Club Atletic Oradea

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la CAO Oradea)
Jump to navigation Jump to search
Club Atletic Oradea
Clubul Atletic Oradea logo.png
Informații generale
Nume completClub Atletic Oradea 1910
PoreclăAlb-Verzii, Orădenii, Vulturii verzi
Nume precedent(e)Nagyváradi Atlétikai Club (NAC)
Libertatea
Întreprinderea Comunală Orășenească (ICO)
Progresul
Clubul Sportiv
Crișana
Data fondării25 mai 1910
17 martie 2017 (reînființare)
Culori        
StadionIuliu Bodola, Oradea
(18.000 locuri)
CampionatLiga a IV-a
PreședinteRomânia Florin Mal
AntrenorRomânia Florin Farcaș
Prezență online
http://caoradea.ro/
Palmares
NaționalCampionatul Ungariei (1)
Campionatul României (1)
Cupa României (1)
Echipament
Kit body cao1819h.png
Kit body.svg
Kit right arm.svg
Kit shorts.svg
Kit socks long.svg
Acasă
Kit body cao1819a.png
Kit body.svg
Kit right arm.svg
Kit shorts.svg
Kit socks long.svg
Deplasare

Asociația Club Sportiv CAO 1910 Oradea, cunoscută sub numele de Club Atletic Oradea, CA Oradea, sau pur și simplu CAO, este un club amator de fotbal din România, cu sediul în Oradea, județul Bihor.

Echipa a fost înființată ca Nagyváradi Atletikai Club în 1910, când Transilvania făcea parte din Austro-Ungaria. De-a lungul istoriei sale, CAO a câștigat un titlu național românesc, un titlu național maghiar și o Cupa României. S-a dizolvat în 1963, dar a fost refondat în 2017 și a început să joace în divizia a cincea.

Locul unde "alb-verzii" își desfășoară meciurile de pe teren propriu este Stadionul Iuliu Bodola, cu o capacitate de 18.000 de locuri.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Primii ani (1910–1940)[modificare | modificare sursă]

Una dintre stemele vechi ale echipei.

Nagyvárad (Oradea) în 1910 a fost un oraș prosper în centrul Ungariei, cu o populație maghiară de 90%. Centru comercial și de transport, orașul a fost un leagăn timpuriu al jocului de fotbal, care a apărut aici în 1902, odată cu locuitorii care se întorceau de la studii sau de la muncă din străinătate sau din Budapesta. Sportul câștiga în popularitate, dar nu exista încă un club organizat care să reprezinte orașul în meciurile împotriva unor orașe precum: Kolozsvár (Cluj-Napoca) sau Temesvár (Timișoara). Înființată în 1910, când Transilvania era încă parte a Austro-Ungariei, Nagyváradi Atletikai Club - în limba română: Club Atletic Oradea - va deveni în curând simbolul fotbalului din orașul de pe Crișul Repede. Inițialele sale, NAC, apoi CAO, vor impune respect. Culorile clubului erau alb-verde. Adunarea de constituire a avut loc la 25 mai 1910, în cafeneaua orădeană Emke, consiliul director fiind format din dr. Emil Jonas, președinte, Bela Miklo, președinte executiv, Andor Szabo, secretar, și dr. Kalman Kovacs, casier, și afilierea la Federația Maghiară de Fotbal a fost semnată imediat. La 31 iulie, NAC a jucat primul său meci, împotriva clubului KVSC din Kolozsvár (Cluj-Napoca), iar în ianuarie 1912 a fost asigurat un teren propriu în parcul Rhedey (unde se află acum grădina zoologică). Luna următoare, o echipă din Anglia care se afla în turneu a venit în oraș: Bishop Auckland, campionii Ligii Nordului în acel sezon, NAC a bătut cu un neverosimil 8-0.

