Mitologie nordică

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Din seria
Mitologia nordică

Idun and the Apples.jpg

Divinități
Odin, Thor, Loki, Freya
Listă de divinități în mitologia nordică

Ființe fabuloase & spirite
giganți, elfi, walkirii,
Listă de ființe legendare în mitologia nordică

Personaje legendare
.
Listă de eroi din mitologia nordică

Locuri mitice & sacre
Yggdrasil, Midgard, Asgard, Helheim, Valhalla Listă de locuri din mitologia nordică

Obiecte sacre
Mjollnir, Megingiord, Grungir

Scrieri
Edda în proză, Edda poetică, Gesta Danorum, Heimskringla

Mitologia nordică sau mitologia scandinavică cuprinde religia, miturile și legendele populației pre-creștine scandinavice și islandeze. Mitologia nordică este ramura mitologiei germanice care s-a conservat cel mai bine și se înrudește foarte mult cu mitologia anglo-saxonă.

Mitologia nordică mai poate fi definită ca o colecție de crendințe și mituri ale triburilor germanice de nord. Religia scandinavicilor nu era una revelatorie, pentru că nu a fost instituită de un muritor căruia zeii îi încredințaseră adevărul (deși muritorii intră deseori în contact cu zeii și învață poveștile acestora). De asemenea, religia nordicilor nu cuprinde un text sacru sau o carte sfântă. Miturile nordice erau transmise oral sub forma unor poeme. Transmiterea orală a continuat și în era vikingilor, cunoștințele noastre despre mitologia nordică bazându-se cel mai mult pe Edde și pe alte texte medievale scrise abia după creștinarea populației scandinavice.

În folclorul scandinavic, vechile credințe păgâne au rezistat, iar unele s-au păstrat până astăzi în zonele rurale. Altele au fost readuse la viață sau inventate de neopăgânismul germanic. Mitologia nordică rămâne, de asemenea, o sursă de inspirație în literatură, în producțiile scenice și în filme.

Surse[modificare | modificare sursă]

Majoritatea miturilor nordice s-au transmis pe cale orală, de aceea multe din ele s-au pierdut. Cu toate acestea câteva mituri au trecut în nemurire prin intermediul unor cărturari creștini. Snorri Sturluson are o contribuție importantă în acest sens, el fiind autorul Eddei și a scrierii Heimskringla. El nu considera că zeii precreștini erau demoni, ci mai degrabă bărbați și femei și că au fost cu mult timp în urmă regi și căpetenii militare. O altă sursă a mitologiei nordice este scrierea daneză Gesta Danorum ("Faptele Danezilor") scrisă de Saxo Grammaticus, însă în care se remarcă un puternic euhemerism și care are o prezentare destul de confuză. Un avantaj al mitologiei nordice este faptul că în Islanda, creștinată destul de târziu (în anul 1000), s-a păstrat o tradiție orală destul de coerentă pentru a reconstitui, în linii mari, miturile și cultul. Dar informațiile privind credințele imigranților norvegieni în Islanda, valabil pentru întreg ansamblul triburilor germanice se cer coroborate cu dovezi suplimentare. Un alt izvor important privind religia germanică nordică este Istoria episcopilor de Hamburg redactată de Adam von Bremen în jurul anului 1070.

Edda în proză, Snorri Edda sau Edda Nouă a fost scrisă în jurul secolului al XIII-lea, de Snorri Sturluson, care a fost poet, diplomat și comandant al armatei. Această scriere a reprezentat mai întâi un ghid, un manual pentru viitorii poeți. Conține explicații în proză a tradiționalelor metafore de tip "kennings", precum și diferite legende sistemaice și coerente despre zeii nordici.

Edda poetică, Saemundr Edda sau Edda Veche a fost începută după vreo 50 de ani de la terminarea "Eddei în proză" și a fost atribuită lui Saemundr Sigfusson 1056-1133, un erudit islanez, deși în realitate autorii ei sunt necunoscuți. Conține 29 de poeme lungi, dintre care 11 sunt dedicate zeilor nordici, iar restul se referă la eroi legendari ca Siegfried. Savanții cred totuși, că această a doua Edda a fost concepută cu mult timp înainte și apoi a fost transcrisă deoarece impresionează prin limbajul ei arhaic. În plus, câteva fragmente din conținutul ei sunt citate de Snorri Sturlson în Edda acestuia. În cadrul Eddei poetice, Voluspa (Prezicerea Profetei) este cel mai cunoscut poem mitologic, ajutând la reconstituirea concepțiilor vechilor scandinavici despre cosmogonie și eshatologie.

