Corb

Pentru poemul de Edgar Allan Poe, vedeți Corbul.

Corb
Strigătul corbului comun
Stare de conservare
Risc scăzut (LC)  (IUCN 3.1)
Clasificare științifică
Regn:	Animalia
Diviziune:	Chordata
Clasă:	Aves
Ordin:	Passeriformes
Familie:	Corvidae
Gen:	Corvus
Specie:	C. corax
Nume binomial
Corvus corax Linnaeus, 1758
Subspecii
8–11, vezi Clasificare
Arealul corbului comun     Reproducere      Rezident      Non-reproducere

Corbul comun (Corvus corax), de asemenea cunoscut sub numele de Corbul nordic, este o pasăre cântătoare mare, în întregime neagră. Găsit în întreaga emisferă nordică, este cea mai întâlnită dintre toate ciorile. Există cel puțin opt subspecii ale corbului. Este una dintre cele mai mari două ciori, alături de Corbul cu cioc gros, și este probabil cea mai grea pasăre cântătoare. La maturitate corbul comun are între 56 și 69 cm în lungime, cu mase înregistrate variind de la 0,69 la 1,63 kg. Corbul comun, de obicei, trăiește aproximativ de la 10 la 15 ani în sălbăticie, cu toate că unele exemplare au fost înregistrate cu durata de viață de până la 40 de ani. Păsările tinere pot călători în stoluri, dar mai târziu vor avea propriul teritoriu.

Corbul comun a existat cu oamenii de sute de ani, iar în unele zone corbii au fost atât de numeroși încât s-au considerat organisme dăunătoare. O parte din succesul său a fost datorită dietei de omnivor; corbii sunt extrem de flexibili și oportuniști în găsirea surselor de hrană, mâncând insecte, cereale, fructe, animale mici și mâncare putredă sau de la gunoi.

Unele fapte remarcabile de rezolvare a problemelor au fost observate la unele specii, care să conducă la convingerea că este extrem de inteligent. De-a lungul secolelor, a fost un animal din mitologia folclorică, din artă, literatură și în multe culturi indigene, inclusiv în cele din Scandinavia, Irlanda și Țara Galilor, respectiv Bhutan. Pe coasta de nord-vest a Americii de Nord și în Siberia, precum și în nord-estul Asiei, corbul comun a fost venerat ca o figură spirituală sau zeu.

Taxonomie

Corbul comun a fost una dintre numeroasele specii descrise inițial de către Linnaeus în lucrarea sa din secolul 18, Systema Naturae, în care poartă numele original de Corvus corax. Este o specie de genul Corvus, nume derivat din latină pentru „Corb.” Corax / κοραξ este cuvântul grecesc antic pentru „corb” sau cioară.

Numele „Corb” a fost pus la mai multe alte specii (în general mari) din genul Corvus, deși ele nu sunt neapărat strâns legate de Corvus corax. Unele, cum ar fi corbul australian și corbul de pădure, sunt în mod clar mai aproape de ciorile australiene. Corbul original este acum numit Corbul comun sau de Nord.

Cuvântul „Corb” este similar în mai multe limbi germanice vechi; cuvântul din engleza veche pentru corb a fost hræfn; în nordica veche era hrafn și în vechea germană raban. Un vechi cuvânt scoțian, corby sau corbie, asemănător cu Corbeau, din franceză, a fost folosit atât pentru această pasăre, cât și pentru cioara neagră.

Clasificare

Cele mai apropiate rude ale corbului comun sunt corbul cu gât maro (C. ruficollis), cioara bălțată (C. albus) din Africa și corbul chihuahuan (C. cryptoleucus) din sud-vestul Americii de Nord. În timp ce unii specialiști au recunoscut mai mult de 11 subspecii, alții recunosc doar opt:

• C. c. corax apare din Europa de Est până la lacul Baikal, la sud de regiunea Caucazului și nordul Iranului. Ea are un cioc relativ scurt, arcuit. Populația din sud-vestul Europei (inclusiv Insulele Baleare, Corsica și Sardinia) are un cioc mai arcuit și aripile mai scurte, iar unii specialiști o recunosc ca o subspecie separată, C. c. hispanus.
• C. c. varius apare în Islanda și Insulele Feroe. Este mai puțin lucioasă decât C. c. principalis sau corax, este intermediară în mărime, și penele de pe gât sunt albicioase (invizibil de la distanță).

