Masca Morții Roșii

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Pentru alte sensuri, vedeți Masca Morții Roșii (dezambiguizare).
„Masca Morții Roșii”
Masqueofthereddeath-Clarke.jpg
Ilustrație pentru „Masca Morții Roșii” de Harry Clarke, 1919
AutorEdgar Allan Poe
Titlu original„The Masque of the Red Death”
TraducătorI.L. Caragiale
Țara primei aparițiiStatele Unite ale Americii Statele Unite ale Americii
Limbăengleză
Genpovestire horror
Publicată înGraham's Magazine
Tip mediatipăritură (periodic)
Data publicăriimai 1842

Masca Morții Roșii” (în engleză The Masque of the Red Death, inițial The Mask of the Red Death) este o povestire a scriitorului american Edgar Allan Poe.

Povestirea relatează încercările prințului Prospero de a evita o periculoasă ciumă, boală cunoscută ca Moartea Roșie, prin izolarea lui într-o mănăstire. El, împreună cu mulți alți nobili bogați, organizează un bal mascat în șapte camere ale mănăstirii, fiecare decorată într-o culoare diferită. În mijlocul orgiei lor, o persoană misterioasă intră și își face drum prin fiecare dintre camere. Prospero moare după confruntarea cu acest străin, la fel pățind și oaspeții. Povestirea prezintă multe tradiții ale ficțiunii gotice și este adesea analizată ca o alegorie cu privire la inevitabilitatea morții, deși unii critici se opun considerării operei ca un text alegoric. Au fost realizate multe interpretări diferite, încercându-se să se identifice adevărata natură a bolii.

Povestirea a fost publicată pentru prima dată în mai 1842 în revista Graham's Magazine. Ea a fost adaptată de atunci în multe forme diferite, printre care un film din 1964 cu Vincent Price în rolul principal. Povestirea a fost menționată în alte lucrări de mai multe tipuri.

Rezumat[modificare | modificare sursă]

Information icon.svg Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.

Povestirea are loc la abația fortificată a „fericitului, cutezătorului și agerului” prinț Prospero. Prospero și o mie de alți nobili s-au refugiat în această abație întărită pentru a scăpa de Moartea Roșie, o epidemie teribilă de ciumă cu simptome oribile care a pustiit ținutul. Victimele simțeau o agonie convulsivă și curgeau de pe ele sudori de sânge în loc de apă. Se spune că ciuma ucidea într-o jumătate de oră. Prospero și curtea lui sunt prezentați ca indiferenți la suferințele populației, intenționând să aștepte sfârșitul epidemiei de ciumă în lux și siguranță în spatele zidurilor sigurului lor refugiu, după ce porțile masive de fier fuseseră sudate.

Într-o noapte, Prospero a organizat un bal mascat pentru a-și distra oaspeții, în șapte camere colorate din mănăstire. Șase dintre camere sunt decorate fiecare și luminate într-o culoare specifică: albastru, violet, verde, portocaliu, alb și violet. Ultima cameră este decorată în negru și este luminată de o lumină roșie - „de culoarea intensă a sângelui”: din cauza acestei perechi reci de culori, foarte puține persoane erau suficient de curajoase pentru a se aventura în camera a șaptea. În aceeași cameră se afla un orologiu mare de abanos, care suna amenințător la fiecare oră, când toată lumea se oprea din discuții sau din dans și nici orchestra nu mai cânta. După ce sunetul se oprea, toată lumea se comporta ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat și își continua balul.

După ce orologiul a sunat de miezul nopții, petrecăreții și Prospero au observat o persoană îmbrăcată într-o haină întunecată, de culoarea sângelui, care semăna cu un giulgiu de înmormântare, cu o mască extrem de realistă, care părea a fi a unui cadavru rigid, și cu trăsături ale Morții Roșii, de care toți cei de la bal erau disperați să scape. Grav insultat, Prospero cere să cunoască identitatea oaspetelui misterios, astfel încât să-l spânzure. Când nimeni nu îndrăznește (de frică) să se apropie de acea persoană, în loc să-l lase să treacă prin cele șapte camere, prințul îl urmărește cu un pumnal amenințător până când îl încolțește în camera a șaptea, camera neagră cu geamuri fumurii-stacojii. Când făptura se întoarce spre el, prințul scoate un strigăt ascuțit și cade mort. Înfuriată și îngrozită, mulțimea se năpustește în camera neagră și-i dă jos nepoftitului, cu forța, masca și roba, doar pentru a afla spre groaza lor că acestea nu ascundeau o formă solidă. Abia acum ei își dau seama (prea târziu) că străinul venit în puterea nopții la ei este de fapt Moartea Roșie și toți oaspeții iau boala și mor. Fraza finală a povestirii rezumă astfel: „Și bezna, și ruina, și Moartea Roșie își întinseră peste tot și peste toate nemărginita lor stăpânire”.[1]

