Antipsihotic: Diferență între versiuni

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Navighează interactiv prin istoric
← Diferența anterioarăDiferența următoare →
Conținut șters Conținut adăugat
VizualWikitext
Linia 274: Linia 274:


Antipsihoticele tipice nu sunt foarte selective și de asemenea blochează receptorii de dopamină din calea mezocorticală, calea tuberoinfundibulară și calea nigrostriatală. Se crede că blocarea receptorilor D<sub>2</sub> în aceste alte căi produce anumite efecrte adverse nedorite pe care antipsihoticele tipice le pot produce (vezi mai sus). Ele au fost adesea clasificate pe un spectu de potență scăzută și potență ridicată, unde prin potență se înțelege abilitatea medicamentului de a se lega de receptorii de dopamină și nu eficiența medicamentului. Antipsihoticele cu potență ridicată precum [[haloperidol]], în general, au doze de câteva miligrame și pot cauza mai puțin somnolență și efecte calmante decât antipsihoticele cu potență scăzută precum clorpromazina și tioridazina, care au doze de câteva sute de miligrame. Ultima are un mai mare nivel de activitate anticolinergică și antihistamingergică, care poate contraataca efectele adverse legate de dopamină.
Antipsihoticele tipice nu sunt foarte selective și de asemenea blochează receptorii de dopamină din calea mezocorticală, calea tuberoinfundibulară și calea nigrostriatală. Se crede că blocarea receptorilor D<sub>2</sub> în aceste alte căi produce anumite efecrte adverse nedorite pe care antipsihoticele tipice le pot produce (vezi mai sus). Ele au fost adesea clasificate pe un spectu de potență scăzută și potență ridicată, unde prin potență se înțelege abilitatea medicamentului de a se lega de receptorii de dopamină și nu eficiența medicamentului. Antipsihoticele cu potență ridicată precum [[haloperidol]], în general, au doze de câteva miligrame și pot cauza mai puțin somnolență și efecte calmante decât antipsihoticele cu potență scăzută precum clorpromazina și tioridazina, care au doze de câteva sute de miligrame. Ultima are un mai mare nivel de activitate anticolinergică și antihistamingergică, care poate contraataca efectele adverse legate de dopamină.

Medicamentele antipsihotice atipice au un efect blocant similar asupra receptorilor D<sub>2</sub>, în orice caz, cei mai mulți de asemenea acționează asupra receptorilor de serotonină, în special a receptorilor 5-HT<sub>2A</sub> și 5-HT<sub>2C</sub>. Atât clozapina cât și quetiapina par să lege suficient de lung astfel încât să provoace efecte antipsihotice, dar nu suficient de lung încât să inducă efecte adverse extrapiramidale și hipersecreție de prolactină.<ref name=Atypicality>{{cite journal|last=Stahl|first=SM|title=Describing an Atypical Antipsychotic: Receptor Binding and Its Role in Pathophysiology|journal=Prim Care Companion J Clin Psychiatry|year=2003|volume=5|issue=Suppl. 3|pages=9–13|url=http://www.psychiatrist.com/pcc/pccpdf/v05s03/v05s0302.pdf|deadurl=no|archiveurl=https://web.archive.org/web/20131016080356/http://www.psychiatrist.com/pcc/pccpdf/v05s03/v05s0302.pdf|archivedate=16 octombrie 2013|df=dmy-all}}</ref> Antagonismul 5-HT<sub>2A</sub> crește activitatea dopaminergică în calea nigrostratală, ducând la înclinație scăzută spre efecte adverse extrapiramidale printre antipsihoticele atipice.<ref name = Atypicality /><ref>{{cite book|name-list-format=vanc|last1=Gross|first1=Gerhard|last2=Geyer|first2=Mark A.|title=Current Antipsychotics|year=2012|publisher=Springer|isbn=978-3-642-25761-2|pages=88–89|doi=10.1007/978-3-642-25761-2}}</ref>


==Note==
==Note==

Versiunea de la 9 august 2019 02:18

Antipsihoticele, cunoscute și ca neuroleptice sau tranchilizanți majori,[1] sunt o clasă de medicamente utilizate pentru rezolvarea problemelor cauzate de psihoze (inclusiv delirurile, halucinațiile, paranoia și gândirea dezorganizată), în principal pentru cazurile de schizofrenie și tulburare bipolară. Antipsihoticele sunt de obicei eficiente în ameliorarea simptomelor psihozei pe termen scurt.

Utilizarea pe termen lung a antipsihoticelor este asociată cu efecte adverse precum tulburările de mișcări involuntare, ginecomastia, impotența, creșterea în greutate și sindromul metabolic.

Prima generație de antipsihotice, cunoscute ca antipsihotice tipice, au fost descoperit în anii 1950. Cele mai multe medicamente din generația a doua, cunoscute ca antipsihotice atipice, au fost dezvoltate mai recent, deși primul antipsihotic atipic, clozapina, a fost descoperit în anii 1960 și introdus în practica medicală în anii 1970.[2] Ambele generații de medicamente tind să blocheze receptorii din căile dopaminergice ale creirului, dar atipicele tind să acționeze asupra receptorilor de serotonină de asemenea. Neuroleptic, originar din greacă: νεῦρον (neuron) și λαμβάνω (a pune stăpânire pe) – așadar însemnând „care preia nervul” – se referă atât la efectele neurologice cât și la efectele adverse obișnuite.[3]

Utilizare medicală

Antipsihoticele sunt cel mai frecvent utilizate pentru următoarele condiții:

  • Schizofrenie
  • Tulburare schizoafectivă - de obicei alături de fie un antidepresiv (în cazul subtipului depresiv) sau un stabilizator de dispoziție (în cazul subtipului bipolar).
  • Tulburare bipolară (manie acută sau episoade mixte) - poate fi tratată fie cu antipsihotice tipice, fie cu cele atipice, deși antipsihoticele atipice tind să fie mai preferate deoarece tind să aibă profiluri de efect advers mai favorabile[4] și, potrivit unei meta-analize recente, tind să fie mai puțin înclinate să cauzeze conversia maniei în depresie.[5]
  • Depresie psihotică. În acest caz, este o practică obișnuită ca psihiatrul să prescrie o combinație dintre un antipsihotic atipic și un antidepresiv întrucât această practică este susținută de evidență.[6]
  • Depresie majoră rezistentă la tratament (nu neapărat psihotică) - ca adaos la terapia antidepresivă standard.[6]

Nu sunt recomandate pentru demență sau insomnie decât dacă alte tratamente nu au funcționat.[7] Nu sunt recomandate pentru copii decât dacă alte tratamente nu s-au dovedit eficiente sau copilul are psihoză.[7]

Organizația Mondială a Sănătății furnizează o descriere a recomandărilor pentru prescripția de antipsihotice în scopul tratamentului psihozelor.[8]

Schizofrenie

Articol principal: Schizofrenie.

Tratamentul cu medicamente antipsihotice este un element cheie al algoritmelor de tratament al schizofreniei recomandate de National Institute of Health and Care Excellence (NICE) din Regatul Unit,[9] Asociația Psihiatrică Americană,[10] și Societatea Britanică de Psihofarmacologie.[11] Principalul efect al tratamentului cu antipsihotice este reducerea așa-numitor simpotme „pozitive”, inclusiv delirurile și halucinațiile. Există argumente eterogene care susțin un impact semnificativ al utilizării antipsihoticelor asupra simptomelor negative (precum apatia, lipsa afectului emoțional și lipsa interesului pentru interacțiunile sociale) sau asupra simptomelor cognitive (gândirea dezorganizată, abilitatea redusă de a planifica și executa sarcini) ale schizofreniei.[12][13] În general, eficiența tratamentului antipsihotic în reducerea simptomelor pozitive și negative prezintă o creștere odată cu creșterea severității simptomelor de bază.[14] Toate medicamentele antipsihotice lucrează relativ în același mod, antagonizând receptorii de dopamină D2. În orice caz, sunt anumite diferențe când vine vorba de antipsihotice tipice și atipice. De exemplu, s-a observat că antipsihoticele atipice scad deteriorările neurocognitive asociate cu schizofrenia mai mult decât antipsihoticele convenționale. Cu toate acestea, raționamentul și tehnica concretă din spatele acestui fapt sunt încă neclare pentru cercetători.[15]

Aplicarea de medicamente antipsihotice în tratamentul schizofreniei include profilaxia la cei care prezintă simptome care sugerează că au mare risc de dezvoltare a psihozei, tratamentul primului episod de psihoză, terapia de mentenanță și tratamentul episoadelor recurente de psihoză acută.[11]

