Serghei Rahmaninov

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Serghei Rahmaninov
Sergei Rachmaninoff LOC 33968 Cropped.jpg
Serghei Rahmaninov
Date personale
Nume la naștereСергей Васильевич Рахманинов Modificați la Wikidata
Născut20 martie/[1][2][3][4][5] Modificați la Wikidata
Gubernia Novgorod[*], Imperiul Rus[2] Modificați la Wikidata
Decedat (69 de ani)[6][7][1][4][5][8][9][10][11] Modificați la Wikidata
Beverly Hills, SUA Modificați la Wikidata
ÎnmormântatCimitirul Kensico[*] Modificați la Wikidata
Căsătorit cuNatalia Satina[*] Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Russia.svg Imperiul Rus
Flag of the United States (1912-1959).svg SUA Modificați la Wikidata
ReligieBiserica Ortodoxă Modificați la Wikidata
Ocupațiecompozitor
pianist
dirijor
muzicolog[*]
virtuoz Modificați la Wikidata
Activitate
Gen muzicaloperă
simfonie
muzică clasică  Modificați la Wikidata
Instrument(e)pian  Modificați la Wikidata
PremiiRoyal Philharmonic Society Gold Medal[*]  Modificați la Wikidata
Prezență online

Serghei Vasilievici Rahmaninov (n. 1 aprilie 1873, Novgorod, Rusia - d. 28 martie 1943, Beverly Hills, SUA) a fost un compozitor și pianist rus.

A fost una dintre vedetele de concert cel mai bine plătite din timpul său, și unul dintre cei mai influenți pianiști ai secolului XX.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Originea genealogică: Ștefan cel Mare[modificare | modificare sursă]

În sursele rusești, arborele genealogic al familiei Rahmaninov începe cu Ștefan cel Mare. Se pare că voievodul Moldovei a avut un fiu, Ioan Vecin (Ioan Sused), stabilit la Moscova, a cărui existență nu poate fi probată prin documente (de unde s-a presupus că ar fi fost un fiu nelegitim)[12]. Ioan Vecin a avut doi fii, Ioan Voloh și Vasilii Rahmanin. Familia Rahmaninov descinde din acesta din urmă[13]. O altă versiune, neîntemeindu-se pe fapte veridice, îl consideră pe Rahmaninov descendent al Elenei Voloșanca, fiica lui Ștefan cel Mare căsătorită cu fiul lui Ivan al III-lea cel Mare , Ivan al IV-lea cel Tânăr. Cei doi au avut un fiu, însă acesta a murit în adolescență.

Tinerețea[modificare | modificare sursă]

S-a născut din părinți aristocratici, aceștia deținând mai multe moșii. Ambii părinți ai lui Rahmaninov erau pianiști amatori, de la aceștia primind viitorul mare compozitor, primele lecții, încă de la vârsta de patru ani. Mai târziu, la Sankt Petersburg, a luat lecții de la Anna Ornatskaya timp de trei ani înainte de prăbușirea economică a părinților săi.

O influență deosebită în creația sa au exercitat-o cântecele ortodoxe ruse pe care le auzea la biserică, unde era frecvent condus de bunica sa. La 9 ani intră la Conservatorul din Sankt Petersburg, unde urmează un curs de pian. Între 12 și 16 ani, continuă acest studiu la Moscova, sub îndrumarea pianistului Nikolai Zverev, pedagog renumit, dar sever și riguros. Acesta, prin intermediul vastei sale biblioteci și prin participarea la reprezentații teatrale, oferea descipolilor săi o largă deschidere culturală.

Rahmaninov a devenit un student valoros, terminându-și studiul pianului cu un an mai devreme, în 1891. Astfel, a încheiat cursul de compoziție cu Anton Arenski într-un singur an.

Activitatea[modificare | modificare sursă]

Debutează cu opera Aleko, compusă în 1892, care a avut premiera la Teatrul Bolșoi la 27 aprilie 1893 și care s-a bucurat de succes, devenind foarte cunoscută. Pentru această piesă, al cărei libret (bazat pe "Țiganii" lui Pușkin) a fost scris de Vladimir Nemirovici-Dancenko, Rahmaninov a primit Medalia de Aur la Conservatorul din Moscova, fiind al treilea care a primit această distincție (după Serghei Taneiev și Arseni Koreșcenko).

