Grigore C. Moisil

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Grigore Moisil)
Sari la navigare Sari la căutare
Dezambiguizare
Acest articol se referă la un matematician, membru al Academiei Române. Pentru alte persoane și alte utilizări ale numelui, vedeți Moisil (dezambiguizare).
Grigore C. Moisil
Grigore Moisil.jpg
Grigore C. Moisil
Date personale
Născut[2] Modificați la Wikidata
Tulcea, România Modificați la Wikidata
Decedat (67 de ani)[2] Modificați la Wikidata
Ottawa, Canada Modificați la Wikidata
PărințiConstantin Moisil Modificați la Wikidata
Căsătorit cuViorica Moisil
CetățenieFlag of Romania (1965-1989).svg România Modificați la Wikidata
Ocupațiematematician
informatician
diplomat Modificați la Wikidata
Activitate
Domeniulogică matematică  Modificați la Wikidata
InstituțieUniversitatea din București
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași  Modificați la Wikidata
Alma MaterUniversitatea din București
Universitatea Politehnica din București  Modificați la Wikidata
OrganizațiiAcademia Română  Modificați la Wikidata
Conducător de doctoratDimitrie D. Pompeiu
Gheorghe Țițeica  Modificați la Wikidata
PremiiComputer Pioneer Award[*] ()
Premiul de Stat al Republicii Populare Române ()[1]
Emerit ()
Erou al Muncii Socialiste[*] (Modificați la Wikidata
Logo of the Romanian Academy.png Membru titular al Academiei Române
Logo of the Romanian Academy of Sciences.jpg Membru al Academiei de Științe din România

Grigore Constantin Moisil (n. ,[2] Tulcea, România – d. ,[2] Ottawa, Canada) a fost un matematician român, considerat părintele informaticii românești în urma inventării circuitelor electronice tristabile, și datorită contribuțiilor sale în pregătirea profesională a primilor informaticieni din România.[3][4][5]

Familia[modificare | modificare sursă]

S-a născut la Tulcea pe 10 ianuarie 1906. Străbunicul său, Grigore Moisil (1814-1891), a fost paroh la Năsăud și vicar episcopal greco-catolic pentru ținutul Rodnei, unul din întemeietorii primului liceu românesc din Năsăud. Tatăl său, Constantin Moisil (1867-1958), a fost profesor de istorie, arheolog, numismat, directorul Cabinetului Numismatic al Academiei și membru de onoare al Academiei Române[6]. Mama sa, Elena (1863-1949) a fost institutoare la Tulcea, apoi directoarea școlii „Maidanul Dulapului”, azi Școala Nr. 74 „Ienăchiță Văcărescu” din București.

Sora sa, Florica Moisil, a fost mama profesoarei Zoe Petre, decan al Facultății de Istorie a Universității din București, iar fratele său, George C. Moisil (1917-1989) a fost profesor la Catedra de fizică a Institutului/Universității Politehnic(e) București.

A fost căsătorit cu Viorica (n. Constante) Moisil, sora artistului plastic Lena Constante.[7]

Studii[modificare | modificare sursă]

Urmează școala primară la București, iar studii liceale la Vaslui (Liceul Teoretic Mihail Kogălniceanu) și București (liceul Spiru Haret) între anii 1916-1922.

În anul 1923 intră ca student la Facultatea de Matematică la Universitatea din București. Părinții săi sunt însa de părere ca o persoană cu aptitudinile lui matematice trebuie neapărat să devină inginer. În anul 1924 intră ca student la Politehnică, secția construcții, desi o chemare mai puternică îl menține legat de Facultatea de Matematică, unde îi are ca profesori pe Dimitrie Pompeiu, mentorul său, Gheorghe Țițeica, Traian Lalescu, Anton Davidoglu. Așa se face că Grigore C. Moisil a fost în același timp student al Politehnicii și al Universității din București. Interesul pentru matematică devine prioritar astfel că în anul 1929 părăsește Politehnica, deși trecuse deja toate examenele din primii trei ani și se afla student în anul IV. Dar în același an își susține teza de doctorat în matematică Mecanica analitică a sistemelor continue, în fața unei comisii conduse de Gheorghe Țițeica și având ca membri pe Dimitrie Pompeiu și pe Anton Davidoglu. Această teză este publicată, tot în 1929, la editura Gauthier-Villars din Paris și va fi apreciată de savanții Vito Volterra, Tullio Levi-Civita, Paul Lévy.[8]