Prevenția psihozei și ameliorarea simptomelor

Teste precum PACE (Clinica de Evaluare a Crizei și Examinare Personală) și COPS (Criteriile Sindromului Prodromal), care măsoară simptomele psihotice cu nivel scăzut, și altele focusate pe perturbări cognitive (simptome de bază), sunt utilizate pentru evaluarea persoanelor cu simptome timpurii, scăzute de psihoză. Utilizate în combinație cu informațiile despre istoria de familie, aceste teste pot identifica un grup de „mare risc” ce are un risc de 20-40% de progres spre psihoză clară în cadrul unei perioade de 2 ani.[11] Acești pacienți sunt adesea tratați cu doze scăzute de medicamente antipsihotice în scopul reducerii simptomelor și prevenirii evoluării în psihoză clară. Deși sunt în general utile pentru reducerea simptomelor, evaluările clinice efectuate la zi furnizează puțină evidență că utilizarea timpurie de antipsihotice, singure sau în combinație cu terapia cognitiv-comportamentală, furnizează rezultate mai bune pe termen lung la cei cu simptome prodromale.[16]

Primul episod de psihoză

NICE recomandă ca toate persoanele care au un prim episod de psihoză clară să fie tratate atât cu un medicament antipsihotic cât și cu terapie cognitiv-comportamentală (TEC). NICE recomandă în continuare ca cei care exprimă preferință numai pentru TEC să fie informați că tratamentul combinat este mai eficace.[9] În mod normal, un diagnostic cu schizofrenie nu este pus în acest moment, întrucât până la 25% din cei care prezintă primul episod de psihoză se constată că suferă de tulburare bipolară în loc. Scopurile tratamentului acestor pacienți sunt reducerea simptomelor și dezvoltarea unor rezultate pe termen lung a tratamentului. Cercetări clinice aleatoare au furnizat evidență în favoarea eficienței medicamentelor antipsihotice în obținerea primului scop, prima și a doua generație de antipsihotice prezentând eficiență egală. Evidența că tratamentul timpuriu are efect favorabil asupra rezultatelor pe termen lung este ambiguă.[9][11]

Episoade psihotice recurente

Analize făcute pe prima și a doua generație de medicamente antipsihotice au demonstrat în mod consistent că medicamentul activ este superior placebo în suprimarea simptomelor psihotice.[11] O meta-analiză largă a 38 de probe de utilizare a medicamentelor antipsihotice pentru episoade psihotice acute de schizofrenie au arătat o dimensiune a efectului de aproximativ 0.5.[17] Există o diferență mică sau inexistentă între medicamentele antipsihotice aprobate, inclusiv atât prima cât și a doua generație de agenți.[9][18] Eficiența unor asemenea medicamente este suboptimă. Puțin pacienți obțin soluționarea completă a simptomelor. Ratele de reacție, calculate utilizându-se variate valori limitate pentru reducerea simptomelor sunt mici, iar interpretarea acestora este complicată atât de ratele de reacție înaltă la placebo cât și de publicarea selectivă a rezultatelor examinărilor clinice.[19]

Terapia de mentenanță

Majoritatea pacienților tratați cu un medicament antipsihotic vor experimenta o reacție în cadrul unei perioade de 4 săptămâni. Scopurile continuării tratamentului sunt menținerea suprimării simptomelor, prevenirea recidivării, dezvoltarea calității vieții și susținerea angajării în terapia psihosocială.[11]

Terapia de mentenanță cu medicamente antipsihotice este în mod clar superioară placebo în prevenirea recidivării, dar este asociată cu creștere în greutate, tulburări de mișcare și rate mari de nonconformism.[20] O cercetare de 3 ani făcută pe persoane care primesc terapie de mentenanță după un episod psihotic acut a constatat că 33% au obținut o reducere pe termen lung a simptomelor, 13% au obținut remisiune și numai 27% au experimentat o calitate satisfăcătoare a vieții. Efectul prevenirii recidivării pe termen lung este nesigur, întrucât studiile istorice prezintă diferențe mici în ce privește rezultatele pe termen lung înainte și după introducerea de medicamente antipsihotice.[11]

O provocare semnificativă în utilizarea de medicamente antipsihotice pentru prevenirea recidivării este rata scăzută de complianță. În ciuda ratelor relativ mari la alte de efecte adverse asociate cu aceste medicamente, anumite argumente, inclusiv ratele mai înalte de nonconformism în caz de placebo în comparație cu cazurile de tratament în cercetările clinice aleatoare, sugerează că cei mai mulți pacienți care întrerup tratamentul o fac din cauza eficienței suboptime.[20][21]

Tulburare bipolară

Articol principal: Tulburare bipolară.

Antipsihoticele sunt utilizate în mod obișnuit, adesea împreună cu stabilizatori de dipoziție, cum este cazul litiu/valproat, ca tratament de primă linie pentru episoadele maniacale și mixte asociate cu tulburarea bipolară.[6][22] Rațiunea acestei combinații este întârzierea terapeutică a stabilizatorilor de dispoziție menționați anterior (efectele terapeutice ale valproatului sunt observate la aproximativ cinci zile după începutul tratamentului, în timp ce litiului de obicei îi ia cel puțin o săptămână[22] înainte ca efectele terapeutice complete să fie observate) și efectele antimaniacale rapide prin comparație a medicamentelor antipsihotice.[23] Antipsihoticele au o eficiență documentată când sunt utilizate singure pentru episoadele acute de manie sau mixte.[4]

S-a constatat că trei antipsihotice atipice (lurasidona,[24] olanzapina[25] și quetiapina[26]) posedă eficiență în tratamentul depresiei bipolare ca monoterapie. În timp ce numai olanzapina[27] și quetiapina[28][29] s-a dovenit că sunt eficiente pe spectru larg (i.e. împotriva tuturor celor trei tipuri de recidivare— maniacală, mixtă și depresivă) ca tratamente profilactice (sau de mentenanță) la pacienții cu tulburare bipolară. De asemenea, o recentă analiză Cochrane a constatat că olanzapina are un raport risc/beneficiu mai puțin favorabil decât litiul ca tratament de mentenață pentru tulburarea bipolară.[30]

Asociația Psihiatrică Americană și National Institute for Health and Care Excellence din Regatul Unit recomandă antipsihoticele pentru managementul episoadelor psihotice acute din schizofrenie și tulburare bipolară, și ca tratament de mentenanță pe termen lung pentru reducerea probabilității unor episoade ulterioare.[31][32] Ele afirmă că reacția la orice antipsihotic dat pot varia așa că examinările pot fi necesare și că dozele mai mici sunt mai preferate atunci este posibil. Un număr de studii au cercetat nivelurile de „complianță” și „aderență” ce țin de regimurile antipsihotice și au constatat că încetarea consumului acestora de către pacienți este asociată cu rate mai mari de recidivare, inclusiv spitalizare.

Demență

O evaluare a cauzelor care au stat la baza comportamentului este necesară înainte de prescrierea de medicație antipsihotică pentru simptomele de demență.[33] Antipsihoticele în caz de demență la bătrânețe au arătat beneficii modeste în comparație cu placebo în managementul agresiunii sau psihozei, iar aici se adaugă o sporire foarte largă a întâmplărilor adverse serioase. Așadar, antipsihoticele nu trebuie utilizate în mod obișnuit pentru tratarea demenței care manifestă agresiune sau psihoză, dar poat fi o opțiune în puține cazuri de suferință extremă sau risc de vătămare fizică a altora.[34] Intervențiile psihosociale pot reduce nevoia de antipsihotice.[35]

Depresie unipolară

Un număr de antipsihotice atipice prezintă anumite beneficii când sunt utilizate ca adaos la alte tratamente pentru tulburarea depresivă majoră.[36][37] Aripiprazolul, quetiapina și olanzapina (când sunt utilizate alături de fluoxetină) au primit calificarea Food and Drug Administration (FDA) ca indicație în acest sens.[38] În orice caz, există un mai mare risc de efecte adverse în privința utilizării lor.[36]

Altele

Pe lângă utilizările menționate mai sus, antipsihoticele pot fi utilizate pentru tulburare obsesiv-compulsivă, tulburare de stres posttraumatic, tulburări de personalitate, sindromul Tourette, autism și agitație la cei cu demență.[39] În orice caz, evidența nu susține utilizarea de antipsihotice atipice la cei cu tulburări de alimentație sau tulburare de personalitate.[40] Risperidona poate fi utilă pentru tulburarea obsesiv-compulsivă.[39] Utilizarea de doze scăzute de antipsihotice pentru insomnie, deși este obișnuită, nu este recomandată din cauza evidenței slabe a beneficiului și a îngrijorărilor legate de efecte adverse.[40][41] O doză scăzută de antipsihotice poate fi de asemenea utilizată pentru tratarea simptomelor impulsiv-comportamentale și cognitv-perceptive ale tulburării de personalitate borderline.[42]

