Sari la conținut

Stan Vidrighin

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Stan Vidrighin
Date personale
Născut1876 Modificați la Wikidata
Rășinari, Austro-Ungaria Modificați la Wikidata
Decedat1956 (80 de ani) Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațieinginer Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Activitate
OrganizațieUniversitatea Politehnica Timișoara  Modificați la Wikidata

Stan Vidrighin (n. 1876, Rășinari – d. 1956, București) a fost un inginer român, primar al Timișoarei între 1 septembrie 1919 – 30 aprilie 1921 și 3 ianuarie 1922 – 31 august 1922. A mai fost și senator de Timiș-Torontal, director general la Poșta Română, CFR, fabrica de vagoane „Astra”.

După absolvirea liceului la Sibiu, Vidrighin a urmat Politehnica din Budapesta, pe care a terminat-o în 1900. După un scurt stagiu de doi ani în administrația orașului Sopron, a câștigat un concurs pentru proiectul de canalizare al orașului Timișoara, fiind numit inginer la serviciul tehnic al primăriei. Doi ani mai târziu a fost promovat inginer-șef al aceluiași serviciu, unde, după ce a verificat ofertele anterioare, a demarat pregătirea proiectului general de canalizare a apelor uzate și meteorice, precum și cel de alimentare cu apă al orașului. Pentru realizarea acestor două mari proiecte, a fost trimis de primărie la Dresda, Berlin, Hamburg, Köln, Strasbourg, Karlsruhe și Londra. După întoarcerea în țară, a întocmit proiectele de alimentare cu apă și canalizare ale Timișoarei, implicându-se apoi direct în realizarea lor.

Vidrighin a fost un important militant pentru unirea Transilvaniei și Banatului cu România, fiind ales deputat pentru Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. A fost numit primar al Timișoarei la 1 septembrie 1919, la scurt timp după instalarea administrației românești în oraș. A deținut această funcție până în 30 aprilie 1921, când a trebuit să renunțe la funcție din cauza unui proces, care s-a dovedit nefondat. Un an mai târziu a redevenit primar, între 3 ianuarie 1922 și 31 august 1922. Sub administrația sa orașul a reorganizat sistemul de apă, canalizare, gaz, electricitate și transport în comun, pe modelulul Regiilor Autonome deținute de primărie.

Împreună cu profesorul Traian Lalescu a fost membru fondator al Școlii Politehnice din Timișoara. A fost ales, în anul 1921, rector al Politehncii.[1]

În septembrie 1923, pleacă la București, la chemarea administrației capitale, pentru a ajuta la dezvoltarea sistemului de apă și canalizare, pe care le-a și administrat. Mai târziu este numit director general la Poșta și Telecomunicațiile Române, apoi director al CFR. Se stinge din viață în 1956, la vârsta de 80 de ani.

În 3 august 2009, cu ocazia zilei Timișoarei, a fost dezvelit un bust al său, situat în Parcul Central.[2]

  1. ^ Loredana Leordean - Un pas în trecut Arhivat în , la Wayback Machine., Timișoara: Monitorul Primăriei, nr. 44 - Iulie 2006, accesat 2 iunie 2009
  2. ^ Anca Toma Diplome, apartamente și hectolitri de bere, de Ziua Timișoarei[nefuncțională], Renașterea Bănățeană, 4 aug 2009, accesat 6 aug 2009
  • Lucian Predescu - Enciclopedia României, București: Editura Cugetarea – Georgescu Delafras, 1940, reeditată de Cugetarea, reeditată în 1999

Legături externe

[modificare | modificare sursă]