Oratorie
 |
Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea susținerii bibliografice pentru afirmațiile conținute. |
Oratoria (latină oratoria, vorbire) este arta de a ține un discurs.
Cuprins |
Părțile discursului oratoric [modificare]
Exordium [modificare]
Prima parte a unui discurs, care urmărește câștigarea atenției și bunăvoința auditorului. Face apel la sensibilitatea și bunăvoința ascultătorilor.
Propozițiunea [modificare]
Constă în formularea temei discursului în termeni scurți, preciși și clari. Poate căpăta și forma unei sentințe. Este un fel de enunțare a temei.
Diviziunea [modificare]
Constă în alăturarea părților mari ale discursului pentru ca auditoriul să poată urmări cu mai multă ușurință tema tratată.
Narațiunea [modificare]
Este partea discursului în care oratorul dezvoltă tema și confirmă cele anunțate prin exordiu și prin propozițiune. După viziunea anticilor, narațiunea trebuie să aibă trei calități esențiale. Să fie concisă, clară și verosimilă.
Argumentația [modificare]
Sau confirmarea probelor. Constituie partea discursului în care se probează tot ce s-a spus în propozițiune și s-a dezvoltat în narațiune.
Perorația [modificare]
Are un caracter practic, de aceea, epilogul va fi conceput și rostit încât să solicite la maximum puterea de sinteză, de concentrare, a argumentelor și totodată să angajeze personalitatea oratorului, atât rațional cât și afectiv.
