Hangul

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Alfabetul coreean
chosŏn'gŭl/hangul
Chosungul or Hangul logo (New Type) at (Black Design).svg
sus: chosŏn'gŭl; jos: hangeul
Tip bazat pe trăsături
Limbi scrise coreeană
Perioadă de utilizare 1443–prezent
Unicode
Notă: Această pagină poate conține simbolurile Unicode. Fără suport de afișare corespunzător, se pot vedea semne de întrebare, pătrățele sau alte simboluri în locul caracterelor potrivite.

Alfabetul coreean, cunoscut drept hangul în Coreea de Sud (transcris și han(-)geul) și drept chosŏn'gŭl în Coreea de Nord, este alfabetul folosit pentru scrierea limbii coreene începând din secolul al XV-lea.[1] El a fost creat în 1443, de către Sejong cel Mare de Joseon. Astăzi, acest alfabet este grafia oficială în țările din Peninsula Coreeană, și co-oficială în Prefectura Autonomă Coreeană Yanbian și în Comitatul Autonom Coreean Changbai din provincia chineză Jilin. În Coreea de Sud, hangul este grafia principală folosită pentru limba coreeană, fiindcă hanja (caracterele chinezești) a ieșit din uzul comun spre sfârșitul secolului al XX-lea.

În formele lui clasice și moderne, alfabetul are 19 litere consonantice și 21 vocalice. Totuși, în loc să fie scrise secvențial, ca literele alfabetului latin, literele din hangul sunt grupate în blocuri precum 한 han; fiecare bloc reprezintă o silabă. Cu alte cuvinte, deși silaba 한 han poate părea un singur caracter, este, de fapt, compusă din trei litere: ㅎ h, ㅏ a și ㄴ n. Aceste blocuri constă din 2–6 litere, incluzând cel puțin o consoană și cel puțin o vocală. Blocurile sunt, apoi, aranjate orizontal (de la stânga la dreapta, continuând în jos) sau vertical (de sus în jos, continuând spre stânga). Fiecare cuvânt coreean constă în una sau mai multe silabe, deci unul sau mai multe blocuri. Numărul de blocuri distincte matematic posibile este 11 172, deși fonotactica coreeană admite mult mai puține silabe, și nu toate silabele fonotactic posibile apar în cuvinte din limba coreeană. Din cele 11 172 silabe posibile, cele mai frecvente 256 au o frecvență cumulată de 88,2%; cele mai frecvente 512 ajung la 99,9%.[2]

Denumiri[modificare | modificare sursă]

Denumiri oficiale[modificare | modificare sursă]

Cuvântul hangeul („hangul”), scris în hangul

Coreea de Sud[modificare | modificare sursă]

  • Numele modern hangul/​hangeul ([ha(ː)n.ɡɯl]) a fost încetățenit de Ju Si-gyeong în 1912. 한 han însemna „mare” în coreeana veche (și devenise și o modalitate de referire la Coreea în întregimea ei), iar 글 geul este cuvântul nativ coreean însemnând „scriere”. Astfel, hangul poate însemna „marea scriere” sau „scrierea coreeană”.[3] În funcție de standardul de transliterare, numele poate fi scris cu caractere latine astfel:
    • hangeul sau han-geul în Romanizarea Revizuită a Limbii Coreene, folosită și încurajată de guvernul sud-coreean;
    • han'gŭl în sistemul McCune–Reischauer; în alte limbi, de obicei, se omit apostroafele și diacriticele, astfel că hangul (deseori cu majusculă — Hangul) apare în multe dicționare de limbă engleză; niciun dicționar de limbă română nu include vreo formă a acestui cuvânt;
    • hankul în romanizarea Yale, un sistem recomandat pentru studii lingvistice tehnice.

Coreea de Nord[modificare | modificare sursă]

Denumire originală[modificare | modificare sursă]

  • Denumirea originală a fost hunminjeongeum (훈민정음/​訓民正音). În unele contexte internaționale, se folosește forma neutră jeongeum (정음/​正音), din cauza obiecțiilor coreenilor din China la numele hangeul, chosŏn'gŭl și urigeul (우리글).

Alte denumiri[modificare | modificare sursă]

Până la începutul secolului al XX-lea, hangul fusese denigrat și considerat vulgar de elita educată, care prefera grafia în hanja.[5] Elita i-a dat nume precum:

  • achimgeul 아침글 — „scriere pe care o înveți într-o dimineață”[6]. Deși oarecum peiorativ, se baza pe realitate, cum spunea și Jeong Inji: „Un om deștept se poate obișnui cu ele într-o dimineață; un om prost le poate învăța în zece zile”,[7] afirmație scrisă în hanja astfel: „故智者不終朝而會,愚者可浹旬而學。”.[8]
  • gugmun 국문/​國文 — „scriere națională”
  • eonmun 언문/​諺文 — „scriere vulgară”
  • amgeul/​amkeul 암글/​암클 — „scriere femeiască”
  • ahaetgeul/​ahaegeul 아햇글/​아해글 — „scriere de copii”

Istoric[modificare | modificare sursă]

O pagină din Hunminjeongeum eonhae. Coloana a treia de la stânga (나랏말ᄊᆞ미), are la stânga blocurilor silabice diacritice ce denotă accentul de înălțime.

Hangul a fost promulgat de Sejong cel Mare, al patrulea rege al dinastiei Joseon. Salonul Vrednicilor, un grup de cărturari ce a lucrat cu Sejong la dezvoltarea și rafinarea noului alfabet, e considerată, deseori, creatorul alfabetului hangul.[9]

Proiectul a fost finalizat în decembrie 1443–ianuarie 1444, și descris în 1446 într-un document intitulat Hunminjeongeum (훈〮민져ᇰ〮ᅙᅳᆷ; „Sunetele corecte pentru educarea poporului”), de la care a venit însuși numele alfabetului.[5] Data publicării lucrării, 9 octombrie, este considerată Ziua Hangul în Coreea de Sud. Echivalentul nord-coreean, Ziua Chosongul, este pe 15 ianuarie.

Diverse speculații legate de procesul de creație au încetat cu descoperirea în 1940 a documentului din 1446 intitulat Hunminjeongeum haerye („Explicații și exemple ale sunetelor corecte pentru educarea poporului”). Acest document explică formele literelor-consoană în conformitate cu fonetica articulatorie, și ale literelor-vocală în conformitate cu principiile de yin și yang și armonie vocalică.

Înainte de crearea alfabetului hangul, oamenii din Coreea se foloseau, în principiu, de chineza clasică și de sisteme fonetice originale mai vechi decât hangul cu sute de ani, cum ar fi idu, hyangchal, gugyeol și gakpil.[10][11][12][13] Totuși, atât din cauza diferențelor fundamentale dintre limbile coreeană și chineză, cât și din a numărului mare de caractere ce trebuiau învățate, coreenilor din clasele inferioare, care deseori nu aveau privilegiul educației, le era foarte greu să învețe să scrie cu caractere chinezești. Pentru a minimiza această problemă, regele Sejong a creat hangul, un alfabet unic, pentru a promova alfabetizarea oamenilor de rând.[14]

Hangul a fost proiectat astfel încât chiar și un om de rând să poată învăța să scrie și să citească; în Haerye se spune „Un om deștept se poate obișnui cu ele într-o dimineață; un om prost le poate învăța în zece zile”.[7]

Hangul s-a izbit de opoziția elitei educate, precum Choe Manri și alți cărturari confucianiști coreeni în jurul anului 1440; aceștia considerau hanja drept singura grafie legitimă și probabil, vedeau în hangul o amenințare la propriul lor statut.[9] Totuși, hangul a intrat în cultura populară, așa cum dorea Sejong, fiind folosit mai ales de femei și de scriitori de povești din popor.[15] A fost suficient de eficient la comunicarea informației printre cei needucați încât Yeonsangun, regele al zecelea, paranoic, a interzis studiul și uzul alfabetului hangul, interzicând, în 1504, și documentele scrise în hangul.[16] În 1506, Regele Jungjong a abolit Ministerul de Eonmun (언문청/​諺文廳), instituție ce se ocupa cu studiul alfabetului hangul.[17]

Cu toate acestea, sfârșitul secolului al XVI-lea a cunoscut o renaștere a hangul, întâi cu popularitatea literaturii gasa, și apoi cu cea a literaturii sijo. În secolul al XVII-lea, romanele în hangul au devenit un gen popular.[18] În această perioadă, ortografia devenise destul de neregulată.[15]

Prima carte folosind hangul în Vest a fost adusă în Europa de Isaac Titsingh în 1796. Biblioteca lui mică conținea și Sangoku tsūran zusetsu (三国通覧図説? „O descriere ilustrată a trei țări”) de Hayashi Shihei[19] Această carte, publicată în Japonia în 1785, descria Regatul Joseon[20] și hangul.[21] În 1832, Fondul de Traducere Orientală al Marii Britanii și al Irlandei a susținut publicarea postumă a traducerii franceze a lui Titsingh.[22]

Datorită naționalismului coreean din secolul al XIX-lea, influenței susținătorilor Reformei Gabo, și promovării alfabetului hangul în școli și în literatură de către misionari din vest,[23] hangul a fost adoptat în documente oficiale pentru prima oară în 1894.[16] Textele studiate în școli primare au început să folosească hangul în 1895, iar Dongnipsinmun, inaugurat în 1896, a devenit primul ziar imprimat și în hangul, și în engleză.[24] Cu toate acestea, elita educată folosea în continuare caracterele chinezești, iar majoritatea oamenilor de rând au rămas analfabeți în această perioadă.

