Nicula, Cluj

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Nicula)
Jump to navigation Jump to search
Pagina „Nicula” trimite aici. Pentru alte sensuri vedeți Nicula (dezambiguizare).
Nicula
—  Sat  —
Nicula
Nicula
Nicula se află în România
Nicula
Nicula (România)
Localizarea satului în România
Coordonate: 47°00′28″N 23°56′30″E / 47.00778°N 23.94167°E47°00′28″N 23°56′30″E / 47.00778°N 23.94167°E

ȚarăFlag of Romania.svg România
JudețActual Cluj county CoA.png Cluj
Comună Fizeșu Gherlii

SIRUTA57680
Atestare1326

Populație (2011)
 - Total644 locuitori

Fus orarEET (+2)
 - Ora de vară (DST)EEST (+3)
Cod poștal407278
Prefix telefonic+40 x64 [1]

Prezență online
GeoNames Modificați la Wikidata
Nicula pe Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-1773

Nicula (în maghiară Füzesmikola) este un sat în comuna Fizeșu Gherlii din județul Cluj, Transilvania, România.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Nicula - panorama satului

Locul este atestat documentar din anul 1326 ca hotar feudal de pădure sub numele de Mykolatelukefeu. În 1369 locul respectiv apare ca fiind locuit de români. Așezarea este menționată în 1456 ca Mykola, iar un an mai târziu, în 1457, ca Mycola.[2]

În anul 1602 a ars tot satul, inclusiv biserica, după care niculenii și-au refăcut casele și gospodăriile. În locul bisericii din lemn arse în anul 1602 niculenii și-au construit altă biserică din lemn pe dealul numit "Vergheleu", cu iconostas datat 15 februarie 1694 și clopot inscripționat din 1696 cu litere chirilice. În această biserică parohială a Niculei a fost așezată icoana Maicii Domnului zugrăvită de meșterul Luca din Iclod în 1681 și cumpărată de nobilul român Ioan din Nicula, care a dăruit-o bisericii parohiale din sat. Conform procesului verbal încheiat la 28 martie 1699 de iezuiții conventului de la Cluj-Mănăștur, icoana ar fi lăcrimat în acel an din 15 februarie până în 12 martie, la fel ca icoana similară din Pociu, care ar fi lăcrimat în 1696.

Treptat numărul locuitorilor a crescut, mulți dintre ei devenind "nemeși" (mici nobili), pentru vitejia arătată în războaiele purtate de principii Ardealului. Astfel, recensământul din anul 1866 a consemnat la Nicula "160 de fumuri" (case), din care 142 aparțineau unor nobili români: Pop, Tămaș, Cupșa, Chifor, Pașca, Prodan, Mircea, Roman, Raț, Fechete, Belindean, Vaida, Ancean, Mureșan etc.

Nicula a făcut parte până în 1919 din comitatul Solnocului Interior (Solnoc-Dăbâca), iar apoi din județul Someș.

Conform recensământului din 1930 populația Niculei era de 848 locuitori, dintre care 826 greco-catolici, 10 ortodocși, 6 romano-catolici și 6 reformați.[3]

Descoperiri arheologice[modificare | modificare sursă]

Celt - din bronz; datare repertoriu: bronz final[4] ,[5].

Monumente[modificare | modificare sursă]

În contextul unirii ecleziastice cu Biserica Romei la sfârșitul secolulului al XVII-lea, iezuiții prezenți cu acest scop în Transilvania au consemnat în 1699 lăcrimarea icoanei de la Nicula, ocazie prielnică pentru stimularea pietății populare în nordul Transilvaniei, după modelul icoanei de la Pociu, care ar fi lăcrimat cu trei ani înainte. Papa Clement al XIII-lea a acordat în anul 1767 indulgență plenară (iertarea păcatelor) celor care vizitează biserica de la Nicula în sarbătorile mariane ale Nașterii Fecioarei Maria, Bunei‑Vestiri și Adormirii Maicii Domnului. Mănăstirea Nicula a luat ființă la sfârșitul secolului al XIX-lea, când a fost construită biserica de zid. Atît satul cît și Mănăstirea de la Nicula se regăsesc în Harta Iosefină a Transilvaniei. Din analiza hărții se constată că mănăstirea exista pe actualul amplasament și în perioada 1769 - 1773 , cînd a avut loc cartografierea satului și a mănăstirii. În perioada interbelică Biserica Ortodoxă Română a organizat o propagandă intensă împotriva pelerinajelor de la Nicula. Astfel oficiosul Episcopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului, săptămânalul Renașterea, nega în anul 1938 faptul că la Nicula, în mănăstirea "uniaților" (expresia peiorativă la adresa greco-catolicilor), s-ar afla icoana Maicii Domnului care a lăcrimat în 1699. Concluzia articolului intitulat "Baza pelerinajului de la Nicula" era aceea că "cercetările istorice dovedesc că la Nicula e numai o pseudo-icoană", iar originalul s-ar afla la Biserica Piariștilor din Cluj.[6]

