Lorenzo Ghiberti

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Lorenzo Ghiberti
Ghiberti.png
Lorenzo Ghiberti, autoportret, oligorelief din bronz aurit, detaliu pe „Porțile Paradisului”, Baptisteriul San Giovanni Battista, Florența
Nume la naștere Lorenzo di Cione di ser Bonaccorso, zis Lorenzo di Bartolo
Născut 1 decembrie 1378
Pelago, provincia Florența,
Decedat 1455,
Florența,
Naționalitate florentin Firenze-Stemma.png(actualmente în Italia Italia)
Domeniu artistic bijutier, sculptor, arhitect, scriitor de artă
Pregătire ucenic și calfă de bijutier în atelierul părintesc
Mișcare artistică Precursor al renașterii italiene (italiană Rinascimento)
Opere importante "Porțile Paradisului", Baptisteria San Giovanni Battista din fața Domului Santa Maria del Fiore, Florența
Influențat de curentul neo-gotic central-european și sculptura antică
A influențat pe Donatello și pe toți artiștii plastici care i-au urmat.

Lorenzo Ghiberti (născut Lorenzo di Cione di ser Bonaccorso, zis Lorenzo di Bartolo), n. 1 decembrie 1378, Pelago, provincia Florența, d. 1455, Florența, bijutier, sculptor, arhitect și scriitor de artă italian-florentin, din promotorii Renașterii italiene (italiană Rinascimento), autorul porților de est ale baptisteriei florentine Sfântul Ioan Botezătorul (italiană San Giovanni Battista), din fața Domului Santa Maria del Fiore, numite mai târziu de către Michelangelo "Porțile Paradisului" (1425–1452), capodoperă a artei italiene din Quattrocento (Sec. XV)[1].

Lorenzo Ghiberti - Autoportret, Battisterul din Florența - poarta de nord

Date biografice[modificare | modificare sursă]

Lorenzo Ghiberti, gravură, în Giorgio Vasari - „Vite de' più eccellenti architetti, pittori et scultori italiani, da Cimabue insino a' tempi nostri”[2].

Primele date biografice au ca primă sursă autobiografia lui Ghiberti - prima autobiografie a unui artist - cuprinsă în „Comentarii” (în italiană Commentario), trei volume de istorie a artei (neterminată) scrise de pe pozițiile Renașterii umaniste italiene. De această operă s-a folosit ulterior Giorgio Vasari în cartea sa de istoria artei „Viața celor mai remarcabili arhitecți, pictori și sculptori italieni, de la Cimabue și până în timpul nostru” (în italiană Vite de' più eccellenti architetti, pittori et scultori italiani, da Cimabue insino a' tempi nostri)[3].

Lorenzo Ghiberti s-a născut la 1 decembrie 1378 la Pelago, provincia Florența, ca fiu al lui Cione di ser Bonaccorso, care a murit timpuriu. Tatăl său vitreg, al doilea soț al mamei sale, bijutierul Bartolo di Michele zis Bartoluccio i-a devenit un adevărat tată și îndrumător. Ca recunoștință, Lorenzo a purtat numele de Lorenzo di Bartolo până la vârsta de 16 ani.

Lorenzo, conform obiceiurilor vremii, și-a făcut ucenicia în atelierul părintesc al lui Bartoluccio și în 1392 a fost recunoscut ca bijutier - primul bijutier-sculptor-pictor din Quattrocento - admis în „Ghilda Mătăsii și Aurului”.

În 1398 Ghiberti a trecut examanele ghildei devenind maestru-bijutier.

În 1401, total necunoscut, Ghiberti a concurat la concursul organizat de fondul Arte di Calimala pentru proiectul celei de-a doua poartă de bronz a Baptisteriei Sfântul Ioan Botezătorul din Florența, alături de alți șase concurenți, printre care, Filippo Brunelleschi, Niccolò di Piero Lamberti și Jacopo della Quercia. Lucrarea-test prezentată de Ghiberti, un basorelief de bronz pe tema Sacrificiul lui Isaac (actualmente expus la palatul Bargello-Florența) a fost acceptată în unanimitate. Marele Brunelleschi, văzând această lucrare, s-a retras din concurs [4]. Isaac era reprezentat nud, cu un corp atletic, classic, în stilul sculpturii antice romane, o manieră diferită, revoluționară, față de moda ascetic-eclesiastică a artei medievale.