Subspecia (C. c. varius) în zbor în Seltjarnarnes, Islanda

• C. c. subcorax apare din Grecia de Est spre nord-vestul Indiei, Asia Centrală și vestul Chinei, dar nu și în Himalaya. Aceasta este mai mare decât C. c. corax, dar are pene relativ scurte la gât. Penajul său este, în general, negru, deși la gât poate avea un ton maroniu similar cu cel al corbului cu gât maro. Penele de la gâtul său, deși oarecum variabile în culoare, sunt de multe ori aproape albe.
• C. c. tingitanus apare în Africa de Nord și Insulele Canare. Este cea mai mică dintre subspecii, cu cele mai scurte pene de pe gât și cu un penaj uleios și lucios. Ciocul său este scurt, dar robust, și e foarte încovoiat. Corbii din Insulele Canare sunt mai maronii decât corbii din Africa de Nord, autoritățile determinând pe unii să îi trateze ca subspecii separate, cu acesta din urmă pe numele C. c. tingitanus și celălalt sub numele de C. c. canariensis.
• C. c. tibetanus apare în Himalaya. Aceasta este cea mai mare din subspeciile lucioase și cu cele mai lungi pene de pe gât. Ciocul este mare, dar mai mic decât al lui C. c. principalis, și penele de pe gât sunt gri.
• C. c. kamtschaticus apare în nord-estul Asiei. Este de mărime mijlocie, fiind între C. c. principalis și C. c. corax, și are un cioc distinct mare și mai gros.
• C. c. principalis apare în nordul Americii de Nord și Groenlanda. Are un corp mare și cel mai mare cioc, penajul lui este lucios și penele de pe gât sunt lungi.
• C. c. sinuatus, corb din vest, apare în partea central-sudică a SUA. Este mai mic și cu un cioc mic față de C. c. principalis. Populațiile din sud-vestul SUA și nord-vestul Mexicului (inclusiv Insulele Revillagigedo) sunt cele mai mici din America de Nord. Ele sunt uneori incluse în C. c. sinuatus, în timp ce alte autorități le recunosc ca o subspecie distinctă, C. c. clarionensis.

Istoria evoluției

Corbul comun a evoluat în Lumea Veche și a traversat strâmtoarea Bering în America de Nord. Studii genetice recente care au examinat ADN-ul corbilor comuni din întreaga lume au stabilit că păsările se împart în cel puțin două clanuri: un clan în California, găsit numai în sud-vestul Statelor Unite, precum și un clan holarctic, găsit în restul emisferei nordice. Păsările din ambele clanuri arată la fel, dar grupurile sunt distincte genetic și au început să se divizeze cu aproximativ două milioane de ani în urmă.

Descoperirile indică faptul că ADN-ul mitocondrial bazat pe corbii comuni din Statele Unite este mai strâns legat de cei din Europa și Asia decât de cei din California și că corbii comuni din californieni sunt mai strâns legați de corbii chihuahuani (C. cryptoleucus) decât de cei din clanul holarctic. Corbii din clanul holarctic sunt mult mai strâns legați de cioara bălțată (C. albus) decât de cei din clanul californian.

O explicație pentru aceste constatări surprinzătoare genetice este că corbii comuni stabiliți în California cu cel puțin două milioane de ani în urmă au devenit separați de rudele lor din Europa și Asia în timpul unei ere glaciare. Cu un milion de ani în urmă, un grup din clanul californian a evoluat într-o specie nouă, corbul chihuahuan. Alți membri ai clanului Holarctic au sosit mai târziu într-o migrație separată din Asia.

Un studiu recent al ADN-ului mitocondrial al corbului a arătat că populația izolată din Insulele Canare este distinctă de alte populații. Studiul nu a inclus niciun specimen din populația Africii de Nord și din preajma sa. Prin urmare, este clar, deși morfologia sa este foarte aproape de populația din Insulele Canare (în măsura în care cele două sunt deseori considerate parte dintr-o subspecie subspecie).

Descriere

În lumina soarelui, penajul devine albastru sau mov.

Un corb comun matur are între 56 și 69 cm în lungime, cu o anvergură de 115–130 cm. Are mase înregistrate în intervalul 0.69 - 1.63 kg, fiind una dintre cele mai grele cântătoare. Păsările din regiuni mai reci, cum ar fi Himalaya și Groenlanda, sunt, în general, mai mari, în timp ce cele din regiunile mai calde sunt mai mici. Ciocul este mare și ușor curbat. Are o coadă alungită, puternică, în cea mai mare parte având un penaj negru și maro închis. Penele de pe gât sunt alungite și ascuțite și penele de pe gât au la bază culoarea maroniu-gri.