La copii, pot fi utilizate pentru cei cu tulburări de comportament disruptiv, tulburări de dispoziție și tulburări generalizate de comportament sau dizabilități intelectuale.[43] Antipsihoticele sunt numai slab recomandate pentru sindromul Tourette, întrucât deși sunt eficiente, efectele adverse sunt obișnuite.[44] Situația este similară în cazul celor cu spectru autist.[45] Mult din evidența în favoarea utilizării neoficiale de antipsihotice (de exemplu, pentru demență, TOC, TSPT, tulburări de personalitate, sindromul Tourette) este de o calitate științifică insuficientă pentru a se susține o asemenea utilizare, în special întrucât există o evidență puternică a riscurilor crescute de accident vascular cerebral, tremur, creștere semnificativă în greutate, sedare și probleme gastrointestinale.[46] O analiză britanică a utilizării nelicențiate pentru copii și adolescenți a prezentat un amestec similar de constatări și îngrijorări.[47] Un studiu făcut pe copiii cu tulburare pervazivă de dezvoltare a constatat că 16.5% consumă medicamente antipsihotice, cel mai adesea pentru iritabilitate, agresivitate și agitație. Risperidona a fost aprobată de FDA din SUA pentru tratarea copiilor și adolescenților autiști.[48]

Comportamentul provocator agresiv la adulții cu dizabilități intelectuale este adesea tratat cu medicamente antipsihotice în ciuda lipsei unei baze evidente în acest sens. O recentă cercetare aleatorie de control, în orice caz, a constatat că nu sunt beneficii superioare celor ale placebo și a recomandat ca utilizarea de antipsihotice în acest mod să nu mai fie văzută ca un tratament acceptabil de rutină.[49]

Antipsihoticele pot fi o opțiune, alături de stimulanți, la persoanele cu ADHD și comportament agresiv atunci când alte tratamente nu au efect.[50]

Tipice versus atipice

Este neclar dacă antipsihoticele atipice (a doua generație) oferă mai multe avantaje decât prima generație de antipsihotice.[51][13] Amisulprida, olanzapina, risperidona și clozapina pot fi mai eficiente, dar sunt asociate cu mai mari efecte adverse.[52] Antipsihoticele tipice au rate egale de drop-out și recidivare a simptomelor cu cele atipice atunci când sunt utilizate în doze mici sau moderate.[53]

Clozapina este un tratament eficace pentru cei care răspund slab la alte medicamente (schizofrenie „rezistentă la tratament” sau „refractară”),[54] dar manifestă un potențial efect advers serios de agranulocitoză (scădere a numărului de globule albe) la mai puțin de 4% din oameni.[55]

Din cauza părtinirii în cercetare, acuratețea comparațiilor cu antipsihotice atipice continuă să fie o îngrijorare.[56]

În 2005, corpul guvernamental american, Institutul Național de Sănătate Mentală a publicat rezultatele unui studiu independent major (proiectul CATIE).[57] Nici un alt atipic studiat (risperidonă, quetiapină și ziprasidon) n-a făcut mai bine decât tipicul perfenazină potrivit măsurătorilor utilizate, nici n-a produs mai puține efecte adverse decât perfenazina, deși mai mulți pacienți au încetat să consume perfenazină din cauza efectelor extrapiramidale decât consumatorii de agenți atipici (8% vs. 2-4%).[4]

Nu s-au observat diferențe în ce privește complianța la tratamentul cu cele două tipuri.[58]

Mulți cercetători pun la îndoială prescripția de primă linie a atipicelor în detrimentul tipicelor și unii chiar pun la îndoială distincția între cele două clase.[59][60][61] Din contră, alți cercetători fac referire la riscul semnificativ mai mare de dischinezie tardivă și alte simptome extrapiramidale în cazul utilizării tipicelor și din acest motiv recomandă tratamentul de primă linie cu atipice, în ciuda unei mai mari înclinații spre efecte adverse metabolice în cazul acestor din urmă.[62] Organizația guvernamentală britanică NICE și-a revizuit recent recomandările favorabile atipicelor și a recomandat ca alegerea să fie una individuală având la bază profilurile particulare ale medicamentului individual și preferințele pacientului.

Re-evaluarea evidenței nu este neapărat încetinită de tendențiozitatea în favoarea prescrierii de atipice.[63]

Efecte adverse

Biperidena este prescrisă pentru efecte adverse extrapiramidale acute ale terapiei antipsihotice, precum akathisia.[64]

În general, mai mult de un medicament antipsihotic nu trebuie utilizate în același timp din cauza efectelor adverse crescute.[65]

Foarte rar antipsihoticele pot cauza psihoză tardivă.[66]

După rată

Efecte adverse comune (≥ 1% și până la 50% incidență în cazul celor mai multe medicamente antipsihotice)
[67]
  • Sedare (obișnuită mai ales în cazul asenapinei, clozapinei, olanzapinei, quetiapinei, clorpromazinei și zotepinei[18])
  • Dureri de cap
  • Amețeală
  • Diaree
  • Anxietate
  • Efecte adverse extrapiramidale (obișnuite mai ales în rândul primei generații de antipsihotice) precum:
- Akathisia — simț adesea dureros de agitație interioară.
- Distonie
- Parkinsonism
- Tremur
  • Hiperprolactinemie (rară în cazul celor tratați cu clozapină, quetiapină și aripiprazol[6][18]), care poate cauza:
- Galactoree — secreție neobișnuită de lapte matern.
- Ginecomastie
- Disfuncție sexuală (la ambele sexe)
- Osteoporoză
  • Hipotensiune ortostatică
  • Creștere în greutate (proeminentă mai ales în cazul utilizării clozapinei, olanzapinei, quetiapinei și zotepinei[18])
  • Efecte adverse anticolinergice (comune pentru olanzapină, clozapină; mai puțin probabilă în cazul folosirii de risperidonă [68]) precum:
- Vedere neclară
- Constipație
- Gură uscată (deși hipersalivarea poate de asemenea avea lor)
- Transpirație redusă
  • Dischinezia tardivă se arată a fi mai frecventă în cazul antipsihoticelor de primă generație cu impact mare, precum haloperidol, și tinde să apară după tratament cronic și nu acut.[69] Se caracterizează prin mișcări încete (așadar întârziate), repetitive, involuntare și fără scop, cel mai adesea ale feței, buzelor, picioarelor sau trunchiului, care tind să reziste tratamentului și sunt adesea ireversibile. Rata de apariție a dischineziei tardive este de aproximativ 5% pe an din utilizările de medicamente antipsihotice (indiferent de medicamentul utilizat).
Efecte adverse rare/neobișnuite (<1% incidență în cazul celor celor mai multe medicamente antipsihotice)
  • Discrazii sanguine (e.g., agranulocitoză, leucopenie și neutropenie), care sunt mai obișnuite la pacienții tratați cu clozapină.
  • Sindromul metabolic și alte probleme metabolice precum diabetul zaharat de tipul 2 — obișnuit mai ales în cazul utilizării de clozapină, olanzapină și zotepină. Potrivit studiilor americane, afro-americanii au cel mai mare risc de dezvoltare a diabetului zaharat tipul II.[70] Evidența sugerează că femeile sunt mai sensibile la efectele adverse metabolice a primei generații de medicamente antipsihotice decât bărbații.[71] Efectele adverse metabolice par să fie mediate de următoarele mecanisme:
- Cauzarea de creștere în greutate de antagonizarea receptorilor de histamină H1 și serotonină 5-HT2C[72] și poate de interacțiunea cu alte căi neurochimice din sistemul nervos central.[73]
  • Sindromul neuroleptic malign - condiție potențial fatală caracterizată prin:
- Instabilitate vegetativă, care se poate manifesta prin tahicardie, greață, vomă, diaforeză, etc.
- Hipertermie — temperatură crescută a corpului.
- Schimbare a stării mentale (confuzie, halucianții, comă, etc.)
- Rigiditate musculară
- Anomalii de laborator (e.g., creatinfosfokinază crescută, niveluri reduse de plasmă feroasă, anomalii ale electroliților etc.)