În timpul conducerii coloniale japoneze, în 1910, japoneza a devenit limba oficială în Coreea. Totuși, hangul se preda în școlile coreene construite după anexare, iar coreeana se scria într-o grafie amestecată hanja-hangul, în care majoritatea rădăcinilor se scriau în hanja, iar sufixele gramaticale, în hangul, similar cu amestecul kanji-kana întâlnit în japoneza de astăzi. Japonia interzisese literatura în coreeană, iar educația publică devenise obligatorie pentru copii. Ortografia a fost parțial standardizată în 1912, astfel că ㆍ (arae a, una dintre vocalele din hangulul vechi ce nu apare în hangulul modern) a fost limitată numai la rădăcini sino-coreene (coreene, împrumutate din chineză), consoanele tari au fost reduse la doar ㅺ sg, ㅼ sd, ㅽ sb, ㅆ ss și ㅾ sj, iar consoanele finale au fost reduse la ㄱ g, ㄴ n, ㄹ l, ㅁ m, ㅂ b, ㅅ s, ㅇ ng, ㄺ lg, ㄻ lm și ㄼ lb. ㄷ d a fost înlocuit, la final de silabă, cu ㅅ s. Vocalele lungi erau marcate cu un punct diacritic la stânga silabei, însă s-a renunțat la această practică în 1921.[15]

O a doua reformă colonială a fost adoptată în 1930. Arae a a dispărut, consoanele tari au fost schimbate în ㄲ gg, ㄸ dd, ㅃ bb, ㅆ ss și ㅉ jj; au fost permise mai multe consoane finale (ㄷ d, ㅈ j, ㅌ t, ㅊ ch, ㅍ p, ㄲ gg, ㄳ gs, ㄵ nj, ㄾ lt, ㄿ lp, ㅄ bs), făcând ortografia mai morfofonemică; ㅆ ss se scria independent (fără vocală) atunci când apărea între substantive; iar particula nominală 가 ga a fost introdusă după vocale, înlocuind particula ㅣ i (ㅣ i fusese scris fără un ㅇ iung; particula nominală fusese mereu i în vremea lui Sejong, și poate chiar până în secolul al XVIII-lea sau al XIX-lea).[15]

Ju Si-gyeong, care a inventat termenul hangul („marea scriere”), care a înlocuit termenul eonmun („scrierea vulgară”) în 1912, a fondat Societatea de Cercetare a Limbii Coreene (朝鮮語研究會; mai târziu redenumită Societatea de Hangul: 한글學會), care a adus, în continuare, reforme legate de ortografie, cu Sistemul Standardizat de Hangul (한글 맞춤법 통일안) din 1933. Schimbarea principală a fost de a face hangul cât mai morfofonemic posibil, în limitele practicabilității, folosind litere existente.[15] În 1940, s-a publicat un sistem pentru transliterarea de ortografii străine.

Limba coreeană a fost, însă, interzisă în școli în 1938, ca parte a politicii japoneze de asimilare culturală[25], interdicția a fost extinsă la publicații de limbă coreeană în 1941.[26]

Ortografia modernă definitivă a fost publicată în 1946, la scurt timp de la obținerea independenței. În 1948, Coreea de Nord a încercat să facă grafia perfect morfofonemică prin adăugarea de noi litere, iar în 1953, Syngman Rhee a încercat să simplifice ortografia din Coreea de Sud, revenind la ortografia colonială din 1921, însă ambele reforme au fost abandonate după doar câțiva ani.[15]

Ambele Corei au folosit hangul sau hangul amestecat ca unică grafie oficială, hanja devenind din ce în ce mai puțin utilizată. Începând în anii 1970, hanja a început să cunoască un declin treptat în scrieri comerciale și neoficiale în Sud datorită intervenției guvernului, astfel încât unele ziare sud-coreene au început să folosească hanja doar pentru abrevieri sau pentru dezambiguizarea omonimelor. Au existat dezbateri larg răspândite legate de viitorul caracterelor hanja în Coreea de Sud. Coreea de Nord a instituit hangul drept singurul sistem de scriere oficial în 1949 și a interzis complet utilizarea de hanja.

Implementare[modificare | modificare sursă]

Deși ambele Corei afirmă un grad de alfabetizare de 99%, studii guvernamentale arată că 25% din generațiile bătrâne din Sud nu cunosc foarte bine hangul.[27]

Răspândire[modificare | modificare sursă]

Societatea de Hunminjeongeum din Seul încearcă să extindă utilizarea de hangul pentru unele limbi asiatice care nu au grafie.[28] În 2009, hangul a fost neoficial adoptat de orașul Bau-Bau, din Sulawesi, Indonezia, pentru scrierea limbii cia-cia.[29][30][31] Un număr de vorbitori indonezieni de cia-cia care au vizitat Seulul au generat atenție majoră din partea mass-media din Coreea de Sud și au fost salutați la sosire de către Oh Se-hoon, primarul Seulului.[32] S-a confirmat în octombrie 2012 că încercările de a răspândi hangul în Indonezia au eșuat,[33] însă mai există persoane care folosesc hangul acasă sau co-oficial.

Litere[modificare | modificare sursă]

Hangeul letter order.svg
Hangul Pronunciation II.png

Literele și digramele din hangul se numesc jamo (자모/​字母) sau natsori (낱소리).[nb 1] În alfabetul modern, există 24 de litere și 27 de digrame (și uneori trigrame). Dintre cele 24 de litere, 14 sunt consoane (ja-eum 자음/​子音, „sunete-copil”) și 10 sunt vocale (mo-eum 모음/​母音, „sunete-mamă”). 5 dintre consoane pot fi dublate, formând cele 5 vocale „tari” ale limbii coreene, în timp ce alte 11 secvențe sunt formate din 2 consoane diferite. Cele 10 litere-vocală pot fi combinate în 11 secvențe, formând diftongi.

Următoarele litere și grupuri de litere se găsesc în grafia modernă:

  • 14 litere-consoană: ㄱ g, ㄴ n, ㄷ d, ㄹ l/r, ㅁ m, ㅂ b, ㅅ s, ㅇ nul (inițial)/​ng (final), ㅈ j, ㅊ ch, ㅋ k, ㅌ t, ㅍ p, ㅎ h
  • 6 litere-vocală: ㅏ a, ㅓ eo, ㅗ o, ㅜ u, ㅡ eu, ㅣ i
  • 4 vocale iotacizate (cu un y în față): ㅑ ya, ㅕ yeo, ㅛ yo, ㅠ yu

La acestea, se adaugă digramele următoare:

  • 5 consoane duble („tari”): ㄲ kk, ㄸ tt, ㅃ pp, ㅆ ss, ㅉ jj
  • 11 grupuri de consoane: ㄳ gs, ㄵ nj, ㄶ nh, ㄺ lg, ㄻ lm, ㄼ lb, ㄽ ls, ㄾ lt, ㄿ lp, ㅀ lh, ㅄ bs
  • 5 diftongi iotacizați: ㅐ ae, ㅒ yae, ㅔ e, ㅖ ye, ㅢ ui
  • 6 vocale și diftongi precedați de w: ㅘ wa, ㅙ wae, ㅚ oe, ㅝ wo, ㅞ we, ㅟ wi

Pe lângă acestea, există numeroase litere și secvențe arhaice, scoase din uz. Unele dintre ele nu s-au folosit decât la transcrierea limbii chineze.