În afara dimensiunii sale mai mari, corbul comun diferă de verii săi, ciorile, printr-un cioc mai mare și mai greu și penele de la coadă. Vocabularul său este foarte vast și complex. În zbor, penele produc un sunet scârțâitor care a fost asemănat cu un foșnet de mătase.

Distribuire și habitat

Un habitat tipic al corbilor.

Doi corbi tineri în Islanda

Corbii comuni pot prospera într-un climat variat; într-adevăr, această specie are cea mai mare gamă dintre toți membrii genului său. Aceștia variază din întregul spațiu holarctic până la Arctic și la habitatele temperate din America de Nord și din Eurasia în deșerturile din Africa de Nord și la insulele în Oceanul Pacific. În Insulele Britanice, ei sunt mai des întâlniți în Scoția, Țara Galilor, Anglia de Nord și partea de vest a Irlandei. În Tibet, au fost observați la altitudini de până la 5.000 m și la înălțimi de 6.350 m pe muntele Everest. Populația, uneori cunoscută sub numele de corbii punjab – descrisă ca Corvus corax laurencei (de asemenea scris lawrencii sau laurencii) de Allan Octavian Hume, dar cel mai adesea considerat sinonim cu subcorax –, este limitată la districtul Sindh din Pakistan și regiunile adiacente din nord-vestul Indiei.

Cu excepția cazului în habitatul arctic, acestea stau, în general în habitatul natal întregul an. Păsările tinere se pot dispersa la nivel local.

Cei mai mulți corbi comuni preferă zonele împădurite, cu întinderi mari de terenuri deschise din apropiere, sau regiunile de coastă pentru locurile lor de cuibărit și hrănire. În unele zone cu populație umană densă, cum ar fi California, în Statele Unite, ei profită de cantități abundente de alimente și s-a văzut o creștere a numărului lor.

Comportament

Corbul comun, de obicei, călătorește în perechi, deși păsările tinere călătoresc în stoluri. În general, corbii sunt certăreți, dar au demonstrat că sunt extrem de devotați familiilor lor.

Alimentație

Corbii comuni sunt omnivori și foarte oportuniști. Dietele lor variază considerabil mai ales cu locul sau sezonul. De exemplu, corbii aflați în tundra Arcticului de Nord sau Alaska obțin aproximativ jumătate din energia de care au nevoie mâncând rozătoare foarte mici, iar cealaltă jumătate o obțin prin hrănirea cu potârnichi de zăpadă.

În unele locuri sunt în principal necrofagi, hrănindu-se cu hoituri, precum și cu unii viermi și gândaci. Mâncarea pentru erbivori conține cereale și fructe, inclusiv de pădure. Ei mănâncă și nevertebrate, amfibieni, reptile, mamifere mici și păsări. Corbii mănâncă, de asemenea, porțiunile nedigerate ale fecalelor de animale sau mâncare stricată. Ei depozitează surplusurile de mâncare, mai ales cele cu un conținut ridicat de grăsimi, și învață să le ascundă de alți corbi. De asemenea, fură mâncarea prinsă de alte animale, precum cea a vulpii polare. Sunt asociați cu un alt animal canin, lupul cenușiu, ca cleptoparaziți (mănâncă mâncarea altui animal).

Unii corbi se cuibăresc pe lângă șosele pentru a consuma vertebratele călcate de mașini. Alții își construiesc cuiburile în preajma deșeurilor, pentru a se hrăni cu mâncare stricată aruncată de om. Acest mod de hrănire a apărut de când corbii s-au înmulțit și au ajuns să trăiască în orașe.

Un studiu din 1984-1986 a dovedit faptul că dieta corbilor din regiunea agricolă din Idaho era constituită din cereale, care sunt principala mâncare a potârnichilor, a păsărilor și a mamiferelor mici care, de asemenea, erau mâncate.

Corbi tineri într-un cuib — Hvítserkur, Islanda

Corvus corax

Cuibărire și înmulțire

Cuibul corbului este mare și construit fie în vârful unor copaci bătrâni, fie pe stânci cât mai greu accesibile. Este realizat din mai multe straturi de crengi împletite, acoperite cu nămol, apoi cu păr, lână și alte materiale moi. Talentul de constructor, amplitudinea ecologică și inteligența corbului determină o serie de variații în tipologia construirii cuiburilor.