Înainte de Primul Război Mondial, clubul a activat doar la nivel local și regional, s-au alăturat Diviziei de Est a Ligii de Sud a Ungariei, iar în 1913 NAC a câștigat 25 dintre cele 31 de meciuri. În 1914, în calitate de campioni ai diviziei, NAC au avut dreptul să participe la turneul final de la Budapesta, dar această competiție nu a avut loc niciodată din cauza izbucnirii războiului, în iunie.

După război, Transilvania a devenit parte a României, așa cum a fost declarată și apoi ratificată de Tratatul de la Trianon. Nagyvárad s-a aflat la 12 km dincolo de granițele Ungariei și a fost numit oficial Oradea, dar clubul și orașul erau încă dominate de maghiari. Unul dintre cei mai talentați jucători locali din această perioadă a fost Elemér Berkessy (viitorul mijlocaș al FC Barcelona și manager al echipei engleze Grimsby Town - în 1954 a devenit primul manager străin din liga engleză).

Echipele transilvănene s-au alăturat campionatului național românesc în sezonul 1921-22, dar NAC - acum cunoscut și sub denumirea de Clubul Atletic Oradea - a fost învins în faza orășenescă a campionatului de Stăruința Oradea și apoi de Înțelegerea Oradea pentru primele câteva sezoane și, astfel, nu s-a calificat pentru turneul final până în sezonul 1923-24. Ei au bătut atunci Universitatea Cluj și Jahn Cernăuți, înainte de a fi învinsă în finală de Chinezul Timișoara - echipă care va câștiga primele șase titluri naționale de după Marea Unire.

Iuliu Baratky, unul dintre jucătorii legendari ai Oradiei.

În sezonul 1932-33, după o altă perioadă petrecută în turneul regional, CAO a apărut într-o competiție națională extinsă, organizată în două serii paralele a câte șapte echipe; au terminat pe locul doi în divizie, în timp ce rivalii locali Crișana Oradea au ajuns pe locul al treilea în cealaltă serie. Doi ani mai tarziu, cu liga națională reorganizată într-o singură divizie, CAO a terminat pe locul doi, încadrată de cele două cluburi dominante ale perioadei, Ripensia Timișoara și Venus București. În 1938-39, clubul a fost retrogradat într-o Divizie B restructurată, unde au rămas până la următorul război, care a adus o schimbare neașteptată a destinului echipei.

În 1932, conducerea clubului a decis că contactul cu fotbalul din alte țări ar contribui la dezvoltarea acestui sport în Oradea. Așa că au efectuat un turneu de douăsprezece meciuri în Franța și Elveția, în timpul cărora au învins Olympique Lillois cu 5-2, echipă care în acel sezon va deveni campioana Franței. În anul următor turneul a fost în Franța și în coloniile sale din Africa de Nord, iar Oradea și fotbalul românesc și-au răspândit faima în jurul continentului. În timpul perioadei interbelice, CAO a furnizat optsprezece internaționali români, majoritatea dintre ei fiind, în mod întâmplător, etnici maghiari, evrei și germani.

Jucătorii care au jucat în dungile alb-verzi ale CAO în această perioadă au fost: Francisc Rónay, primul jucător care a marcat vreodată pentru echipa națională de fotbal a României (împotriva echipei naționale de fotbal a Iugoslaviei în 1922); Nicolae Kovács, care a fost unul dintre cei cinci jucători care au jucat la primele trei Cupe Mondiale; Iuliu Baratky, un maghiar din Oradea, care a optat să rămână în România în timpul celui de-al doilea război mondial, devenind o legendă a Rapidului București.

Campioana româno-maghiară (1940–1963)[modificare | modificare sursă]

Soccer Field Transparant.svg

Vécsey
Mészáros
Ónody
Demetrovits
Tóth
Spielmann
Stibinger
Echipa CAO din sezonul 1943–44.
CA Oradea (1943–1944)