  • 13 consoane: ᄛ, ㅱ, ㅸ, ᄼ, ᄾ, ㅿ, ㆁ (as distinct from ), ᅎ, ᅐ, ᅔ, ᅕ, ㆄ, ㆆ
  • 10 consoane duble: ㅥ, ᄙ, ㅹ, ᄽ, ᄿ, ᅇ, ᇮ, ᅏ, ᅑ, ㆅ
  • 66 de grupuri de câte două consoane: ᇃ, ᄓ, ㅦ, ᄖ, ㅧ, ㅨ, ᇉ, ᄗ, ᇋ, ᄘ, ㅪ, ㅬ, ᇘ, ㅭ, ᇚ, ᇛ, ㅮ, ㅯ, ㅰ, ᇠ, ᇡ, ㅲ, ᄟ, ㅳ, ᇣ, ㅶ, ᄨ, ㅷ, ᄪ, ᇥ, ㅺ, ㅻ, ㅼ, ᄰ, ᄱ, ㅽ, ᄵ, ㅾ, ᄷ, ᄸ, ᄹ, ᄺ, ᄻ, ᅁ, ᅂ, ᅃ, ᅄ, ᅅ, ᅆ, ᅈ, ᅉ, ᅊ, ᅋ, ᇬ, ᇭ, ㆂ, ㆃ, ᇯ, ᅍ, ᅒ, ᅓ, ᅖ, ᇵ, ᇶ, ᇷ, ᇸ
și 17 de câte trei: ᇄ, ㅩ, ᇏ, ᇑ, ᇒ, ㅫ, ᇔ, ᇕ, ᇖ, ᇞ, ㅴ, ㅵ, ᄤ, ᄥ, ᄦ, ᄳ, ᄴ
  • o vocală: arae-a („sub-a”; încă se folosește în limba jeju și, uneori, ca înlocuitor pentru ㅏ a în sigle și reclame)
  • 44 de diftongi și secvențe de vocale: ᆜ, ᆝ, ᆢ, ᅷ, ᅸ, ᅹ, ᅺ, ᅻ, ᅼ, ᅽ, ᅾ, ᅿ, ᆀ, ᆁ, ᆂ, ᆃ, ㆇ, ㆈ, ᆆ, ᆇ, ㆉ, ᆉ, ᆊ, ᆋ, ᆌ, ᆍ, ᆎ, ᆏ, ᆐ, ㆊ, ㆋ, ᆓ, ㆌ, ᆕ, ᆖ, ᆗ, ᆘ, ᆙ, ᆚ, ᆛ, ᆟ, ᆠ, ㆎ

Note:

  • Cele 4 vocale iotacizate se derivă adăugând o linie scurtă la forma de bază a vocalei. Aceste 4 vocale sunt considerate parte din cele 24 de litere ale alfabetului, fiindcă linia scurtă nu este o literă de sine stătătoare. De fapt, nici nu există literă pentru y în hangul.
  • Dintre consoane, ㅊ ch, ㅋ k, ㅌ t și ㅍ p sunt derivatele aspirate ale consoanelor ㅈ j, ㄱ g, ㄷ d și ㅂ b, respectiv, formate adăugând o linie orizontală la forma de bază a consoanei. Și acestea sunt considerate litere separate; linia ce indică aspirația nu e considerată literă de sine stătătoate.

Ordinea liniilor[modificare | modificare sursă]

Literele din hangul au adoptat unele reguli ale caligrafiei chinezești. ㅇ și ㅎ folosesc cercuri, motiv neîntâlnit în caracterele chineze de tipar.

Formele literelor[modificare | modificare sursă]

Numeroși lingviști au adus laude alfabetului hangul pentru designul său bazat pe trăsături, descriindu-l drept „remarcabil”, „cel mai perfect sistem fonetic conceput vreodată” sau „ingenios, cu bună știință se potrivește limbii ca o mănușă”.[34] Motivul principal pentru care hangul a atras aceste laude este că formele literelor se bazează pe trăsăturile sunetelor pe care le reprezintă: literele consonantice pronunțate în aceeași parte a gurii/​gâtului sunt construite pe aceeași formă de bază. Pe lângă asta, literele vocalice sunt construite din linii verticale sau orizontale, fiind ușor distinse de consoane.

Sistemele de scriere pot transcrie limbi la nivel de morfem (scrieri logografice precum hanja), de silabă (silabare precum kana) sau de segment (scrieri alfabetice, precum alfabetul latin, folosit la scrierea limbii române și a multor alte limbi). Hangul merge mai departe în unele cazuri, folosind linii anume ce indică trăsături distinctive, precum locul articulării (labial, coronal, velar, glotal) și maniera articulării (oclusiv, nazal, sibilant, aspirat) pentru consoane și iotacizarea (un sunet i- ce precede alt sunet), clasa armonică și mutația vocalelor.

Spre examplu, consoana ㅌ t [tʰ] este compusă din trei linii, fiecare dintre ele cu o semnificație aparte: linia orizontală de sus indică faptul că e consoană oclusivă, la fel ca ㆆ ʔ, ㄱ g, ㄷ d și ㅈ j, care au aceeași linie (ultima e o africată, adică o secvență între o oclusivă și o fricativă); linia orizontală din mijloc infică faptul că e consoană aspirată, la fel ca ㅎ h, ㅋ k, ㅊ ch, ㄷ d și ㄹ l (se spune că același element reprezintă forma limbii în timpul pronunțării coronalelor, însă nu este un lucru sigur). Două consoane, ㆁ și învechitul ㅱ, au câte două pronunții și par să fie compuse din două elemente corespunzătoare acestor două pronunții: [ŋ]~liniște pentru ㆁ și [m]~[w] pentru ㅱ.

La vocale, o linie scurtă conectată la linia principală a literei (care este mult mai lungă) indică faptul că este una dintre vocalele care pot fi iotacizate; linia scurtă este apoi dublată atunci când vocala este iotacizată. Poziția liniei indică cărei clasă armonică aparține vocala: „luminos” (spre sus sau dreapta) sau „obscur” (spre jos sau stânga). În alfabetul modern, o linie verticală lungă în plus indică mutația vocalelor, obținându-se ㅐ [ɛ], ㅔ [e], ㅚ [ø] și ㅟ [y] din ㅏ [a], ㅓ [ʌ], ㅗ [o] și ㅜ [u], respectiv. Acest lucru nu făcea parte din designul intenționat al alfabetului, ci este mai degrabă o dezvoltare naturală din diftongi ce se terminau în ㅣ [j]. Totuși, în multe dialecte coreene, inclusiv dialectul standard din Seul, e posibil ca unele dintre ele să fi rămas diftongi.

Deși designul acestui sistem de scriere este bazat pe trăsături, în toate scopurile practice se comportă ca un alfabet. Litera ㅌ nu se citește ca și cum ar fi trei litere oclusivă alveolară aspirată, de exemplu, ci ca o singură consoană t. Similar, fostul diftong ㅔ e citit ca o singură vocală e.

Pe lângă litere, inițial, hangul se folosea de semne diacritice pentru indicarea accentului de înălțime. O silabă înaltă (거성) se marca cu un punct (ᅟᅠ〮) la stânga; o silabă ridicândă (상성) se marca cu două puncte (ᅟᅠ〯). Diacriticele nu se mai folosesc. Deși există un contrast între vocale lungi și scurte, acest lucru nu mai reiese din grafie.

Unele aspecte ale alfabetului hangul reflectă o istorie comună cu cea a scrierii 'phags-pa și, deci, cu a fonologiei indice, cum ar fi relațiile dintre literele omorganice și însuși principiul alfabetic, însă alte aspecte, cum ar fi organizarea literelor în blocuri silabice și care sunt literele 'phags-pa alese ca fiind de bază, reflectă influența scrierii și a fonologiei chinezești.

Forma consoanelor[modificare | modificare sursă]

Literele-consoană intră în cinci grupuri omorganice, fiecare cu o formă de bază, și una sau mai multe litere derivate de la această formă prin adăugarea de linii suplimentare. În Hunminjeongeum haerye, formele de bază reprezintă vizual articularea limbii, cerului gurii, dinților și gâtului în timpul producerii acestor sunete.