Lucrările conservatoare ale lui Rahmaninov cum ar fi Concertul de pian nr. 1 și Preludiu în C minor pentru pian solo au devenit, de asemenea, foarte cunoscute și apreciate.

Compusă între ianuarie și octombrie 1895 și cu premiera pe 28 martie 1897 (fiind pusă în scenă de Alexandr Glazunov), Simfonia nr .1 este aspru criticată de specialiștii epocii, printre care și Cezar Antonovici Cui. Eșecul îi provoacă lui Rahmaninov o stare de depresie și nu mai este capabil să compună lucrări majore timp de trei ani.

După o perioadă de psihoterapie și hipnoterapie, Rahmaninov se recuperează sufletește și, în perioada cuprinsă între toamna anului 1900 și aprilie 1901, elaborează Concertul pentru pian nr. 2. Având premiera la 9 noiembrie 1901, acesta s-a bucurat de succes în spațiul occidental.

La 12 mai 1902, Rahmaninov se căsătorește cu Natalia Satina. Deoarece erau veri primari, această încălcare a dreptului canonic este permisă printr-o dispensă acordată de Biserica Ortodoxă Rusă. Au împreună două fiice. Până la izbucnirea Primului Război Mondial, Rahmaninov se bucură de succes artistic și financiar.

După Revoluția Rusă, în decembrie 1917 regimul leninist i-a confiscat moșia de la Ivanovka și imobiliarele de lângă Tambov. Împreună cu familia, Rahmaninov pleacă în Danemarca, unde locuiește o perioadă, ca apoi să se stabiliească în SUA, mai exact în New York. Aici a criticat în mod deschis guvernul sovietic în martie 1931 printr-o scrisoare către "New York Times", după ce muzica sa fusese interzisă din sălile de performanță din întreaga URSS.

În 1943, Rahmaninov și soția sa primesc cetățenie americană, dar la scurt timp marele compozitor se stinge din viață în urma unui cancer de piele.

Opera principală[modificare | modificare sursă]

Compozițiile lui Rahmaninov sunt limitate ca număr, dar sonoritățile lor luxuriante și grandoarea le-au făcut standarde de muzică clasică.

Muzică orchestrală[modificare | modificare sursă]

  • Scherzo în re mineur (1887)
  • Simfonia în re minor, Prima mișcare (numită « Tinerețe ») (1890-1891)
  • Prințul Rostislav, poem simfonic după Alexei Tolstoi (1891)
  • Stânca, op. 7, poem simfonic după Lermontov (1893)
  • Capriccio, op. 12 pe teme țigănești (Capriciu) (1892-1894)
  • Simfonia n° 1 în re minor, op. 13 (1895)
  • Simfonia n° 2 în mi minor, op. 27 (1906-1907)
  • Insula morțior, op. 29, poem simfonic după Böcklin (1909)
  • Clopotele, op. 35, poem pentru orchestră simfonică, cor și soliști, după Edgar Poe (1912-1913).
  • Simfonia n° 3 în la minor, op. 44 (1935-1936)
  • Dansuri simfonice op. 45a (versiune pentru două piane op. 45b) (1940-1941)

Muzică concertantă[modificare | modificare sursă]

Muzică vocală[modificare | modificare sursă]

  • Șase romanțe, op. 4 (1890-1893)
  • Șase melodii, op. 8 (1894)
  • Douăsprezece romanțe, op. 14 (1896)
  • Douăsprezece romanțe, op. 21 (1902)
  • Cincisprezece romanțe, op. 26 (1906)
  • Paisprezece romanțe, op. 34 (1912)
  • Șase romanțe, op. 38 (1916)
  • Trei Cântece Rusești, op. 41

Piese pentru pian[modificare | modificare sursă]

  • Bucăți de fantezie, op. 3 (inclusiv Preludiu în do diez minor n° 2)
  • Suită n° 1, op. 5, pentru două piane
  • Suită n° 2, op. 17, pentru două piane
  • Momente muzicale op. 16
  • Variațiuni pe o temă de Chopin, op. 22
  • Preludii op. 23 și 32
  • Studii-tablouri, op. 33 și 39
  • Sonată pentru pian n° 1, op. 28
  • Sonată pentru pian n° 2, op. 36
  • Variațiuni pe o temă de Corelli, op. 42.

