Nicolae al IV-lea al Constantinopolului

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Nicolae al IV-lea al Constantinopolului
Date personale
Născutanii 1070 Modificați la Wikidata
Decedat1152 (82 de ani) Modificați la Wikidata
Religiecreștinism ortodox[*]​ Modificați la Wikidata
Ocupațiepreot[*]​ Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba greacă bizantină Modificați la Wikidata
Funcția episcopală
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Nicolae al IV-lea Mouzalon, menționat uneori Muzalon,[1][2] (în greacă Νικόλαος Μουζάλων, transliterat: Nikolaos Mouzalon; n. anii 1070 – d. 1152) a fost un cleric ortodox grec care a îndeplinit funcția de patriarh ecumenic al Constantinopolului din decembrie 1147 până în martie / aprilie 1151.[3]

Biografie[modificare | modificare sursă]

Origine[modificare | modificare sursă]

Nicolae s-a născut în jurul anului 1070 într-o familie de vază a Constantinopolului, din care a provenit mai târziu un episcop de Amyklon, cu același nume, care a păstorit în a doua jumătate a secolului al XII-lea. Urmașii săi, Gheorghios, Theodoros și Andronikos Mouzalon au fost funcționari politici și militari de rang înalt: Theodoros a fost mare logofăt (megas logothetēs) în timpul împăratului Mihail al VIII-lea Paleologul (1261-1282), iar la Sinodul din 1284 i-a criticat pe susținătorii reunirii bisericești Ioannis Vekkos, Konstantinos Melitiniotis și George Metohitis.[4]

În ceea ce privește viața lui Nicolae Mouzalon, sursele biografice sunt limitate: o lucrare autobiografică intitulată Απολογία pe care a scris-o când a demisionat de pe tronul arhiepiscopal al Ciprului și un Encomium (Εγκώμιον) scris de un orator anonim și rostit când era patriarh al Constantinopolului.[5] El și-a început, probabil, cariera teologică, predând evangheliile și a fost numit predicator laic în timpul păstoririi patriarhului Nicolae al III-lea Grammaticus (1084-1111).[6]

Arhiepiscop al Ciprului[modificare | modificare sursă]

Atunci când a devenit vacant scaunul arhiepiscopal al Ciprului, împăratul bizantin Alexie I Comnenul (1081–1118), apreciindu-i erudiția teologică, l-a considerat mai potrivit pentru această funcție, în ciuda faptului că era laic. Mouzalon a vrut să evite alegerea și a fugit la o mănăstire de lângă Constantinopol, posibil la Mănăstirea Kosmidion⁠(fr)[traduceți], unde s-a călugărit.[7] În cele din urmă, împăratul a reușit să-l convingă pe noul călugăr Nicolae, care a fost ales arhiepiscop al Ciprului. Durata exactă a păstoririi sale ca arhiepiscop este necunoscută, dar cu siguranță a renunțat de bună voie la această funcție în jurul anului 1110.[8][9] Motivele demisiei sale aveau legătură cu incapacitatea sa de a controla situația dăunătoare care predomina în cadrul arhiepiscopiei: clerul coopera cu colectorii de impozite, contribuind la extorcarea brutală a Bisericii Ortodoxe Cipriote,[8] în timp ce clericii care încălcau regulile bisericii erau protejați de conducătorii laici.[10]

După demisia sa, el s-a întors ca stareț la Mănăstirea Sfinților Cosma și Damian din suburbia Kosmidion (azi Eyüp) a Constantinopolului, unde a rămas în următorii treizeci și șapte de ani.[11]

Patriarh al Constantinopolului[modificare | modificare sursă]