Simplă Aspirată Tare
palatală
velară
coronală
bilabială
fricativă

Denumirile coreene pentru aceste grupuri sunt împrumutate din fonetica chineză:

  • Consoane velare (아음/​牙音 a-eum „sunete molare”)
    • [k], ㅋ [kʰ]
    • Formă de bază: ㄱ este o vedere laterală asupra spatelui limbii ridicat spre plafonul mare. ㅋ e derivat prin adăugarea unei linii ce simbolizează explozia de aspirație.
  • Consoane coronale (설음/​舌音 seoreum „sunete linguale”)
    • [n], ㄷ [t], ㅌ [tʰ], ㄹ [ɾ]~[l]
    • Formă de bază: ㄴ este o vedere laterală a vârfului limbii ridicat spre creasta alveolară. Literele derivate din ㄴ se pronunță cu aceeași articulare de bază. Linia ce acoperă ㄷ reprezintă contactul ferm cu cerul gurii. Linia din mijlocul lui ㅌ reprezintă explozia de aspirație. Linia ce acoperă ㄹ reprezintă o bătaie a limbii.
  • Consoane bilabiale (순음/​唇音 suneum „sunete labiale”)
    • [m], ㅂ [p], ㅍ [pʰ]
    • Formă de bază: ㅁ reprezintă conturul buzelor în contact una cu alta. Linia din mijlocul lui ㅂ reprezintă explozia eliberării sunetului. Linia ce acoperă ㅍ reprezintă explozia de aspirație.
  • Consoane sibilante (치음/​齒音 chieum „sunete dentale”)
    • [s], ㅈ [t͡ɕ], ㅊ [t͡ɕʰ]
    • Formă de bază: ㅅ avea inițial formă de săgeată ∧, fără seriful de deasupra. El reprezintă o vedere laterală a dinților. Linia ce acoperă ㅈ reprezintă contactul ferm cu cerul gurii. Linia ce acoperă ㅊ reprezintă o explozie suplimentară de aspirație.
  • Consoane dorsale (후음/​喉音 hueum „sunete guturale”)
    • [ʔ, ŋ], ㅎ [h]
    • Formă de bază: ㅇ e un contur al gâtului. Inițial, ㅇ era două litere: un simplu cerc pentru liniște și un cerc cu un serif deasupra ㆁ, pentru velara [ŋ]. O literă acum învechită, ㆆ, reprezenta o ocluziune glotală, care se pronunța din gât și avea o linie orizontală deasupra, în concordanță cu ㄱ, ㄷ și ㅈ. ㅎ este derivat din ㆆ; linia suplimentară reprezintă o explozie de aspirație.

Forma vocalelor[modificare | modificare sursă]

Hangul Taegeuk.png

Literele-vocală sunt bazate pe trei elemente:

  • O linie orizontală ce reprezintă Pământul, esența lui yin.
  • Un punct ce reprezintă soarele de pe Cer, esența lui yang. El devine o linie scurtă când e scris cu pensula.
  • O linie verticală ce reprezintă Omul ce stă drept, mediatorul neutru dintre Cer și Pământ.

Liniile scurte (care erau puncte în cele mai vechi documente) au fost adăugate la aceste trei elemente de bază pentru a deriva literele-vocală:

Vocale simple[modificare | modificare sursă]
  • Litere orizontale: ele sunt vocale mijlocii și închise posterioare.
    • o luminos
    • u obscur
    • eu (ŭ) neutru
  • Litere verticale: ele au fost odată vocale deschise.
    • a luminos
    • eo (ŏ) obscur
    • i neutru
Vocale compuse[modificare | modificare sursă]

Hangul n-a avut niciodată un w, decât pentru etimologia sino-coreeană. Din moment ce un o sau un u înainte de un a sau eo devenea un sunet [w], iar [w] nu apărea nicăieri altundeva, [w] a putut mereu fi analizat drept un fonem o sau u, deci nu a fost niciodată nevoie de o literă pentru [w]. Totuși, are loc armonia vocalică: ㅜ u obscur cu ㅓ eo obscur pentru ㅝ wo; ㅗ o luminos cu ㅏ a luminos pentru ㅘ wa:

  • wa = ㅗ o + ㅏ a
  • wo = ㅜ u + ㅓ eo
  • wae = ㅗ o + ㅐ ae
  • we = ㅜ u + ㅔ e

Vocalele compuse ce se terminau în ㅣ i erau inițial diftongi, însă au evoluat în vocale pure:

  • ae = ㅏ a + ㅣ i (pronunțat [ɛ])
  • e = ㅓ eo + ㅣ i (pronunțat [e])
  • wae = ㅘ wa + ㅣ i (pronunțat [wɛ])
  • oe = ㅗ o + ㅣ i (pronunțat mai demult [ø])
  • we = ㅝ wo + ㅣ i (pronunțat [we])
  • wi = ㅜ u + ㅣ i (pronunțat mai demult [y])
  • ui = ㅡ eu + ㅣ i (pronunțat [ɰi])
Vocale iotacizate[modificare | modificare sursă]

Nu există literă pentru y [j]. În schimb, acest sunet este indicat prin dublarea liniei atașate la linia de bază a literei-vocală. Dintre cele 7 vocale de bază, 4 pot fi precedate de un y, iar acestea 4 se scriau ca un punct lângă o linie. Prin influența caligrafiei chinezești, punctele au devenit curând conectate cu linia: ㅓㅏㅜㅗ. Un sunet y ce precedă altă vocală se mai numește și „iotacizare” și era indicat prin dublarea punctului (și, mai târziu, a liniuței): ㅕㅑㅠㅛ. Cele trei vocale care nu pot fi iotacizate se scriu cu o singură linie: ㅡㆍㅣ.

Simplă Iotacizată

Vocalele simple iotacizate sunt:

  • ya, de la ㅏ a;
  • yeo, de la ㅓ eo;
  • yo, de la ㅗ o;
  • yu, de la ㅜ u.

Există și doi diftongi iotacizați:

  • yae, de la ㅐ ae;
  • ye, de la ㅔ e.

Coreeana secolului al XV-lea avea mai multă armonie vocalică decât astăzi. Vocalele din morfeme gramaticale s-au schimbat în concordanță cu împrejurimile, intrând în grupuri în care se armonizau cu alte vocale. Acest lucru a afectat morfologia limbii, iar fonologia coreeană l-a descris în termeni de yin și yang: Dacă o rădăcină avea vocale yang („luminoase”), atunci majoritatea sufixelor ce i se atașau trebuiau să aibă și ele vocale yang; și invers, dacă rădăcina avea vocale yin („obscure”), sufixele trebuiau să fie și ele yin. Exista și un al treilea grup armonic „de mijloc” („neutru” în terminologie vestică), din care vocalele puteau coexista și cu vocale yin, și cu vocale yang.

Vocala coreeană neutră era ㅣ i. Vocalele yin erau ㅡ eu, ㅜ u, ㅓ eo, cu punctele în direcțiile yin: stânga și jos. Vocalele yang erau ㆍ ə, ㅗ o, ㅏ a, cu punctele în direcțiile yang: dreapta și sus. Hunminjeongeum haerye afirmă că formele literelor ce nu admit puncte au fost alese pentru a reprezenta conceptele de yin, yang și mediere: Pământ, Cer și Om. (Litera ㆍ ə este acum învechită, mai puțin în limba jeju.)

A existat și un al treilea parametru în proiectarea literelor-vocală, mai exact alegerea lui ㅡ ca bază grafică pentru ㅜ și ㅗ și a lui ㅣ ca bază grafică pentru ㅓ și ㅏ. O înțelegere completă a lucrurilor pe care aceste grupuri orizontale și verticale le aveau în comun ar necesita cunoștințe legate de valorile fonetice exacte pe care le aveau aceste vocale în secolul al XV-lea.

Nesiguranța principală este cu grupul ㆍㅓㅏ. Unii lingviști le reconstituie drept *a, *ɤ, *e, respectiv; alții, drept *ə, *e, *a. O a treia reconstituire le face pe toate vocale mijlocii: *ʌ, *ɤ, *a.[35] În a treia reconstituire, vocalele din coreeana medievală chiar se aliniază într-un model îngrijit de armonie vocalică, cu toate că există o singură vocală frontală și patru mijlocii:

*i *u
*o
*a

Pe de altă parte, literele orizontale ㅡㅜㅗ toate par să fi fost vocale posterioare mijlocii și sau închise [*ɯ, *u, *o], deci formau un grup fonetic coerent în orice reconstituire.

Ordinea literelor[modificare | modificare sursă]

Ordinea alfabetică din hangul nu amestecă vocalele și consoanele, ca la alfabetele latin, chirilic sau grec. În schimb, ordinea este de tip indic: întâi consoane velare, apoi coronale, labiale, sibilante etc. Totuși vocalele vin după consoane; în sistemele indice, ele vin înaintea consoanelor.

Ordini istorice[modificare | modificare sursă]

Ordinea consoanelor în Hunminjeongeum (1446) era:

ㄱ ㅋ ㆁ ㄷ ㅌ ㄴ ㅂ ㅍ ㅁ ㅈ ㅊ ㅅ ㆆ ㅎ ㅇ ㄹ ㅿ,

iar cea a vocalelor era:

ㆍ ㅡ ㅣ ㅗ ㅏ ㅜ ㅓ ㅛ ㅑ ㅠ ㅕ.