Efecte pe termen lung

Unele studii au constatat o speranță de viață scăzută asociată cu utilizarea de antipsihotice și au susținut că mai multe studii sunt necesare.[75][76] Antipsihoticele pot de asemenea crește riscul de deces prematur la indivizii cu demență.[77] În mod tipic, antipsihoticele înrăutățesc simptomele la personale care suferă de tulburare de depersonalizare.[78] Polifarmacia antipsihotică (prescrierea de două sau mai multe antipsihotice în acelaști timp pentru individ) este o practică obișnuită, dar nebazată pe evidență și nerecomandată, și există inițiative de a o reduce.[65][79] În mod similar, utilizarea de doze excesiv de mari (adesea rezultat al polifarmaciei) continuă în ciuda instrucțiunilor clinice și evidenței care indică că nu sunt mai eficiente, dar de obicei mai dăunătoare.[65][80]

Pierderea de materie cenușie și alte schimbări structurale ale creierului de-a lungul timpului sunt observate în cazurile de schizofrenie. Meta-analizele efectelor tratamentului cu antipsihotice asupra cursului pierderii de materie cenușie și a schimbărilor structurale au atins concluzii contradictorii. O meta-analiză din 2012 a concluzionat că pierderea de materie cenușie este mai mare la pacienții tratați cu prima generație de antipsihotice în raport cu cei tratați cu atipice și a emis ipoteza că un efect protector al atipicelor ar fi o explicație posibilă.[81] O a doua meta-analiză a sugerat că tratamentul cu antipsihotice este asociat cu pierderea de materie cenușie.[82]

Formele de akathisie care durează mult timp sunt adesea trecute cu vederea sau confundate cu depresia post-psihotică, mai ales atunci când le lipsește aspectul extra-piramidal pe care psihiatrii l-au învățat să-l aștepte atunci când caută semne ale akathisiei.[83]

Întreruperea

British National Formulary recomandă o înlăturare treptată atunci când se urmărește întreruperea consumului de antipsihotice pentru a se evita sindromul acut de înlăturare sau o recidivare rapidă.[84] Printre simptomele înlăturării sunt în mod obișnuit greața, voma și pierderea apetitului.[85] Alte simptome pot fi agitația, transpirația crescută și probleme cu somnul.[85] Mai puțin obișnuite pot fi senzația că lumea se învârtește, apatia sau durerile musculare.[85] În general, simptomele trec după o scurtă perioadă de timp.[85]

Există o evidență preliminară potrivit căreia înlăturarea antipsihoticelor poate duce la psihoză.[86] Ar putea duce de asemenea la recurența condiției care este tratată.[87] Rar, dischinezia tardivă poate avea loc atunci când se încetează luarea medicației.[85]

Episoade psihotice neașteptate se observă la pacienții care renunță la clozapină. Aceasta mai este numită psihoză supersensibilă și nu trebuie echivalată cu psihoza tardivă.[86]

Dischinezia tardivă se poate atenua în urma înlăturării agentului antipsihotic sau poate persista.[88]

Efecte ale înlăturării pot de asemenea avea loc în urma schimbării unui antipsihotic cu altul (se presupune că din variațiilor capacității de influență și a activității receptorului). Asemenea efecte ale înlăturării pot fi un rebound colinergic, un sindrom de activare și sindroame motoare precum dischineziile. Aceste efecte adverse pot fi mai probabile în timpul schimbărilor rapide de la un agent antipsihotic la altul, întrucât schimbarea treptată a antipsihoticelor minimalizează aceste efecte ale înlăturării.[89] O metodă este creșterea treptată a dozei noii medicații în timp ce diminuează treptat doza celei vechi.[69]

Listă de agenți

Clorpromazină.
Haloperidol.
Quetiapină.

Medicamentele antipsihotice utilizate la nivel clinic sunt enumerate mai jos, fiind clasificate după numele grupei de medicamente. O analiză din 2013 a afirmat că împărțirea antipsihoticelor în prima și a doua generație este probabil inexactă.[18]

Note:

† medicamente care nu mai sunt (sau n-au fost niciodată) pe piață în țările vorbitoare de limbă engleză.

‡ medicamente care nu mai sunt (sau n-au fost niciodată) pe piață în Statele Unite. Unele antipsihotice nu sunt plasate clar într-o clasă prima sau a doua generație.

# medicamente care au fost scoase de pe piață la nivel mondial.

Prima generație (tipice)

Butirofenone

  • Benperidol‡
  • Bromperidol†
  • Droperidol‡
  • Haloperidol
  • Moperone (înrerupt)†
  • Pipamperonă (întrupt)†
  • Timiperonă †

Difenilbutilpiperidine

  • Fluspiril ‡
  • Penfluridol ‡
  • Pimozid

Fenotiazine

  • Acepromazină † — deși este utilizat cel mai mult în medicina veterinară.
  • Clorpromazină
  • Ciamemazină †
  • Dixirazină †
  • Flufenazină
  • Levomepromazin‡
  • Mesoridazină (întrerupt)†
  • Perazină
  • Periciazină‡
  • Perfenazină
  • Pipotiazină ‡
  • Proclorperazină
  • Promazină (întrerupt)
  • Prometazină
  • Protipendil †
  • Tioproperazin㇠(singura țară vorbitoare de limbă engleză unde este valabilă este Canada)
  • Tioridazină (întrerupt)
  • Trifluoperazină
  • Triflupromazină (întrerupt)†

Tioxantene

  • Clorprotixen †
  • Clopentixol
  • Flupentixol ‡
  • Tiotixenă
  • Zuclopenthixol‡

Clasare disputată/necunoscută

Această categorie cuprinde medicamentele care au fost incluse atât în prima cât și în a doua generație, în funcție de literatură.

Benzamide

  • Sulpiridă ‡
  • Sultopridă †
  • Veralipride †

Triciclice

  • Carpipramină †
  • Clocapramină †
  • Clorotepină †
  • Clotiapină ‡
  • Loxapină
  • Mosapramină †

Altele

  • Molindone #

A doua generație (atipice)

Benzamide

  • Amisulprida ‡ – antidopaminergic selectiv. Dozele mai mari (mai mari de 400 mg) acționează asupra receptorilor post-sinaptici de dopamină rezultând în reducerea simptomelor pozitive ale schizofreniei, precum psihoza. Dozele mai mici, în orice caz, acționează asupra autoreceptorilor de dopamină, rezultând în transmisia de dopamină, ameliorând simptomele negative ale schizofreniei. Dozele mai scăzute de amisulpridă au arătat de asemenea că au efecte antidepresive și anxiolitice la pacienții non-schizofrenici, ceea ce a dus la utilizarea sa pentru distimie și fobii sociale.
  • Nemonapride † – utilizat în Japonia.
  • Remoxipridă# – Are riscul de a cauza anemie aplastică și din acest motiv a fost înlăturată de pe piața mondială. De asemenea, s-a constatat că posedă un potențial relativ mic (aproape absent) de a induce hiperprolactinemie și simptome extrapiramidale, care pot fi atribuite legăturii relativ slabe (și, de aici, disocierea rapidă de) cu receptorul D2 receptor.[90]
  • Sultopridă – antipsihotic atipic din clasa chimică a benzamidelor utilizat în Europa, Japonia și Hong Kong pentu tratarea schizofreniei. A fost lansat de Sanofi-Aventis în 1976. Sultoprida acționează ca antagonist selectiv al receptorilor D2 și D3.

Benzisoxazole/benzisotiazole

  • Iloperidonă – aprobat de FDA din SUA în 2009, este foarte tolerat, deși hipotensiunea, amețeala și somnolența sunt efecte adverse foarte obșnuite. În orice caz, n-a primit aprobare normativă în alte țări.
  • Lurasidonă – aprobat de FDA din SUA pentru a fi utilizat pentru schizofrenie și tulburare bipolară. Consumat o dată pe zi, a prezentat rezultate eficiente mixte în Faza III, dar are un profil bine tolerat de efecte adverse. Este de asemenea licențiat pentru a fi utilizat pentru tratarea schizofreniei în Canada. În orice caz, nu este licențiat în alte părți. Are efecte procognitive prin faptul că antagonizează receptorul 5-HT7.
  • Paliperidonă – Metabolit Primar al risperidonei care a fost aprobat în 2006.
  • Palmitat de paliperidonă – versiune cu acțiune lungă a paliperidonei pentru injectare o dată pe lună.
  • Perospirone † – are o incidență mai mare de efecte adverse extrapiramidale decât alte antipsihotice atipice.[91]
  • Risperidonă – doza împărțită este recomandată până când titrarea inițială este terminată, după care medicamentul poate fi administrat o dată pe zi. Este prescris fără recomandări oficiale pentru a se trata sindromul Tourette și tulburarea de anxietate.
  • Ziprasidonă – Aprobat în 2004[92] pentru tratarea tulburării bipolare. Printre efectele adverse este un interval QT prelungit în inimă, care poate fi periculos pentru pacienții cu boală de inimă sau cei care iau alte medicamente care prelungesc intervalul QT.

Butirofenoni

  • Melperon † – utilizat numai în câteva țări europene. Nici o țară vorbitoare de limbă engleză nu l-a licențiat.

