Dies Irae

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Pentru alte sensuri, vedeți Dies Irae (dezambiguizare).
Partea centrală a picturii lui Hans Memling, Judecata de apoi (cca. 1467–71)

Dies Irae (Ziua mâniei) este un imn religios în limba latină atribuit lui Toma de Celano din Ordinul Franciscan (1200 – cca. 1265)[1] sau lui Latino Malabranca Orsini (†1294), lector din Ordinul dominican.[2] Imnul datează din secolul al XIII-lea, dar sunt și surse care afirmă că ar fi mult mai vechi, având originea pe vremea Papei Grigore I cel Mare (d. 604) sau îi este atribuit sfântului Bernard de Clairvaux (1090-1153) sau sfântului Bonaventura (1221-1274).[1]

Text[modificare | modificare sursă]

Dies irae dies illa,
Solvet saeclum in favilla:
Teste David cum Sibylla.
Quantus tremor est futurus,
Quando iudex est venturus,
Cuncta stricte discussurus!
Tuba mirum spargens sonum
Per sepulcra regionum
Coget omnes ante thronum.
Mors stupebit et natura,
Cum resurget creatura,
Iudicanti responsura.
Liber scriptus proferetur,
In quo totum continetur,
Unde mundus iudicetur.
Iudex ergo cum sedebit,
Quidquid latet apparebit:
Nil inultum remanebit.
Quid sum miser tunc dicturus?
Quem patronum rogaturus,
Cum vix iustus sit securus?
Rex tremendae maiestatis,
Qui salvandos salvas gratis:
Salva me, fons pietatis.
Recordare Iesu pie,
Quod sum causa tuae viae:
Ne me perdas illa die.
Quaerens me, sedisti lassus:
Redemisti crucem passus:
Tantus labor non sit cassus.
Iuste iudex ultionis,
Donum fac remissionis,
Ante diem rationis.
Ingemisco, tamquam reus:
Culpa rubet vultus meus:
Supplicanti parce Deus.
Qui Mariam absolvisti,
Et latronem exaudisti,
Mihi quoque spem dedisti.
Preces meae non sunt dignae:
Sed tu bonus fac benigne,
Ne perenni cremer igne.
Inter oves locum praesta,
Et ab haedis me sequestra,
Statuens in parte dextra.
Confutatis maledictis,
Flammis acribus addictis,
Voca me cum benedictis.
Oro supplex et acclinis,
Cor contritum quasi cinis:
Gere curam mei finis.
Lacrimosa dies illa,
Qua resurget ex favilla
Iudicandus homo reus:
Huic ergo parce Deus.
Pie Iesu Domine,
dona eis requiem. Amen.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b  Dies Iræ”. Enciclopedia catolică. New York: Robert Appleton Company. 1913. 
  2. ^ Scritti vari di Filologia”, The Catholic Encyclopædia, Rome: New Advent, 1901, p. 488, http://www.newadvent.org/cathen/12354c.htm 

Bibliografie suplimentară[modificare | modificare sursă]

Elena Maria Șorban (2014), Noi și istoria muzicii, Cluj-Napoca: Eikon (cu traducerea versurilor în limba română)