Istoricul publicării[modificare | modificare sursă]

Poe a publicat povestirea pentru prima dată în ediția din mai 1842 a revistei Graham's Lady's and Gentleman's Magazine ca „The Mask of the Red Death”, cu subtitlul „A Fantasy”. Această publicare i-a adus 12 dolari.[2] O versiune revizuită a fost publicată în ediția din 19 iulie 1845 a ziarului Broadway Journal sub titlul standard „The Masque of the Red Death”.[3] Titlul original a subliniat figura de la sfârșitul povestirii; noul titlu pune accentul pe balul mascat.[4]

Prima traducere în limba română a fost publicată în 1885 sub titlul „Masca morții roșii” în revista Tezaurul familiei din București. Criticul și istoricul literar Paul Zarifopol, care citise acea traducere, nu-și amintea dacă tălmăcirea era semnată sau anonimă, iar acel exemplar al revistei lipsea din Biblioteca Academiei Române și nu mai putea fi consultat.[5]:p. 639 Traducerea realizată de I.L. Caragiale (considerată de mulți istorici literari ca fiind prima traducere românească a povestirii)[5]:p. 640 a fost publicată în anul 1896 sub titlul „Masca” în revista ieșeană Epoca literară (anul I, nr. 1, 1896, pp. 2-3),[6][7] fiind reeditată în 1898 sub titlul „Masca, după Edgar Poe” în revista ieșeană Calendarul Dacia.[8]:p. 199 Tălmăcirea era făcută după versiunea franceză a lui Charles Baudelaire și a fost reprodusă în ediția operelor lui I.L. Caragiale, îngrijită de Paul Zarifopol, vol. II. (Ed. Cultura Națională, București, 1931), pp. 333-340.[9]

Traducerile următoare au apărut sub titlul „Moartea Roșie” și au fost realizate de către Ion Corbu (Barbu Nemțeanu) (publicată în revista Pagini literare, anul I, 1908, nr. 13, pp. 194-197),[7] de Axelrad Luca (publicată, alături de „Cei opt Orangutani” și „Corbul”, într-o broșură de 32 de pagini tipărită în 1909 de Tip. M. Kalber din București, în Biblioteca Lumen, nr. 24.)[5]:p. 640[10] și de Pompiliu Păltănea (publicată în revista Viața Nouă, anul VII, 1911, nr. 16, pp. 302-307).[7] Alte traduceri au fost realizate de Nicolae Dașcovici (publicată sub titlul „Masca morții roșii” în vol. Povestiri Extraordinare, editat în 1911 de Editura Cartea Românească din București, în Biblioteca „Minerva”, nr. 118), de Ion Achimescu (publicată sub titlul „Masca” în vol. Nuvele alese, Tipografia Dor P. Cucu, București, 1912, pp. 62-70)[7] și de Mih. St. Băișoiu (sub titlul „Masca Morții Roșii”, nedatată).[5]:p. 641

Povestirea a fost tradusă apoi de Ion Vinea și publicată sub titlul „Masca Morții Roșii” în vol. Scrieri alese (vol. I), editat în 1963 de Editura pentru Literatură Universală din București; traducerea lui Ion Vinea a fost reeditată și de alte edituri. Alte traduceri au fost realizate de Alina Luca (publicată sub titlul „Masca morții roșii” în volumul Nouă întâmplări bizare, editat în 2006 de Editura Pandora M din Târgoviște),[7] Ioana Ionașek (publicată în volumul Masca Morții Roșii și alte povestiri, editat în 2008 de Editura Tritonic din București),[7] Liviu Cotrău (publicată în volumul Masca Morții Roșii: schițe, nuvele, povestiri (1831-1842), editat în 2012 de Editura Polirom din Iași)[7] și de Gabriel Mălăescu (publicată în volumul Prăbușirea casei Usher, editat în 2013 de Editura MondoRo din București).

