Civilizația cretană
 |
Deși acest articol conține o listă de referințe bibliografice, sursele sale rămân neclare deoarece îi lipsesc notele de subsol. Puteți ajuta introducând citări mai precise ale surselor. |
|
[[wiki]]
|
Acest articol sau această secțiune nu este în formatul standard. Ștergeți eticheta la încheierea standardizării. Acest articol a fost etichetat în mai 2007 |
Civilizația minoică a fost o civilizație din epoca bronzului care a apărut pe insula Creta și înflorit din aprox. secolul al XXVII-lea î.Hr. până în secolul al XV-lea î.Hr.. A fost redescoperită la începutul secolului datorită activității arheologului britanic Arthur Evans. Will Durant se referiră la civilizația minoică ca „prima legătură din lanțul Europene”. Se consideră că primii locuitori ai Cretei au venit pe insulă înainte de cca. 128000 î.Hr., în timpul paleoliticul mijlociu. Cu toate acestea, până în anul 5000 î.Hr. nu au existat semnele unei agriculturi avansate.
Apariția ei și perioadele de bruscă înflorire întrerupte de cataclisme rămân un mister.
Termenul minoic vine de la numele regelui legendar cretan Minos și a fost folosit pentru prima dată de arheologul englez Arthur Evans.
Cuprins |
Generalități[modificare]
Cea mai timpurie civilizație europeană de nivel înalt, civilizația cretană, a luat naștere în bazinul oriental al Mării Mediterane, pe insula Creta. După declinul civilizației cretane, locul în acest spațiu i-a fost luat de cultura miceniană, reprezentată de aheeni, care au fost primii indo-europeani ce au ocupat Creta.
Geografie[modificare]
Insula Creta este situată în extremitatea sudică Mării Egee împânzite de insule, între Grecia și Asia Mică. Este posibil ca civilizația cretană să fi fost rezultatul unei dezvoltări interne, dar este mult mai probabil să fi fost stimulată de legăturile comerciale și culturale cu Asia Mică și, în măsură mai mică, cu Egiptul.
Potrivit lui Homer, in Creta existau 90 orașe. Cele mai importante erau: Knossos, care controla partea de nord a insulei, Phaistos, care controla partea de sud a insulei, Malia, care controla partea central-estică, Kato Zacros, care controla extremitatea de est, si Chania, care controla partea de vest a insulei.
Creta avea în jurul anului 1950 î.C. palate splendide, orașe mari și prospere, acestea fiind probabil rezultatul atât al producției pe scară mare a uleiului de măsline și a vinurilor, cât și urmare a comerțului practicat intens în zona de răsărit a Mării Mediterane.
Cronologie si istorie[modificare]
| Cronologie | |||||||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 3650-3000 î.C. | EMI | Prepalatial | |||||||||||
| 2900-2300 î.C. | EMII | ||||||||||||
| 2300-2160 î.C. | EMIII | ||||||||||||
| 2160-1900 î.C. | MMIA | ||||||||||||
| 1900-1800 î.C. | MMIB | Protopalatial |
|||||||||||
| 1800-1700 î.C. | MMII | ||||||||||||
| 1700-1640 î.C. | MMIIIA | Neopalatial |
|||||||||||
| 1640-1600 î.C. | MMIIIB | ||||||||||||
| 1600-1480 î.C. | LMIA | ||||||||||||
| 1480-1425 î.C. | LMIB | ||||||||||||
| 1425-1390 î.C. | LMII | Postpalatial |
|||||||||||
| 1390-1370 î.C. | LMIIIA1 | ||||||||||||
| 1370-1340 î.C. | LMIIIA2 | ||||||||||||
| 1340-1190 î.C. | LMIIIB | ||||||||||||
| 1190-1170 î.C. | LMIIIC | ||||||||||||
| 1100 î.C. | Subminoan | ||||||||||||
Minonienii erau un popor de origine ne-indo-europeană, fiind înruditi probabil cu populațiile din Anatolia. Cea mai veche dovada a prezentei umane pe insula Creta dateaza din anul 7000 î.C., reprezentând rămășițele unei comunități agricole neolitice preceramice.
Grecii au păstrat în secole ulterioare memoria grandorii cretane, dar istoria acestei civilizații este învăluită în legendă. Conform celei mai cunoscute dintre ele, orașul elen Atena trimitea regelui cretan Minos în fiecare an, drept tribut, tineri și fecioare, aceștia fiind sacrificați Minotaurului, monstrul jumătate om, jumătate taur, din adâncul labirintului. În cele din urmă, eroul atenian Tezeu omoară bestia și reușește să scape din labirint. Datorită legendei, adjectivul „minoic”, derivat din numele Minos, este folosit în expresia „civilizația minoică”, sinonim pentru „civilizația cretană”.
În realitate, vor fi fost sacrificați tauri. Iar singurii expuși pericolului erau acrobații, antrenați să execute salturi peste tauri, prinzându-se de coamele acestora. Frescele viu colorate, pictate pe pereții palatului de la Knossos, ne sugereaza că membrii societății minoice erau optimiști, relaxați și iubitori ai plăcerilor vieții. Se pare că populația era pașnică și se simțea în siguranță, deoarece palatele și orașele nu erau fortificate și secole de-a rândul soldații nu au purtat armuri.