În 1930 pleacă la Paris, unde studiază la Sorbona cu mari matematicieni și participă intens la viața științifică cu note remarcate de profesori. În anul 1931 susține examenul de docență, cu lucrarea Sur une classe de systèmes d'équations aux dérivées partielles de la Physique mathématique. Pleacă la Roma cu o bursă de studii Rockefeller, și studiază între 1931 și 1932 cu matematicianul Vito Volterra.

Carieră universitară[modificare | modificare sursă]

Moisil la masa de lucru

În 1932 se reîntoarce în țară, unde devine profesor provizoriu la Universitatea din Iași în 1932, apoi Conferențiar universitar în 1935, și Profesor universitar în 1939. Locuiește timp de 10 ani în Iași, legat în mod deosebit de profesorul Alexandru Myller și de biblioteca creată de acesta. Ține primul curs de algebră modernă din România, „Logica și teoria demonstrației”, la Universitatea din Iași. În paralel începe un șir de lucrări despre logicile matematicianului polonez Jan Łukasiewicz. Cercetările sale de logică au stat la baza unei puternice școli de matematică în țară și peste hotare (Argentina, Iugoslavia, Cehoslovacia, Ungaria).[8] În perioada ieșeană realizează o operă fecundă cu idei inovatoare în care se întrezărește concepția lui despre matematică și tehnica lui personală de mânuire a instrumentului matematic, făcând apropieri între idei foarte îndepărtate, utilizând noțiuni din domenii complet deosebite.

În perioada ieșeană deasemenea publică lucrări în domeniile mecanicii, analizei matematice, geometriei, algebrei și logicii matematice. A extins în spațiul cu mai multe dimensiuni derivata areolară a lui Pompeiu și a studiat funcțiile monogene de o variabilă hipercomplexă, cu aplicații la mecanică. A introdus algebre numite de el Łukasiewicz trivalente și polivalente (numite astăzi algebre Łukasiewicz-Moisil) și le-a întrebuințat în logica și în studiul circuitelor de comutație. A elaborat metode noi de analiză și sinteză a automatelor finite și a avut contribuții valoroase în domeniul teoriei algebrice a mecanismelor automate.

În 1941 un post de profesor universitar devine disponibil la Universitatea din București. Patru remarcabili matematicieni români se înscriu la concurs: Gheorghe Vrănceanu, Dan Barbilian, Miron Nicolescu, și Grigore Moisil. Deși doar Vrănceanu, cel mai senior dintre ei, este inițial selectat, Moisil convinge Ministrul Educației că are în față o ocazie rară de a dezvolta cercetarea matematică din România. În consecință, Ministerul Educației creeaza patru posturi de profesor la Universitatea din București, și îi angajează pe toți patru.[8] Moisil își ia în primire postul în anul academic 1941-1942.

În anii 1940-1950 publică intensiv în domeniul circuitelor electronice.

Între 1946-1948 este numit ambasador al României la Ankara. În perioada în care a fost staționat în Turcia, a ținut o serie de prelegeri matematice la Universitatea din Istanbul și la Universitatea Tehnica din Istanbul. În 1948, revine la Universitatea din București.

