantin Jiquidi
Informații generale
Autor Ion Luca Caragiale
Gen Comedie
Ediția originală
Publicată în Convorbiri literare
Limbă originală Română
Țară de prima lansare România
Data publicării
Prima reprezentație 1879


O noapte furtunoasă este o piesă de teatru de Ion Luca Caragiale. A apărut în Convorbiri literare, cu o elogioasă prezentare a lui Titu Maiorescu, ajungând și pe scena Operei Române, în 1935, însoțită de muzica lui Paul Constantinescu. În 1943 regizorul Jean Georgescu a făcut un film după această valoroasă piesă de teatru.

Adevărata notorietate a lui Caragiale începe cu reprezentarea traducerii după A. Parodi, a tragediei în versuri Roma învinsă, la Teatrul Național din București, care avusese cu puțin înainte mare succes la Paris. Drama, în versuri superioare celor originale, fusese remarcată drept excepțională de juriul în care figuraseră Hasdeu, Alecsandri și Maiorescu. Acest succes îl îndeamnă pe Eminescu, de curând redactor la Timpul, să-l introducă în cenaclul lui Titu Maiorescu, în care se va impune cu autoritate. Confirmându-și promisiunile cu lectura Nopții furtunoase la ședința aniversară din 12 noiembrie 1878 la Iași, Maiorescu și prietenii săi au recunoscut în noul dramaturg pe scriitorul mult așteptat, cu subiect original, în autentic mediu românesc și în plină actualitate.

Există o operă omonimă, compusă de Paul Constantinescu (1934), pe un libret propriu care folosește textul piesei lui Caragiale.

Premiera piesei[modificare | modificare sursă]

Pe 18 ianuarie 1879, Teatrul Național din București prezintă în premieră O noapte furtunoasă, trecută în programul teatrului de Ion Ghica, director general al teatrelor. Premiera a avut mare succes, dar autorul, ieșit pe scenă ca să primească aplauzele furtunoase dezlănțuite chiar după primul act, s-a auzit fluierat și huiduit de grupuri organizate la galerie. Despre ceea ce se întâmplase ne mărturisește chiar Caragiale:

„Se răspândise vestea că piesa lovea în instituția Gărzii Cetățenești. Iar la a doua reprezentație, din 21 februarie, am fost iar fluierat, huiduit și amenințat, de o droaie de patrioți din Garda Civică, cu bătaia în piața Teatrului. Niște tineri ofițeri m-au scăpat de furia lor.”

Acesta a fost motivul care a determinat conducerea Teatrului Național să scoată piesa din program. Protestul fusese organizat de un grup de pretinși moraliști, pentru acordarea unei satisfacții micii burghezii „ultragiate“ de conținutul piesei. Și cu toate acestea, momentul a marcat începutul gloriei lui Caragiale, toate piesele pe care le-a prezentat mai târziu constituind cele mai mari succese ale teatrului românesc de acum două secole

Subiectul piesei[modificare | modificare sursă]

O noapte furtunoasă nu se referă atât la îngâmfarea negustorilor parveniți de tipul lui jupân Dumitrache Titircă Inimă-Rea, chiristigiu și căpitan în garda civică, la rigiditatea reprezentanților forței publice de partea celor tari, de felul ipistatului Nae Ipingescu, și la arivismul amploiaților de factura studentului gazetar Rică Venturiano, cât la „onoarea de familist“ a jupânului, compromisă, la lipsa de „rezon“ a ipistatului prea încrezător și grăbit să facă uz de autoritate în favoarea amicului său, în fine la limbajul semicult al ziariștilor, adepți ai unor sloganuri sublime pe care le pronunță după ureche, aplicându-le dacă s-ar ivi ocazia, pe dos. Din fraza lui Venturiano: „Nimeni nu trebuie a mânca de la datoriile ce ne impun sfânta Constituțiune... mai ales cei din masa poporului“, cei doi înțeleg prin sufragiu pe omul de sufragerie, deduc că Rică „bate în ciocoi, unde mănâncă sudoarea poporului suveran“. Într-adevăr, Rică pretinde că n-are altă politică decât „suveranitatea poporului“, pentru că „box populis, box dei“, dar deviza lui civică sună: „Ori toți să muriți, ori toți să scăpăm!“ Piesa, o farsă, se bazează pe un qui pro quo. Jupân Dumitrache ia drept inamic al onoarei sale pe Rică, în vreme ce soția îl trădează cu Chiriac, calfa, omul de încredere, iar Rică, aventurierul hilar, o "asaltează" de fapt pe cumnata chiristigiului.

Într-o polemică cu Frédéric Damé, Eminescu sublinia, în Timpul, semnificația tipologică a lui Rică Venturiano (8 aprilie 1879).

Interpretarea critică[modificare | modificare sursă]

La premieră, comedia a fost învinuită de imoralitate, atât de adversari (Frédéric Damé), cât și de prieteni (Ioan Slavici). Comedie de moravuri, dar și de situații, precum și de caracter, O noapte furtunoasă a fost considerată de unii contemporani ca o farsă.

  • comedie de moravuri, pentru că prezintă viața de toate zilele a mahalalei bucureștene: negoțul, politica, garda civică, familia și adulterul;
  • comedie de caracter, pentru că personajele tipice sunt dintre cele mai veridice: jupân Dumitrache, Chiriac, Nae Ipingescu, Rică Venturiano, Spiridon, Veta și Zița.
  • comedie de situații, pentru că prin încurcătura pe care o provoacă fixarea răsturnată a plăcii cu numărul 9 pe casa lui jupân Dumitrache, vizita nocturnă a lui Rică la Veta, scandalul ce urmează și fericita lui soluționare, spre bucuria tuturor.
  • comedie de limbaj, pentru că în discursul Ziței amestecul de cuvinte și expresii de mahala se îmbină ridicol cu franțuzisme sau neologisme, de cele mai multe ori deformate.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Wikisursă
La Wikisursă există texte originale legate de O noapte furtunoasă