Antibiotic: Diferență între versiuni

Modifică legăturile
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Navighează interactiv prin istoric
← Diferența anterioarăDiferența următoare →
Conținut șters Conținut adăugat
VizualWikitext
Linia 51: Linia 51:
De asemenea, René Dubos a izolat, în [[1939]], [[tirotricină|tirotricina]] (formată din 20% gramicidină și 80% tirocidină), primul antibiotic care a fost testat clinic și unul dintre primele care a fost fabricate la nivel industrial. Aceste descoperiri au fost foarte importante, întrucât au readus la lumină interesul pentru penicilină și a lansat practic „era antibioticelor”.<ref name="Epps2006">{{Cite journal|author=Van Epps HL |title=René Dubos: unearthing antibiotics |journal=J. Exp. Med. |volume=203 |issue=2 |pages=259 |year=2006 |pmid=16528813 |DOI = 10.1084/jem.2032fta}}</ref> Datorită necesității imperioase de a trata multitudinea de răni infectate cauzate în timpul celui de-[[Al Doilea Război Mondial|al Doilea Război Mondial]], au fost investite foarte multe resurse în încercarea de a investiga proprietățile penicilinei și de a o purifica, astfel că în 1940 s-a realizat acest lucru.<ref name="Epps2006"/> Antibioticele au devenit frecvent utilizate începând cu anul 1943, când a început producția la nivel industrial a penicilinelor în [[Statele Unite]], [[Regatul Unit]], [[Australia]] și în alte state.<ref name=History/>
De asemenea, René Dubos a izolat, în [[1939]], [[tirotricină|tirotricina]] (formată din 20% gramicidină și 80% tirocidină), primul antibiotic care a fost testat clinic și unul dintre primele care a fost fabricate la nivel industrial. Aceste descoperiri au fost foarte importante, întrucât au readus la lumină interesul pentru penicilină și a lansat practic „era antibioticelor”.<ref name="Epps2006">{{Cite journal|author=Van Epps HL |title=René Dubos: unearthing antibiotics |journal=J. Exp. Med. |volume=203 |issue=2 |pages=259 |year=2006 |pmid=16528813 |DOI = 10.1084/jem.2032fta}}</ref> Datorită necesității imperioase de a trata multitudinea de răni infectate cauzate în timpul celui de-[[Al Doilea Război Mondial|al Doilea Război Mondial]], au fost investite foarte multe resurse în încercarea de a investiga proprietățile penicilinei și de a o purifica, astfel că în 1940 s-a realizat acest lucru.<ref name="Epps2006"/> Antibioticele au devenit frecvent utilizate începând cu anul 1943, când a început producția la nivel industrial a penicilinelor în [[Statele Unite]], [[Regatul Unit]], [[Australia]] și în alte state.<ref name=History/>


=== Sfârștiul secolului al XX-lea și secolul al XX-lea ===
=== Sfârșitul secolului al XX-lea și secolul al XX-lea ===
Dezvoltarea și amploarea descoperirii și producției de antibiotice din [[secolul al XX-lea]] a început să fie cunoscută sub numele de „epoca de aur a antibioticelor”,<ref>Roger Cooter, John Pickstone (2003) [https://books.google.ro/books/about/Companion_to_Medicine_in_the_Twentieth_C.html?id=K4KGLs2LoAwC&redir_esc=y Companion to Medicine in the Twentieth Century]; Capitolul 2: ''The Golden Age of Medicine'', pag. 21-37; Taylor & Francis, ISBN 0415286034</ref> perioadă în care au fost descoperite multe antibiotice: [[streptomicină|streptomicina]], [[bacitracină|bacitracina]], [[cloramfenicol]]ul, [[eritromicină|eritromicina]], [[rifampicină|rifampicina]], etc.<ref name=amrls3/> După popularizarea penicilinei, au început să apară noi clase de antibiotice care au la bază nucleul [[beta-lactamă|beta-lactamic]], compuși care au fost grupați sub denumirea de [[antibiotic beta-lactamic|antibiotice beta-lactamice]]. Noi peniciline sintetizate au fost: [[meticilină|meticilina]], [[oxacilină|oxacilina]], [[ampicilină|ampicilina]] și [[carbenicilină|carbenicilina]].<ref name=History-of-AR> Mohr K.I.(2016) ''[https://link.springer.com/chapter/10.1007/82_2016_499 History of Antibiotics Research]''. În: Stadler M., Dersch P. (eds) ''How to Overcome the Antibiotic Crisis''. ''Current Topics in Microbiology and Immunology'', volumul 398. Springer, Cham ISBN 978-3-319-49282-7, {{DOI|10.1007/82_2016_499}}</ref> [[cefalosporină|Cefalosporinele]] au început să fie dezvoltate după descoperirea cefalosporinei C în [[1945]].<ref>{{Cite journal|author = Karwehl S, Stadler M |year=2016 |title= Exploitation of fungal biodiversity for discovery of novel antibiotics | journal = Curr Top Microbiol Immunol | DOI = 10.1007/82_2016_496}}</ref> Descoperirea [[streptomicină|streptomicinei]] din anul 1944 a permis studiul unui număr mare de compuși sintetizați de speciile din genul ''[[Streptomyces]]'', ducând la descoperirea de [[neomicină]] (1949), [[kanamicină]] (anii 1950) și [[gentamicină]] (1963).<ref name=History-of-AR/> John Ehrlich a reușit să izoleze [[cloramfenicol]]ul, un compus important, din ''Streptomyces venezuelae''.<ref>Ehrlich J, Gottlieb D, Burkholder PR, Anderson LE, Pridham TG (1948) [https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC518608/ Streptomyces venezuelae, N. sp., The source of chloromycetin.] ''J Bacteriol'' '''56'''(4):467–477 {{PMC|518608}} {{PMID|18887825}}</ref> Au fost caracterizate și primele [[tetraciclină (clasă)|tetracicline]]: [[clortetraciclină|aureomicina]] (clortetraciclina, 1948), izolată din ''Streptomyces aureofaciens'',<ref>Duggar BM (1948) [https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/18112227 Aureomycin; a product of the continuing search for new antibiotics]. ''Ann N YAcad Sci'' 30;51(Art. 2):177-81. {{PMID|18112227}} {{DOI|10.1111/j.1749-6632.1948.tb27262.x}}</ref> și [[oxitetraciclină|teramicina]] (oxitetraciclina, 1950), izolată din ''Streptomyces rimosus''.<ref>Finlay AC, Hobby GL, P’an SY, Regna PP, Routien JB, Seeley DB, Shull GM, Sobin BA, Vinson IAJW, Kane JH (ianuarie 1950) [https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15400447 Terramycin, a new antibiotic]. ''Science'' ;111(2874):85. {{PMID|15400447}} {{DOI|10.1126/science.111.2874.85}} </ref>

