Culă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Veche culă românească

Cula este un tip de construcție semifortificată, răspândit în întregul spațiu balcanic, cu precădere în Serbia și în Albania. Unii cercetători cred că originea culelor este în Afganistan și Iran. Fapt cert, culele sunt prezente și în câmpiile unor țări occidentale, cum ar fi Italia, Franța și Spania.[1]

La Vrața, în Bulgaria, există șase cule. Două din cele aveau un plan compact cu trei niveluri lipsite în exterior de orice fel de decorație, cu ziduri din piatră de până la doi metri grosime, străpunse de metereze pentru tragere verticală și orizontală. În Albania, în zona Gore, tipologia locuinței fortificate este cu două etaje și câte două încăperi pe nivel, separate de un coridor central. Tot de tip turn erau și locuințele din Kratovo, în Macedonia sau din Mani, în Grecia.[2]

În România

În România, culele se întâlnesc numai în regiunea de dealuri a Olteniei. Totuși, câteva exemplare se găsesc și în Muntenia, în județul Argeș. Altădată, aria de răspândire a culelor se întindea și asupra zonelor de câmpie adiacente, până către București, însă, culele din regiunea de șes, mai puțin numeroase de la început, au dispărut mai repede decât celelalte.[3]

Se pare că etimologic termenul provine din cuvântul în limba turcă ”kule” care înseamnă turn. Culele sunt construcții specifice secolelor XVIII și XIX.

Scop

În esență, culele erau locuințele boierilor, construite în vederea apărării avutului și vieții membrilor familiilor acestora împotriva invaziilor întreprinse de către cetele de jefuitori otomani, veniți din sudul Dunării. De regulă, culele, care aveau o formă de turn cu 3-4 caturi, erau prevăzute cu metereze de unde se trăgea cu armele în orice parte a curții. În beci se afla fântâna.[4] Scara către etajele superioare putea fi mobilă, ușile erau masive, beciul solid, pereții groși de 1 metru consolidați cu bârne și străpunși de metereze, ferestrele înguste. Un amănunt mai aparte la unele cule este prezența anexelor sanitare într-un corp separat, un turn îngust, legat de corpul principal printr-un coridor aerian, ca un pod închis.[5]

Pe lângă funcția sa de locuire, cula este o construcție care îl apără pe proprietar nu numai de primejdia din afară, ci și de răzmerițele posibile ale propriilor supuși de pe moșie. Din această cauză, în jurul celor mai multe cule terenul era defrișat, pentru a nu permite apropierea nevăzută a atacatorilor de orice fel.[3]

În decursul timpului, culele au îndeplinit funcții diferite, cu caracter mai restrâns sau mai complex, deosebindu-se trei categorii:[3]

  • cule de refugiu, de apărare sau locuință temporară;
  • cule de veghe, semnalizare și alarmă;
  • cule-locuință permanentă.

Când pericolul otoman a dispărut, culele nu-și mai aveau rostul și au început să se deterioreze, apoi să fie părăsite, distruse.[3]

Situația actuală

Raportul Comisiei Prezidențiale pentru Patrimoniul Construit, Siturile Istorice și Naturale, din septembrie 2009, releva faptul că deși aceste locuințe-turn, din Oltenia, ridicate pe trei nivele, reprezintă o reflectare târzie a unui fenomen arhitectural caracteristic Balcanilor medievali și sunt, cu rare excepții, introduse în Lista monumentelor istorice, nu au fost inițiate acțiuni de conservare sau restaurare. Enumeră apoi o serie de astfel de cule: Cula din Broșteni (jud. Mehedinți), cula din Groșerea (jud Gorj), cula din Cerneți (jud. Mehedinți) sau cula Cioabă-Chintescu din Șiacu (jud. Gorj, 1818- 1823), cula Izvoranu-Geblescu din Brabova (jud. Dolj, sec. XVIII), cula din Retevoiești din 1822 (jud. Argeș), dar și cula din Șuici (a doua jumătate a sec. XVIII, jud. Argeș, care a beneficiat de unele tentative de restaurare în anii ’90 ), care sunt în plin proces de degradare, unele fiind ruinate. În ciuda faptului că aceste cule sunt repere semnificative ale diversității arhitecturii tradiționale din fondul istoric românesc, ele sunt totuși abandonate.[6]

