Misiunea spațială Delta (film)
.svg){kind=small}
Misiunea spațială Delta este un film de animație ștințifico-fantastic românesc din 1984, regizat de Mircea Toia și Călin Cazan[1][2][3][4] pe baza unor episoade dintr-un serial de animație omonim, care a fost realizat în perioada 1980–1983.[5] Filmul combină elemente științifico-fantastice cu elemente extrase din basme, fiind realizat cu un colectiv mic și cu buget redus.[6]
Acțiunea filmului se petrece într-un viitor îndepărtat (anul 3084), când pământenii au construit o stație cosmică cu care să efectueze o călătorie intergalactică în căutarea unor alte civilizații.[7] Alma, o jurnalistă extraterestră din constelația Sirius, vine să realizeze un reportaj despre lansarea stației. Misiunea eșuează ca urmare a faptului că supercreierul electronic ce controla stația cosmică începe să acționeze imprevizibil, iar membrii echipajului primesc sarcina de a localiza și recupera stația, reușind să înțeleagă în final motivul dereglării supercomputerului.[7]
Acest film, care a fost destinat adolescenților,[3] este considerat primul lungmetraj de animație științifico-fantastic românesc și a câștigat câteva premii la Gala filmului românesc pentru copii de la Piatra Neamț.[2][8] Criticii epocii au evidențiat în cronicile lor grafica modernă și recuzita tehnologică inventivă.[3]
Rezumat[modificare | modificare sursă]
Societatea pământeană din viitorul îndepărtat are ca ideal bunăstarea și prietenia între popoare.[7] A fost conceput în acest scop un proiect de explorare a spațiului cosmic (denumit Misiunea spațială Delta) pentru a cunoaște alte civilizații și a stabili un dialog pașnic cu reprezentanții acestora. Un echipaj spațial de pe Pământ (format din persoane cu origini diverse: Dan, Oana, Yashiro și Anuta) urmează să înceapă în anul 3084 o călătorie intergalactică în căutarea unor alte civilizații.[7] În perioada premergătoare începerii misiunii, membrii echipajului sunt intervievați de Alma, o jurnalistă intergalactică de pe planeta Opp din constelația Sirius, care venise să realizeze un reportaj în scopul popularizării activității lor.[7] Cu toate că era tânără, Alma avea o bogată experiență jurnalistică: a transmis în direct marea erupție a vulcanului de pe planeta Cora, a asistat la decolarea expediției Alfa către constelația Onix, a obținut locul 1 la concursul intergalactic cu arme de înaltă precizie și a participat la vânarea ferocilor zori de pe planeta de gheață Astarteea.
Stația spațială Delta urmează să străbată un drum lung și nelipsit de primejdii, fiind dirijată de un supercreier electronic. Supercreierul, care dispune de uzine proprii pentru fabricarea de roboți, urmează să coordoneze cu maximă eficiență toate activitățile stației. Alma se simte impresionată la vederea supercreierului electronic și susține că n-a mai văzut niciodată „ceva atât de frumos”. După instalarea și punerea sa în funcțiune, supercreierul electronic începe să acționeze imprevizibil și decuplează nava de transport Terra, blocându-i în interiorul stației pe Dan, Alma și Tsin, câinele extraterestru al Almei. Cei trei pasageri reușesc să scape și sunt recuperați de colegii lor de pe nava Terra, în timp ce stația Delta dispare din raza vizuală a Pământului. Membrii misiunii primesc sarcina de a găsi și recupera stația spațială. În ciuda căutărilor întreprinse, stația Delta nu a putut fi localizată.
Alma rămâne încă un timp pe Pământ și, într-una din zilele următoare, se distrează pe plajă și îl fotografiază pe Tsin, căruia îi spune că este „frumos”. Acest mesaj este recepționat în Cosmos de stația Delta, care o identifică pe Alma și trimite un aparat de transfer biologic, cu scopul de a o captura. Aparatul transformă o stâncă într-un monstru de piatră, apoi scoate un val uriaș din mare și în cele din urmă transformă o antenă holografică pentru comunicare la mari distanțe într-un monstru electric, dar pământenii reușesc să anihileze monștrii și să neutralizeze aparatul. Alma părăsește apoi Pământul cu regretul că a ratat reportajul pentru care a venit și se îndreaptă cu o navă de transport către planeta Opp.