În 1527, Choe Sejin a reorganizat alfabetul astfel:

ㄱ ㄴ ㄷ ㄹ ㅁ ㅂ ㅅ ㆁ ㅋ ㅌ ㅍ ㅈ ㅊ ㅿ ㅇ ㅎ
ㅏ ㅑ ㅓ ㅕ ㅗ ㅛ ㅜ ㅠ ㅡ ㅣ ㆍ

Aceasta este baza ordinilor alfabetice moderne. Această ordine a venit înainte de apariția consoanelor tari și înaintea contopirii literelor ㅇ (nul) și ㆁ (ng). Astfel, atunci când guvernele din Coreea de Sud și Coreea de Nord au implementat uzul complet de hangul, au ordonat aceste litere în moduri diferite: în Sud s-au grupat literele asemănătoare împreună, iar în Nord literele noi au fost adăugate la finalul alfabetului.

Ordinea sud-coreeană[modificare | modificare sursă]

În ordinea sudică, literele duble vin imediat după omoloagele lor simple:

ㄱ ㄲ ㄴ ㄷ ㄸ ㄹ ㅁ ㅂ ㅃ ㅅ ㅆ ㅇ ㅈ ㅉ ㅊ ㅋ ㅌ ㅍ ㅎ
ㅏ ㅐ ㅑ ㅒ ㅓ ㅔ ㅕ ㅖ ㅗ ㅘ ㅙ ㅚ ㅛ ㅜ ㅝ ㅞ ㅟ ㅠ ㅡ ㅢ ㅣ

Vocalele moderne simple vin primele, apoi formele derivate sunt amestecate după forma lor: întâi se adaugă i, apoi se iotacizează, apoi se iotacizează cu i adăugat. Diftongii ce încep cu w se ordonează în concordanță cu ortografierea lor, adică drept ㅗ sau ㅜ plus altă vocală, nu drept digrame separate.

Ordinea literelor finale (받침) este:

(nul) ㄱ ㄲ ㄳ ㄴ ㄵ ㄶ ㄷ ㄹ ㄺ ㄻ ㄼ ㄽ ㄾ ㄿ ㅀ ㅁ ㅂ ㅄ ㅅ ㅆ ㅇ ㅈ ㅊ ㅋ ㅌ ㅍ ㅎ

("Nul" înseamnă că nu e nicio literă la final de silabă).

Fiecare silabă începe cu o consoană (sau cu un ㅇ mut), urmată de o vocală (de ex. ㄷ + ㅏ = 다). Unele silabe, precum 달 și 닭, au o consoană finală sau un grup final de consoane (받침). Atunci, există 399 de combinații posibile pentru silabe din 2 litere și 10 773 de combinații posibile pentru silabe din mai mult de 2 litere; totalul de blocuri silabice posibile este 11 172.

Ordinea nord-coreeană[modificare | modificare sursă]

Coreea de Nord menține o ordine mai tradițională:

ㄱ ㄴ ㄷ ㄹ ㅁ ㅂ ㅅ ㅈ ㅊ ㅋ ㅌ ㅍ ㅎ ㄲ ㄸ ㅃ ㅆ ㅉ ㅇ

ㅇ, folosit ca literă inițială, vine la final, fiindcă este un înlocuitor pentru vocalele ce urmează. (O silabă fără consoană finală e ordonată înaintea tuturor silabelor cu finale, dar nu împreună cu ㅇ.)

Literele noi, duble, sunt poziționate la final, fix înainte de ㅇ, pentru a nu altera ordinea tradițională a restului alfabetului.

Ordinea vocalelor este:

ㅏ ㅑ ㅓ ㅕ ㅗ ㅛ ㅜ ㅠ ㅡ ㅣ ㅐ ㅒ ㅔ ㅖ ㅚ ㅟ ㅢ ㅘ ㅝ ㅙ ㅞ

Toate digramele și trigramele, inclusiv vechii diftongi ㅐ și ㅔ, sunt poziționate după vocalele simple, menținând și aici ordinea alfabetică a lui Choe.

Ordinea consoanelor finale este:

(nul) ㄱ ㄳ ㄴ ㄵ ㄶ ㄷ ㄹ ㄺ ㄻ ㄼ ㄽ ㄾ ㄿ ㅀ ㅁ ㅂ ㅄ ㅅ ㅇ ㅈ ㅊ ㅋ ㅌ ㅍ ㅎ ㄲ ㅆ

Spre deosebire de cazurile în care se află în poziție inițială, în poziție finală ㅇ e pronunțat nazal [ŋ]; acest sunet nu apare decât final în limba modernă. Literele duble sunt poziționate la final, ca la ordinea inițialelor, dar consoanele combinate sunt ordonate imediat după primul element constituent.

Numele literelor[modificare | modificare sursă]

Aranjamentul hangul este denumit „ordinea ganada” (가나다 순), după primele trei litere: ㄱ g, ㄴ nd, afixate primei vocale: ㅏ a. Literele au fost denumite de Choe Sejin în 1527. Coreea de Nord a regularizat numele atunci când a instituit hangul ca ortografie oficială.

Numele consoanelor[modificare | modificare sursă]

Consoanele moderne au nume bisilabice; în fiecare nume, consoana în cauză vine și la începutul și la sfârșitul numelui, după cum urmează:

Consoană Nume
giyeok (기역), sau kiŭk (기윽) în Coreea de Nord
nieun/niŭn (니은)
digeut (디귿), sau tiŭt (디읃) în Coreea de Nord
rieul/riŭl (리을)
mieum/miŭm (미음)
bieup/piŭp (비읍)
siot (시옷), sau siŭt (시읏) în Coreea de Nord
ieung/iŭng (이응)
jieut/chiŭt (지읒)
chieut/ch'iŭt (치읓)
kieuk/k'iŭk (키읔)
tieut/t'iŭt (티읕)
pieup/p'iŭp (피읖)
hieut/hiŭt (히읗)
Consoanele coreene

Toate consoanele în Coreea de Nord; și toate consoanele, mai puțin trei, în Coreea de Sud au nume în formatul literă + i + eu + literă. De exemplu, Choe a scris bieup cu literele hanja 非 bi și 邑 eup. Numele literelor ㄱ g, ㄷ d și ㅅ s sunt excepții, fiindcă nu existau litere hanja pronunțate euk, eut sau eus. 役 yeok e folosit în loc de euk. Din moment ce nu există hanja care să se termine în t sau s, Choe a ales două hanja și le-a atribuit pronunțiile lor coreene: 末 kkeut „final” și 衣 ot „haine”.

Inițial, Choe le-a dat literelor ㅈ j, ㅊ ch, ㅋ k, ㅌ t, ㅍ p, ㅎ h numele monosilabice neregulate ji, chi, ki, ti, pi, hi, fiindcă ele nu trebuiau să apară în poziție finală, așa cum s-a specificat în Hunminjeongeum, însă, după stabilirea noii ortografii în 1933, care a permis utilizarea tuturor consoanelor în poziție finală, numele au fost schimbate în cele prezente.

Consoanele duble au numele prefixate cu cuvântul 쌍/雙 sang în Coreea de Sud, însemnând „geminat” sau „dublu”, sau cu cuvântul 된 doen în Coreea de Nord, însemnând „tare”.

Literă Nume sud-coreean Nume nord-coreean
ssanggiyeok (쌍기역) toen'giŭk (된기윽)
ssangdigeut (쌍디귿) toendiŭt (된디읃)
ssangbieup (쌍비읍) toenbiŭp (된비읍)
ssangsiot (쌍시옷) toensiŭt (된시읏)
ssangjieut (쌍지읒) toenjiŭt (된지읒)

În Coreea de Nord, o modalitate alternativă de a se referi la o consoană este prin numele literă + ŭ (ㅡ), spre exemplu 그 pentru litera ㄱ, 쓰 ssŭ pentru litera ㅆ etc.

Numele vocalelor[modificare | modificare sursă]

Numele literelor-vocală sunt, pur și simplu, vocala însăși, precedată în scris cu inițiala nulă ㅇ ieung.

Literă Nume Literă Nume
a (아) ae (애)
ya (야) yae (얘)
eo (어) e (에)
yeo (여) ye (예)
o (오) wa (와)
yo (요) wae (왜)
oe (외)
u (우) wo (워)
yu (유) we (웨)
wi (위)
eu (으) ui (의)
i (이)

În dialectul din Seul al coreenei moderne, ㅔ e și ㅐ ae nu se disting în pronunție; de aceea, ele sunt adesea denotate drept 어이 eo-i și 아이 a-i atunci când este nevoie să se spună cuvinte pe litere.