Analiză[modificare | modificare sursă]

Ilustraţie de Aubrey Beardsley, 1894–1895

În „Masca Morții Roșii” Poe adoptă multe convenții ale ficțiunii gotice tradiționale, inclusiv petrecerea acțiunii la un castel. Cele mai multe camere pot fi reprezentative pentru mintea umană, arătând diferite tipuri de personalitate. Imaginea sângelui și a timpului indică, de asemenea, corporalitatea. Ciuma poate, de fapt, reprezenta atributele tipice ale vieții umane și ale mortalității.[11] Acest lucru ar implica faptul că întreaga poveste este o alegorie despre încercările inutile ale omului de a opri moartea; această interpretare este general acceptată.[12] Cu toate acestea, există o dispută cu privire la modul în care ar trebuie să se interpreteze „Masca Morții Roșii”; unii sugerează că nu este alegorică, în special ca urmare a faptului că Poe a admis că are o antipatie față de didacticismul din literatură.[13] În cazul în care povestirea are într-adevăr o morală, Poe nu o prezintă în mod explicit în text.[14]

Este posibil ca povestirea să fie doar o fantezie de răzbunare, în care bogații indiferenți își suferă soarta pe care o „merită”, născocită de Poe ca răspuns la deosebirile de clasă din perioada sa, o sublimare a frustrărilor sale față de propria situație de viață. Naratorul omniscient la persoana a treia prezintă impasibil sosirea Morții Roșii, fără regret, ca și cum aceasta este consecința logică a depravării morale.

Sângele, subliniat pe parcursul povestirii în combinație cu culoarea roșie, servește ca un simbol dual, reprezentând atât moartea, cât și viața. Acest lucru este subliniat de persoana mascată - nedescrisă în mod explicit ca Moartea Roșie, ci doar costumată în Moartea Roșie - făcându-și apariția inițială în camera din capătul estic, care este de culoare albastră, o culoare cel mai adesea asociată cu nașterea.[15]

Deși castelul lui Prospero este menit să țină boala afară, acesta este în cele din urmă o structură opresivă. Arhitectura sa ca un labirint și ferestrele înalte și înguste au devenit aproape burlești în camera neagră din capăt, așa de opresivă că „prea puțini dintre oaspeți aveau îndrăzneala să-i treacă pragul”.[16] În plus, castelul este menit să fie un spațiu închis, dar străinul reușește să intre în el, sugerând faptul că controlul este o iluzie.[17]

Ca și multe din povestirile lui Poe, „Masca Morții Roșii” a fost interpretată și ea ca autobiografică. Potrivit acestui punct de vedere, prințul Prospero este Poe văzut ca un tânăr bogat, care făcea parte dintr-o familie distinsă asemănătoare cu părinții adoptivi ai lui Poe, familia Allan. După această interpretare, Poe caută refugiu de pericolele lumii exterioare, iar portretizarea sa ca singura persoană care dorea să se confrunte cu straniul este emblematică pentru fuga lui Poe din fața pericolelor inevitabile din viața lui.[18]

„Moartea Roșie”[modificare | modificare sursă]

Boala Moartea Roșie este fictivă. Poe o descrie ca provocând „dureri ascuțite și amețeli neașteptate și apoi, prin toți porii, cu sudori necurmate de sânge” și ducând la moarte într-o jumătate de oră.

Este posibil ca boala să fi fost inspirată de tuberculoză (sau de aprindere, cum era cunoscută atunci), deoarece soția lui Poe, Virginia, suferea de boală la momentul în care a fost scrisă povestirea. Ca și prințul Prospero, Poe a încercat să ignore fatalitatea bolii.[19] Mama lui Poe Eliza, fratele William și mama sa vitregă Frances Allan au murit, de asemenea, de tuberculoză. Alternativ, Moartea Roșie se poate referi la holeră; Poe ar fi fost martorul unei epidemii de holeră în Baltimore, Maryland în 1831.[20] Alții au sugerat că plaga este, de fapt ciuma bubonică sau Moartea Neagră, subliniată de punctul culminant al povestirii care arată Moartea „Roșie” în camera „neagră”.[21] Un scriitor aseamănă descrierea cu cea a unei febre hemoragice virale sau fasceită necrozantă.[22] S-a sugerat că Moartea Roșie nu este o boală, ci altceva (un fel de „păcat originar”), care este împărtășită de întreaga omenire în mod inerent.[23]

Literatură și romane ilustrate[modificare | modificare sursă]

  • Povestirea „Death And Venice” (din „The Sandman : Endless Nights” a lui Neil Gaiman) are mai multe asemănări cu „Masca Morții Roșii”: Moartea Infinitului alege un anumit timp pentru a-i vizita pe aristocrații italieni în timpul unui bal-carnaval și pune capăt acestuia.
  • Frazele finale ale povestirii „Masca Morții Roșii” sunt citate în povestea de benzi desenate horror-western „120 Days Of Djustine”, scrisă de Enrico Teodorani și ilustrată de Antonio Conversano.
  • Stephen King face frecvent referire la „Masca Morții Roșii” în romanul său Strălucirea (1977).

Adaptări teatrale, radiofonice și cinematografice[modificare | modificare sursă]

Adaptări și referiri muzicale[modificare | modificare sursă]

  • Trupa de heavy metal Crimson Glory a compus și lansat cântecul „Masque of the Red Death”, care se referă la povestire, pe albumul Transcendence (1988).
  • Jocul de aventură de groază The Dark Eye conține o lectură a povestirii de către scriitorul William S. Burroughs.
  • Trupa rock Stormwitch a lansat piesa „Masque Of The Red Death” pe albumul Tales Of Terror (1985). Versurile lor urmează intriga povestirii.
  • Trupa post-hardcore Thrice repovestește efectiv povestirea în cântecul „The Red Death”, pe albumul The Illusion of Safety.
  • Trupa de metal gotic Theatre of Tragedy a inclus secvențe din filmul cu Vincent Price din 1964 în cântecul „And When He Falleth” de pe albumul Velvet Darkness They Fear.
  • The Red Death este o trupă de rock metal din nordul statului New York, al cărui nume este derivat de la titlul bolii și a lansat albume la Metal Blade Records și Siege of Amida/Ferret Records.
  • Trupa italiană de rock progresiv Mad Puppet a scris un cântec intitulat „The Masque of the Red Death” pe albumul lor de debut Masque, care urmează îndeaproape povestirea.
  • Chitaristul Michael Romeo de la Symphony X a lansat o piesă instrumentală intitulată „Masque of the Red Death”, care a apărut pe albumul solo The Dark Chapter (1994).
  • Cântărețul și compozitorul italian Eros Ramazzotti are un cântec, „Lettera al futuro” („Scrisoare către viitor”), inclus pe albumul Dove c'è musica (1996), ale cărui versuri sunt, în esență o repovestire foarte concisă a evenimentelor din povestire. Spre deosebire de alți cântăreți și altentrupe, Ramazzotti nu încheie povestirea, preferând în schimb să tragă propriile sale concluzii din ea. Cum cântecul se referă la prezent, versurile sale menționând „vântul rău al unei boli îngrozitoare” au fost interpretate la acel timp ca o referire la SIDA, în principal de către ziariștii din domeniul muzical care nu erau familiarizați cu povestirea lui Poe.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Edgar Allan Poe, „Masca Morții Roșii”, în Scrieri alese, Editura Univers, București, 1979, p. 299.
  2. ^ Ostram, John Ward. "Poe's Literary Labors and Rewards" in Myths and Reality: The Mysterious Mr. Poe. Baltimore: The Edgar Allan Poe Society, 1987. p. 39
  3. ^ Edgar Allan Poe — "The Masque of the Red Death" at the Edgar Allan Poe Society online
  4. ^ Sova, Dawn B. Edgar Allan Poe: A to Z. New York: Checkmark Books, 2001. p. 149. ISBN 0-8160-4161-X
  5. ^ a b c d Vladimir Streinu, „Edgar Poë și scriitorii români”, în Revista Fundațiilor Regale, București, anul II, nr. 6, 1 iunie 1935.