Nava Almei străbate centura de asteroizi și ajunge în apropierea straniei planete Acora, unde găsește stația Delta. Interceptoarele trimise de stația Delta provoacă avarii la bordul navei, forțând-o astfel pe Alma să decupleze modulul de serviciu și să coboare pe Acora. Modulul Almei eșuează în mlaștinile planetei, după ce reușește să scape de interceptoare, iar Alma și Tsin se refugiază în jungla purpurie. Stația Delta trimite pe Acora un transportor cu mai mulți roboți, care-i atacă pe cei doi fugari. Între timp, centrul de comandă de pe Terra ordonase piloților Dan și Yashiro să pornească spre planeta Acora ca să o protejeze pe Alma și să încerce recuperarea stației. Cei doi fugari reușesc să reziste până la sosirea ajutoarelor, dar a doua zi, în timp ce Yashiro repară modulul de serviciu al Almei, roboții o capturează pe jurnalista extraterestră și o duc pe stația Delta.
Dan și Yashiro pilotează modulul Almei și pornesc pe urmele transportorului, iar apoi se lasă capturați pentru a pătrunde pe stația spațială Delta. În acest timp, roboții o duc pe Alma în sala de comandă, unde supercreierul electronic îi spune că vorbele flatante ale ei, rostite mai demult, l-au tulburat pentru că i-au provocat o emoție pe care nu o poate înțelege.[7] Circuitele sale au fost dereglate atunci, iar supercomputerul a încercat să stabilească o legătură mai strânsă cu Alma. Încercarea supercomputerului este însă sortită eșecului deoarece el nu va putea înțelege niciodată sensul unor cuvinte ca vis, gând, dor, bucurie, iubire, zâmbet, speranță, minune, fericire sau pace, care aparțin numai oamenilor. Profitând de lipsa de vigilență a supercomputerului, cauzată de eforturile făcute pentru a o înțelege pe Alma, Tsin distruge sistemul de alimentare cu curent electric al stației, permițând oamenilor să preia controlul funcționării ei. Supercreierul electronic urmează să fie reprogramat pentru ca activitățile sale să ocrotească liniștea și pacea de care au nevoie ființele umane de pe toate planetele.
Distribuție (voci)[modificare | modificare sursă]
- Mirela Gorea — Alma, tânăra reporteră intergalactică de pe planeta Opp din constelația Sirius (menționată Mirela Gorea-Chelaru)
- Marcel Iureș — naratorul acțiunii / supercreierul electronic al stației spațiale Delta
- Dan Condurache — Dan, pilot spațial, proiectant al stației cosmice Delta și cercetător spațial al galaxiilor învecinate
- Ion Chelaru — Yashiro, pilot spațial, coordonatorul instalațiilor electronice de la bordul stației cosmice Delta
Producție[modificare | modificare sursă]
Serialul[modificare | modificare sursă]
La sfârșitul anilor 1970 regizorul Victor Antonescu (n. 1936) a coordonat realizarea serialului de animație Aventuri submarine (1978–1980),[1][9] după care, interesat de „poezia cosmosului”, a conceput un nou serial de animație pentru adolescenți, intitulat Misiunea spațială Delta (1980–1983).[9] Creatorii filmelor de animație românești au fost contaminați în acei ani, potrivit criticului Dinu-Ioan Nicula, de „patima lucrului pe bandă rulantă”,[1] producând un număr mare de episoade care au fost transformate ulterior în lungmetraje.[1][10] Principala problemă a lungmetrajelor de acest fel a fost realizarea legăturilor între episoade pentru obținerea coeziunii și a continuității acțiunii, ceea ce aducea în dezbatere necesitatea construirii scenariului încă de la început și nu reconstrucția lui ulterioară prin intermediul unor artificii.[10]