Corbul depune ouăle încă din luna februarie, începând chiar din această lună clocitul. Femela se bazează în această perioadă - pentru hrănire - pe ajutorul masculului, fără de care ouăle ar îngheța. Clocitul durează cca. 21 de zile. Masculul, atunci când nu caută mâncare pentru femelă, stă în apropierea cuibului, păzindu-l cu multă grijă. După eclozare puii mai stau în cuib cca. 40 de zile, fiind hrăniți pe rând de părinți.

Vocalizare

Ca și alte corvide, corbii pot imita sunetele din mediul lor, printre care limba oamenilor. Aceștia au o gamă largă de vocalize, care rămân un obiect de interes pentru ornitologi. Gwinner a efectuat studii importante la începutul anilor 1960, înregistrarea și fotografierea concluziile sale fiind în mare detaliu.

Au fost înregistrate 15 vocalize din 30 de categorii, cele mai multe dintre ele fiind folosite pentru a vorbi cu alți corbi. Sunetele înregistrate includ strigăte de alarmă, de urmărire sau de zbor.Printre cele non-vocale sunt vâjâitul aripilor și pocnetele ciocului. Aceste bătăi și ciocănituri au fost întâlnite mai des la femele decât la masculi. În caz că un membru a dispărut, sunetele sunt folosite de partenerul său pentru a-l încuraja să se reîntoarcă.

Inteligență

La o insulă norvegiană din Runde

„Ciorile, corbii, coțofenele și gaițele nu sunt niște simple păsări, rigid programate de genetica lor. În schimb, sunt ființe care, datorită altor molecule, au propria gândire și pot lua decizii singure.”

—Candace Savage

Creierul corbilor este unul dintre cei mai mari creieri ai păsărilor. Concret, hyperpalliumul este mare. Pentru o pasăre, au capacitatea avansată de a rezolva probleme, precum și alte procese cognitive ca imitatul și înțelegerea.

Strigătul său tipic este "corr-corr", cel puțin în România (a nu se confunda cu "cra-cra" al ciorilor). Este "cel puțin în România" pentru că în funcție de zonă nu doar strigătul tipic, ci și vocabularul corbilor poate varia. Trebuie precizat că această pasăre are un vocabular bogat și, datorită răspândirii, cunoaște o fragmentare a limbajului care a permis ornitologilor să detecteze mai multe dialecte. Mai mult, s-a putut constata că, de pildă, un corb din America adus în Spania a fost la început izolat de ceilalți corbi din pricina necunoașterii dialectului local, pentru ca după o vreme să îl învețe și să se integreze.

Inteligența excepțională de care corbul a dat dovadă de-a lungul istoriei, precum și capacitatea sa deosebită au creat în jurul să nenumărate legende. Acestea au fost sporite și de capacitatea corbului de a fi îmblânzit cu ușurință, ca și de a învăța un număr limitat de cuvinte (între 9 și 20, după sursă), pe care le folosește, se pare, în mod intenționat, nu din reflex (ca papagalul).

Inteligența sa a atras însă nu doar respectul, ci și ura oamenilor, care în multe situații, stăpâniți de superstiții distrugătoare, au încercat să extermine această pasăre. Desigur, o influență a avut-o și lăcomia corbului, care a creat o impresie neplăcută multora, mai ales în timpul molimelor sau al războaielor când, asemenea ciorilor și altor păsări „sanitari naturali”, consumă trupurile celor căzuți.

Corbii sunt cunoscuți deoarece fură și prind obiecte strălucitoare precum cristale, bucăți de metal sau mingi de golf. Una dintre teorii este faptul că ei fac acest lucru pentru a impresiona alți corbi. Alte studii indică faptul că tinerii sunt foarte curioși față de toate lucrurile noi și au o anumită atracție pentru obiectele luminoase și rotunde, pe baza asemănării lor cu ouăle de pasăre. Dar, la maturitate, corbii își pierd interesul și sau dovadă de neofobie extremă.

Comportamentul jucăuș

În ultimii ani, biologii au recunoscut faptul că aceste păsări iubesc să se joace. Tinerii corbi sunt printre cele mai jucăușe specii de păsări, aruncându-se în nămeți doar pentru a se distra. De asemenea, se joacă cu alte specii; de exemplu, joacă leapșa împreună cu lupii și câinii. Alte moduri de joacă sunt acrobațiile spectaculoase în zbor.