La 23 noiembrie 1403, Ghiberti a semnat contractul prin care se angaja să lucreze neîntrerupt la poarta baptisteriului, începând din 1 decembrie și până la terminare. Execuția comenzii - care a deviat de la schema gotică concepută de Andrea Pisano (contemporan și elev al lui Giotto și autorul porții de sud) - s-a prelungit până în anul 1424. Contractul impunea artistului livrarea de trei basoreliefuri pe an, dar această clauză nu a fost respectată. În 1407 contractul a fost revizuit, incluzând obligația clară a sculptorului de a lucra exclusiv la acest proiect, pentru un salariu anual de 200 de florini A

Ghiberti: Sacrificiul lui Iţhac basorelief prezentat ca test la competiţia pentru porta de nord a Baptisteriului florentin (1401)

Baptisteria florentinăB are patru intrări, în cele patru vânturi, închise cu prechi de portaluri mari, căptușite cu bronz placat cu aur. Porțile de sud și de vest au fost concepute și executate de sculptorul din sec. al XIV-lea Andrea Pisano, într-un stil gotic-sobru. Ghiberti a divizat porțile de nord în câte 14 panele, 28 în total, 23 dintre ele reprezentând „Viața lui Hristos” și a Evangheliștilor. Executarea acestei opere a durat 21 de ani, între 1403 și 1424. În anul 1424 Ghiberti a făcut o scurtă vizită la Veneția.

Porțile de est și perspectiva[modificare | modificare sursă]

La întoarcerea din Veneția, în 1425 a început decorarea porților de est, cea mai importantă operă a sa, la care a lucrat 27 de ani, până în anul 1452. Acest proiect include două serii de câte cinci panele care reprezintă, fiecare dintre ele, scene biblice. Părăsind total stilul neo-gotic, Ghiberti a folosit prespectiva - nou introdusă de Paolo Uccello, primul maestru al perspectivei și enunțată arhitectonic și matematic de Brunelleschi - într-un basorelief stratificat și neexagerat în profunzime, pentru a putea cuprinde un mare număr de personaje, pe diferite planuri. Uccello a lucrat în atelierul și sub îndumarea lui Ghiberti, ca și Donatello, considerat ca autorul primului exemplu de perspectivă pornită de la un punct central în sculptură. În ambele cazuri se presupune că inițiatorul a fost Ghiberti.

Studii mai recente susțin că Ghiberti ar fi cunoscut cartea matematicianului arab Alhazen de la începutul secolului al XI-lea „Cartea despre Optică”, tradusă în italiană în secolul al XIV-lea sub titlul „Deli Aspecti”, comentată pe larg de Ghiberti în „Commentario terzo”[5] A. Mark Smith susține că datorită lui Ghiberti "Alhazen's Book of Optics may well have been central to the development of artificial perspective in early Renaissance Italian painting."[6]

Atelierul lui Ghiberti a devenit unul dintre principalele centre de activitate din Florența. Căpătând mai multă libertate de acțiune artistul s-a lansat într-o activitate de studiu, căutări și inovații, folosite cu artă și înțelepciune, cu deosebire la construirea reliefurilor lui Isac, Iosif și Solomon. La vederea acestei bijuterii sculpturale Michelangelo a exclamat: „Acestea sunt Porțile Paradisului!”C

Ghiberti: Porţile paradisului, Florenţa, 1425 - 1452
Ghiberti:Naşterea, motiv din poarta de nord a Baptisteriului florentin
„ Admirabile prin distribuția și încadrarea panourilor, prin bogăția imaginației și eleganța lor fluidă și prin nobilul sentiment de subiecte. Raportul reliefului față de distanța trucată a planurilor, trecerile studiate de la ronde-bosse la basorelief îmbinate într-un model aproape plat al medaliei, eschivarea riguroasă de la arhtectural, sugerarea în bronz a unui peisaj aerian, frapant, ca o revelație miraculoasă au încrustat în imaginația populară senzația „Porților Paradisului” - Henri Focillon, istoric de artă în „Arta occidentului”'[7]