Dictatul de la Viena, din august 1940, a anexat nordul Transilvaniei, inclusiv Oradea, aliatului lui Hitler, Ungaria, în timp ce România se afla în propria dictatură militară de dreapta. Mulți fotbaliști de origine germană sau maghiară care se aflau la cluburi din București, Timișoara, Arad sau din alte părți ale României, au trecut noua frontieră în această regiune și s-au alăturat cluburilor din Oradea (Nagyvárad) sau Cluj-Napoca (Kolozsvár); mulți dintre ei au semnat pentru CAO - acum, încă o dată, cunoscut oficial sub numele său maghiar, NAC. După un sezon înapoi într-o ligă transilvăneană, NAC a fost promovată în divizia superioară maghiară. Echipa a terminat a doua în sezonul 1942-43 și apoi în 1943-44 au devenit prima echipă din afara Budapestei care a câștigat campionatul maghiar în istoria sa de 44 de ani, terminând cu 13 puncte înaintea celei de-a doua echipe, Ferencváros.

Jucătorii care au ajutat clubul în realizarea acestei performanțe istorice au inclus unii dintre cei mai importanți fotbaliști maghiari și români a acelor ani:

Gyula Lóránt, din vestul Ungariei, avea doar 20 de ani în timpul sezonului în care NAC a luat titlul. A continuat să joace la Vasas, alături de László Kubala, care în 1949 a fugit de guvernarea comunistă și a format o echipă de fotbaliști maghiari care vor juca meciuri amicale în Europa de Vest. Lóránt a încercat să scape și să se alăture lui Kubala, dar a fost capturat și intervievat, până când antrenorul echipei naționale a intervenit în vederea eliberării sale. Lóránt a jucat pentru Ungaria din 1949 până în 1955, cuprinzând cea mai prosperă perioadă a fotbalului maghiar: a jucat în centrul defensivei pentru Aranycsapat, Echipa de Aur a Ungariei de la începutul anilor '50. Pe lângă câștigarea campionatului românesc cu UTA Arad și alte trei titluri în Ungaria cu Honvéd, Lóránt a continuat ca antrenor al echipei Bayern München, la sfârșitul anilor '70.

Iuliu Bodola, unul dintre simbolurile clubului.

Iuliu Bodola sau Gyula Bodola a fost un etnic maghiar născut în Brașov (atunci Brasso) în 1912. După o perioadă de șapte ani de succes, fiind un atacant prolific al CAO în anii '30, și o perioadă de trei ani la Venus București, s-a îndreptat spre Oradea după anexarea Transilvaniei de Nord de către Ungaria în 1940 și a jucat pentru NAC timp de cinci ani. După război s-a mutat la Budapesta și a reprezentat clubul MTK. În timpul anilor petrecuți în România a jucat de 48 de ori pentru echipa națională de fotbal, iar în perioada 1940-1943 a fost un jucător de bază pentru echipa națională a Ungariei. În mod remarcabil, a deținut timp de 66 de ani recordul de goluri date pentru România, din 1931 până în 1997, când Gheorghe Hagi i-a depășit totalul de 30 de goluri. Stadionul Municipal din Oradea este acum numit în onoarea sa.

Iosif Petschovschi (stânga), unul dintre cei mai buni jucători din istoria CAO și a României.

József Pecsovszky cunoscut în România ca Iosif Petschovschi sau pur și simplu "Peci", a fost un alt membru tânăr al echipei de succes a NAC și fiind selecționat de naționala Ungaria la vârsta de 21 de ani. Un mijlocaș ofensiv născut în Timișoara, de etnie maghiară, Peci avea să devină mai târziu erou la Arad datorită rolului său principal în cele trei titluri ale UT-ei din anii '40 și apoi a celor două campionate cucerite de CCA București în anii '50. Primul său joc pentru România a fost împotriva Ungariei la Budapesta în 1945, a și înscris alături de Spielmann și Simatoc, însă Hidegkuti si Puskás au înscris câte două goluri într-o victorie cu 7-2 a maghiarilor. Pecsovszky este considerat drept unul dintre cei mai buni jucători ai fotbalului românesc alături de nume precum Gheorghe Hagi sau Nicolae Dobrin.

Francisc Spielmann, cunoscut în Ungaria ca Ferenc Sárvári, golgheterul echipei în sezonul de titlu, cu 23 de goluri; a fost de asemenea desemnat și jucătorul maghiar al anului.