Vocalele coreene

Litere arhaice[modificare | modificare sursă]

Hankido, un stil de arte marțiale, scris cu grafia originală, ce folosea vocala arhaică arae-a (în prima silabă)

Mai multe litere sunt învechite. Multe dintre ele reprezintă sunete coreene care au dispărut din limba standard; și mai multe reprezentau sunetele tabelelor fonologice chinezești. Cele mai des întâlnite litere arhaice sunt:

  • ə (아래아 arae-a „sub-a”): Posibil pronunțată [ʌ], similar cu modernul ㅓ eo. Se scrie ca un punct poziționat sub consoana inițială. Arae-a nu a dispărut complet; poate fi găsită în nume de branduri și în limba jeju, unde se pronunță [ɒ]
    • Ə fie forma o medială de una singură, fie se găsea în diftongul ㆎ arae-ae, scris cu punctul sub inițială și cu linia la dreapta inițialei, similar cu ㅚ și ㅢ.
  • z (반시옷 bansiot, 반치음 banchieum): Un sunet neobișnuit, poate [ʝ̃]. Cuvintele moderne scrise înainte cu ㅿ sunt acum scrise cu ㅅ sau ㅇ.
  • ʔ (여린히읗 yeorinhieuthieut ușor”, 된이응 doenieungieung tare”): O ocluziune glotală.
  • ŋ (옛이응 yesieung): Litera inițială pentru sunetul [ŋ]; acum e contopită cu ㅇ ieung. În unele fonturi precum Arial Unicode MS, yesieung e afișat drept o versiune turtită a lui ieung, însă forma corectă este cu un serif deasupra, mai lung decât într-o versiune cu serif a lui ieung.
  • β (가벼운비읍 gabyeounbieup, 순경음비읍 sungyeongeumbieup): Sunetul [f]. Această literă pare să fie o digramă a lui bieup și ieung. Au existat alte trei litere (mai puțin întâlnite) pentru sunete din această secțiune din tabelele fonologice chinezești: ㅱ w ([m]~[w]), un teoretic ㆄ f și ㅹ ff ([v̤]). Coreenii nu disting aceste sunete astăzi; ei confundă fricativele cu omoloagele lor oclusive.

Au mai existat două litere arhaice duble:

  • x (쌍히읗 ssanghieuthieut dublu”): Pronunțat [ɣ̈ʲ] sau [ɣ̈].
  • ᅇ (쌍이응 ssang-ieungieung dublu”): Altă literă folosită în tabelele fonologice chinezești.

În varianta originală de hangul, literele duble se foloseau pentru a reprezenta consoanele sonore chinezești (濁音), care persistă în dialectul șanhaian, și nu se foloseau în cuvinte coreene. Mult mai târziu s-a adoptat o convenție similară pentru repezentarea consoanelor moderne tari din coreeană.

Consoanele sibilante („dentale”) au fost modificate pentru a reprezenta cele două grupuri de sibilante chinezești, alveolare și retroflexe (un contrast analog cu s versus ș). Distincția nu a existat niciodată în coreeană, iar în dialectele sud-chinezești era în proces de dispariție. Literele alveolare aveau piciorul stâng mai lung; retroflexele aveau piciorul drept mai lung:

Consoane originale
Chidueum (sibilante alveolare)
Jeongchieum (sibilante retroflexe)

Au existat și grupuri de consoane care au dispărut din limbă, cum ar fi finalele ㅴ bsg și ㅵ bsd, precum și diftongi ce reprezentau mediale chinezești, cum ar fi ㆇ, ㆈ, ㆊ și ㆋ.

Unele dintre sunetele reprezentate de aceste litere arhaice încă există în unele dialecte.

Unicode[modificare | modificare sursă]

Blocurile Hangul Jamo (U+100–U+11FF) și Hangul Compatibility Jamo (U+3130–U+318F) au fost adăugate la Standardul Unicode în iunie 1993, odată cu lansarea versiunii 1.1. Caracterele au fost mutate în pozițiile lor actuale în iulie 1993, odată cu lansarea versiunii 2.0.

Blocurile Hangul Jamo Extended-A (U+A960–U+A97F) și Hangul Jamo Extended-B (U+D7B0–U+D7FF) au fost adăugate la Standardul Unicode în octombrie 2009, odată cu lansarea versinii 5.2.

Caracterele hangul de compatibilitate între paranteze (U+3200–U+321E) și încercuite (U+3260–U+327E) se află în blocul Enclosed CJK Letters and Months.

Caracterele hangul de compatibilitate de lățime înjumătățită se află în blocul Halfwidth and Fullwidth Forms.

Semnele diacritice pentru coreeana medievală se află în blocul CJK Symbols and Punctuation:  〮 (U+302E),  〯 (U+302F).

11 172 de silabe hangul precompuse formează blocul Hangul Syllables (U+AC00–U+D7A3).

Litere revenite în uz[modificare | modificare sursă]

Cuvintele 놉니다, 흘렀다, 깨달으니, 지어, 고와, 왕 și 가져서 scrise în Noua Ortografie.

Pentru a stabili o corespondență morfofonologică perfectă între hangul și limba coreeană, Coreea de Nord a introdus 6 litere noi, care au fost publicate în Chosŏn'ŏ sinch'ŏlchapŏp (조선어신철자법 „Noua Ortografie pentru Limba Coreeană”) și folosite oficial între 1948 și 1954.

Au fost readuse în uz două litere anterior învechite: ㅿ (리읃), care indica o alternare în pronunție între /l/ inițial și /d/ final; și ㆆ (히으), care se pronunța numai între vocale. Au fost introduse două modificări ale literei ㄹ: una pentru un ㄹ mut în poziție finală și una pentru un ㄹ care se dubla între vocale. O literă scrisă ca un hibrid între ㅂ și ㅜ a fost introdusă pentru cuvinte unde cele două sunete alternau (adică /b/ devenea /w/ înainte de o vocală). În ultimul rând, litera 1 a fost introdusă pentru iotacizare variabilă.

Blocuri morfosilabice[modificare | modificare sursă]

Cu excepția câtorva morfeme gramaticale de dinaintea secolului al XX-lea, nicio literă nu poate reprezenta de una singură elemente ale limbii coreene. În schimb, literele sunt grupate în blocuri silabice sau morfemice de cel puțin două și deseori trei:

  • (1) o consoană sau o consoană dublă numită inițială (초성 choseong);
  • (2) o vocală sau un diftong numit medială sau nucleu (중성 jungseong);
  • (3) (opțional) o consoană sau un grup de consoane la finalul silabei, numit finală (종성 jongseong).

Atunci când o silabă nu are consoană inițială, inițiala nulă ㅇ ieung e folosită drept înlocuitor. (În hangulul modern, nu se folosesc înlocuitori la final de silabă, ci numai la început.) Astfel, un bloc conține minim două litere: o inițială și o medială. Deși, de-a lungul istoriei, hangul fusese organizat în silabe, în ortografia modernă, este organizat principal în morfeme, și abia secundar în silabe în cadrul morfemelor, cu excepția că morfemele ce constă într-o singură silabă nu pot fi scrise singure.

Mulțimea consoanelor inițiale nu concide cu mulțimea consoanelor finale. Spre exemplu, ㅇ ng e întâlnit numai în poziție finală, în timp ce ㅆ ss și ㄲ kk sunt singurele litere duble ce pot apărea în poziție finală. De asemenea, grupurile de consoane distincte, cum ar fi ㄳ gs sau ㄵ nj, nu pot apărea decât în poziție finală.

Neluând în considerare literele arhaice, există 11 172 de blocuri posibile în hangul.

Poziționarea literelor într-un bloc[modificare | modificare sursă]

Poziționarea sau „stivuirea” literelor într-un bloc urmează un număr de modele bazate pe forma medialei.

Secvențele de consoane și vocale precum ㅄ bs, ㅝ wo sau arhaicele ㅵ bsd și ㆋ üye se scriu de la stânga la dreapta.

Vocalele (medialele) se scriu fie sub inițială, fie la dreapta, fie înconjoară inițiala de desesubt spre dreapta, în funcție de formă: dacă vocala are o axă orizontală, precum ㅡ eu, se scrie sub inițială; dacă are o axă verticală, precum ㅣ i, se scrie la dreapta inițialei; dacă combină ambele orientări, precum ㅢ ui, atunci înconjoară inițiala dedesubt și la dreapta:

Dacă există o consoană finală, aceasta se scrie dedesubt, sub vocală:

O finală complexă se scrie de la stânga la dreapta:

Blocurile se scriu întotdeauna în ordine fonetică — inițială-medială-finală. Deci:

  • silabele cu medială orizontală se scriu de sus în jos: 읍 eup;
  • silabele cu medială verticală se scriu în sens orar: 쌍 sang;
  • silabele cu medială complexă schimbă direcțiile (jos-dreapta-jos): 된 doen;
  • silabele cu finală complexă sunt scrise de la stânga la dreapta în partea de jos: 밟 balp.

Forma blocurilor[modificare | modificare sursă]

În mod normal, blocul rezultat se scrie în limitele unui pătrat de aceeași dimensiune și formă ca un hanja (caracter chinez) prin turtirea sau extinderea literelor pentru a atinge marginile pătratului; de aceea, o persoană nefamiliarizată cu cele două forme de scriere ar putea confunda textele scrise în hangul cu hanja sau cu text în chineză.