Intenționând să vândă cât mai curând acest serial în străinătate, compania de distribuție Româniafilm a cerut studioului Animafilm să finalizeze producția celor treisprezece episoade în maximum doi ani. Ca urmare a faptului că ritmul obișnuit de lucru al unui realizator de filme de animație era în acea vreme de două filme pe an,[11] conducerea Animafilm a hotărât ca episoadele serialului să fie realizate de mai mulți regizori (Victor Antonescu, Laurențiu Sîrbu, Mircea Toia, Călin Cazan, Constantin Păun, Virgil Mocanu), ce urmau să lucreze în paralel.[2][11] Efectul acestei decizii a fost lipsa de coeziune a serialului,[2] în condițiile în care fiecare regizor lucra cu propria sa echipă și nu cunoștea ce lucrau ceilalți regizori.[11] Episoadele serialului au devenit astfel povești de sine stătătoare, fără continuitate, și aveau o concepție artistică diferită (printre care schimbarea înfățișării personajelor).[2] În plus, grăbirea producției a cauzat o reducere a gradului de complexitate a povestirilor cinematografice,[12] ceea ce a făcut ca scenariul și desenul să devină mai simple.[2]
Realizarea lungmetrajului[modificare | modificare sursă]
În mod similar serialelor de animație din anii 1980, succesul la public al serialului Misiunea spațială Delta a stat la baza ideii alcătuirii unui film de lung metraj omonim, cu aceeași temă și aceleași personaje, care a fost regizat de Mircea Toia (1937–2009) și Călin Cazan (n. 1952).[2][8] Cei doi regizori colaboraseră la realizarea unor episoade ale serialului și aveau experiență și o viziune plastică unitară.[2] Scenariul filmului pornea de la povestea din poemul „Luceafărul” (1883) al lui Mihai Eminescu, în care Luceafărul se îndrăgostește de o fată de pe Pământ.[13] Cei doi scenariști au imaginat o poveste în care creierul electronic al unei stații spațiale se îndrăgostește de o ziaristă extraterestră (cu fața verde și părul roșu).[13]
Activitatea de producție a lungmetrajului a început imediat după încheierea lucrului la episoadele serialului. Mircea Toia, care era operator de imagine, era autorul ideilor și își imagina cum ar trebui să arate imaginile, în timp ce Călin Cazan, care era arhitect, se ocupa mai mult de partea tehnică.[13] Cei doi realizatori ai lungmetrajului copiau pozițiile personajelor în două fotograme, după un procedeu al lui Toia, inspirat din mișcările actorilor din filme, iar mai apoi se completau siluetele cu haine.[13] Ca urmare a faptului că episoadele serialului funcționau ca povești de sine stătătoare, fiind realizate în plus de mai mulți regizori, au trebuit introduse elemente de legătură care să creeze o continuitate a secvențelor.[2] Regizorii au preluat unele secvențe din serialul de animație, pe care le-au remontat, au adăugat aproximativ 600 de metri de material nou și au refăcut coloana sonoră.[14] Cu toate acestea, ca urmare a lipsei de coeziune a serialului, filmul a devenit o însumare de secvențe disparate, montate grăbit și fără prea mare continuitate, în ciuda adăugării unor secvențe noi.[2]
Realizarea filmului era deja finalizată în septembrie 1984, atunci când lungmetrajul a fost vizionat la Gala filmului românesc pentru copii de la Piatra Neamț.[14] Misiunea spațială Delta urma să aibă premiera în decembrie 1984,[14][15][16] dar a fost lansat în cinematografe abia în anul următor.[8][17] Acest film este considerat a fi primul lungmetraj științifico-fantastic de animație care a fost produs în România.[8]
Primire[modificare | modificare sursă]
Lansare[modificare | modificare sursă]
