Icoana de la Nicula

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Vera effigies Beatae Mariae Virginis flentis in Transylvania, Biserica Iezuiților din Cluj

Icoana de la Nicula este o reprezentare a Fecioarei Maria, popularizată de iezuiți în secolul al XVIII-lea drept „adevăratul chip al Maicii Domnului care a plâns în Transilvania” în anul 1699.

Icoana respectivă a fost mutată de guvernatorul Sigismund Kornis la reședința sa de la Benediugu Dejului, unde a comandat una sau mai multe copii. Icoana sau o copie a icoanei a ajuns apoi la Biserica Iezuiților din Cluj.

Istoric[modificare | modificare sursă]

În anul 1938 oficiosul Episcopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului, săptămânalul Renașterea, nega faptul că la Mănăstirea Nicula s-ar afla icoana Maicii Domnului care a lăcrimat în 1699. Concluzia articolului intitulat „Baza pelerinajului de la Nicula” era aceea că „cercetările istorice dovedesc că la Nicula e numai o pseudo-icoană”, iar originalul se află la Biserica Piariștilor din Cluj.[1]

În anul 1948, anul în care călugării greco-catolici de la Nicula au fost arestați, Vasile Chezan, tatăl unuia dintre aceștia, a salvat o icoană primită de la episcopul Iuliu Hossu, pe care a zidit-o într-unul din pereții casei sale. În 1964 starețul ortodox al mănăstirii Nicula preluată deja de Biserica Ortodoxă Română, a descoperit în casa lui Chezan această icoană, care a fost predată autorităților comuniste. La rugămintea arhiepiscopului ortodox de atunci al Clujului, Teofil Herineanu, icoana a fost adusă în capela Palatului Arhiepiscopiei Ortodoxe a Clujului. În anul 1991 această icoană a suferit o restaurare defectuoasă la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj.[1], rezultând o icoană care a fost pur și simplu repictată.

În prezent nu este cert care din cele două icoane este originalul, respectiv care este copia icoanei inițiale.[2][3]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Daniel Sârbu, Icoana mutilată, Ziua, 9 noiembrie 2001.
  2. ^ O anchetă istorică în ajunul sărbătorii de Sfânta Maria
  3. ^ Florentina Tătar. „Miracolul de la Nicula, sub semnul întrebării”. Ziua de Cluj. Accesat în . 

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Nicolae Sabău, Icon lacrymans: de la Hodighitria Niculei la Vera Effigies B(eatae) V(irginis) Mariae Flentis Claudiopol[i], în: Ars Transsilvaniae, XVIII, 2008.