Cu toate acestea, unele fonturi apărute recent (de exemplu Eun, HY깊은샘물M, UnJamo) s-au deplasat spre practica europeană (de a fixa dimensiunea relativă a literelor și de a lăsa spațiu în locul pozițiilor nefolosite într-un bloc anume) și s-au depărtat de tradiția est-asiatică a caracterelor ce intră în blocuri pătratice (方块字). Aceste fonturi încalcă una sau mai multe reguli tradiționale:

  • Nu extinde inițiala pe verticală, ci lasă spațiu dedesubt dacă nu există medială orizontală/complexă și/sau finală.
  • Nu extinde mediala verticală (sau segmentul vertical al unei mediale complexe) pe verticală, ci lasă spațiu dedesubt dacă nu există finală. (Deseori mediala verticală se extinde în jos, depășind inițiala din stânga, ca un descendent în tipografia europeană.)
  • Nu extinde finala orizontal, ci lasă spațiu la stânga.
  • Nu extinde sau spația fiecare bloc pentru a avea lățime fixă, ci permite lățimi variabile, astfel încât blocurile fără medială verticală/complexă și fără finală complexă să poată fi mai înguste decât blocurile cu.

Până acum, aceste fonturi au fost folosite mai mult ca accente de design pe afișe, semne sau în titluri și mai puțin pentru volume mari de corp de text.

Hangul liniar[modificare | modificare sursă]

A existat o mișcare minoră și fără succes, la începutul secolului al XX-lea, de abolire a blocurilor silabice și de adoptare a scrierii individuale a literelor, pe rânduri, de la stânga la dreapta, în stil european: ㅎㅏㄴㄱㅡㄹ în loc de 한글 hangeul.[36]

Tipograful avangardist Ahn Sangsu a creat un font pentru expoziția Hangul Dada care, deși afișa literele secvențial, de la stânga la dreapta, reținea poziția verticală distinctă pe care ar fi avut-o fiecare caracter într-un bloc, spre deosebire de propunerile apărute cu un secol în urmă:[37]

Deși coreenii, în mare pare, au acceptat convențiile europene de scriere a silabelor de la stânga la dreapta în linie orizontală, de adăugare a spațiilor între cuvinte și de a folosi punctuația în stil european, au refuzat vehement să renunțe la blocurile silabice, cea mai distinsă trăsătură a acestui alfabet.

Ortografie[modificare | modificare sursă]

Până în secolul al XX-lea, nu se stabilise o ortografie oficială pentru hangul. Din cauza legăturilor, a asimilării frecvente a consoanelor, a variantelor dialectale și a altor motive, un cuvânt coreean ar putea fi scris în mai multe moduri. Regele Sejong părea să prefere grafia morfofonemică (ce scoate în evidență rădăcinile) decât una fonemică (ce reprezintă cu acuratețe sunetele). Totuși, de la începuturile istoriei sale, hangul a fost dominat de scrierea fonemică. De-a lungul secolelor, ortografia a devenit parțial morfofonemică, mai întâi la substantive și mai apoi la verbe. Astăzi este pe cât posibil morfofonemică, acolo unde este practic. Diferența dintre romanizarea fonetică, ortografia fonemică și ortografia morfofonemică poate fi ilustrată cu ajutorul sintagmei motaneun sarami:

  • Transcriere fonetică:
motaneun sarami
[mo.tʰa.nɯn.sa.ɾa.mi]
persoană care nu poate
모타는사라미
/mo.tʰa.nɯn.sa.la.mi/
  • Transcriere morfofonemică:
못하는사람이
|mot-ha-nɯn-sa.lam-i|
  • Morfem cu morfem
      못–하–는 사람=이
   mot-ha-neun saram=i
   nu-poate-[atributiv] persoană=[subiect]

După Reforma Gabo din 1894, dinastia Joseon și, mai târziu, Imperiul Coreean a început să scrie toate documentele oficiale în hangul. Sub administrația guvernului, utilizarea corectă de hangul și hanja, inclusiv ortografia, a fost mereu discutată, până când Imperiul Coreean a fost anexat de Japonia în 1910.

Guvernatorul general al Coreii a popularizat scrierea într-o combinație de hanja și hangul ce fusese folosită în jurul finalului dinastiei Joseon. Guvernul a reformat regulile ortografice în 1912, 1921 și 1930, care erau relativ fonemice.

Societatea de Hangul, fondată de Ju Si-gyeong, a anunțat o propunere pentru o ortografie nouă, puternic morfofonemică în 1933, care a devenit prototipul ortografiilor contemporane din Coreea de Nord și de Sud. După împărțirea Coreii, Nordul și Sudul au făcut reforme separate de ortografie. Textul de ghidare pentru ortografia în hangul se numește 한글맞춤법 Hangeulmatchumbeop; ultima sa revizuire sud-coreeană a fost publicată în 1988 de către Ministerul Educației.

Scrieri amestecate[modificare | modificare sursă]

Semn în orașul american Gardena în hangul stilizat, cu G în latină. (A se compara acest G mare cu G-ul mai mic din „Gardena” scrisă exclusiv latin: G-ul mare fuzionează în dreapta jos cu ㄱ-ul din hangul, care ar transcrie în mod normal „Gardena”.)

Din perioada târzie a dinastiei Joseon, s-au folosit diverse sisteme ce amestecau hanja și hangul. În aceste vremuri, hanja se foloseau pentru rădăcini lexicale, iar hangul, pentru inflexiuni și cuvinte gramaticale, similar cu amestecul de kanji și kana în japoneză. Astăzi, pe de altă parte, hanja au fost aproape complet eradicate în Coreea de Nord, iar în Coreea de Sud, ele sunt folosite mai mult pentru paranteze la nume proprii și pentru dezambiguizarea omonimelor.

Și numeralele indo-arabice sunt combinate cu hangul, cum ar fi în 2007년 3월 22일 (22 martie 2007). În cultura populară coreeană, pot fi folosite și cuvinte scrise în alfabetul latin, în scopuri artistice.

Cuvinte în litere latine (și, ocazional, în alte sisteme) pot fi presărate prin texte coreene în scop ilustrativ sau pentru împrumuturi încă neasimilate. Foarte rar se combină litere non-hangul în blocuri silabice, ca Gㅏ -ul din dreapta.

Lizibilitate[modificare | modificare sursă]

Datorită grupării în silabe, cuvintele sunt mai scurte în scris decât ar fi omoloagele lor liniare, iar despărțirea în silabe este ușor vizibilă.[38] Dat fiind că părțile componente ale silabei sunt caractere fonemice relativ simple, numărul mediu de linii pe caracter este mai mic decât la caracterele chinezești. Spre deosebire de silabare, kana japoneze, sau de logogramele chinezești, care nu codează fonemele constituente într-o silabă, complexitatea grafică a blocurilor silabice coreene variază direct proporțional cu complexitatea fonemică a silabei.[39] Spre deosebire de alfabetele liniare, ca cele derivate din latină, ortografia coreeană permite cititorului „să folosească, deopotrivă, câmpurile vizuale orizontal și vertical;”[40] în fine, din moment ce silabele din hangul se reprezintă și ca colecții de foneme, și ca poligrame cu aspect unic, ele permit vorbitorilor să regăsească în vocabular diferite cuvinte și pe baza memoriei vizuale, și pe baza memoriei auditive.

Stil[modificare | modificare sursă]

Trei stiluri de fonturi coreene, lângă stiluri analoage latine

Hangul se poate scrie fie vertical, fie orizontal. Direcția tradițională este sus-jos, dreapta-stânga. Scrierea orizontală pe model latin a fost promovată de Ju Si-gyeong, și a devenit extrem de populară.

În Hunminjeongeum, hangul a fost tipărit fără serife, în linii unghiulare de grosime egală. Acest stil se găsește în cărți publicate înainte de 1900 și în sculpturi în piatră (pe statui, de exemplu).

De-a lungul secolelor, s-a dezvoltat un stil caligrafic bazat pe scrierea cu pensula, folosing linii și unghiuri în același stil ca caligrafia coreeană tradițională. Acest stil se numește 궁체/宮體 gungche, care înseamnă „stil de palat”, fiindcă stilul a fost dezvoltat și utilizat în mare parte de servitoarele de la curtea dinastiei Joseon.

Stilurile moderne, mai potrivite pentru tipar, au fost dezvoltate în secolul al XX-lea. În 1993, noi nume pentru stilurile myeongjo și gotic au fost adoptate, când Ministerul Culturii a inițiat un efort de a standardiza termenii tipografici, iar numele 바탕 batang („fundal”) și 돋움 dotum („prim-plan”) au înlocuit, respectiv, vechii termeni. Aceste nume se folosesc și în Microsoft Windows.

