Josef Geml

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Josef Geml
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Recaș, Timiș, Imperiul Austriac Modificați la Wikidata
Decedat (71 de ani) Modificați la Wikidata
Timișoara, România[1] Modificați la Wikidata
Cetățenie Ungaria
 Regatul României Modificați la Wikidata
Ocupațiejurist
notar
local politician[*][[local politician (politician involved in local, as opposed to national, government)|​]] Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba germană
limba maghiară Modificați la Wikidata
Primar al Timișoarei între 15 iunie 1914 și 4 septembrie 1919

Josef Geml (în maghiară Geml József; n. 28 martie, 1858, Recaș, Voivodina Sârbească și Banatul Timișan, Imperiul Austriac – d. 3 aprilie 1929, Timișoara, județul Timiș-Torontal, România) a fost primar al Timișoarei, notar și istoric local.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Studii și activitatea de notar[modificare | modificare sursă]

Josef Geml s-a născut la Recaș, într-o familie de șvabi,[2] urmând școala gimnazială (1868-1872) și liceul de profil institut de formare a cadrelor didacticela Timișoara. Între 1877 și 1881, a studiat dreptul la Universitatea din Budapesta, obținând diploma de notar, întorcându-se la Timișoara pentru a profesa în perioada 1881-1884, ulterior devenind al doilea notar al orașului, între 1884-1890, și notar superior al orașului, între 1890-1896, fiind colaborator apropiat al primarului Carol Telbisz.

Viceprimar[modificare | modificare sursă]

În 1896 a fost numit viceprimar al Timișoarei. Josef Geml a fost considerat a fi un excelent administrator și a jucat un rol esențial în reproiectarea și modernizarea orașului.[3]

Primar al Timișoarei[modificare | modificare sursă]

Josef Geml a fost ales primar al Timișoarei la data de 15 iunie 1914 și a fost ultimul primar al Timișoarei sub administrația ungară. După ocuparea Timișoarei de către trupele sârbe la data de 14 noiembrie 1918, el a rămas în funcție. La data de 4 septembrie 1919, după trecerea Timișoarei sub administrație românească, acesta a fost pensionat. Funcția de primar a fost preluată de Stan Vidrighin, care l-a numit pe Geml viceprimar.

Reprezentant al politicii de maghiarizare[modificare | modificare sursă]

Geml a fost un puternic susținător al politicii de maghiarizare și a avut o dispută aprigă în scris cu Adam Müller-Guttenbrunn în această privință. Acea corespondență a fost publicată de Guttenbrunn în lucrarea sa Deutsche Sorgen in Ungarn (în traducere: Grijile germanilor din Ungaria). La data de 15 ianuarie 1898, Geml a lansat buletinul oficial al orașului în limba maghiară, Városi Közlöny (în traducere: Buletinul Municipal).

A decedat pe 3 aprilie 1929 la Timisoara si a fost inmormantat în cimitirul din cartierul Freidorf.[2]

Activitatea ca istoric local[modificare | modificare sursă]

  • Mackensen in Temesvár (în traducere: Mackensen în Timișoara), Timișoara, 1916, 83 pagini
  • Alt-Temesvar im letzten Halbjahrhundert. 1870–1920 (în traducere: Vechea Timișoară în ultima jumătate de secol (1870-1920)), Timișoara, 1927, 446 pagini

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ „Josef Geml”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  2. ^ a b Balteanu, Daniel (). 'Primari cu care ne mandrim', o campanie marca opiniatimisoarei.ro. Jozsef Geml, primarul de razboi al Timisoarei. A atras investitorii oferindu-le facilitati, iar la finele mandatului sau orasul a trecut sub administratie romaneasca | OpiniaTimisoarei.ro”. Opinia Timisoarei. Accesat în . 
  3. ^ Anton Peter Petri⁠(d): Biographisches Lexikon des Banater Deutschtums, Marquartstein, 1992, ISBN 3-922046-76-2

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Anton Peter Petri: Biographisches Lexikon des Banater Deutschtums, Marquartstein, 1992, ISBN 3-922046-76-2
  • Temeschburg/Temeswar. Eine südosteuropäische Stadt im Zeitenwandel, Hrsg. HOG-Temeswar, Karlsruhe 1994, 672 Seiten
  • Josef Stitzl: Aus der Vergangenheit und Gegenwart der Großgemeinde Rekasch, 1924, Timișoara, 100 Seiten
  • Temesvarer Zeitung, 17. Juni 1914
  • Temesvarer Zeitung, 23. Juni 1914
  • Temesvarer Zeitung, 4. April 1929
  • Neuer Weg, 1. April 1975
  • Neue Banater Zeitung, 6. Juni 1982
  • Beiträge zur deutschen Kultur, 1988, Heft 1.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]