Fenilpiperazine

  • Aripiprazol – spre deosebire de aproape toate celelalte antipsihotice utilizate clinic, este un agonist parțial al receptorului D2.[93]
  • Aripiprazol lauroxil – Versiune injectibilă cu acțiune îndelungată a aripiprazolului.
  • Brexpiprazol – agonist parțial al receptorului D2. Succesor al aripiprazolului.
  • Cariprazină – agonist parțial al în primul rând al D3, dar și al D2/D3.

Triciclice

  • Asenapină – utilizată pentru tratarea schizofreniei și maniei acute asociată cu tulburarea bipolară.
  • Clozapină – necesită hemograme la fiecare 1-4 săptămâni din cauza riscului de agranulocitoză. Are eficiență incomparabilă în tratarea schizofreniei rezistente la tratament.
  • Olanzapină – utilizată pentru tratarea tulburărilor psihotice precum schizofrenia, episoadele maniacale acute și ca mententanță pentru tulburarea bipolară. Utilizată ca ajutor la terapia antidepresivă, fie singură, fie în combinație cu fluoxetina ca Symbyax.
  • Quetiapină – utilizată în primul rând pentru tratarea tulburării bipolare și schizofreniei. De asemenea, utilizată și licențiată în câteva țări (inclusiv Australia, Regatul Unit și Statele Unit) ca ajutor la terapia antidepresivă la pacienții cu tulburare depresivă majoră. Este singurul antipsihotic care și-a demonstrat eficiența ca monoterapie pentru tratarea tulburării depresive majore. Servește indirect ca inhibitor al recaptării noradrenalinei cu ajutorul metabolitului său activ, norquetiapină.
  • Zotepină – antipsihotic atipic indicat pentru schizofrenie acută și cronică. Este încă utilizat în Japonia și a fost utilizat în Germania, dar a încetată să mai fie vândut.†

Altele

  • Blonanserin – aprobat de PMDA în 2008. Utilizat în Japonia și Coreea de Sud.
  • Pimavanserin – antagonist selectiv al receptorului 5-HT2A aprobat pentru tratarea psihozei bolii Parkinson în 2016.
  • Sertindol ‡ – dezvoltat de compania farmaceutică daneză H. Lundbeck. Asemenea altor antipsihotice atipice, se crede că are o activitate de antagonist al receptorilor de dopamină și serotonină din creier.

Mecanism de acțiune

Medicamente antipsihotice precum haloperidol și clorpromazină tind să blocheze receptorii D2 de dopamină din căile dopaminergice ale creierului. Aceasta înseamnă că dopamina lansată în aceste căi are mai puține efecte. S-a făcut legătură între eliberarea excesivă de dopamină în calea mezolimbică și experiențele psihotice. Eliberarea scăzută de dopamină în cortexul prefrontal și excesul de eliberare de dopamină în alte căi sunt asociate cu episoade psihotice în schizofrenie și tulburare bipolară.[94][95] Pe lângă efectele antagoniste ale dopaminei, antipsihoticele (mai ales neurolepticele atipice) antagnozează de asemenea receptorii 5-HT2A. Diferite alele ale receptorului 5-HT2A au fost asociate cu schizofrenie și alte psihoze, inclusiv depresie.[96][97] Concentrații mai mari ale receptorilor 5-HT2A în zonele corticale și subcorticale, mai ales în dreapta nucleului caudat au fost înregistrate istoric.[96]

Antipsihoticele tipice nu sunt foarte selective și de asemenea blochează receptorii de dopamină din calea mezocorticală, calea tuberoinfundibulară și calea nigrostriatală. Se crede că blocarea receptorilor D2 în aceste alte căi produce anumite efecrte adverse nedorite pe care antipsihoticele tipice le pot produce (vezi mai sus). Ele au fost adesea clasificate pe un spectu de potență scăzută și potență ridicată, unde prin potență se înțelege abilitatea medicamentului de a se lega de receptorii de dopamină și nu eficiența medicamentului. Antipsihoticele cu potență ridicată precum haloperidol, în general, au doze de câteva miligrame și pot cauza mai puțin somnolență și efecte calmante decât antipsihoticele cu potență scăzută precum clorpromazina și tioridazina, care au doze de câteva sute de miligrame. Ultima are un mai mare nivel de activitate anticolinergică și antihistamingergică, care poate contraataca efectele adverse legate de dopamină.

Medicamentele antipsihotice atipice au un efect blocant similar asupra receptorilor D2, în orice caz, cei mai mulți de asemenea acționează asupra receptorilor de serotonină, în special a receptorilor 5-HT2A și 5-HT2C. Atât clozapina cât și quetiapina par să lege suficient de lung astfel încât să provoace efecte antipsihotice, dar nu suficient de lung încât să inducă efecte adverse extrapiramidale și hipersecreție de prolactină.[98] Antagonismul 5-HT2A crește activitatea dopaminergică în calea nigrostratală, ducând la înclinație scăzută spre efecte adverse extrapiramidale printre antipsihoticele atipice.[98][99]