Într-o permanentă căutare a noi moduri de exprimare, sufocat de interferențele artistice ale conducătorilor fondului finanțator, dar și din motive de penurie pecuniară Ghiberti și-a găsit activități paralele, neglijand execuția porților de nord ale baptisteriei. În 1414 a primit o comandă de a executa 14 statui turnate în bronz ale sfinților protectori ai Florenței comandate de fondul Arte di Calimala, care urmau să fie postate în nișele externe ale bisericii florentine Orsanmichele, la care a lucrat între 1416 și 1427 și dintre care a realizat trei, Sfântul Ioan Botezătorul (italiană San Giovanni Battista), Sfântul Matei și Sfântul Ștefan. Originalele se găsesc într-o stare perfectă, în Muzeul Orsanmichele, iar în nișele externe au fost plasate copii.

Ghiberti: Sfântului Ioan Botezătorul (San Giovanni Battista), fațada bisericii florentine Orsanmichele (copie)
Ghiberti: Sfântul Matei, fațada bisericii florentine Orsanmichele (copie)
Ghiberti: Sfântul Ştefan, fațada bisericii florentine Orsanmichele (copie)

Lucrând la „Porțile Paradisului” i s-a propus lui Ghiberti să preia, după moartea lui Brunelleschi, continuarea construirii Domului Santa Maria del Fiore, aflat în vecinătate, conform mentalității vremii că un artist plastic se pricepe la toate, inclusiv construcțiile. Prin reușita sa limitată artistul a demonstrat că această mentalitate era greșită.

Între anii 1447-1455 Ghiberti s-a dovedit a fi și un scriitor de artă, folosind noua limbă italiană literară, „rinascimentistă”, „Dolce Stil Novo” (în italiană „Dulce Noul Stil”), limba lui Dante Alighieri descrisă în Dante Alighieri: Al principio del cammin di Italiana lingua. În această limbă el a scris Comentariile (italiană I Commentarii), trei volume despre istoria artei din antichitate, de la Vitruvius și Plinius cel Bătrân și până la vremea sa, la propria sa autobiografie[8] (traduse în limba engleză de Ludwig Goldscheider în 1949), prima autobiografie a unui artist[9].

Ghiberti a decedat în 1455, la vârsta de 77 de ani, în Florența și a fost înmormântat cu mari onoruri în biserica florentină Santa Croce[10].

Mormântil lui Lorenzo Ghiberti - biserica Santa Croce, Florenţa

Opera[modificare | modificare sursă]

Renașterea italiană[modificare | modificare sursă]

Începută în Italia Renașterea a marcat tranziția de la societatea medievală către societatea modernă, pe fondul unei înfloriri economice a nordulul Italiei, a slăbirii dominației societatății feudale medievale și în contradicție cu rigiditatea Bisericii Catolice. S-a format o elită culturală și artistică, în care artistul plastic a evadat din anonimatul ghildei, devenind o personalitate cu un nume și cu un stil propriu de exprimare. Gotica cleziastică central-europeană a cedat locul clasicismului greco-roman, nudului, perspectivei și antropocentrismului. Artiști ca Michelozzo di Bartolomeo Michelozzi zis Michelozzo (Florența, 1396 – 1472 - sculptor și arhitect), Masolino da Panicale (Panicale în Valdarno-Arezzo, 1383 – 1440) și Tommaso di Cristoforo Fini, pictori florentini au avut un rol fundamental în răspândirea limbajului renașterii, ca un rezultat al evoluției de la cultura gotică-târzie spre eleganța nudului elenic redescoperit în cercetările arheologice, naturalismul atent la detalii și tri-dimensionarea prin noua perspectivă, mai mult intuită decât reală a lui Brunelleschi și Alberti.