Antrenorul NAC, în perioada succesului maghiar a clubului, a fost vedeta alb-verzilor din anii '20, Francisc Rónay.

Gusztáv Juhász, de asemenea, scris (în română) ca Gustav Iuhași, a fost un mijlocaș de bază pentru echipa națională de fotbal a României din 1934, când a fost și jucătorul celor de la CAO, echipă ce avea sa termine pe locul secund campionatul. Împreună cu Bodola și Rudolf Demetrovits / Demenyi, Juhász a făcut parte din marea echipă a Venusului București de la sfârșitul anilor '30.

Soccer Field Transparant.svg

Vécsey
Vasile
Melan
Bodó
Zilahi
Turcuș
Serfözö
Spielmann
Tudose
Echipa CAO din sezonul 1948–49.

Nicolae Simatoc, mai mult rezervă în acel sezon, a fost singurul român din echipa celor de la NAC; el a fost scos din echipa de start de catre tripleta timișoreană: Petschovschi, Demetrovits și Juhász. Simatoc, cunoscut sub numele de Miklós Szegedi (în Ungaria), va petrece un sezon alături de Kubala la Barcelona, precum și doi ani la Inter Milano. Sezonul maghiar, 1944-45, a fost abandonat după patru jocuri datorită mișcărilor de pe front, iar NAC nu a mai jucat niciodată în liga ungară: regiunea anexată a fost ocupată de trupele române în 1944 și acordată statului român la sfârșitul războiului. NAC / CAO și-a schimbat denumirea în Libertatea Oradea în 1948, iar apoi la ICO Oradea anul următor după preluarea României de către sovietici. Petschovschi, Bodola și Ronnay au plecat la Ferar Cluj - echipa care a ocupat locul trei în Ungaria în 1943-44, dar întoarsă și ea în România - în timp ce cinci dintre jucătorii câștigători ai campionatului maghiar cu CAO vor forma nucleul unei noi forțe ce va domina fotbalul românesc, ITA Arad.

CA Oradea (1948–1949)

Până în sezonul 1948-49, doar trei jucători au mai rămas din marea echipă a NAC (1943-44). Și totuși ICO Oradea a devenit campioană a României, de această dată. Gheorghe Váczi, un etnic maghiar selecționat însă de România, a contribuit cu 21 de goluri în 26 de meciuri. În echipă erau și alte nume grele, precum: Vécsey, Kovács II, Spielmann, Ion Vasile, Bodó, Zilahi sau Serfözö, iar antrenorul în acel an a fost Nicolae Kovács, fost jucător al CAO și fratele lui Ștefan Kovács, care avea să antreneze echipa de aur a lui Ajax de la începutul anilor '70.

Ca Progresul Oradea, clubul a câștigat Cupa României în 1956. După o scurtă perioadă ca CS Oradea, numele a fost schimbat în Crișana Oradea - extrem de confuzant, deoarece acesta era numele unui club complet diferit din oraș, existent înainte de cel de-al doilea război mondial, și de asemenea o rivală a CAO. După o alternare între primele două divizii pentru câțiva ani (Rónay a revenit ca antrenor in 1962-63), însă la finalul acelui sezon clubul avea să fie desființat. În același an, un alt club din Oradea a reușit promovarea în Divizia A, Crișul Oradea, club ce a fost cel mai cunoscut sub numele de FC Bihor Oradea. Orașul Oradea a strălucit puternic pe firmamentul fotbalului regional și național, cu câțiva dintre cei mai mari jucători ai Ungariei și României din acele vremuri - o cupă și un titlu de campion în două țări - dar acum se află mult în umbră: FC Bihor a fost declarat falimentar la 12 ianuarie 2016, după o istorie furtunoasă, iar în primăvara anului 2017, aceast faliment a provocat o situație stranie, inversă față de cea de la începutul anilor '60, CAO reapărând și înlocuind-o acum ea pe FC Bihor.[1][2][3]