Note

Referințe

  1. ^ Finkel RF, Clark MA, Cubeddu LX (). Pharmacology (în engleză). Lippincott Williams & Wilkins. p. 151. ISBN 9780781771559. Arhivat din originalul de la . 
  2. ^ Hippius, H. (). „The history of clozapine”. Psychopharmacology (în engleză). 99 (1): S3–S5. doi:10.1007/BF00442551. ISSN 0033-3158. 
  3. ^ King C, Voruganti LN (Mai 2002). „What's in a name? The evolution of the nomenclature of antipsychotic drugs”. Journal of Psychiatry & Neuroscience. 27 (3): 168–75. PMC 161646 Accesibil gratuit. PMID 12066446.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  4. ^ a b c Leucht S, Corves C, Arbter D, Engel RR, Li C, Davis JM (Ianuarie 2009). „Second-generation versus first-generation antipsychotic drugs for schizophrenia: a meta-analysis”. Lancet. 373 (9657): 31–41. doi:10.1016/S0140-6736(08)61764-X. PMID 19058842.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  5. ^ Goikolea JM, Colom F, Torres I, Capapey J, Valentí M, Undurraga J, Grande I, Sanchez-Moreno J, Vieta E (ianuarie 2013). „Lower rate of depressive switch following antimanic treatment with second-generation antipsychotics versus haloperidol”. Journal of Affective Disorders. 144 (3): 191–8. doi:10.1016/j.jad.2012.07.038. PMID 23089129. 
  6. ^ a b c d e Taylor D, Paton C, Kapur S, Taylor D (). The Maudsley prescribing guidelines in psychiatry (ed. 11th). Chichester, West Sussex, UK: Wiley-Blackwell. ISBN 978-0-470-97948-8. 
  7. ^ a b „American Psychiatric Association Five Things Physicians and Patients Should Question”. Choosing Wisely. Arhivat din originalul de la . Accesat în . 
  8. ^ Antipsychotic medications for psychotic disorders Arhivat în , la Wayback Machine. Organizația Mondială a Sănătății 2012 Accesat pe 20 octombrie 2017
  9. ^ a b c d „Psychosis and schizophrenia in adults (CG178)”. Arhivat din originalul de la . 
  10. ^ „PsychiatryOnline | Guidelines”. 
  11. ^ a b c d e f g Barnes TR (Mai 2011). „Evidence-based guidelines for the pharmacological treatment of schizophrenia: recommendations from the British Association for Psychopharmacology”. Journal of Psychopharmacology. 25 (5): 567–620. doi:10.1177/0269881110391123. PMID 21292923.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  12. ^ Miyamoto S, Miyake N, Jarskog LF, Fleischhacker WW, Lieberman JA (Decembrie 2012). „Pharmacological treatment of schizophrenia: a critical review of the pharmacology and clinical effects of current and future therapeutic agents”. Molecular Psychiatry. 17 (12): 1206–27. doi:10.1038/mp.2012.47. PMID 22584864.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  13. ^ a b Hartling L, Abou-Setta AM, Dursun S, Mousavi SS, Pasichnyk D, Newton AS (Octombrie 2012). „Antipsychotics in adults with schizophrenia: comparative effectiveness of first-generation versus second-generation medications: a systematic review and meta-analysis”. Annals of Internal Medicine. 157 (7): 498–511. doi:10.7326/0003-4819-157-7-201210020-00525. PMID 22893011.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  14. ^ Furukawa TA, Levine SZ, Tanaka S, Goldberg Y, Samara M, Davis JM, Cipriani A, Leucht S (Ianuarie 2015). „Initial severity of schizophrenia and efficacy of antipsychotics: participant-level meta-analysis of 6 placebo-controlled studies”. JAMA Psychiatry. 72 (1): 14–21. doi:10.1001/jamapsychiatry.2014.2127. PMID 25372935.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  15. ^ Keefe RS, Silva SG, Perkins DO, Lieberman JA (01-01-1999). „The effects of atypical antipsychotic drugs on neurocognitive impairment in schizophrenia: a review and meta-analysis”. Schizophrenia Bulletin. 25 (2): 201–22. doi:10.1093/oxfordjournals.schbul.a033374. PMID 10416727.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  16. ^ „NICE Treatment Guidance 2014”. Arhivat din originalul de la 13 august 2014. Accesat în 07-08-2014.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  17. ^ Leucht S, Arbter D, Engel RR, Kissling W, Davis JM (Aprilie 2009). „How effective are second-generation antipsychotic drugs? A meta-analysis of placebo-controlled trials”. Molecular Psychiatry. 14 (4): 429–47. doi:10.1038/sj.mp.4002136. PMID 18180760.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  18. ^ a b c d e f Leucht S, Cipriani A, Spineli L, Mavridis D, Orey D, Richter F, Samara M, Barbui C, Engel RR, Geddes JR, Kissling W, Stapf MP, Lässig B, Salanti G, Davis JM (Septembrie 2013). „Comparative efficacy and tolerability of 15 antipsychotic drugs in schizophrenia: a multiple-treatments meta-analysis”. Lancet. 382 (9896): 951–62. doi:10.1016/S0140-6736(13)60733-3. PMID 23810019.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  19. ^ Beitinger R, Lin J, Kissling W, Leucht S (Octombrie 2008). „Comparative remission rates of schizophrenic patients using various remission criteria”. Progress in Neuro-Psychopharmacology & Biological Psychiatry. 32 (7): 1643–51. doi:10.1016/j.pnpbp.2008.06.008. PMID 18616969.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  20. ^ a b Leucht S, Tardy M, Komossa K, Heres S, Kissling W, Davis JM (MaI 2012). „Maintenance treatment with antipsychotic drugs for schizophrenia”. The Cochrane Database of Systematic Reviews. 5 (5): CD008016. doi:10.1002/14651858.CD008016.pub2. PMID 22592725.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  21. ^ Kinon BJ, Ascher-Svanum H, Adams DH, Chen L (Octombrie 2008). „The temporal relationship between symptom change and treatment discontinuation in a pooled analysis of 4 schizophrenia trials”. Journal of Clinical Psychopharmacology. 28 (5): 544–9. doi:10.1097/JCP.0b013e318185e74a. PMID 18794651.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  22. ^ a b Young LL, Kradjan WA, Guglielmo BJ, Corelli RL, Williams BR, Koda-Kimble MA (). Applied therapeutics: the clinical use of drugs (ed. 9th). Philadelphia: Wolters Kluwer Health/Lippincott Williams & Wilkins. p. 3040. ISBN 978-0-7817-6555-8. 
  23. ^ Correll CU, Sheridan EM, DelBello MP (Martie 2010). „Antipsychotic and mood stabilizer efficacy and tolerability in pediatric and adult patients with bipolar I mania: a comparative analysis of acute, randomized, placebo-controlled trials”. Bipolar Disorders. 12 (2): 116–41. doi:10.1111/j.1399-5618.2010.00798.x. PMID 20402706.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  24. ^ Lowes R. „Lurasidone Approved for Bipolar Depression”. Medscape. Arhivat din originalul de la . Accesat în . 
  25. ^ Tohen M, Katagiri H, Fujikoshi S, Kanba S (iulie 2013). „Efficacy of olanzapine monotherapy in acute bipolar depression: a pooled analysis of controlled studies”. Journal of Affective Disorders. 149 (1–3): 196–201. doi:10.1016/j.jad.2013.01.022. PMID 23485111. 
  26. ^ Thase ME (Februarie 2008). „Quetiapine monotherapy for bipolar depression”. Neuropsychiatric Disease and Treatment. 4 (1): 11–21. doi:10.2147/ndt.s1162. PMC 2515925 Accesibil gratuit. PMID 18728771.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  27. ^ Tohen M, Greil W, Calabrese JR, Sachs GS, Yatham LN, Oerlinghausen BM, Koukopoulos A, Cassano GB, Grunze H, Licht RW, Dell'Osso L, Evans AR, Risser R, Baker RW, Crane H, Dossenbach MR, Bowden CL (iulie 2005). „Olanzapine versus lithium in the maintenance treatment of bipolar disorder: a 12-month, randomized, double-blind, controlled clinical trial”. The American Journal of Psychiatry. 162 (7): 1281–90. doi:10.1176/appi.ajp.162.7.1281. PMID 15994710. 
  28. ^ Duffy A, Milin R, Grof P (Februarie 2009). „Maintenance treatment of adolescent bipolar disorder: open study of the effectiveness and tolerability of quetiapine”. BMC Psychiatry. 9: 4. doi:10.1186/1471-244X-9-4. PMC 2644292 Accesibil gratuit. PMID 19200370.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  29. ^ Weisler RH, Nolen WA, Neijber A, Hellqvist A, Paulsson B (noiembrie 2011). „Continuation of quetiapine versus switching to placebo or lithium for maintenance treatment of bipolar I disorder (Trial 144: a randomized controlled study)”. The Journal of Clinical Psychiatry. 72 (11): 1452–64. doi:10.4088/JCP.11m06878. PMID 22054050. 
  30. ^ Cipriani A, Rendell JM, Geddes J (Ianuarie 2009). Cipriani A, ed. „Olanzapine in long-term treatment for bipolar disorder”. The Cochrane Database of Systematic Reviews (1): CD004367. doi:10.1002/14651858.CD004367.pub2. PMID 19160237.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  31. ^ Lehman AF, Lieberman JA, Dixon LB, McGlashan TH, Miller AL, Perkins DO, Kreyenbuhl J (Februarie 2004). „Practice guideline for the treatment of patients with schizophrenia, second edition”. The American Journal of Psychiatry. 161 (2 Suppl): 1–56. PMID 15000267.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  32. ^ The Royal College of Psychiatrists & The British Psychological Society (2003).Schizophrenia. Full national clinical guideline on core interventions in primary and secondary care (PDF). London: Gaskell and the British Psychological Society.[necesită pagina] Arhivat în , la Wayback Machine.