Călugării greco-catolici au fost arestați de autoritățile comuniste în anul 1948 (ultimul staret, egumenul bazilian - Ordinul Sfantul Vasile cel Mare - dr. Leon Manu a murit ulterior in inchisoarea de la Gherla), în locul lor au fost instalati calugari ortodocsi adusi de peste Carpati, la 18 decembrie 1948, primul stareț ortodox fiind în persoana ieromonahului Varahiil Jitaru, născut în anul 1913 în localitatea Pângărați, județul Neamț.[7]

Biserica din lemn de la Nicula a ars în anul 1973, în locul ei fiind adusă Biserica de lemn din Năsal Fânațe.

Demografie[modificare | modificare sursă]

Recensământul[8][9] Structura religioasă
Anul Populația Ortodocși Greco-catolici Romano-catolici Reformați Mozaici Evanghelici
1850 645 - 645 - - - -
1857 657 - 653 - 2 2 -
1869 740 2 727 3 2 3 3
1880 590 - 583 1 6 - -
1890 666 - 641 - 6 19 -
1900 662 12 641 3 3 3 -
1910 857 7 825 6 13 6 - -
1930 848 10 826 6 6 - -
1941 912 1 897 7 7 - -
1992 543 506 37 - - - -

Referitor la structura populației după etnie aceasta se prezinta astfel:

Recensământul[8][9] Structura etnică
Anul Populația Români Maghiari Evrei Rromi Alte etnii
1850 645 634 11
1880 590 567 3 6+14
1890 666 641 25
1900 662 623 7 32
1910 857 795 19 43
1920 720 711 2 7
1930 848 815 12 21
1941 912 834 11 67
1956 914
1966 851 823 26
1977 825 825
1992 543 538 4 1
2002 618

Analiza structurii populației dupa naționalitate scoate in evidențǎ o pondere covírșitoare a românilor. Urmare a faptului cǎ existǎ perioade in care evreii si rromii nu si-au declarat nationalitatea sau persoanele care au efectuat recensǎmíntul nu au tinut seama de acest lucru, structura dupa naționalitate se impune a fi analizatǎ si in corelație cu apartenența religioasǎ a populației prezentatǎ mai sus. Se observǎ ca in perioada 1857 - 1910 numǎrul real de evrei din sat nu este consemnat corespunzator.

Date geologice[modificare | modificare sursă]

În perimetrul acestei localități s-a pus în evidență prezența unui masiv de sare gemă și a unor izvoare sărate, saramura fiind întrebuințată din vechi timpuri de către localnici.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Simon András, Gáll Enikő, Tonk Sándor, Lászlo Tamás, Maxim Aurelian, Jancsik Péter, Coroiu Teodora (). Atlasul localităților județului Cluj. Cluj-Napoca: Editura Suncart. ISBN 973-86430-0-7. 
  • Dan Ghinea (). Enciclopedia geografică a României. București: Editura Enciclopedică. ISBN 978-973-45-0396-4. 

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Galerie de imagini[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ x indică operatorul telefonic: 2 pentru Romtelecom și 3 pentru alți operatori de telefonie fixă
  2. ^ Coriolan Suciu, Dicționar istoric al localităților din Transilvania
  3. ^ Recensământul general al populației României din 29 Decemvrie 1930, vol. II: Neam, limbă maternă, religie, București 1938, pag. 729.
  4. ^ Orosz, E., AÉ, XXVI, 1906, p.370 - 374 , Roska, M., Rep., 1942, p.183, nr. 238
  5. ^ 'ARCHAEOLOGICAL REPERTORY OF ROMANIA' Archive Of The 'Vasile Parvan' Institute Of Archaeology - Site Location Index
  6. ^ Icoana mutilată, Ziua, 9 noiembrie 2001
  7. ^ Pagina principala
  8. ^ a b Varga E. Statistică recensăminte după limba maternă, respectiv naționalitate
  9. ^ a b Structura etno-demografică a României