macrolide
glicopeptide
streptogramine
lincosamide
chinolone
oxazolidindione
noi antibiotice sec 21

Pe toată durata secolului al XX-lea, numărul de substanțe antibiotice introduse în terapie a crescut semnificativ, astfel că în perioada 1935 - 1968, 12 noi clase de antibiotice au fost introduse. Totuși, numărul a scăzut drastic, iar între 1969 și 2003 doar două noi clase au fost descoperite.<ref>{{Cite journal|last=Conly|first=Jm|last2=Johnston|first2=Bl|date=2005|title=Where are all the new antibiotics? The new antibiotic paradox|journal=Canadian Journal of Infectious Diseases and Medical Microbiology|language=en|volume=16|issue=3|pages=159–160|doi=10.1155/2005/892058|pmid=18159536|pmc=2095020|issn=1712-9532}}</ref> După finalizarea epocii de aur a antibioticelor, numărul foarte mare de agenți introduși a dus la utilizarea irațională a acestora în multe domenii, precum medical, veterinar, în industria alimentară și în agricultură, ceea ce a dus la apariția fenomenului sever de [[rezistență la antibiotice]]. Prezența antibioticelor în mediul înconjurător creează o presiune asupra bacteriilor patogene de a dezvolta rezistență și distruge bacteriile folositoare.<ref>{{Cite journal |author = Godfrey S. Bbosa1, Norah Mwebaza, John Odda, David B. Kyegombe, Muhammad Ntale|title=Antibiotics/antibacterial drug use, their marketing and promotion during the post-antibiotic golden age and their role in emergence of bacterial resistance |journal=Health |language=en |volume=6 |pages=410-425|doi = 10.4236/health.2014.65059 }}</ref>


== Caracteristici ==
== Caracteristici ==

Versiunea de la 2 aprilie 2020 23:25

Pentru o companie farmaceutică, vedeți Antibiotice Iași.
Antibiotic

Staphylococcus aureus - Plăcuță de testare a susceptibilității la antibiotice realizată prin antibiogramă
Denumiri
Alte denumiri sau sinonimeAntibacteriene
antimicrobiene
Identificare
Cod ATCJ01
Date clinice
Utilizareinfecții
infestații
Date farmacocinetice
Țintă biologicăcelula bacterii
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Antibioticele (greacă ἀντί- contra, βίος- viață) sunt o grupă de medicamente antimicrobiene care sunt utilizate pentru activitatea lor împotriva bacteriilor, fiind astfel cea mai importantă clasă de substanțe medicamentoase utilizate în tratamentul și profilaxia infecțiilor bacteriene.[1][2] Activitatea poate fi bactericidă, de distrugere a bacteriilor, sau bacteriostatică, de inhibiție a dezvoltării acestora. Un număr limitat de antibiotice posedă, de asemenea, și o activitate antiprotozoarică (cum este, de exemplu, metronidazolul).[3][4] Antibioticele nu sunt active asupra virusurilor, iar clasa de medicamente utilizată pentru distrugerea acestora sunt antiviralele.