Tot în Islanda începând cu secolele XII-XIII s-au dezvoltat povestirile cu caracter mitico-religios numite saga, care vorbesc despre eroi legendari, regi și alte personaje. Aceste saga erau cântate de scalzi (poeți de curte).

Dintre izvoarele istorice nescrise cele mai importante sunt inscripțiile runice cum ar fi piatra de la Rök (Suedia), amuleta Kvinneby sau stânca de la Eggjum (Norvegia). Există și multe pietre runice care înfățișează scene din Völsunga saga sau care îi arată pe Odin și Sleipnir, pe Odin devorat de Fenris, pe Hyrrokkin la funeraliile lui Baldur.

Cosmologie și cosmogonie[modificare | modificare sursă]

Istoria cea mai completă a creației universului în mitologia nordică este transmisă de admirabilul poem "Voluspa" ("Prezicerile vizionarei"), compus spre finalul epocii păgâne. Înainte, exista un haos, "o genune uriașă" din care au apărut două lumi: Niflheim, tărâmul de gheață și Muspelheim, tărâmul de foc, guvernat de gigantul Surtur. În urma întâlnirii celor două lumi în prăpastia primordială (Ginnungagap), a rezultat o creatură uriașă cu chip de om, numită Ymir. Acesta s-a hrănit cu laptele vacii Audumbla, vacă ce a eliberat și pe primul zeu, Buri sau Bor. Acesta a avut cu Bestla, fiica unui uriaș, trei fii: Vili, Ve și Odin. Cei trei frați îl vor ucide pe Ymir, după ce vor vor crește, și vor crea din trupul lui lumea. Cosmogonia întemeiată pe omorârea și sfârtecarea unei ființe reamintește de miturile lui Tiamat, Pan ku sau Purușa. Creația lumii este deci un sacrificiu sângeros. Mircea Eliade consideră că acest mit aduce în mitologia germanicilor argumente în favoarea sacrificiului uman, care devine o repetiție și o reactualizare a actului divin și are rolul de a regenera creația și de a asigura reîntinerirea universului și coeziunea societății.

Cei trei frați vor desăvârși procesul creației prin înălțarea arborelui cosmic Yggdrasil, cel ce face conexiunea între cele 9 lumi ale mitologiei nordice. Yggdrasil este situat în centrul universului, creștetul lui atinge cerul și rădăcinile lui îmbrățișează lumea. El face legătura între cele trei niveluri cosmice: Cerul, Pământul și Infernul. Pământul este înfățișat ca un disc plat situat între crengile copacului. Ideea existenței unui Arbore Cosmic se întâlnește și în multe alte mitologii, în special în cele orientale și nord-asiatice. Universul nordicilor, Yggdrasil este însă de la început amenințat cu distrugerea, deoarece un vultur îi devorează frunzișul, trunchiul său începe să putrezească, iar șarpele (sau dragonul) Nidhogg îi roade rădăcinile. În ziua de Ragnarok arborele se va prăbuși, dar va adăposti doi oameni.

Despre Yggdrasil se spune că ar fi un frasin uriaș, care adăpostește cele 9 lumi:

Fiecare din cele 9 lumi are în componența numelui său terminația "-heim" ("casă", "tărâm", "lume") sau "-gard" ("curte", "pământ", "moșie"). Câteva cercetări au dovedit că înainte toate cele 9 lumi erau numite "heimr", Midgard-ul se numea la început "Mannheim", iar Asgard-ul "Godheim".

Cosmologia mitologiei nordice implică de asemenea o puternică trăsătură dualistă: de exemplu ziua și noaptea au propriul lor corespondent mitologic prin zeii Dagr și Nott și caii acestora Skinfaxi și respectiv Hrimfaxi. Alt exemplu este cel al zeiței soarelui, Sunna împreună cu lupul Skoll care o urmărește și al zeului lunii Mani împreună cu lupul Hati. Niflheim și Muspelheim, două tărâmuri total opuse sunt considerate originea lumii și a vieții. De fapt, în afară de Midgard, lumea noastră, celelalte opt tărâmuri formează perechi contrastante.

Tărâm Tărâm opus Contrast
Muspelheim Niflheim foc și căldură - gheață și frig
Asgard Helheim Rai și izbăvire - Iad și damnație
Vanaheim Jotunheim Creație - Haos și Distrugere
Alfheim Nidavellir Lumină - Întuneric

De obicei aceste lumi se împărțeau în 3 trepte principale:

Apariția omului și a zeilor celești[modificare | modificare sursă]

Cei dintâi oameni au origine vegetală, fiind sculptați din lemnul a doi copaci de către zeii Odin, Hoenir/Vili și Lodur/Ve. Numele primilor oameni au fost Ask ("frasin") și Embla("ulm"). Odin le-a dat viață, Hoenir le-a oferit rațiune, iar Lodur simțuri și caracter antropomorf.

