Nitarcă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Boletus appendiculatus sin. Butyriboletus appendiculatus
Luční - Boletus appendiculatus 01.jpg
Nitarcă, hrib regal
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Boletales
Familie: Boletaceae
Gen: Boletus
Specie: B. appendiculatus
Nume binomial
Boletus appendiculatus
Schaeff. (1774)
Sinonime
  • Dictyopus appendiculatus var. regius (Schaeff.) Quél. (1886)
  • Suillus appendiculatus (Schaeff.) O.Kuntze (1898)
  • Tubiporus appendiculatus (Schaeff.) Ricken (1918)
  • Butyriboletus appendiculatus (Schaeff.) D.Arora & J.L.Frank (2014)

Boletus appendiculatus Jacob Christian Schäffer, 1774), sin. Butyriboletus appendiculatus, (Jacob Christian Schäffer, 1774 ex David Arora & J.L.Frank, 2014) este o specie de ciuperci comestibile destul de rară din încrengătura Basidiomycota în familia Boletaceae și de genul Boletus,[1] cunoscută în România, Basarabia și Bucovina de Nord sub numele nitarcă,[2] hrib regal,[3] hrib înrădăcinat[4] sau hrib cu apendice. Acest burete coabitează, fiind un simbiont micoriza (formând micorize pe rădăcinile de arbori). El poate fi găsit în păduri de foioase și mixte, în primul rând sub stejari și fagi, dar de asemenea pe lângă castani comestibili precum aluni, crescând solitar sau în grupuri mici pe sol calcaros, preferând zone mai călduroase, de la câmpie la deal, dar nu în regiuni montane. Timpul apariției este din iunie până în octombrie (noiembrie).[5][6]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Bres.: Boletus appendiculatus
  • Pălăria: are un diametru de 6-15 (18) cm, fiind compactă și cărnoasă. La început semisferică cu marginea răsfrântă în jos, devine la maturitate boltită, întinzându-se la bătrânețe în formă de pernă, adesea cu o suprafață neregulată. Cuticula este în tinerețe fin-pâsloasă, mai târziu neted-pieloasă, niciodată lipicioasă, care se poate decoji numai foarte greu. Coloritul variază de la ocru-maroniu la castaniu sau brun-roșiatic. Locurile roase de animale se colorează gălbui până portocaliu-roz. Marginea pălăriei este tăioasă și poate fi ceva mai lungă decât tuburile pălăriei.
  • Tuburile și porii: sporiferele sunt destul de scurte, aderate la picior, în stadiu avansat bombate, fiind colorate galben, la bătrânețe murdar galben. Porii sunt mici și rotunjori și galbeni ca sulful. Se înverzesc sau se albăstresc la atingere.
  • Sporii: sunt fusiformi, hialini (translucizi) și au o mărime de 12-14 x 4-4,5 microni. Pulberea lor este brun-măslinie.
  • Piciorul: are o lungime de 6 până la 10 (15) cm și o grosime de 2,5 până la 3,5 (5) cm, este cilindric, plin, compact, masiv, tare, înrădăcinându-se la baza îngroșată și ușor scufundată în pământ printr-un apendice destul de gros și larg (de acea epitetul soiului). Litigiul este gălbui, în partea de sus galben, în cea de jos cu efecte maronii pe fond galben și ornamentat cu o rețea fină în relief, galbenă până maronie. Nu schimbă culoarea la atingere.
  • Carnea: este groasă, compactă, tare și de colorit gălbui până galben de lămâie, sub cuticulă roșiatic, care se decolorează după tăiere sau ruptură ușor albăstrui. Mirosul este plăcut ca de ciuperci, gustul fiind savuros, amintind la ciuperci mature de nuci sau alune.[5][6]
  • Reacții chimice: Carnea buretelui se colorează cu acid sulfuric mai intensiv galben, cuticula galben-portocaliu, carnea buretelui cu Hidroxid de potasiu brun, tot carnea cu sulfat de fier verde, iar porii gri-verzui.[7][8]