  33. ^ AMDA – The Society for Post-Acute and Long-Term Care Medicine (februarie 2014), „Ten Things Physicians and Patients Should Question”, Choosing Wisely: an initiative of the ABIM Foundation, AMDA – The Society for Post-Acute and Long-Term Care Medicine, arhivat din originalul de la , accesat în  .
  34. ^ Ballard C, Waite J (ianuarie 2006). Ballard CG, ed. „The effectiveness of atypical antipsychotics for the treatment of aggression and psychosis in Alzheimer's disease”. The Cochrane Database of Systematic Reviews (1): CD003476. doi:10.1002/14651858.CD003476.pub2. PMID 16437455. 
  35. ^ Richter T, Meyer G, Möhler R, Köpke S (Decembrie 2012). Köpke S, ed. „Psychosocial interventions for reducing antipsychotic medication in care home residents”. The Cochrane Database of Systematic Reviews. 12: CD008634. doi:10.1002/14651858.CD008634.pub2. PMID 23235663.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  36. ^ a b Komossa K, Depping AM, Gaudchau A, Kissling W, Leucht S (Decembrie 2010). „Second-generation antipsychotics for major depressive disorder and dysthymia”. The Cochrane Database of Systematic Reviews (12): CD008121. doi:10.1002/14651858.CD008121.pub2. PMID 21154393.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  37. ^ Spielmans GI, Berman MI, Linardatos E, Rosenlicht NZ, Perry A, Tsai AC (). „Adjunctive atypical antipsychotic treatment for major depressive disorder: a meta-analysis of depression, quality of life, and safety outcomes”. PLoS Medicine. 10 (3): e1001403. doi:10.1371/journal.pmed.1001403. PMC 3595214 Accesibil gratuit. PMID 23554581. 
  38. ^ Truven Health Analytics, Inc. DrugPoint System (Internet) [cited 2013 Oct 2]. Greenwood Village, CO: Thomsen Healthcare; 2013.
  39. ^ a b Maher AR, Theodore G (Iunie 2012). „Summary of the comparative effectiveness review on off-label use of atypical antipsychotics”. Journal of Managed Care Pharmacy. 18 (5 Suppl B): S1–20. doi:10.18553/jmcp.2012.18.s5-b.1. PMID 22784311.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  40. ^ a b Maglione M, Maher AR, Hu J, Wang Z, Shanman R, Shekelle PG, Roth B, Hilton L, Suttorp MJ (). Off-Label Use of Atypical Antipsychotics: An Update. Comparative Effectiveness Reviews, No. 43. Rockville: Agency for Healthcare Research and Quality. PMID 22973576. 
  41. ^ Coe HV, Hong IS (Mai 2012). „Safety of low doses of quetiapine when used for insomnia”. The Annals of Pharmacotherapy. 46 (5): 718–22. doi:10.1345/aph.1Q697. PMID 22510671.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  42. ^ American Psychiatric Association and American Psychiatric Association. Work Group on Borderline Personality Disorder (). Practice Guideline for the Treatment of Patients With Borderline Personality Disorder. American Psychiatric Pub. p. 4. ISBN 978-0890423196. Accesat în . 
  43. ^ Zuddas A, Zanni R, Usala T (august 2011). „Second generation antipsychotics (SGAs) for non-psychotic disorders in children and adolescents: a review of the randomized controlled studies”. European Neuropsychopharmacology. 21 (8): 600–20. doi:10.1016/j.euroneuro.2011.04.001. PMID 21550212. 
  44. ^ Pringsheim T, Doja A, Gorman D, McKinlay D, Day L, Billinghurst L, Carroll A, Dion Y, Luscombe S, Steeves T, Sandor P (Martie 2012). „Canadian guidelines for the evidence-based treatment of tic disorders: pharmacotherapy”. Canadian Journal of Psychiatry. 57 (3): 133–43. doi:10.1177/070674371205700302. PMID 22397999.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  45. ^ McPheeters ML, Warren Z, Sathe N, Bruzek JL, Krishnaswami S, Jerome RN, Veenstra-Vanderweele J (Mai 2011). „A systematic review of medical treatments for children with autism spectrum disorders”. Pediatrics. 127 (5): e1312–21. doi:10.1542/peds.2011-0427. PMID 21464191.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  46. ^ „Evidence Lacking to Support Many Off-label Uses of Atypical Antipsychotics” (Press release). Agency for Healthcare Research and Quality. . Arhivat din originalul de la . Accesat în . 
  47. ^ James AC (). „Prescribing antipsychotics for children and adolescents”. Advances in Psychiatric Treatment. 16 (1): 63–75. doi:10.1192/apt.bp.108.005652. 
  48. ^ Posey DJ, Stigler KA, Erickson CA, McDougle CJ (Ianuarie 2008). „Antipsychotics in the treatment of autism”. The Journal of Clinical Investigation. 118 (1): 6–14. doi:10.1172/JCI32483. PMC 2171144 Accesibil gratuit. PMID 18172517.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  49. ^ Romeo R, Knapp M, Tyrer P, Crawford M, Oliver-Africano P (Iulie 2009). „The treatment of challenging behaviour in intellectual disabilities: cost-effectiveness analysis”. Journal of Intellectual Disability Research. 53 (7): 633–43. doi:10.1111/j.1365-2788.2009.01180.x. PMID 19460067.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  50. ^ Linton, D; Barr, AM; Honer, WG; Procyshyn, RM (Mai 2013). „Antipsychotic and psychostimulant drug combination therapy in attention deficit/hyperactivity and disruptive behavior disorders: a systematic review of efficacy and tolerability”. Current psychiatry reports. 15 (5): 355. doi:10.1007/s11920-013-0355-6. PMID 23539465.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  51. ^ Kane JM, Correll CU (). „Pharmacologic treatment of schizophrenia”. Dialogues in Clinical Neuroscience. 12 (3): 345–57. PMC 3085113 Accesibil gratuit. PMID 20954430. 
  52. ^ Barry SJ, Gaughan TM, Hunter R (Iunie 2012). „Schizophrenia”. BMJ Clinical Evidence. 2012. PMC 3385413 Accesibil gratuit. PMID 23870705. Arhivat din original la 21-09-2014.  Verificați datele pentru: |date=, |archive-date= (ajutor)
  53. ^ Schultz SH, North SW, Shields CG (Iunie 2007). „Schizophrenia: a review”. American Family Physician. 75 (12): 1821–9. PMID 17619525.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  54. ^ Taylor DM, Duncan-McConnell D (). „Refractory schizophrenia and atypical antipsychotics”. Journal of Psychopharmacology. 14 (4): 409–18. doi:10.1177/026988110001400411. PMID 11198061. 
  55. ^ Essali A, Al-Haj Haasan N, Li C, Rathbone J (Ianuarie 2009). „Clozapine versus typical neuroleptic medication for schizophrenia”. The Cochrane Database of Systematic Reviews (1): CD000059. doi:10.1002/14651858.CD000059.pub2. PMID 19160174.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  56. ^ Heres S, Davis J, Maino K, Jetzinger E, Kissling W, Leucht S (Februarie 2006). „Why olanzapine beats risperidone, risperidone beats quetiapine, and quetiapine beats olanzapine: an exploratory analysis of head-to-head comparison studies of second-generation antipsychotics”. The American Journal of Psychiatry. 163 (2): 185–94. doi:10.1176/appi.ajp.163.2.185. PMID 16449469.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  57. ^ Lieberman JA, Stroup TS, McEvoy JP, Swartz MS, Rosenheck RA, Perkins DO, Keefe RS, Davis SM, Davis CE, Lebowitz BD, Severe J, Hsiao JK (Septembrie 2005). „Effectiveness of antipsychotic drugs in patients with chronic schizophrenia”. The New England Journal of Medicine. 353 (12): 1209–23. doi:10.1056/NEJMoa051688. PMID 16172203.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  58. ^ Voruganti LP, Baker LK, Awad AG (martie 2008). „New generation antipsychotic drugs and compliance behaviour”. Current Opinion in Psychiatry. 21 (2): 133–9. doi:10.1097/YCO.0b013e3282f52851. PMID 18332660. 
  59. ^ Paczynski RP, Alexander GC, Chinchilli VM, Kruszewski SP (Ianuarie 2012). „Quality of evidence in drug compendia supporting off-label use of typical and atypical antipsychotic medications”. The International Journal of Risk & Safety in Medicine. 24 (3): 137–46. doi:10.3233/JRS-2012-0567. PMID 22936056.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  60. ^ Owens, D. C. (). „How CATIE brought us back to Kansas: a critical re-evaluation of the concept of atypical antipsychotics and their place in the treatment of schizophrenia”. Advances in Psychiatric Treatment. 14 (1): 17–28. doi:10.1192/apt.bp.107.003970. 
  61. ^ Fischer-Barnicol D, Lanquillon S, Haen E, Zofel P, Koch HJ, Dose M, Klein HE (). „Typical and atypical antipsychotics--the misleading dichotomy. Results from the Working Group 'Drugs in Psychiatry' (AGATE)”. Neuropsychobiology. 57 (1–2): 80–7. doi:10.1159/000135641. PMID 18515977. 
  62. ^ Casey DE (martie 1999). „Tardive dyskinesia and atypical antipsychotic drugs”. Schizophrenia Research. 35 (Suppl 1): S61–6. doi:10.1016/S0920-9964(98)00160-1. PMID 10190226. 
  63. ^ Makhinson M (Ianuarie 2010). „Biases in medication prescribing: the case of second-generation antipsychotics”. Journal of Psychiatric Practice. 16 (1): 15–21. doi:10.1097/01.pra.0000367774.11260.e4. PMID 20098227.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  64. ^ https://www.drugs.com/monograph/biperiden-hydrochloride.html Information for professionals about Biperiden at www.drugs.com
