Discuție Utilizator:Andrei Stroe/Arhivă discuții oct 2013

Conținutul paginii nu este suportat în alte limbi.
Adăugare subiect
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ultimul comentariu: acum 10 ani de Andrei Stroe în subiectul Imagini
Nu scrieți mesaje în arhivă pentru că probabil nu vor fi citite. Dacă doriți să continuați o discuție arhivată aici, copiați fragmentul care vă interesează și reporniți discuția la pagina relevantă.

Etimologia cuvantului DÂMB[modificare sursă]

Salut Andrei,

Ieri 1 Octombrie 2013 am creat o pagina pentru etimologa cuvantului DÂMB care a fost stearsa se pare de tine astazi Octombrie 2. E pentru prima data cand creez ceva si sunt sigur ca am comis greseli ce tin de politicile WIKI si mai era de lucru la el, dar am facut totul cu buna credinta si am inclus referinte si explicatii cu exemple toate relevante si logice si sunt si eu curios de ce? Apropo, am creat si cont pe wiki romana ca sa nu crezi ca sunt un avenit sau vandal, pur si simplu ma doare cand vad definiti supte din deget sau lipsa lor totala si nu cred ca e incurajator ce sa intamplat acuma cu mine, e omeneste si corect sa stiu cel putin de ce s-a aruncat la cos munca mea, poate cuvantul munca pare prea mult spus pentru trei randuri in cruce, dar e munca multa ca sa verifici, sa cauti surse si sa le confrunti, si timpul e pretios ca sa fie aruncat asa la gunoi mai ales intr-o Romanie cu atata indeferenta pentru propriul trecut.

Multumesc, cu respect -haios Haios06 (discuție) 2 octombrie 2013 21:04 (EEST)Răspunde

Wikipedia nu este un dicționar. Wikționar este. Etimologia cuvintelor își are locul acolo, pentru că acolo se tratează cuvinte. —Andreidiscuţie 3 octombrie 2013 11:54 (EEST)Răspunde

Propuneri de ștergere imagini[modificare sursă]

Când ai timp, aruncă-ți te rog o privire pe propunerile de ștergere fișiere pe care le-am făcut în urma lui Giku.--Strainu (دسستي‎3 octombrie 2013 14:17 (EEST)Răspunde

Andrebotul arhivar[modificare sursă]

Salut Andrei,

În primul rând, felicitări (probabil extrem de tardive) pentru robotul arhivar pe care l-ai pus la punct! Îți scriu cu două subiecte: unul este să te felicit (bifat, vezi deasupra), iar al doilea este să te întreb care este rolul textului "Setări" din partea de jos a formatului pe care-l introduce robotul pe paginile pe care le arhivează. Eu am văzut linia respectivă în formatul de pe pagina de discuții a lui Strainu și am crezut că e vreo magie care mă împiedică pe mine să-i schimb setările de arhivare ale lui Strainu (ceea ce ar fi fair enough). Însă acum mi-am pus și eu pe pagina proprie de discuție același format și constat că arată la fel și pentru mine: scrie pur și simplu cu bold "Setări", dar nu e niciun link către ceva meaningful. Sunt eu idiot și nu pricep la ce folosește, sau e un future feature? --Gutza DD+ 5 octombrie 2013 02:49 (EEST)Răspunde

Mulțumesc, dar nu am făcut multe să pun la punct robotul și ca atare nu e cine știe ce. Este doar archivebot.py din PywikipediaBot, care deja funcționa de ceva timp pe alte proiecte, și căruia i-am adăugat câteva setări pentru ro.wp (singurele modificări pe care am reușit să le promovez în codul robotului). Cum robotul se configurează prin acel format, nu există elemente care să împiedice vreo modificare făcută de altcineva la acele setări. Sectorul respectiv este pur și simplu pentru a face vizibile setările cu care funcționează robotul (ca să fie clar dacă parametrii formatului sunt sau nu acceptați). Din păcate, trebuie să știi puțin python ca să faci unele astfel de setări. —Andreidiscuţie 7 octombrie 2013 12:10 (EEST)Răspunde
S-ar putea ca Gutza să se fi lovit de problema pe care ți-am semnalat-o și eu acum ceva vreme, dar n-am fost în stare să o rezolv singur: starea de expandare e greșită inițial: zice "ascunde", dar datele sunt deja ascunse și dacă dai un clic nu se schimbă nimic. De-abia de la al doilea se reglează afișajul.--Strainu (دسستي‎7 octombrie 2013 13:56 (EEST)Răspunde
Problema e cauzată de {{Collapsible list}}. Mă deranjează și pe mine în unele locuri mai importante decât formatul de configurare a robotului, dar nu mi-am dat seama cum să-l repar. —Andreidiscuţie 7 octombrie 2013 14:51 (EEST)Răspunde
Fixed. Mi-a picat fisa când am văzut că tot nu mergea deși am dezactivat JS. Mie implementarea asta mi se pare bad practice, pentru că practic face site-ul neutilizabil fără JS. Soluția elegantă e să afișezi tot timpul totul și să ascunzi din JS ce ai de ascuns.--Strainu (دسستي‎7 octombrie 2013 16:33 (EEST)Răspunde
Super, mulțumesc frumos amândurora. --Gutza DD+ 7 octombrie 2013 21:03 (EEST)Răspunde

