Calul lui Przewalski
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Calul lui Przewalski Stare de conservare: În pericol
|
|||||||||||||||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
 |
|||||||||||||||||||||
| Clasificare ştiinţifică | |||||||||||||||||||||
|
|||||||||||||||||||||
| Nume trinomial | |||||||||||||||||||||
| Equus ferus przewalskii |
|||||||||||||||||||||
Calul lui Przewalski (Equus ferus przewalskii, Equus przewalskii sau Equus caballus przewalskii, clasificarea este disputată), numit şi calul sălbatic asiatic, calul sălbatic mongol sau Takhi, este o specie de cal sălbatic, cea mai apropiată rudă sălbatică a calului domestic.
Cei mai mulţi cai "sălbatici" din ziua de astăzi, ca mustangul american sau brumby australian, sunt de fapt animale sălbăticite, cai care au fost demult domestici, dar au scăpat şi s-au întors la o stare aparent sălbatică. Calul lui Przewalski, pe de altă parte, nu a fost niciodată domesticit cu succes. Au existat mai multe ecvide nedomesticite niciodată, printre ele numărându-se de exemplu tarpanul. Cele mai multe au dispărut însă, iar calul lui Przewalski şi anumite subspecii de hemion au rămas singurii cai cu adevărat sălbatici din lume.
Cuprins |
[modifică] Taxonomie
Poliakov, care a afirmat că animalul e o specie de cal sălbatic, i-a dat numele oficial de Equus przewalskii (Poliakov 1881). Dar specialiştii nu au căzut de acord asupra clasificării corecte. Unii îl consideră o specie separată, ultimul descendent al calului sălbatic Equus ferus, alţii îl încadrează ca o subspecie de Equus caballus. Controversa va fi rezolvată numai când strămoşul comun din care au evoluat calul lui Przewalski şi cel domestic va fi determinat[1]. Deşi calul lui Przewalski are 66 de cromozomi, spre deosebire de calul domestic care are 64, acestea sunt singurele ecvide care se pot încrucişa şi produce descendenţi fertili, având 65 de cromozomi.
[modifică] Populaţie
La un recensământ din 2005, populaţia mondială de cai Przewalski număra aproimativ 1500 de exemplare. Toţi erau descendenţi ai celor 31 de cai care existau în captivitate în 1945, aceştia la rândul lor descendenţi din aproximativ 15 capturaţi în 1900. O colaborare între Societatea Zoologică din Londra şi nişte oameni de ştiinţă mongoli a avut ca rezultat reintroducerea cu succes a acestor cai din grădinile zoologice în habitatul lor natural din Mongolia, iar din 2005 există o populaţie liberă de 248 de animale.
[modifică] Comportament
În sălbăticie, calul lui Przewalski trăieşte în grupuri sociale constând într-un armăsar dominant, o iapă dominantă, alte iepe, şi mânjii lor. Viaţa lor zilnică este similară cu cea a turmelor de cai sălbăticiţi. Fiecare grup are un teritoriu bine stabilit. În interiorul acestuia, herghelia parcurge între 5 şi 10 km pe zi, păscând, adăpându-se, mâncând sare şi dormind. Noaptea, turma se adună şi doarme aproximativ patru ore. Zonele mai multor turme se pot suprapune fără conflict, deoarece armăsarii tind să îşi apere iepele mai mult decât teritoriul.
Armăsarii îşi marchează teritoriul prin miros, lăsând grămezi de bălegar la intervale de-a lungul traseelor pe care le parcurg, pentru a avertiza alţi masculi de prezenţa lor. În plus, când o iapă din turmă urinează, deseori armăsarul va urina în acelaşi loc, pentru a semnala celorlalţi masculi că iapa face parte din turma lui. Armăsarii pot fi deseori văzuţi mirosind bălegarul pentru a confirma marcarea teritoriului.
[modifică] Istorie
În secolul XV, Johann Schiltberger a fost printre primii europeni care au văzut acest cal, fiind prizonier al hanului mongol.