Uneori, termenul face referire strict la compușii antimicrobieni produși naturali sau care sunt derivați de semisinteză ai acestora, iar pentru compușii obținuți prin sinteză chimică totală se utilizează termenul de chimioterapic antibacterian (precum sunt sulfamidele și antisepticele). Totuși, ambele tipuri de compuși distrug sau previn creșterea microorganismelor, fiind deci chimioterapice antimicrobiene. În aceeași ordine de idei, antibacterienele pot fi medicamente, săpunuri sau produse de curățare, însă antibiotice reprezintă doar clase de medicamente care sunt utilizate terapeutic la om sau la animale.[5]

Istoric

În ciuda faptului că agenții antibiotici cu spectre largi, care sunt utilizați în mod curent în tratamentul infecțiilor grave, precum tuberculoza și lepra, au fost identificați abia în secolul al XX-lea, unele dintre primele încercări de contracarare ale infecțiilor bacteriene a avut loc acum mai bine de 2500 de ani în China.[6] Se știa în acele vremuri că prin presarea pe o plagă a unei bucăți de pâine mucegăite, sau prin utilizarea de lapte fermentat sau miere poate duce la evitarea instalării unor infecți.[7][8][9][10]

Multe culturi antice, incluzând Egiptul Antic și Grecia Antică, utilizau mucegaiurile și unele surse vegetale pentru tratarea infecțiilor, datorită proprietăților lor antibiotice. Acest fenomen de inhibare a creșterii unor microorganisme prin asocierea de antagoniști a primit denumirea de antibioză.[11] Prima descriere referitoare la acest principiu a fost realizată în anul 1877, când Louis Pasteur și Robert Koch au observat faptul că un bacil din aer producea inhibarea creșterii bacteriei Bacillus anthracis (bacilul cărbunos).[12]

Sinteza chimică a coloranților antimicrobieni

Structura arsfenaminei sau a salvarsanului, colorantul antimicrobian sintetizat de Paul Ehrlich.

Prima substanță antibacteriană care poate fi considerată ca antibiotic cu spectru restrâns a fost descoperită de către medicul german Paul Ehrlich (1854-1915). Acesta a observat faptul că unii coloranți prezintă afinități tinctoriale față de celulele umane, animale și bacteriene, iar altele nu, ceea ce a condus la idea că unii coloranți sintetici ar putea să se lege selectiv de celula bacteriană, distrugând-o, dar fără să afecteze omul. Astfel, Ehrlich a dezvoltat în anul 1907 primul colorant cu potențial terapeutic antimicrobian, pe care l-a denumit salvarsan sau arsfenamină, după foarte multe încercări eșuate.[13][14][15][16] Acest derivat de arsen a devenit imediat foarte frecvent utilizat în tratamentul sifilisul, boală care era foarte răspândită la acea vreme, și a tripanosomiazei africane.[17][18][19]

În anul 1932, Gerhard Domagk și echipa sa de cercetare de la Bayer Laboratories au sintetizat prima sulfamidă, prontozilul roșu, ceea ce a deschis calea către dezvoltarea unei clase foarte numeroase de antibacteriene.[16][20][21][22][23] Pentru descopeirea sa, i-a fost acordat Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în anul 1939.[24]

Descoperirea de noi compuși antimicrobieni se desfășoară și în momentul actual, însă interesul pentru cercetare a scăzut dramatic.

Penicilina și antibioticele naturale

Observații cu privire la puterea inhibitorie a unor microorganisme asupra creșterii altor microoganisme au fost raportate încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Conceptul de antibioză a dus astfel la curiozitatea legată de existența unor compuși antibacterieni în natură.[25] Astfel, multe cercetări au început să fie publicate. În anul 1874, William Roberts a notat faptul că în culturile de Penicillium glaucum, un mucegai utilizat la fabricarea unor tipuri de brânză, nu prezintă contaminare bacteriană.[26] În anul 1876, John Tyndall a adus contribuții sublimentare legate de acest subiect.[27] În anul 1895, Vincenzo Tiberio a publicat rezultate referitoare la capacitatea antibacteriană a unor extracte de mucegaiuri.[28]

În aul 1897, doctorandul Ernest Duchesne a prezentat lucrarea de dizertație „Contribution à l'étude de la concurrence vitale chez les micro-organismes: antagonisme entre les moisissures et les microbes” (Contribuție la studiul competiției vitale la micro-organime: antagonism dintre mucegaiuri și microbi),[29] prima lucrare care ia în considerare potențialul terapeutic al mucegaiurilor pe baza activității antimicrobiene. În teza sa, Duchesne propune ideea că există o luptă continuă pentru supraviețuire între bacterii și mucegaiuri, observând că E. coli a fost eliminată de către Penicillium glaucum când au fost cultivate pe aceeași cultură. De asemenea, a observat că animalele de laborator la care s-au inoculat doze letale de bacil tifoid împreună cu Penicillium glaucum nu s-au infectat cu tiofos. Totuși, nevoia de a se alătura armatei a întrerupt studiile lui Duchesne.[30] Duchesne died of tuberculosis, a disease now treated by antibiotics.[30]

Structura chimică generală a penicilinelor, compuși derivați de la penicilina descoperită de Alexander Fleming în 1928.