Refondare (2017–prezent)[modificare | modificare sursă]

La 22 decembrie 2016 a fost înființată Asociația CAO 1910, iar la 17 martie 2017 asociația și-a schimbat statutul în asociație sportivă numită fiin: Asociația Clubul Sportiv CAO 1910, marcând astfel reîntoarcerea echipei alb-verde.[4]

Refondarea clubului a fost urmată de o perioadă de promovare și marketing în care, printre altele, au fost lansate site-ul oficial și pagina oficială de facebook.[5]

Apoi, la 28 iulie 2017, a fost semnat un parteneriat între CAO și CSM Oradea, echipă care a preluat Centrul de Copii și Juniori al FC Bihor Oradea după dizolvarea acesteia, dar care nu avea o echipă de seniori, prin acest parteneriat CSM Oradea asigurându-și o continuitate pentru jucătorii de la tineret la nivel de seniori, iar CAO asigurându-și un centru de copii și juniori. În aceeași perioadă, echipa a fost înscrisă în Liga V.[6]

La sfârșitul primei părți a sezonului, CAO a avut o linie impresionantă de clasament, 13 victorii din 13, 70 goluri marcate, 10 primite, 39 de puncte, cu 7 mai mult decât principala rivală la promovare, Dinamo Oradea.[7]

Centrul de Copii și Juniori[modificare | modificare sursă]

CAO și-a format academia după parteneriatul încheiat cu CSM Oradea, club care a preluat Centrul de Copii și Juniori al FC Bihor după desființarea sa în 2016.[8]

Stadioane[modificare | modificare sursă]

Stadionul Iuliu Bodola

Clubul își dispută meciuri de pe teren propriu pe Stadionul Iuliu Bodola din Oradea, un stadion cu o capacitate de 11.155 de locuri pe scaune, redusă de la o capacitate de 18.000 de locuri datorită tribunei a doua care se află într-o stare precară, fiind închisă. Este cel mai mare stadion din județul Bihor și totodată denumit după [Iuliu Bodola]], cel mai bun jucător al CAO din anii '30 și '40. De asemenea, clubul folosește Stadionul Motorul pentru meciuri amicale, meciuri și antrenamente ale echipelor de tineret.

Rivalități[modificare | modificare sursă]

Principala rivală a CAO este considerată Ripensia Timișoara, dar rivalitățile zonale precum cele cu UTA Arad sau Politehnica Timișoara sunt și ele recunoscute. În trecut CAO a avut importante rivale și la nivel local, meciurile împotriva unor echipe precum Stăruința sau Crișana fiind recunoscute pentru intensitatea lor.[9]

Denumiri de-a lungul timpului[modificare | modificare sursă]

Nume Perioada
Nagyváradi Atletikai Club (NAC) 1910–1918
Club Atletic Oradea (CAO) 1918–1941
Nagyváradi Atletikai Club (NAC) 1941–1945
Libertatea Oradea 1945–1948
Întreprinderea Comunală Orășenească Oradea (ICO) 1948–1951
Progresul Oradea 1951–1958
CS Oradea 1958–1961
Crișana Oradea 1961–1963
Club Atletic Oradea (CAO) 2017–prezent

Sezoane[modificare | modificare sursă]