Abuz utilizare cinstită?[modificare sursă]

https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Stadionul_Republican&curid=652878&diff=8118713&oldid=8106759 Parcă am încărcat corect fișierele pe wikipedia. Cu ce aș fi ”abuzat eu utilizarea cinstită”? --XXN (discuție) 7 octombrie 2013 16:43 (EEST)Răspunde

Ca „utilizare cinstită”, pentru ilustrarea unui articol, e în general nevoie de o singură imagine, strâns legată de subiect și eventual comentată în textul articolului. La Stadionul Republican sunt opt imagini, niciuna liberă. Cred că doar Fișier:658x0 stadionul republican.jpg, redusă la rezoluția utilizată în infocasetă, ar fi arhisuficientă. —Andreidiscuţie 7 octombrie 2013 16:56 (EEST)Răspunde
În mare parte imginile le-am luat de aici http://oldchisinau.com/ . În secțiunea about a site-ului nu am găsit nicio menționare a autorilor referitor la faptul că toate drepturile de autor ar fi rezervate lor. Doar un © păcătos ce se află în footerul site-ului mai poate pune piedici în acest sens. Întrebare: în cazul dat materialele de pe site mai sunt protejate sau nu? --XXN (discuție) 7 octombrie 2013 17:06 (EEST)Răspunde
Nu e obligatoriu să se specifice că o lucrare e protejată. În lipsa oricărei specificații, trebuie să presupunem că toate drepturile sunt rezervate. Doar dacă, în schimb, se arată undeva în mod explicit că deținătorii drepturilor de autor permit anumite operațiuni, dintre care obligatoriu refolosirea liberă și realizarea de opere derivate, atunci imaginile sunt libere. —Andreidiscuţie 7 octombrie 2013 17:29 (EEST)Răspunde

Buzau[modificare sursă]

Stimate utilizator A Stroe, observ o tendință de discriminare a personalităților tehnice prin scoaterea din intro a unui inginer originar din Buzau. V-as ruga să nu insistați cu criteriul dv subiectiv de scoatere a unor personalitati tehnice din intro de la articolul orasului dv cand s-a argumentat importanta acestuia, având impresia că sunteti acoperit daca sunteti persoană tehnică--193.226.15.130 (discuție) 8 octombrie 2013 12:49 (EEST)Răspunde

V-am explicat deja ce este aceea introducere a unui articol și la ce servește. Dv. insistați să introduceți acolo un nume care este pomenit doar într-o listă. —Andreidiscuţie 8 octombrie 2013 14:17 (EEST)Răspunde

Rugăminte[modificare sursă]

Dragă Andrei

Te rog să intreprinzi demersurile necesare pentru a-mi ridica permisiunile de "responsabil pentru articolele de calitate".

Fac această solicitare având în vedere că:

- am anunțat public încă de la început, pe pagina de utilizator, că nu doresc să dețin funcții în cadrul Wikipedia (nu candidez pentru nimic, nu particip la concursuri, etc.);

- alegerea s-a făcut fără a avea acceptul meu pentru nominalizare, într-o perioadă scurtă de timp și fără să apuc să reacționez (nu acuz pe nimeni pentru asta, sunt convins că intențiile au fost dintre cele mai bune);

- din respect pentru colegii care m-au propus mi-am acordat o perioadă de probă de 6 luni pentru a vedea dacă pot să duc la capăt îndatoririle presupuse de respectivul statut, conform unor standarde pe care mi le-am impus. Din varii motive, concluzia la care am ajuns este că nu pot. Ca urmare mi se pare cinstit față de comunitate să cer să fiu scos de pe lista respectivă;

- nu am folosit nici una dintre permisiunile funcției, deci nu am produs consecințe care nu pot fi reparate.

