Chroogomphus rutilus

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search


Chroogomphus rutilus sin.

Gomphidius viscidus

Chroogomphus rutilus Bryonia orig.jpg
Bălușcă purpurie
Clasificare științifică
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Boletales
Familie: Gomphidiaceae
Gen: Chroogomphus
Specie: C. rutilus
Nume binomial
Chroogomphus rutilus
(Schaeff.) O.K.Mill. (1964)
Sinonime
  • Agaricus viscidus L. (1753)
  • Agaricus rutilus Schaeff. (1774)
  • Agaricus rufescens J.F.Gmel. (1792)
  • Agaricus gomphus Pers. (1800)
  • Cortinarius rutilus (Schaeff.) Gray (1821)
  • Gomphidius rutilus (Schaeff.) S.Lundell (1937)
  • Gomphidius viscidus (L.) Fr. (1838)
  • Gomphus viscidus (L.) P.Kumm. (1871)

Chroogomphus rutilus (Jacob Christian Schäffer, 1774 ex Orson K. Miller, 1964), sin. Gomphidius viscidus Carl von Linné, 1753 ex Elias Magnus Fries, 1838),[1][2] numit în popor bălușcă purpurie[3] sau băloșel de pinet,[4] este o specie de ciuperci comestibile din încrengătura Basidiomycota, în familia Gomphidiaceae și de genul Chroogomphus. Ea coabitează, fiind un Micorizăsimbiont micoriza]], formând prin urmare micorize pe rădăcinile arborilor. Buretele se dezvoltă în România, Basarabia și Bucovina de Nord solitară, deseori și în grupuri mici, prin păduri de conifere, nu rar pe mușchi și cu preferință pe lângă pini, deseori la margini și cărări de pădure, de la câmpie la munte, începând în (iulie) august până în noiembrie.[5][6]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Bres.: Gomphidius viscidus
  • Pălăria: are un diametru între 3 și (10 cm), este cărnoasă, pentru mult timp boltită semisferic cu margini subțiri precum răsucite spre interior, apoi conică și în cele din urmă întinsă și la mijloc adâncită, dezvoltând devreme un gurgui mic și ascuțit central, mai mult sau mai puțin proeminent. Cuticula este uscată (la umezeală unsuroasă), netedă și golașă până fin scămoasă. Coloritul variază între brun-arămiu și, brun-purpuriu, dar se decolorează la bătrânețe.
  • Lamelele: sunt distanțate, late, înalte și cărnoase, arcuite, mult decurente în lungul piciorului și bifurcate precum ușor separabile, fiind inițial galben-portocalii până gri-roșiatice, devenind treptat brun-purpurii, deseori cu muchii roșiatice.
  • Piciorul: are o înălțime de 6-12 cm și o lățime de 1-2 cm, este cilindric, mai îngustat către bază, plin și ceva vâscos, de culoare închis galbenă, cu fibre longitudinale galben-maronii sau arămii. În tinerețe are o cortină, formată din fibre foarte fine ca păienjeniș între marginea pălăriei și picior. Mai departe este prevăzut cu un inel fugace.
  • Carnea: este groasă, rezistentă, în picior ușor vâscoasă, și de culoare șofrănie, fiind în domeniul bazei mai întâi de un galben-auriu care devine în vârstă roșiatic. Ea nu se decolorează după tăiere. Mirosul este aproape imperceptibil, gustul plăcut și dulceag. Se recomandă îndepărtată cuticulei imediat după cules, dacă este unsuroasă din cauza vremii umede.
  • Caracteristici microscopice: are spori lunguieți-fusiformi, netezi și hialini (translucizi) cu o mărime de 17-23 × 5,5-7 microni. Pulberea lor este închis brun-măslinie, aproape negricioasă.[5][6]
  • Reacții chimice: Carnea buretelui se colorează cu Hidroxid de amoniu violet, cu Hidroxid de potasiu brun-negricios, cu sulfat de fier maro și cu tinctură de Guaiacum imediat purpuriu.[7]

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Gomphidius glutinosus (comestibil),[8] Gomphidius gracilis, comestibil, (ceva mai mic, colorit rozaliu, cuticulă unsuroasă, se dezvoltă sub larici),[9] Gomphidius helveticus sin. Chroogomphus helveticus sin. Gomphidius helveticus, comestibil (ceva mai mic, ciupercă galben-portocalie până la roșu de vin, cuticulă solzoasă, fibroasă, uscată dar tare unsuroasă la umezeală, se dezvoltă de asemenea sub molizi, dar și sub zâmbrii),[10] Gomphidius maculatus, comestibil (ceva mai mic, colorit de vin roșu deseori cu pete brun-negricioase, acoperit în tinerețe de o mâzgă de culoarea chihlimbarului, crește sub larici de munte),[11] Gomphidius roseus, comestibil, (ceva mai mic, colorit roz-roșiatic, cuticulă lucioasă maximal unsuroasă, nu mucoasă, crește sub pini),[12] Gomphidius rutilus sin. Chroogomphus rutilus, comestibil (ceva mai mic, cuticulă uscată, dar tare unsuroasă la umezeală și mai roșiatică, crește sub pini),[13]

De sus, buretele poate fi confundat și cu Suillus grevillei, comestibil (are tuburi, pori precum în tinerețe o manșetă largă, galben roșiatic până brun-roșiatic, crește sub larici)[14] sau cu Suillus luteus, comestibil (și el are tuburi și pori precum o manșetă largă, se dezvoltă sub pini).[15]

Fatală este confuzia posibilă cu posibilul mortal Paxillus involutus.[16]

Specii asemănătoare[modificare | modificare sursă]

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Nefiind o ciuperca apreciata culinar, există numai puține rețete specifice acestei specii, ca de exemplu bălușce fierte într-o salată de carne de vită din bot sau cerul gurii (pusă în saramură, fiartă, tăiată felii subțiri) cu măsline verzi în vinegretă[17] sau prăjite și servite într-un sos de Hasmațuchi.[18] Astfel se recomandă de a folosi specia în mâncăruri unde nu ciuperca este ingredientul de bază a cărei savoare să fie scoasă în evidență.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ Denumire RO 1
  4. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 532, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO 2
  5. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 462-463, ISBN 3-405-12116-7
  6. ^ a b Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 27, 98-99, ISBN 3-426-00312-0
  7. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 84, ISBN 3-85502-0450
  8. ^ [Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 448-449, ISBN 3-405-11774-7
  9. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 472-473, ISBN 88-85013-46-5
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 460-461, ISBN 3-405-12116-7
  11. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 84-85, ISBN 3-85502-0450
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 468-469, ISBN 3-405-12081-0
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 462-463, ISBN 3-405-12116-7
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 526-527, ISBN 3-405-12116-7
  15. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 20, ISBN 978-3-8427-0483-1
  16. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 100, 102, ISBN 3-426-00312-0
  17. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 112-113, ISBN 3-453-40334-7
  18. ^ Joachim Richter: „Dr. Oetker Pilz-Kochbuch”, Editura Ceres, Bielefeld 1983, p. 15

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XIV, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1930, p./tab. 673
  • Bruno Cetto, vol. 1, 1 nou, 2, 6 (vezi sus)
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, p. 87, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe[modificare | modificare sursă]