Mănăstirea San Giorgio Maggiore
| Mănăstirea San Giorgio Maggiore | |
 Vedere a Mănăstirii San Giorgio Maggiore din campanilă | |
| Informații generale | |
|---|---|
| Confesiune | catolicism  |
| Jurisdicție religioasă | Patriarhia Veneţiei[*] |
| Țara |  Italia |
| Localitate | Veneția |
| città metropolitana d'Italia[*] |  città metropolitana di Venezia[*] |
| Coordonate | 45°25′43″N 12°20′35″E / 45.428719°N 12.342969°E |
| Date despre construcție | |
| Stil arhitectonic | Arhitectura renascentistă |
| Arhitect | Andrea Palladio[1][2] Baldassare Longhena[*][3] Andrea Buora[*][4] |
| Istoric | |
| Data începerii | [5][6] |
| Localizare | |
Modifică date / text  | |
Mănăstirea San Giorgio Maggiore (în italiană Monastero di San Giorgio Maggiore) a fost o mănăstire benedictină în Veneția, Italia, situată pe insula San Giorgio Maggiore. Ea se află alături de Biserica San Giorgio Maggiore și a servit anterior ca o comunitate monahală, iar în prezent servește ca sediu al Fundației Cini.
Istoria mănăstirii
[modificare | modificare sursă]Fondare
[modificare | modificare sursă]Mănăstirea a fost înființată în anul 982 în urma donației insulei de către dogele Tribuno Memmo ca răspuns la o cerere a Fericitului Giovanni Morosini, călugăr benedictin, care a dorit să înființeze acolo o mănăstire, devenind apoi primul ei stareț. Printre primii călugării ai comunității care s-a format acolo s-a aflat Sf. Gerard Sagredo (în maghiară Szent Gellért) (980-1046), episcop și martir care a contribuit la adoptarea creștinismului în Ungaria. A fost ucis la Budapesta - pe dealul care îi poartă acum numele - în cadrul unei revolte păgâne împotriva regelui venețian care îi conducea atunci pe unguri.
Prestigiu
[modificare | modificare sursă]De-a lungul secolelor mănăstirea a devenit un centru teologic, cultural și artistic de primă importanță în Europa. Călugării aveau o autonomie considerabilă și legături strânse cu Florența și Padova și, astfel, mănăstirea a devenit, de asemenea, o locație favorită pentru demnitarii străini pe perioada șederii în oraș. În 1177 papa Alexandru al III-lea și Frederic Barbarossa s-au întâlnit aici. În 1223 un cutremur violent a distrus mănăstirea. În 1433 Cosimo de' Medici s-a refugiat aici atunci când a fost exilat din Florența.
Între 1560 și 1562 Andrea Palladio a construit un nou refectoriu pentru care Paolo Veronese a pictat masiva Nuntă din Cana care a fost expusă acolo. În 1566 a început construcția noii biserici proiectate de Palladio, care a proiectat mai târziu și claustrul. Între 1641 și 1680 Baldassarre Longhena a proiectat noua bibliotecă, scara principală, fațada mănăstirii, noviciatul, infirmeria și spațiile pentru oaspeți.
După căderea Republicii Venețiene în 1797, mănăstirea a fost deposedată de cele mai prețioase cărți și opere de artă. Napoleon a trimis Nunta din Cana la Paris și în prezent este expusă în Muzeul Luvru. În prezent, este posibilă admirarea unei copii în refectoriu care atârnă în locul pentru care a fost creat inițial tabloul.
Mănăstirea a fost atât de importantă încât, în 1799, în timp ce Roma era ocupată de către Armata Revoluționară Franceză, Conclavul papal care l-a ales pe Papa Pius al VII-lea a fost convocat acolo. Cardinalii s-au întâlnit în chorum nocturnis (sau corul nocturn), unde este încă expusă celebra pictură pe pânză Sfântul Gheorghe ucigând balaurul de Vittore Carpaccio.
Declinul
[modificare | modificare sursă]Cu toate acestea, în 1806 mănăstirea a fost desființată și călugării alungați; multe dintre comorile rămase ale mănăstirii au fost vândute sau furate. Doar câțiva călugări au putut să rămână pentru a sluji în biserică, în timp ce mănăstirea a devenit un depozit de arme. Pentru mai mult de un secol ea a fost folosit ca garnizoană militară, suferind o degradare gravă.
Revitalizarea
[modificare | modificare sursă]În 1951 guvernul italian a acordat mănăstirea Fundației Cini, care a restaurat-o și a revitalizat patrimoniul său cultural. În 29-30 mai 1956 Conferința de la Veneția a miniștrilor afacerilor externe din cele șase state membre ale Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO) a fost ținută în Mănăstirea San Giorgio pentru a discuta Raportul Spaak al Comitetului Spaak.
Vezi și
[modificare | modificare sursă]Referințe
[modificare | modificare sursă]- World Congress of Environmental and Resource Economists - San Giorgio Maggiore Arhivat în , la Wayback Machine.
- Guida d’Italia del Touring Club Italiano – Venezia. 3° ed. ISBN 978-88-365-4347-2
- S. Vianello (a cura di) Le chiese di Venezia. Electa, 1993 ISBN 88-435-4048-3
Legături externe
[modificare | modificare sursă]
- Fotosearch Pictures of San Giorgio Monastery Arhivat în , la Wayback Machine.
- Satellite image from Google Maps
- Pictures of San Giorgio Maggiore
- ^ L'isola e il cenobio di San Giorgio Maggiore[*], p. 64 Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ Andrea Palladio: atlante delle architetture[*], p. 234-239; 255 Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ Baldassare Longhena and venetian baroque architecture[*], p. 98-111 Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ L'isola e il cenobio di San Giorgio Maggiore[*], p. 61 Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ L'isola e il cenobio di San Giorgio Maggiore[*], p. 12 Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ Donazione dell'Isola alla religion benedettina Cassinense[*] Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor)