Discuție Wikipedia:Statutul propus al Asociației Wikimedia România
Adăugare subiectAceastă pagina a fost creată pentru o dezbatere publică pe marginea propunerii de Statut. După ce se vor fi terminat comentariile şi discuţiile pe marginea textului acesta se va aproba printr-un vot al utilizatorilor înregistraţi. Vă rugăm discutaţi aici modificările înainte de a le realiza. --Mihai | D 15 decembrie 2006 18:50 (EET)
- Nu îmi dau seama pe moment dacă, şi în ce măsură, mai trebuie modificat statutul în funcţie şi de Acordul dintre filiale şi Fundaţia Wikimedia. Există deja o legătură între ele, însă e bine să luăm totul în considerare.
- Poate cineva găseşte şi un consultant juridic (preferabil de încredere) care să analizeze puţin situaţia. Personal mi-aş asuma preluarea iniţiativei de dechidere a Asociaţei, numai cu condiţia să fie deschisă la Timişoara, deschiderea ei la Bucureşti însemnând pentru mine un coşmar logistic şi o cheltuială peste măsură. Ar fi ok dacă s-ar face mai multe propuneri şi să se voteze unde anume să se deschidă (în cazul în care nimeni din Bucureşti nu ia concret iniţiativa) --Radufan 15 decembrie 2006 19:54 (EET)
Păi ar fi bine să avem o listă de sedii oferite de membri. Ideea e că aceia care vor fi membri fondatori vor trebui să se deplaseze în oraşul de sediu pentru formalităţile la notar. Votul îl vom face per total statut, când ajungem la vot vom fi avut deja stabilit prin consens sediul. --Mihai | D 15 decembrie 2006 20:36 (EET)
Ar mai fi însă şi o altă variantă: cineva îşi ia responsabilitatea înfiinţării şi după ce este înfiinţată înscriem noi membri şi organizăm alegerile. Astea - conform statutului - pot avea loc online şi atunci scăpăm de întâlnirea de înfiinţare. --Mihai | D 16 decembrie 2006 11:45 (EET)
- Eu am vorbit cu o persoană de aici care are deja la activ mai multe asociaţii înfiinţate şi mi-a dat unele sfaturi despre ce trebuie făcut. Nu e tocmai o plăcere, însă în perspectiva în care nu apar variante plauzibile şi nu-şi asumă nimeni altcineva rolul principal (e nevoie de cineva care să se ocupe de toate detaliile), atunci am de gând să mă implic eu (deşi nu ţin morţiş, oricine vrea să facă asta, e binevenit), însă în această ipoteză va fi nevoie ca sediul să fie la Timişoara, ceea ce n-ar trebui să fie o problemă (spre exemplu Wikimedia italiană are sediu într-o mică localitate de care n-am mai auzit până acum). Oricum, va fi nevoie de ceva timp pentru a pune în mişcare procedurile. --Radufan 16 decembrie 2006 12:57 (EET)
Sincer să fiu eu sunt chiar pentru a avea toate structurile la Bucureşti. --Mihai | D 16 decembrie 2006 13:01 (EET)
- Am să încerc să cer şi eu luni sau marţi o opinie de la un jurist din Bucureşti despre statut (o părere în plus nu strică), poate chiar reuşesc să îl conving pe respectivul să posteze aici eventualele obiecţii (are cont dar nu am acordul lui aşa că nu voi menţiona nimic până atunci), dar din păcate nu pot să îmi asum rolul de înfiinţare, mi s-ar dubla chiria şi aş ajunge pe la 700 euro. Dar în principiu nu văd de ce nu ar putea fi la Timişoara, sau altundeva. -- Pixi discuţie 16 decembrie 2006 13:07 (EET)
- Un motiv pentru care aş susţine înfiinţarea
FundaţieiAsociaţiei (corect, eram cu gândul la fundaţia mare) în Bucureşti este că am putea atrage mai uşor anumite fonduri, aici se învârt mai toate inclusiv banii, din păcate. -- Pixi discuţie 16 decembrie 2006 13:13 (EET)
- Un motiv pentru care aş susţine înfiinţarea
- Ar trebui atunci să individuăm dintre administratori şi dintre userii cei mai de încrdere, din Bucureşti, care au credenţialele şi determinarea necesară de a-şi asuma deschiderea Asociaţiei. În cazul în care nimeni, din diverse motive, nu există pe moment, va trebui să sperăm că pe parcursul anului viitor va apărea cineva demn de încredere şi la fel de pasionat de Wikipedia, care să se ocupe. În opinia mea credenţialele sunt absolut fundamentale, mult mai importante decât locaţia. Poate exista o asociaţie la Bucureşti, la doi paşi de toate Ministerele, dar lentă, inertă şi în discordie, cum poate exista o asociaţie activă, implicată şi plină de viaţă, la Cluj, Timişoara, Sibiu, sau oriunde în România. Oamenii sunt totul pentru reuşita unui astfel de proiect, nu forma.--Radufan 16 decembrie 2006 13:41 (EET)
- Am să încerc să cer şi eu luni sau marţi o opinie de la un jurist din Bucureşti despre statut (o părere în plus nu strică), poate chiar reuşesc să îl conving pe respectivul să posteze aici eventualele obiecţii (are cont dar nu am acordul lui aşa că nu voi menţiona nimic până atunci), dar din păcate nu pot să îmi asum rolul de înfiinţare, mi s-ar dubla chiria şi aş ajunge pe la 700 euro. Dar în principiu nu văd de ce nu ar putea fi la Timişoara, sau altundeva. -- Pixi discuţie 16 decembrie 2006 13:07 (EET)
În principiu oricine poate depune cerere la Ministerul Justiţiei şi să rezerve numele "Asociaţia Wikimedia România", indiferent de unde e persoana. Dar fiind vorba de principiul consensului şi de un proiect care ne priveşte pe toţi, le discutăm bine de la început. Opinia mea este că dacă stăm prea mult pe gânduri şi ne pasăm de la unul la altul chestiile, dacă nu se ia cineva hotărât care să se ocupe de tot, peste un an tot la stadiul de discuţie vom fi. De aceea zic că oricine e dispus trebuie încurajat, fie sediul oriunde ar fi. Dacă e la Bucureşti, ok. Dar dacă aşteptăm să se creeze toate condiţiile propice doar ca să deschidem Asociaţia la Bucureşti, atunci s-ar putea să punem bazele unui proiect care tinde să fie falit, prin lipsa de determinare şi probleme de consens între membri. Din nou, dacă e la Bucureşti, ok, dacă nu, oriunde, numai persoana/nele implicate să fie convinse şi determinate de ceea ce fac.--Radufan 16 decembrie 2006 13:16 (EET)
Atenţie!!! Înfiinţăm în România o Asociaţie, nu o Fundaţie. Pentru a înfiinţa o Asociaţie, patrimoniul iniţial minim este de un salariu minim pe economie, pe când pentru o Fundaţie muuult mai mare şi nu avem de unde îi strânge. În rest chestiile sunt la fel, deci nu are rost Fundaţie. --Mihai | D 16 decembrie 2006 13:15 (EET)
- Clar Asociaţie, nici nu se pune problema de Fundaţie. --Radufan 16 decembrie 2006 13:19 (EET)
Din legea 246/2005:
- (3) Statutul cuprinde, sub sancţiunea nulităţii absolute:
a) elementele prevăzute la alin. (2), cu excepţia celor precizate la lit. g) şi h); b) precizarea scopului şi a obiectivelor asociaţiei; c) modul de dobândire şi de pierdere a calităţii de asociat; d) drepturile şi obligaţiile asociaţilor; e) categoriile de resurse patrimoniale ale asociaţiei; f) atribuţiile organelor de conducere, administrare şi control ale asociaţiei; g) destinaţia bunurilor, în cazul dizolvării asociaţiei, cu respectarea dispoziţiilor art. 60."
- Art. 15 (2) Activul patrimonial iniţial al fundaţiei trebuie să includă bunuri în natură sau în numerar, a căror valoare totală să fie de cel puţin 100 de ori salariul minim brut pe economie, la data constituirii fundaţiei.
- Art. 27. - (1) Actul constitutiv poate prevedea numirea unui cenzor sau a unei comisii de cenzori.
(2) Dacă numărul asociaţilor este mai mare de 15, numirea unui cenzor este obligatorie. Acesta poate fi o persoană din afara asociaţiei.
(3) În cazul în care asociaţia nu are obligaţia numirii unui cenzor, fiecare dintre asociaţi care nu este membru al consiliului director poate exercita dreptul de control."
- "Art. 271. - (1) Pentru asociaţiile cu mai mult de 100 de membri înscrişi până la data întrunirii ultimei adunări generale, controlul financiar intern se exercită de către o comisie de cenzori.
(2) Comisia de cenzori este alcătuită dintr-un număr impar de membri. Membrii consiliului director nu pot fi cenzori.
(3) Cel puţin unul dintre cenzori trebuie să fie contabil autorizat sau expert contabil, în condiţiile legii.
(4) Regulile generale de organizare şi funcţionare a comisiei de cenzori se aprobă de adunarea generală. Comisia de cenzori îşi poate elabora un regulament intern de funcţionare.
Art. 272. - În realizarea competenţei sale cenzorul sau, după caz, comisia de cenzori:
a) verifică modul în care este administrat patrimoniul asociaţiei; b) întocmeşte rapoarte şi le prezintă adunării generale; c) poate participa la şedinţele consiliului director, fără drept de vot; d) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute în statut sau stabilite de adunarea generală."
Sediu
[modificare sursă]Eu unul repet că sunt de părere că Asociaţia poate foarte bine să aibă sediul oriunde în ţară, unde este cel puţin un om care să se ocupe de ea (contabilitate, acte, etc.) --Mihai | D 16 decembrie 2006 13:48 (EET)
- Cea mai importantă resursă a Asociaţei ar fi oamenii care se ocupă efectiv de ea şi nu neapărat banii sau locaţia, care sunt aspecte relativ secundare. Se pot obţine fonduri oriunde în ţară, important ca cine se ocupă să aibă timp, răbdare, pasiune şi să ştie ce să facă ca să le atragă şi să le folosească. --Radufan 16 decembrie 2006 13:53 (EET)
În afară de Timişoara şi Radufan mai se oferă cineva pentru sediu? --Mihai | D 18 decembrie 2006 13:47 (EET)
- Dacă se oferă altcineva sau apar alte soluţii, pentru mine nu este o problemă. Dacă timpul trece şi se rămâne pe varianta mea, atunci va dura puţin mai mult, dar nu exagerat de mult. Un termen realist pentru deschiderea asociaţiei, cu tot tacâmul - până în vara lui 2007. Pentru primele luni ale anului nu se pune probelma pentru că voi fi plecat din ţară. Însă profit de timpul ăsta să mă documentez bine despre tot ceea ce trebuie făcut.--Radufan 3 ianuarie 2007 12:36 (EET)
Eu unul am mai consitutit asociaţii şi cunosc procedura, de asemenea am ţinut şi ţin contabilitatea la două asociaţii, deci cunosc şi asta şi pot să vă mai spun câte ceva. --Mihai | D 3 ianuarie 2007 12:41 (EET)
- Şi eu ţin legătura cu o persoană de cultură care a deschis multe asociaţii şi care mi-a oferit sprijin în acst sens. Însă orice ajutor este binevenit, aşa că, mai devreme sau mai târziu voi apela şi la experienţa ta. Oricum va fi nevoie de o colaborare mai strânsă pentru demararea tuturor procedurilor. --Radufan 3 ianuarie 2007 15:51 (EET)
Primul pas este alegerea unei persoane care să se ocupe de înfiinţare şi aceasta va trebui să plătească la Ministerul Justiţiei şi să ceară o dovadă de disponibilitate a denumirii. Asta va dura cam o lună, Mihai | D 4 ianuarie 2007 11:15 (EET)
- Propun ca sediul asociaţiei să fie în Bucureşti, este capitala României. Propun închirierea unui spaţiu mic (o cameră) într-o instituţie publică, respectiv Universitatea Bucureşti, Academia Româna,etc. astfel ajungem pe un teritoriu public accesibil oricui, din toate punctele de vedere. Eu nu aş participa la o întâlnire cu membrii asociaţiei care ar avea loc intr-un apartament particular al unei persoane necunoscute. Pe de alta parte un sediu public poate aduce şi prestigiu, şi poate vorbi despre scopul asocierii. In cazul nostru scopul declarat fiind de natura cultural - educativă. Crearea unei enciclopedii! ← Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de 141.85.5.146 (discuție • contribuții).Nu am dorit sa fie un mesaj nesemnat dar nu ma descurc deocamdată foarte bine...tehnic vorbind! Susţin, încă, închirierea unui sediu in Bucureşti, într-un local public, şi nu oricare, o cramă sau cine ştie ce..., pentru că trebuie sa ne întalnim în condiţii corecte, sigure şi elegante atat membrii fondatori cat şi cu terţe persoane cu care ulterior vom avea relaţii privind sponsorizarea, contractarea de granturi, etc. Lucrul acesta este foarte important pentru orice persoana. Oricine intra in sediu trebuie sa fie ferm convins ca va fi bine primit, va ajunge într-un loc placut unde sa poarte o discuţie corectă, civilizată şi cultă cu alte persoane. În continuare sediul va trebui amenajat, eventual se vor organiza intalniri, simpozioane, iar acest lucru nu se poate intampla intr-un apartament de bloc. Inchirierea de la o alta personalitate juridica eventual din domeniul educaţiei, culturii (se poate şi o Scoală! În fiecare clădire publică există o cameră, sală care nu foloseşte la ceva şi toată lumea adună acolo vechituri şi cine ştie ce!), aceasta ar rezolva şi problema spaţiilor pentru conferinţe, întruniri, simpozioane pe diferite tematici, prin posibilitatea închirierii ulterioare. Banuiesc ca administrarea spaţiului ar trebui să intre în obligaţiile Consiliului Director,iar plata trebuie negociată, pentru ca preţul să nu fie mare. In acelaşi birou, pentru că de asta este vorba, se vor depozita ştampilele, actel contabile şi alte lucruri care vor constitui arhiva, şi care se vor tot aduna şi vor crea o răspundere deosebită membrilor care le vor gestiona. Închirierea spaţiului trebuie să se facă cu contract legalizat, pentru a nu ne trezi în situaţia de a fi daţi afară la cheremul cine ştie cui. Acolo va trebui să există un telefon al Asociaţiei, care ulterior va înlesni convorbirile făcute în scopul asociaţiei, etc.OME--Utilizator:OME | D
Cine îl administrează? De unde bani ? --Mihai | D 25 ianuarie 2007 18:03 (EET)
- Consider ca la Bucuresti ar fi neplacut pentru majoritatea membrilor din provincie pentru ca e mult prea mare. Un oras mai micut cum e Timisoara sau Cluj-Napoca e mai potrivit deoarece e mult mai usor de gasit sediul si conditiile calatoriei sunt mai bune. In Cluj-Napoca, Universitatea Tehnica a fost implica in proiecte ca instalarea camerelor web in oras (vedeti http://cam.utcluj.ro/ ), poate ar ajuta si Wikipedia, plus ca orasul Cluj-Napoca e un important centru universitar in Romania, multi studenti care sa aiba nevoie de informatii si care, probabil, sa se ofere sa ajute asociatia. Timisoara e o alegere la fel de buna ca si Clujul. ← Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de Dicocodino (discuție • contribuții).
- Cum să fie Bucureştiul prea mare ?! şi chiar dacă e mare asta e bine pentru o asociaţie ca aceasta deoarece are nevoie de vizibilitate !
- Sedii se pot găsi şi în Bucureşti fără probleme, dar costă !
- Dacă despre Cluj se poate spune că e centru universitar mare ce să spunem despre Bucureşti, doar Regia are 10.000 de studenţi !
- Despre studenţii care se vor implica: să fim serioşi în România nu se implică nimeni (student sau nu) dacă nu „pică” ceva !-- Pixi discuţie 28 ianuarie 2007 20:54 (EET)
Sediu2
[modificare sursă]Haideţi să clarificăm puţin lucrurile ca să nu ne facem iluzii deşarte, şi să încercăm să stabilim nişte chestiuni. Trebuie să ţnem cont de nişte aspecte realistice înainte de a da pronosticuri riscante.
- Avem nevoie de o persoană capabilă, credibilă, în care avem toţi încredere, care să se ocupe efectiv de aspectele cele mai importante. Asta exclude din start anonimii, oricât de bine intenţionaţi. Exclude apoi pe cei care deşi vor şi se implică doar la nivel declarativ, nu sunt nici cunoscuţi şi nici nu sunt dispuşi să ia "taurul de coarne". Aşa că ar fi bine să se exprime cei vizaţi. Chestiunea este într-adevăr publică şi ne priveşte pe toţi, dar presupune şi nişte limite, pentru că o Asociaţie se încadrează în reguli diferite decât cele după care funcţionează Wikipedia. Acolo "egalitatea" se rupe, nu poate fi altfel. Asociaţii, membrii fondatori, membrii, nu pot fi necunoscuţi picaţi din cer.
- Avem nevoie de un sediu minim. Se exclude posibilitatea unui sediu închiriat. Nimeni nu poate preconiza câţi bani poate strânge asociaţia, aşa că să nu ne mai amăgim cu idei de acest gen pentru că este complet irealist. Asociaţia trebuie să pornească de jos şi să crească în timp, organic. Cine-şi închipuie că pornim cu totul "la cheie", probabil că nu ia în calcul obligativitatea îndeplinirii obligaţiilor asumate de un organism de acest tip. Costurile trebuie reduse la minim pentru că riscurile trebuie reduse la minim. Nu suntem o familie care ne cunoaştem de-o viaţă şi care ne dăm o mână de ajutor orice s-a întâmpla. Nimeni dintre noi nu vrea să se trezească că trebuie să plătească din buzunarul lui.
- Reţeaua de contacte dintre administratori şi principalii wikipedişti încă este slabă. Pentru reuşita proiectului trebuie să ne cunoaştem mai bine, să vorbim online. Din nou, întâlnirile faţă-în-faţă nu sunt încă o opţiune viabilă, întrucât sunt greu de organizat şi presupun costuri mari. Şi acest aspect va creşte organiz. În momentul în care Asociaţia va organiza întruniri regulate, atunci fiecare va avea siguranţa deplină că nu-şi rispieşte banii şi timpul pe drumuri, şi atunci altfel va decide dacă să participe sau nu. Aşadar, să ne contactăm mai des, folosind mijloace la dispoziţia oricui. Spre exemplu, pe mine mă puteţi să mă contactaţi pe Yahoo Messenger unde am numele radonett. Cei care vorbim deja comunicăm mult mai eficient şi colaborăm pe mai multe nivele.
- Localitatea unde va fi stabilit sediul are o importanţă minimă. Activitatea Asociaţiei va avea loc în prinicpal prin mediile de comunicare şi nu la protocoale cu Ministrul Educaţiei! Nici întrunitrile nu vor avea loc într-un aparatament de bloc, chiar dacă acolo e sediul! Nu vă faceţi iluzii că fiind în Bucureşti ar exista o miriadă de avantaje. Poate avea numai dacă la Bucureşti există deja o reţea bună de wikipedişti şi un colectiv care are timp, răbdare şi resurse să se ocupe de Asociaţie, şi în plus să ştie cum să profite de potenţialul pe care l-ar oferi apropierea fizică de instituţii. Avem wikipedişti buni, dar încă nimeni disponibil să se ocupe de Asociaţie. Oriunde există aceste condiţii, asociaţia poate porni cu succes. În plus, dacă proiectul va avea succes în urmtorii ani, se pot crea filiale iar sediul se poate muta la Bucureşti, dacă acest lucru este atât de stringent. Totodată, Asociaţia poate fi reprezentată oriunde în ţară, de membrii săi, independent de unde are sediul. Membrii din Bucureşti cred că ar putea acoperi cu succes, pentru primii ani, toate problemele şi aspectele pe care Asociaţia le-ar avea direct la Bucureşti.
În ultimul rând, vă expun şi situaţia, aşa cum îmi rezultă mie, în principal din discuţiile de aici dar şi din discuţiile mele cu administratorul Pixi, cu care din fericire, pot comunica cum se cuvine. Dacă nu apare o alternativă credibilă, în principiu, în luna aprilie îmi asum deschiderea Asociaţiei la Timişoara, unde pot oferi un sediu. Asta presupune că mă voi ocupa direct de toată documentaţia, de toate aspectele legale, de organizare, strângerea fondurilor, etc. Cine are o alternativă să vină cu ea şi să o pună pe masă cât mai repede, altfel mai mult ne încurcăm şi odată pornite procedurile nu va mai fi cale de întoarcere. Vă reamintesc că oricine poate deschide o asociaţie cu numele Wikimedia. Presupunând că mâine, un anonim ar face asta, legal nimeni nu l-ar putea opri să o facă, chiar dacă nu are consensul nostru. În ceea ce mă priveşte, vreau să mă ocup, dar am nevoie de suportul comunităţii şi să ştiu lucrurile clar, nu să-mi pun în cap orgolii sau fantezii inutile. Dar dacă altcineva se oferă să se ocupe de tot, atunci îl/o susţin 100%! --Radufan 7 februarie 2007 15:44 (EET)
- E adevărat, important e să avem cîţiva oameni în care să avem încredere şi care vor să se ocupe de chestia asta. Din partea mea nu vor exista orgolii ci susţinere. Dar pînă atunci au apărut probleme legate de textul statutului, Afil a semnalat cîteva şi cred că textul trebuie văzut de un avocat. (De exemplu, onorariul avocatului cu care am vorbit eu este de 75 E/h. Am avea nevoie de un wikipedist care vorbeşte clar cu viteză mare şi ia notiţe prescurtate...) – Laurap\ mesaj 7 februarie 2007 17:07 (EET)
Sunt perfect de acord cu Radufan: locaţia sediului nu are importanţă, se exclude posibilitatea unui sediu închiriat (cel puţin în primă fază). Poate după un timp, Asociaţia va primi un sediu de la vreo Instituţie de învăţământ sau chiar închiriată din fonduri proprii. Întrunitrile nu vor avea loc într-un aparatament de bloc, chiar dacă acolo e sediul. În plus, sediul poate fi schimbat oricând, după cum se decide la nivelul conducerii. Avem nevoie de schimbarea sediului în vederea unei funcţionări mai bune - o facem. Costurile trebuie reduse la minim - ideea o consider foarte bună. De fapt, sunt de părere că la început trebuie să funcţionăm fără finanţări. Deabia după ce putem convinge că şi facem ceva, mergem şi cerem fonduri. Ark 20 iunie 2008 02:08 (EEST)
Aspecte punctuale
[modificare sursă]Art. 4. - Asociaţia este subiectul de drept constituit de trei sau mai multe persoane care, pe baza unei înţelegeri, pun în comun şi fără drept de restituire contribuţia materială, cunoştinţele sau aportul lor în muncă pentru realizarea unor activităţi în interes general, al unor colectivităţi sau, după caz, în interesul lor personal nepatrimonial."
- Avem minim cele 3 persoane? -- Pixi discuţie 16 decembrie 2006 13:36 (EET)
- Eu pot fi considerat unul din cei 3membri, sunt dispus să mă deplasez oriunde în România pentru deschidere, nu mă deranjează. Însă cei trei sunt necesari în momentul semnării actului constitutiv în faţa notarului, rezolvarea celorlalte detalii căzând de fapt în sarcina unei singure persoane (se pot împărţii sarcinile la mai mulţi, dar e evident mai complicat). --Radufan 16 decembrie 2006 13:46 (EET)
Ar fi ceva oameni dispuşi:vezi aici, dar ideea e că cei trei vor trebui să se întâlnească să semneze la notar actele. Sau este varianta a doua, cineva îşi ia responsabilitatea (sau dacă nu trei wikipedieni din aceeaşi localitate) şi fac asociaţia, iar mai apoi ceilalţi sunt primiţi ca membri. --Mihai | D 16 decembrie 2006 13:48 (EET)
- Dacă lămurim chestiunea a celor 3 minim (pot fi şi eu unul din cei 3) şi problema sediului în (Bucureşti sau nu) cred că luni putem începe formalităţile care vor dura peste o lună, am vorbit cu un avocat în acest sens. -- Pixi discuţie 16 decembrie 2006 13:50 (EET)
Stai! Ideea e că înainte de asta (sau între timp) trebuie să accepte toţi statutul, nu doar cei trei că nu tot schimbăm statutele pentru că costă! (avocat, registrul asociaţiilor). --Mihai | D 16 decembrie 2006 21:46 (EET)
- Mihai, poţi să faci un fel de scară a timpului cu ce trebuie făcut şi când? Despre cei 3, ordinea ar trebui să fie: întrebăm membrii fondatori din listă, dacă nu se strâng 3 trecem la eventual membri fondatori şi dacă nici aşa nu se reuşeşte mai întrebăm între membri. Totuşi e foarte puţin probabil să nu se strângă 3 oameni din ăia 30.
- Despre statut, sunt de aceeaşi părere cu Pixi: în Bucureşti se învârt banii...
- Salariul minim a devenit 380 de lei (dacă nu mă înşel eu) de la 1 ianuarie 2007, deci şi suma trebuie schimbată în statut.--Strainu 4 ianuarie 2007 13:35 (EET)
- Salarul minim este 390 lei de la 1 ianuarie. Ronline. 2006. Anul energiei bune/Hea energia aasta ✉ 9 ianuarie 2007 02:53 (EET)
Inainte de a trimite statutul la verificare dpdv al legilor, vreau sa semnalez: unu, numerotarea articolelor e aiurea facuta. Propun re-numerotarea in ordine. Doi, in statut si in actul constitutiv apare cu referire la Wikimedia Romania, cand 'fundatie' cand 'asociatie'. V-as ruga sa corectati. -- Alki 7 august 2007 17:43 (EEST)
- Realizat--Strainu 7 august 2007 20:09 (EEST) Intrebare: la art. 96, se spune de un preaviz de 30 de zile. N-ar trebui precizat daca e vorba de zile calendaristice sau lucratoare?--Strainu 7 august 2007 20:09 (EEST)
- Pai, Strainule, in continuare sarim de la art. 22 direct la 58... In ce priveste art. 96, fiind vorba de raporturi de munca, se intelege ca sunt 30 de zile calendaristice. -- Alki 7 august 2007 22:17 (EEST)
- S-a comis...de data asta bine, sper. Cat despre zile, mie angajatorul trebuie sa-mi dea preaviz 20 de zile lucratoare daca ma concediaza...d-aia intrebam.--Strainu 7 august 2007 23:50 (EEST)
- Scuze, 30 de zile lucratoare, eroarea mea. -- Alki 8 august 2007 00:13 (EEST)
- Cred ca ar putea fi modificate chiar toate aparitiile "fundatia/ei" si la m:Wikimedia România/Actul constitutiv. De acord? impotriva? -- Jokes Free4Me 7 august 2007 22:07 (EEST)
- PS Care este ideea cu art. 23-57? Nu apar in nici o versiune, nici macar la prima contributie... -- Jokes Free4Me 7 august 2007 22:09 (EEST)
- Daca poti te rog fa modificarile, acolo unde se impun, si la Actul Constitutiv. -- Alki 7 august 2007 22:17 (EEST)
- Jokes: Statutul a fost copiat de altundeva si modificat. Intr-o anumita versiune scria ca membrii trebuie sa aiba o aplecare spre astrologie (sau era astronomie?). Modificarea Actului Constitutiv nu e asa simpla - acolo termenul "fundatiei" este folosit si pentru Wikimedia Foundation, Florida si pentru Wikimedia Romania. Trebuie facuta o distinctie intre ele. In plus, mai trebe scos din functii, avem cu 2 vicepresedinti prea mult.--Strainu 7 august 2007 23:50 (EEST)
- Daca poti te rog fa modificarile, acolo unde se impun, si la Actul Constitutiv. -- Alki 7 august 2007 22:17 (EEST)
- Va rog sa modificati si in Actul constitutiv, acolo unde se impune, 'Fundatia' cu 'Asociatia'. Astept ok-ul vostru pentru Act si Statut ca sa le dau notarului meu sa le verifice. Deocamdata nu e nevoie sa trecem nici sediul nici componenta Cons Dir pentru ca astea vor fi stabilite ulterior, iar important este fondul actelor si mai putin amanuntele legate de persoane si sediu. Cat se face verificarea (dureaza, notarul e in concediu) se pot face alegeri si se poate stabili sediul. Tocmai asta a fost si ideea, sa derulam mai multe etape in acelasi timp. Astept un semn ca sa merg mai departe. -- Alki 11 august 2007 23:00 (EEST)
- Verifica te rog. Singurul loc unde a mai ramas Fundatia se refera la Wikimedia Foundation dupa parerea mea. De asemenea, am scos si 2 vicepresedinti.--Strainu 19 august 2007 11:04 (EEST)
Termene-limită
[modificare sursă]Cred că ar fi foarte indicat să creăm o listă de termene-limită şi să încercăm să le respectăm. Feel free to change dates, dar dacă nu punem nu o să avem - a se vedea experienţele anteroare! --Mihai | D 5 ianuarie 2007 23:39 (EET)
Obiectivul propus | Data limită | Responsabil | Observaţii |
---|---|---|---|
Finalizarea propunerii de Statut | sfârşit ianuarie | ||
Votul asupra Statutului | 1-15 februarie | ||
Alegerea unei persoane care să se ocupe de formalităţi | 15 februarie | Radufan? | trebuie să facă parte din membri fondatori |
Sediu | 15 februarie | Timişoara? | merge cu persoana desemnată pentru formalităţi |
Votul pentru Consiliul Director | sfârşitul februarie? | ||
Alegerea celorlaţi minim doi membri fondatori | 15 februarie | e posibil ca nu tot Consiliul Director ales să fie deja membru al Asociaţiei în acest punct, urmând ca ei să fie primiţi ca membri într-o AG Extraordinară şi "aleşi" în funcţie în faţa statului de către membri | |
Cererea pentru dovada disponibilităţii denumirii | o lună înainte de constituire (feb-mar) | Radufan? | "Asociaţia Wikimedia România" - de verificat dacă legea permite România în titulatură, dacă nu "Asociaţia Wikimedia" |
Finalizarea documentelor | 1 martie | ||
"Adunarea" de Constituire | 1-15 martie | ? | la notar sau avocat, în oraşul sediului [putem oare trece peste acest pas? cunoaştem vreun notar sau avocat care să ni le semneze şi dacă nu suntem prezenţi?] |
Asociaţia Wikimedia România | 31 martie | vorbesc prostii? :D | |
Parteneriat cu Wikimedia Foundation, Inc. | 15 aprilie | is that possible? |
După ce se va termina foundraisingul voi pune Sitenotice pe toate proiectele în limba română care să puncteze spre pagina de propuneri. --Mihai | D 5 ianuarie 2007 23:50 (EET)
Şi cum asta nu cred că se întâmplă în curând : ţinta este 1,5 milioane sau o lună de la pornire ... propun să punem mesaj dedesupt de cutie... eventual la Wikipedia putem renunţa la cutia asta urâtă în favoarea celei englezeşti... am să şi modific. --Mihai | D 5 ianuarie 2007 23:58 (EET)
Evident că sunt prost! Foundraiserul se termină în 6 ianuarie, adică azi... adaug acum mesajul pe toate site-urile în limba română. --Mihai | D 6 ianuarie 2007 00:14 (EET)
- Realizat --Mihai | D 6 ianuarie 2007 00:37 (EET)
- Cum am mai spus şi mai sus, dacă se alege varianta mea, cu sediul oferit de mine şi procedura pornită tot de mine, va trebui să se ia în calcul disponibilitatea mea, care, din păcate, mă obligă să contramandez totul până în aprilie, atunci când mă voi reîntoarce în ţară. Voi fi plecat aprox. între 15 ianuarie şi 15 aprilie, să-mi definitivez studiile şi lucrarea de diplomă. Dacă între timp altcineva se arată disponibil, foarte bine, nu ţin morţiş să-mi iau singur această responsabilitate care nu-mi aduce beneficii ci numai dureri de cap. Eu continui şi din străinătate să susţin cauza, inclusiv strângerea capitalului necesar înfiinţări. cam atât pot spune concret pentru moment.--Radufan 8 ianuarie 2007 13:02 (EET)
Daca pot fi de folos cu informatii in domeniul CINEMA, va pot da o mina de ajutor. Ii las pe cei mai priceputi sa se gindeasca la un statut coerent. Voi fi alaturi de voi. Spuneti-mi cum pot sa va sprijin in aceasta "nastere" pe care o consider binevenita. --CiocalteiCiocaltei 8 ianuarie 2007 18:13 (EET)
Statut
[modificare sursă]Voi face eventualele modificări pe statut (dacă sunt) şi vom rula un sondaj de aprobare a statutului. E important să avem asta realizat să ştim că statutul este final. --Mihai | D 11 ianuarie 2007 19:41 (EET)
Am cateva observatii (deocamdata am citit statutul doar pe diagonala):
- Art (58) Un cetatean strain sau o persoana cu dubla/tripla cetatenie poate deveni membru? Propun sa adaugam indiferent de cetatenie, dar la persoane cu functii responsabile (care functii exact?) sa fie trebuie sa posede cetatenia romana.
- Un utilizator pe wiki-en (Khoikhoi) mi-a spus ca a patit o data sa primeasca amenintari de la un nebun ca ii va face rau unui copil nevinovat daca pagina pe care o edita nu este redactata asa cum vrea el. Am inteles ca cineva de la fundatia din SUA a contactat politia. Slava Domnului, deocamdata inca nu e riscul sa se ajunga si pe wiki-ro la asa ceva (sunt putine articole ca sa conteze). Dar daca apare, a cui e responsabilitatea sa contacteze politia, sa se duca prin tribunale cu dovezi daca e cazul? Eu ma tem ca toata lumea o sa zica atunci suport moral.
- Este asociatia responsabila pentru administrarea wiki-ro? Unde scrie asta in statut? Se intampla asta ulterior prin acord cu fundatia americana? Dar daca ei se razgandesc pe urma si vor sa fie (si) alta fundatie/asociatie?
- Poate asociatia sa faca CD-uri cu continutul articolelor, sa le vanda si sa adune astfel bani?
- Nu ar fi mai bine sa scriem Română in loc de România ? O alta varianta ar fi Fundatia Romana Wikipedia (adica inversata ordinea ultimelor doua cuvinte) Cum e in alte parti?
- Care e statutul fundatiei peste hotare? Poate de exemplu sa existe o alta fundatie in Republica Moldova? Care va fi relatia dintre acestea?
- Care e avatajul fundatie/asociatie? De cati bani e nevoie pentru a deschide o fundatie? Chiar nu se aduna vreo 30-40 care sa vrea sa dea cate 10-15 lei? :Dc76 26 ianuarie 2007 02:42 (EET)
Chestii obiective
[modificare sursă]Vă rog daţi cu părerea: -Mihai | D 13 ianuarie 2007 21:23 (EET)
§ 2 Scopul, obiectivele şi activităţile Asociaţiei
(8) Asociaţia va acţiona ca filială locală a Wikimedia Foundation, Inc., fundaţie de caritate, non-profit, scutită de taxe, înregistrată în Statele Unite ale Americii, în conformitate cu legile statului Florida. Independenţa Asociaţiei nu este afectată de acest lucru. Wikimedia Foundation, Inc. acţionează ca o organizaţie umbrelă asupra tuturor filialelor Wikimedia locale, coordonează activităţile conforme cu obiectivele Asociaţiei în sectorul internaţional şi gestionează numele Wikimedia precum şi numele altor proiecte internaţionale Wikimedia.
- Aici nu ar trebui să scriem ceva şi de faptul că printr-o înţelegere putem folosi mărcile lor înregistrate?
(12) Fondurile Asociaţiei pot fi folosite doar pentru îndeplinirea obiectivelor prevăzute în acest statut. Membrii săi nu primesc remuneraţii din fondurile Asociaţiei. Nici o persoană nu poate să beneficieze de pe urma donaţiilor care nu sunt necesare pentru promovarea obiectivelor sale sau prin plăţi mari disproporţionate.
- Dacă la moment dat un membru va fi angajat ce facem? Nu îi dam salariu?
[modifică]
§ 5 Gestiunea Asociaţiei (70) Gestiunea Asociaţiei se ţine în conformitate cu legislaţia în vigoare. Exerciţiul financiar începe la 1 ianuarie şi se încheie la 31 decembrie. Gestiunea financiară se realizează de către membrii Consiliului Director.
- E greu ca 5 oameni să facă asta... nu spunem clar cine?
Wondering...
[modificare sursă]Mie mi se pare un lucru ciudat referitor la această Asociație. Lumea în general e de acord cu înființarea ei. De fapt nu am auzit pe nimeni să se opună, dar sunt vreo 2-3 care se implică. De ce nu vă implicați măcar în stadiul în care e o idee de dezbătut, un lucru de făcut. Înțeleg că a face parte din membri fondatori, a fi în conducerea Asociației înseamnă ca dintr-un utilizator de pe Wiki să fi dintr-o dată o persoană publică : cu numele cunoscut, etc., dar aici nu e cazul încă. -Mihai | D 20 ianuarie 2007 15:20 (EET)
- eu aș vrea să văd prima dată un vot sau o discuție despre necesitatea acestei asociațiivalugi (discuție) 11 iulie 2011 00:06 (EEST)
Condiţiile de a fi membru
[modificare sursă]Proiectul de statut arată că poţi fi membru indiferent de naţionalitate sau de origine etnică. Cum rămâne cu cetăţenia? Poţi fi membru dacă eşti cetăţean străin? De exemplu dacă eşti cetăţean moldovean? Poţi fi membru dacă eşti cetăţean român şi locuieşti în Italia, Spania sau altă ţară? Statutul nu trebuie să dea posibilitatea de interpretare şi trebuie să precizeze.
Proiectul de statut arată că preşedintele trebuie să locuiască în România. Cum rămâne cu ceilalţi care fac parte din organe de conducere, din consiliul director?
Există prin lege sau altfel o limită de vârstă? Este statutar să alegem ca preşedinte un elev care poate fi meritoriu, dar care are 12 ani?
Nu militez pentru nicio idee, ci doar pentru o claritate a condiţiilor. Unele sunt fixate prin legi, dar atunci trebuie făcută o referire la legislaţia respectivă. O lipsă de claritate poate fi un motiv de dispute ulterior, ceea ce trebuie evitat.
Afil 5 februarie 2007 22:57 (EET)
Propunere:
- Să poată fi membru oricine, indiferent de cetăţenie, atâta timp cât are nume de utilizator pe wiki-ro şi cel puţin o contribuţie în enciclopedie. Adică, condiţiile absolut minime.
- Cel puţin 50% din membrii consiliului director, plus toată lumea care va trebui să semneze în numele asociaţiei, trebuie să fie cetăţeni români. Cauza asociaţia este înregistrată în România, nu în întreaga lume. La fel, cel puţin 50% din membrii consiliului, incl. persoanele cere vor semna în numele asociaţiei trebuie să fie peste 18 ani.
- Trebuie ca asociaţia să fie funcţională juridic dacă cineva pleacă în stăinătate pentru o perioadă oricât de scurtă sau lungă. De exemplu, în cazul plecării preşedintelui, acesta să poată da o procură simplă (nici măcar să trebuiască legalizată) unuia din membrii consiliului director până la întoarcerea sa. La fel cu celelalte funcţii-cheie. În rest, eu personal sunt împotriva unei condiţii de a te afla fizic în România, mai ales ca multi umbla incolo-incoace.:Dc76 14 februarie 2007 17:45 (EET)
Membrii fondatori si primul Consiliu Director
[modificare sursă]Probabil locul acestei sectiuni nu-i aici dar inca nu ma descurc foarte bine si timpul meu e foarte limitat asa ca poate vreti sa o mutati.
In paralel cu definitivarea formei actelor de infiintare, eu propun sa-i dam bataie cu stabilirea celor care vor fi membri fondatori si a componentei primelor organe de conducere.
Am observat ca s-au inscris 25 de posibili membri fondatori. Stiti ca ne trebuie minim 3; daca 3 e putin, 25 e prea mult. Procedura prevede ca toti fondatorii sa semneze actele la notar in acelasi timp sau sa dea procura unui reprezentant. Din experienta stiu ca e greu sa strangi laolalta mai mult de 5-6 persoane. Cum facem sa stabilim care din cei 25 sunt cu adevarat interesati si seriosi?
Putem apoi trece la propuneri si vor pentru Consiliul Director? Acesta se alege dintre membrii fondatori. -- Alki 7 august 2007 23:08 (EEST)
- Propun sa incercam sa contactam toti utilizatorii din lista prin mesaje in lista de discutii si email (daca au) si sa le dam timp intre 15 si 30 de zile sa spuna daca mai vor sa fie membri fondatori si daca doresc sa candideze la o pozitie de conducere. Eventual sa stabilim si 2-3 date la care am puteam sa ne intalnim pentru semnarea actelor. Dupa ce avem lista se pot organiza alegeri (daca o sa fie asa multi doritori incat sa fie nevoie de ele).--Strainu 8 august 2007 00:17 (EEST)
Cine are timpul necesar sa se ocupe de contactare? Daca strangem 5-6 persoane ca fondatori e arhisuficient. -- Alki 11 august 2007 23:03 (EEST)
- Aici ar fi o problemă...membri fondatori ar trebui totuşi să aibă susţinerea comunităţii, să fie membri recunoscuţi şi în care să ne putem pune încrederea. Asta ar trebui să fie fundamental. Ar fi fost ideal ca pe listă să se regăsească mai multe nume de utilizatori dedicaţi şi respectaţi. Sincer, dacă s-a pune problema alegerii membrilor şi nu doar cooptarea lor, de pe lista de persoane care s-au oferit să fie membri fondatori, dacă avem 2-3 care ar putea candida cu succes pentru statutul de membru fondator. Cea mai mare parte sunt utilizatori incidentali, care au apărut la un moment dat şi au dispărut la fel de repede precum au apărut. Alţi câţiva sunt inactivi de o bună bucată de timp, şi nu s-au distins neapărat pentru implicare în Wikipedia. Cu tot respectul pentru ei, dar nu mi se pare matur să le oferim cadou atribuţii importante, pe care nu se ştie cum le vor gestiona. Sănătos ar fi să fie oameni de încredere, dedicaţi, cu experienţă şi capabili să condducă proiectul. În acest sens, mă bucur de susţinerea lui Alki, este fenomenal suportul de care dă dovadă. Mie mi se pare relativ OK, cu atât mai mult cu cât l-am întâlnit personal, deşi este un utilizator nou la Wikipedia, dar cred că şi comunitatea ar trebui să aprobe, cel puţin simbolic, statutul celor care se propun membri fondatori. Ar fi binevenite câteva opinii pertinente pe această temă. --—Radufan 11 august 2007 23:40 (EEST)
- Dupa cum ai spus si tu, de-abia avem 2-3 oameni, deci nu ne prea permitem sa alegem. Ca alternativa, poti sa le sugerezi celor pe care ii consideri in masura sa se ocupe de conducere sa se puna pe lista. Asta va genera ceva comentarii, dar atata timp cat nu ii opreste nimeni pe chibiti sa se treaca acolo nu vad care e problema. Cat despre posturile de conducere, e clar nevoie de alegeri. Totusi, alegerile ar trebui sa fie democratice (i.e. 2 tururi si majoritate simpla), altfel s-ar putea sa nu mai reusim nimic.--Strainu 19 august 2007 11:08 (EEST)
Un proiect cu mult entuziasm dar cu semne de întrebare!
[modificare sursă]Postare refacută datorită unui incident de editare
Toate bune şi frumoase wikipedişti entuziaşti, (printre care mă număr şi eu!) dar aveţi grijă că sunteţi pe punctul de a încălca ideea principală a acestei Enciclopedii LIBERE! Iată câteva observaţii: 1. Deja dacă ne vom constitui într-un grup de lucru care "supervizează" orice articol, iar cel care-l "supervizează" mai şi intervine cu propria părere bazată pe nişte idei preconcepute, atunci libertatea fiecaruia de a participa la wiki s-a dus, proiectul de enciclopedie liberă e ratat!!! Vom deveni nişte "mai egali între egali". Mă încriu şi eu în asociaţie pentru a observa, cu eperienţa mea de o viaţă printre tineri, dacă această tendinţă există! Spre exemplu, tot respectul pentru munca d-lui Radu Fan, (precum şi a tuturor, aici e muncă nu glumă) dar iată ce-mi scrie: "Bună! V-am şters pagina Tomoniu pentru că nu se fac articole care trimit la utilizatori. Articolul trebuie să fie despre un subiect enciclopedic. Vă rog citiţi cu atenţie paginile de ajutor Wikipedia:Ajutor. Mulţumesc.--Radufan 27 ianuarie 2007 02:09 (EET)"
Bun, dar sunt niste aspecte. Şi eu am scris ca şi dansul pe Internet, echivalent a peste un 1 Gb de pagini web, mă rog bune-rele, noi-vechituri, toată lumea care doreste să găsească informaţii despre Tismana, dă de paginile mele. Dar după ce se poate aprecia contribuţia enciclopedică a mea sau a d-lui Radufan? După kilometri de rânduri scrişi?
Cine poate aprecia cine-i mai folositor pentru comunitatea Internet? De ce eu să nu fiu pe Wiki iar d-l Radufan da? (Radu ca exemplu, nu neapărat d-l Radu cel real) E mai egal decat mine chiar dacă a lucrat aici mai mult? Sau sunt eu mai egal decât altul pentru că sunt aici de la începutul Wikipediei şi că m-am înscris ca membru?
Chiar m-am înscris pentru că, o notă bună, asociaţia WikiMedia oferă identificarea exactă a membrilor ei, dar ar trebui să avem un CV-ul minim al tuturor userilor care-şi asumă sincer responsabilitatea de a lupta imparţial pentru scopul wiki în caz de dispută! Wiki ar trebui să ofere identificarea exactă barem a userilor care-şi asumă sincer responsabilitatea de a lupta imparţial pentru scopul wiki în caz de dispută! Judecătorii să nu fie aceiaşi pentru că e mare tentaţia să fii acolo! Iar când vei "avea" scaunul asigurat, te vei considera deja mai presus ca altul, cu pretenţia ca, cuvântul tău să cântărească mai mult ca al altuia! Acum, în "Sfatul "bătrânilor" n-aveţi nici-un bătrân! Sunteţi aceiaşi de circa un an şi v-aţi ales singuri pe criteriul că aveţi aici activitate bogată (felicitări sincere!), aţi început să vă cunoaşteţi, etc. Dar sunt destui wikipedişti merituoşi care nu se vor înscrie in asociaţie! Să facem un test de cultură generală şi să alegem un grup de 100, să zicem. Disputele să fie cercetate nu de asociaţie ci de "Sfatul bătrânilor" format din 7,9 sau 11 membri traşi la sorţi din cei 100! Iată! Câteva pagini wiki-ro, deja au "fost blocate" de către unii din voi! Deja aţi început disputa între voi, "lupta pentru putere"! E un abuz faţă de scopurile Wiki LIBERA!
2. Grupul conducător ar trebui periodic ales aleator. In cazul unor dispute între membrii simpli wiki şi membrii grupului (considerati exemplul imaginar, eu cu radufan), oare nu va fi subiectivă "supervizarea" sau măcar "corectarea în duşmănie" de către d-l Radufan a articolelor mele?
3. Deja sunteţi tentaţi să folosiţi Wikipedia în scopurile "asociaţiei". Această pagină şi multe altele (sunt deja articole considerate pagină personală "Exemplu Familia Basarabilor", "Basarab I" unde nimeni n-are dreptul să mai intervină, chiar discuţiile sunt monopolizate de către autor sau oponenţii lui!) deja nu mai sunt wiki enciclopedice!! De ce eu n-aş avea dreptul să şterg aşa cum unii dintre dvs. aţi şters nişte pagini ale unor personalităţi (din nişte domenii ştiinţifice) pe un "criteriu personal": "teoria, nu e cunoscută!"? Unii mai se şi laudă cu emfază "dacă nu eram EU, era plin de dacişti pe aici". Unii dacişti sunt cercetători veritabili şi au venit cu lucrări recunoscute pe plan internaţional (Tabliţele de la Tărtăria, etc.) De ce să stergem din ură personală lucrările ştiinţifice ale daciştilor? Pentru autodistrugere?
- Domnule profesor, nu stiu in ce masura meritam atacul respectiv. Daca in pagina de discutie am utilizat intr-adevar initialele domnului respectiv nu a fost decat pentru ca, intru cat nu il cunosc si nu am nimic impotriva domniei sale doream sa il protejez in asa fel ca opiniile critice pe care le-am exprimat la adresa eseului sau sa nu apara la o eventuala cautare pe google. Era de asemeni o alegere vizand a sublinia ca eram impotriva "operei" nu a persoanei pe care repet nu o cunosc si impotriva careia nu am nimic. Nu sunt in nici un fel impotriva modificarii orcarui articol la care am intervenit atat timp cat modificarile se fac in spirit enciclopedic. Va rog sa cititi perceptele privind sursele de incredere, "fringe theories" si verificabilitate. La restul intrebarilor cred ca cel mai nimerit este sa va raspunda administratorii. Plinul cel tanar 8 octombrie 2007 12:13 (EEST)
- Mai mult credeti-ma ca nu am nimic personal cu nici un "dacist" si nici cu dumneavoastra, o discutie in contradictoriu, chiar aprinsa nu duce (cel putin in opinia mea) la ura personala. Dimpotriva as fi fericit sa completati articolele la care faceati referire caci ar mai fi multe de spus si eu sunt in mare lipsa de timp. Trebuie urmata insa politica privind verificabilitatea si sursele de incredere precum si cea privind cercetara originala, wikipedia NEfiind o demcratie. Nu imi doresc decat ca wikipedia sa ramana fidela scopului sau enciclopedic si contribui si eu pe segmentele la care ma pricep, cum pot si cat pot. Cu stima. Plinul cel tanar 8 octombrie 2007 12:25 (EEST)
Aţi şters nişte pagini ale unor oameni cunoscuţi din SUA, Canada, Germania! Cine poate aprecia daca aţi făcut bine? Unii sunt văzuţi aici ca nişte ciumaţi, nici numele nu li se mai scrie ci doar iniţialele, TF, de ex. Avem dreptul noi, wikipediştii să interzicem aici accesul unor cercetători indiferent statutul lor? Avizaţi, anonimi sau amatori, ei trebuie să fie liberi aici! De ce un TF a cărui recunoaştere internaţională este notorie, să fie "blocat"? Mai e puţin şi ajungem la arderea cărţilor lui în piaţă! Asta trebuie să fie Wiki? Libertatea fiecăruia la publicarea unor cercetări care i-au apărut în publicaţiile lumii trebuie respectată!
- Presupun ca paragraful acesta ma viza tot pe mine. Mi s-ar parea monstruos daca drepturile dumneavoastra, sau ale oricarei alte persoane ar fi incalcate prin limitarea libertatii de expresie. Dar "publicatie" nu inseamna "publicatie stiintifica" si exprimarea unor teze nu inseamna cercetare. Wikipedia are o politica in care se acorda prioritate punctelor de vedere academice, publicatiilor in sistem de peer-review acolo unde acestea exista si in cele din urma care spune ca teoriile extreme si respinse de ansamblul specialistilor (acele "fringe theories") pot lipsi sau se prezinta in articole separate. Plinul cel tanar 8 octombrie 2007 12:39 (EEST)
Atenţie, asociaţia poate deveni o frână, în realizarea acestei enciclopedii libere dacă îşi ia rolul de "supervizor! Asociaţia trebuie să acţioneze pe alte principii, cu girul şi în afara fundaţiei internationale Wikipedia a cărei idee centrală trebuie respectată cu stricteţe! TOTAL NE INTERVENŢIONISTE! Asociaţia să dea cu adevărat sprijin pentru cei care nu se descurcă cu limbajul wiki sau regulile lui, lecţii pentru aceştia, forum (separat de wiki) şi să participaţi la propagarea ei pentru ORICINE nu numai pentru tineri! Cuvintele fără discriminare de rasă, sex, vârstă şi altele, sunt OBLIGATORII într-un ONG care se respectă!
Cred că din contră, cei care vin aici cu bune intenţii trebuie ajutaţi! Vai, unii s-au plâns că le-aţi sters paginile referitoare la localităţile lor! O impietate! Orice localiatae, fie ea şi de 10 locuitori are dreptul la identitate! Nu s-au "încadrat în norme" dar aceşti oameni trebuie ajutaţi, aceasta va fi o misiune de care membrii asociaţiei vor trebui să fie mândri nu bucuroşi "că s-au scăpat de neaveniţi"! Marile idealuri ale asociaţiei vor cere sacrificii, de aceea m-am înscris şi eu! Unde propag informaţia ore şi zile întregi pe Internet în numele Fundaţiei Tismana, pot să dau o mână de ajutor şi noii asociaţii Wikimedia...
De aceea, Fundaţia Tismana vă propune anul viitor o discuţie în real, o reuniune Wiki la Tismana, găsiţi coordonatele pe situl Fundatia Tismana
Suntem dispuşi conform statutului nostru să vă ajutăm ca Internetul să devină un mijoc de informare nu de dispute! Să nu facem praf şi enciclopedia asta, aşa cum am făcut în ţară praf: mass-media, clasa politică, biserica şi chiar ONG-urile. Prof. Nicu Tomoniu --Tomoniu 8 octombrie 2007 10:59 (EEST)
D-lui Plinu
Modificasem intreaga mea postare şi mi-aţi luat toată această muncă de o oră! Prin intervenţia dvs. n-am mai putut salva mare lucru din ce am scris! Abia am recuperat ceva până la intervenţie! Nu puteaţi să faceţi comentariul dedesubt? Sper să nu fi fost cu intenţie, dacă aţi făcut-o cu intenţie e grav! Nu pentru noi, pentru dvs. dacă mă inţelegeţi! O să-mi scriu comentariul pe situl Fundaţiei dacă văd că aici nu se poate! O să vin curând deci cu un link extern sper să refac postarea întocmai.--Tomoniu 8 octombrie 2007 12:52 (EEST)
- Mi s-a atras atenţia asupra acestei discuţii şi aş vrea să fac cîteva precizări legat de ceea ce s-a scris mai sus:
- Asociaţia Wikimedia România nu va afecta în nici un fel politica (principiile, regulile) după care funcţionează proiectul, mai exact nu va fi nici o legătură între existenţa Asociaţiei şi conţinutul enciclopediei. Astfel Asociaţia nu va putea superviza articolele. Deci dacă discuţia de aici a pornit de la o dispută asupra conţinutului atunci locul ei nu este aici --- discuţiile între toţi contribuitorii se poartă la Cafenea, iar cele între contribuitorii cu experienţă la Sfatul Bătrînilor. De altfel trebuie observat că activitatea Asociaţiei se limitează la teritoriul României, în timp ce enciclopedia se limitează la vorbitorii de limba română, ceea ce nu e acelaşi lucru.
- Nu există nici o ierarhie în rîndul utilizatorilor, cel puţin nu în ce priveşte conţinutul. Opinia unui administrator (fie el şi dintre cei care au zeci de mii de contribuţii), despre subiectul cutare este exact la fel de valoroasă ca opinia unui utilizator neînregistrat. Contribuitorii cu vechime au numai avantajul experienţei şi al cunoaşterii regulamentului, nu şi al unei puteri de decizie mai mari.
- Sfatul Bătrînilor este un loc unde utilizatorii cu experienţă iau decizii care privesc mersul proiectului. Nu există un statut special de membru al Sfatului, oricine cunoaşte cît de cît proiectul poate participa la discuţii.
- Libertatea Wikipediei a fost înţeleasă greşit de multă lume. Oricine este liber să citească articolele, să le copieze, să le modifice, să le redistribuie, să le vîndă etc., dar ce scriem în articole nu se poate bucura de aceeaşi libertate, că altfel iese un ghiveci, nu o enciclopedie. Nu se poate invoca, la Wikipedia, libertatea de expresie; aceasta poate fi exercitată în alte locuri, aici nu scriem despre orice subiect şi în orice mod. Articolele trebuie să se supună politicii proiectului, care politică a fost concepută în aşa fel încît conţinutul să fie unul într-adevăr enciclopedic. De exemplu, toate persoanele care au articol separat trebuie să fie într-adevăr notabile în domeniul lor, toate teoriile descrise trebuie să fi fost publicate în lucrări de specialitate serioase etc. Toate aceste aspecte sînt stabilite prin diverse criterii, astfel încît subiectivitatea să joace un rol cît mai redus. În cazurile limită se poartă discuţii şi se iau decizii prin consens.
- Cei care vin aici cu intenţia sinceră de a colabora trebuie într-adevăr primiţi cu braţele deschise şi ajutaţi. Cel mai adesea ei nu cunosc regulile şi trebuie să îi familiarizăm cu ele, lucru care uneori poate fi dureros.
- În sistemul wiki (care diferă de un forum organizat strict cronologic) se întîmplă ca doi sau mai mulţi utilizatori să intervină într-o pagină în acelaşi timp. În acest caz primul care apasă pe „salvează pagina” are prioritate, iar ceilalţi primesc un mesaj de eroare („conflict de editare”). Mesajul respectiv conţine, în partea de jos, o copie ca postării, deci aceasta poate fi recuperată şi repostată. Nu este vorba de rea-voinţa nimănui.
- În concluzie, domnule Tomoniu, dacă v-aţi simţit nedreptăţit la Wikipedia vă rog să scrieţi la Cafenea un mesaj în care să explicaţi concret ce şi cum. Din intervenţiile dumneavoastră de mai sus nu se înţelege care este problema. — AdiJapan ☎ 8 octombrie 2007 18:56 (EEST)
Multumesc pentru informatii
Imi pare rău ca v-ati pierdut vremea să-mi scrieţi şi-mi pare bine că unele idei din postarea mea se regăsesc şi într-a dvs. Am fost însă şocat pur şi simplu când postarea mea privind Diploma Ioaniţilor (de fapt, curios, de acolo a început totul!) se punea sub semnul întrebării când aici, la discuţii, datul cu părerea e la moda zilei. Cineva a făcut un ciot pentru Diploma Ioaniţilor şi văzând că are nevoie de ele, am pus acolo nu unul ci trei documente care spre deosebire de alte articole de aici, are ca suport o carte semnată de nu mai puţin de 13 istorici de prestigiu! Cartea mi-a fost recomandată de d-l Cioroianu, coautor, cu indicaţia: "Când mai scrieţi despre Basarabi, plecaţi de la aceste trei documente şi hrisoavele Basarabilor. Din păcate hrisoavele primilor Basarabi probabil că s-au pierdut sau au fost sustrase". Acum văd că pe Wiki alte cărţi se iau in seamă, pe când privind postarea mea, un Djuvarist cerea acordul scris al d-lui Cioroianu! Nu e hilar? Câţi mai au acordul autorilor aici? E suspect acest lucru!
Iată cum o încercare de-a mea de a aduce aici un document util, intră în vizorul celor care crează dispute! Aveam de pus aici şi primele hrisoave ale Basarabilor. Renunţ, să le ia de pe situl mănăstirii Tismana, inclusiv hrisovul lui Vadislav primul ctitor al ei. Deci am vrut să dau o mână de ajutor şi renunţ din cauza aceluia care se întreba "de unde Basarabi inainte de Basarab I". N-a înţeles că din Diploma Ioanitilor sau poate tocmai pentru că acest document îl contrazice pe el dar şi pe alţii, se luptă pentru eliminarea lui! Păcat că s-a ajuns aici!
Toate sunt în legătură cu acea nefericită publicare a ideilor d-lui Djuvara, pe care istoricii l-au pus la punct imediat ce i-a apărut articolul "Magazin istoric" in 1968 parcă. Şi eu l-am combătut acum 4 ani izbindu-mă de faptul că făcuse afirmaţia că, confuzia Radu Negru vine de la Tismana. Confuzia venea din ideile lui preconcepute de amator în istorie iar chestiunea cu Toqemur (si variantele) d-l Djuvara le-a preluat de pe un site specializat in genealogie care conţinea erori imense, e o poveste întreagă am să scriu într-o viitoare carte. Nu neg că şi eu ca şi d-l Djuvara suntem amatori, dar pe mine mă caracterizează rigoarea matematică, nu sprijinul unor idei preconcepute! Eu am încercat să nu fac afirmaţii fără suport!
V-am scris mai mult, pentru că n-am să mai scriu aici după această tristă experienţă, am siturile mele, unele neactualizate, un motiv de atac. Pierd timpul in aceste discuţii, pierdeţi mult timp şi dvs., munciţi enorm, aplicarea regulamentului de către un robot, cum încearcă d-l Radu Fan, ar fi o idee! Dacă nu înţelegeţi esenţa propunerilor mele cu atât mai bine, am mai puţin de lucru...
Rămâneţi cu bine şi succes! Voi mai completa doar paginile vechi deja începute, e şi asta destul de mult! Mulţumesc şi pentru invitaţia la cafenea, experienţa de acum mi-ajunge... --Tomoniu 9 octombrie 2007 12:01 (EEST)
Pentru domnul Tomoniu
Domnule Tomoniu, după părerea mea puneţi problema greşit de la început. O fundaţie de acest gen nu trebuie să finanţeze editările articolelor din wikipedia. Din contră, Fundaţia Wikimedia trebuie să acumuleze informaţie şi să o facă publică pe alte site-uri (nu pe wikipedia.org), care informaţie să poată fi preluată şi folosită în continuare de cei care editează wikipedia. De exemplu, fundaţia poate să scaneze şi să tehnoredacteze lucrări literare româneşti care sunt deja în domeniul public şi să le facă disponibile pe www.wikimedia.ro. De acolo, wikipediştii le pot copia pe wikipedia foarte uşor sau trimite la proiecte gen Project Gutenberg. De asemenea fundaţia poate avea rol consultativ pentru Statul Român pentru elaborarea de legi şi hotărâri.
Din câte văd, dumneavoastră sunteţi nemulţumit de faptul că informaţia introdusă de dumneavoastră a fost ştearsă de alţii. Asemenea lucruri vor apare întotdeauna. Dar nu se pune problema să finanţăm persoane care să fie "mai egale ca alţii" când vine vorba de editat wikipedia. Aşa văd eu rolul fundaţiei. (Ark 19 iunie 2008 03:09 (EEST))
Reformulare paragraf (21) din Statut
[modificare sursă]Popor wikipedian, încearcă să fii mai concis şi la obiect, aceasta este o pagină pentru comentarii şi propuneri la proiectul de statut.
Eu supun atenţiei colective paragraful (21) - Natura cheltuielilor Asociaţiei, la care propun următoarea reformulare:
(21) Natura cheltuielilor Asociaţiei este:
a) cheltuieli de planificare şi producţie, pentru realizarea de proiecte utile scopului Asociaţiei: achiziţionare de material documentar (cărţi şi publicaţii de specialitate, din ţară şi din străinătate), cumpărare drepturi de autor, etc.;
b) cheltuieli organizatorice, pentru organizarea de întâlniri, simpozioane, conferinţe, etc. utile realizării scopului Asociaţiei;
c) cheltuieli de achiziţii pentru bunuri mobile: mobilier pentru sediu; aparatură electrică şi electronică (computere, imprimante, telefon, fax, aparatură audio-video etc.); consumabile (imprimate, rechizite şi tipărituri) etc.;
d) cheltuieli de achiziţii pentru bunuri imobile: clădiri şi/sau spaţii în clădiri (sediu; filiale)
e) cheltuieli pentru servicii: poştă şi comunicaţii; promovare şi publicitate; chirii şi cheltuieli aferente sediului (apă, gaze, energie electrică, termică, etc.);
f) cheltuieli pentru salarii: pentru personalul angajat (contabil, jurist, personal de curăţenie şi întreţinere, alte categorii de personal);
g) alte cheltuieli utile realizării scopului Asociaţiei şi necuprinse în prezentul statut, dacă sunt aprobate de Consiliul Director.
De asemenea, la componenţa Consiliului Director, propun următoarele (voi reveni cu un text concret de statut, acum expun doar propunerea):
Adunarea Generală să aleagă, din start, pe lângă 5 membri permanenţi, şi 2 membri supleanţi. Se asigură astfel continuitatea exercitării funcţiei executive a Consiliului Director, fără a mai fi nevoie de o convocare extraordinară a Adunării Generale. Membrii supleanţi pot înlocui rapid şi statutar orice membru permanent devenit indisponibil.
BlueMonday 24 noiembrie 2007 04:19 (EET)
- Încă ceva: există undeva o lista pe care să se înscrie cei care doresc să devină membri fondatori? Dacă nu există, trebuie creată. Dacă există, dar a fost închisă, anunţaţi acest lucru. Dacă lista se găseşte pe altă pagină, adăugaţi aici un link. BlueMonday 24 noiembrie 2007 11:33 (EET)
- m:Wikimedia România/Membri - dar nu prea mai este de actualitate.. e atat de veche din pacate... :(--Strainu (Диckуциe) 8 ianuarie 2008 21:02 (EET)
Fonduri?
[modificare sursă]În sfârşit am şi eu timpul şi disponibilitatea să mă implic în povestea cu fundaţia. Întrebarea mea principală este de unde vedeţi să vină fondurile pentru operaţiuni? Eu aş avea şi sediu, şi timp, şi tot ce trebuie ca să facem chestia asta să meargă -- însă nu pot să pun pur şi simplu la dispoziţia unei fundaţii un apartament pe care l-aş putea foarte bine închiria; nu pot să fiu disponibil full time pentru chestia asta şi să mor de foame -- aşadar, de unde vin banii ca să întreţinem fundaţia? Vă aşteptaţi la donaţii directe către Wikimedia România? Există o modalitate de a cere fonduri de la Wikimedia Foundation? Care e planul? --Gutza DD+ 8 ianuarie 2008 14:54 (EET)
- Vorbesc din ce imi amintesc eu ca s-a discutat asta vara. Este posibil sa fi uitat unele chestii si altele sa nu mai fie valabile. Alki se oferise sa se ocupe de partea birocratica, si el + Razvan2001 au spus ca sunt dispusi sa suporte intreaga suma care sa constituie patrimoniul initial al asociatiei. Din pacate in ultima vreme nu i-am mai vazut pe niciunul pe aici, si cine i-ar putea condamna dupa circul din ultima jumatate de an (e doar o observatie, nu o acuza, va rog nu raspundeti la aceasta afirmatie).
- In privinta sediului: din ce spunea Alki, el poate sa fie doar pe hartie, deci ai putea sa inchiriezi linistit apartamentul dupa ce facem fundatia. Partea proasta e ca n-am avea sediu efectiv, dar noi suntem si asa imprastiati in cele 4 zari, n-ar fi o problema daca cel putin la inceput am functiona doar virtual.
- In privinta banilor, s-a vorbit de acel 2%, precum si de sponsorizari (o perspectiva mai realista daca avem o asociatie). Mai mult nu mai tin minte. Mai citeste si aici.
- Ce zic eu ca ar trebui facut: vorbeste cu lumea care s-a declarat interesata. In primul rand Alki, Razvan2001 si Radufan. Ei mi s-au parut cei mai determinati. Era o lista pe undeva pe la meta, dar cred ca nu mai e de actualitate, ar trebui revazuta. Eventual (sau mai degraba eventually) putem incerca o noua intalnire la care sa rezolvam ce nu se poate rezolva pe net.--Strainu (Диckуциe) 8 ianuarie 2008 20:59 (EET)
Şi eu mă îndoiesc ca Alki să mai vrea să ajute; însă oricum, nu hârţogăraia iniţială mă sperie şi nici patrimoniul iniţial (nu ştiu exact despre ce sumă era vorba, dar sunt convins că s-ar strânge fără probleme). Mult mai tare mă sperie finanţarea operaţiunilor ulterioare. Sigur, putem face o chestie fictivă, dar asta nu foloseşte nimănui -- înseamnă doar nişte hârtii în plus. Eu mă gândesc la o chestie făcută ca lumea, cu un birou şi cel puţin un angajat permanent, plus colaboratori pentru chestiile de specialitate (de exemplu contabilitate); cu materiale promoţionale, premii pentru concursuri şamd. Se întâmplă că acum am şi biroul, liber şi mobilat, şi am şi disponibilitatea să mă înham la chestia asta (începând de la hârţogăraie şi mergând până la operaţiunile curente). Dar mă îngrijorează instabilitatea financiară. Una e să ne gândim că la un moment dat o să strângem noi nişte bani din donaţii şi vom da nişte premii şi alta e să mă imaginez la sediul fundaţiei, ghiorăindu-mi maţele de foame, în loc să fac altceva care să-mi aducă bani la sfârşitul lunii. De-asta întrebam dacă nu ştiţi de vreun business model de pe la alte fundaţii. În ultimă instanţă aş putea să scriu la Wikimedia şi să întreb, dar nu am vrut să mă duc atât de departe înainte de a întreba aici. --Gutza DD+ 8 ianuarie 2008 21:23 (EET)
- Asociaţia, dacă s-ar deschide, ar trebui să crească în limita resurselor efectiv disponibile şi conform principiului cardinal al Wikipedia, al voluntariatului. Dacă se vrea o asociaţie cu planuri mari, fonduri mari şi pretenţii şi mai mari, în condiţiile efective de resurse limitate, atât băneşti cât şi resurse umane, atunci ea pleacă cu un enorm handicap şi, foarte probabil, este sortită eşecului. Asociaţia, în viziunea mea, trebuie să lucreze mult până să câştige un oarecare status şi o încredere din partea celor care o susţin. Nimeni nu vrea să rişte. Cred că biroul propriu, domeniul de internet, servere proprii, om angajat (!), sunt toate pentru un viitor mai îndepărtat, nicidecum pentru un început (în momentul de faţă nu găsim 2 wikipedişti care să se înţeleagă între ei, darămite să mai pună şi bani pentru asta). Astă vară s-a discutat realist problema: găsim un spaţiu şi facem formele necesare pentru înfiinţare. Asta este pasul cel mai important. Abia pe urmă ne câştigăm finanţările, ne facem programe, planuri. Chiar dacă Gutza este foarte disponibil acum, înfiinţarea Asociaţiei nu va fi deloc uşoară. Dacă eram o comunitate unită şi dinamică, atunci aveam premisele pentru ceva mare (poate că aveam Asociaţia deja deschisă). În lipsa unor premise avantajoase, sunt obligaţi să adoptăm politica paşilor mărunţi. Aşa văd eu lucrurile. --—RaduTrifan 8 ianuarie 2008 21:43 (EET)
N-am spus nimic de servere şi domenii de internet, astea poate sunt discuţii mai vechi. Însă un birou şi un angajat mi se pare limita de jos a funcţionalităţii; altfel suntem doar o gaşcă cu nişte hârtii în mână. Văd că eşti foarte mirat de ideea de a avea un angajat. Când am fost să discut propunerea de colaborare cu şcolile, am găsit cu greu o după-amiază în care să ajung acolo şi să stau de vorbă cu oamenii ăia. Iar când am tras linie, s-a ales praful de toată povestea aia, care era o oportunitate extraordinară, pentru că nu a avut nimeni timpul să coordoneze eforturile. Cam asta e cu voluntariatul, în opinia mea: contribui când ai timp şi chef, dar planurile concrete care necesită coordonare cu termen limită se cam duc pe apa sâmbetei. Aşa că nu văd dezvoltare fără cel puţin o persoană dispusă să-şi aloce timpul full time pentru asta, iar asta nu se poate fără fundaţie şi fără sediu real, unde să aibă loc întâlniri, discuţii, etc. Eu aşa văd lucrurile. --Gutza DD+ 8 ianuarie 2008 22:02 (EET)
- Nu mirati Guta, ci la fel de inspaimantati de costuri ca si tine - un angajat inseamna costuri de peste 10.000 de lei pe an, in cazul salariului minim pe economie. Eu unul nu cred ca putem face rost de atatia bani din prima. Pe de alta parte, chiar faptul ca "nimeni nu risca nimic" inseamna ca o sa fim ca un corp fara cap fara cineva sa ne coordoneze.