  • 1910–13 – Meciuri amicale și nivel amator
  • 1913–14 – Liga Ungariei de Sud, locul 1, competiție neoficială
  • 1914–18 – Competițiile au fost suspendate în timpul Primului Război Mondial
  • 1918–21 – Clubul a fost inactiv
  • 1921–22 – Divizia A, Zona Oradea, eliminată de Stăruința
  • 1922–23 – Divizia A, Zona Oradea, eliminată de Înțelegerea
  • 1923–24 – Divizia A locul 2
  • 1924–25 – Divizia A Sferturi de finală
  • 1925–32 – Campionatul Regional
  • 1932–33 – Divizia A locul 2, Grupa 2
  • 1933–34 – Divizia A locul 3, Grupa 2
  • 1934–35 – Divizia A locul 2
  • 1935–36 – Divizia A locul 4
  • 1936–37 – Divizia A locul 6
  • 1937–38 – Divizia A locul 7, Grupa 1, a retrogradat în Divizia B
  • 1938–39 – Divizia B locul 2, Seria Vest, Grupa Sud
  • 1939–40 – Divizia B locul 5, Seria I
  • 1940–41 – Liga Transilvăneană locul 2, a promovat
  • 1941–42 – NB I locul 5
  • 1942–43 – NB I locul 2
  • 1943–44 – NB I locul 1, campioană
  • 1944–45 – NB I fără loc, NB I a fost suspendat din cauza celui de Al Doilea Război Mondial
  • 1945–46 – Revine înapoi în Divizia A
  • 1946–47 – Divizia A locul 8
  • 1947–48 – Divizia A locul 6
  • 1948–49 – Divizia A locul 1, campioană
  • 1950 – Divizia A locul 7
  • 1951 – Divizia A locul 3
  • 1952 – Divizia A locul 6
  • 1953 – Divizia A locul 12
  • 1954 – Divizia A locul 14, a retrogradat în Divizia B
  • 1955 – Divizia B locul 1, a promovat în Div. A
  • 1956 – Divizia A locul 8, a câștigat Cupa României
  • 1957–58 – Divizia A locul 12, a retrogradat în Divizia B
  • 1958–59 – Divizia B locul 14, Seria I
  • 1959–60 – Divizia B locul 3, Seria III
  • 1960–61 – Divizia B locul 5, Seria III
  • 1961–62 – Divizia B locul 1, Seria III, a promovat în Divizia A
  • 1962–63 – Divizia A locul 13, a retrogradat în Divizia B și s-a desființat
  • 1963–2017 – clubul a fost desființat și nu a participat în nici o competiție oficială
  • 2017–18 – Liga V, Seria I, a promovat in Liga IV, clubul a fost reînființat după 54 de ani de absență

Palmares[modificare | modificare sursă]

Campionate[modificare | modificare sursă]

Cupe[modificare | modificare sursă]

Lotul actual[modificare | modificare sursă]

La 3 noiembrie 2018.
Nr. Poziție Jucător
1 România P Eduard Ruska
2 România F Zoltán Köteles
3 România F Andrei Alungi
4 România F Alin Panti
5 România F Marc Hălmăgean
6 România F Șerban Man
7 România A Mario Junc
8 România M Andrei Haș (Captain)
9 România A Remus Pașca
10 România M Darius Costea
11 România M Adrian Balog
12 România P Răzvan Egri
13 România M István Bartók
Nr. Poziție Jucător
14 România F Andy Asandului
15 România F Erik Țîrtea
16 România M Andrei Toma
17 România M Alexandru Maria
18 România F Remus Varodi
19 România A Sergiu Ciocan
20 România M Dumitru Sabău
21 România F Raul Bălăiban
22 România M Darius Torok
23 România F Raul Gheorghiță
24 România A Alexandru Junc
25 România A Patrick Gânțe
26 România F Cosmin Letan

Oficialii clubului[modificare | modificare sursă]

Consiliul de Administrație[modificare | modificare sursă]

Rol Nume
Președinte România Florin Mal
Director sportiv România Marius Chereji
Manager operațional România Florin Negruț

Staff tehnic[modificare | modificare sursă]

Rol Nume
Antrenor principal România Florin Farcaș
Antrenor secund România Dorin Mihuț

Sponsorii și producătorii de echipament[modificare | modificare sursă]

Perioada Producător Perioada Sponsor
1910–1963 Necunoscut 1910–1963 Niciunul
2017– Italia Givova 2017–2018 Niciunul
2018– Herald, MarClean

Jucători importanți[modificare | modificare sursă]

Antrenori importanți[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Ionescu, Mihai și Tudoran, Mircea: Fotbal de la A la Z, București, Editura Sport-Turism, 1984, p. 105-107

Referințe[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]