Leon Man

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

Leon Manu (n. 1 aprilie 1883, Căianu Mare, comitatul Solnoc-Dăbâca – d. 23 martie 1958, Gherla) a fost un călugăr greco-catolic, stareț al mănăstirii Nicula din 10 octombrie 1936, fratele deputatului PNȚ Dumitru Man.


După interzicerea Bisericii Române Unite cu Roma în octombrie 1948, a fost arestat și întemnițat la Gherla, unde a murit în 23 martie 1958.

Preotul Ieromonah LEON I. MANU (1883-1958) – corifeu al Marii Uniri de la 1918”, în 1919, părintele Leon Manu a păstorit și Parohiile greco-catolice de la Fărcădinul de Jos și Fărcădinul de Sus, cu filiile Crăguiș și Găuricea, din județul Hunedoara[modificare | modificare sursă]

«Pe calea aleasă și împărătească a Crucii...»:[modificare | modificare sursă]

Contribuții biografice de dr. Dorin Petresc la Dosarul de beatificare și canonizare a Ieromonahului Leon Manu[modificare | modificare sursă]

Încă din „Secolul Luminilor”, Biserica Română Unită cu Roma din Transilvania și-a adus un aport deosebit la edificarea Națiunii Române moderne. Școlile Blajului au contribuit la coagularea educației și culturii în limba română, în timp ce elita ecleziastică formată în „Mica Romă” și „Cetatea Eternă” a devenit o veritabilă călăuzitoare a poporului, pe calea genezei conștiinței naționale. Odată cu „Supplex Libellus Valachorum” din 1791-1792, document inițiat de nucleul polarizat în jurul Episcopiei Române Unite de Oradea-Mare, mișcarea de emancipare politică a Națiunii s-a poziționat pe palierul petiționar-revendicativ, devenind vizibilă cercurilor aulice de la Viena, cu o tot mai mare pregnanță. Programul politic susținut de corifeii Bisericii Greco-Catolice a continuat, pe un duct ferm, în „Secolul Naționalităților”, cum a fost denumit secolul al XIX-lea. Astfel, în Revoluția Pașoptistă din Transilvania și Banat, ideile liberale, de propășire națională și, mai cu seamă, cele unioniste, au fost afirmate în chip convergent de reprezentanții celor două „Biserici surori” – Greco-Catolică și Greco-Ortodoxă. După instaurarea „Ausgleich”-ului (1867), lupta de emancipare politică și culturală a românilor din Transilvania a reunit un efort comun, pe coordonatele căruia, se pot distinge contribuții însemnate ale arhiereilor și clerului greco-catolic, astfel încât, acești „păstori ai Neamului” s-au aflat în vexila care a deschis „drumul către Marea Unire de la Alba-Iulia”, pornind de la „Pronunciamentul de la Blaj” (1868), continuând cu „Memorandumul” (1892) și până în anul astral 1918.

La sfârșitul Primului Război Mondial, când popoarele din defunctul Imperiu austro-ungar și-au asumat propria soartă, în virtutea principiului wilsonian al autodeterminării naționale, atât Întâistătătorii Bisericii Române Unite cu Roma, împreună cu clerul din dieceze, cât și oamenii politici transilvăneni de confesiune greco-catolică, au acționat cu precădere în slujba interesului național, acela al făuririi unității statale, într-una și nedespărțită patrie indivizibilă. Ilustrative sunt contribuțiile episcopilor Iuliu Hossu (Cardinal) și Demetriu Radu , precum și ale corifeilor politici Iuliu Maniu , Ștefan Cicio-Pop , Gheorghe Pop de Băsești , membrii marcanți în prezidiul Marii Adunări Naționale de la Alba-Iulia din 1 Decembrie 1918.

De asemenea, la sate și orașe, preoții greco-catolici s-au implicat cu devotament în organizarea Consiliilor și Gărzilor Naționale Române, precum și alegerilor pentru deputați la Marea Adunare Națională de la Alba-Iulia . Spre pildă, așa cum o reflectă izvoarele documentare, în arealul administrativ-bisericesc al Vicariatului Foraneu Greco-Catolic Hațeg, peste 70% din președinții Consiliilor Naționale Române au fost preoți parohi greco-catolici .