- Domeniul exista, hosting se poate gasi ca suntem destui in domeniu iar traficul nu va fi enorm. --Strainu (Диckуциe) 8 ianuarie 2008 22:10 (EET)
10.000 RON pe an?! Eu mă gândesc la cel puţin 45.000! Asta la limita cea mai de jos posibilă! --Gutza DD+ 8 ianuarie 2008 22:16 (EET)
- Omule, tu dacă porneşti chestia asta trebuie să fi convins că nu vor exista bani acum cum nu vor exista bani nici peste 10 ani. Trebuie să o faci din pasiune, nu din motivaţii financiare. Şi trebuie să o faci pregătit să pierzi resurse, nu să câştigi.--—RaduTrifan 8 ianuarie 2008 22:28 (EET)
- Până nu demult întreaga fundaţie Wikimedia a avut un singur angajat, pe IT, care era absolut necesar în condiţiile traficului generat de proiect, kilometri de servere şi peste 1 milion de dolari buget. Noi pornim cu un angajat. Păi nu mai pune bani nimeni, întreaga credibilitate se duce pe apa sâmbetei. Un angajat costă mult şi presupune câştigul financiar al unei persoane, pe seama Wikipedia, ceea ce distruge credibilitatea proiectului. De altfel Asociaţia necesită şi un contract cu Fundaţia, pentru a putea deveni o filială şi a putea folosi arhitectura, însemnele, numele şi resursele Fundaţiei. În al doilea caz, poate că nu m-am exprimat destul de bine. "Nimeni nu riscă nimic" înseamnă că riscurile se vor limitate. Desigur, eu sunt dispus să contribui regulat cu o sumă de bani, dar nu o consider un risc, pentru că nu va fi de ordinul milioanelor. În orice caz, chestiunea omului plătit iese din discuţie. Atribuţiile, responsabilităţile, munca, se vor împărţi în proporţii variabile, între participanţi, menţinând principiul voluntariatului. --—RaduTrifan 8 ianuarie 2008 22:25 (EET)
Mai aşteptăm opinii. Din punctul meu de vedere scopul primar al fundaţiei este faptul că vom putea avea un om căruia să-i cerem responsabilitate şi un loc unde să se poată strânge lumea "ca acasă". Altfel nu prea văd scopul întregului concept -- vrem fundaţie ca să strângem bani, iar cu banii facem... ce anume? Stai liniştit, cu 45.000 RON pe an pierd, nu câştig. --Gutza DD+ 8 ianuarie 2008 22:33 (EET)
- Am explicat condiţiile in care am ajuns la suma. Evident ca pentru o funcţionare in condiţii optime e nevoie de o suma mult mai mare. Imi pare rau, dar nu numai ca nu am solutii pentru a obtine aceasta suma, dar in conditiile unei comunitati sub 100 de oameni mi se pare nerealizabila. Ca surse de venit ar fi: cotizatii, produse personalizate, donatii (nu stiu daca la noi sunt deductibile in afara de acei 2%), servicii efectuate de asociatie.
- Ca referinta, asa a inceput in franta: http://fr.wikipedia.org/wiki/Wikip%C3%A9dia:Wikim%C3%A9dia_France_(budget) Bugetul era de 500 de euro in primele 6 luni.
- In rest, nu pot decat sa sustin ce a spun Radu, el s-a documentat mai mult pe subiect.--Strainu (Диckуциe) 8 ianuarie 2008 22:29 (EET)
Pentru condiţii optime ar trebui undeva în jur de 60-75.000 -- eu vorbeam de un minim funcţional când am spus 45.000.
Ok, exact la asta voiam să ajung de la început: informaţii despre cum au făcut alţii! În ce perioadă era asta cu 500 de euro în Franţa? Cum au evoluat lucrurile? --Gutza DD+ 8 ianuarie 2008 22:33 (EET)
- Era vorba de 2004. Nu am acces la date curente, stiu doar ca au doar 60 de membri (aprilie 2007) si ca niciunul dintre conducatori nu e platit, nici in fr nici in UK.--Strainu (Диckуциe) 8 ianuarie 2008 22:54 (EET)
Numărul de membri efectivi ai fundaţiei mă aştept să fie mic -- 60 chiar mi se pare mult. Mă surprinde să aflu că nimeni nu e plătit -- dar, ca să nu rămână cineva cu vreo impresie greşită, eu văd angajatul ăla ca fiind calul de bătaie al proiectului, nicidecum ca pe un "conducător". Îmi imaginez scene nasoale, cu tras la răspundere şi discuţii urâte ("pentru ce te plătim dacă nu ai făcut nici măcar asta/cealaltă/aialaltă?"). În fine, om vedea. --Gutza DD+ 8 ianuarie 2008 23:00 (EET)
În altă ordine de idei, Wikimedia UK (Wiki Educational Resources Ltd, după numele oficial) pare să fie o făcătură: "Wiki Educational Resources Ltd is the legal name of the organisation which has been founded in the United Kingdom to undertake a range of educational projects related to free content and to operate as the UK Chapter of the Wikimedia Foundation. Incorporated 14 February 2006, it is a Company limited by Guarantee, registered at Companies House. It will be applying for Charitable status." ([1]) Adică de fapt e o societate cu răspundere limitată (un SRL) care nici după aproape doi ani nu a reuşit să se organizeze cum trebuie.
Pe de altă parte, poate surprinzător, francezii par mai organizaţi: au un site care arată decent ([2]) şi un buget public ([3] -- încă nu e disponibil pe 2007). Într-adevăr, pe 2006 cel puţin nu au avut niciun angajat. Cred că pentru englezi e mai greu pentru că folosesc aceeaşi Wikipedie cu cea organizată de Wikimedia "cea mare", drept care nu au un sentiment de apartenenţă.
Ştie cineva cum e la nemţi? Mai există alte fundaţii Wikimedia respectabile? --Gutza DD+ 8 ianuarie 2008 23:32 (EET)
- Luandu-ma dupa google translate, cred ca asta cautam: [4] Poate stie cineva s-o traduca?--Strainu (Диckуциe) 8 ianuarie 2008 23:39 (EET)
Sunt de acord cu Gutza. Oricare dintre noi poate pleca de exemplu in Suedia sau altă ţară din Europa de Vest unde avem drept de muncă, sa facă rost de un job şi să fie păltit cu mai mult de 600 Euro / lună. Concluzia logică este că a-ţi dedica 8 ore / zi pentru Fundaţia Wikimedia România este un sacrificiu pentru această sumă. În plus, faptul că ratezi o posibilă carieră ca programator de exemplu (care poate castiga si de 10 ori mai mult) pentru a deveni angajat wikimedia, este un real sacrificiu. Eu nu m-aş încumeta la aşa ceva.
În legătură cu fundaţia wikimedia din Franţa. Este uşor de înţeles de ce acolo nu e nimeni plătit. Presupun că majoritatea membrilor sunt persoane care lucrează pe salarii calumea - de la 1.500 Euro în sus, aşa că banii nu sunt deloc o problemă. Ba chiar dacă trebuie să cumpere lucruri în valoare de câteva zeci sau sute de euro pentru buna funţionare a fundaţiei, sunt dispuşi să pună din buzunar. Acolo banii nu sunt aşa o problemă ca în România. E o altă lume.
De unde fonduri? Părerea mea este că strângerea de fonduri prin donaţii de la wikipedişti este o idee foarte proastă. O ideee bună este strângerea de fonduri de la Guvernul României şi alte autorităţi de stat, de la fondurile europene pentru dezvoltare, şi de la fundaţii filantropice. Dar prima dată trebuie să arătăm că am făcut ceva, ca să putem cere bani ca să continuăm. Hai să punem măcar o carte de Ion Creangă (dacă a expirat copyrightul) pe siteul wikimedia.ro. Sau orice altceva, ca să arătăm la potenţialii finanţatori că vrem într-adevăr să facem ceva. Altfel nu are încredere în noi nimeni.
Sunt de părere totuşi că nu trebuie să plătim pe cineva de la bun început. Adică trebuie să înfiinţăm organizaţia, şi să începem cu proiecte ce se pot realiza fără să fie nevoie de bani. Sediul poate fi la unul dintre noi acasă, nu contează unde, doar pentru a avea un sediu în vederea înfiinţării asociaţiei. Fără sediu, presupun că nu te lasă legea să înfiinţezi o asociaţie. În primă fază avem nevoie de bani doar pentru achitarea taxelor pentru înfiinţarea asociaţiei şi pentru a plăti persoana care umblă pentru întocmirea hârtiilor şi obţinerea aprobărilor. Putem plăti un consulant sau un avocat pentru toată partea de birocraţie. Presupun că nu poate costa mai mult de - să zicem - 300 euro toată treaba asta.
Prima prioritate este să avem o asociaţie, care să aibă câţi mai mulţi membri şi/sau simpatizanţi. După aceea putem porni la realizarea unor lucruri care nu necesită bani, dar pentru care avem nevoie de o asociaţie. Una este să scriu eu, wikipedist (Miao Ştrumfinel) un email la o instituţie şi să cer nişte informaţii sau ajutor pentru colaborare, şi alta este ca email-ul să fie trimis de "Conducerea Asociaţiei Wikimedia, o organizaţie cu 10.000 de membri etc). Cifrele contează. Eşti luat mult mai în serios ca asociaţie decât ca persoană fizică, şi e normal să fie aşa.
Avem nevoie de un Director, de consiliu de conducere (care pot fi schimbaţi lunar/anual/oricând), însă pentru început doar pentru a da consistenţă organizaţiei. Persoanele pot fi schimbate oricând. Nu trebuie să plătim pe cineva de la bun început. Chestiunea cu un spaţiu dedicat unde ne putem întâlni, telefonul asociaţiei, secretară, birou şi calculator etc, pot să aştepte. La început este important să identificăm ce proiecte vrem să realizăm, şi să găsim modalităţi de a le duce la capăt fără să avem nevoie de bani (putem colabora cu ziare, universităţi, muzee şi alte instituţii)
Când vom reuşi să strângem fonduri, putem face în aşa fel încât să le folosim fără să existe suspiciuni că vreunul din noi face matrapazlâcuri. De exemplu, alegem o firmă de consultanţă (să zicem firma X) care să ne gestioneze fondurile. Noi nici nu ne atingem de bani. Apoi, realizarea proiectelor noastre le putem de asemenea externaliza către o altă firmă de consultanţă/servicii (firma Y). Astfel, firma Y realizează proiectul (de exemplu realizarea unei baze de date cu orice informaţii care ne sunt utile - cum ar fi de exemplu scanarea/tehnoredactarea primei enciclopedii româneşti, cu copyright expirat). După ce firma Y realizează proiectul şi ne pune la dispoziţie baza de date, firma X plăteşte firmei Y banii cuveniţi. Noi practic doar coordonăm activitatea şi scăpăm de problema gestionării banilor. Externalizăm cât mai mult din activitate. Putem să inventăm alte metode şi mecanisme de funcţionare dar ideea mea este următoarea
Asociaţia decide că are nevoie de realizarea unor proiecte - din punctul meu de vedere proiectele sunt doar achiziţionarea de informaţii care sunt în domeniul public sau cu alte licenţe care permit copierea şi distribuţia. Pentru fiecare proiect în parte:
- este contactată firma Y, care face un deviz pentru realizarea proiectului
- firma Y spune: realizarea acestui proiect costă N lei
- Asociaţia îşi dă acordul pentru pornirea proiectului
- firma Y realizează proiectul şi înmânează rezultatul Asociaţiei
- Asociaţia comunică firmei X să plătească N lei firmei Y
- Rezultatele proiectului sunt puse la dispoziţia publicului
- Asociaţia urmăreşte să atragă fonduri de la finanţatori, arătând încă un proiect realizat, foarte util care ajută la trecerea către Societatea Informaţională (MCTI - Misiune)
- Finanţatorii sunt plăcut impresionaţi de eficienţa, profesionalismul şi devotamentul Asociaţiei şi donează N*N bani, care sunt vărsaţi direct în contul firmei X
- Asociaţia are bani pentru realizarea altor proiecte în continuare
Cred că este important să găsim acel mecanism cât mai perfect, o modalitate de funcţionare a Asociaţiei, în care să eliminăm posibilitatea ca suspiciunile măcar să apară.
Ca o mică concluzie: da, sunt de acord cu Gutza ca avem nevoie de o persoană (sau mai multe) care să se ocupe de tot felul de lucruri organizatorice şi tehnice. Dar nu sunt de acord că avem nevoie de aşa ceva de la bun început. La început avem nevoie de sediu, membri, consiliu de conducere, director, pe care pot fi schimbate oricând. Dar până nu avem Asociaţa, nu putem realiza nici măcar trimiterea unui email către o instituţie, prin care să cerem informaţii de care avem nevoie.
Colaborarea cu şcolile ar fi o treabă extraordinară, dar dacă pentru aşa ceva avem nevoie de o persoană care să se ocupe exclusiv de organizare, putem lăsa proiectul acesta pentru mai încolo. Dar cu siguranţă putem să începem să edităm câteva scrisori deschise prin care să cerem de la diverse instituţii tot felul de informaţii utile. (Ark 19 iunie 2008 04:15 (EEST))
Ordinea evenimentelor
[modificare sursă]Hai sa pastram discutia de mai sus doar pe "cum e la altii" si sa presupunem ca facem fundatia fara angajat si cu un buget minim. Cum cred eu ca ar trebui sa se petreaca lucrurile:
- cineva trebuie sa ia initiativa
- trebuie sa avem cat mai multi oameni participanti la discutie;
- ...
- ajungem sa infiintam asociatia (1, 10 sau 30 de membri - vedem; sediul e fictiv, membrii discuta probabil tot pe wikipedia sau pe o lista de discutii)
- facem rost de ceva bani - tricouri, cotizatii, etc.
- selectam dintre proiectele propuse (pentru ca nu vor fi resurse financiare si umane pentru toate)
- omul cu ideea trebuie sa vina cu un proiect - ce vrea exact sa faca, in cate exemplare, in cat timp (date exacte, nu "vreo 2 luni"), de cati bani ar avea nevoie, de cati oameni ar avea nevoie, cine il mai sustine in afara de asociatie...
- unul din utilizatori (probabil cel care vine cu ideea) e pus responsabil cu realizarea proiectului (pe baza de voluntariat bineinteles); el e responsabil sa coordoneze resursele si oamenii implicati.
- daca proiectul reuseste, URA!
- daca nu, persoana respectiva nu mai poate propune/conduce proiecte ale fundatiei (pe o perioada determinata sau definitiv)
Dupa mintea mea, asta ne va forta pe toti sa devenim responsabili fata de asociatie. Pastram principiul voluntariatului, dar un voluntariat responsabil, nu "fiecare cand are timp" - iti gasesti o perioada in care ai mai mult timp si o folosesti. Ce ziceti, e fezabil ce zic scriu eu aici sau mi-am tocit degetele de pomana?--Strainu (Диckуциe) 8 ianuarie 2008 23:28 (EET)
A si inca o chestie...sper ca nu vreti sa pastram chestia cu consensul. Toate asociatiile locale folosesc votul si cred ca e destul de clar ca nu prea avem sanse sa ajungem la consens.--Strainu (Диckуциe) 8 ianuarie 2008 23:32 (EET)
- Pare o direcţie rezonabilă dacă rămânem fără alternative. Totuşi încă nu sunt pregătit să renunţ la ideea unei forme mai solide de organizare; încă sunt de părere că există căi de a atrage fonduri suficiente pentru a organiza lucrurile mai bine. După părerea mea întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem pentru moment este ce anume suntem dispuşi să încercăm, sau măcar ce suntem dispuşi să planificăm -- deocamdată nu am încercat nimic şi deja dăm înapoi. --Gutza DD+ 8 ianuarie 2008 23:41 (EET)
- Nu mai sunt de părere că există căi de a atrage fonduri suficiente pentru a organiza lucrurile mai bine. :-) Întrebarea însă este pentru mine în continuare ce anume vrem să obţinem? Care este de fapt scopul acestei fundaţii/asociaţii, în forma ei minimalistă? --Gutza DD+ 9 ianuarie 2008 17:56 (EET)
Propunere concretă
[modificare sursă]În urma discuţiilor de mai sus (mă refer în particular la secţiunea #Fonduri? şi în general la discuţiile pe acest subiect), aş vrea să fac o propunere concretă de finanţare şi organizare (detaliile efective organizatorice ar rămâne de discutat).
Să presupunem asociaţia/fundaţia Wikimedia România ar fi deja o realitate, în forma ei minimalistă (sediu fictiv, niciun angajat). Este greu de crezut că vom obţine donaţii directe semnificative, în contextul participării mai degrabă slabe la proiect din partea publicului şi în contextul nivelului de trai din România şi Republica Moldova (sigur, există vorbitori de limba română şi în diaspora, dar cât ne putem aştepta să doneze aceştia, în mod realist?). Cu atât mai puţin probabil mi se pare să obţinem fonduri din vânzarea de materiale cu însemnele Wikipedia (practic nu există nici producători de astfel de materiale şi nici cumpărători de astfel de materiale în ţările vorbitoare de limbă română; vorbesc de concepte generice aici: nu avem un CafePress care să producă astfel de materiale în masă la preţuri accesibile şi nu avem nici o cultură consumeristă care să asigure o piaţă pentru ele). Ca atare, rezultatul ar fi că avem o fundaţie dar nu prea avem ce face cu ea (ok, se pot strânge nişte bani oarecare pentru nişte premii oarecare, dar cam la nivelul ăsta ar trebui să ne limităm). Rezultatele existenţei acestei fundaţii ar fi practic nule: câteva premii simbolice nu vor schimba absolut nimic, aşa cum au arătat şi experienţele anterioare (altfel lăudabile, fără îndoială -- şi în mod cert necesare ca experiment; chiar nu încerc să le minimalizez ca efort, doar constat rezultatele).
Aşa cum am spus şi în secţiunea #Fonduri?, mai degrabă cred că ne trebuie o formă de organizare care să implice un sediu real şi o persoană care chiar să se ocupe în mod real şi responsabil de această fundaţie -- un angajat. Cum am mai spus tot acolo, mă ofer să fiu eu angajatul respectiv şi am şi un sediu absolut rezonabil, amenajat şi disponibil pentru asta. După părerea mea sinceră, este singurul mod în care se pot mişca lucrurile înainte cu adevărat: se pot organiza discuţii, există un birou în care pot fi invitaţi oameni, există un individ care se poate angaja să coordoneze/faciliteze/rezolve lucrurile ca şi angajat full time, şi aşa mai departe. Însă, evident, apare cu atât mai stringentă problema fondurilor. Înainte de a merge mai departe vreau să spun foarte explicit că pentru mine acest aranjament ar fi unul minimalist -- pe "piaţa liberă" aş câştiga în mod cert mai mult decât aş câştiga în acest fel, cumulând veniturile din închirierea sediului cu veniturile provenite din activitatea mea personală; iar asta fără să pun la socoteală stress-ul rezultat din inevitabilele discuţii neplăcute de aici. Aş fi dispus să fac acest efort personal pentru Wikipedia, însă nu vreau să existe vreo urmă de îndoială în faptul că prin asta eu aş face un sacrificiu pentru Wikipedia şi nu invers.
Propunerea mea este să încercăm să obţinem fonduri în principal chiar de la fundaţia Wikimedia "mamă". De ce ne-ar da ei bani? Pentru că, în opinia mea, ar putea fi şi în interesul lor -- nu pretind vreo garanţie de succes, însă cred că merită o încercare.
Wikimedia urmează să angajeze programatori ([5]). România este una dintre pieţele cele mai căutate pentru programatori. Iar eu exact cu asta m-am ocupat până foarte recent: am întreţinut o firmă de programatori cu proiecte internaţionale. Mi se pare simbioza perfectă: eu le ofer nişte servicii de care au nevoie, deţin un sediu gata amenajat pe care-l pot pune la dispoziţie sub preţul pieţii, iar în plus sunt întru totul implicat şi într-o Wikipedia locală.
Întrebarea este dacă voi, ca potenţiali membri ai fundaţiei Wikimedia România, sunteţi de acord cu un astfel de aranjament. Repet, nu pretind că propunerea de mai sus prezintă garanţii -- este foarte posibil ca dacă ajung să propun aşa ceva să mi se răspundă că nu sunt interesaţi, sau că nu au încredere în mine, sau că e împotriva politicii lor de gestionare a fondurilor, sau orice altceva care să implice o decizie împotriva propunerii mele. Vă întreb numai dacă aţi fi de acord de principiu cu un astfel de aranjament şi respectiv ce fel de obiecţii/precizări aţi avea de făcut. --Gutza DD+ 9 ianuarie 2008 01:02 (EET)
Dacă nu sunt obiecţii am să scriu la Wikimedia în cursul zilei de mâine, 10 ianuarie, să vedem ce iese. --Gutza DD+ 9 ianuarie 2008 13:38 (EET)
- Eu n-am nici o obiecţie. Dimpotrivă, mă bucur că se oferă cineva să facă ceva concret. Dar ţi-aş propune să aştepţi mai multe zile pînă să contactezi Wikimedia, poate vine cineva cu idei constructive între timp. — AdiJapan ☎ 9 ianuarie 2008 14:16 (EET)
- O Asociaţie care să-i permită lui Gutza să fie plătit! Am trăit să o văd şi pe asta. Este scandalos.--—RaduTrifan 9 ianuarie 2008 14:30 (EET)
Îmi retrag propunerea. Mă aşteptam să apară discuţii neplăcute în viitor, dar să începem de la bun început în felul ăsta ar fi dezastruos. --Gutza DD+ 9 ianuarie 2008 15:04 (EET)
- Ehee, coane, eu te-am mirosit demult. Dar lasă să vadă singuri muşterii Wikipedia cu cine au de-a face. Asociaţia care o propui tu este de o nesimţire crasă. Pur şi simplu desconsideri la maxim pe wikipedişti. Să fi vrut Jimmy Wales să facă bani de pe Wikipedia, ar fi fost taxat enorm, de proprii wikipedişti în primul rând. Nu întâmplător s-a delimitat foarte clar de Wikipedia, cu Wikia, care este comercială - şi tot este foarte criticat pentru ea. Dacă află presa s-a terminat cu renumele "fondatorului Wiki.ro". Roagă-te să nu citească cine nu trebuie. E un subiect perfect de un can-can de duminică. Plus că enciclopedia deja suferă de credibilitate. Cu asta s-ar pune capac. Oricum, eşti complet discreditat. Mai devreme sau mai târziu îşi vor da seama şi ceilalţi. Eu mi-am dat seama de mai demult. După care ai confirmat şi reconfirmat ceea ce am suspectat despre tine.--—RaduTrifan 9 ianuarie 2008 15:29 (EET)
Mda, m-ai prins. Am vrut să fac în aşa fel încât să fiu disponibil full time pentru Wikipedia, oferindu-i servicii de care are nevoie la preţuri mici, şi am avut nesimţirea crasă să pretind să nu mor de foame în timp ce fac asta. E drept, m-am demascat. Mă întreb de ce nu m-ai lăsat să mă demasc de tot, mergând până la Wikimedia Foundation cu propunerea asta... Mai scuteşte-mă. --Gutza DD+ 9 ianuarie 2008 15:34 (EET)
- Wikipedia se bazează pe voluntariat. A câştiga un salariu pe spatele unui proiect de voluntari care contribuie benevol şi gratuit este profund imoral. --—RaduTrifan 9 ianuarie 2008 15:46 (EET)
Asta este părerea ta, personală şi eronată. Dacă ai impresia că în fundaţii non-profit nu există angajaţi înseamnă că ai o înţelegere defectuoasă a felului în care se petrec lucrurile, dar asta e problema ta şi nu eşti în măsură să faci afirmaţii în privinţa presupusei mele lipse de moralitate pe un astfel de fundament. O fundaţie non-profit nu are profit, asta-i tot. Imporal ar fi ca fondatorul unei fundaţii să considere că i se cuvine surplusul donaţiilor de la sfârşitul unui an, şi ar decide să-şi ia un yaht din banii respectivi. Dar nu asta am propus, ci am făcut o propunere în direcţia în care se îndreaptă oricum WMF, cu sau fără opiniile noastre. Însă am constatat de-a lungul timpului că pentru tine logica e un obstacol neglijabil atunci când te împiedică să tragi concluzii negative despre mine şi încă câţiva de aici, aşa că nu insist. --Gutza DD+ 9 ianuarie 2008 15:57 (EET)
- Nici n-am scris 2 fraze şi ţi-ai retras singur propunerea. Nu eu reprezint comunitatea, deci puteai sta liniştit, chit că opinia mea e eronată. Dar chiar te rog, susţine-o în continuare. --—RaduTrifan 9 ianuarie 2008 16:01 (EET)
Şi ce scop ascuns şi malefic ai reuşit să imaginezi din faptul că am făcut o propunere pe care am retras-o după ce ai declarat că e scandaloasă? Chiar sunt curios, demască-mi toate planurile. --Gutza DD+ 9 ianuarie 2008 16:04 (EET)
- Radu, Wikimedia are deja angajaţi, vezi la Current staff. Şi urmează să mai angajeze şi alţii, vezi la Job openings. Dar te rog, dacă ai altă soluţie spune-o s-o auzim şi noi. — AdiJapan ☎ 9 ianuarie 2008 17:09 (EET)
Primul angajat al Fundaţiei apare în august 2005, după mai bine de 4 ani de funcţionare, pe funcţii necesare menţinerii unui sistem extrem de complex. Voi susţineţi că Asociaţia română să pornească cu fondatorul Gutza drept angajat, pe minim 45.000 de RON pe an. Orice proiect este mort din start, pentru că banii se duc la angajat. Pe lângă faptul că nu există termeni de comparaţie, angajaţii Fundaţiei au intrat acolo prin concurs şi nu se pune problema ca Jimmy Wales să fie angajat sau să câştige bani pe seama Wikipedia. Tot ce ar face Gutza ca angajat poate fi liniştit făcut GRATUIT de membrii asociaţii şi wikipediştii români. Mai mult, dacă Gutza vrea să facă un bine, poate să închirieze apartamentul şi să finanţeze cu banii de chirie activităţile Asociaţiei. Altfel se cheamă că e câştig financiar şi ăsta e un proiect de voluntari, nu de afaceri. Mai o întrebare, câte astfel de Asociaţii, Fundaţii, ONG/uri dubioase, funcţionează în România cu un singur angajat? Pe cine luaţi voi de fraieri? Terminaţi cu aberaţiile astea că n-aveţi cum să câştigaţi bani pe seama Asociaţiei, pe seama Wikipedia. --—RaduTrifan 9 ianuarie 2008 17:28 (EET)
- Cum spuneam, logica îţi joacă feste. Dar renunţ. Închei totuşi cu o sugestie în continuarea firului logic al argumentaţiei tale, în speranţa slabă că poate aşa sesizezi şi tu o problemă: dat fiind că tu eşti cu mult mai dedicat decât mine acestui proiect, îţi sugerez să te muţi cu familia afară într-o cutie de carton şi să-ţi închiriezi apartamentul ca să donezi banii fundaţiei. Altfel se cheamă că profiţi de situaţia ta în detrimentul Wikipedia şi abuzezi de încrederea noastră. --Gutza DD+ 9 ianuarie 2008 17:41 (EET)
Aprob şi susţin dorinţa lui Gutza de a servi comunitatea wikipediştilor din România ca angajat al unei viitoare Asociaţii. Singura rezervă e că, în calitate de angajat al Asociaţiei, n-ar putea fi în acelaşi timp şi membru al board-ului (consiliului de administraţie). --Iulian U. 11 ianuarie 2008 19:40 (EET)
- Mulţumesc pentru votul de încredere, însă nu am nicio intenţie să mai urmez acest demers. M-aş pune atât pe mine cât şi pe MWF într-o situaţie imposibilă dacă apar istericale şi teorii ale conspiraţiei pe enwiki şi pe Meta. În lumina "conversaţiei" de mai sus cred că nu mai e nevoie să adaug nimic. --Gutza DD+ 11 ianuarie 2008 19:45 (EET)
Ma opun
[modificare sursă][Atac la persoană şters. Ideea era că Gutza, AdiJapan şi Iulianu vor să facă bani pe spatele contribuitorilor.] --Pixi 12 ianuarie 2008 00:46 (EET)
Încetaţi!