După creația lumii și a omului au apărut și alți zei cum ar fi Sunna (Sol), zeița soarelui, fiica lui Mundilfari și soția lui Glen. În fiecare zi Sunna parcurge un drum pe cer în caleașca trasă de caii Alsvid and Arvak. Trecerea zeiței era numită de scandinavici prin metafora Alfrodull ("gloria elfilor"), care a devenit mai tărziu numele carului solar și chiar a soarelui. În tot timpul zilei, Sunna este urmărită de un lup feroce,Skoll, care vrea să o devoreze și chiar va reuși acest lucru odată cu sfârșitul lumii. Cu toate acestea, zeița va fi înlocuită de fiica ei după Apocalipsă (Ragnarok). Nordicii credeau că atunci când avea loc o eclipsă de soare, zeița Sunna era pe cale să fie prinsă de Skoll. Zeul Mani, fratele Sunnei, este personificarea lunii și, la fel ca sora sa, este urmărit de un lup, Hati, în timp ce trece peste bolta cerului. O altă divinitate celestă este Svalin care protejează pământul de căldura puternică a soarelui. După credința scandinavică, nu soarele emana lumină, ci coamele cailor de la caleașca acestuia, Alsvid și Arvak.

Ființe supranaturale[modificare | modificare sursă]

Thor luptându-se cu giganții.

Panteonul nordic este alcătuit din trei grupuri de zeități: Aesir, Vanir și Jotun sau Jotnar (giganții). Odin, Tyr, Thor sunt cei mai importanți reprezentanți ai familiei Aesir, corespund binomului de zei suverani, au un caracter marțial, războinic. Njord, Freyr și Freya, cei mai cunoscuți zei Vanir, se caracterizează prin bogăția lor și raporturile lor cu fecunditatea, cu pacea, cu plăcerea. Aceste două grupuri de zei se dușmănesc, ei poartă un lung dur și nedecis război, care se finalizează printr-o reconciliere definitivă și printr-o victorie a zeilor Aesir. Cele două grupuri fac pace, schimbă între ei ostatici, își întăresc relațiile prin unele căsătorii și domnesc împreună. Principalii zei Vanir s-au instalat la zeii Aesir, completând cu fecunditatea și bogăția lor atributele de suveranitate juridică, magia și forța războinică. Aceste conflicte mitologice pot reaminti de trecutul istoric al unui război între două culturi distincte: cea a agricultorilor autohtoni și cea a cuceritorilor ariofoni. De asemenea originea acestui mit este o influență provenind din mitologia romană, anume cea a luptei dintre romani și sabini. Mircea Eliade și J.P. Mallory au fost de părere că diviziunea Aesir/Vanir nu este decât o expresie a tendinței generale indo-europene de a împărți divinitățile în două grupuri, ca în cazul titanilor și olimpienilor, din mitologia greacă și a epopeii indiene Mahabharata.

Zeii Aesir și Vanir sunt de obicei dușmani cu giganții (singular: Jotun, plural: Jotnar; în engleza veche, Eotenas sau Entas). Giganții din mitologia nordică sunt asemănători cu titanii și giganții din mitologia greacă. De obicei cuvântul Jotnar se traduce prin giganți, deși troli sau demoni ar fi două alternative de traducere la fel de bune. Cu toate acestea, zeii Aesir sunt descendenți ai giganților și atât ei cât și zeii Vanir stabilesc legături matrimoniale cu Jotnar. Câțiva giganți sunt menționați în Edde și par să reprezinte forțele naturale. Există două tipuri de giganți: de foc și de gheață. De asemenea, în mitologia nordică întâlnim elfi și pitici, ale căror roluri nu sunt prea clare, dar se crede că ar fi de partea zeilor. Alte ființe supranaturale întâlnite în miturile scandinavicilor sunt silfii și silfidele, duhuri aerine asemănătoare elfilor. Despre silfide se spune că pot cânta foarte frumos, însă cine se lăsa atras de viersul lor fermecat și intra în dansul lor era pierdut.

În plus, mai există și multe alte ființe fabuloase: Fenris, lupul gigantic, Jormungand, șarpele cosmic care înconjoară tărâmul Midgard. Acești doi monștri, împreună cu Hel, zeița morții, sunt copiii lui Loki, zeul trickster, și ai unei gigante. Există și creaturi benefice, cum ar fi Hugin și Munin ("gând" și "memorie"), cei doi corbi care îl vestesc pe zeul Odin de tot ceea ce se întâmplă în lume și Ratatosk, o veveriță care se furișează printre ramurile arborelui universal, Yggdrasil.