Primul compus descoperit care considerat ca fiind un antibiotic adevărat a fost penicilina. Descopeirea imensă a fost făcută de către Alexander Fleming, care a făcut în anul 1928 observația că secreția mucegaiului verde Penicillium notatum (care a contaminat în mod întâmplător culturile, datorită unei ferestre lăsate deschise) are capacitatea de a distruge colonia de bacterii cultivată.[17][31][32] Fleming cercetase anterior proprietățile antibacteriene ale lizozimului și astfel a putut interpreta corect faptul că, prin dezvoltare, organismul fungic a secretat un compus cu putere de inhibiție de creștere asupra bacteriei Staphylococcus aureus. Deși nu a putut realiza izolarea acestuia fără ajutorul chimiștilor, Fleming a publicat rezultatele în literatura de specialitate, iar pe baza denumiri genului Penicillium a oferit compusului numele de penicilină.[33][34][35]

Fișier:Alexander Fleming.jpg
Alexander Fleming, descoperitorul penicilinei

Ernst Chain și Howard Walter Florey au fost savanții care au continuat cercetările lui Fleming și au reușit într-un final să obțină penicilina într-o formă purificată, însă utilizarea acesteia nu a fost disponibilă la scară largă decât după 1945. Structura chimică a penicilinei a fost propusă de către Abraham în 1942[36] și a fost ulterior confirmată de către Dorothy Crowfoot Hodgkin în 1945.[37]

Cecil George a relizat primele observații clinice ale terapiei cu penicilină la pacienții nou-născuți bolnavi de conjunctivită, în anul 1930.[38] Chain și Florey au permis, prin studiile intense realizate, acceptarea pencilinei ca agent terapeutic, dar doar în anii 1940, când au început să apară primele înregistrările ale unor beneficii terapeutice.[20] Pentru munca depusă în dezvoltarea penicilinei, Fleming, Chain și Paine au primit Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1945.[39][40]

De asemenea, René Dubos a izolat, în 1939, tirotricina (formată din 20% gramicidină și 80% tirocidină), primul antibiotic care a fost testat clinic și unul dintre primele care a fost fabricate la nivel industrial. Aceste descoperiri au fost foarte importante, întrucât au readus la lumină interesul pentru penicilină și a lansat practic „era antibioticelor”.[41] Datorită necesității imperioase de a trata multitudinea de răni infectate cauzate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, au fost investite foarte multe resurse în încercarea de a investiga proprietățile penicilinei și de a o purifica, astfel că în 1940 s-a realizat acest lucru.[41] Antibioticele au devenit frecvent utilizate începând cu anul 1943, când a început producția la nivel industrial a penicilinelor în Statele Unite, Regatul Unit, Australia și în alte state.[17]

Sfârșitul secolului al XX-lea și secolul al XX-lea

Dezvoltarea și amploarea descoperirii și producției de antibiotice din secolul al XX-lea a început să fie cunoscută sub numele de „epoca de aur a antibioticelor”,[42] perioadă în care au fost descoperite multe antibiotice: streptomicina, bacitracina, cloramfenicolul, eritromicina, rifampicina, etc.[43] După popularizarea penicilinei, au început să apară noi clase de antibiotice care au la bază nucleul beta-lactamic, compuși care au fost grupați sub denumirea de antibiotice beta-lactamice. Noi peniciline sintetizate au fost: meticilina, oxacilina, ampicilina și carbenicilina.[44] Cefalosporinele au început să fie dezvoltate după descoperirea cefalosporinei C în 1945.[45] Descoperirea streptomicinei din anul 1944 a permis studiul unui număr mare de compuși sintetizați de speciile din genul Streptomyces, ducând la descoperirea de neomicină (1949), kanamicină (anii 1950) și gentamicină (1963).[44] John Ehrlich a reușit să izoleze cloramfenicolul, un compus important, din Streptomyces venezuelae.[46] Au fost caracterizate și primele tetracicline: aureomicina (clortetraciclina, 1948), izolată din Streptomyces aureofaciens,[47] și teramicina (oxitetraciclina, 1950), izolată din Streptomyces rimosus.[48]

macrolide glicopeptide streptogramine lincosamide chinolone oxazolidindione noi antibiotice sec 21

