Declarația de la Darnița

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Wikisursă
La Wikisursă există texte originale legate de Declarația de la Darnița

Declarația de la Darnița (sau Memoriul-Manifest de la Darnița) reprezintă un document memorabil al foștilor prizonieri de război din Armata Austro-Ungară aflați în Rusia, constituiți în primul Corp al Voluntarilor Români din Rusia.[1] Acest memoriu a readus în fața Marilor Puteri dorința poporului român de a trăi unit într-un singur stat, independent și suveran[2] și reprezintă prima declarație de acest tip, ca preambul al Marii Uniri de la Alba Iulia [3] și a precedat cu peste un an Declarația de autodeterminare de la Oradea din 12 octombrie 1918.[4]

Concepție[modificare | modificare sursă]

Soldați români la Darnița, 1917

La Darnița, voluntarii aflați sub conducerea lui Victor Deleu,[1] au hotârât pe 11/24 aprilie 1917[5] la sugestia Dr. Pompiliu Nistor făcută într-o adunare ținută cu 1 zi înainte,[6] să redacteze un document care să evidențieze punctul lor de vedere, într-un context în care cei implicați erau singurii care ar fi putut să exprime simțămintele populației românești din Ardeal.[7]

Sprijinind ideea respectivului document, Dr. Nistor a afirmat că „de la nici un popor apăsat, care voiește să fie liber, nu s-au auzit atât de puține proteste în contra jugului ce-l poartă [...] Ar fi o crimă dacă nici azi s-ar auzi glasul nostru, dacă și acum am lipsi[6] să ne spunem cuvântul, prin care să arătăm că războiul nostru, de asemenea, este în numele democrației, în numele dreptului elementar al fiecărui popor capabil de viață, de a-și hotărî singur soarta, a-și alege singur statul pe care voiește să-l fondeze sau la care voiește să se alipească”[8]

Redactarea acestuia a fost încredințată unei comisii formată din dr. Victor Deleu, dr. Octavian Vasu, Gavril Juga, dr. Vasile Chiroiu (avocați), Simion Gocan (preot), Emanuil Isopescu (profesor), dr. Trifon Ghilezan (avocat), Dr. Pompiliu Nistor (medic),[9] (incluzând și pe Dr. Nicolae Nedelcu (avocat), dr. N. Petelca). Aceasta a finalizat textul pe 13/26 aprilie 1917.[2] Această adunare a fost numită ulterior în mod simbolic „Prima Alba Iulia”.[10]

Redactarea textului s-a făcut după mai multe discuții preliminare, în sprijinul documentului venind și unele sugestii ale poetului Octavian Goga. Prudenți, cei care au participat la redactarea au încercat să nu deranjeze nici una dintre forțele revoluționare, care erau la acel moment în luptă pentru preluarea puterii după căderea regimului țarist. În original, documentul a fost redactat în 4 exemplare, 2 în limba română și 2 în limba rusă.[11]

Textul[modificare | modificare sursă]

Delegația română trimisă de Regatul României în SUA în aprilie 1917, care aflată fiind în tranzit, a preluat de la Darnița Memoriul, pentru a-l duce în Statele Unite
„Leul din Șișești
preotul Vasile Lucaciu
Preotul
Ioan Moța
Diplomatul
Vasile Stoica
Vasile Lucaciu.jpg
Ioan Mota.jpg
Ministrul Vasile Stoca.pdf
Conducătorul delegației Membru Membru

Documentul este un exemplu tipic al discursului românesc din perioada luptei pentru întregirea statului.[4]

Rațiunea și obiectivul unic al constituirii Corpului de Voluntari din Rusia a fost postulate ca fiind unirea poporului și teritoriului românesc din Imperiu, cu România. O incursiune în istoria luptei de emancipare națională a românilor transilvăneni, a fost inclusă dat fiind că documentul a fost adresat unor factori de decizie și popoare străine. Împrejurările au făcut ca să fie exprimată în text și încrederea în sprijinul tinerei democrații rusești precum și în viitorul acesteia de a conduce la formarea unui stat protector al popoarelor oprimate din Monarhia Austro-Ungară.[4]

Documentul s-a opus ideii de organizare a unei consultări prin plebiscit organizat în teritoriile autro-ungare, deoarece acesta ar fi fost viciat datorită deținerii de către națiunile dominante a întregii puteri. În privința declarațiilor de loialitate față de autoritățile de la Viena și Budapesta – stoarse de guvernul ungar sau cele exprimate de unii renegați, voluntrii și-au exprimat în text opoziție ca acestea să fie considerate ca reprezentând voința românilor din Imperiu.[4]

În textul Declarației, a fost exprimat angajamentul voluntarilor români din Rusia de a continua să lupte cu arma în mână pentru realizarea unității nationale. Semnatarii au scos în evidență faptul că lupta românilor din Transilvania pentru înlăturarea jugului austro-ungar era o acțiune justă și au afirmat necesitatea destrămării Dublei Monarhii – caracterizată drept un stat anacronic, creat prin răpirea unor țări prin forță brutală și fără consimțământul națiunilor. Singura soluție fiind destrămarea Imperiului, toate popoarele componente ale respectivului stat, trebuiau conform semnatarilor, să se unească pentru a forma state independente.[8]

Pronunțându-se ferm pentru unirea cu patria-mamă, voluntarii urmau să se angajeze cu tot ce aveau până la vitoria finală sau moarte. În numele dreptului la autodeterminare, aceștia s-au opus oricărei forme de existență în continuare a românilor în teritoriul Austro-Ungariei, convinși că drepturile românilor nu vor fi respectate.[8]