[modificare sursă]Nu înţeleg. La fiecare discuţie trebuie să se arunce cu noroi şi mizerii? Rowiki văd că devine pentru unii doar un teren de joc al ambiţiilor şi orgoliilor personale. Chiar nu aveţi de când să vă opriţi? --R O A M A T A mesaj 12 ianuarie 2008 10:14 (EET)
- Florine nu ti se pare nimic in neregula ca intr-un proiect voluntar cei care muncesc, cativa zeci, o fac pe gratis, iar cel care nu face mai nimic sa fie platit? Spune-mi, tu participi la ro.wikipedia pentru ca gutza sa primeasca 45.000 ron pe an? Cum ti se pare? Sunt cuvintele lui Gutza, autopropunerea lui, unde naiba sunt ambitiile mele si orgoliile personale? --Pixi 12 ianuarie 2008 11:40 (EET)
- Pentru spectatorii inocenţi de pe margine, să recapitulăm. Discuţia era despre costul unui angajat în general, nu despre costul unui angajat al Wikimedia România, şi nici măcar despre costul angajatului Gutza. Un cost de 45.000 RON pe an se traduce într-un salariu net de 25.000 RON/an adică nici 600 euro net pe lună. Fiindcă vorbim de un post full-time, relativ „high-tech” şi cu oarece responsabilitate, salariul mi se pare ridicol de mic, şi nu prea am speranţe că se vor găsi doritori pentru această sumă. --Iulian U. 12 ianuarie 2008 11:56 (EET)
- Baietica ia uite ce spueai aici:
- Aprob şi susţin dorinţa lui Gutza de a servi comunitatea wikipediştilor din România ca angajat al unei viitoare Asociaţii.
- Si nu e vorba de 500 sau 1000 euro, ci de principiu. Dupa o luna majorati voi aceasta suma, prindeti si voi un os si veti fi de acord. Ce penibil. Wikipedia a devenit o afacere.--Pixi 12 ianuarie 2008 12:07 (EET)
- E ca şi cum Jimmy Wales s-ar pune angajat pe Fundaţie, cu un salariu care echivalează întreg bugetul Fundaţiei (presupunând că s-a strânge suma astronomică de 45.000 de RON de la o mână de oameni). Numai când s-a dat alarma falsă că Wikimedia ar dori introducerea de publicitate, Wales a fost aspru criticat de tot mapamondul. Jimmy Wales al nostru se pune direct în post de angajat, îşi dă şi salariu, iar lumea aplaudă. Este dezolant, imoral, penibil, josnic. --—RaduTrifan 12 ianuarie 2008 12:11 (EET)
- Voi chiar nu înţelegeţi că aceste scandaluri perpetue nu aduc nimic productiv? Pt Dumnezeu, de ce nu organizaţi o întâlnire face-to-face cei ce aveţi probleme unii cu alţii şi să vă clarificaţi problemele personala odată pt totdeauna? Aici nu mai vorbim de politici Wikipedia, ci de antipatii personale. Nu o să câştigăm nimic din asta. Încetaţi odata. --R O A M A T A mesaj 12 ianuarie 2008 17:04 (EET)
- Roamata, am încercat deja, s-a soldat cu rezultate nule de ambele părţi. Nu a fost face to face ci telefonică (Skype pe voce), dar experienţa a fost dezamăgitoare de ambele părţi şi nu s-au putut schimba idei. Din partea mea/noastră ar fi ok dacă am reuşi măcar să ne ignorăm reciproc (asta am încercat după tentativa de demitere), dar uite că nici asta nu se poate. --Gutza DD+ 12 ianuarie 2008 19:09 (EET)
- Voi chiar nu înţelegeţi că aceste scandaluri perpetue nu aduc nimic productiv? Pt Dumnezeu, de ce nu organizaţi o întâlnire face-to-face cei ce aveţi probleme unii cu alţii şi să vă clarificaţi problemele personala odată pt totdeauna? Aici nu mai vorbim de politici Wikipedia, ci de antipatii personale. Nu o să câştigăm nimic din asta. Încetaţi odata. --R O A M A T A mesaj 12 ianuarie 2008 17:04 (EET)
- E ca şi cum Jimmy Wales s-ar pune angajat pe Fundaţie, cu un salariu care echivalează întreg bugetul Fundaţiei (presupunând că s-a strânge suma astronomică de 45.000 de RON de la o mână de oameni). Numai când s-a dat alarma falsă că Wikimedia ar dori introducerea de publicitate, Wales a fost aspru criticat de tot mapamondul. Jimmy Wales al nostru se pune direct în post de angajat, îşi dă şi salariu, iar lumea aplaudă. Este dezolant, imoral, penibil, josnic. --—RaduTrifan 12 ianuarie 2008 12:11 (EET)
- Discuţia pe Skype m-a convins că nu sunt sărit de pe fix că mă împotrivesc influenţei acestui individ în Wikipedia. Dacă spaţiul s-ar transpune din virtual în carne şi oase, Gutza ar fi băiatul care stă pe margine şi nu-l bagă nimeni în seamă. Dar cum spaţiul este virtual, oricine îşi măsoaraă cuvintele, se dă drept altcineva, devine erou.--—RaduTrifan 12 ianuarie 2008 21:20 (EET)
- ...şi iată şi dovada, dacă mai era nevoie de una. --Gutza DD+ 12 ianuarie 2008 21:37 (EET)
- Cel care abia lega două vorbe n-am fost cu siguranţă eu. Oricând disponibil pe Skype, dacă mai ai curajul. Nu de altceva, dar poate aşa îţi mai revii. Tu crezi că dacă "comunitatea" "tace" toţi sunt proştii tăi. Te înşeli. N-ai să ai viaţă bună până nu te apuci de scris. Eu n-am nicio intenţie să plec de la Wikipedia pentru că ştiu clar ce vreau şi ce vreau eu n-are nicio legătură cu tine, tu eşti prea mic pentru acest proiect. Somn uşor--—RaduTrifan 12 ianuarie 2008 22:10 (EET)
- ...şi iată şi dovada, dacă mai era nevoie de una. --Gutza DD+ 12 ianuarie 2008 21:37 (EET)
- Baietica ia uite ce spueai aici:
- Pentru spectatorii inocenţi de pe margine, să recapitulăm. Discuţia era despre costul unui angajat în general, nu despre costul unui angajat al Wikimedia România, şi nici măcar despre costul angajatului Gutza. Un cost de 45.000 RON pe an se traduce într-un salariu net de 25.000 RON/an adică nici 600 euro net pe lună. Fiindcă vorbim de un post full-time, relativ „high-tech” şi cu oarece responsabilitate, salariul mi se pare ridicol de mic, şi nu prea am speranţe că se vor găsi doritori pentru această sumă. --Iulian U. 12 ianuarie 2008 11:56 (EET)
Asociaţie fără personal angajat
[modificare sursă]Aş vrea să vă întreb (sau să ne gîndim) dacă o asociaţie fără personal angajat ar fi viabilă. Cred că în măsura în care este cît de cît posibil, într-o primă etapă ar trebui văzut dacă nu ne putem baza pe voluntariat 100%. Abia dacă nu merge, să trecem la varianta cu un angajat permanent. Recunosc că nu cunosc problema, de exemplu nu ştiu de ce după întîlnirea din august de la Bucureşti lucrurile n-au mai evoluat. La fel, nu ştiu de ce Gutza susţine că soluţia ideală este cu angajat. Nu ştiu nici de ce aceia care au criticat propunerea lui Gutza n-au adus nici o altă soluţie în loc. Şi probabil mai sînt şi alţii care nu înţeleg lucrurile astea, deci poate ar merita un pic discutate. — AdiJapan ☎ 12 ianuarie 2008 20:58 (EET)
- Lipseşte spaţiul care să figureze ca sediu al firmei - spaţiu care poate fi propriul apartament, nu trebuie să funcţioneze în el un birou, cu secretară şi tot tacâmul. Gutza a oferit un sediu dar l-a condiţionat de mai multe chestiuni: angajarea lui, o sumă minimă, fonduri ireal de mari şi de colaborarea cu propria sa firmă. Acest lucru este complet de neacceptat, împotriva spiritului Wikipedia şi o ofensă la adresa tuturor wikipediştilor care au colaborat şi sunt dispuşi în continuare să colaboreze şi să finanţeze toată Wikipedia, GRATUIT, fără nicio recompensă materială. Asta am discutat la Bucureşti, toţi am fost de acord să susţinem activităţile Wikipedia în mod GRATUIT. Cel puţin câţiva dintre noi ne-am oferit să gestionăm GRATUIT toate activităţile, s-au oferit diverse sume de bani, s-au oferit consultanţă legală şi contabilă GRATUITE. Toate proiectele pe care le-ar desfăşura Wikipedia în primii ani de activitate (până la un anume nivel ridicat de complexitate - de previzionat într-un viitor îndepărtat), toate activităţile s-a desfăşura pe efortul asociaţilor şi wikipediştilor, fără nicio recompensă. Sunt necesari bani pentru diverse alte lucruri: cheltuieli pentru publicitate (materiale, tipar, etc.), organizatorice (dacă se organizează diverse acţiuni, întruniri, etc.). Faptul că se vrea pornirea Asociaţiei cu un angajat, care nu are ce gestiona, nu are obiect de activitate care să nu poată fi făcut gratuit de oricare dintre noi, este o jignire la această comunitate. Gutza trebuie nu doar să-şi retragă planul ci să-şi ceară scuze, să demisioneze şi să dispară din peisaj, din respect pentru cine a muncit la acest proiect. Este scandalos, al fel cum e scandalos că acoliţii săi îl susţin până în pânzele albe, călcând tot ce înseamnă principii, călcând şi principiul fundamental pe care stă Wikipedia encilcopedia GRATUITĂ. Este strigător la cer! --—RaduTrifan 12 ianuarie 2008 21:16 (EET)
O întrebare: Cei care vor susţine gratuit Wikipedia, vor menţiona contribuţia lor altor clienţi pe care îi vor servi prin firmele lor? --Turbojet 12 ianuarie 2008 21:22 (EET)
- Nu vreau să mă amestec într-o discuţie care pare că devine delicată, dar sincer eu nu înţeleg în totalitate necesitatea angajării de personal atâta vreme cât oricum nu va fi prea multă activitate. Cel puţin pt început, poate ar fi mai indicat să se bazeze pe voluntariat. Părerea mea (dacă nu mi-a scăpat vreun detaliu). --R O A M A T A mesaj 12 ianuarie 2008 22:21 (EET)
- Discuţia nu e deloc delicată, citeşte mai atent cine ce discută. În tot cazul, conceptul de fundaţie cu vreun angajat este după părerea mea o utopie fără suport din partea Wikipedia Foundation, nu avem cum să ne face vreun plan în direcţia asta. După mine întrebarea ar trebui reformulată astfel: "Care este scopul creării acestei asociaţii?" Am tot întrebat asta mai sus şi nu am primit vreun răspuns concret în afară de câteva vorbe coerente pe care le-am extras cu greu din mesajul plin de ură al lui Radufan de mai sus.
- Văd că propune materiale publicitare tipărite -- unde se distribuie aceste materiale publicitare? Cine le distribuie? Cine le sochează şi le gestionează? Vor sta la Bucureşti, la Timişoara, unde? Mi se pare greu de crezut că ne vom putea organiza în aşa fel încât să gestionăm eficient o astfel de activitate, de la un capăt la celălalt.
- Mai vorbeşte de organizarea de evenimente. Cine participă? Noi? De ce-ar dona unii şi alţii bani ca să ne ghiftuim noi pe la restaurante? Dacă nu participăm noi, atunci pe cine invităm? Ce dorim să obţinem din asta? Ce număr de invitaţi ne propunem să avem, măcar ca ordin de mărime? În ce cadru? (picnic, restaurant de familie, hotel, etc) Ce buget ne-ar trebui ca să atingem acest scop?
- Mie unuia mi se pare că până nu avem măcar câteva idei cristalizate şi puse pe hârtie (mă rog, mutatis mutandis) nu vorbim despre acest demers, în forma lui minimalistă, decât pentru că e la modă şi "au şi alţii". --Gutza DD+ 12 ianuarie 2008 23:01 (EET)
- N-avea grijă, îţi trimit şi primesc materialul publicitar care trebuie împărţit. Vezi doamne francezii sau ceilalţi care au deschis asociaţii au fost utopici de s-au descurcat fără să angajeze pe nimeni. Dar dacă Asociaţia te angajează pe 45.000 Ron pe an dar nu reuşeşte decât să strângă 5.000 de RON şi promisiuni pentru alţi 100.000, salariul, conform legii trebuie să fie plătit şi îl plăteşte cine? Asociaţii, singurii care îşi asumă responsabilitate. Din părţi îţi plătesc eu ţie 1.000 de euro pe lună. Lasă, să dea D-zeu să avem atâta treabă şi atâţia bani încât să fim nevoiţi şi să ne permitem să scoatem un post la concurs pentru vreun job absolut esenţial. Până atunci mai sunt multe articole de scris. Aşa că las-o baltă cu afacerile că ăsta nu e locul potrivit, dacă încă nu te-ai prins. --—RaduTrifan 12 ianuarie 2008 23:08 (EET)
- Radufan, am să-ţi scriu aici cu aldine şi majuscule, poate-ţi intră Dumnezeului în cap: NU AM PROPUS SĂ IAU VREUN BAN DIN DONAŢII, CI DE LA WIKIMEDIA FOUNDATION. E clar? Şi ca să mai lămurim un aspect, nu am implicat vreo firmă de-a mea în propunerea de mai sus. Toate gândurile mele legate de profit se află exclusiv în mintea ta.
- Revenind la asociaţia în forma ei minimalistă, să înţeleg că trebuie să mergem pe încredere că o vei coordona cum trebuie şi nu este nevoie de vreun plan preliminar? --Gutza DD+ 12 ianuarie 2008 23:22 (EET)
- Mie unuia mi se pare că până nu avem măcar câteva idei cristalizate şi puse pe hârtie (mă rog, mutatis mutandis) nu vorbim despre acest demers, în forma lui minimalistă, decât pentru că e la modă şi "au şi alţii". --Gutza DD+ 12 ianuarie 2008 23:01 (EET)
- Salariul se chiamă câştig material şi este opusul voluntariatului. Dacă vrei salariu, scrie la Wikimedia Foundation sau la Oficiul Forţelor de Muncă, dar nu veni aici cu miloaga sau cu propuneri de afaceri. Aici nu e secţiunea "Locuri de muncă", e o ENCICLOPEDIE ca să înţelegi mai bine.--—RaduTrifan 12 ianuarie 2008 23:44 (EET)
- Acum s-au schimbat acuzaţiile, iar răspuns la întrebarea pe tema discuţiei din această secţiune n-am primit. Ce-ai zice de un pic de coerenţă, for a change? --Gutza DD+ 13 ianuarie 2008 00:09 (EET)
O sa incerc sa ignor derapajele astea fara incetare si sa incerc sa ofer cat de multe informatii pot, in speranta ca se vor implica si oamenii care stau deoparte de frica scandalurilor. Deci, s-o luam pe rand:
- Adi - singura problema majora in iunie a fost lipsa sediului. Kosson promisese ca se intereseaza, dar pana la urma nu ne-a putut ajuta; cu o contra-propunere s-a venit - asociatia fara angajati - vezi si sectiunea "Ordinea evenimentelor" de mai sus
- Turbojet - nu sunt sigur ce vrei sa spui; banuiesc ca te referi la cazul in care o companie presteaza gratuit niste servicii din domeniul ei de activitate asociatiei, apoi o prezinta drept "client multumit". Daca la asta te refereai, nu cred ca ii poate impiedica cineva.
- Roamata - nu cred ca mai crede cineva in mod realist in ideea unei persoane.
Si ca sa raspund si la intrebarea de la inceput: cred ca ar fi viabila macar ca "umbrela" a activitatilor membrilor din diverse orase. Ca persoana fizica nu poti sa folosesti insemnele Wikimedia. Ca asociatie afiliata la Wikimedia Foundation in schimb... Tot ce s-ar face peste nivelul asta ar fi deja un bonus pentru mine.--Strainu (Диckуциe) 13 ianuarie 2008 00:51 (EET)
Văd aici o întrebare foarte bună formulată de Gutza: "Care este scopul creării acestei asociaţii?". În ce mă priveşte, după câteva luni de activitate pe wikipedia.ro, am ajuns la concluzia că ar fi foarte util dacă am avea o Asociaţie, în care să fiu membru, iar această asociaţie ar putea avea obţine anumite informaţii pe care eu unul le doresc în vederea adăugării de conţinut pe wikipedia, mult mai uşor decât aş putea eu singur să le obţin. Ca un mic exemplu: doresc să scanez şi să introduc în wikisource / Project Gutenberg anumite opere literare vechi, documente istorice care sunt păstrate în arhivele unor muzee şi instituţii de învăţământ. Sau doresc alte informaţii de la instituţii publice, de la ziare şi de la alte organizaţii. Ei bine, sunt mult mai mari şanse ca o Asociaţie serioasă, cu mulţi membri să le obţină decât să le obţin eu de unul singur. Bineînţeles, după ce am început să dezvolt ideile, imaginaţia mi s-a inflamat: putem strânge fonduri, din fonduri să plătim oameni care să tehnoredacteze cărţile vechi cu copyright-ul expirat, putem să facem petiţii prin care să cerem una alta de la Statul Român (ca de exemplu legi mai bune / eficiente care să oblige autorităţile de stat să publice informaţii elementare pe site-urile lor - mic exemplu: Institutul Naţional de Statistică să publice tot felul de date uitle pentru informarea publicului şi utile pentru wikipedieni pentru a introduce date esenţiale despre România în enciclopedie). Putem să cerem ajutor de la ziare ca să ne furnizeze informaţii pe care le considerăm foarte utile şi esenţiale pentru wikipedia. Dacă devenim o organizaţie puternică, inclusiv autorităţile legislative (parlament, guvern, ministere etc) pot să utilizeze Asociaţia noastră pe post de consultant în vederea realizări / perfectării legilor ce privesc îmbunătăţirea accesului la informaţie. Putem face multe alte, probabil. Odată imaginaţia dezlănţuită, ideile vin. Acum două zile am întrebat la cafenea cine este pentru înfiinţarea unui ONG şi am fost îndreptat spre pagina aceasta. Eram încă inflamat de ideea că putem face o organizaţie mare şi tare, fonduri, bani pentru proiecte etc. Aşa că i-am dat dreptate lui Gutza ca avem nevoie de o persoană plătită (sau mai multe), fonduri etc. Dar chiar pe măsură ce editam mesajul în care îi dădeam dreptate, realizam că se poate porni şi fără fonduri şi planuri foarte mari. Iar acum sunt ferm convins că nu trebuie să pornim de la început cu fonduri, oameni plătiţi etc. Ţin să menţionez că sunt total de acord cu Radufan când spune "Asociaţia, în viziunea mea, trebuie să lucreze mult până să câştige un oarecare status şi o încredere din partea celor care o susţin. Nimeni nu vrea să rişte. Cred că biroul propriu, domeniul de internet, servere proprii, om angajat (!), sunt toate pentru un viitor mai îndepărtat, nicidecum pentru un început". Văd că Gutză a insistat de la început până la capăt că trebuie să angajăm pe cineva chiar de la înfiinţarea Asociaţiei şi s-a oferit voluntar pentru aşa ceva. În mintea mea, pot fi 2 motive pentru care insistă atât de mult:
- 1. Este foarte pornit pe ideea că aşa este mai bine şi eficient pentru realizarea proiectelor sau:
- 2. Are interese mercantile şi meschine, vrea să profite material de situaţie
Pot fi şi alte motive dar eu numai pe acestea două mi le pot imagina acum. Având în vedere că eu nu sunt clarvăzător, nu am de unde să ştiu dacă vrea să profite sau pur şi simplu aşa crede el că e mai bine.
Cert este că îl înţeleg că Asociaţia poate fi mai eficientă dacă avem un om sau mai mulţi dedicat(i) non stop pentru proiect şi că trebuie plătiţi. Dar nu sunt de acord că trebuie să pornim de la început la modul acesta. În fine, este o diferenţă de opinii şi nu este nimic rău în asta.