Divinitățile principale[modificare | modificare sursă]

Zeul Odin

Odin era zeul suprem al scandinavicilor, cunoscut de către germanii de pe continent sub numele Wodan/Wotan, iar de anglo-saxoni sub numele Woden. Numele acestui zeu ar putea însemna cu aproximație extaticul sau domnul extazului. Odin este un zeu al magiei, al cunoașterii, al experiențelor inițiatice și al înțelepciunii oculte. Între cele mai importante ritualuri magice care i-au fost atribuite se numără necromația, puterea de a readuce morții la viață pentru aflarea unor taine de la aceștia. În plus, el este și un zeu al celor căzuți în luptă și stăpân al locuinței morților, Walhalla.

Un alt zeu zeu important este Thor (Donar), zeu al cărui cult a dominat în Islanda și în coloniile nordice din Arhipelagul Britanic. Este un zeu al războiului și o personificare a furtunii și a tunetului. Este adeseori asociat cu zeii Indra și Jupiter.

Freyr este un zeu al fecundității, al ploii și al fertilității. Unele izvoare îl plasează într-o relație specială cu teritoriul și poporul suedez și este considerat un întemeietor al regalității.

Cel mai vechi zeu al populațiilor germanice era însă Tyr (Tiwaz), un zeu al războiului, ale cărui atribuții erau de a hotărî victoria în diferite bătălii. De asemenea Tyr era și un zeu al luminii și al cerului, apărător al dreptății și al legămintelor, fiind asemănător zeului persan Mithra.

Un zeu mai deosebit al mitologiei germanicilor este Loki, care deși aparține familiei uriașilor (Jotnar) trăiește alături de zeii Aesir. Cu toate că este un dușman al zeilor, reușeșete prin firea lui vicleană și lingușitoare să păstreze relații bune cu cei din jurul său. Zeu al magiei și al focului, Loki nu are nici un fel de cult, nu este venerat de oameni. Unii mitologi au observat o serie de asemănări ale lui Loki cu diavolul din creștinism, idee care reiese din caracterul malefic, distrugător al zeului. Loki este un zeu trickster, responsabil pentru pângărirea și întinarea creației pure, divine.

Freya într-o pictură de Nils Blommer.

Printre cele mai importante zeițe nordice se numără Frigg, zeița cerului și soția lui Odin, echivalenta Herei din mitologia greacă. Freya este probabil cea mai cunoscută zeiță nordică, personificând iubirea, fertilitatea și frumusețea. Se aseamănă cu Afrodita și Venus, deși poate îndeplini și funcția de zeiță a războiului și a magiei.

Sfârșitul lumii[modificare | modificare sursă]

Scena apocaliptică a Ragnarok-ului, imaginată de Johannes Gehrts.

În mitologia nordică, viziunea despre viitor este sumbră. La sfârșitul lumii se spune că puterea răului și a haosului va depăși pe cea a binelui și a ordinii. Loki și copii lui se vor elibera și vor căuta să se răzbune pe zeii Asgard-ului. O iarnă de trei ani, Fimbulwinter, se va așterne peste întreaga lume, pământul se va cutremura, stelele se vor prăbuși, morții vor veni din Niflheim sau din Helheim pentru a-i ataca pe cei vii, oamenii se vor ucide între ei. O parte din uriași va veni într-o corabie construită din unghiile morților, iar alta, condusă de Surtur se va urca pe curcubeul care duce spre Tărâmul Zeilor. Heimdall, zeul paznic al tărâmului Asgard, va observa venirea giganților și va aduna o întreagă armată pentru a apăra ordinea firească a lumii. Zeii vor lupta împreună cu cei mai viteji eroi, Einherjar, în această luptă finală. Sfârșitul va fi tragic, Odin, Thor, Freyr, Tyr și alți zei importanți vor muri, universul va fi distrus de flăcările lui Surtur și vor exista puțini supraviețuitori.

Cu toate acestea, după lupta finală, numită Ragnarok, vor mai fi câțiva supraviețuitori, atât oameni cât și zei, care vor popula noua lume și vor începe un nou ciclu de existență. Referitor la acest mit, părerile savanților sunt împărțite: unii cred că apariția unei noi lumi după Raganrok este doar un element care trădează influența creștină și care a fost adăugat ulterior mitologiei nordice. Dacă această ipoteză este falsă, eshatologia descrisă în Voluspa ar putea reflecta o mai veche tradiție indo-europeană aflată în legătură cu ideologia zoroastrismului.

Vezi și[modificare | modificare sursă]