Suplimentar, prin memoriul-manifest a fost redactat și un protestat împotriva măsurilor de opresiune adoptate de autoritățile austro-ungare. Încheiat într-o manieră optimistă, documentul a afirmat și credința în viitorul fericit, național și democratic al românilor într-o națiune a tuturor acestora.[8]

Rol și efecte[modificare | modificare sursă]

Semnată de către 250 de ofițeri și 250 de subofițeri și soldați în numele tuturor voluntarilor români, această declarație a fost tradusă pe lângă rusă]] și franceză[12] și a fost trimisă tuturor guvernelor puterilor Antantei,[1] precum și ziarelor și partidelor politice românești și reprezentanților presei ruse, franceze, engleze și italiene.[12] Memoriul a fost remis de asemenea unor organizații cehoslovace, poloneze, iugoslave și rutene.[11]

Documentul a fost remis în mâna autorităților române de către Onisifor Ghibu, deși fusese preconizat să fie trimis prin Octavian Goga.[13] Memoriul-Manifest a avut un puternic ecou în România,[12] la acest punct de vedere aderând inclusiv refugiații ardeleni din regatul României.[14] Tot în luna aprilie 1917 delegația formată din Vasile Lucaciu, Ioan Moța și Vasile Stoica – trimisă din ordinul Marelui Cartier General Român în Statele Unite ale Americii, s-a oprit la Darnița, unde i-a fost înmânat un exemplar al Declarației pentru a fi publicat în în ziarele americane, spre a susține și pe această cale unirea Transilvaniei cu România. Memoriul a fost prezentat ministrului de externe al SUA, Robert Lansing.[15]

Ambasadorul Franței de la Petrogred – Maurice Paléologue, a remarcat importanța sa politică, precum și consecințele de ordin național în raport cu monarhia austro-ungară – contestatară a ideilor de dorință și voință ale românilor transilvăneni, de a se uni cu România.[8]

Ideile cuprinse în Memoriul-Manifest reprezintă argumentarea voluntariatului românesc dedicat întregirii naționale și de aceea s-au regăsit în documentele ulterioare elaborate atât de primul, cât și de al doilea Corp al Voluntarilor români din Rusia.[13] Această declarație a fost dealtfel tipărită, alături de informații privind voluntarii de la Darnița, pe foi volante, lansate de aviația aliată asupra pozițiilor trupelor austro-ungare din Italia.[12]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c Netea, Vasile; Publicistică, Volumul IV – Scrieri istorice: 1977-1987; Ed. “Petru Maior” University Press; Tîrgu-Mureș; 2015; ISBN 978-606-581-127-0; p. 140
  2. ^ a b Voluntarii români din Transilvania în lupta împotriva Puterilor Centrale..., Țuțu, 1968 p. 1131
  3. ^ Parean, Ioan; Soldați ai României Mari. Din prizonieratul rusesc în Corpul Voluntarilor transilvăneni și bucovineni (1916 – 1918); Revista Academiei Forțelor Terestre, Anul VII - nr.3-4 (27-28); trimestrul III-IV - 2002; p. 3 (Nr. de ordine).
  4. ^ a b c d Semnificația Memoriului Manifest al soldaților români de la Darnița..., Șerban, 200-2001, p. 147
  5. ^ Voluntarii români din Transilvania în lupta împotriva Puterilor Centrale..., Țuțu, 1968 p. 1130
  6. ^ a b Activitatea lui Pompiliu Nistor..., Stan, 1999, p. 316
  7. ^ Gocan, Simion, Contribuția voluntarilor ardeleni din Rusia la înfăptuirea României Mari; Vestitorul, Nr. 9-10/1929, p. 11
  8. ^ a b c d e Activitatea lui Pompiliu Nistor..., Stan, 1999, p. 317
  9. ^ Semnificația Memoriului Manifest al soldaților români de la Darnița..., Șerban, 200-2001, p. 146
  10. ^ Șerban, Ioan I.; Din activitatea desfășurată în Vechiul Regat de voluntarii și refugiații ardeleni și bucovineni în slujba idealului național (iunie 1917 - ianuarie 1918); Annales Universitatis Apulensis, Series Historica, Nr. 1, 1997; p. 101.
  11. ^ a b Șichet, Voicu; Manifestul de la Darnița - prolog al Marii Uniri de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918; Eroii Neamului Serie nouă, Anul II Nr. 4 (5), Dec. 2010; p. 10
  12. ^ a b c d Cazacu, Gheorghe; Voluntarii români ardeleni din Rusia în timpul Primului Război Mondial; Astra Salvensis, Nr. 1 ianuarie-iunie 2013, An I; pp. 113
  13. ^ a b Semnificația Memoriului Manifest al soldaților români de la Darnița..., Șerban, 200-2001, p. 148
  14. ^ Nemoianu, Petru; Uniunea voluntarilor; Țara Noastră, Nr. 26/1923, p. 840
  15. ^ Netea, Vasile; Lupta emigrației transilvane pentru desăvârșirea unității de stat a României; Studii - Revistă de Istorie; Tom. 21/1968, Nr. 6; p. 1158

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Flag of Romania.svgHourglass drawing.svg Acest articol despre un subiect legat de istoria României este deocamdată un ciot. Puteți ajuta Wikipedia prin completarea sa.