Muzică de cameră[modificare | modificare sursă]

  • Quatuor pentru coarde n° 1, 1889 (2 mișcări: Romanță și Scherzo)
  • Romanță pentru vioară și pian
  • Lied (Romanță) pentru violoncel și pian, 1890
  • Melodie pe o temă de Serghei Rahmaninov, 1890 (piesă în re major aranjată de violoncelistul Modest Altschuler)
  • Trio elegiac n° 1 în sol minor, pentru pian, vioară și violoncel, 1892
  • Două Piese, op. 2 pentru violoncel și pian, 1892: Preludiu și Dans oriental
  • Două Piese, op. 6 pentru vioară și pian, 1893: Romanță și Dans ungar
  • Trio elegiac n° 2 în re minor, op. 9, 1893 (În memoria lui Piotr Ilici Ceaikovski) (Revăzut în 1907 și în 1917)
  • Quatuor pentru coarde n° 2, 1896 (două mișcări: Allegro moderato și Andante molto sostenuto)
  • Sonată pentru violoncel și pian în sol minor, op. 19, 1901

Muzică religioasă[modificare | modificare sursă]

  • Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, op.31, (în rusă Литургия св. Иоанна Златоуста, Liturghia sv. Ioanna Zlatousta), 1911;
  • Vigiliile nocturne, op. 37, (în rusă Всенощное бдение, Vsenoșcinoie bdeniie), o importantă contribuție la muzica ortodoxă rusă.

Operă[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b „Serghei Rahmaninov”, data.bnf.fr, accesat în  
  2. ^ a b Q27773795 
  3. ^ EB-12 / Rachmaninoff, Sergei Vasilievich 
  4. ^ a b SNAC, accesat în  
  5. ^ a b Internet Broadway Database, accesat în  
  6. ^ „Serghei Rahmaninov”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  7. ^ Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978) 
  8. ^ Find a Grave, accesat în  
  9. ^ International Music Score Library Project, accesat în  
  10. ^ Discogs, accesat în  
  11. ^ Filmportal.de, accesat în  
  12. ^ Întrebări frecvente | Ștefan cel Mare
  13. ^ http://www.museum-ivanovka.ru/rus/ivanovka/history/rahmaninovy/

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • fr Laurent Caillet, L’œuvre pour piano de Serge Rachmaninov (1873-1943). Langage et style, Thèse de doctorat, Université de Paris-Sorbonne, 2007, 636 p., Lille, 2009, ANRT. (ISBN 978-2-7295-7534-2).
  • fr Jacques-Emmanuel Fousnaquer, Rachmaninov, 1994, Seuil. (ISBN 2-02-013699-6)
  • fr Catherine Poivre d'Arvor, Rachmaninov ou La Passion au bout des doigts, 1986, Éditions du Rocher.
  • fr J.M. Charton, Les années françaises de Serge Rachmaninoff, 1969, Éditions La Revue Moderne.
  • fr Victor I. Séroff, Rachmaninoff, Paris, 1954, Robert Laffont, 270 p. traduit de l'anglais par Michel Bourdet-Pleville.
  • en Sergei Bertensson, Jay Leyda, Sergei Rachmaninoff: A Lifetime in Music, 1956, New York University Press.
  • en Barrie Martyn, Rachmaninoff: Composer, Pianist, Conductor, Scholar Press.
  • en Geoffrey Norris, Rachmaninoff (in Master Musicians Series), Oxford University Press.
  • en Oskar von Rieseman, Rachmaninoff's Recollections, 1934, Mac Millan.
  • en Watson Lyle, Rachmaninoff: A Biography, 1938, Reeves.
  • en Max Harrison, Rachmaninoff: Life, Works, Recordings
  • en Robert Threlfall, Geoffrey Norris, A Catalogue of the Compositions of S. Rachmaninoff, 1982, Scholar Press.
  • en Robert Palmieri, Sergei Vasil'evich Rachmaninoff: A Guide to Research, Taylor & Francis.
  • it Claudio A. D'Antoni Rachmaninov - Personalità e poetica; 2003 Roma, Bardi Editore, pp. 400; (ISBN 88-88620-06-0)
  • it Claudio A. D'Antoni Dinamica rappresentativa del ’suono-parola’- La ’drammaturgia compressa’ delle Romanze di Rachmaninov; pp. 480, 2009 Roma

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Format:Serghei Rahmaninov