Streptomicină

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Streptomicină
Formula structurală
alte denumiri	5-(2,4-Diguanidino-3,5,6-trihydroxy- cyclohexoxy)-4-[4,5-dihydroxy- 6-(hydroxymethyl)- 3-methylamino- tetrahydropyran-2-yl]oxy- 3-hydroxy-2-methyl- tetrahydrofuran- 3-carbaldehyd
formula chimică	C21H39N7O12
nr. CAS	57-92-1
cod ATC	A07AA04, J01GA01
masa molară	581,574 g/mol
punct de topire	12 °C
punct de fierbere	?
{{{punct-8}}}	{{{descrie8}}}
{{{punct-9}}}	{{{descrie9}}}
{{{punct-11}}}	{{{descrie11}}}
{{{punct-12}}}	{{{descrie12}}}
{{{punct-13}}}	57-92-1
{{{punct-14}}}	{{{descrie14}}}
{{{punct-15}}}	{{{descrie15}}}
v • d • m

Streptomicina este un antibiotic din grupa aminglucozide, care acţionează asupra bateriilor gram-negative.

[modifică] Istoric

Antibioticul a fost pentru prima oară izolat la data de 19 octobrie 1943 de Albert Schatz din „ Rutgers UniversityThe State University of New Jersey”. Totuşi premiul Nobel îl va primi Professor Selman Abraham Waksman, care pretinde că această descoperire ar aparţine lui. Antibioticul este deosebit important mai ales în combaterea tuberculozei.

[modifică] Acţiune

Este activa fata de M.tuberculosis, micobacterii atipice (M. kansasii, M. avium) cat si fata de unii bacili Gram-negativ, coci Gram-pozitiv si Gram-neativ. Deoarece nu penetreaza intracelular, este activa in principal pe micobacteriile extracelulare. Ea actioneaza bactericid prin inhibarea sintezei proteice la nivelul subunitatii ribozomale 30S. Datorita dezvoltarii rapide a rezistentei, in caz de utilizare ca medicatie unica, se foloseste totdeauna in scheme polichimioterapice. Patrunde greu in lihidul cefalorahidian, meningele inflamat fiind mai greu permeabil, dar realizeaza concentratii terapeutice in llichidul pleural. Se elimina in majoritate (75%) pe cale renala. Se administreaza doar injectabil, frecvent pe cale intramusculara, in doze de 1g/zi. Streptomicina se foloseste, asociata altor chimioterapice majore, in schemele de terapie initiala a tuberculozei si este considerata ca o alternativa pentru etambutol in cadrul polichimioterapiei. Este indicata mai ales la bolnavii cu forme severe de tuberculoza (meningita tuberculoasa sau boala diseminata) precum si in tratamentul infectiilor rezistente la alte tuberculoase.

Prezinta un risc mare de producere a unor reactii toxice, in special in conditiile administrarii prelungite, motiv pentru care in prezent este indicata ca medicatie de rezerva, doar in tratamentul tuberculozei. Se stie ca poate produce ototoxicitate, cu tulburari vestibulare si acustice, nefrotoxicitate, cu risc, in special in caz de insuficienta renala, fenomene alergice, cu eruptii cutanate si fenomene iritative, radiculare si medulare, dupa introducerea intrarahidiana. .