Și sculptorii, în prima jumătate a secolului XV, au adoptat noile formule spațiale ale Renașterii în sensul fluidizării și omogenizării planurilor și a traseelor compoziționale. Un bun exemplu comparativ îl constituie cele două baso-reliefuri executate de Brunelleschi și Ghiberti pentru concursul destinat porților de nord și de răsărit ale Baptisteriului din Florența (1401).

Posteritatea, istoria artei consideră acest concurs ca actul fondator al renașterii plastice italiene. Ghiberti va fi, alături de Donatello, unul dintre promotorii acestei renașteri[11].

Dacă la Brunelleschi scena e redată discontinuu, cu personaje ce evoluează individual în cîmpul suprafeței, cu veșminte ale căror falduri se răsucesc în volute dansante de tip gotic internațional, la Ghiberti relația între figuri și fond este mai unitară, mai compactă, personajele sunt monumentale, modelate și drapate în manieră antică; elementele decorului natural unifică acțiunea asemeni unui șuvoi oblic, întregul ansamblu alcătuind un întreg coerent și, în același timp, puternic tensionat emoțional. In plus, Ghiberti se arată un maestru subtil al punerii în perspectivă abruptă a corpurilor (franceză raccourci). Arta sa se exprimă plenar în ansamblul scenelor ce alcătuiesc Poarta Paradisului. Relieful, extrem de sensibil modelat, transpune cu multă acuratețe tehnica perspectivei în special în redarea arhitecturii. In medalioanele de pe benzile laterale apar portrete expresive, printre ele fiind inserat și autoportretul sculptorului [1] [12][13].

Brunelleschi versus Ghiberti[modificare | modificare sursă]

Cei doi mari artiști florentini au fost celebri și prin concurența, invidia și aprecierea reciprocă.

Prima încrucișare de drumuri s-a produs în anul 1401, la concursul pentru crearea portalului de nord al baptisteriului florentin, când baso-relieful lui Brunelleschi, Sacrificiul lui Isaia (Florența, Bargello) câștigă concursul, ex aequo cu cea a lui Ghiberti, Brunelleschi refuză să împartă îndatoririle, iar odată cu acest fapt, activitatea sa ca sculptor încetează pentru 20 de ani[14]. După alte surse, văzând lucrarea-test a lui Ghiberti, Brunelleschi s-a retras din concurs (vezi mai sus).

În anul 1418 ambii artiști concurează (și se concurează) la concursul construirii Domului Santa Maria del Fiore și din nou, Brunelleschi câștigă concursul ex-aequo cu Ghiberti. Meritul soluției tehnice al problemei îi este recunoscut în 1423 când îi este încredințată în totalitate responsabilitatea lucrărilor. De data aceasta Ghiberti a fost cel care a refuzat colaborarea și s-a retras pe motivul obligațiilor anterioare. El a fost rechemat ulterior, după moartea lui Brunelleschi în 1446, pentru continuarea lucrărilor, dar priceperea sa în construcții nu a fost remarcabilă.

Note[modificare | modificare sursă]