  6. ^ Vladimir Streinu, „«Poemele lui Edgar Poe» în românește”, în Revista Fundațiilor Regale, București, anul V, nr. 5, 1 mai 1938, p. 373.
  7. ^ a b c d e f g Daniela Hăisan, „Un(Masking) the Red Death in Romanian Translations”, inclus în vol. Emron Esplin și Margarida Vale de Gato (ed.), Translated Poe, The Rowman & Littlefield Publishing Group Inc., Lanham, Mayland, 2014, Nota 4, p. 406.
  8. ^ Florin Manolescu, Literatura S.F., Editura Univers, București, 1980.
  9. ^ Edgar Allan Poe, Scrieri alese, Colecția Clasicii Literaturii Universale, Editura Univers, București, 1979, p. 293.
  10. ^ Biblioteca Academiei Republicii Socialiste România, Bibliografia românească modernă (1831-1918), Vol. III (L-Q), Editura Științifică și Enciclopedică, Societatea de Științe Filologice din R.S. România, București, 1989, p 893.
  11. ^ Fisher, Benjamin Franklin. "Poe and the Gothic tradition" as collected in The Cambridge Companion to Edgar Allan Poe, edited by Kevin J. Hayes. New York City: Cambridge University Press, 2002. ISBN 0-521-79727-6, p. 88.
  12. ^ Roppolo, Joseph Patrick. "Meaning and 'The Masque of the Red Death'", inclus în volumul Poe: A Collection of Critical Essays, editat de Robert Regan. Englewood Cliffs, NJ: Prentice-Hall, Inc., 1967. p. 137.
  13. ^ Roppolo, Joseph Patrick. "Meaning and 'The Masque of the Red Death'", inclus în Poe: A Collection of Critical Essays, editat de Robert Regan. Englewood Cliffs, NJ: Prentice-Hall, Inc., 1967. p. 134.
  14. ^ Quinn, Arthur Hobson. Edgar Allan Poe: A Critical Biography. Baltimore: The Johns Hopkins University Press, 1998. ISBN 0-8018-5730-9. p. 331.
  15. ^ Roppolo, Joseph Patrick. "Meaning and 'The Masque of the Red Death'", inclus în Poe: A Collection of Critical Essays, edited by Robert Regan. Englewood Cliffs, NJ: Prentice-Hall, Inc., 1967. p. 141.
  16. ^ Laurent, Sabrina. "Metaphor and Symbolism in The Masque of the Red Death", în Boheme: An Online Magazine of the Arts, Literature, and Subversion. iulie 2003. Available online.
  17. ^ Peeples, Scott. "Poe's 'constructiveness' and 'The Fall of the House of Usher'", inclus în The Cambridge Companion to Edgar Allan Poe. Cambridge University Press, 2002. ISBN 0-521-79727-6 p. 186.
  18. ^ Rein, David M. Edgar A. Poe: The Inner Pattern. New York: Philosophical Library, 1960. p. 33.
  19. ^ Silverman, Kenneth. Edgar A. Poe: Mournful and Never-ending Remembrance. Harper Perennial, 1991. ISBN 0-06-092331-8 p. 180-181.
  20. ^ Meyers, Jeffrey. Edgar Allan Poe: His Life and Legacy. Cooper Square Press, 1992. ISBN 0-8154-1038-7 p. 133.
  21. ^ Cummings Study Guide for "The Masque of the Red Death"
  22. ^ "Molecules of Death" 2nd edition, edited by R H Waring, G B Steventon, S C Mitchell. London: Imperial College Press, 2007
  23. ^ Roppolo, Joseph Patrick. "Meaning and 'The Masque of the Red Death'", inclus în Poe: A Collection of Critical Essays, editat de Robert Regan. Englewood Cliffs, NJ: Prentice-Hall, Inc., 1967. p. 139-140.
  24. ^ „The Best of Zagreb Film Volume 1”. Rembrandt Films. Accesat în . 
  25. ^ Le Masque de la Mort rouge de Jacques Donjean”. Suivez mon regard. Accesat în . 
  26. ^ Sova, Dawn B. Edgar Allan Poe: A to Z. New York: Checkmark Books, 2001. p. 150. ISBN 0-8160-4161-X
  27. ^ National Theatre online
  28. ^ MasqueradeOfTheRedDeath.com
  29. ^ The Detroit Free Press

Legături externe[modificare | modificare sursă]