Pe toată durata secolului al XX-lea, numărul de substanțe antibiotice introduse în terapie a crescut semnificativ, astfel că în perioada 1935 - 1968, 12 noi clase de antibiotice au fost introduse. Totuși, numărul a scăzut drastic, iar între 1969 și 2003 doar două noi clase au fost descoperite.[49] După finalizarea epocii de aur a antibioticelor, numărul foarte mare de agenți introduși a dus la utilizarea irațională a acestora în multe domenii, precum medical, veterinar, în industria alimentară și în agricultură, ceea ce a dus la apariția fenomenului sever de rezistență la antibiotice. Prezența antibioticelor în mediul înconjurător creează o presiune asupra bacteriilor patogene de a dezvolta rezistență și distruge bacteriile folositoare.[50]

Caracteristici

Punctele de atac prin care antibioticele acționează asupra bacteriilor.

Antibioticele sunt molecule relativ simple produse de mucegaiuri sau bacterii care au capacitatea de a ucide sau de a frâna dezvoltarea deja în doze relativ mici a altor specii concurente. Ulterior au fost produse în medicină și antibiotice sintetice. Grupa de chimioterapice ca sulfonamida au acțiune mai ales bacteriostatică care se manifestă prin frânarea înmulțirii bacteriilor. Antibioticele pot acționa:


Utilizare medicală

Antibioticele sunt utilizate în profilaxia și tratamentul infecțiilor bacteriene,[51] și mai rar a infecțiilor date de protozoare.

Administrare

Sunt utilizate mai multe căi de administrare în tratamentul cu antibiotice. De obicei, se recurge la administrarea orală (per os). În cazuri severe, în particular în cazul infecțiilor sistemice, se recurge la administrarea prin injecție intravenoasă.[1][52] Când se are în vedere o infecție localizată, antibioticele pot fi administrate topic, sub formă de picături oftalmice (în conjunctivită) sau picături auriculare (în otită), dar și pentru tratamentul unor infecții cutanate.[53]

Clase

Antibioticele sunt adesea clasificate pe baza mecanismului lor de acțiune, a structurii lor chimice sau a spectrului de activitate. Majoritatea acționează asupra funcțiilor bacteriene sau asupra proceselor de creștere. Cele care acționează asupra peretelui celular bacterian (antibiotice beta-lactamice: peniciline, cefalosporine, monobactame și carbapeneme; antibiotice glicopeptidice: vancomicină, teicoplanină) sau a membranei celulare (polimixine), sau care interferă cu enzimele bacteriene esențiale (rifamicine, lipiarmicine, chinolone și sulfamide) prezintă o activitate bactericidă. Inhibitorii sintezei proteice (macrolidele, lincosamidele și tetraciclinele) sunt de obicei bacteriostatice (cu excepția aminoglicozidelor, care sunt bactericide).[54]