În fine, ca să răspund la întrebarea lui Gutza, eu unul am venit cu răspunsuri la întrebare aici Obiectivele, Proiectele şi Rolul Asociaţiei / Fundaţiei. Sper că şi alţii să o facă. Trebuie să ne fie clar de ce vrem Asociaţia, şi sunt foarte curios ce gândesc alţi wikipedieni. Ce anume doresc alţi wikipedieni şi de ce cred ei că existenţa Asociaţiei ar ajuta la realizarea acelor obiective dorite. Eu unul mi-am expus dorinţele şi de ce cred că Asociaţia ar ajuta la realizarea lor. Sper ca şi alţii să o facă Ark 20 iunie 2008 04:07 (EEST)
Alte asociaţii
[modificare sursă]Vreau să vă spun ce am aflat în această seară pe canalul irc #wikimedia-de. Ei au înfiinţat asociaţia în 2005 şi au funcţionat doi ani fără angajat, iar din 2007 au un angajat şi un om care e plătit dintr-o sponsorizare şi care lucrează 1/2. Wikipedia poloneză funcţionează foarte bine fără angajat, iar singurele asociaţii care au angajat sunt cele din SUA şi Germania. Angajatul presupune o cheltuială permanentă, este ceva ce nu ne putem permite, mai ales că ro.wiki nu este mare. Cei cu care am vorbit mi-au spus că poate funcţiona foarte bine fără angajaţi, aşa că nici nu cred că ar trebui să ne mai punem problema angajatului. Eu cred că foarte mulţi sunt de părere că asociaţia ar fi doar un moft, o modă şi nu e deloc aşa. Nu cunoaşteţi problemele reale ale proiectelor, dacă gândiţi aşa. Din banii care s-ar strânge s-ar putea derula proiecte de digitalizare a unor lucrări care ar putea fi incluse la Wikisursă, susţinerea concursului de scriere, derularea unor proiecte de mediatizare a Wikipediei în şcoli, întâlniri cu cei de la alte asociaţii (cei cu care am vorbit mi-au spus că ei au fost deja în Polonia şi au făcut un schimb de experienţă cu cei de acolo). Din păcate eu nu vă pot ajuta deocamdată cu mare lucru de aici, asociaţia trebuie înfiinţată în România. --Emily | disc. 13 ianuarie 2008 00:14 (EET)
- Mulţumesc Emily pentru ideile concrete. Mă necăjeşte să constat că înclini şi tu către afirmaţii tendenţioase şi transparente ("nu cunoaşteţi proiectele reale ale proiectelor dacă gândiţi [că e un moft]"). Am spus foarte clar că este un moft în lipsa unor idei cristalizate, nu că e un moft pur şi simplu. Iar în urma acestei afirmaţii te-ai ostenit să intri pe IRC şi să vii cu nişte lucruri concrete exact de la fundaţia germană, cea de care întrebam şi mai sus (nu cunosc limba şi nu m-am putut documenta).
- Digitalizarea lucrărilor este fără îndoială un scop perfect legitim, dar de ce este nevoie de fonduri? Sunt lucrări de asemenea natură încât operaţiunea nu se poate face pe un scanner obişnuit? Întrebarea este perfect onestă, nu caut ceartă.
- Nu vreau să mă pronunţ în privinţa premiilor pentru concursurile de scriere, dar e posibil să fie o idee bună. Nu vreau să intru în prea multe detalii aici ca să nu stârnesc o polemică ce ar deturna discuţia.
- De ce sunt necesare fonduri pentru mediatizarea Wikipediei în şcoli? De ce nu s-a făcut asta GRATIS de către voluntari, ca să-l parafrazez pe Radufan, atunci când am adus eu exact această oportunitate aici? La asta chiar aş vrea un răspuns, dacă se poate. --Gutza DD+ 13 ianuarie 2008 00:33 (EET)
- Da, este nevoie de ceva mai mult de un scanner ieftin pentru a digitiza cartile vechi si cele groase - un scanner le distruge deschizandu-le la 180°. In plus trebuie si un soft OCR bun sau oameni care sa faca transcrierea.--Strainu (Диckуциe) 13 ianuarie 2008 01:12 (EET)
În privinţa digitalizării este nevoie de fonduri, pentru că ar fi nevoie şi de o mică susţinere materială a celor care doresc să se ocupe de digitalizarea în întregime a unei cărţi de exemplu. Nu ne putem baza numai pe voluntari, deoarece Wikisursa are foarte puţini contribuitori, majoritatea dintre ei nici măcar nu sunt fericiţi posesori ai unui scanner.
Mediatizarea gratis în şcoli se poate face, numai să găsim doritori şi un proiect concret. Eu am văzut că germanii au un astfel de program şi aş putea să citesc de acolo pe ce s-au dus efectiv banii. Concursul de scriere, nu l-am enumerat doar pentru că m-am ocupat eu de el, ci pentru că am observat că a fost ceva benefic pentru ro.wiki. S-au scris foarte multe articole de calitate în perioada în care s-a desfăşurat concursul şi ar fi păcat să nu îl organizăm şi în viitor. --Emily | disc. 13 ianuarie 2008 01:15 (EET)
- "Mediatizarea gratis în şcoli se poate face, numai să găsim doritori şi un proiect concret." A existat proiect concret, doritori n-au existat. Se vor schimba oamenii odată cu crearea asociaţiei? --Gutza DD+ 13 ianuarie 2008 01:18 (EET)
Imoralitatea pretinderii de bani pentru chirie
[modificare sursă]Asociaţia n-ar avea, cel puţin la început, prea multe de făcut, în condiţiile în care rowiki e găzduită pe serverele Wikimedia, deci nu are cheltuieli cu asigurarea spaţiului pe stocare a informaţiilor. Nu văd ce ar putea face un angajat full-time la stadiul actual. Propunerea lui Utilizator:Gutza de a închiria o odaie proprietate proprie "sub preţul pieţii" (preţul pieţii de închirieri la Bucureşti e destul de mare) mi se pare imorală din următoarele motive: Dacă Gutza ar închiria o odaie din propria casă unei familii, după închiriere nu ar mai avea acces la odaia respectivă. În condiţiile închirierii odăii către presupusa Asociaţie Wikipedia România, unde tot el ar fi unic angajat, odaia respectivă ar fi în continuare la dispoziţia sa, putînd-o folosi după bunul plac, singurul sacrificiu real presupus de această închiriere fiind un sertar unde să ţină actele legate de asociaţie. Ar fi deci o închiriere fictivă, pe hîrtie se închiriază o odaie (se pot astfel trece pe cheltuiala asociaţiei şi cheltuieli legate de încălzirea odăii în timp de iarnă, curent electric folosit, eventuale lucrări de întreţinere a spaţiului - zugrăvit să zicem), dar de fapt nu se închiriază decît un sertar. Eu cred că la acest stadiu ar trebui să ne bizuim pe voluntariat şi în privinţa sediului, dacă e să se plătească bani pentru chiria unui sediu (mai ales la preţurile din Bucureşti) cred că toate eventualele donaţii vor merge pe chirie. Eu nu văd rostul unei asociaţii într-un asemenea caz.--MariusM 13 ianuarie 2008 17:14 (EET)
- Poate ar fi util să te uiţi la bugetul propus în loc să speculezi ce anume aş fi putut înţelege eu prin "sub preţul pieţii"; de asemenea te-ar putea interesa să te uiţi şi la sursa propusă a fondurilor. Unde pui că era doar o pre-propunere, oricum discuţia reală despre buget ar fi avut loc cu WMF, nu cu comunitatea rowiki. Dar, evident, a fost o greşeală de bună credinţă din partea lui MariusM, ca de obicei. --Gutza DD+ 13 ianuarie 2008 17:17 (EET)
- N-am făcut nici o greşeală, am comentat o propunere făcută de însuşi Gutza, n-am născocit nimic de la mine. Afirmaţia lui Gutza că aş fi făcut o greşeală constituie un atac la persoană, fapt despre care i-am atras atenţia pe pagina sa personală. Am înţeles că dl. Gutza vrea să tapeze de bani WMF folosindu-se de autoritatea rowiki (recent intrată în categoria Wikipediilor "mari" de peste 100000 de articole, deci prilejul e potrivit). Dacă banii de la WMF vor folosi în mare parte pentru plata unui angajat permanent, chirie şi întreţinere sediu care aparţine tot angajatului permanent, nu văd folosul pentru rowiki. Cheltuielile de acest tip nu trebuie să depăşească 10% - 15% pentru o asociaţie serioasă.--MariusM 13 ianuarie 2008 17:42 (EET)
- Zău, n-ai făcut decât să comentezi o propunere făcută de mine însumi fără să născoceşti nimic de la tine? Bine, hai să luăm la rând toate afirmaţiile de mai sus, ca să ne lămurim:
- "Asociaţia n-ar avea, cel puţin la început, prea multe de făcut, în condiţiile în care rowiki e găzduită pe serverele Wikimedia, deci nu are cheltuieli cu asigurarea spaţiului pe stocare a informaţiilor." -- se reduce la "Asociaţia n-ar avea prea multe de făcut [pentru că] nu are cheltuieli cu asigurarea spaţiului pe stocare a informaţiilor." Opinie personală; raţionament defectuos (Asociaţia n-ar avea prea multe de făcut în opinia lui MariusM; pe de altă parte, de ce asigurarea spaţiului de stocare a informaţiilor ar fi singurul motiv posibil ca asociaţia să aibă ceva de făcut, iar lipsa acestei necesităţi duce în mod direct la lipsa activităţii?)
- "Nu văd ce ar putea face un angajat full-time la stadiul actual." -- opinie personală incompatibilă cu propunerea propriu-zisă ("nu văd ce ar putea face"; am lămurit în propunerea de sus foarte exact ce ar putea face un angajat full-time).
- "Propunerea lui Utilizator:Gutza de a închiria o odaie proprietate proprie "sub preţul pieţii" (preţul pieţii de închirieri la Bucureşti e destul de mare) mi se pare imorală din următoarele motive" -- opinie personală ("mi se pare imorală")
- "Dacă Gutza ar închiria o odaie din propria casă unei familii, după închiriere nu ar mai avea acces la odaia respectivă. În condiţiile închirierii odăii către presupusa Asociaţie Wikipedia România, unde tot el ar fi unic angajat, odaia respectivă ar fi în continuare la dispoziţia sa, putînd-o folosi după bunul plac, singurul sacrificiu real presupus de această închiriere fiind un sertar unde să ţină actele legate de asociaţie. Ar fi deci o închiriere fictivă, pe hîrtie se închiriază o odaie (se pot astfel trece pe cheltuiala asociaţiei şi cheltuieli legate de încălzirea odăii în timp de iarnă, curent electric folosit, eventuale lucrări de întreţinere a spaţiului - zugrăvit să zicem), dar de fapt nu se închiriază decît un sertar." -- afirmaţii false, speculaţii nefondate şi raţionamente ilogice; am spus explicit că membrii asociaţiei ar avea un loc în care să se simtă "ca acasă"; renovările intră în mod implicit în sarcina proprietarului, nu a chiriaşului, deci se fac presupuneri absurde despre ce-aş fi putut eu propune, în condiţiile în care n-am propus aşa ceva.
- "Eu cred că la acest stadiu ar trebui să ne bizuim pe voluntariat şi în privinţa sediului, dacă e să se plătească bani pentru chiria unui sediu (mai ales la preţurile din Bucureşti) cred că toate eventualele donaţii vor merge pe chirie." -- opinie personală bazată pe premise false ("eu cred că..."; "la preţurile din Bucureşti" -- fals; "toate eventualele donaţii vor merge pe chirie" -- fals: nu a fost niciodată vorba să se plătească vreo chirie din donaţiile pe care le primeşte asociaţia română, toată discuţia a fost legată de un buget pe care oricum îl are la dispoziţie WMF pentru programare).
- Deci absolut toate afirmaţiile fie au baze defectuoase, fie sunt speculaţii, fie sunt pur şi simplu false. Iar MariusM mă acuză de atac la persoană când calific mesajul respectiv ca şi constituind o greşeală. Poate ar trebui amintit că acuzaţiile de atac la persoană în lipsa atacului propriu-zis contituie ele însele atacuri la persoană. --Gutza DD+ 13 ianuarie 2008 21:51 (EET)
- Ca să stingem onorabil chestiunea, propun ca MariusM să şteargă formatul FAP de pe pagina mea de discuţii în lumina explicaţiilor de mai sus. --Gutza DD+ 13 ianuarie 2008 21:56 (EET)
- Gutza, ai observat corect că mi-am exprimat nişte opinii personale. Am impresia că tu consideri însuşi gestul de a exprima opinii personale, cînd acestea contravin alor tale, drept "greşeală", caz în care într-adevăr formatul FAP de pe pagina ta nu e justificat şi o să ţi-l şterg (ai făcut tu afirmaţii mult mai grave pentru care meritai formatul ăla şi nu l-ai primit). Nu consider însă că opiniile mele în acest caz particular ar constitui "raţionamente defectuoase sau ilogice" şi nici "afirmaţii false". Cred că sînt raţionamente logice. Prin donaţii primite de o eventuală asociaţie "Wikipedia România" eu includ şi posibile donaţii de la Wikimedia Fundation, care tot pentru Wikipedia română le-ar da, nu pentru Bogdan Stăncescu. Nu sînt convins că dacă ai deveni angajat cu carnet de muncă al Wikipediei ai face semnificativ mai mult pentru Wikipedia România decît faci acum fără nici un ban. Nu ştiu cît de serioasă e propunerea ta ca la posibilul sediu închiriat de la tine membrii asociaţiei Wikipedia să se simtă "ca acasă". Înseamnă asta că dacă am drum pe la Bucureşti, rămîn acolo peste noapte şi n-am chef să plătesc hotelul, pot dormi la sediul asociaţiei "Wikipedia România"? Hm, ar fi o idee, poate o să ajungă să-mi placă ideea cu asociaţia. Rămîn însă la părerea că o asociaţie serioasă nu cheltuie pentru nevoi proprii mai mult de 10-15% din banii încasaţi. Prin nevoi proprii înţeleg: personal angajat, chirie sediu, cheltuieli de funcţionare (încălzire sediu, curent electric, apă (angajatului trebuie să i se asigure condiţii, să aibe unde să se spele), abonament telefon, internet, consumabile, protocol, în funcţie de contractul de închiriere poate include reparaţii sau zugrăveli ale sediului). La stadiul actual cred că e destul dacă beneficiul celui care ar accepta să ofere în propria casă loc pentru sediul Asociaţiei "Wikipedia România" ar fi dreptul de a trece abonamentul de internet (care include şi telefonie cu minute gratuite în unele cazuri) pe cheltuiala asociaţiei.--MariusM 14 ianuarie 2008 01:47 (EET)
- MariusM a şters formatul FAP de pe pagina mea de discuţii, oferind aceeaşi explicaţie ca cea de mai sus. Deşi nu sunt de acord cu afirmaţiile sale punctuale (vezi mai jos), apreciez efortul de a dezamorsa situaţia şi voi ignora atât acuzaţiile sale nejustificate de atac la persoană cât şi mesajul său anterior din această secţiune.
- Referitor la mesajul lui MariusM de deasupra, aş vrea să aduc unele clarificări.
- "Prin donaţii primite de o eventuală asociaţie "Wikipedia România" eu includ şi posibile donaţii de la Wikimedia Fundation, care tot pentru Wikipedia română le-ar da" -- din câte ştiu, nu există vreun canal de transfer al donaţiilor de la WMF la asociaţiilor locale; de altfel, aceasta a fost prima întrebare pe care am pus-o pe această pagină, iar în lipsa vreunui răspuns oarecare înclin să cred că nu e cazul. Pe de altă parte, chiar dacă printr-un efort colectiv de imaginaţie ne-am putea pune în situaţia în care să credem că WMF ar putea oferi ceva bani în mod specific pentru funcţionarea fundaţiei/asociaţiei româneşti, mă văd nevoit să reiterez pentru a mia oară că în propunerea mea concretă eu aş fi absorbit exclusiv fondurile dedicate a priori programatorilor şi nicidecum cele asociate ipotetic secţiunii româneşti a fundaţiei.
- "Nu sînt convins că dacă ai deveni angajat cu carnet de muncă al Wikipediei ai face semnificativ mai mult pentru Wikipedia România decît faci acum fără nici un ban." -- e libertatea ta să fii sau să nu fii convins de orice ai dori să fii sau să nu fii convins. Însă ce legătură ar putea avea convingerile tale sau lipsa ta de convingeri cu discuţia de faţă îmi scapă.
- "Nu ştiu cît de serioasă e propunerea ta ca la posibilul sediu închiriat de la tine membrii asociaţiei Wikipedia să se simtă "ca acasă"." Mă necăjeşte să văd că din nou nu ştii, aşa după cum deasupra nu erai convins. Te asigur că era foarte serioasă. Dar la timpul trecut -- a fost foarte serioasă, acum nu mai există (ştiu, a fost doar o scăpare, nu trebuie să te justifici). În plus, toată extrapolarea ta din continuarea mesajului eludează întru totul ghilimelele pe care le-am inclus atât eu cât şi tu cu meticulozitate în jurul expresiei "ca acasă". (Mă refer la această continuare a ta: "Înseamnă asta că dacă am drum pe la Bucureşti, rămîn acolo peste noapte şi n-am chef să plătesc hotelul, pot dormi la sediul asociaţiei "Wikipedia România"? Hm, ar fi o idee, poate o să ajungă să-mi placă ideea cu asociaţia.") Cu ghilimele incluse, mesajul meu este foarte clar pentru orice cititor de bună credinţă: orice membru al asociaţiei ar fi putut să vină, să plece, să discute, să organizeze discuţii -- iar nu să stea în pijama, să doarmă şi să se uite la televizor (sper că poţi extrapola exemplele aşa da şi respectiv aşa nu fără indicii suplimentare din partea mea).
- Tot restul mesajului tău se bazează, încă o dată, pe premise false, deşi te-am rugat mai sus să citeşti propunerea în sine. Te rog încă o dată să citeşti propunerea mea şi să comentezi, dacă simţi o nevoie incontrolabilă de a comenta (dat fiind că oricum mi-am retras-o) numai în contextul în care a fost făcută propunerea şi nu pe baza unor supoziţii sau speculaţii personale. Mulţumesc. --Gutza DD+ 14 ianuarie 2008 02:26 (EET)
- Am observat că din prima ta intervenţie te-ai gîndit la WMF ca sursă de obţinere a fondurilor. Eu n-am cunoştiinţe despre WMF, sînt un simplu utilizator fără statut, dar din reacţiile unora mai pricepuţi decît mine în astfel de treburi, precum Radufan şi Pixi, am dedus că posibilitatea obţinerii de fonduri de la WMF e reală. Nici alţii care au intervenit pe această pagină (AdiJapan, IulianU ş.a.) n-au pus la îndoială această posibilitate. Am considerat că există consens pe ideea că da, WMF va putea fi convinsă să dea bani. Acum văd că o aduci din condei, pe motiv că nimeni n-a dat amănunte tehnice exacte despre cum se obţin banii zici că "înclini să crezi" că banii ăia nici nu se pot obţine, dar tot tu ziceai că "discuţia reală despre buget ar fi avut loc cu WMF". Las pe alţii să tragă concluziile de aici.--MariusM 14 ianuarie 2008 03:19 (EET)
- Iartă-mi neştiinţa, dar poţi te rog să aduci vreun suport real afirmaţiei conform căreia "din reacţiile unora mai pricepuţi decît mine în astfel de treburi, precum Radufan şi Pixi, am dedus că posibilitatea obţinerii de fonduri de la WMF e reală". În privinţa restului mesajului tău te invit pentru a mia plus una oară să citeşti propunerea mea concretă de pe această pagină, adusul din condei îţi aparţine. --Gutza DD+ 14 ianuarie 2008 03:35 (EET)
Eu aş zice că toată discuţia asta începe să fie aberantă. A fost odată o propunere a lui Gutza, a întîmpinat obiecţii, Gutza şi-a retras-o. Am încălecat pe-o şa. A continua discuţia la nesfîrşit nu va aduce nimic bun. Ea n-are decît rostul pentru una din părţi de a lovi cu sete în cealaltă. Cui îi foloseşte? Cred că Gutza s-a lecuit pe vecie să mai facă propuneri care să includă chiar şi o aluzie la bani, oricît de bună ar fi de fapt propunerea.
În schimb am cerut de vreo două ori de-a lungul discuţiei să se aducă şi alte propuneri, constructive şi mai bune decît a lui Gutza. Evident: ioc. E mai important să scoţi ochii cuiva decît să vii cu o soluţie, nu? Mai ales că din cîte se vede pedeapsa pentru crima de a face o propunere este teribilă. — AdiJapan ☎ 14 ianuarie 2008 05:31 (EET)
- Eu zic că discuţii de acest fel pot aduce şi lucruri bune pentru proiect. Adi, nu e mult de cînd tu însuţi cereai eliminarea din acest proiect a celor care au venit aici pentru a-şi promova "dorinţele şi interese personale", lăudîndu-l pe Pixi pentru înţelepciunea de a fi sesizat asemenea cazuri înaintea ta [6].--MariusM 15 ianuarie 2008 00:15 (EET)
Foarte bine observat, aşa este -- cei care vin aici pentru a-şi promova dorinţele şi interesele personale în detrimentul Wikipedia nu sunt bineveniţi în acest proiect. --Gutza DD+ 15 ianuarie 2008 00:20 (EET)
Probleme cu statutul
[modificare sursă]Nu inteleg ce se doreste prin formularea "(Adunarea Generala nu poate decide, ea fiind o mulţime cu păreri care trebuiesc valorificate. Ea poate desemna prin mandat, exprimat prin vot, persoane capabile şi de încredere care să decidă şi să aplice hotărarile Adunării Generale)" de la articolul (40). De asemenea, poate vor exista si ceva reactii la propunerile de aici.--Strainu (Диckуциe) 14 ianuarie 2008 18:56 (EET)
Banul ochiul dracului
[modificare sursă]Mă aşteptam să apară discuţii neplăcute în viitor, dacă cineva beneficiază numai un ban celilalţi administratori vor fi revoltaţi, simţindu-se înşelaţi pe undeva au dreptate. De acea -Gutza fii foarte prudent cu propunerile financiare --P-7 ✍ 16 ianuarie 2008 12:59 (EET)
- De acord -- dar ce vrei mai rezonabil decât faptul că mi-am retras propunerea la prima obiecţie? --Gutza DD+ 16 ianuarie 2008 13:09 (EET)
Propuneri ale lui Gheorghe Brînduş
[modificare sursă]Mutat din corpul proiectului propriu-zis:
- Inceput propuneri
Textul (general, al întregului proiect) este prea stufos, cu cuvinte, sintagme, expresii, fraze inutile sau parazitare. - alineatele nu trebuie să fie numerotate (păstrîndu-se numerotarea pentru alte aspecte); - la pct. 1 trebuie eliminate "şi consimţirea", fiind suficientă "asocierea liberă" care presupune "şi consimţirea"; - tot textul de după "cu prevederile", trebuie eliminat şi înlocuit cu "legale"; cum se schimbă la noi legile, ca vremea, va trebui să schimbăm mereu Statutul; - la pct. 2 este nesocotită proprietatea termenilor: "publice" înseamnă (necorect, dar utilizat oficial) în limbajul actual, "de stat", de unde pleonasmul din formulare, apoi "sau private" ireconciliabil cu textul anterior; - la pct. 5, trebuie inversate tezele, dînd prioritate "prezentului statut", după principiul "convenţia părţilor este legea lor". În locul tuturor modificărilor pe care le-aş propune aici, aş sugera să întocmesc un NOU PROIECT (cu circa 25 de articole, absolut suficiente). Unghe
"Conţinut liber" este o sintagmă fără ... conţinut ! Sugerez înlocuirea cu termeni proprii limbii noastre: idei, texte, mesaj, contribuţii, cunoştinţe. Iar scopul este unul singur, nu "principal" şi, eventual, secundar (sau acesta este ascuns ?). Reformulat: Asociaţia sprijină crearea, colectarea şi distribuirea de texte cuprinzînd cunoştinţe şi informaţii, puse gratuit la dispoziţia membrilor (sau "oricui"). (Trebuie eliminate intenţii ascunse ori formulări simpliste ori parazitare sau netraduse în limba romînă precum: educaţie, gratis,"dar nu întotdeauna", "software", comunitar -cum sînt cîinii şi infractorii ?-). Exemplul dat (cu "Wikipedia") nu trebuie să semene cu scărpinarea între coarne. Pct. 8 - repetiţie nenecesară, supărătoare. Numele Fundaţiei Wikimedia trebuie dat în romîneşte (cu originalul în paranteză). Pct. 8 (1) trebuie eliminat, eventual plasat în altă parte a Statutului.
(6) Scopul principal al Asociaţiei este de a sprijini crearea, colectarea şi distribuirea de conţinut liber într-un mod non-profit, pentru a oferi oportunităţi de acces egale la cunoştinţe şi educaţie. Prin conţinut liber se înţelege orice lucrare care a fost plasată de creatorii săi sub o licenţă care permite tuturor să o distribuie gratis mai departe şi să o modifice.