Unul dintre acești veritabili „apostoli ai Marii Uniri” a fost preotul și ieromonahul basilitan LEON I. MANU (1883-1958), membru în Marele Sfat Național de la Alba-Iulia, președinte al Consiliului Național Român Hațeg , cleric martirizat în Gulagul comunist din România, după anul 1948 . Ani la rând, asupra biografiei sale, a stăruit o aparentă nebuloasă, poate și datorită conului de umbră impus de regimul comunist, după desființarea samavolnică a Bisericii Române Unite cu Roma, în 1948. Potrivit datelor consemnate de torționarii bolșevici în „Fișa matriculă nr. 159/1956 a deținutului politic MANU LEON de la Penitenciarul Gherla”, acesta s-a născut în părțile Bistriței, în comuna Căianul Mic, în ziua de 1 aprilie 1883, ca fiu al lui Ioan și Candidia Manu, ambii învățători . La botez, i s-a dat numele Iulian . După studiile elementare și gimnaziale, a urmat teologia pastorală la Academia Greco-Catolică din Gherla . În anul 1905, a fost tuns în monahism, intrând în Ordinul basilitan, la Mănăstirea Maria-Pócs . Potrivit mărturiilor memorialistice consemnate de canonicul dr. Nicolae Brânzeu, tânărul Manu «se pare că din motive sentimentale, s-a călugărit cu numele Leo, în Ordinul „Sf. Vasile cel Mare”. În Biserica (Română) Unită, nefiind restaurat ordinul călugăresc (basilitan), conform hotărârii Conciliului Provincial nr. II din 1882, el s-a dus la ruteni, unde, în cele din urmă, a ajuns starețul vestitei Mănăstiri Maria-Pócs... În 1910, părintele Manu, renunțând la frumoasa situație care o avea la ruteni, s-a pus în serviciul restaurării Ordinului („Sf. Vasile cel Mare”), la noi. S-a așezat la Prislop, unde, în curând, s-a format o mică familie călugărească» . Reîntemeiază „Ordinul Sf. Vasile cel Mare”, în Transilvania! Astfel, în anul 1911, era instalat ca egumen al Mănăstirii Prislop, în comitatul Hunedoarei . Vicarul foraneu de Hațeg, dr. Iacob Radu, îl caracteriza pe tânărul stareț în următorii termeni: „în primăvara anului 1911, s-a așezat la mănăstirea noastră Cuvioșia Sa P. Leon I. Manu, fost egumen al vestitei mănăstiri rutenești de la Maria-Pocsi... Și cunoscând zelul, priceperea și spiritul de jertfă de care Cuvioșia Sa este însuflețit, avem nădejde că mănăstirea, odinioară atât de săracă și părăsită, nu numai va înflori și se va întări, dar va fi și maica altora, care încă așteaptă să fie scoase și ridicate din ruină și părăsire, și mai întâi mănăstirea de la Plosca, care încă e pusă sub îngrijirea dânsului” . Într-un articol istoriografic, preotul monah Augustin Pop creiona începutul administrării centrului monahal de la Prislop de către ieromonahul Leon Manu: „În primăvara anului 1911, sosește la mănăstire Părintele călugăr Leon I. Manu, de la Mănăstirea ruteană din Maria-Pocs. De acum, mănăstirea se ridică grabnic din sărăcia și părăsirea ei. Biserica se repară din nou, se zugrăvește, se împodobește, ca și odată de mult, pe vremea Zamfirei... Praznicele mănăstirii se țin cu mii de oameni și cu mulți preoți. Creștinii din depărtări tot mai mari aleargă la mănăstire, să se pună sub scutul Maicii Domnului și să ceară ajutor Ei. În sfârșit, în vara anului 1913, însăși icoana Maicii Domnului vine înapoi de la Blaj, să-și cuprindă locul ei de strămoșie... Acum dar, mănăstirea Prislopului a pornit din nou spre o viață înfloritoare” . Împreună cu protopopul dr. Nicolae Brânzeu, în 1916, Leon I. Manu fondează și editează, la Mănăstirea Prislop, Revista „Calea Vieții. Învățături creștinești pentru poporul românesc” . Prefacerile pe tărâm politic, de la finalul Marelui Război, îl găsesc implicat ca portstindard al cauzei naționale în Ținutul Hațegului și nu numai.

În preajma memorabilului act de la 1 Decembrie 1918, a editat, la Hațeg, gazeta „Țara Hațegului. Organ al Sfatului Național Român”, cu rol mobilizator în realizarea unității noastre statale . Probatoriul documentar arhivistic, respectiv o situație a celor „care s-au distins și au câștigat merite pentru cauza Unirei Ardealului și Banatului cu Țara mamă”, certifică faptul că, în 1918, starețul Mănăstirii Prislop – ieromonahul Leon Manu a fost ales Președinte al Consiliului Național Român Hațeg, echivalentul funcțiunii de primar, și a făcut parte din Marele Sfat Național de la Alba-Iulia . Alte surse memorialistice susțin că a condus chiar delegația românilor din orașul Hațeg, la Marea Adunare Națională de la Alba-Iulia . Pentru o scurtă perioadă de timp, în 1919, părintele Leon Manu a păstorit Parohiile greco-catolice de la Fărcădinul de Jos și Fărcădinul de Sus, cu filiile Crăguiș și Găuricea, unde slujise un frate, preot, decedat de tuberculoză .