Calul este numit după generalul rus de origine poloneză Nikolai Przewalski (1839–1888). Explorator şi naturalist, el a descris calul în 1881, după ce a plecat într-o expediţie să îl găsească, deoarece circulau zvonuri despre existenţa lui. Mulţi cai Przewalski au fost capturaţi în 1900 de Carl Hagenbeck şi trimişi în grădini zoologice. Între 12 şi 15 din aceştia s-au reprodus şi au format populaţia actuală.
Populaţia nativă s-a diminuat în secolul XX din diverse cauze, iar turmele din Mongolia au dispărut în anii 60. Ultima turmă a fost văzută în 1967 şi ultimul cal singur în 1969. Expediţiile ulterioare nu au reuşit să mai găsească alte exemplare, şi specia a fost considerată "dispărută în libertate" pentru următorii 30 de ani.
După 1945, au rămas doar două grupuri în captivitate: în München şi în Grădina Zoologică de la Praga. Grupul cel mai valoros, cel din Askania-Nova (Ucraina), a fost împuşcat de soldaţi germani în timpul ocupaţiei, şi grupul din Statele Unite a murit.
În 1977, Jan şi Inge Bouman înfiinţează Fundaţia pentru conservarea şi protecţia calului lui Przewalski, care iniţiază un program de schimb între populaţiile din grădinile zoologice din toată lumea pentru a reduce reproducerea între indivizi îndudiţi, iar apoi incepe un program de reproducere propriu. În 1992, 16 cai au fost eliberaţi în Mongolia, urmaţi de alţii mai târziu. Aceşti cai reintroduşi s-au înmulţit cu succes, iar statutul animalului a fost schimbat din "dispărut în libertate" în "ameninţat" în 2005. În ciuda acestui fapt, calul lui Przewalski este încă clasificat drept dispărut în libertate de Lista roşie a IUCN, pentru că nu a fost reevaluat din 1996. Zona în care a fost reintrodus a devenit Parcul Naţional Khustain Nuruu.
[modifică] Eforturi de conservare
Zeci de grădini zoologice din lume au numere mici de cai Przewalski, dar există şi rezervaţii special dedicate speciei.
Cel mai mare program de reproducere în captivitate pentru calul lui Przewalski se desfăşoară la rezervaţia Askania-Nova din Ucraina. Câteva zeci de cai au fost eliberaţi şi în zona evacuată după accidentul de la Cernobîl, care este acum o rezervaţie naturală de facto. O populaţie puternic monitorizată a fost eliberată în pusta Hortobágy din Ungaria; informaţiile colectate aici despre structură, comportament şi boli sunt folosite pentru a îmbunătăţi programul de conservare din Mongolia.
În pădurea Clocaenog din North Wales, Marea Britanie, trei cai Przewalski trăiesc într-un padoc de 5 hectare, pe situl unei foste aşezări din neolitic sau epoca de piatră. Au fost introduşi în 2004, în speranţa că se va putea recrea peisajul din epoca de piatră, când cai asemănători alergau liberi prin Marea Britanie.
Încă o turmă există în rezervaţia Wilds Wildlife din Cumberland, Ohio în SUA. Cei aproximativ 17 cai sunt ţinuţi într-o zonă ce găzduieşte şi alte animale asiatice. Câte o populaţie mică se găseşte şi la Smithsonian Institution aproape de Front Royal, Virginia şi respectiv în Parcul Naţional Zoologic Smithsonian din Washington, DC.
Descoperirile recente în ştiinţa reproducerii ecvinelor fac posibilă conservarea şi extinderea fondului genetic al calului lui Przewalski. În octombrie 2007, cercetătorii de la Parcul Naţional Zoologic Smithsonian au anulat cu succes o vasectomie a unui cal Przewalski - prima operaţie de acest fel pe această specie, şi probabil prima pe o specie ameninţată. Deşi vasectomia se poate realiza pe un animal ameninţat în anumite circumstanţe, mai ales dacă individul a produs mulţi descendenţi şi genele sale sunt supra-reprezentate în populaţie, oamenii de ştiinţă au decis că exemplarul era unul dintre cele mai valoroase din programul de reproducere nord-american.