- Sfârşit propuneri ale Gheorghe Brînduş --Turbojet 12 februarie 2008 09:30 (EET)
Hai să mişcăm ceva şi să începem cu vot / poll
[modificare sursă]Văd că sunt primul care scriu după patru luni, înseamnă că mulţi au cam abandonat ideea, ceea ce este rău. Zic să luăm câteva decizii, prin organizarea de vot. Am următoarele întrebări, care cred că ar fi bine de supus la vot sau de răspuns:
- 1 Vreţi să realizăm o Asociaţie/Fundaţie sau să ne certăm până ne plictisim pe tema oportunităţii angajării cuiva?
- 2 Ce dorim? Asociaţie sau Fundaţie?
- 3 Cine se oferă voluntar pentru sediu? Sediul se poate schimba oricând (cred eu)
- 4 Cine se oferă ca să fie director / membrii în consiliul de conducere?
- 5 Vrem om plătit de la început sau nu?
- 6 Ce obiective şi proiecte are Asociaţia/Fundaţia?
- 7 Veniţi cu idei de proiecte şi cu idei despre modalităţi de realizare a lor, fără bani dacă este posibil, veniţi cu idei de realizare prin colaborări cu diverse instituţii (şcoli, universităţi, ziare, etc)
- 8 Cunoaşteţi jurişti, consultanţi, persoane care lucrează în alte ONG-uri care ar fi dispuse să ne ajute cu sfaturi (prin e-mail)? Întrebările şi răspunsurile vor fi publicate pe site, ca să ştie toată lumea care sunt opţiunile.
- ... (vă rog completaţi cu alte întrebări)
Ark 19 iunie 2008 05:01 (EEST)
Sunt cateva intrebari ori oarecum retorice, ori la care nu pot sa raspund, asa ca o sa-mi zic opinia la doar cateva:
- 2. Nu prea inteleg foarte bine diferenta dintre asociatie si fundatie, insa din cate am inteles o fundatie este mai compatibila pentru a primi fonduri de la stat decat o asociatie (sau ma insel?).
- 3. Daca nu se ofera nimeni, cam ce variante am avea (unde ne-ar oferi statul sediu)? Casa Poporului.:D
- 5. Cat despre plata, as zice sa incercam sa convingem statul sa finanteze si "salariile". Nu va trebui sa fie mult, dar depinde si de cat sunt dispuse autoritatile sa dea. Cred ca e mai bine cu salariul din simplul motiv ca asa avem o sansa mult mai buna sa atragem membri.
- 6./7. Mai greu de deciz, mai ales prin net. In orice caz as crede ca e mai bine sa se decida periodic asupra carei sectiuni sau carui wikiproiect sa se lucreze. Spre exemplu saptamana asta incercam sa facem rost de carti/documente vechi, si ne concentram asupra Wikisursei, etc. De asemenea documente foarte importante (Scrisoarea lui Neacsu, Declaratia de la islaz) nu se gasesc intr-o forma foarte buna pe Internet. Cand este nevoie se poate organiza un grup cu scopul de a primi permisiunea sa fotografieze nu anumit document.
Si mai e ceva. De ce am incerca sa reinventam roata. Exista deja organizatii Mediawiki, ar trebui sa ne uitam si la modul de functionare al acestora, si sa modificam ce trebuie modificat, in loc sa (re)gandim totul. diego_pmc 19 iunie 2008 09:50 (EEST)
Am observat sa sunteti f. familiar cu modul in care trebuie deschisa o astfel de organizatie, ceea ce este foarte bine. Poate asta ne-a lipsit data trecuta.
Recunosc, întrebarea nr 1 este ironică şi retorică, am formulat-o doar pentru a sublinia ridicolul situaţiei actuale. Pentru că 3-4 persoane nu sunt de acord una cu alta, s-a oprit toată discuţia. Cum am mai spus, nu ne obligă nimeni să ne iubim şi să ne suportăm. Putem face 2,3, 10 ONG-uri nu e nici o problemă. Avem păreri diferite, facem mai multe ONG-uri. Toate aceste ONG-uri pot să reprezinte Wikimedia.org în România, pot să colaboreze în realizarea de proiecte şi petiţii. Avem opinii diferite şi este foarte bine că este aşa, nu este obligatoriu să gândim la fel
- 2: Nici eu nu cunosc detalii despre diferenţa dintre Asociaţie şi Fundaţie. Dar din câte am văzut în discuţiile de aici, o Asociaţie este mult mai uşor de pornit (necesită 390 RON), dar o fundaţie necesită de 100 de ori mai mult. Hai să începem cu ceva realizabil. Putem oricând să schimbăm lucrurile, să renunţăm la Asociaţie şi să facem o Fundaţie, să schimbăm sediul, conducerea etc. Dar este cel mai uşor să vrem să realizăm din prima ceva greu şi să abandonăm totul din cauza dificultăţilor.
- 3: Chiar la început nu avem nevoie de sediu propriu zis, doar avem nevoie de cineva să fie de acord să înscrie sediul Asociaţiei undeva la el acasă sau într-un spaţiu pe care îl are la dispoziţie. Este o chestiune ce priveşte strict necesitatea de a avea un sediu pe hârtie pentru a putea înfiinţa Asociaţia. Dacă după un timp şi realizăm ceva, sunt convins că vom găsi instituţii binevoitoare (şcoli, licee, universităţi, etc) care să ne dea o cămăruţă.
- 4: Eu unul mă ofer să fiu director / membru în consiliul de conducere. Este vorba, ca şi în cazul sediului, doar de o chestiune de care este nevoie pe hârtie pentru realizarea actelor de înfiinţare. Directorii / consiliul se pot schimba oricând.
- 5: Clar, de la stat trebuie să cerem bani pentru finanţare, de la Statul Român şi mai ales de la Statul European, care probabil este mai receptiv la aşa ceva. Eu insist să nu ne cramponăm de asta totuşi. Putem funcţiona foarte bine ani întregi fără finanţări şi totuşi să realizăm lucruri concrete şi utile. Hai să facem ceva concret, şi după ce închegăm o echipă şi reuşim să funcţionăm, mai discutăm şi despre bani. Din câte am înţeles, în alte ţări Asociaţiile wikimedia au funcţionat foarte bine şi fără bani.
- 6/7: Referitor la dorinţa ta de a avea acces la scrisoarea lui Neacşu: Hai să presupunem că scrisoarea este păstrată la loc sigur de Academia Română. Întrebarea mea este: ce şanse ai tu ca persoană fizică să obţii acces pentru fotografierea ei, şi ce şanse ai avea dacă eşti delegat de o asociaţie non profit, cu mulţi membri pentru contacta Academia Română în vederea cererii de acces la scrisoare. Eu unul sunt de părere că ai avea şanse mult mai mari când eşti susţinut de o comunitate mare, puternică. De aceea avem nevoie de înfiinţarea asociaţiei cât mai repede, să adunăm membrii, şi să realizăm câteva lucruri concrete pentru a putea fi băgaţi în seamă. Şi apropo de asta, putem deja să lucrăm la conceperea scrisorii (facem scrisoare deschisă) pe care o adresăm instituţiei care deţine documentul de care ai nevoie. Cum am înfiinţat Asociaţia, cum o şi trimitem.
Corect, trebuie să învăţăm de la alţii care au făcut lucrurile astea înaintea noastră. Dar de asemenea trebuie să ne stoarcem creierii şi pentru realizarea unui sistem de funcţionare al Asociaţiei în care să putem realiza toată organizarea minimizând necesarul de întâlniri directe faţă în faţă, pentru că aceste lucruri consumă timp. De asemenea să funcţionăm cât mai transparent şi să lăsăm cât mai puţin loc pentru suspiciuni. Este o adevărată provocare, zic eu
Chiar nu mă pricep la modul în care se deschide orgnizaţia, mă bazez doar pe puţinele aşa că am adăugat întrebarea numărul 8 Ark 19 iunie 2008 10:59 (EEST)
- Se pare ca nu ati urmat sfatul lui Turbojet de a citi toate informatiile relevante despre subiect :)
- Noi vrem, dar trebuie sa ne intelegem - NU poti avea mai multe ONG-uri care sa reprezinte Wikimedia intr-o tara.
- Asociatia a fost aleasa din motive financiare.
- Statul nu cred ca iti da nimic de la inceput. Dupa ce ai sediul poti sa te ocupi si de finantari.
- S-a facut o lista prin 2006, trebuie bineinteles actualizata. Parerea mea e ca o sa fie oameni.
- V-ati uitat si voi la cum se finanteaza celelalte asociatii? Aveti linkurile ceva mai sus in pagina, take a look... E usor de zis "Statul", puteti sa fiti ceva mai concreti?
- si urmatoarele: again, ceva raspunsuri sunt sus, daca mai sunt si altele cu atat mai bine.
- Poll-uri au mai fost, parerea mea e ca ar trebui sa veniti cu ceva nou daca mai vreti sa implicati oamenii in discutia asta. Eu unul nu mai zic nimic pana nu vad ca se misca ceva, ca pana acu mi-am pierdut timpul de pomana (si sigur nu sunt singurul care simte asta).--Strainu (Диckуциe) 19 iunie 2008 11:28 (EEST)
- Pentru Ark
Mulţumesc că aţi explicat, deoarece impresia mea era că divergenţele au pornit de la poziţia „banii trebuie să-i ia cel care a avut cele mai multe contribuţii pe ro:wp”. Dv. însă aţi vorbit de bani plătiţi firmelor din afara Wikipediei.
O a doua problemă este că pe ro:wp avem probleme cu însăşi votarea. Orice procedură de votare este deocamdată suspendată până la lămurilea situaţiei :-( --Turbojet 19 iunie 2008 11:41 (EEST)
Despre Scrisoarea lui Neacsu: ma refeream sa se duca cineva ca reprezentant, nu ca individ.
Obiectivele asociatiei, daca se va reusi sa fie fondata, sunt aproape evidente - imbunatatirea calitatii proiectelor, asa ca as zice deocamdata sa ne concentram asupra laturii formale a Asociatiei. Plus ca probabil planul de actiune este mai bine stabilit de fata cu toti.
In legatura cu sediul: tind sa fiu de acord cu OME. Un sediu intr-o cladire publica are multe avantaje fata de unul intr-un bloc de apartamente, care au fost enumerate mai sus de OME. Desigur vine problema cine plateste chiria, pt. cum s-a zis cel mai probabil statul nu ne va finanta chiar de la inceput. Sau poate se poate ajunge la o intelegere fara bani cu conducerea Universitatii, sau vom pune mana la mana. In orice caz, o cladire publica mi se pare mult mai buna. Orasul ar trebui ales in functie de unde se afla majoritatea persoanelor care doresc sa devina membrii.
Totusi asta u prea inteleg: fondarea Asociatiei serveste doar ca imbunatatire a imaginii Wikimediei in Romania, pentru a putea avea mai bune sanse sa facem rost de diferite documente, sau lumea chiar se va intalni acolo, pentru a contribui si a lua decizii? Asta ar necesita si cumpararea de echipament si stabilirea unui program, dar eu zic ca lucrurile ar merge mult mai bine asa. De cele mai multe ori luare unei decizii impreuna cu alte persoane prin Internet se poate lungi foarte mult...
N-am nimic impotriva sa fiti dvs. directorul, pareti a vea intentii bune, dar sunt de parere ca ar mai trebui cel putin o alta persoana, pentru a evita orice suspiciuni care le-ar putea avea unii. Bineinteles deciziile vor fi luate ca urmare a unui consens al intregului grup (daca e nevoie coordonat de director/i), si nu doar de consiliu.
Dupa ce vom ajunge la o oarecare intelegere totusi, cum vom atrage membrii? diego_pmc 19 iunie 2008 14:25 (EEST)
- Dacă înţeleg bine, diego_pmc propune ca doar cei ce sunt prezenţi la sediu să-şi poată exprima opţiunile în cazul deciziilor. --Turbojet 19 iunie 2008 15:18 (EEST)
... Da' n-am zis deloc asta. Am zis ca e de preferat ca deciziile sa fie luate fata in fata. --diego_pmc 19 iunie 2008 15:45 (EEST)
Eu unul sunt de părere că din contră, e mai bine să luăm deciziile online. Ne putem certa faţă în faţă chiar mult mai rău decât online. Cine ştie, poate se lasă şi cu bătăi, la câte scântei au ieşit deja în discuţia asta :) Ark 20 iunie 2008 00:45 (EEST)
- Pentru diego_pmc
În primul rând mulţumesc pentru aprecierile pozitve. Ca să răspund la întrebarea cu rolul fundaţiei: Eu unul sunt de părere că trebuie să ne vedem de lungul nasului şi să fim modeşti. Adică să începem cu puţin, şi dacă reuşim ceva, visăm la mai mult. Asta înseamnă că facem o asociaţie care să ne ajute aşa cum aţi spus, ca să putem colabora cu diverse instituţii. La modul ideal, dacă totul merge bine, adunăm mulţi membri, convingem finanţatori că suntem băieţi serioşi etc, facem rost de bani şi facem sediu, instalăm servere ghiftuite cu informaţii utile pentru toată lumea, plătim chiar şi wikipedişti ca să adauge informaţii pe care le considerăm importante în wikipedia, facem o bibliotecă a Asociaţiei şi multe altele, în funcţie de cât ne va permite buzunarul.
Cred că puneţi greşit problema, vă frământă prea mult unde vom avea sediul. Răspunsul este: nu contează. Trebuie să fie ceva, orice, doar să existe pe hârtie, altfel nu putem înfiinţa asociaţia. La fel şi cu directorlul / consiliul de conducere. Când vom avea posibilităţi, schimbăm şi sediul. Dar trebuie să convingem că şi facem ceva, altfel nimenni nu va avea încredere în noi. Deci trebuie să pornim Asociaţia cât mai repede. Din partea mea, Asociaţia se poate numi chiar şi Asociaţia pentru Purcei Veseli, director poate fi pisica mătuşii, membrii consiliului - găinile din curtea bunicii, iar sediul - coteţul bunicului. Toate acestea se pot schimba: nume, sediu, directorul, consiliul de conducere. Schimbarea o putem face oricând. Bineînţeles, este de preferat să punem un nume reprezentativ, să punem nişte persoane fizice în funcţiile menţionate - pe cât posibil de bune credinţă - sediul să fie trecut la unul dintre noi acasă sau la o altă locaţie normală, nu de alta dar să avem o imagine decentă. Fără o imagine decentă este mai greu să fim băgaţi în seamă.
În legătură cu luarea de decizii, cred că putem face aşa: consiliul de conducere / membrii vin cu o propunere de proiect, dacă majoritatea este de acord, îl demarăm. Dacă nimeni nu zice nimic, după un termen de - să zicem 14 zile - se consideră că proiectul este aprobat pentru că nimeni nu l-a contestat. Este ca şi legea aceea nouă care zice că dacă faci o cerere la autorităţi şi acestea nu îţi răspund în termen de 30 de zile, atunci se consideră că cererea ţi-a fost aprobată. Sunt convins că putem lua decizii online chiar mai bine decât prin întâlniri. Am văzut destule cazuri în care întâlnirile faţă în faţă duc doar la discuţii sterile, fără rezultate concrete. Jocul orgoliilor acţionează chiar mai bine face-to-face.
Eu sunt de părere că realizarea unei singure Asociaţii, care să fie unicul reprezentant Wikimedia în România este o mare naivitate. Este ca şi cum ai cere la toţi oamenii din România să fie membri într-un singur partid. Persoanele sunt fiinţe umane cu atribute specifice, care nu pot fi schimbate. Uneori există antipatii, frecuşuri, chiar şi ură, divergenţe prea mari, disensiuni şi de aceea fiecare îşi alege partidul / Asociaţia care consideră că îl reprezintă cel mai bine. Trebuie să facem mai multe Asociaţii, în funcţie de cum ne înţelegem unii cu alţii, de compatibilităţi etc. Deja au apărut blocaje pentru că
- Unii consideră că trebuie pornit de la început cu finanţări, cu persoană(persoane angajate) - aici înţeleg punctul de vedere al lui Gutza, o persoană sau mai multe dedicată(dedicate) full-time poate accelera procesul de realizare al proiectelor, dar cine a spus că trebuie să rupem munţii Carpaţi din prima zi? (părerea mea). Alţii consideră că nici vorbă de aşa ceva.
- Unii consideră că trebuie bani pentru plătirea de editori wikipedişti, alţii nu
- Unii vor o singură organizaţie, pe alţii nu îi deranjează să existe mai multe
- Unii vor ca organizaţia să fie reperezentant oficial al Wikimedia în România de la început, alţii nu îşi bat capul cu aşa ceva.
- ... divergenţe se vor găsi din belşug oricând. Rezultă evident că trebuie să ne asociem pe criterii de compatibilite, unitate în idei, coerenţă şi coeziune. Să realizezi o singură Asociaţie cu persoane care se antipatizează reciproc atât de mult cât am văzut pe aici, mi se pare o idee tare nefericită.
Eu unul am venit cu propunerea să pornim ceva foarte mic şi foarte simplu şi să dezvoltăm mai încolo.
În legătură cu numărul de membri, consider că este foarte important să atragem un număr cât mai mare de membri. Size matters. Una este să fi reprezentantul unei asociaţii cu 3 membri şi alta este să reprezinţi o asociaţie de 30.000 de membri activi şi cu multe rezultate la activ. Rezultă că trebuie să fim interesaţi să încurajăm lumea să devină membrii ai asociaţiei. Ark 20 iunie 2008 01:44 (EEST)
Pentru Strainul
- 1. Recunosc că nu am citit chiar tot şi mi-au scăpat unele lucruri dar nu am găsit niciunde afirmaţia că nu pot fi mai multe ONG-uri care să reprezinte Wikimedia în România. Rugămintea mea este să-mi indicaţi unde pot găsi informaţia. Oricum, scopul nu este neapărat să avem sigla, logo-ul şi brandul Wikimedia şi să fim reprezentanţi Wikimedia. Scopul Asociaţiei (Asociaţiilor) este să realizeze lucruri bune şi utile, să contribuie cu informaţii la wikipedia, la wikisursă şi la alte proiecte gen Project Gutenberg. În plus, mi-e foarte greu să cred că odată ce Asociaţia realizează lucruri utile, Wikimedia.org nu va accepta să fie reprezentată sau măcar să sprijine într-un fel sau altul Asociaţia.
- 3. Nu trebuie să ne dea cineva sediu, de fapt nici nu ne trebuie sediu propriu zis. Tot ce avem nevoie este ca unul dintre noi să fie de acord să scrie sediul Asociaţiei la adresa lui sau la un spaţiu pe care îl deţine. Fără sediu presupun că nu putem înfiinţa asociaţia. Nu se pune problema să desfăşurăm vreo activitate la acel sediu (întâlniri etc). Toată activitatea trebuie să o desfăşurăm online, sau cel puţin cea mai mare parte din activitate.
- 5. Nu sunt pentru finanţare în primă fază. Putem să facem lucruri fără finanţe, cum au făcut şi alţii (wikimedia germania, franţa etc). Cred că este destul de uşor de expandat conceptul "Statul": adică Ministere, Instituţii de învăţământ, alte Agenţii de stat, şi chiar Guvernul.
Da, vin cu ceva nou: şi anume cu următoarea întrebare:
Cine este pentru realizarea unei Asociaţii, în care pornim de la simplu la mai complex, fără finanţări la început, avem nevoie de un voluntar pentru scrierea sediului. Facem un statut simplu (prima dată elaborăm Statutul sub formă de idei de bază - ce vrem să fie asociaţia şi cum să funcţioneze - după care îl transcriem într-o formă juridică pentru înaintarea hârtiilor la autorităţi). Statutul trebuie să fie flexibil, să permită schimbarea uşoară a conducerii, a sediului, a modului de funcţionare. Fără pretenţii că vrem să fim singura asociaţie care reprezintă Wikimedia în România (asta se poate realiza ulterior, sau putem să fuzionăm mai multe Asociaţii care să formeze o asociaţie mai puternică şi care să reprezinte Wikimedia). Să realizăm ceva cât de mic dar să fie ceva cât de cât. De exemplu să introducem în wikisource o operă literară a lui Haşdeu. Să realizăm o listă cu toţi scriitorii români şi cu toate operele lor. Şi alte lucruri simple, pentru început. Dacă vedem că suntem în stare să facem ceva împreună, ne înhămăm la chestiuni mai complexe, mai dificile. Ark 19 iunie 2008 23:39 (EEST)
- Pentru Turbojet
Bineînţeles, nu este vorba de plătirea camponilor în număr de editări pe wikipedia. Este vorba de bani pentru plata bunurilor şi serviciilor de care avem nevoie pentru desfăşurarea activităţii. De exemplu dacă diego_pmc merge la Biblioteca Universităţii X ca să fotografieze scrisoarea lui Neacşu, ar fi foarte bine să putem să-i plătim biletul de transport (autobus / tramvai / taxi) + la modul ideal poate chiar să cumpărăm o cameră foto cu mulţi megapixeli, ca să putem realiza fotografii detaliate. Da, la modul ideal, dacă asociaţia va primi bani cu nemiluita de nu mai ştim ce să facem cu ei, putem să plătim câţiva wikipedişti care să lucreze 8 ore pe zi numai pentru editare, dar aceştia să fie obligaţi doar să introducă date, şi să nu şteargă nimic, pentru a nu exista discuţii că plătim pe unii care după aceea se cred mai în măsură să definească realitatea după propria lor măsură. De şters, corectat etc se vor ocupa în continuare wikipediştii obişnuiţi.
Putem vota eventual pe alte site-uri dacă ne grăbim, dar presupun că e mai bine să avem răbdare. Ark 20 iunie 2008 00:27 (EEST)
Presupun ca cine se va alatura va avea intentii bune care vor putea fi luate fi pe net. Pe de alta parte daca lumea nu e motivata deciziile pot sa intarzie foarte mult. spre exemplu discutia despre articole de calitate dureaza inca din 5 mai 2008, de asta ziceam ca este mai bine fata in fata, cel putin in opinia mea. Dar daca cine se alatura are intentii serioase pot sa apara rezulatate si online.
Iar daca totul se va desfasura in mare parte tot online, inseamna ca scopul real al organizatei va fi acela de a ne imbunatati sansele sa primim aces la diferite materiale - doar o observatie, n-am zis ca si cum ar fi ceva rau.
Pe mine nu ma prea intereseaza ce fel este structurata asociatia din punct de vedere formal, sau daca este reprezentant oficial al Wikimedia, atat timp cat apar rezultate. Desigur, poate ar fi mai bine sa incercam sa fim reprezentantii oficiali, pentru a evita orice probleme ulterioare.
Sunt de parere totusi ca va faceti prea multe griji cu privire la conflictele dintre persoane. Cu foarte putin bun simt nu va fi nevoie de nicio cearta, zic eu, mai ales ca scopul principal este comun, acela de a imbunatati proiectele.
Cu privire la asta, as fi de parere ca mai intai (adica acum) ar trebui sa vedem cine ni se va alatura, si in functie de asta sa incercam sa luam decizii legate de numarul organizatiilor, sau plata. Nu ar fi foarte bine sa intocmim ceva si apoi sa vedem ca marea majoritate nu poate sau nu vrea sa lucreze asa.
Si ar fi de preferat ca cei care doresc sa se alature sa fie tot voluntari, pentru ca cum ati spus problema salariilor nu poate fi discutata fara surse financiare. diego_pmc 20 iunie 2008 13:50 (EEST)
Obiectivele, Proiectele şi Rolul Asociaţiei / Fundaţiei
[modificare sursă]Vă rog să veniţi cu idei despre rolul şi obiectivele Asociaţiei / Fundaţiei. Din punctul meu de vedere, organizaţia trebuie să aibă (printre altele) şi următoarele obiective:
- Introducerea în format electronic a unui număr cât mai mare de materiale tipărite (literatură, ştiinţă, alte lucrări) considerate importante din punct de vedere al patrimoniului cultural al României. Se începe cu scanare şi apoi în măsura posibilului, tehnoredactare / transcriere a materialului scanat.
- Colaborarea cu diverse instituţii de învăţământ pentru furnizare de material informaţional şi chiar de ajutor pentru tehnoredactare.