În continuare, raportul analizează succint situația a trei din culele existente:[6]

  • Cula Crăsnaru, din Groșerea, județul Gorj, care a fost construită în anul 1808 de către Cocoș Crăsnarul, ilustrează tipul „clasic” de culă ridicată pe trei nivele, cu pivniță cu metereze. Foișorul se sprijină pe arcade încheiate în arce trilobate aplatizate, susținute de coloane din cărămidă. Fiind incendiată de un trăsnet, în prezent se află în stare de degradare avansată.
  • Cula Cuțui din Broșteni, județul Mehedinți, care a fost construită în 1815, în lunca Motrului, de către Ghiță Cuțui, căpitan de panduri în oastea lui Tudor Vladimirescu. Memoria locului păstrează amintirea tragicului destin al tinerei soții a căpitanului Cuțui, răpită de turcii din Ada-Kaleh, care pustiau vestul Olteniei în vremea când cetele lui Osman Pazvantoğlu terorizau Bucureștiul. Cula a fost deteriorată în timpul Primului Război Mondial, abandonată după 1916, a fost restaurată în anii ’60. În 1990 a fost recuperată de proprietari, care însă au abandonat-o, astfel că la data întocmirii raportului era supusă vandalizării.
  • Cula lui Tudor Vladimirescu din Cerneți, județul Mehedinți, care a fost construită în jurul anului 1800 și a aparținut lui Tudor Vladimirescu. Pe lângă valoarea istorico-arhitecturală are și o valoare memorială. În perioada 1967-1977, Cula lui Tudor Vladimirescu a fost transformată în muzeu, aici funcționând și o expoziție permanentă cu documente și diferite obiecte care aparținuseră conducătorului Revoluției de la 1821 și al pandurilor. În prezent, cu toate că este înscrisă în Lista Monumentelor Istorice, cu Cod LMI: MH-II-m-A-10287, cula este abandonată și se află în curs de degradare, iar prin învelitoarea spartă a acoperișului pătrunde apa de ploaie în interiorul clădirii. Autoritățile nu pot interveni cu fonduri, deoarece urmașii boierului Ion Gărdărescu au revendicat acest imobil și litigiul încă nu este finalizat în justiție.[7] În cartea Prin Munții Mehedinților scrisă de Constantin D. Ionescu și apărută în 1977 la Editura Scrisul Românesc din Craiova, cu o prefață de academicianul istoric Alexandru Dima, la paginile 126-127 se face o precizare cu privire la Cula lui Tudor Vladimirescu, în sensul că atribuirea ar fi eronată. În realitate, pe vremea când slugerul Tudor Vladimirescu era proprietarul terenului, pe acel loc s-ar fi aflat numai un foișor, mai mult de lemn. În ianuarie 1838, via și pivnița slugerului au fost cumpărate de sărdarul Ion Gărdăreanu. Acesta a modificat radical foișorul, transformând postul de pază al viei într-o casă mai arătoasă și mai boierească, denumită în prezent, pe nedrept, Cula lui Tudor Vladimirescu[8].

Cele mai reprezentative cule se aflau în județul Gorj, dar din 20 câte au existat, la ora actuală doar 5 mai sunt în picioare, dintre care 3 restaurate. Acestea sunt cula de la Glogova, precum și culele de la Curtișoara și de la Cartiu aflate în administrarea Muzeului Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”.[4]

Listă de cule

În Oltenia

În Muntenia

În București

  • Cula din apropierea Parcului Ioanid[16]

Bibliografie

  • Radu Crețeanu, Sarmiza Crețeanu: Culele din România, Editura Meridiane, București, 1969
  • Iancu Anastasescu, V. Grama: Culele din Oltenia, Craiova, 1974
  • Luiza Zamora, Șerban Bonciocat: Cule. Case boierești fortificate din România, Editura: Institul European, 2006; ISBN 9789738793815
  • Ioan Godea: Culele din România - tezaur de arhitectură europeană, Editura de Vest, 2006
  • Șerban Bonciocat, Bruno Andreșoiu, Bogdan Gheorghiță: Cule. Case boierețti fortificate din România. Ediție bilingvă, Editura: Igloo Patrimoniu, București, 2007; ISBN 973-87938-5-9
  • Liviu Stoica – Arhitectura locuintei, Bucuresti, 2012, ISBN 978-973-0-13583-1

Note

Legături externe