Cu stimă --Macreanu Iulian (discuție) 8 octombrie 2013 18:50 (EEST)Răspunde

Nu există o obligație de a folosi aceste prerogative, deci nu sunt niște îndatoriri. Sunt doar niște permisiuni: dacă nu este altcineva disponibil, este bine să puteți și dumneavoastră să închideți asemenea discuții. Faptul că nu aveți timp acum sau mai târziu nu încurcă absolut pe nimeni — Wikipedia e un proiect de voluntariat, nu o sarcină de serviciu a nimănui.
De asemenea, nu este o limită a numărului de persoane care dețin aceste permisiuni, deci nu e ca și cum ați ocupa un loc ce s-ar cuveni altora. Le-ați primit pentru că alți wikipediști au apreciat critica atentă și corectă pe care o faceți la aceste propuneri și au constatat că înțelegeți foarte bine ce înseamnă calitate și că dacă veți folosi permisiunea aceasta, nu veți face mari greșeli. Și chiar dacă ați greși din când în când, țineți minte că orice este reparabil.
Sigur, dacă doriți neapărat ștergerea numelui dv. din lista de „responsabili pentru articolele de calitate”, se poate face, dar personal nu aș vrea să facem asta, pentru că, dacă veți avea timp să faceți ceva în acea direcție la un moment dat, este bine să nu existe piedici. —Andreidiscuţie 9 octombrie 2013 10:52 (EEST)Răspunde
Dragă Andrei
Am înțeles perfect punctul tău de vedere. Nu vreau să fac din acest subiect o chestiune mai mare decât este, deci va rămâne situația actuală, cu numele pe listă dar fără o mare probabilitate ca eu să închei vre-o discuție în viitor.
Problema nu e cu timpul, la 10-20 de propuneri de AC pe an câte avem în prezent, nu consumi prea mult timp. Problema mea este că nu văd utilitatea unei astfel de liste, atâta timp cât avem douăzeci și de administratori care ar putea fără nici un efort să încheie cele câteva discuții care se finalizează într-un an. Ar avea poate sens dacă cei aflați pe listă s-ar implica substanțial în evaluările propunerilor pentru AC, dar din nefericire nu prea este cazul.
Eu aș vedea mai degrabă necesară o listă cu „recenzori” (nu știu dacă termenul e corect) care să citească și să evalueze articolele, pentru a ajuta pe ceilalți membri ai comunității să își facă o idee cât mai aproape de adevăr despre calitățile și lipsurile articolelor propuse. Dar asta este deja altă discuție.
Cu stimă--Macreanu Iulian (discuție) 10 octombrie 2013 12:13 (EEST)Răspunde

pagina Nicolae Radu[modificare sursă]

Salut Andrei
Te contactez în legătură cu pagina Nicolae Radu pe care ai șters-o de două ori fără a aștepta vreo reacție, prima dată chiar fără a-mi lăsa timp sa o modific pentru a mă conforma cerințelor Wikipedia. Nu cred că se procedează astfel însă, mă rog, e decizia ta, nu am avut drept de apel.
Pagina pe care am încercat să o creez are drept scop publicarea biografiei dl. prof.univ.dr. Nicolae Radu. Într-adevăr,în 21 septembrie 2013 00:08 a fost ștearsă pe bună dreptate de Ionutzmovie, dat fiind faptul că semăna cu un C.V. Însă prima ta ștergere, din 8 octombrie 2013 15:41, pe motivele ”texte neenciclopedice, copiate din multiple surse; nicio afirmație care să certifice notabilitatea ” nu își are argument probatoriu deoarece ”textele” reprezintă informații enciclopedice, NU sunt copiate din multiple surse, ci ele sunt o sursă, reflectând activitatea educațional - profesională a dl. Nicolae Radu iar însăși articolul creat își dorește a izvorî notabilitate, care oricum se dorea a fi certificată prin legăturile create înainte de cea de-a doua ta ștergere, legături cu paginile instituțiilor absolvite, cu paginile persoanelor cu care s-a colaborat la elaborarea materialelor, articolelor și cursurilor publicate.
Iar după cum vezi și tu, în cazul în care te-ai uitat la Wikipedia:Pagini de șters/Nicolae Radu ( (2)), motivele pentru care s-a șters atunci pagina au absentat înainte de ultima ta ștergere.
Te rog respectuos să revii asupra decizei tale și să mă îndrumi, cum e firesc, în caz că greșesc, nu să iei hotărâri pripite.
Cu stimă,
Marius Oly (discuție) 9 octombrie 2013 02:40 (EEST)Răspunde