În anii 1950 devine pasionat de domeniul informaticii. Pe vremea aceea, dicționarul oficial de filosofie, tradus din limba rusă și publicat în 1953, descria domeniul ciberneticii ca "o știință burgheză reacționară îndreptată împotriva clasei muncitoare".[9] În ciuda acestei atitudini guvernamentale, Moisil și-a folosit influența științifică să încurajeze oamenii de știință români în studiul domeniului calculatoarelor. În această perioadă publică Incercari Vechi Si Noi în Logica Neoclasica [New and Old Approaches in Neoclassic Logic], 1953; Teoria Algebrica a Mecanismelor Automate [Algebraic Theory of Automata], 1959; și Circuite cu Tranzistori [Transistorized Circuits], 1961. Aceste cărți au fost traduse în mai multe limbi, inclusiv în rusă și cehă.

Moisil a sprijinit realizarea primelor calculatoare românești, contribuind la instalarea primului calculator de construcție românească în 1957 la Institutul de Fizică Atomică. În aceeași perioadă Moisil a avut și inițiativa importantă de a crea un Centru de Calcul la Universitatea din București. Astfel, Universitatea din București a devenit una dintre primele zece universități din lume care aveau un centru de calcul.[5]

A avut contribuții remarcabile la dezvoltarea informaticii și la formarea primelor generații de informaticieni. În anii 1960, a început să țină cursuri de logică matematică și la alte facultăți din afara Universității din București, inclusiv la Politehnica din București, de unde a recrutat și a pregatit inițial ca cercetători pe viitorii oameni de știință Paul Cristea, Petre Dimo, Ion Filotti, și Gheorghe Mărâi.[10] Deasemenea, Moisil este cel care a avut ideea introducerii liceelor și facultăților de informatică în România, idee pusă în practică de prietenul său Mircea Malița, Ministru al Invățământului.[5]

Viața sa dedicată matematicii și informaticii l-a consacrat ca un extraordinar om de știință și profesor. Era înzestrat cu un deosebit simț al umorului.[5] Există multe vorbe de duh și anecdote cu Moisil. Multe se găsesc în cărțile pe care le-a scris, sau în cele care s-au scris despre el.

Grigore Moisil pe un timbru românesc

A fost membru al Academiei Române (din 1948),[11] al Academiei din Bologna și al Institutului Internațional de Filosofie. A fost laureat al Premiului de Stat al Republicii Populare Române și i s-a decernat în 1964, prin decret al Consiliului de Stat, titlul ”Om de știință emerit”.

A fost membru corespondent al Academiei de Științe din România[12] începând cu 21 decembrie 1935 și membru titular începând cu 3 iunie 1941[12].

Ca membru al Academiei Române, în 1969-1971 a intrat în conflict cu familia dictatorului comunist român, când Moisil s-a opus în mod deschis („Hai să fim serioși”) admiterii în academie a soției dictatorului.[13] În secvență rapidă, a fost scos la pensie, iar grupul său de cercetare a fost dezmembrat.[10]

În aprilie 1973, profesorul Grigore Moisil a plecat însoțit de soția lui, Viorica Moisil, într-o călătorie de o lună și jumătate în Canada și Statele Unite ale Americii, pentru a ține un șir de conferințe. A fost invitat, ca în alte dăți, la universități de renume pentru a vorbi despre subiectul său preferat: logică matematică. [10] În timpul acestei călătorii, pe 21 mai 1973, după ce vizitase o expoziție de artă eschimosă la Ottawa, a decedat subit, la 67 de ani.[5]

In 1996, societatea internationala a inginerilor in electronica IEEE i-a acordat distincția rară de Computer Pioneer Award (post-mortem).[14]

Lucrări[modificare | modificare sursă]