Circumstanțele înălțării sale pe tronul patriarhal al Constantinopolului sunt legate de destituirea în februarie 1147 a patriarhului Cosma al II-lea Attikos, care fusese acuzat de bogomilism.[3] A urmat o vacanță a tronului patriarhal de zece luni, din cauza faptului că Sinodul Patriarhal nu a putut să cadă de acord asupra alegerii unei persoane potrivite.[3] Împăratului Manuel I Comnenul (1143-1180), a cărui asistență a fost solicitată de membrii sinodului, l-a propus pe bătrânul Nicolae Mouzalon[3] datorită activității sale pastorale anterioare în Cipru și a stimei de care se bucura în rândul poporului,[12] Prin urmare, Nicolae Mouzalon a fost ales patriarh în decembrie 1147.[3] Alegerea sa a provocat, cu toate acestea, o controversă considerabilă în cadrul Bisericii Constantinopolului: validitatea canonică a alegerii sale a fost pusă la îndoială de unii ierarhi pretendenți care au considerat că renunțarea în mod voluntar la funcția de arhiepiscop (care echivala în opinia lor cu o renunțare la preoție) și faptul că a trăit retras timp de aproape 40 de ani îl făceau inapt pentru funcția de patriarh.[13]

Durata patriarhatului său variază de la un autor la altul: 3 ani (manuscrisele Paris. supp. 755, Atheniensis 1372 și Laurentianus LIX 13), 3 ani și 3 luni (Matei Cigalas), 3 ani și 4 luni (Nichifor Calist și Leunclavius) și 4 ani și 4 luni (Filip de Novara).[3] Din coroborarea informațiilor incluse în toate aceste surse istorice, teologul și bizantinologul francez Venance Grumel (secretar al Revue des études byzantines și autor al unei cronologii a patriarhilor de Constantinopol) consideră că durata patriarhatului lui Nicolae al IV-lea ar fi de 3 ani și 4 luni.[3] Alte surse contemporane lui Grumel menționează perioade asemănătoare: sfârșitul anului 1147 – 1151 (listele lui Karl Krumbacher) și decembrie 1147 – martie 1151 (Dictionnaire de théologie catholique).[14]

Patriarhul Nicolae al IV-lea a scris o serie de lucrări teologice, printre care un tratat care respinge adaosul doctrinar catolic Filioque adresat împăratului Alexie I și o apărare poetică a actului renunțării la funcția de arhiepiscop al Ciprului. El l-a însărcinat pe diaconul Vasilisc să scrie o lucrare hagiografică dedicată Cuvioasei Parascheva „care, într-adevăr, să fie plăcută lui Dumnezeu”.[1] În perioada mandatului său de patriarh au fost adoptate decizii sinodale cu privire la impedimentele căsătoriei între o persoană ortodoxă și o persoană eretică, la interzicerea de către Biserică a adoptării propriilor frați și la dreptul unui cleric condamnat de un tribunal episcopal de a face apel la tribunalul patriarhal.[2] În timpul păstoririi sale, Biserica Ortodoxă Rusă a profitat de haosul care a precedat alegerea sa și a ales în mod necanonic un mitropolit fără a aștepta avizul Patriarhiei Constantinopolului.[15]