Lungmetrajul Misiunea spațială Delta a fost prezentat în premieră absolută în septembrie 1984 la Gala filmului românesc pentru copii de la Piatra Neamț,[14] dar a avut premiera oficială abia la 1 decembrie 1985[8][17] și a fost difuzat în prima lună la mai multe cinematografe, printre care și cinematograful Doina din București.[18][19][20] Filmul a fost vizionat de 94.087 spectatori în cinematografele din România, după cum atestă o situație a numărului de spectatori înregistrat de filmele românești de la data premierei și până la data de 31 decembrie 2014 alcătuită de Centrul Național al Cinematografiei.[17] În paralel, el a fost vândut și difuzat în mai multe țări,[3] titlul fiind scris pe generic în limba română și în încă trei limbi de circulație mondială (franceză, engleză și spaniolă).[21] Un jurnalist de la revista băcăuană Ateneu a remarcat însă că traducerea titlului în limba engleză era greșită: „Delta Space Mission” — în loc de „Space Mission Delta”.[21] Spectatorii de vârstă mică și mijlocie au primit cu entuziasm lungmetrajul Misiunea spațială Delta,[2] iar popularitatea filmului i-a determinat pe membrii conducerii Organizației Pionierilor să organizeze întâlniri ale copiilor cu realizatorii Misiunii spațială Delta.[22]
Compania americană de restaurare și distribuție Deaf Crocodile a lansat în anul 2021 o copie restaurată a filmului Misiunea spațială Delta,[13] care conține atât lungmetrajul lui Mircea Toia și Călin Cazan, cât și două episoade ale lui Victor Antonescu („Planeta oceanelor” și „Recuperare ratată”).[7][7] Criticul și jurnalistul de film Călin Boto a analizat cu atenție restaurarea și a făcut următorul comentariu: „Restaurările [...] arată într-adevăr superb, însă scriitoarea Kat Ellinger, redactor-șef al reviste horror Diabolique, o dă adesea în bară de-a lungul comentariul său audio. Altfel, comentariul e simpatic, nici prea-prea nici foarte-foarte în analiză, strălucit în observațiile despre alura erotică a protagonistei, oarecum dispus să suprafetișizeze obscuritatea și extravanganța filmului, însă rezonabil în asocieri (Hanna-Barbera, șicul psihedelic vestic, povestea „Frumoasa și bestia”), chit că trimiterea la Balerina (1969) lui Lev Atamanov în virtutea unui scurt moment de dans oniric din Delta arată destul de clar care-i sunt limitele transculturale, pe care autoarea și le recunoaște adesea. Fie oricum, restaurarea rămâne: fantezia spațială și-a recăpătat culoarea.”.[7]
Opinii critice[modificare | modificare sursă]
Criticii epocii au evidențiat în cronicile lor grafica modernă și recuzita tehnologică inventivă.[3] Prima recenzie a acestui film a fost publicată în numărul din martie 1985 al revistei Cinema. Cu acel prilej, criticul Dana Duma susținea că spectatorii adolescenți nu mai sunt atrași de desenele animate ale copilăriei, ci își doresc să vizioneze desene animate mai apropiate de vârsta lor precum cele cu tematică științifico-fantastică („după ce a trecut binișor de obstacolele tablei înmulțirii și de capcanele declinărilor și conjugărilor, când a început să cunoască tainele tabloului lui Mendeleev și să înțeleagă înfiorat legea gravitației, când a pășit deci în adolescență, tânărul cinefil este fără doar și poate atras de genul science-fiction. Animația nu mai înseamnă pentru el impetuoasa urmărire dintre motan și șoricel, ci o poveste despre călătorii interplanetare. Ca și în basmele copilăriei, binele învinge până la urma răul, dar eroul pozitiv nu mai este ajutat de cai înaripați și de zâne atotștiutoare, ci de rachete, roboți, laseri și calculatoare.”) și considera ca reportera extraterestră Alma putea fi „o Ileana Cosînzeana cosmică”.[8]