  • 1929: La mecanique analytique des systemes continus (teză de doctorat)
  • 1931: Sur une classe de systemes d'equations aux derivees partielles (lucrare de docență)
  • 1935: L'algebre de la logique
  • 1942: Logique modale, Ed. Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului.
  • 1954: Introducere în algebră. Inele și ideale
  • 1957: Scheme cu comandă directă cu contacte și reale, Ed. Academiei.
  • 1959: Teoria algebrică a mecanismelor automate, tradus în rusă 1963, cehă 1964, engleză.
  • 1960: Funcționarea în mai mulți timpi a schemelor cu relee ideale
  • 1961-1962: Circuite cu tranzistori
  • 1964: Algebraicka teorie automatu, Praha, Natiladatelstvi ceskosloveskis Akademie Ved
  • 1965: Funcționarea reală a schemelor cu contacte și relee, Ed. Academiei.
  • 1965: Încercări vechi și noi în logica neclasică
  • 1966: Cursurile pentru inginerie de la Yablonna, Polonia, apărute în volumele "Zastosomanie algebr tukasiewycz do teorii ukladov"(...I și II)
  • 1967: Theorie structurelle des automates finis, Ed. Gauthier-Villard, Paris.
  • 1968: Elemente de logică matematică și teoria mulțimilor, Ed.Științifică.
  • 1970: Îndoieli și certitudini, Ed. Enciclopedică Română.
  • 1972: Essais sur les logiques non-chrysipiennes, Ed. Academiei.

Decorații[modificare | modificare sursă]

  • titlul de Erou al Muncii Socialiste (4 mai 1971) „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, pentru merite deosebite în domeniul științei, artei și culturii”[15]
  • medalia de aur „Secera și ciocanul” (4 mai 1971) „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, pentru merite deosebite în domeniul științei, artei și culturii”[15]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ HCM nr. 281/1963 privind acordarea Premiului de Stat al Republicii Populare Romane pe anul 1962, accesat în  
  2. ^ a b c d MacTutor History of Mathematics archive, accesat în  
  3. ^ Computer Pioneer Award • IEEE Computer Society
  4. ^ Grigore C. Moisil • IEEE Computer Society
  5. ^ a b c d e Vancu, A., "Grigore Moisil, profesorul care, pe lângă matematică, era pasionat și de matematică", Adevarul, August 2014 accesat 2020
  6. ^ „Academia Română: membrii Academiei Române din 1866 până în prezent”, Acad.ro, accesat în  
  7. ^ Expres Magazin, "Viorica Moisil", 2010
  8. ^ a b c School of Mathematics and Statistics, University of St Andrews, Scotland, "Grigore C. Moisil", accesat 2020.
  9. ^ IEEE Computer Society, "Grigore Moisil, accesat 2020
  10. ^ a b c Vodă, E., „Profesioniștii: Interviu cu Ion Filotti”, Televiziunea Romana Canal 1 (TVR1), 2007, accesat 2020.
  11. ^ „Academia Română - membrii Academiei Române din 1866 până în prezent”, Acad.ro, accesat în  
  12. ^ a b Lista membrilor Academiei de Științe din România (ASR) (1936-1948) p.3
  13. ^ Oláh-Gál, R., "In Memoriam dr. Páter Zoltán", Nepujsag, 2013.
  14. ^ Computer Pioneer Award Past Recipients
  15. ^ a b Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 155 din 4 mai 1971 privind conferirea titlului de Erou al Muncii Socialiste, publicat în Buletinul Oficial, 6 mai 1971.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • I.M. Ștefan, Pasiunea științei, EDP, 1968

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Viorica Moisil, Um om ca oricare altul, București: Ed. Albatros, 1979, republicată de Cartea Românească, 1989
  • Viorica Moisil, Grigore Moisil, un profesor NU ca oricare altul, București: Editura Tehnică, 1998
  • Viorica Moisil, A fost odată... Grigore Moisil, București, Ed. Curtea Veche, 2002, ISBN 973-8356-09-1
  • Ioana Frunte-Lată, Oameni de știință tulceni - Mic dicționar biobibliografic, Tulcea, 2015

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Wikicitat
La Wikicitat găsiți citate legate de Grigore C. Moisil.
Articole biografice