Referințe

  1. ^ a b „Antibiotics”. NHS. . Accesat în . 
  2. ^ „Factsheet for experts”. European Centre for Disease Prevention and Control. Accesat în . 
  3. ^ „Metronidazole”. The American Society of Health-System Pharmacists. Accesat în . 
  4. ^ Chemical Analysis of Antibiotic Residues in Food (PDF). John Wiley & Sons, Inc. . pp. 1–60. ISBN 9781449614591. 
  5. ^ „General Background: Antibiotic Agents”. Alliance for the Prudent Use of Antibiotics. Arhivat din original la . Accesat în . 
  6. ^ Perry Romanowski. „How Products Are Made: Antibiotics”. Accesat în . 
  7. ^ „Ancient Times - Pharmacology”. Antimicrobial Resistance Learning Site For Veterinary Students. Accesat în . 
  8. ^ Buts JP. (1999) Mechanisms of Action of Biotherapeutic Agents. În: Elmer G.W., McFarland L.V., Surawicz C.M.: Biotherapeutic Agents and Infectious Diseases. Humana Press, Totowa, New Jersey. ISBN 978-1-4757-4652-5 doi:10.1007/978-1-59259-711-6_2
  9. ^ Forrest RD (martie 1982). „Early history of wound treatment”. Journal of the Royal Society of Medicine. 75 (3): 198–205. PMC 1437561 Accesibil gratuit. PMID 7040656. 
  10. ^ Wainwright, Milton (). „Moulds in ancient and more recent medicine”. Mycologist. 3 (1): 21–23. doi:10.1016/S0269-915X(89)80010-2. 
  11. ^ Encyclopædia Britannica Online. „Antibiosis” (în eng). Accesat în . 
  12. ^ H. Landsberg (). „Prelude to the discovery of penicillin”. Isis. 40 (3): 225–227. doi:10.1086/349043. 
  13. ^ Calderon CB, Sabundayo BP (2007). Antimicrobial Classifications: Drugs for Bugs. In Schwalbe R, Steele-Moore L, Goodwin AC. Antimicrobial Susceptibility Testing Protocols. CRC Press. Taylor & Frances group. ISBN: 978-0-8247-4100-6
  14. ^ Bosch F, Rosich L (). „The contributions of Paul Ehrlich to pharmacology: a tribute on the occasion of the centenary of his Nobel Prize”. Pharmacology. 82 (3): 171–9. doi:10.1159/000149583. PMC 2790789 Accesibil gratuit. PMID 18679046. 
  15. ^ Williams KJ (august 2009). „The introduction of 'chemotherapy' using arsphenamine - the first magic bullet”. Journal of the Royal Society of Medicine. 102 (8): 343–8. doi:10.1258/jrsm.2009.09k036. PMC 2726818 Accesibil gratuit. PMID 19679737. 
  16. ^ a b Goodman, Louis S.; Gilman, Alfred (). The Pharmacological Basis of Therapeutics. New York: Macmillan. 
  17. ^ a b c Zaffiri L., Gardner J., Toledo-Pereyra LH. (). „History of Antibiotics. From Salvarsan to Cephalosporins”. Journal of Investigative Surgery. 25 (5): 67–77. doi:10.3109/08941939.2012.664099. 
  18. ^ Williams KJ (). „The introduction of 'chemotherapy' using arsphenamine - the first magic bullet”. J R Soc Med. 102 (8): 343–8. doi:10.1258/jrsm.2009.09k036. PMC 2726818 Accesibil gratuit. PMID 19679737. 
  19. ^ „The Pre-Antibacterial Era - Pharmacology”. Antimicrobial Resistance Learning Site For Veterinary Students. Accesat în . 
  20. ^ a b „The Golden Age of Antibacterials - Pharmacology”. Antimicrobial Resistance Learning Site For Veterinary Students. Accesat în . 
  21. ^ Bentley, R (). „Different roads to discovery; Prontosil (hence sulfa drugs) and penicillin (hence β-lactams)”. J Ind. Microbiol. Biotechnol. 36: 775–786. doi:10.1007/s10295-009-0553-8. 
  22. ^ Aminov RI (). „A brief history of the antibiotic era: lessons learned and challenges for the future”. Frontiers in Microbiology. 1: 134. doi:10.3389/fmicb.2010.00134. PMC 3109405 Accesibil gratuit. PMID 21687759. 
  23. ^ Wright PM, Seiple IB, Myers AG (august 2014). „The evolving role of chemical synthesis in antibacterial drug discovery”. Angewandte Chemie. 53 (34): 8840–69. doi:10.1002/anie.201310843. PMC 4536949 Accesibil gratuit. PMID 24990531. 
  24. ^ „Physiology or Medicine 1939 – Presentation Speech”. Nobel Foundation. Accesat în . 
  25. ^ Kingston W (iunie 2008). „Irish contributions to the origins of antibiotics”. Irish Journal of Medical Science. 177 (2): 87–92. doi:10.1007/s11845-008-0139-x. PMID 18347757. 
  26. ^ Foster W, Raoult A (decembrie 1974). „Early descriptions of antibiosis”. The Journal of the Royal College of General Practitioners. 24 (149): 889–94. PMC 2157443 Accesibil gratuit. PMID 4618289. the first scientific observations of the antagonistic actions of various micro-organisms were made ... by William Roberts of Manchester (1874) and John Tyndall of London (1876). 
  27. ^ Foster W, Raoult A (decembrie 1974). „Early descriptions of antibiosis”. The Journal of the Royal College of General Practitioners. 24 (149): 889–94. PMC 2157443 Accesibil gratuit. PMID 4618289. Both Roberts and Tyndall indicated that the Penicillium molds had some property or had an activity which inhibited bacterial growth. 
  28. ^ Bucci, Roberto; Gallì, Paola (). „Public Health History Corner Vincenzo Tiberio: a misunderstood researcher”. Italian Journal of Public Health (în engleză). 8 (4). ISSN 1723-7815. 
  29. ^ Duchesne, Ernest (). Duchesne's Antagonism between molds and bacteria, an English Colloquial Translation. Tradus de Witty, Michael. ISBN 978-1-5498-1696-3. 
  30. ^ a b Straand, Jørund; Gradmann, Christoph; Simonsen, Gunnar Skov; Lindbæk, Morten (). International Encyclopedia of Public Health: Antibiotic Development and Resistance. Academic Press. p. 200. Accesat în . 