- Realizarea de petiţii prin care să cerem diverselor instituţii şi autorităţi să ia măsuri pentru o mai bună informare a publicului, şi implicit facilitarea accesului wikipedienilor la date importante. Ca exemplu:
- Cerere către Statul Român să modifice legea astfel încăt să oblige Institutul Naţional de Statistică să pună la dispoziţia publicului date esenţiale despre România, în format accesibil şi uşor de înţeles pentru publicul larg (de exemplu: lista localităţilor din România, cu coordonatele geografice exacte, tabele cu tot felul de indicatori economici pe ani etc)
- Iniţierea unui demers prin care ziarele importante din România să realizeze o arhivă cu toate articolele publicate online, şî facilitarea unui mod de acces la articole cât mai convenabil pentru cititor. Am remarcat că publicaţiile din SUA păstrează arhiva cu articolele publicate de la bun început, dar cele româneşti cam şterg articolele odată la 2-4 ani. De exemplu Statul Român poate selecta 10 ziare pe care să le ajute cu fonduri pentru realizarea unei astfel de arhive. Sau poate mai bine, o companie separată să se ocupe cu arhivarea articolelor publicate pe internet, de punerea lor într-un format cât mai standard, şi de facilitarea căutării de articole cât mai eficiente.
- (Pentru a putea realiza petiţii care să aibă şi impact, este nevoie să avem cât mai mulţi membri)
- Scrisorile prin care se cer informaţii de la diverse instituţii, petiţiile, protestele trebuiesc scrise ca scrisori publice, trimise pe email iar conţinutul lor trebuie salvat undeva într-o arhivă accesibilă publicului.
Ca să dau un exemplu foarte concret: la momentul actual, doresc o listă cu publicaţiile literare care sunt în domeniul public. Aceasta este o informaţie pe care să zicem că Uniunea Scriitorilor o are la dispoziţie. Eu pot să trimit un mail şi să cer această informaţie de la Uniunea Scriitorilor, dar sunt şanse destul de mari că voi fi ignorat dacă cer acest lucru ca persoană fizică şi există şanse considerabil mai mari că cererea va fi luată în seamă dacă scriu din partea unei organizaţii non-profit de anvengură. Ark 19 iunie 2008 05:35 (EEST)
Cam tot ce ati spus aici este pentru Wikisursa. In fine, nu prea este mult de comentat pe tema asta, cel putin din partea mea, din moment ce sunt de acord cu totul. diego_pmc 19 iunie 2008 09:54 (EEST)
Orice alte idei sunt foarte binevenite. Daţi frâu liber imaginaţiei. Invitaţia este adresată tuturor. Daţi şi exemple de proiecte concrete, nu numai generice. Oricum vom împărţi obiectivele Asociaţiei în: termen scurt, termen mediu, termen lung. Astfel, proiectul "scanarea scrisorii lui Neacşu" va intra la "termen scurt" iar "colonizarea Lunii şi a planetei Marte" la "termen lung şi foarte lung" Ark 20 iunie 2008 05:14 (EEST)
Ce doriţi de la Asociaţia Wikipediştilor
[modificare sursă]Vă rog menţionaţi ce anume lucruri doriţi să realizaţi şi credeţi că sunt şanse mai mari de realizare în cadrul Asociaţiei. Voi incepe eu:
- Vreau o listă a tuturor scriitorilor şi poeţilor români, pentru fiecare în parte doresc o listă cu toate operele literare, împreună cu următoarele informaţii pentru fiecare operă literară în parte: Data publicaţiei, Editura (sau ziarul). Asociaţia mă poate ajuta prin faptul că poate cere de la instituţiile competente (Uniunea Scriitorilor, Academia Română, Facultăţi de litere) informaţiile respective şi să insiste pe lângă acestea pentru a aduna informaţiile respective în caz că nu sunt disponibile foarte uşor, în cadrul unor mici proiecte de cercetare prin arhive.
- Vreau ca Asociaţia să ceară de la Statul Român să elaboreze legi care faciliteze accesul publicului şi implicit şi al wikipedienilor la informaţii
- Vreau ca Asociaţia să devină puternică şi serioasă până acolo unde Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informatice şi Guvernul, Parlamentul să o folosească cu scopul de consultant pentru crearea şi rescrierea legilor privitoare la accesul publicului la informaţie
- Vreau ca Asociaţia să colaboreze cu ziare şi jurnalişti pentru strângerea de informaţii utile pentru wikipedia şi relativ uşor accesibile pentru ziarişti.
- Vreau ca Asociaţia să colaboreze cu şcoli, universităţi şi alte instituţii pentru realizarea tehnoredactării materialelor tipărite care trebuiesc introduse în wikisource.
Ark 20 iunie 2008 05:34 (EEST)
Finanţe
[modificare sursă]După părerea mea, trebuie să pornim asociaţia fără fonduri la început şi fără persoane dedicate full-time pe care să le plătim Totuşi, trebuie să fim pregătiţi din timp pentru momentul în care vom face rost de finanţări.
În primul rând, trebuie să ne gândim la ce putem folosi banii. În al doilea rând, să găsim mecanismul perfect de folosire al finanţelor astfel încăt să nu existe nici măcar loc pentru suspiciuni
La ce putem folosi banii
[modificare sursă]Să presupunem că dă norocul peste noi şi de la prima zi de la înfiinţare începe să plouă cu bani în sediul Asociaţiei şi primim sponsorizări vagoane pline cu Dolari. Vă rog daţi frâu liber imaginaţiei şi să spuneţi la ce am putea folosi banii. De la cele mai serioase până la cele mai trăznite idei. Nu e problemă, le selectăm pe acelea care fac sens pentru majoritate. Dacă tot am deschis eu capitolul, o să încep cu ideile mele:
- Plătirea unor persoane care să scaneze şi tehnoredacteze lucrările tipărite cu copyright expirat, cu valoare istorică, literară sau ştiinţifică semnificativă şi introducerea lor în wikisource / Project Gutenberg.
- Plătirea unei persoane care să se ocupe cu obţinerea de sponsorizări în continuare
- Închirierea unui spaţiu, plătirea unor persoane pentru dedicare 8 ore / zi pentru realizarea chestiunilor organizatorice
Ark 20 iunie 2008 05:08 (EEST)
Pe langa cele de mai sus, ar mai avea una de adaugat. Daca finantarea va fi indeajuns de puternica sa poata plati sa zicem 15 persoane cu salariul minim pe luna (nu cred ca vom fi mai multi la inceput chiar si-n cel mai bun caz), sa incercam sa facem o mica campanie publicitara (la TV e prea scump), pentru a atrage noi membrii. Degeaba avem bani si materiale daca nu avem forta de munca care sa puna materialele in format digital.
Pe langa carti vechi, am putea sa cautam si pe cineva care sa faca inregistrari audio ale textelor.
Si echipamentul estential: vreo doua scannere si calculatoare pentru a putea trece in format digital lucrarile mai lungi in timp mai scurt.diego_pmc 20 iunie 2008 13:57 (EEST)
Mecanisme Financiare
[modificare sursă]Aici vă rog să veniţi cu idei despre cum putem să folosim banii astfel încât să nu existe loc pentru suspiciuni, cât mai transparent etc. Voi începe eu, vă rog completaţi cu idei:
- Scanăm toate facturile şi le facem publice
- Toate achiziţiile de bunuri şi servicii se fac doar cu consultare prealabilă.
- Pentru echipamentele necesare a fi cumpărate, apelăm la un număr mic de furnizori binecunoscuţi, ca să nu existe acuze că "ai cumpărat de la firma lu' taică'tu'"
- Angajăm firma sau banca X care să ne gestioneze banii
- Angajăm firma Y care să realizeze proiectele
Modul de realizare al proiectelor îl văd aşa: Să presupunem că la un moment dat vrem să realizăm următorul proiect: Digitalizarea porcului (adică vrem să facem un model digital 3D al unui porc şi să-l facem disponibil în mai multe formate uzuale gen 3D Studio Max, Maya etc)
- Apelăm la firma Y care ne spune cât costă toată afacerea. Firma Y se ocupă de tot:
- Cumpărarea unui porc viu de la târgul de animale, transportul acestuia la locul de operare, eutanasierea acestuia
- Congelarea porcului
- Secţionarea porcului în felii subţiri de 0,5 milimetri
- Scanarea feliilor
- Transformarea imaginilor scanate în formate vectoriale 3D, cu un nivem maxim de detaliu
- Exportarea informaţiei în formate 3D larg acceptate, cu diferite nivele de gradaţie a detaliilor (nr de poligoane / cm pătrat)
- Livrarea fişierelor rezultat către Asociaţie
- Odată finalizat proiectul, Asociaţia spune firmei X să livreze banii în contul furnizorului de servicii, adică firmei Y
Sistemul trebuie creat în aşa fel încât noi să nu ne putem atinge de bani. Cerem fonduri (de la diverşi finanţatori) pentru proiectul Digitizarea Porcului, primim bani exact pentru acoperirea costurilor proiectului şi nu mai mulţi, banii sunt livraţi firmei X, după realizarea proiectului de către firma Y, aceasta este plătită direct de către firma X. Eventual, din fonduri firma X primeşte un comision pentru supervizarea proiectului ca să se asigure că plata se face pentru un proiect finalizat şi fondurile nu sunt deturnate. Sau putem să căutăm altă instituţie (poate chiar finanţatorul) care să facă puţin control pentru ca fondurile să nu fie deturnate. Ark 20 iunie 2008 05:08 (EEST)
Prin firma Y presupun ca se intelege mai multe firme, fiecare specializata in ce ne trebuie noua, nu? Spre exemplu (daca tot a fost subiectul asa mediatizat aici) un fotograf profesionist care sa se ocupe cu fotografierea Scrisorii lui Neacsu. Totusi nu inteleg cu se fac facturile publice. Pe langa faptul ca trebui toate pastrate undeva unde sa fie accesibil pentru fiecare membru, ce mai trebuie facut? diego_pmc 20 iunie 2008 14:11 (EEST)
Normal, mai multe firme. Ideal (sau utopic probabil) ar fi să fie numai una şi să sub-contracteze ea toate celelalte firme care realizează fiecare parte din proiect în parte. Ideal este să lucrăm cu cât mai puţine firme, iar acestea să fie companii mari, binecunoscute de toată lumea. Dacă cumperi calculatoare de la "SC Frăguţa SRL" cu sediul în comuna "Cârnăcior" de undeva din vârful muntelui, poţi fi suspectat că ai cumpărat de la firma lu' tata. Bineînţeles, şi dacă cumperi de la Flamingo poţi fi suspectat că ai luat comision dar totuşi e ceva mai bine, cred eu. Mă gândeam la o simplă scanare a facturilor şi publicarea lor pe site-ul Asociaţiei. Doar atât Ark 21 iunie 2008 00:35 (EEST)
Ce doriţi de la Statut
[modificare sursă]Aşa cum licenţa GPL conţine la început o scurtă prefaţă cu scopul licenţei, consider că trebuie să lămurim ce vrem de la statut. Adică să formulăm statutul în limbaj simplu, ca idei de bază. Iar statutul propriu zis va trebui să fie doar transcrierea în termeni juridici a statutului formulat în limbaj simplu.
Statutul Asociaţiei:
- Asociaţia are rolul de a aduna informaţii de interes public şi de a le face disponibile pe diverse site-uri cu caracter deschis / cu acces public (wikipedia, wikisource etc)
- Asociaţia are un consiliu director şi un director
- Modul de alegere al conducerii trebuie să fie democratic
- Mecanismul de funcţionare al Asociaţiei trebuie să fie cât mai flexibil şi regulile de funcţionare / organizare internă să fie cât mai uşor de rescris, în funcţie de necesităţi
... vă rog adăugaţi Ark 20 iunie 2008 05:44 (EEST)
Contradictie?
[modificare sursă]IMO, finalul articolului (18), "cu excepţia plăţii salariilor şi onorariilor stabilite.", este in contradictie cu articolul (12) "Membrii săi nu primesc remuneraţii din fondurile Asociaţiei." Trebuie sa ramana doar una din variante, sau trebuie explicitata exceptia respectiva si in art 12 (de genul "nu poate fi distribuită [...] membrilor Asociaţiei doar pentru simpla calitate de a fi membru" sau asa ceva). -- Jokes Free4Me (discuţie) 23 decembrie 2009 16:59 (EET)
care e rolul unei astfel de asociații?
[modificare sursă]Mi se pare ca birocrația este adânc implantată in creierele românilor. Sunt sigur ca nu totul funcționează perfect dar e nevoie de un organism care să controleze wikipedia? Acum faceți o asociație care o să dicteze legea, care apoi de va transforma în standard și apoi în dogmă și deja suntem la un pas de Comitetul Central al Wikipedia România. Istoria se repetă în multe forme pentru lumea care nu citește wikipedia. valugi (discuție) 11 iulie 2011 00:04 (EEST)
- Unde scrie că e vorba de o organizație care să controleze Wikipedia? Înainte să lansați asemenea întrebări aiurea, vă invit să citiți mai sus, în această pagină de discuții. — Ark25 (discuție) 12 iulie 2011 03:10 (EEST)
- cand vad discutiile de mai sus imi aduc aminte de discutiile FSN din inceputul anului 1990. multa energie disipata aiurea. valugi (discuție) 12 iulie 2011 16:19 (EEST)
Eu văd două roluri:
- Persoană juridică care poate susține acțiuni în interesul Wikipediei.
- Sursă pentru finanțarea unor activități utile Wikipediei. Aici este râcâiala, deoarece unii speră să fie finanțați permanent, pentru a-și putea dedica integral timpul Wikipediei. --Turbojet 12 iulie 2011 11:48 (EEST)
- Cea mai simplă și utilă chestiune: Asociația poate colecta cei 2% din impozite, pe care binevoitorii le pot direcționa către ea. Vedeți ONG: În România, persoanele fizice au posibilitatea de a redirecționa 2% din impozitul pe venit către organizațiile non-guvernamentale.. Banii se pot trimite la fundația Wikimedia, în SUA - varianta asta ar fi de departe cea mai utilă în primă fază, având în vedere că destule acțiuni (scanare de cărți, ziare și alte documente vechi de exemplu) se pot realiza și fără bani. — Ark25 (discuție) 13 iulie 2011 09:02 (EEST)
- bani, bani. pana acum wikipedia a functionat pe baza de voluntariat fara probleme, dar banii astia o sa strice totul. valugi (discuție) 13 iulie 2011 12:59 (EEST)
- Cea mai simplă și utilă chestiune: Asociația poate colecta cei 2% din impozite, pe care binevoitorii le pot direcționa către ea. Vedeți ONG: În România, persoanele fizice au posibilitatea de a redirecționa 2% din impozitul pe venit către organizațiile non-guvernamentale.. Banii se pot trimite la fundația Wikimedia, în SUA - varianta asta ar fi de departe cea mai utilă în primă fază, având în vedere că destule acțiuni (scanare de cărți, ziare și alte documente vechi de exemplu) se pot realiza și fără bani. — Ark25 (discuție) 13 iulie 2011 09:02 (EEST)
Uau ce descoperire genială ! Să înțeleg că fundația Wikimedia, care adună vreo 10 milioane de $ pe an din donații, este stricată deja ! Sunt impresionat... — Ark25 (discuție) 14 iulie 2011 02:31 (EEST)
- banii aia sunt pentru servere, singurul lucru pe care îl văd necesar (deși mult timp a functionat cu servere donate), bănuiesc că acolo e găzduită și wiki.ro, așa că eu prefer să fac o donație wikipediei centrale, decăt să dau vreun leu pentru o asociatie românească care va funcționa, după cum văd discuțiile aici fără doar și poate, romănește 110 %. Mi se pare ca lumea, inclusiv eu, pierde timp în aceste discuții inutile, în loc să dedice acest timp editărilor. Situția wiki.ro e jenantă, sub 200k articole, cănd portughezii cu 10 millioane de locuitori au 700k; ca să nu vorbim de calitate... plm.. faceți 7 asociații cu 6 cai fiecare valugi (discuție) 14 iulie 2011 09:43 (EEST)
Habar nu aveți ce vorbiți. Nu numai serverele sunt necesare, ci și oamenii care au grijă de ele și cei care dezvoltă softul Wikimedia. Dacă aveați bunăvoința să citiți ce este en:Wikipedia, atunci poate că nu mai spuneați asemenea stupizenii. Banii din impozite îi plătiți oricum, indiferent dacă faceți vreo donație către Wikimedia sau nu. Banii pe care româinii îi plătesc oricum, indiferent dacă vor sau nu, pot fi direcționați către Wikimedia. Jenante sunt tâmpeniile pe care le spuneți. Nu portughezii au 700.000 de articole, ci vorbitorii de limbă portugheză, care sunt vreo 200 de milioane. E grea geografia asta, nu-i așa? Este bine să ai simț critic dar mai trebuie dublat și de o minimă cunoaștere, ceea ce dumneavoastră vă lipsește cu desăvârșire (cel puțin în ce privește Wikipedia). Eu voi refuza să vă mai comentez comentariile aiuritoare și chiar voi propune ștergerea lor, pagina asta nu este un loc pentru debitat inepții. — Ark25 (discuție) 14 iulie 2011 11:21 (EEST)
- no offence, dar wikimedia e free software open source, și nu e nevoie de donațiile romănului pentru a fi dezvoltat. Ajunge efortul programatorilor de php (ca mine) care donează din timpul lor, la fel ca și in wikipedia, unde lumea care dorește (ca mine) își donează timpul gratis. Banii respectivi pe care sarcul contribuabil romăn îi plătește oricum pot să se ducă unde vrea contribuabilul respectiv, dar wikipedia nu trebuie să depinde de asta, pentru că astfel se transformă independeța în dependență. Nu sunt indepții sunt doar păreri diferite de ale tale, și nu trebuie să fii atăt de categoric. E o părere pe o pagină de discuții, o să mă banezi pentru că îmi exprim părerea? De asta am plecat din Romånia, de prea multe organizații și prea mult materialism. valugi (discuție) 14 iulie 2011 13:07 (EEST)
- Wikipedia presupune consum de curent electric, conexiune internet, întreținerea serverelor, programare de cod Wikimedia. Softul Wikimedia trebuie dezvoltat și întreținut cu anumite „deadlines”-uri, bug-urile trebuiesc rezolvate în timp util, și nu poți să te bazezi numai pe munca voluntară, după cum are timp și chef valugi sau alt programator voluntar. Dar dacă tot aveți asemenea idei geniale, nu înțeleg de ce le expuneți aici. Mai bine contactați fundația Wikimedia sau direct pe Jimmy Wales, și explicați-le că ei de fapt nu au nevoie de atâția bani, că fundația poate folosi și de zece ori mai puțini bani, și restul de 9 milioane pot să-l doneze copiilor săraci din România sau pentru alte acțiuni caritabile de gen. Chiar nu vă dați seama ce mult ați putea ajuta Wikipedia dar mai ales umanitatea cu asemenea idei „dăștepte”? Ați putea să salvați zeci sau chiar sute de vieți umane ! Sau poate chiar mult mai mult !! Vedeți - asta este problema cu românii care pleacă în străinătate, se cred superiori și mai deștepți decât cei din țara care-i adoptă. Au senzația că nu au nimic de învățat de la ceilalți. Dacă aveați curiozitatea să vă interesați, ați fi observat că în Occident sunt zillioane de organizații caritabile. Numai SUA donează țărilor sărace 200 miliarde USD / an. Banii și bunurile respective ajung la destinație prin .. - ați ghicit - prin intermediul organizațiilor. Cu siguranță că n-ați auzit de en:Charity Navigator, unde sunt indexate numeroasele organizații caritabile din SUA. Boală grea la români, se cred niște iluștri inteligenți și înconjurați de o masă de occidentali tembeli, de la care nu au nimic de învățat. — Ark25 (discuție) 15 iulie 2011 02:19 (EEST)
Ark, valugi pune o întrebare legitimă. Și eu m-am întrebat de multe ori la ce ne-ar folosi și nu cred că sunt singurul. Un răspuns simplist ar fi că nu ne folosește, altfel am fi reușit s-o facem până acum. După părerea mea în acest moment chiar nu avem nevoie de ea. Nu avem proiecte suficient de multe încât să merite certurile pe care le-ar provoca. Pentru proiecte individuale, organizatorii pot obține drepturile de utilizare ale trademarkurilor per eveniment, așa cum am făcut eu împeună cu ProLinux pentru Wiki Loves Monuments.
valugi, opiniile pe care le exprimați mă fac să înțeleg că nu numai nu faceți diferența între Wikipedia, Wikimedia și MediaWiki, dar și că aveți o imagine oarecum depășită asupra dezvoltării curente a softului pe care rulează Wikipedia. Vă sfătuiesc să vă informați un pic asupra termenilor și procedurilor de lucru la nivel internațional înainte să exprimați idei ce pleacă de la presupuneri greșite. Puteți de asemenea să găsiți răspunsuri la întebarea dvs. originală urmărind activitatea celorlalte zeci de asociații locale (căutați Wikimedia Chapters pe google sau citiți blogul fundației Wikimedia).--Strainu (دسستي) 15 iulie 2011 17:36 (EEST)
- Bine, in prima faza, asociatia nu ar ajuta la dezvoltarea Wikipediei in limba romana cu nimic. Dar faptul ca se pot colecta acei bani, care pot fi trimisi la fundatia Wikimedia, sustine in mod direct existenta Wikipediei, inclusiv cea romane. Nu e deloc cazul sa judecam la modul ca da' ce ne iese din asta?, si sa nu facem acest lucru. Pentru dezvoltarea Wikipediei in limba romana, se pot face destule lucruri fara asociatie si fara bani, si primul lucru de facut este digitizarea de carti si publicatii vechi. Ca de exemplu cele enumerate la Prima_școală_românească#Sala "Cartea și cărturari brașoveni", cum ar fi: Lexiconul de la Buda (1825), Pravila lui Matei Basarab, (1652) etc., adica documente de valoare inestimabila pentru cultura romana. Doar dupa ce se realizeaza ceva concret se poate pune problema ca asociatia sa fie credibila pentru a primi finantare pe proiecte. — Ark25 (discuție) 16 iulie 2011 20:09 (EEST)
- Ba tocmai Ark, eu cred că întrebarea "ce ne iese din asta" e prima care ar trebui pusă, bineînțeles nu cu înțelelesul "ce beneficii financiare le ies oamenilor care se implică" ci "cum poate ajuta asociația dezvoltarea proiectelor în limba română" (nu numai Wikipedia!). O asociație presupunere o destul de mare pierdere de timp pentru cei implicați, și fiecare se gândește dacă beneficiile pentru proiecte sunt mai mari decât dacă și-ar aloca acel timp direct proiectelor, în locul asociației.
- Care sunt acele proiecte de care vorbești și care ar avea nevoie de finanțare? Momentan eu nu le văd, ori ele trebuie să existe înainte de a cere finanțări.--Strainu (دسستي) 16 iulie 2011 20:53 (EEST)
Păi „ne iese” faptul că susținem existența proiectului Wikipedia - trimițând cei 2% către fundația Wikimedia. Nu este de loc de neglijat acest aspect. Este foarte important să ne aducem aportul nostru. În altă ordine de idei, timpul de care vorbeai, timpul consumat pentru crearea și menținerea asociației ar trebui calculat. Dacă ai ceva date concrete, te rog expune-le - într-o secțiune separată, special făcută pentru asemenea detalii. Nu avem noi nevoie de finanțare - ci fundația Wikimedia. Fondurile le văd utile pentru a plăti scanări de documente vechi, dar în primă fază treaba asta trebuie făcută voluntar, fără bani. Deocamdată nu îmi imaginez alte acțiuni concrete. — Ark25 (discuție) 17 iulie 2011 02:41 (EEST)
Asociația Wikimedia România
[modificare sursă]Este mult mai reprezentativ așa și indică toate serviciile Wikimedia Foundation. Nu doar despre strângerea de fonduri ar fi trebuit să fie planul, ci și despre invitații scrise către profesori universitari, despre răspândirea culturii proiectului și nu în ultimul rând despre adunarea cititorilor. --Petreleonmesaj 26 aprilie 2016 14:58 (EEST)
Bursă de Prezenta
[modificare sursă]tel sms 0792 509 840 ~2024-16048 (talk) 20 noiembrie 2024 10:20 (EET)