În perioada interbelică, timp de un deceniu, între anii 1920-1930, preotul Leon Manu a desfășurat o intensă activitate misionar-pastorală, în mijlocul credincioșilor greco-catolici emigrați în Statele Unite ale Americii, ca preot al Parohiei „Sfântul Mihail” din Aurora, Illinois . Aici, s-a implicat în repararea și repictarea bisericii, a contribuit la înființarea corului și fanfarei, a Clubului Atletic Român, precum și a unor echipe de baseball și fotbal . Peste ocean, Leon Manu a îndeplinit și funcțiunea de director spiritual al „Uniunii Societăților Române Greco-Catolice din Statele Unite ale Americii de Nord” . Din partea acesteia, alături de o delegație de credincioși români, preotul Leon Manu a răspuns invitației lui Iuliu Maniu, fiind prezent la Alba-Iulia, în 1929, la serbările național-patriotice dedicate primului deceniu de la înfăptuirea Marii Uniri .

Reîntors din America, în 25 martie 1934, acesta a fost numit ca prim egumen al Mănăstirii basilitane de la Moisei, în Maramureș, unde a organizat cateheza și pietatea populară, prin ținerea de Misiuni Sfinte și pelerinaje . La chemarea episcopului Iuliu Hossu, începând cu data de 20 septembrie 1936, Leon Manu a slujit în Dieceza Română-Unită cu Roma, Greco-Catolică, de Cluj-Gherla, fiind paroh la Cluj-Mănăștur II . După scurt timp, a preluat destinele Mănăstirii greco-catolice de la Nicula, în calitate de egumen, fiind ultimul stareț greco-catolic al acesteia, până la desființarea Bisericii Române Unite cu Roma . La nivel mitropolitan, în baza Decretului Congregației pentru Bisericile Orientale din 8 iunie 1937, lua ființă Provincia Română a Sfântului Vasile cel Mare, în conducerea căreia a fost numit și preotul Leon Manu .

Apostolatul prin cuvântul tipărit l-a ilustrat prin lucrări de omiletică, precum cele intitulate: „Predici Mariane” (Satu-Mare, 1928), „Predici și chestiuni pastorale” (Cluj), „Păstorul sufletelor” (Cluj), „Adevăruri veșnice” (Cluj), „Cuvântul Domnului” (Cluj) . De asemenea, la tipografia Mănăstirii Bixad, între anii 1932-1940, s-a preocupat pentru reeditarea revistei de omiletică pastorală „Cuvântul adevărului” . După răpirea Ardealului de Nord, ca urmare a Diktatului de la Viena (1940), ieromonahul Leon Manu, alături de întreaga obște monahală de la Nicula, au îndurat vicisitudinile regimului hortist. Pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial, îl regăsim nominalizat în corpul profesorilor de la Academia teologică a Blajului, deși nu știm dacă s-a mai putut prezenta la post .

Odată cu desființarea abuzivă a Bisericii Române Unite, în 1948, Ordinul „Sf. Vasile cel Mare” a fost scos în afara legii, iar călugării smulși din mănăstirile lor, date de comuniști în folosința Bisericii Ortodoxe Române. Pe cei care au refuzat convertirea la ortodoxie autoritățile comuniste i-au prigonit și arestat, sub diverse motive. Unii dintre aceștia, mai „norocoși”, au supraviețuit închisorilor, continuând să trăiască o viață monahală printre laici . După 1948, a urmat perioada clandestinității și persecuției. Alături de ierarhi și cler, călugării au avut de suferit și ei. Cei mai activi monahi basilitani în rezistența greco-catolică au fost părinții Leon Manu și Augustin Silvestru Prunduș, din care cauză au și „plătit” proporțional . Părintele Manu s-a ascuns în comuna Bucov, din părțile Ploieștiului , de unde, deseori, se deplasa, pe ascuns, la Cluj și București, pentru a ține legătura cu preoții și călugării care refuzaseră convertirea confesională. Cu Nunțiatura Apostolică din România, acesta a colaborat, până la închiderea ei, în 7 iulie 1950, pentru a oferi date referitoare la situația din România și primi anumite călăuziri pe linie bisericească, dar și pentru a prelua diferite ajutoare bănești, destinate preoților și monahilor din rezistență . Împreună cu părintele Prunduș, a distribuit manifeste împotriva trecerii silnice a greco-catolicilor la ortodoxie . În atari împrejurări vitrege, ieromonahul Leon Manu a știut să lucreze conspirativ, spre a nu-și expune confrații, după mai vechile reguli ale „Bisericii din catacombe”, astfel încât, organele represive ale statului nu i-au dat de urmă, timp de cinci ani, până când a fost arestat .

