Ödön Beöthy

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ödön Beöthy
Beöthy Ödön portré.jpg
Date personale
Născut[1] Modificați la Wikidata
Oradea, Imperiul Habsburgic Modificați la Wikidata
Decedat (58 de ani)[1] Modificați la Wikidata
Hamburg, Confederația Germană Modificați la Wikidata
CopiiÁkos Beöthy[*] Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Hungary.svg Ungaria Modificați la Wikidata
Ocupațiepolitician Modificați la Wikidata
Locul desfășurării activitățiiComitatul Bihor Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba maghiară
limba germană
limba franceză
limba engleză Modificați la Wikidata
főispán în Comitatul Bihor Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
magyar országgyűlési követ Modificați la Wikidata
Deținător actual
Funcție asumată

Mormântul lui Ödön Beöthy din Hamburg

Ödön Beöthy de Bessenyő (în maghiară Bessenyői Beöthy Ödön, n. ,[1] Oradea, Imperiul Habsburgic – d. ,[1] Hamburg, Confederația Germană) a fost un om politic maghiar, comite al comitatului Bihor și deputat în Parlamentul Ungariei. Este tatăl publicistului și politicianului Ákos Beöthy.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Ödön Beöthy a fost descendent al unei familii maghiare din Transilvania, fiul colonelului László Beöthy, care a fost, de asemenea, vicecomite al comitatului Bihor și al Jankăi Husztinger. Beöthy a participat în timpul serviciului său militar (1812-1820) la Războaiele Napoleoniene și a luptat în Bătălia de la Leipzig (1813). A devenit apoi judecător (táblabíró) în comitatul Bihor, iar în calitate de membru al Partidului Liberal a fost trimis în parlament de alegătorii din comitatul său în 1826 și din nou în 1830.

Remarcat pentru elocvența lui, el nu a devenit cunoscut decât începând cu sesiunea legislativă 1832-1836, când, alături de Ferenc Deák, a apărat, ca liberal catolic, punctul de vedere protestant în problema căsătoriilor mixte. După ce a susținut acel punct de vedere în Parlament, el s-a căsătorit cu o femeie protestantă și, fiindcă un episcop indignat a refuzat să-i ofere o binecuvântare cu acel prilej, a declarat în mod public că nu are nevoie de astfel de binecuvântări. El a fost, de asemenea, un apărător înfocat al libertății de exprimare. Opoziția îl privea cu entuziasm, iar nobilii liberali ai comitatului său îi cereau sfatul.

În 1841, el a fost ales în unanimitate vicecomite (alispán) al comitatului Bihor pentru a contracara influența comitelui (főispán) Lajos Tisza și a promovat puternic cauza populară prin elocvența lui. A fost exclus de conservatori după 1843 atât din parlament, cât și din funcția sa oficială în comitat (în 1844), dar și-a recăpătat autoritatea după începerea Revoluției Maghiare de la 1848, când a fost numit comandant al gărzilor naționale, deputat și comite al comitatului Bihor. În prima sesiune a Camerei Magnaților (5 iulie 1848) a propus o reformă radicală a camerei superioare a Parlamentului Ungariei. Pe parcursul Revoluției Maghiare de la 1848, a servit energic guvernul revoluționar maghiar în calitate de comisar al guvernului pentru Partium și apoi pentru Transilvania (erdélyi kormánybiztos).

Către sfârșitul războiului a fost deputat în dieta de la Seghedin. Pe 14 iunie 1849 Lajos Kossuth l-a numit prim-vicepreședinte al Tribunalului Superior al Ungariei, trebuind să demisioneze din funcția de comite. După Capitularea de la Șiria din 13 august 1849, Ödön Beöthy a fugit în străinătate prin Viena și s-a refugiat succesiv la Paris, Londra (cu Richard Cobden) și apoi pe insula Jersey, unde a făcut cunoștință cu Victor Hugo, pe care l-a avut într-o zi ca oaspete. De acolo, el a mers la Hamburg pentru a-și reîntâlni soția și a murit pe 7 decembrie 1854.

Beöthy a fost un om cu o mare abilitate politică și un excelent orator. El a exercitat o influență majoră asupra contemporanilor săi, atât pe plan social, cât și pe plan politic, mai ales datorită cumpătării și a spiritului plăcut.

Portret[modificare | modificare sursă]

Portretul său litografiat a fost realizat de Franz Eybl în 1842.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d Beöthy Ödön, accesat în  

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Szinnyei József: Magyar írók élete és munkái I. (Aachs–Bzenszki), Hornyánszky, Budapesta, 1891.
  • K. Papp Miklós: A b. Wesselényi család zsibói levéltárának irodalmi kincsei 1–10. Történeti Lapok 1874/1, 1–3, 11–12, 14, 17, 22–24.
  • Pintér Jenő: A magyar irodalom története: tudományos rendszerezés Budapest, 1930–1941; 5. kötet: A közérdekű irodalom / A szónoklat és publicisztika c. alfejezet. (Arcanum Kiadó)