Cordelia (satelit)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Cordelia
Cordeliamoon.png
Cordelia (imagine făcută pe 21 ianuarie 1986)
Descoperire
Descoperit deRichard J. Terrile / Voyager 2
Dată descoperire20 ianuarie 1986
Denumiri
Denumire MPCUranus VI
Pronunție/kor'de.li.a/
AtributeCordelian[1] (/kor.de.li'an/)
Caracteristicile orbitei
Raza medie a orbitei
49751,722 ± 0,149 km[2]
Excentricitate0,00026 ± 0,000096[2]
Perioadă orbitală
0,33503384 ± 0,00000058 zile[2]
Înclinație0,08479 ± 0,031° (față de ecuatorul lui Uranus)[2]
SatelițiUranus
Caracteristici fizice
Dimensiuni50 × 36 × 36 km[3]
Raza medie
20,1 ± 3 km[3][4][5]
Suprafață
~5500 km2[a]
Volum~38.900 km3[a]
Masă~4,4×1016 kg[a]
Densitate medie
~1,3 g/cm3 (presupusă)[4]
~0,0073 m/s2[a]
~0,017 km/s[a]
sincronă[3]
zero[3]
Albedo
Temperatură~64 K[a]

Cordelia este cel mai interior satelit cunoscut al lui Uranus. A fost descoperit din imaginile realizate de Voyager 2 pe 20 ianuarie 1986 și a primit denumirea temporară S/1986 U 7. Nu a fost detectat din nou până când Telescopul Spațial Hubble a observat-o în 1997. Cordelia își ia numele de la fiica cea mai mică a lui Lear din regele Lear al lui William Shakespeare. Este desemnat și Uranus VI.

În afară de orbita sa, raza de 20 km și albedo-ul geometric de 0,08 nu se știe practic nimic despre ea. În imaginile Voyager 2, Cordelia apare ca un obiect alungit cu axa sa majoră îndreptată spre Uranus. Raportul axelor sferoidului prolat al Cordeliei este de 0,7 ± 0,2.

Cordelia acționează ca satelitul păstorul interior al inelului ε al lui Uranus. Orbita Cordeliei se află în raza orbitei sincrone a lui Uranus și, prin urmare, scade lent din cauza decelerației mareice.

Cordelia este foarte aproape de o rezonanță orbitală de 5:3 cu Rosalind.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

Note explicative

  1. ^ a b c d e f Calculat pe baza altor parametri.

Citații

  1. ^ Jennifer Bates (2010) Hegel and Shakespeare on Moral Imagination, p. 102
  2. ^ a b c d Jacobson, R. A. (). „The Orbits of the Inner Uranian Satellites From Hubble Space Telescope and Voyager 2 Observations”. The Astronomical Journal. 115 (3): 1195–1199. Bibcode:1998AJ....115.1195J. doi:10.1086/300263Accesibil gratuit. 
  3. ^ a b c d Karkoschka, Erich (). „Voyager's Eleventh Discovery of a Satellite of Uranus and Photometry and the First Size Measurements of Nine Satellites”. Icarus. 151 (1): 69–77. Bibcode:2001Icar..151...69K. doi:10.1006/icar.2001.6597. 
  4. ^ a b c „Planetary Satellite Physical Parameters”. JPL (Solar System Dynamics). . Accesat în . 
  5. ^ a b Williams, Dr. David R. (). „Uranian Satellite Fact Sheet”. NASA (National Space Science Data Center). Accesat în . 
  6. ^ Karkoschka, Erich (). „Comprehensive Photometry of the Rings and 16 Satellites of Uranus with the Hubble Space Telescope”. Icarus. 151 (1): 51–68. Bibcode:2001Icar..151...51K. doi:10.1006/icar.2001.6596. 

Legături externe[modificare | modificare sursă]