  31. ^ Lax, Eric (). The Mold in Dr. Florey's Coat: The Story of the Penicillin Miracle. Holt Paperbacks. ISBN 978-0-8050-7778-0. 
  32. ^ Tan SY, Tatsumura Y (iulie 2015). „Alexander Fleming (1881-1955): Discoverer of penicillin”. Singapore Medical Journal. 56 (7): 366–7. doi:10.11622/smedj.2015105. PMC 4520913 Accesibil gratuit. PMID 26243971. 
  33. ^ Bud, Robert (). Penicillin: Triumph and Tragedy. Oxford University Press. ISBN 978-0-19-954161-4. 
  34. ^ Fleming A (). „Classics in infectious diseases: on the antibacterial action of cultures of a penicillium, with special reference to their use in the isolation of B. influenzae by Alexander Fleming, Reprinted from the British Journal of Experimental Pathology 10:226-236, 1929”. Reviews of Infectious Diseases. 2 (1): 129–39. doi:10.1093/clinids/2.1.129. PMC 2041430 Accesibil gratuit. PMID 6994200. ; Reprint of Krylov AK (). „[Gastroenterologic aspects of the clinical picture of internal diseases]”. Terapevticheskii Arkhiv. 63 (2): 139–41. PMID 2048009. 
  35. ^ Sykes R (). „Penicillin: from discovery to product”. Bulletin of the World Health Organization. 79 (8): 778–9. PMC 2566502 Accesibil gratuit. PMID 11545336. 
  36. ^ Jones, David S.; Jones, John H. (). „Sir Edward Penley Abraham CBE. 10 June 1913 – 9 May 1999”. Biographical Memoirs of Fellows of the Royal Society (în engleză). 60: 5–22. doi:10.1098/rsbm.2014.0002. ISSN 0080-4606. 
  37. ^ John H.C.Nayler (). „Early discoveries in the penicillin series”. Trends in Biochemical Sciences (în engleză). 16: 195–197. doi:10.1016/0968-0004(91)90076-8. 
  38. ^ Wainwright, M & Swan, HT (). C.G. Paine And The Earliest Surviving Clinical Records Of Penicillin Therapy. Medical History. 30. pp. 42–56. PMID 3511336. 
  39. ^ Shampo, M. A.; Kyle, R. A. (). „Ernst Chain--Nobel Prize for work on penicillin”. Mayo Clinic Proceedings. 75 (9): 882. doi:10.4065/75.9.882. PMID 10994820. 
  40. ^ Hugh, TB (). „Howard Florey, Alexander Fleming and the fairy tale of penicillin”. The Medical Journal of Australia. 177 (1): 52–53; author 53 53. doi:10.5694/j.1326-5377.2002.tb04643.x. PMID 12436980. 
  41. ^ a b Van Epps HL (). „René Dubos: unearthing antibiotics”. J. Exp. Med. 203 (2): 259. doi:10.1084/jem.2032fta. PMID 16528813. 
  42. ^ Roger Cooter, John Pickstone (2003) Companion to Medicine in the Twentieth Century; Capitolul 2: The Golden Age of Medicine, pag. 21-37; Taylor & Francis, ISBN 0415286034
  43. ^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite amrls3
  44. ^ a b Mohr K.I.(2016) History of Antibiotics Research. În: Stadler M., Dersch P. (eds) How to Overcome the Antibiotic Crisis. Current Topics in Microbiology and Immunology, volumul 398. Springer, Cham ISBN 978-3-319-49282-7, doi:10.1007/82_2016_499
  45. ^ Karwehl S, Stadler M (). „Exploitation of fungal biodiversity for discovery of novel antibiotics”. Curr Top Microbiol Immunol. doi:10.1007/82_2016_496. 
  46. ^ Ehrlich J, Gottlieb D, Burkholder PR, Anderson LE, Pridham TG (1948) Streptomyces venezuelae, N. sp., The source of chloromycetin. J Bacteriol 56(4):467–477 PMC 518608 PubMed
  47. ^ Duggar BM (1948) Aureomycin; a product of the continuing search for new antibiotics. Ann N YAcad Sci 30;51(Art. 2):177-81. PubMed doi:10.1111/j.1749-6632.1948.tb27262.x
  48. ^ Finlay AC, Hobby GL, P’an SY, Regna PP, Routien JB, Seeley DB, Shull GM, Sobin BA, Vinson IAJW, Kane JH (ianuarie 1950) Terramycin, a new antibiotic. Science ;111(2874):85. PubMed doi:10.1126/science.111.2874.85
  49. ^ Conly, Jm; Johnston, Bl (). „Where are all the new antibiotics? The new antibiotic paradox”. Canadian Journal of Infectious Diseases and Medical Microbiology (în engleză). 16 (3): 159–160. doi:10.1155/2005/892058. ISSN 1712-9532. PMC 2095020 Accesibil gratuit. PMID 18159536. 
  50. ^ Godfrey S. Bbosa1, Norah Mwebaza, John Odda, David B. Kyegombe, Muhammad Ntale. „Antibiotics/antibacterial drug use, their marketing and promotion during the post-antibiotic golden age and their role in emergence of bacterial resistance”. Health (în engleză). 6: 410–425. doi:10.4236/health.2014.65059. 
  51. ^ Antibiotics Simplified. Jones & Bartlett Publishers. . pp. 15–17. ISBN 9781449614591. 
  52. ^ Leekha S, Terrell CL, Edson RS (februarie 2011). „General principles of antimicrobial therapy”. Mayo Clinic Proceedings. 86 (2): 156–67. doi:10.4065/mcp.2010.0639. PMC 3031442 Accesibil gratuit. PMID 21282489. 
  53. ^ Pangilinan R, Tice A, Tillotson G (octombrie 2009). „Topical antibiotic treatment for uncomplicated skin and skin structure infections: review of the literature”. Expert Review of Anti-Infective Therapy. 7 (8): 957–65. doi:10.1586/eri.09.74. PMID 19803705. 
  54. ^ Finberg RW, Moellering RC, Tally FP, Craig WA, Pankey GA, Dellinger EP, West MA, Joshi M, Linden PK, Rolston KV, Rotschafer JC, Rybak MJ (noiembrie 2004). „The importance of bactericidal drugs: future directions in infectious disease”. Clinical Infectious Diseases. 39 (9): 1314–20. doi:10.1086/425009. PMID 15494908. 