Opoziția unei părți a clerului l-a determinat pe împăratul Manuel să-i ceară patriarhului să abdice.[16] Împăratul și patriarhul au purtat discuții timp de câteva zile pe acest subiect, iar înregistrările acestor conversații au fost păstrate.[16][17] În ciuda sprijinului lui Nicolae, episcopul de Methoni, și al lui Nichifor Vasilakis, un membru influent al clerului Catedralei Sfânta Sofia, Nicolae al IV-lea Mouzalon a fost nevoit să renunțe la funcția de patriarh în martie/aprilie 1151.[3][18] A murit în anul 1152.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Nestor Vornicescu, Sfinți români și apărători ai legii strămoșești: lucrare alcătuită din încredințarea Sfîntului Sinod, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1987, p. 259.
  2. ^ a b Maximilian Pal (coord.), Plenitudo legis, amor veritatis : in memoriam Petri Tocănel, Editura Sapientia, Iași, 2002, col. Studia et documenta / Academia Historico-Iuridica-Theologica Petrus Tocănel Instituti Theologici Franciscani, Roman, 1, p. 279.
  3. ^ a b c d e f g h Grumel (1943), p. 255.
  4. ^ Θεόδωρος Ζήσης, „Ο Πατριάρχης Νικόλαος Δ' Μουζάλων”, Επιστημονική Επετηρίδα Θεολογικής Θεσσαλονίκης, τομ. 23 (1978), p. 237.
  5. ^ Θεόδωρος Ζήσης, „Ο Πατριάρχης Νικόλαος Δ' Μουζάλων”, Επιστημονική Επετηρίδα Θεολογικής Θεσσαλονίκης, τόμ. 23 (1978), p. 238.
  6. ^ Θεόδωρος Ζήσης, „Ο Πατριάρχης Νικόλαος Δ' Μουζάλων”, Επιστημονική Επετηρίδα Θεολογικής Θεσσαλονίκης, τόμ. 23 (1978), p. 239.
  7. ^ Θεόδωρος Ζήσης, „Ο Πατριάρχης Νικόλαος Δ' Μουζάλων”, Επιστημονική Επετηρίδα Θεολογικής Θεσσαλονίκης, τόμ. 23 (1978), p. 240.
  8. ^ a b Magdalino (1993), p. 172.
  9. ^ Θεόδωρος Ζήσης, „Ο Πατριάρχης Νικόλαος Δ' Μουζάλων”, Επιστημονική Επετηρίδα Θεολογικής Θεσσαλονίκης, τομ. 23 (1978), p. 242.
  10. ^ Θεόδωρος Ζήσης, „Ο Πατριάρχης Νικόλαος Δ' Μουζάλων”, Επιστημονική Επετηρίδα Θεολογικής Θεσσαλονίκης, τόμ. 23 (1978), pp. 243-246 și Γεράσιμος Μέριανος, „Προστατεύοντας τα συμφέροντα ποιμνίου και μητροπόλεως. Κατάδειξη δημοσιονομικών ατασθαλιών με αφορμή επιστολές του Ευθύμιου Μαλάκη”, inclus în volumul Η Υπάτη στην Εκκλησιαστική Ιστορία,την εκκλησιαστική τέχνη και τον ελλαδικό μοναχισμό, Atena, 2011, p. 288.
  11. ^ Θεόδωρος Ζήσης, „Ο Πατριάρχης Νικόλαος Δ' Μουζάλων”, Επιστημονική Επετηρίδα Θεολογικής Θεσσαλονίκης, τόμ. 23 (1978), p. 246.
  12. ^ Θεόδωρος Ζήσης, „Ο Πατριάρχης Νικόλαος Δ' Μουζάλων”, Επιστημονική Επετηρίδα Θεολογικής Θεσσαλονίκης, τόμ. 23 (1978), p. 248.
  13. ^ Θεόδωρος Ζήσης, „Ο Πατριάρχης Νικόλαος Δ' Μουζάλων”, Επιστημονική Επετηρίδα Θεολογικής Θεσσαλονίκης, τόμ. 23 (1978), p. 250.
  14. ^ Grumel (1943), p. 269.
  15. ^ Θεόδωρος Ζήσης, „Ο Πατριάρχης Νικόλαος Δ' Μουζάλων”, Επιστημονική Επετηρίδα Θεολογικής Θεσσαλονίκης, τόμ. 23 (1978), pp. 250-251.
  16. ^ a b Magdalino (1993), pp. 21, 278.
  17. ^ Aleksei Petrovici Lebedev (). Исторические очерки состояния Византийско-восточной церкви от конца XI-го до середины XV-го века. Moscova: Алетейя. pp. 139–141. 
  18. ^ Angold (1995), pp. 80-81.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]


Funcții religioase
Predecesor:
Cosma al II-lea 		Patriarh ecumenic al Constantinopolului
decembrie 1147 – martie/aprilie 1151 		Succesor:
Teodot al II-lea


Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Nicolae_al_IV-lea_al_Constantinopolului&oldid=16051807