Dacă o pagină a fost ștearsă în urma unei discuții, recrearea sau recuperarea ei se face în urma unei noi discuții. Puteți deschide o cerere de recuperare în secțiunea „Cereri de recuperare a paginilor șterse”. Prima ștergere am operat-o fără să-mi dau seama că de fapt pagina mai fusese creată și ștearsă în urma discuției, constatând doar că era copiată dintr-un CV. —Andreidiscuţie 9 octombrie 2013 10:43 (EEST)Răspunde


este de fapt creata dupa modelul Anghel Andreescu, nu neg insa faptul ca prima data arata ca un c.v.
Marius Oly (discuție) 9 octombrie 2013 16:29 (EEST)Răspunde

Andrei, se străduiește omul din răsputeri să ceară recuperarea paginii, dar nu reușește... --Pafsanias (discuție) 10 octombrie 2013 16:08 (EEST)Răspunde

Cereri de deblocare[modificare sursă]

Utilizatorul Ucraiova a cerut deblocarea.

Notă: Ați primit acest mesaj automat deoarece sunteți înscris(ă) pe lista de la pagina Utilizator:Andrebot/Abonați newsletter sysop. Pentru a vă dezabona, ștergeți-vă numele din acea listă.Puteți șterge acest mesaj după rezolvarea cererilor. Dacă o faceți înainte de rezolvarea cererilor, veți primi notificarea din nou până când cererea va fi rezolvată. –Andrebot (discuție) 14 octombrie 2013 03:00 (EEST)Răspunde

Robot pentru localități[modificare sursă]

Vezi că robotul care modifică infocasetele de așezări uită niște newline-uri după format. Asta nu afectează afișarea, dar face dificilă editarea manuală. De asemenea, în cazul acelei localități, văd că ai pus numele Berevoești (fără I). În surse apare și așa si cu I. Tu unde ai luat denumirea aia?--Strainu (دسستي‎13 octombrie 2013 21:19 (EEST)Răspunde

Pentru noile pagini, voi face în așa fel încât să introducă un EOL. Numele pe care l-a pus acolo este cel din tabelul de la recensământ. Câtă vreme exista redirect, robotul urmărea redirectul ca să găsească articolul, dar numele folosit este cel extras din documentul de la INSSE. —Andreidiscuţie 21 octombrie 2013 10:01 (EEST)Răspunde

Erori de sintaxă la Commons[modificare sursă]

Vezi commons:User_talk:Strainu#Category:Pages_using_Information_template_with_syntax_errors. Dacă ești de acord, pot să le corectez eu cu AWB. Răzvan Socol mesaj 21 octombrie 2013 08:14 (EEST)Răspunde

Go right ahead. —Andreidiscuţie 21 octombrie 2013 09:58 (EEST)Răspunde

Provincii[modificare sursă]

Se pare că nu am primit niciun răspuns, așa că apelez la dvs: https://ro.wikipedia.org/wiki/Wikipedia:Cafenea#Provincii Mulțumesc :)  Alex17nico  (discuție) 23 octombrie 2013 17:30 (EEST)Răspunde

Mesaj[modificare sursă]

Buna seara, Andrei. Ti-am trimis un mail in legatura cu o mica problema observata azi; din pacate eu nu am nici idee ce sa fac si nici timp sa ma ocup de ea. Merci,--Zsolt (discuție) 24 octombrie 2013 18:51 (EEST)Răspunde

Te rog pentru sprijin[modificare sursă]

Salut! Vezi te rog #lincuri spre Biblioteca Națională a României. Nu a reactioneat nimeni.
Vezi te rog si d:project:Property proposal/Authority control#RNL (Romania)identifier este. Poti sprijinii aceasta propunere? Multumesc anticipat pentru ajutor. user:gangleri aka ‫·‏לערי ריינהארט‏·‏T‏·‏m‏:‏Th‏·‏T‏·‏email me‏·‏‬ 27 octombrie 2013 02:05 (EEST)Răspunde

Mersi pentru drepturile la aliasul meu user:Gangleri. Mai folosesc si user:i18n. Salutari din München Gangleri (discuție) 29 octombrie 2013 15:58 (EET)Răspunde

Provident Financial Romania[modificare sursă]

In legatura cu pagina, care este solutia cea mai buna pentru ca textul sa ramana online? La ultima modificare/anulare mi-ai spus ca textul se refera la grupul international nu la romania. Anterior, am creeat pagina care se referea la totul grupul si a fost stearsa deoarece exista deja una numita "Provident financial Romania". Deci practic e un cerc inchis cumva...

