Carol Robert de Anjou

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Carol Robert)
Jump to navigation Jump to search
Carol Robert de Anjou
Charles I (Chronica Hungarorum).jpg
Carol Robert de Anjou
Date personale
Născut1288 Modificați la Wikidata
Napoli, Regatul Neapolelui[1] Modificați la Wikidata
Decedat (54 de ani)[2] Modificați la Wikidata
Visegrád, Ungaria Modificați la Wikidata
ÎnmormântatCatedrala din Székesfehérvár[*] Modificați la Wikidata
PărințiCarol Martel de Anjou
Clemence of Austria[*] Modificați la Wikidata
Frați și suroriClémence a Ungariei
Beatrice of Hungary, Dauphine of Viennois[*] Modificați la Wikidata
Căsătorit cuElisabeta a Poloniei, regină a Ungariei[*]
Beatrice of Luxembourg[*]
Maria of Bytom[*]
Maria of Halych[*] Modificați la Wikidata
CopiiLudovic I al Ungariei
Andrei de Ungaria, Duce de Calabria
Stephen, Duke of Slavonia[*]
Catherine of Hungary, Duchess of Świdnica[*]
Coloman of Hungary[*] Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Hungary (1301-1382).svg Ungaria Modificați la Wikidata
Ocupațieom politic Modificați la Wikidata
Activitate
Apartenență nobiliară
Familie nobiliarăDinastia capețiană de Anjou[*]
Rege al Ungariei Modificați la Wikidata
Blazonul lui Carol Robert de Anjou, rezultat din combinarea motivelor blazoanelor Franței și Ungariei.

Carol Robert de Anjou (n. 1288, Napoli - d. 16 iulie 1342, Visegrád) a fost fiul lui Carol Martel de Anjou (rege titular al Ungariei, după stingerea dinastiei arpadiene) și al Clementiei de Habsburg. În anul 1308 a devenit rege efectiv al Ungariei sub numele de Carol I. A dezvoltat economia țării, prin impulsionarea mineritului. În contextul tulburărilor feudale a mutat capitala Regatului Ungariei la Timișoara (1316-1323), unde a murit prima lui soție, Maria de Bytom⁠(en), înmormântată probabil în Biserica Franciscană din Timișoara.

Cariera politică[modificare | modificare sursă]

După stingerea liniei masculine a casei regale Arpad el a ridicat în anul 1300 pretenția legală a tatălui său la tronul ungar, pe care de fapt o deținea deja din 1295. Deși după moartea lui Andreas III, în 1301, fiind încoronat de Arhiepiscopul de Gran, ales și susținut masiv de către Papa (prin legătura dintre legatul Gentile di Montefiori 1307-1310), el putea doar să se impună târziu împotriva lui Wenzel III și Otto de Bavaria, care erau favorizați de magnați, care se deciseră inițial pentru Wenzel III din Boemia. Papa Bonifaciu VIII a invitat în 1302 ambii pretendenți și în urma unui proces formal, a acordat tronul Ungariei casei d'Anjou. După recunoașterea generală a drepturilor sale, el a mai fost încoronat de două ori (1309, 1310) din cauza unor erori de formă. El a început lupta împotriva oligarhilor local, care se făcuseră independenți sub formă de cnezate, l-a învins pe Amadeus Aba (1312 la Rozgony), Iacob Borsa (1316, Debrecen) și în trei campanii pe Güssinger (1316, 1319,1326), fiind însă învins la Posada în 1330 de domnul Valahiei. Moartea lui Matei al III-lea Csak (1321) a dus la domnia deplină a lui asupra întregii țări. În 1323 și-a mutat scaunul de la Timișoara la Visegrád și avea un palat construit lângă Dunăre.

Reforme politice și economice[modificare | modificare sursă]

În data de 19 august 1316 a scos Clujul din posesiunea Episcopiei Catolice de Alba Iulia și i-a acordat statutul de oraș (civitas). Între 1323-1338 a întreprins o reformă monetară în Regatul Ungariei, ocazie cu care au fost deschise monetării la Cluj, Sibiu, Satu Mare, Oradea și Lipova.[3] El a centralizat la Visegrád scaunele judecătorilor Curiei, a introdus reforme ale Cancelariei regale si a Justiției, parțial în conformitate cu modelele napolitane (inquisitio communis [mărturia martorilor] și congregatio generalis [sub președinția Palatinei pentru instanța judecătorească]. Explorarea planificată a depozitelor de aur și a reformelor financiare au condus la editarea monedei ungare de aur (florenus aureus), cea mai stabilă monedă a Evului Mediu european.

Relațiile cu Valahia[modificare | modificare sursă]

La 26 iulie 1324 voievodul Basarab I al Țării Românești a recunoscut suzeranitatea regelui Carol Robert, care l-a numit „voievod al Transalpinei noastre” ("Vaivoda Transalpina nostram", Terra Transalpina fiind numele Munteniei până la Olt în documentele vremii) și i-a acordat ca marcă Banatul de Severin. Astfel Țara Românească se compunea până la Basarab I, din voivodatul "Terra Transalpina" și Banatul Severinului(Zeurin, în documentele vremii). Pretenția ereditară asupra vasalității Banatului de Severin a dus atunci la conflictul cu coroana Ungară. În anul 1330 regele Carol Robert nu a mai prelungit vasalitatea asupra Banatului de Severin, ceea ce a dus la un conflict cu Basarab. În luna septembrie 1330 regele Carol Robert l-a instalat ca ban de Severin pe Dionisie Szechy și a refuzat propunerea de pace a lui Basarab, care i-a oferit 7.000 de mărci de argint. În octombrie-noiembrie 1330 oastea regală ungară a străbătut Oltenia, până la Cetatea Argeșului.[4]

Armata lui Carol Robert de Anjou, deși acesta fusese avertizat de însuși Basarab de existența unor pericole necunoscute, a fost surprinsă într-o ambuscadă la Posada, în 9 noiembrie 1330. După o bătălie care a durat până în 12 noiembrie 1330, oastea lui Basarab I, formată din valahi și pecenegi, a repurtat o mare victorie asupra armatei regale a lui Carol Robert. Acesta a scăpat cu viață, îmbrăcându-se în hainele unuia din fidelii săi.

Această înfrângere a armatei maghiare și totodată o mare victorie a armatei valahe conduse de Basarab, consfințește actul de naștere a unei țări noi, puternice și independentă, Țara Românească. Totodată strategul acestei victorii a intrat în istorie sub numele de Basarab I Întemeitorul.

Fuga lui Carol Robert de la Posada

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ „Carol Robert de Anjou”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  2. ^ „Carol Robert de Anjou”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  3. ^ Constantin C. Giurescu, Istoria României în date, București 1976, pag. 71.
  4. ^ Constantin C. Giurescu, Istoria României în date, București 1976, pag. 72.

Legături externe[modificare | modificare sursă]