Pentru activitatea sa în slujba Bisericii, părintele ieromonah Leon Manu a suferit două perioade de detenție, jertfindu-se pentru credința lui . Prima dată, arestat la 23 septembrie 1953, i s-au imputat faptele: „Activitate religioasă”, „A făcut slujbe clandestine” și „Instigare”. A fost închis la Cluj, Jilava și Timișoara, vreme de un an și jumătate, până în 16 februarie 1955, fără a fi condamnat . După eliberare, s-a stabilit la Cluj (într-o locuință de pe strada Voltaire, la nr. 20) . În ziua de 12 august 1956, participă la manifestația anticomunistă din fața Bisericii Piariștilor de la Cluj, în care s-a cerut acordarea libertății Bisericii Române Unite cu Roma și eliberarea clericilor arestați . A doua zi, pe 13 august 1956, l-a ridicat securitatea, pentru așa-zisa infracțiune de „Agitație”, și depus în temnițele comuniste de la Cluj și Gherla . Abia în anul 1957, Tribunalul Militar al Regiunii a III-a Militară îl condamna la o pedeapsă de 9 ani închisoare corecțională, pentru fapta de „instigare publică”, urmând ca pedeapsa să-i expire formal la 10 august 1965 . Însă, nu a putut supraviețui regimului de exterminare din pușcărie. A murit, în faimă de martir, în Penitenciarul Gherla, la vârsta de 75 de ani . Preotul Alexandru Rațiu era vecin de celulă cu el și, peste ani, rememora: „La Gherla, în 1958 martie, a murit Preotul Leon Man, în celula alăturată, (nr.) 66”. Un alt confrate de suferință, preotul Vasile Andercău, precizează și ziua: „23 Martie” . Din motive obscure, torționarii i-au tăgăduit și ascuns moartea, consemnând-o în actele închisorii, cu întârziere de aproape un an, la data de 14 februarie 1959! La cauza decesului, au trecut un indicativ conspirativ și lacunar „R.Z.”, adică „repausat în zarcă”, în carceră . Nu se știe locul mormântului. Familia lui a izbutit să obțină un „Certificat de deces”, abia în anul 2005 . Deși au trecut șase decenii de la plecarea sa întru Domnul, nici în ziua de astăzi, justiția din România nu l-a reabilitat pe acest corifeu din „Generația Marii Uniri”. Referindu-se la personalitatea și destinul părintelui ieromonah Leon Manu, canonicul dr. Nicolae Brânzeu scria: „Orator excelent, figură prezentabilă, intelectual de elită, bun scriitor, apreciat în literatura liturgică, omul merita mai mult decât i-a fost soarta. Era, după părerea mea, cel mai potrivit pentru Episcopia Maramureșului, dacă era cine să-l susțină. În cele din urmă, (episcopul Valeriu Traian) Frențiu voia să-l facă arhiereu-vicar la Oradea, dar Ordinul (Sf. Vasile cel Mare) s-a opus, spunând că are nevoie de el. După desființarea cultului unit, a stat doi ani incognito, la un frate, apoi trei ani (?) a fost reținut, fără condamnare. După acțiunea de la Cluj, din 1956, a luat și el zece ani și se spune că a murit la Gherla” . Prin lupta statornică și pătimirile sale pentru credință, preotul ieromonah Leon Manu se înscrie în „Martirologiul” greco-catolic românesc. La 13 martie 2018, sub oblăduirea Congregației pentru Cauzele Sfinților, potrivit Instrucțiunii „Sanctorum Mater”, în cadrul Eparhiei Greco-Catolice Cluj-Gherla, a început procesul de Beatificare și Canonizare a Servului Lui Dumnezeu, Ieromonahul Leon Manu, fost egumen al Mănăstirilor Maria-Pocs, Prislop (județul Hunedoara), Moisei și Nicula, urmând ca documentele Tribunalului pentru beatificare și canonizare să fie trimise la Vatican, spre a intra în faza romană . Materialul de față constituie o modestă contribuție biografică la „dosarul” său de beatificare și canonizare. Vom încheia citând doar un pasaj din: „Rugăciunea pentru beatificarea Servului Lui Dumnezeu Ieromonahul Leon Manu. Stăpâne, Doamne Dumnezeule, Cel ce ești izvor viu al puterii și înțelepciunii, Îți mulțumim că ai privit cu milă și îndurare spre Biserica Greco-Catolică Română și spre Ordinul Sfântului Vasile cel Mare, din sânul căruia, l-ai chemat «pe calea aleasă și împărătească a Crucii Tale» pe slujitorul Tău ieromonahul Leon Manu” .