Un stil fără serife, cu linii de grosime egală, este des întâlnit în scrierea cu pixul și creionul și este deseori stilul preferat inițial pentru browsere web. Un avantaj minor al acestui stil este ușurința de a distinge -eung de -ung chiar și la dimensiuni mici, fiindcă ㅇ ieung-ul final al acestor fonturi duce lipsă de un serif ce ar putea deruta prin asemănarea cu liniuța literei ㅜ u.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ ja înseamnă „literă” sau „caracter”, iar 모 mo înseamnă „mamă”; așadar, numele sugerează că jamo sunt elementele de bază ce formează această scriere.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Tale of Hong Gildong”. World Digital Library. http://www.wdl.org/en/item/4166. Accesat la 3 mai 2013. 
  2. ^ Soobok Lee (2001). „Improving ACE using code point reordering v1.0. https://tools.ietf.org/html/draft-ietf-idn-lsb-ace-01. 
  3. ^ Lee & Ramsey 2000, p. 13
  4. ^ Young-Key 1997, p. 2
  5. ^ a b 5. Different Names for Hangeul”. The National Academy of the Korean Language. 1 ianuarie 2004. http://www.korean.go.kr/eng_hangeul/another/001.html. Accesat la 19 mai 2008. 
  6. ^ Choi Seung-un; Structures et particularités de la langue coréenne
  7. ^ a b Hunmin Jeongeum Haerye, postface of Jeong Inji, p. 27a, translation from Gari K. Ledyard, The Korean Language Reform of 1446, p. 258
  8. ^ Wikisursa coreeană: http://ko.wikisource.org/wiki/훈민정음
  9. ^ a b 2. The Background of the invention of Hangeul”. The National Academy of the Korean Language. 1 ianuarie 2004. http://www.korean.go.kr/eng_hangeul/setting/002.html. Accesat la 19 mai 2008. 
  10. ^ Hannas, Wm C. (în en). Asia's Orthographic Dilemma. University of Hawaii Press. p. 57. ISBN 9780824818920. https://books.google.com/books?id=aJfv8Iyd2m4C&pg=PA57#v=onepage&q&f=false. Accesat la 20 septembrie 2016 
  11. ^ Chen, Jiangping (în en). Multilingual Access and Services for Digital Collections. ABC-CLIO. p. 66. ISBN 9781440839559. https://books.google.com/books?id=_CpZCwAAQBAJ&pg=PA66#v=onepage&q&f=false. Accesat la 20 septembrie 2016 
  12. ^ (în en) Invest Korea Journal. 23. Korea Trade-Investment Promotion Agency. 1 ianuarie 2005. https://books.google.com/books?id=00a2AAAAIAAJ. Accesat la 20 septembrie 2016. „They later devised three different systems for writing Korean with Chinese characters: Hyangchal, Gukyeol and Idu. These systems were similar to those developed later in Japan and were probably used as models by the Japanese.”. 
  13. ^ (în en) Korea Now. 29. Korea Herald. 1 iulie 2000. https://books.google.com/books?id=WAlWAAAAYAAJ&focus=searchwithinvolume&q=%22The+writing+systems%2C+called+%22idu%22+and+%22hyangchal%2C%22+existed+several+hundred+years+before+Hangul%22. Accesat la 20 septembrie 2016. 
  14. ^ Koerner, E. F. K.; Asher, R. E. (în en). Concise History of the Language Sciences: From the Sumerians to the Cognitivists. Elsevier. p. 54. ISBN 9781483297545. https://books.google.com/books?id=VCqLBQAAQBAJ&pg=PA54#v=onepage&q&f=false. Accesat la 13 octombrie 2016 
  15. ^ a b c d e f Pratt, Rutt, Hoare, 1999. Korea: A Historical and Cultural Dictionary. Routledge.
  16. ^ a b 4. The providing process of Hangeul”. The National Academy of the Korean Language. 1 ianuarie 2004. http://www.korean.go.kr/eng_hangeul/supply/001.html. Accesat la 19 mai 2008. 
  17. ^ Jeongeumcheong, synonymous with Eonmuncheong (정음청 正音廳, 동의어: 언문청)” (în coreeană). Nate / Encyclopedia of Korean Culture. http://100.empas.com/dicsearch/pentry.html?s=K&i=254353&v=43. Accesat la 19 mai 2008. 
  18. ^ Articol Korea Britannica” (în ko). Enc.daum.net. http://enc.daum.net/dic100/viewContents.do?&m=all&articleID=b24h2804b. Accesat la 13 aprilie 2012. 
  19. ^ WorldCat, Sangoku Tsūran Zusetsu
  20. ^ Cullen, Louis M. (2003). A History of Japan, 1582-1941: Internal and External Worlds, p. 137. pe Google books
  21. ^ Vos, Ken. "Accidental acquisitions: The nineteenth-century Korean collections in the National Museum of Ethnology, Part 1," p. 6 (pdf p. 7); Klaproth, Julius. (1832). San kokf tsou ran to sets, ou Aperçu général des trois royaumes, pp. 19 n1. pe Google books
  22. ^ Klaproth, pp. 1-168. pe Google books
  23. ^ Silva, David J. (2008). „Missionary Contributions toward the Revaluation of Han'geul in Late 19th Century Korea”. International Journal of the Sociology of Language 192: 57–74. doi:10.1515/ijsl.2008.035. 
  24. ^ Korean History”. Korea.assembly.go.kr. http://korea.assembly.go.kr/history_html/history_07/mod_09.jsp. Accesat la 13 aprilie 2012. 
  25. ^ Hangul 한글” (în coreeană). Istoria modernă și contemporană a alfabetului hangul (한글의 근·현대사). Daum / Britannica. http://enc.daum.net/dic100/viewContents.do?&m=all&articleID=b24h2804b. Accesat la 19 mai 2008. „1937년 7월 중일전쟁을 도발한 일본은 한민족 말살정책을 노골적으로 드러내, 1938년 4월에는 조선어과 폐지와 조선어 금지 및 일본어 상용을 강요했다. 
  26. ^ under The Media”. Lcweb2.loc.gov. 22 martie 2011. http://lcweb2.loc.gov/frd/cs/krtoc.html. Accesat la 13 aprilie 2012. 
  27. ^ The Hankyoreh. 어른 25% 한글 못써...정부대책 '까막눈', 8 octombrie 2003
  28. ^ Linguistics Scholar Seeks to Globalize Korean Alphabet”. Korea Times. 15 octombrie 2008. https://www.koreatimes.co.kr/www/news/special/2009/07/178_32754.html. 
  29. ^ Hangeul didn’t become Cia Cia’s official writing”. Korea Times. 6 octombrie 2010. https://www.koreatimes.co.kr/www/news/nation/2010/10/113_74114.html. 
  30. ^ Indonesian tribe to use Korean alphabet Arhivat 2009-08-12 la Wayback Machine.
  31. ^ Si-soo, Park (6 august 2009). „Indonesian Tribe Picks Hangeul as Writing System”. Korea Times. https://www.koreatimes.co.kr/www/news/nation/2009/08/117_49729.html. 
  32. ^ Kurt Achin (29 ianuarie 2010). „Indonesian Tribe Learns to Write with Korean Alphabet”. Voice of America. http://www1.voanews.com/english/news/asia/Indonesian-Tribe-Learns-to-Write-with-Korean-Alphabet-83029477.html. 
  33. ^ Gov’t to correct textbook on Cia Cia”. Korea Times. 18 octombrie 2012. https://www.koreatimes.co.kr/www/news/nation/2012/10/116_122584.html. 
  34. ^ Cited in Taylor 1980, p. 65
  35. ^ The Japanese/Korean Vowel Correspondences by Bjarke Frellesvig and John Whitman. Section 3 deals with Middle Korean vowels.
  36. ^ Korea: A Historical and Cultural Dictionary - Keith L. Pratt, Richard Rutt, James Hoare - Google Boeken. Books.google.com. 13 septembrie 1999. https://books.google.com/books?id=vj8ShHzUxrYC&pg=PA162&vq=karo+ssugi&dq=%22karo+ss%C5%ADgi%22&sig=39QrEwqbXzROfdlEpz3DFo_GJKQ. Accesat la 13 aprilie 2012 
  37. ^ Ezer, Oded. „Hangul Dada, Seoul, Korea”. Flickr. https://www.flickr.com/photos/oded_ezer/317881477/. Accesat la 13 aprilie 2012. 
  38. ^ Taylor 1980, p. 71
  39. ^ Taylor 1980, p. 73
  40. ^ Taylor 1980, p. 70

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Hangul