  65. ^ a b c American Psychiatric Association (septembrie 2013), „Five Things Physicians and Patients Should Question”, Choosing Wisely: an initiative of the ABIM Foundation, American Psychiatric Association, arhivat din originalul de la , accesat în  , which cites
  66. ^ Moore DP, Puri BK (). Textbook of Clinical Neuropsychiatry and Behavioral Neuroscience, Third Edition (în engleză). CRC Press. p. 791. ISBN 9781444164947. Arhivat din originalul de la . 
  67. ^ Muench J, Hamer AM (martie 2010). „Adverse effects of antipsychotic medications”. American Family Physician. 81 (5): 617–22. PMID 20187598. 
  68. ^ Lieberman JA (). „Managing anticholinergic side effects”. Primary Care Companion to the Journal of Clinical Psychiatry. 6 (Suppl 2): 20–3. PMC 487008 Accesibil gratuit. PMID 16001097. 
  69. ^ a b Stahl SM (). Stahl's Essential Psychopharmacology: Neuroscientific basis and practical applications. Cambridge University Press. [necesită pagina]
  70. ^ Koller EA, Doraiswamy PM (Iulie 2002). „Olanzapine-associated diabetes mellitus”. Pharmacotherapy. 22 (7): 841–52. doi:10.1592/phco.22.11.841.33629. PMID 12126218.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  71. ^ Weston-Green K, Huang XF, Deng C (Februarie 2010). „Sensitivity of the female rat to olanzapine-induced weight gain--far from the clinic?”. Schizophrenia Research. 116 (2–3): 299–300. doi:10.1016/j.schres.2009.09.034. PMID 19840894.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  72. ^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite GG
  73. ^ Weston-Green K, Huang XF, Deng C (). Chang AY, ed. „Alterations to melanocortinergic, GABAergic and cannabinoid neurotransmission associated with olanzapine-induced weight gain”. PLOS One. 7 (3): e33548. Bibcode:2012PLoSO...733548W. doi:10.1371/journal.pone.0033548. PMC 3306411 Accesibil gratuit. PMID 22438946. 
  74. ^ Koller EA, Cross JT, Doraiswamy PM, Malozowski SN (Septembrie 2003). „Pancreatitis associated with atypical antipsychotics: from the Food and Drug Administration's MedWatch surveillance system and published reports”. Pharmacotherapy. 23 (9): 1123–30. doi:10.1592/phco.23.10.1123.32759. PMID 14524644.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  75. ^ Weinmann S, Read J, Aderhold V (august 2009). „Influence of antipsychotics on mortality in schizophrenia: systematic review”. Schizophrenia Research. 113 (1): 1–11. doi:10.1016/j.schres.2009.05.018. PMID 19524406. 
  76. ^ Joukamaa M, Heliövaara M, Knekt P, Aromaa A, Raitasalo R, Lehtinen V (Februarie 2006). „Schizophrenia, neuroleptic medication and mortality”. The British Journal of Psychiatry. 188 (2): 122–7. doi:10.1192/bjp.188.2.122. PMID 16449697.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  77. ^ American Geriatrics Society 2012 Beers Criteria Update Expert Panel (Aprilie 2012). „American Geriatrics Society updated Beers Criteria for potentially inappropriate medication use in older adults”. Journal of the American Geriatrics Society. 60 (4): 616–31. doi:10.1111/j.1532-5415.2012.03923.x. PMC 3571677 Accesibil gratuit. PMID 22376048.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  78. ^ Medford N, Sierra M, Baker D, David A (). „Understanding and treating depersonalisation disorder”. Advances in Psychiatric Treatment. 11 (2): 92–100. doi:10.1192/apt.11.2.92. Arhivat din originalul de la . 
  79. ^ Patrick V, Levin E, Schleifer S (Iulie 2005). „Antipsychotic polypharmacy: is there evidence for its use?”. Journal of Psychiatric Practice. 11 (4): 248–57. doi:10.1097/00131746-200507000-00005. PMID 16041235.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  80. ^ Ito H, Koyama A, Higuchi T (Septembrie 2005). „Polypharmacy and excessive dosing: psychiatrists' perceptions of antipsychotic drug prescription”. The British Journal of Psychiatry. 187 (3): 243–7. doi:10.1192/bjp.187.3.243. PMID 16135861.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  81. ^ Vita A, De Peri L, Deste G, Sacchetti E (Noiembrie 2012). „Progressive loss of cortical gray matter in schizophrenia: a meta-analysis and meta-regression of longitudinal MRI studies”. Translational Psychiatry. 2 (11): e190. doi:10.1038/tp.2012.116. PMC 3565772 Accesibil gratuit. PMID 23168990.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  82. ^ Radua J, Borgwardt S, Crescini A, Mataix-Cols D, Meyer-Lindenberg A, McGuire PK, Fusar-Poli P (Noiembrie 2012). „Multimodal meta-analysis of structural and functional brain changes in first episode psychosis and the effects of antipsychotic medication”. Neuroscience and Biobehavioral Reviews. 36 (10): 2325–33. doi:10.1016/j.neubiorev.2012.07.012. PMID 22910680.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  83. ^ Hirose S (). „The causes of underdiagnosing akathisia” (PDF). Schizophrenia Bulletin. 29 (3): 547–58. doi:10.1093/oxfordjournals.schbul.a007027. PMID 14609248. Arhivat (PDF) din originalul de la . 
  84. ^ Joint Formulary Committee, BMJ, ed. (Martie 2009). „4.2.1”. British National Formulary (ed. 57). Regatul UNit: Royal Pharmaceutical Society of Great Britain. p. 192. ISBN 978-0-85369-845-6. Withdrawal of antipsychotic drugs after long-term therapy should always be gradual and closely monitored to avoid the risk of acute withdrawal syndromes or rapid relapse.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  85. ^ a b c d e Haddad P, Haddad PM, Dursun S, Deakin B (). Adverse Syndromes and Psychiatric Drugs: A Clinical Guide (în engleză). OUP Oxford. pp. 207–216. ISBN 9780198527480. 
  86. ^ a b Moncrieff J (Iulie 2006). „Does antipsychotic withdrawal provoke psychosis? Review of the literature on rapid onset psychosis (supersensitivity psychosis) and withdrawal-related relapse”. Acta Psychiatrica Scandinavica. 114 (1): 3–13. doi:10.1111/j.1600-0447.2006.00787.x. PMID 16774655.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  87. ^ Sacchetti E, Vita A, Siracusano A, Fleischhacker W (). Adherence to Antipsychotics in Schizophrenia (în engleză). Springer Science & Business Media. p. 85. ISBN 9788847026797. 
  88. ^ Glazer WM (). „Expected incidence of tardive dyskinesia associated with atypical antipsychotics”. The Journal of Clinical Psychiatry. 61 Suppl 4: 21–6. PMID 10739327. 
  89. ^ Lambert TJ (). „Switching antipsychotic therapy: what to expect and clinical strategies for improving therapeutic outcomes”. The Journal of Clinical Psychiatry. 68 Suppl 6: 10–3. PMID 17650054. 
  90. ^ „Atypical Antipsychotics: Mechanism of Action” (PDF). FOCUS: The Journal of Lifelong Learning in Psychiatry. 2 (1): 48–58. Ianuarie 2004. Arhivat din original (PDF) la 22-02-2014.  Verificați datele pentru: |date=, |archive-date= (ajutor)
  91. ^ Onrust SV, McClellan K (). „Perospirone”. CNS Drugs. 15 (4): 329–37; discussion 338. doi:10.2165/00023210-200115040-00006. PMID 11463136. 
  92. ^ Nemeroff CB, Lieberman JA, Weiden PJ, Harvey PD, Newcomer JW, Schatzberg AF, Kilts CD, Daniel DG (noiembrie 2005). „From clinical research to clinical practice: a 4-year review of ziprasidone”. CNS Spectrums. 10 (11 Suppl 17): 1–20. doi:10.1017/S1092852900019842. PMID 16381088. 
  93. ^ Swainston Harrison T, Perry CM (2004). „Aripiprazole: a review of its use in schizophrenia and schizoaffective disorder”. Drugs. 64 (15): 1715–36. doi:10.2165/00003495-200464150-00010. PMID 15257633. Arhivat din original la 10-07-2012.  Verificați datele pentru: |archive-date= (ajutor)
  94. ^ Pickar D, Litman RE, Konicki PE, Wolkowitz OM, Breier A (). „Neurochemical and neural mechanisms of positive and negative symptoms in schizophrenia”. Modern Problems of Pharmacopsychiatry. 24: 124–51. doi:10.1159/000418015. ISBN 978-3-8055-5050-5. PMID 1970851. 
  95. ^ Liemburg EJ, Knegtering H, Klein HC, Kortekaas R, Aleman A (Iunie 2012). „Antipsychotic medication and prefrontal cortex activation: a review of neuroimaging findings”. European Neuropsychopharmacology. 22 (6): 387–400. doi:10.1016/j.euroneuro.2011.12.008. PMID 22300864.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  96. ^ a b McDonald C, Murphy KC (Martie 2003). „The new genetics of schizophrenia”. The Psychiatric Clinics of North America. 26 (1): 41–63. doi:10.1016/S0193-953X(02)00030-8. PMID 12683259.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  97. ^ Schmidt CJ, Sorensen SM, Kehne JH, Carr AA, Palfreyman MG (). „The role of 5-HT2A receptors in antipsychotic activity”. Life Sciences. 56 (25): 2209–22. doi:10.1016/0024-3205(95)00210-W. PMID 7791509. 
  98. ^ a b Stahl, SM (). „Describing an Atypical Antipsychotic: Receptor Binding and Its Role in Pathophysiology” (PDF). Prim Care Companion J Clin Psychiatry. 5 (Suppl. 3): 9–13. Arhivat (PDF) din originalul de la . 
  99. ^ Gross G, Geyer MA (). Current Antipsychotics. Springer. pp. 88–89. doi:10.1007/978-3-642-25761-2. ISBN 978-3-642-25761-2. 
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Antipsihotic&oldid=13023424