Sari la conținut

Act sexual

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Raport sexual)
Poziția misionarului pictată de Édouard-Henri Avril
O pereche de lei care se împerechează în rezervația naturală Masai Mara, Kenya

Actul sexual, cunoscut de asemenea ca și copulație, se referă de obicei la momentul când organul reproducător masculin intră în organul reproducător feminin.[1][2] Cele două entități pot fi de sex diferit sau același sex, sau pot fi hermafroditice, cum este cazul melcului. În ultimii ani, penetrarea organelor non-sexuale (sexul oral, sexul anal) sau de către organe non sexuale (penetrarea cu degetele sau cu pumnul) au fost de asemenea incluse în definiție.[2] Tradițional, actul sexual a fost văzut ca punctul culminant al tuturor relațiilor sexuale dintre bărbat și femeie.[2]

Sexul nepenetrativ (sexul oral poate sau poate să nu fie penetrativ) și masturbarea mutuală mai sunt numite și „outercourse”(opusul cuvântului din eng. „intercourse”).[3][4][5][6] Cuvântul sex, în contextul intimității sexuale, este de multe ori, dacă nu universal, înțeles ca incluzând orice stimulare genitală mutuală.[7]

Împerecherea este termenul cel mai des folosit pentru a descrie actul sexual dintre animale (altele decât oamenii); pentru cele mai multe, împerecherea are loc în timpul ciclului de călduri (cea mai fertilă perioadă a femelei),[8][9] ceea ce crește șansele de împregnare. În ciuda acestui fapt, bonobonii[10] delfinii, și cimpanzeii se împerechează cu femela chiar și atunci când nu este în călduri sau practică acte sexuale cu parteneri de același sex.[11] De cele mai multe ori, oamenii fac sex din plăcere. [12] Acest comportament în animalele menționate mai sus este probabil tot pentru plăcere,[13] ceea ce întărește legăturile sociale.

Religiile abrahamice consideră actul sexual dintre soț și soție ca o acțiune spirituală, în timp ce sexul înafara căsătoriei este văzut ca fiind imoral. Învățăturile hinduismului și budismului despre sexualitate au interpretări diferite. Sfatul budismului de „a te abține de la exagerări sexuale” nu este prea bine definit. Filozofia creștină modernă consideră sexul în cadrul mariajului ca cea mai bună imagine a lui Dumnezeu care este iubirea, ei văzând corpul uman ca singurul capabil de a face spiritul și divinul vizibil.[14][15]

Comportamentul sexual al oamenilor

[modificare | modificare sursă]

Comportamentul sexual al oamenilor reprezintă maniera în care oamenii experimentează și își exprimă sexualitatea. Oamenii se angajează într-o varietate de acte sexuale și pentru o mare varietate de motive.

Riscuri de sănătate

[modificare | modificare sursă]

În contrast cu beneficiile sale, comportamentul sexual poate fi un vector pentru transmiterea unor boli. Sexul protejat este o formă relevantă de a reduce acest risc.[16]

Miturile urbane că sportivii ar trebui să se abțină de la sex au fost discreditate.[17][18][19][20][21][22][23][24][25][26][27][28]

  1. ^ Sexual intercourse Britannica.
  2. ^ a b c „Sexual Intercourse”. health.discovery.com. Accesat în . 
  3. ^ Kate Havelin (). Dating: "What Is a Healthy Relationship?". Capstone Press. p. 64. ISBN 0736802924. 
  4. ^ Isadora Alman (). Doing It: Real People Having Really Good Sex. Conari. p. 280. ISBN 1573245208. 
  5. ^ Ann van Sevenant (). Sexual Outercourse: A Philosophy of Lovemaking. Peeters. p. 249. ISBN 9042916176. [nefuncțională]
  6. ^ Ian Kerner (). She Comes First: The Thinking Man's Guide to Pleasuring a Woman. HarperCollins. p. 240. ISBN 1573245208. 
  7. ^ Klein, Marty. „The Meaning of Sex”. Electronic Journal of Human Sexuality, Volume 1 10 august 1998:. Accesat în . 
  8. ^ "Females of almost all species except man will mate only during their fertile period, which is known as estrus, or heat..." Helena Curtis (). Biology. Worth Publishers. p. 1065. ISBN 0879010401. 
  9. ^ Pineda, Leslie Ernest McDonald (). McDonald's Veterinary Endocrinology and Reproduction. Blackwell Publishing. p. 597. ISBN 0813811066. 
  10. ^ Frans de Waal, "Bonobo Sex and Society", Scientific American (March 1995): 82-86.
  11. ^ Bruce Bagemihl, Biological Exuberance: Animal Homosexuality and Natural Diversity (St. Martin's Press, 1999). ISBN 0-312-19239-8
  12. ^ Jared Diamond (). The rise and fall of the third chimpanzee. Vintage. ISBN 978-0099913801. 
  13. ^ John, Gartner (). „Animals Just Want to Have Fun”. Wired. Arhivat din originalul de la . Accesat în . 
  14. ^ Karol Woytyla, Love and Responsibility, San Francisco, Ignatius Press 1993
  15. ^ Theology of Marriage and Celibacy, Boston, St. Paul Books and Media 1986
  16. ^ „STI Epi Update: Oral Contraceptive and Condom Use”. Public Health Agency of Canada. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  17. ^ Stefani, Laura; Galanti, Giorgio; Padulo, Johnny; Bragazzi, Nicola L.; Maffulli, Nicola (). „Sexual Activity before Sports Competition: A Systematic Review”. Frontiers in Physiology. Frontiers Media SA. 7. doi:10.3389/fphys.2016.00246. ISSN 1664-042X. 
  18. ^ „Sex before sport doesn't negatively impact performance -- ScienceDaily”. ScienceDaily. . Accesat în . 
  19. ^ Quinn, Jennifer (). „The myths of sex before sport”. BBC NEWS. Accesat în . 
  20. ^ Lovgren, Stefan (). „Sex and Sports: Should Athletes Abstain Before Big Events?”. National Geographic Culture. Accesat în . 
  21. ^ Ainsworth, Claire (). „Sex before the big game?”. Nature. Springer Science and Business Media LLC. doi:10.1038/news060605-16. ISSN 0028-0836. 
  22. ^ Nieto, Aline Juarez (). „Sex before competing: Does it boost athletes' performance?”. CNN. Accesat în . 
  23. ^ Dockrill, Peter (). „Scientists Just Debunked The 'No Sex Before Sports' Myth”. ScienceAlert. Accesat în . 
  24. ^ Lehmiller, Justin (). „We Looked Into Whether Having Sex Affects Your Athletic Performance”. VICE. Accesat în . 
  25. ^ Hamblin, James (). „The Sex Exercise Myth That Won't Go Away”. The Atlantic. Accesat în . 
  26. ^ Magazine Monitor (). „The prevailing myth of sex before sport”. BBC News. Accesat în . 
  27. ^ Monroy, Dr Soledad Echegoyen (). „The myth of sex and athletes: is it good or bad before a competition?”. Yahoo News. Accesat în . 
  28. ^ Alipour, Sam (). „The Mag: Sex in the Olympic Village”. ESPN.com. Accesat în . 

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Act sexual