  • [A] Florinul era relativ-noua monedă florentină, apărută în cadrul renașterii administrative și economice florentine, garantată de băncile Florenței și devenită monedă de circulație ubicuitară în diferitele state italiene și chiar în lumea mare. S-ar părea că această monedă a fost scoasă de Giovanni di Bicci de Medici (1360-1429), din regiunea Florenței, care a început ascensiunea financiară a familiei de Medici, devenind bancherul papei. El a întemeiat un sistem bancar modern, dominând societatea financiară din aceea perioadă și folosind bunele contacte cu Vaticanul care i-a sprijinit ascensiunea.
  • [B]Baptisteria din Florența: Reînvierea arhitecturii europene din sec al XI-la a condus la construirea unor baptisterii - bijuterii arhitecturale - in Italia orașele au în piața centrală, un complex religios format din catedrală, clopotniță (italiană le campanile) și baptisterie. Cele mai impresionanate orase de acest gen sunt Parma, Pisa si Florența. Dintre acestea cea mai faimoasă baptisterie este cea din Florența, datorită decorațiilor de tip mozaic și a portalurilor placate cu bronz aurit ale sculptorilor Pisano și Ghilberti. Se spune că este cea mai veche biserică florentină, o clădire octogonală, placată în marmură albă de Carrara și verde de Prato și situată în centrul pieții din fața Domului Santa Maria del Fiore și a clopotniței lui Giotto (italiană Le Campanile di Giotto).
  • [C]În anul 1966 mari viituri ale râului Arno au inundat piața Domului și au distrus cinci dintre cele zece panele ale portalului de est al baptisteriei. Aceste panele au fost restaurate după copiile și cu ajutorul bisericii epscopale Grace Cathedral din Nob Hill, San Francisco, California[15]. În anul 1990, pentru a le proteja de avarii și poluție panelele originale au fost înlocuite cu copii. Originalele se găsesc la Muzeul Academiei din Florența.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ en Lorenzo Ghiberti - Short Biography, http://www.middle-ages.org.uk/lorenzo-ghiberti.htm Accesat: 30 iunie 3013.
  2. ^ it Vasari, Giorgio: Vite de' più eccellenti architetti, pittori et scultori italiani, da Cimabue insino a' tempi nostri, ed. a II-a, 1568.
  3. ^ it Vasari, Giorgio: Vite, op. cit.
  4. ^ en "Facts and informations about Lorenzo Ghiberti"http://www.encyclopedia.com/topic/Lorenzo_Ghiberti.aspx#1E1-Ghiberti Accesat: 30 iunie 3013.
  5. ^ en Falco, Charles M. (12–15 February 2007), Ibn al-Haytham and the Origins of Modern Image Analysis, International Conference on Information Sciences, Signal Processing and its Applications 
  6. ^ en A. Mark Smith (2001), „The Latin Source of the Fourteenth-Century Italian Translation of Alhacen's De aspectibus (Vat. Lat. 4595)”, Arabic Sciences and Philosophy: A Historical Journal (Cambridge University Press) 11: 27–43 [28] 
  7. ^ fr Focillon, Henri: Art d'occident, tome 2, Le moyen âge gothique, Libr. Armand Collin, p. 370, Paris, 1965,
  8. ^ en Lorenzo Ghiberti (Italian sculptor) - Britannica Online Encyclopedia Accesat: 30 iunie 3013.
  9. ^ en Krautheimer, Richard: Lorenzo Ghiberti, Princeton, N.J., Princeton Univ. Press, 1982.
  10. ^ en Artnet artist biographies Accesat: 30 iunie 2013
  11. ^ en ***The Columbia Encyclopedia, Sixth Ed, Columbia University Press, 2008
  12. ^ Gombrich, E.H.: Normă și formă, ed Meridiane, București, 1981.
  13. ^ Panofsky, Erwin: Renaștere și renașteri în arta occidentală, ed. Mer., Buc.,1974
  14. ^ it L'Universale - la Grande Enciclopedia Tematica, vol. 8, Milano, Garzanti Libri, 2003.
  15. ^ Gracecathedral.org Accesat: 30 iunie 3013.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • fr Focillon, Henri: Art d'occident, vol 2, Le moyen âge gothique, Libr. Armand Collin, Paris, p. 370, 1965.
  • en Shearer West (Editor): Lorenzo Ghiberti(1378 - 1455). The Bulfinch Guide to Art History: A Comprehensive Survey and Dictionary of Western Art and Architecture, sept. 1996.
  • en The Grove Dictionary of Art, ed. Macmillan Publishers Limited, 2000.
  • Berence, Fred: Renașterea italiană, ed. Meridiane, București, 1969
  • Gombrich, E.H.: Moștenirea lui Apelles, ed. Meridiane, București, 1981
  • * * Istoria vizuală a artei, Enciclopedie Larousse, Editura Rao, București, 2003
  • Julian Bell, : Oglinda Lumii, O nouă Istorie a Artei, ed. Vellant, București, 2007
  • Gombrich, E.H.: Istoria Artei, ed. Pro Editura și Tipogr., București, 2007

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Lorenzo Ghiberti