Sistemul doctorului Catran și al profesorului Pană

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
„Sistemul doctorului Catran și al profesorului Pană”
Autor Edgar Allan Poe
Titlu original „The System of Doctor Tarr and Professor Fether”
Traducător I.L. Caragiale
Țară Statele Unite ale Americii Statele Unite ale Americii
Limbă engleză
Gen povestire comică
Publicată în Graham's Magazine
Tip media tipăritură (periodic)
Data publicării noiembrie 1845

Sistemul doctorului Catran și al profesorului Pană” (în engleză The System of Doctor Tarr and Professor Fether) este o povestire comică a scriitorului american Edgar Allan Poe, care a fost publicată pentru prima dată în 1845.

Rezumat[modificare | modificare sursă]

Information icon.svg Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.

Povestirea urmărește un narator fără nume, care vizitează un spital de nebuni din sudul Franței (mai exact, un „Maison de Santé”), cunoscut pentru o metodă nouă și revoluționară de tratare a bolilor mentale numită „sistemul blând”. Un tovarăș cu care acesta călătorește îl știe pe domnuk Maillard, inițiatorul sistemului, și-l prezintă acestuia înainte de a-l părăsi pe narator. Naratorul este șocat să afle că „sistemul blând” a fost abandonat recent. El pune sub semnul întrebării acest lucru, deoarece auzise de succesul și de popularitatea sistemului. Maillard îi spune „să nu credeți nimic din ce vi se spune și să nu credeți decât pe jumătate ceea ce vedeți”.

Naratorul face un tur prin spital și este invitat de domnul Maillard la cină. Acolo, lor li se alătură alte 25-30 de persoane, care sunt serviți cu o cantitate mare de bunătăți. Ceilalți musafiri, după cum observă el, sunt îmbrăcați oarecum ciudat; deși hainele lor sunt bine făcute, ele par să nu li se potrivească. Majoritatea oaspeților sunt femei împodobite „cu un belșug de giuvaiericale, fel de fel de brățări, inele și cercei, arătându-și pieptul și brațele dezvelite cu nerușinare”. Masa și încăperea erau decorate cu un număr mare de lumânări aprinse oriunde era posibil să se găsească un loc pentru ele. La cină participau muzicieni, care cântau la „viori, flauturi, tromboane și o tobă” și, deși acestea par să-i distreze pe toți cei prezenți, naratorului i se par niște zgomote oribile (la un moment dat, menționând chiar și un dispozitiv de tortură și de execuție cunoscut sub numele de taurul de aramă). Pe ansamblu, naratorul spune că întreaga cină a avut un aspect „bizar”.

În timpul mesei, conversația purtată s-a referit la pacienții pe care ei îi trataseră. Mesenii îi demonstrează naratorului comportament ciudat la care au asistat, inclusiv pacienți care s-au crezut ei-înșiși un ceainic, un măgar, o bucată de brânză, o sticlă de șampanie, o broască, o priză de tabac, un dovleac și altele. Maillard, ocazional, încearcă să-i calmeze, iar naratorul pare a fi foarte preocupat de comportamentul și imitațiile lor pasionate.

El află apoi că acest personal a înlocuit sistemul blând cu un sistem mult mai strict, despre care Maillard spune că se bazează pe activitatea unui „doctor Catran” și a unui „profesor Pană”. Naratorul spune ca nu este familiarizat cu munca lor, spre uimirea celor din jur. I se explică în cele din urmă de ce a fost abandonat sistemul anterior. Un incident „singular”, spune Maillard, a avut loc atunci când pacienții, cărora li se acordase prea multă libertate în jurul casei, i-au legat pe medici și pe asistenți și le-au uzurpat pozițiile, închizându-i pe aceștia ca nebuni. Acest plan a fost organizat și condus de un om care a pretins că a inventat o metodă mai bună de tratare a bolilor mintale și care nu a permis accesul înăuntru al niciunui vizitator, cu excepția unui „tânăr domn cu o mutră bleagă, de care n-avea niciun temei să se teamă”. Naratorul întreabă cum de nu s-a răzvrătit personalul spitalului și nu a readus lucrurile în ordine. Chiar atunci s-au auzit zgomote puternice și personalul real al spitalului a evadat din carcere. Este dezvăluit faptul că oaspeții de la cină erau, de fapt, pacienții care preluaseră controlul asupra spitalului. Ca parte a revoltei lor, deținuții au tratat personalul cu „catran și pene”. Gardienii i-au adus pe pacienții reali, inclusiv pe domnul Maillard (fostul director care înnebunise cu 2-3 ani în urmă și devenise la rândul lui pacient), înapoi în celulele lor, în timp ce naratorul, care este „tânărul domn cu o mutră bleagă” menționat de Maillard, recunoaște că nu a găsit încă niciuna din operele dr. „Catran” și a profesorului „Pană”.

„Sistemul blând”[modificare | modificare sursă]

Sistemul domnului Maillard evita toate pedepsele și nu îngrădea libertățile pacienților săi. Lor li se acorda multă libertate și nu erau forțați să poarte halate de spital, ci în schimb „li se îngăduia să umble nestânjeniți prin casă și grădină, așa cum ar face și niște ființe cu mintea întreagă”. Doctorii „se distrează” pe seama pacienților, necontrazicându-le niciodată fanteziile sau halucinațiile. De exemplu, dacă un om se credea pui de găină, doctorii îl tratau ca pe un pui, dându-i să mănânce grăunțe de porumb etc.

Sistemul a fost aparent foarte popular. Domnul Maillard spune că toate „Maisons de Santé” din Franța l-au adoptat. Naratorul remarcă faptul că, după ce revolta pacienților este zdrobită, acest sistem este restabilit la azilul pe care îl vizitează - deși au fost aduse unele modificări însemnate care erau menite să-l reformeze.

Fundal istoric[modificare | modificare sursă]

La timpul scrierii acestei povestiri, grija pentru bolnavii psihici era o chestiune de nivel politic. Oamenii cereau o reformă a azilurilor într-un moment când bolnavii mintali erau tratați ca prizonieri. În același timp numărul crescut de achitări ale infractorilor care se dădeau drept nebuni era criticată pentru că permitea criminalilor să scape de pedeapsă.[1]

Istoricul publicării[modificare | modificare sursă]

„Sistemul doctorului Catran și al profesorului Pană” a fost ținută de editori timp de câteva luni înainte de a fi publicată în cele din urmă în numărul din noiembrie 1845 al revistei Graham's Magazine.[2]

Prima traducere în limba română a fost realizată de I.L. Caragiale și a fost publicată în anul 1878 sub titlul „Sistema doctorului Catran și a profesorului Pană” în ziarul Timpul, anul III (1878), nr. 119-122 (1-4 iunie 1878).[3]:p. 199 Tălmăcirea era făcută după versiunea franceză a lui Charles Baudelaire și a fost reprodusă în ediția operelor lui I.L. Caragiale, îngrijită de Șerban Cioculescu, vol. IV (Fundația pentru Literatură și Artă, București, 1938), pp. 260-278. Povestirea a fost tradusă apoi de Mihail Straje și C. Iliescu și publicată sub titlul „Sistemul doctorului Catran și al profesorului Puff” într-o broșură de 31 de pagini editată de ziarul Adevărul în 1926, precum și de Mihail Straje singur și publicată sub titlul „Sistemul doctorului Gudron și al profesorului Pană” într-o broșură de 30 de pagini editată anii 1930 de ziarul Curentul, în colecția „Lectura pentru toți”, anul II.

O nouă traducere a fost realizată de Ion Vinea și publicată în vol. Scrieri alese (vol. II), editat în 1963 de Editura pentru Literatură Universală din București, fiind reeditată de mai multe ori. Povestirea a fost tradusă apoi de Liviu Cotrău și publicată în volumul Misterul lui Marie Rogêt și alte povestiri, editat în 2005 de Editura Polirom din Iași și reeditat de mai multe ori.

Răspuns critic[modificare | modificare sursă]

Profesoara Zoe Dumitrescu-Bușulenga scria că această povestire conține „o nuanță de critică socială sau morală, o undă de etică și umanism. (...) Iar în Sistemul doctorului Catran și al profesorului Pană, schiță în care Poe se arată un maestru al burlescului, nebunii stăpâni ai ospiciului și terorizând pe cei întregi la minte constituie un fel de amară satiră socială, de tipul vechiului Narrenschiff, demonstrând răsturnarea valorilor în lume, răul stăpânind, și binele supus și îngenuncheat”.[4]

Adaptări[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Cleman, John. "Irresistible Impulses: Edgar Allan Poe and the Insanity Defense", collected in Bloom's BioCritiques: Edgar Allan Poe, edited by Harold Bloom. Philadelphia: Chelsea House Publishers, 2001. p. 66-7 ISBN 0-7910-6173-6
  2. ^ Quinn, Arthur Hobson. Edgar Allan Poe: A Critical Biography. Baltimore: The Johns Hopkins University Press, 1998. p. 469. ISBN 0801857309
  3. ^ Florin Manolescu, Literatura S.F., Editura Univers, București, 1980.
  4. ^ Zoe Dumitrescu-Bușulenga, „Edgar Allan Poe (1809-1849)”, studiu introductiv la vol. Edgar Allan Poe, Scrieri alese, Editura Univers, București, 1979, pp. 16-17.

Legături externe[modificare | modificare sursă]