Arhitectura[modificare]
Palatele erau formate dintr-un șir de încăperi complicat distribuite. Se presupune că cel mai mare palat, cel din Knossos, era reședința regală, dar la fel de impresionante erau și palatele din Phaistos, Malia și Hagia Triada. Palatele și orașele aveau apeducte și sisteme de canalizare. În jurul anului 1750 î.C., în urma unei catastrofe naturale, probabil un cutremur, palatele au fost avariate. Dar cultura minoică avea încă resursele necesare pentru a reconstrui totul și mai grandios. După 1650 î.C. însă civilizația minoică, fiind trecută de apogeul dezvoltării ei, nu a mai putut face față unei noi catastrofe care s-a produs în jurul anului 1380 î.C. Aceasta din urmă a fost probabil legată de erupția unui vulcan care a distrus mare parte a insulei Thera (astăzi Santorini) aflată la circa 110 km. Creta însăși a fost devastată de gigantica undă postseismică. Efectele cutremurului au fost resimțite probabil în tot estul bazinului Mării Mediterane și se presupune că distrugerea insulei Thera a dat naștere legendei continentului scufundat în ocean, Atlantida. În urma acestei catastrofe, palatele nu au mai fost reconstruite timp de câteva generații, iar civilizația minoică a dispărut.
Cultura[modificare]
Scrierea[modificare]
S-au păstrat numeroase tăblițe de lut datând din aceasta perioadă. Inscripțiile acestora în linearul B sunt similare primelor scrieri în limba greacă, ceea ce a susținut prezumția că la vremea aceea Creta căzuse sub ocupația războinicilor veniți din peninsula Pelopones (Grecia), aheii sau micenienii. Aheenii popor de păstori și nomazi care au introdus în Grecia calul s-au stabilit în Peloponez venind dinspre nord în mileniul al XI-lea î.C. Spre deosebire de minoici, care erau scunzi și nu purtau barbă, aheii erau înalți, bărboși și războinici iscusiți. Ei utilizau carele de luptă, necunoscute cretanilor. Aheii și-au întemeiat orașe fortificate, fiecare oraș având câte o citadelă sau o fortareață foarte bine aparată. Majoritatea acestor orașe se aflau în Pelopones, principala peninsulă care formează sudul Greciei. Cel mai impozant era Micene, amintit în poeme și legende ca fiind capitala marilor regi ahei și a bogăției lor în aur. Termenul „micenian” este utilizat de obicei când se face referire la ahei și la civilizația lor din mileniul al II-lea î.C.
Religia[modificare]
Cretanii antici venerau aproape exclusiv zeite. Deși există unele dovezi ai adorarii unor zei de sex masculin, reprezentările minoice ale zeitelor decât ai zeilor. Desi unele dintre aceste reprezentari ale femeilor sunt speculate a fi imagini de adoratoare și preotese care oficiază ceremonii religioase, si nu divinitatea însăși, se pare ca existau mai multe zeite, inclusiv o Zeiță-Mamă a fertilității, o protectoarea a orașelor, a gospodariilor, a recoltei, a infernului, etc. Unii au susținut că toate acestea sunt aspecte ale unei singure Mari Zeițe. Ele sunt adesea reprezentate de șerpi, păsări, maci, și un animal ciudat.
O sărbătoare importantă minoica reprezintă dansul cu taurul, adesea reprezentată în frescele de la Knossos și în sigiliile miniaturale. În acest ritual care pare destul de periculos, la care participau atât bărbații, cât și femeile, dansatorii se confruntau cu un taur și, apucând-l de coarnele sale, erau aruncați pe spatele acestuia. Fiecare dintre aceste mișcări apare în reprezentările minoice, dar semnificația reală a dansului cu taurul în cultul minoic și viața culturală este destul de ambiguă. Ceea ce este clar, totuși, este că nu era vorba de o confruntare antagonista și triumful omului prin moartea rituală a taurului, semnificatia luptei cu tauri in cultura spaniolă, ci este vorba de un sentiment al cooperării armonioase.
Declinul[modificare]
În jurul anului 1600 î.C., orașele miceniene erau înfloritoare și își dezvoltau propria cultură, puternic influențată inițial de cultura minoică din Creta. Micenienii erau răspândiți în aproape tot arhipelagul din Marea Egee și, odată cu declinul Cretei, și-au construit o rețea comercială profitabilă cuprinzând toată zona estică a Mediteranei. Pentru un timp, Micene pare să fi avut statutul unei mari puteri, capabilă să negocieze pe picior de egalitate cu imperiul hittit și cu cel egiptean. Primele semne ale dezordinii și declinului au apărut în secolul al XIII-lea î.C.
O cauză s-ar putea să fi fost suprasolicitarea forțelor proprii în razboiul împotriva Troiei. Principalele centre miceniene au decăzut definitiv în secolul al XII-lea î.C. Printre alte cauze probabile se numără și sosirea unui alt trib elenofon, dorienii. Deși aheii și dorienii au conviețuit și în final au devenit un singur popor, tulburările perioadei de început au determinat migrări semnificative ale aheilor spre coasta de vest a Asiei Mici. Aproximativ în secolul al XI-lea î.C. scrisul s-a pierdut, iar operele de artă au dispărut. Grecia, devastată de catastrofe, a intrat în perioada neagră a istoriei sale antice.