Vezi și

Legături externe


v • d • m
Antiinfecțioase de uz sistemic: antibiotice și chimioterapice antibacteriene (cod ATC J01)
Inhibitori ai sintezei peretelui celular bacterian
Peniciline
(Penami)
Naturale
Antistafilococcice
Cu spectru larg
Aminopeniciline:Amoxicilină#  • Ampicilină# (Pivampicilină  • Bacampicilin㇠ • Metampicilin㇠ • Talampicilină‡)
Carboxipeniciline: Ticarcilină  • Temocilină  • Carbenicilin㇠ • Carindacilină‡
Ureidopeniciline: Azlocilină  • Mezlocilină  • Piperacilină
Altele:Mecilinam  • (Pivmecilinam)  • Sulbenicilină
Cefalosporine
și cefamicine
(Cefeme)
Generația I
Generația II
Cefaclor  • Cefoxitină  • Cefotetan  • Cefuroximă (axetil)  • Cefamandol‡  • Cefprozil  • Cefonicid‡  • Loracarbef‡ (carbacefemă)
Generația III
Cefotaximă#  • Ceftriaxonă#  • Cefiximă#  • Cefoperazon㇠ • Cefotiam  • Ceftazidimă#  • Ceftizoximă  • Ceftibuten  • Cefditoren (pivoxil)  • Cefdinir  • Cefetamet  • Cefpiramidă  • Cefpodoximă  • Flomoxef‡  • Latamoxef‡ (oxacefeme)
Generația IV
Cefepimă  • Cefpirom㇠ • Cefchinom㇠ • Cefozopran‡
Generația V
Ceftarolină (fosamil)  • Ceftobiprol (medocaril)  • Ceftolozan
Aztreonam#  • Carumonam‡  • Tigemonam‡
Imipenem  • Meropenem#  • Ertapenem  • Doripenem  • Faropenem  • Panipenem‡  • Biapenem  • Teipenem  • Tomopenem  • Ritipenem
Penami (Sulbactam  • Tazobactam)  • Clavami (Acid clavulanic)  • Avibactam  • Vaborbactam
Combinații
Amoxicilină/acid clavulanic#  • Imipenem/cilastatin#  • Piperacilină/tazobactam#  • Ampicilină/flucloxacilină  • Ampicilină/sulbactam (Sultamicilină)  • Ceftazidimă/avibactam  • Ceftolozan/tazobactam  • Cefoperazonă/sulbactam  • Meropenem/vaborbactam • Ticarcilină/acid clavulanic
Altele
Inhibitori ai sintezei proteice bacteriene
Legare de
subunitatea 50s
Oxazolidinone
(acțiune pe
etapa de inițiere)
Innibitori ai
peptidiltransferazei
Grupul MLS
(acțiune pe
etapa de elongare)
Streptogramine
(Sinergistine)
Pristinamicină  • Virginiamicină  • Chinupristină/dalfopristină  • Flopristină/linopristină†
Legare de
subunitatea 30s
Familia streptomicinei
Familia gentamicinei
Familia kanamicinei
Familia neomicinei
Aminociclitoli
Altele
Altele
Acid fusidic (inhibitor al translocazei)  • Mupirocină#
Inhibitori ai sintezei acizilor nucleici bacterieni
Chinolone și
fluorochinolone
(Inhibitori ai topoizomerazei)
Generația I
Acid nalidixic‡  • Acid oxolinic‡  • Cinoxacin㇠ • Flumechin㇠ • Rosoxacin㇠ • Acid pipemidic‡
Generația II
Generația III
Generația IV
Derivați de nitroimidazol
Derivați de nitrofuran
Rifamicine, false macrolide
(Inhibitori ai ARN-polimerazei)
Altele
Antimetaboliți
Asocieri
Trimetoprim/sulfametoxazol# (co-trimoxazol)
Alte clase
Varia
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Antibiotic&oldid=13343839