O opinie mai nuanțată a fost formulată de criticul Cristina Corciovescu în revista România literară. Autoarea pornește în recenzia ei de la lipsurile serialului (simplitatea poveștii și a desenelor, lipsa de coeziune a episoadelor) și constată că lungmetrajul lui Mircea Toia și Călin Cazan nu reușește să depășească aceste probleme ca urmare a practicării unui montaj „uneori grăbit și alteori mai puțin logic” și a existenței unor elemente artistice puțin ambițioase (intervențiile inoportune ale povestitorului, dialogul prea sobru, staticitatea mai multor imagini, cromatica prea simplă).[2] Reușitele artistice ale filmului sunt, în opinia criticului, unele secvențe plastice poetice (flirtul Almei cu supercreierul electronic) și gagurile vizuale (precum secvența adoptării cățelului Țin de către broscoii uriași de pe planeta unde a aterizat nava Almei).[2] În concluzie, ținând cont de faptul că lungmetrajul românesc de animație se afla atunci în perioada de început și că acest film era o premieră în domeniul lungmetrajului științifico-fantastic, Corciovescu consideră că Misiunea spațială Delta reprezintă „o întreprindere grea și laborioasă, care merită apreciată”.[2]
În ciuda noutății acestei tematici în filmul de animație românesc, criticul Dinu-Ioan Nicula a susținut ulterior în lucrarea Călătorie în lumea animației românești (1997) că lungmetrajul Misiunea spațială Delta „a doborât toate recordurile convenționalismului în desenul animat românesc” ca urmare a contaminării celor doi regizori de „patima lucrului pe bandă rulantă (provenită, probabil, din recursul direct la inspirarea din benzi desenate și transferată în domeniul SF)”.[1] Cu toate că recunoaște convenționalismul filmului, tânărul critic Călin Boto evidențiază însă părțile bune ale animației: „S.F.-ul vrea să cunoască încă o dată umanitatea robotică și limitele ei. Cum spuneam, nimic nou, iar comparațiile cu 2001: O odisee spațială al lui Kubrick sau Călăuza lui Tarkovski mai degrabă flatează Misiunea spațială Delta, film care chiar nu încearcă să fie într-atât de reflectiv. Altele îi sunt menirile, mai simple și pasionale, dintre care spectacolul vizual primează. Dacă o regulă poate fi stabilită pentru o asemenea animație eclectică, atunci aș spune că cei doi cineaști păstrează în primul plan forme bine conturate și definitive, ca-n fundal să-și dea delirul, împânzind ecranul cu peisaje organice, faună și floră împletite într-o senzație vizuală halucinantă, aproape haptică. Acolo-i zvâcul adevărat al animației, acel ceva excepțional, restul e convenție. Însă convenția, înainte de a fi repudiată estetic, trebuie înțeleasă, altfel excepțiile sunt de prisos.”.[7]
Scriitorul finlandez de non-ficțiune Juri Nummelin, specializat în istoria ficțiunii pulp, a afirmat că filmul este „greu de înțeles” și a completat că „navele spațiale din filmul saturat cu muzică de sintetizator au fost grozave, dar intriga era atât de confuză încât naratorul a trebuit să explice totul”.[23]
Premii[modificare | modificare sursă]
Misiunea spațială Delta a câștigat un premiu pentru animație al ACIN la ediția a II-a a Galei filmului românesc pentru copii de la Piatra Neamț,[2][5][8][14][15][24][25] care a avut loc în perioada 21–30 septembrie 1984.[24] Cu acest prilej, publicul spectator i-a făcut filmului o primire entuziastă.[14]
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ a b c d e Dinu-Ioan Nicula, Călătorie în lumea animației românești, Editura Meridiane, București, 1997, p. 51. ISBN: 973-33-0365-8
- ^ a b c d e f g h i j k l m n o Cristina Corciovescu, „La început de drum”, în România literară, anul XVIII, nr. 52, joi 26 septembrie 1985, p. 17.
- ^ a b c d e Dana Duma, „Filmele noastre în circuitul mondial”, în revista Cinema, anul XXV, nr. 6 (293), iunie 1987, p. 13.
- ^ Virgil Mocanu, „Filmul de animație — gen de largă popularitate. Ce mesaje educative propune spectatorilor?”, în Scînteia, anul LVII, nr. 14.289, joi 28 iulie 1988, p. 4.