De asemenea, sunt printre singurele specii ce-și pot face singure jucării. Au fost văzute exemplare rupând crengi pentru a se juca cu semenii lor.

Relația cu oamenii

Conservare și gestionare

La Half Dome.

Corbii comuni sunt larg răspândiți și nu sunt în prezent în pericol de dispariție. În unele țări aceștia sunt rar întâlniți din cauza pierderii habitatului și a vânării. De exemplu, în România sunt o specie protejată de lege din cauza rarității. Însă în alte locuri numǎrul lor a crescut dramatic și ei au devenit dăunători agricoli. Corbii pot provoca daune culturilor, cum ar fi cerealele, sau pot dăuna animalelor, deoarece au fost exemplare care au ucis iezi, miei sau viței. Totuși aceștia atacă rar, iar comportamentul lor poate fi uneori interpretat greșit de fermieri.

Reprezentări culturale

O sculptură la muzeul de antropologie, University of British Columbia.

În întreaga emisferă nordică și de-a lungul istoriei umane, corbul comun a fost un simbol puternic și un subiect popular de mitologie și folclor.

În multe tradiții din Vest, corbii au fost mult timp considerați a fi păsări de rău augur, în mare parte din cauza simbolismului negativ al penajului lor negru și a faptului că mănâncă hoituri. În Suedia, corbii sunt cunoscuți ca fantomele oamenilor uciși, iar în Germania, ca sufletele celor condamnați.

Ca și în mitologia tradițională și de folclor, corbul comun a apărut frecvent în scrierile moderne, cum ar fi lucrările lui William Shakespeare, și în poemul „Corbul”, de Edgar Allan Poe. Corbii au apărut și în lucrările lui Charles Dickens, J.R.R Tolkien , Stephen King, Joan Aiken și ale altora.

El continuă să fie folosit ca un simbol în domeniile în care acesta a avut odată un status mitologic, ca pasărea națională a Bhutanului și pasărea oficială a teritoriului Yukon, și apare, de asemenea, în stema Isle of Man (odată o colonie vikingă).

Echipa Baltimore Ravens a Ligii Naționale de Fotbal a avut un corb numit „Poe” ca mascotă oficială.

Corbul în mitologiile lumii

• În mitologia greacă, corbul era considerat solul zeilor.
• În mitologia amerindienilor din America de Nord, corbul este eroul a nenumărate povești și mituri, de la cele legate de facerea lumii la cele eroice. Există, de asemenea, o serie de triburi care consideră corbul ca strămoș sau totem, desigur în baza unor legende detaliate.
• În mitologia scandinavă, precum și în toate celelalte zone locuite de această pasăre se întâlnesc povestiri și mituri legate de corb.
• În România, printre multele legende legate de corbi se poate aminti legenda legată de Corvinești.

Bibliografie suplimentară

• Heinrich, B. (1999). Mind of the Raven: Investigations and Adventures with Wolf-Birds. New York: Cliff Street Books. ISBN 978-0-06-093063-9

Legături externe

• en PBS Nature: Corbii Arhivat în 20 iunie 2008, la Wayback Machine.
• en Imagini
• en PBS Nature: Ravens Arhivat în 20 iunie 2008, la Wayback Machine.
• en RSPB: Raven
• en Caring for ravens as pets
• en Beringia South Raven Research Arhivat în 26 mai 2013, la Wayback Machine.
• en Cornell Laboratory of Ornithology Species Account
• en Common Raven videos on the Internet Bird Collection
• en Ageing and sexing (PDF) by Javier Blasco-Zumeta
• en ARKive images Arhivat în 9 mai 2007, la Wayback Machine.
• 60 de lucruri pe care nu le stiai despre ciori & corbi, 16 august 2010, Nicu Parlog, Descoperă
• Corbul, istoria mitică a unui mesager divin, 17 martie 2012, Irina-Maria Manea, Adevărul - articol Historia Arhivat în 4 mai 2012, la Wayback Machine.

Imagini

• en Raven in flight Arhivat în 15 noiembrie 2005, la Wayback Machine.
• en Raven Arhivat în 25 februarie 2009, la Wayback Machine.
• en USGS species account, including CBC/BBS range maps Arhivat în 10 decembrie 2016, la Wayback Machine.

Sunete

• en Raven recordings Arhivat în 26 ianuarie 2021, la Wayback Machine.