Continutul v-a fi rescris dintr-o perspectiva obiectiva ca pentru o enciclopedie, insa trimit acest mesaj ca sa stiu daca e in regula sa creez un nou articol despre grupul Provident Financial (la nivel mondial si in Romania) sau nu.

Merci si astept raspunsul tau.

Dr4gme2hell (discuție) 29 octombrie 2013 12:05 (EET)Dr4gme2hellRăspunde

Ca un text să rămână online nu este un scop în sine. Scopul este realizarea de articole neutre și la obiect. V-am mutat textul într-un articol separat intitulat Provident Financial. Am făcut eliminările de care vorbiți pentru că textele acelea erau neconforme cu titlul: în articolul dv. pe care l-am șters era tratată mai ales filiala românească, iar acum articolul despre filiala românească începea să vorbească mai mult despre grupul global. Fiecare articol trebuie să se concentreze pe subiectul lui. În altă ordine de idei, contribuțiile dv. arată ca și cum ar fi comandate de compania respectivă, ceea ce este puternic descurajat la Wikipedia. Un semn că nu respectați complet WP:PDVN este acela că evitați să tratați subiecte abordate de surse de genul acesta. —Andreidiscuţie 29 octombrie 2013 12:12 (EET)Răspunde

Am inteles mult mai bine acum. O sa ma concentrez asupra paginii provident financial si o sa incerc sa imbunatatesc Provident Financial Romania ulterior, tinand cont de ce mi-ai spus mai sus, evitand sursele "nerelevante"

Dr4gme2hell (discuție) 29 octombrie 2013 12:22 (EET)Dr4gme2hellRăspunde

Twinkle[modificare sursă]

Am văzut comentariul ăsta și voiam să-ți spun că am avut și eu problema asta. Mai exact, mesajul de eroare e că API-ul a întors o eroare. Poate trebuie actualizat din nou?--Strainu (دسستي‎29 octombrie 2013 13:21 (EET)Răspunde

Ulterior mi-am dat seama că a fost din cauză că pagina fusese redenumită în timpul discuției. La sfârșit, Motomarină devenise doar un redirect și nu a putut să scoată formatul {{șterge}} din el. Poate ar trebui dezvoltat un pic mai mult acolo să acopere și astfel de cazuri; la en.wp partea de Twinkle care ajută la închiderea AfD-urilor nu pare să mai existe, ceea ce avem noi e ceva preluat dintr-o versiune veche și adaptat de mine la realitățile de la noi (nume de pagini, nume de formate). —Andreidiscuţie 29 octombrie 2013 13:26 (EET)Răspunde

La mulți ani![modificare sursă]

Salut. Ce părere ai? Fișier:Lamulţiani!.jpg.

PS: La mulți ani și mie, că 5 ani în urmă am primit cheile de la debara. //  Gikü  vorbe  fapte  miercuri, 30 octombrie 2013 00:40 (EET)Răspunde

A trecut ceva timp. —Andreidiscuţie 30 octombrie 2013 09:40 (EET)Răspunde
Senks. Dar n-ai răspuns la întrebare :) //  Gikü  vorbe  fapte  miercuri, 30 octombrie 2013 12:27 (EET)Răspunde
Imaginea nu are sursă. —Andreidiscuţie 30 octombrie 2013 12:28 (EET)Răspunde

Imagini[modificare sursă]

Salut Andrei. În ultimul timp am fost putin ocupat si nu am vazut ca mi-ai lasat un mesaj.In legatura cu acele imagini postate de mine pot spune ca nu am vrut sa fac un lucru rau prin postarea lor.Cosider ca acea pagina are nevoie de ele iar dupa parerea mea o imagine de pe o pagina web este publica si poate fi folosita de oricine de aceea te rog sa ma ajuti, poate reusesti sa imi spui cum sa fac in asa fel incat acele poze sa nu fie sterse.Merci --BogdanManuel21 (discuție) 30 octombrie 2013 15:41 (EET)Răspunde

Nu este așa. Nu orice este publicat într-un loc poate fi copiat în altul, decât dacă există un acord explicit din partea autorului. Vezi WP:DA. —Andreidiscuţie 30 octombrie 2013 15:44 (EET)Răspunde