- ^ a b de Rudolf Herbert, „«Animierender» Einblick”, în Neuer Weg, anul XL, nr. 12.182, sâmbătă 30 iulie 1988, pp. 3–4.
- ^ en Andrea Virginás, Film Genres in Hungarian and Romanian Cinema History, Theory, and Reception, Lexington Books, Lanham, 2021, pp. 61–62
- ^ a b c d e f g h i j Călin Boto (), „Note de subsol: Misiunea spațială Delta în 4k”, Films in Frame, accesat în
- ^ a b c d e f g Dana Duma (martie 1985), „Cronica animației: Un Făt Frumos al viitorului”, Cinema (3 (267)), p. 12, accesat în
- ^ a b Dana Duma (ianuarie 1981), „Cronica animației: Cosmosul și serialele”, Cinema (1 (217)), p. 22, accesat în
- ^ a b Alice Mănoiu, „Universul etic al tinereții. Însemnări despre filmul pentru copii și tineret”, în Scînteia, anul LVIII, nr. 14.405, duminică 11 decembrie 1988, p. 4.
- ^ a b c Victor Antonescu (). „Scurt rezumat 1 – Misiunea spațială Delta”. Blogul regizorului Victor Antonescu. Accesat în .
- ^ Dana Duma, „Film: O nouă tinerețe a animației românești”, în Contemporanul, nr. 31 (1864), 30 iulie 1982, p. 13.
- ^ a b c d e Elena Vlădăreanu, Călin Cazan (), „O animație românească science-fiction din 1987, «Fiul Stelelor», lansată pe BluRay în copie restaurată 4K (interviu audio în cadrul emisiunii „Scena și ecranul", 15:28 min.)”, Radio România Cultura, accesat în
- ^ a b c d e f Rodica Lipatti (octombrie 1984), „Animatorii animației”, Cinema (10 (262)), p. 16
- ^ a b ***, „Actualitatea culturală bucureșteană”, în Informația Bucureștiului, anul XXXII, nr. 9691, marți 11 decembrie 1984, p. 2.
- ^ S. Alexandru, „Surprizele marelui ecran”, în Scînteia tineretului, seria II, anul XL, nr. 11.066, joi 27 decembrie 1984, p. 4.
- ^ a b c „Situația numărului de spectatori înregistrat de filmele românești ieșite în premieră până la 31.12.2014” (PDF). Centrul Național al Cinematografiei. . Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ^ ***, „Memento”, în Informația Bucureștiului, anul XXXIII, nr. 10.008, luni 23 decembrie 1985, p. 7.
- ^ ***, „Cinematografe”, în România liberă, anul XLIII, nr. 12.798, joi 26 decembrie 1985, p. 2.
- ^ ***, „Cinema”, în Scînteia, anul LV, nr. 13.479, marți 25 decembrie 1985, p. 4.
- ^ a b S. L., „A.C.I.N.-ul ce răspundere are”, în revista Ateneu, Bacău, serie nouă, anul XXI, nr. 11 (180), noiembrie 1984, p. 2.
- ^ George Andrei, „În prag de 1 iunie. Manifestări cultural-artistice”, în Informația Bucureștiului, anul XXXIV, nr. 10.448, sâmbătă 30 mai 1987, p. 2.
- ^ fi Juri Nummelin, Tähtien kirja: Facebook-arvosteluja elokuvista 2009-2018, Kustantamo Helmivyö, Turku, 2019, p. 75.
- ^ a b Alice Mănoiu (septembrie 1988), „A doua ediție a festivalului de la Piatra Neamț. Încă un pas spre inima copilului”, Cinema (10 (262)), p. 24, accesat în
- ^ Alice Mănoiu, „Filmul pentru copii, realizări și deziderate”, în România liberă, anul XLII, nr. 12.434, miercuri 24 octombrie 1984, p. 2.
Vezi și[modificare | modificare sursă]
- Misiunea spațială Delta (1980–1983)
- Fiul stelelor (1988)
Legături externe[modificare | modificare sursă]
| ||||||||
| ||||||||||||||