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Hribul cu apendice poate fi confundat în primul rând cu suratele lui Boletus subappendiculatus[9] și Boletus regius,[10] ambele comestibile, dar, de asemenea, cu mai multe alte specii din familia Boletaceae, cum sunt Boletus aestivalis (comestibil),[11] Boletus calopus (necomestibil, amar)[12] precum variația sa Boletus calopus var. Boletus pachypus (necomestibil, amar),[13] (Rubro)boletus dupainii (suspect, pori roșii),[14] Boletus edulis (comestibil),[15] Boletus erythropus sin. Boletus luridiformis (comestibil, pori roșiori),[16] Boletus fragrans, [17] Boletus impolitus sin. Hemileccinum impolitum (comestibil),[18] Boletus junquilleus (comestibil, mai deschis gălbui, spori roșii-gălbui),[19] Boletus legaliae (suspect, cuticulă roză, miros de cicoare),[20] Boletus luridus (crud neprielnic, preparat comestibil, pori roșiatici),[21] Boletus pulverulentus (de calitate mediocră, porii tind spre roșu),[22] Boletus radicans (necomestibil, amar, picior fără roșu, crește numai în păduri foioase),[23] (Rubro)boletus rhodoxanthus (crud otrăvitor, fiert comestibil, pori roșii),[24] (Rubro)-Boletus rubrosanguineus (otrăvitor, pori roșii),[25] Boletus satanas (otrăvitor, pori roșiatici)[26] sau Boletus spinarii (necomestibil, fără tonuri roșiatice).[27]

Specii asemănătoare[modificare | modificare sursă]

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Bureții proaspeți pot fi pregătiți, asemănător hribului de vară Boletus aestivalis, ca ciulama, de asemenea împreună cu alte ciuperci de pădure ori adăugați la un sos de carne de vită sau vânat.[28][29] Mai departe, ei pot fi tăiați felii și congelați. De asemenea este posibilă, după tăierea în felii, uscarea, bureții devenind după împuiere mai savuroși și gustoși. Excelenți sunt preparați ca Duxelles, un fel de zacuscă.[30][31]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Mycobank
  2. ^ Denumire RO 1
  3. ^ Denumire RO 2
  4. ^ Denumire RO 3
  5. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 476-477, ISBN 3-405-12116-7
  6. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 78-79, ISBN 978-3-440-14530-2
  7. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 56, ISBN 3-85502-0450
  8. ^ Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 4-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1978, p. 68
  9. ^ Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze: in Farbfotos”, Editura AT-Verlag, Aarau - Stuttgart 1993, p. 76, ISBN 978-3-855-02503-9
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 468-477, ISBN 3-405-12081-0
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 472-473, ISBN 3-405-11774-7
  12. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 116, ISBN 3-426-00312-0
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 507, ISBN 3-405-12116-7
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 475, ISBN 3-405-11774-7
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 478-479, ISBN 3-405-12116-7
  16. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 89, 92
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 494-495, ISBN 3-405-12081-0
  18. ^ Gheorghe Sălăgeanu, Anișoara Sălăgeanu: „Determinator pentru recunoașterea ciupercilor comestibile, necomestibile și otrăvitoare din România”, Editura Ceres, București 1985, p. 269
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 426-427, ISBN 3-405-12124-8
  20. ^ (Marcel) Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 38-39, ISBN 978-3-440-13447-4
  21. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 92-93
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 500-501, ISBN 3-405-11774-7
  23. ^ Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 36-37, ISBN 978-3-440-13447-4
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 428-429, ISBN 3-405-12124-8
  25. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 430-431, ISBN 3-405-12124-8
  26. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 74-75, ISBN 978-3-440-14530-2
  27. ^ Mycobank
  28. ^ Silvia Jurcovan: „Carte de bucate”, Editura Humanitas, București 2012, p. 118, ISBN 978-973-50-3475-7
  29. ^ Sanda Marin: „Carte de bucate”, Editura Orizonturi, București 1995, p. 185, ISBN 973-95583-2-1
  30. ^ Fritz Martin Engel, Fred Timber: „Pilze: kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest, München 1969, p. 105-108
  31. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 26-30 ISDN 3-453-40334-7

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto, volumul 1-7, vezi note
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Rolf Singer: „Die Pilze Mitteleuropas”, vol. 5 și 6: „Die Röhrlinge, părțile 1 și 2”, Editura Justus Klinkhardt, Bad Heilbrunn 1965-1967

Legături externe[modificare | modificare sursă]