Șampinion sulfuros

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Agaricus xanthodermus
2011-10-13 Agaricus xanthodermus Genev 181972.jpg
Ciupercă albă, șampinion sulfuros
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Agaricaceae
Gen: Agaricus
Specie: A. xanthodermus
Nume binomial
Agaricus xanthodermus
Genev. (1876)
Sinonime
  • Pratella xanthoderma (Genev.) Gillet (1884)
  • Psalliota xanthoderma (Genev.) Richon & Roze (1885)
  • Fungus xanthodermus (Genev.) Kuntze (1898)

Agaricus xanthodermus, sin. Psalliota xanthoderma, numit în popor ciupercă albă sau șampinion sulfuros, este o specie de ciuperci otrăvitoare saprofită din încrengătura Basidiomycota, în familia Agaricaceae și de genul Agaricus. Buretele se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord, crescând pe sol calcaros, bogat în nutrimente, în grupuri sau cercuri, pe sub foioase și în pădure mixtă precum prin iarba de pe pășuni, pajiști, grădini, sub tufișuri, de la câmpie până la munte, din iunie până octombrie.[1][2]

Istoric[modificare | modificare sursă]

L. Gaston Genevier

Genul Agaricus este de diversificare foarte veche (între 178 și 139 milioane de ani), începând din timpul perioadei geologice în Jurasic în diferență de exemplu cu genul Boletus (între 44 și 34 milioane de ani).[3]

Primul micolog care a descris Agaricus xanthodermus a fost botanistul și micologul francez Léon Gaston Genevier (1830-1880) în studia sa din 1876 Étude sur les Champignons consommés à Nantes sous le nom de Champignon rose ou de couche.[4]

În anul 1884, compatriotul lui Genevier, Claude Casimir Gillet (1906-1896), a redenumit specia în Pratella xanthoderma,[5] iar, un an mai târziu, micologii francezi Charles Richon (1820-1893) și‎ Ernest Roze (1833-1900) i-au dat numele Psalliota xanthoderma în lucrarea lor Atlas des Champignons comestibles et vénéneux de la France et des pays circonvoisins.[6] O altă taxonomie, Fungus xanthodermus, a găsit biologul german Otto Kuntze (1843-1907) care, ca și acea a lui Gillet, au fost neglijate.[7]

Redenumirea Psalliota xanthoderma, făcută de Charles Richon (1820-1893) și‎ Ernest Roze (1833-1900) a jucat un rol important în anii 80 și 90 al secolului a XX-lea, când mulți micologi au schimbat numele Agaricus în Psalliota, între ei și micologul italian Bruno Cetto.[8] Între timp, soiul duce din nou vechia însemnare a lui Léon Gaston Genevier.

Descriere[modificare | modificare sursă]

Ciup. albă, spori
Ciup. albă, lamele

Acest burete este otrăvitor ca și variațiile sale de colorit mai închis ca de exemplu Agaricus xanthodermus var. meleagris.[9]

Ciuperca albă tăiată
  • Pălăria: Ea are un diametru de 5-12 (15) cm, este amenajată central peste picior și nu prea cărnoasă, fiind inițial convexă, semisferică, la bătrânețe plată, adesea oară puțin deprimată la centru, presărată foarte rar cu niște solzi mici (rămășițe ale vălului parțial) precum cu marginea ușor ondulată. Cuticula este netedă, albă dar trece odată cu vârsta sau pe vreme uscată ușor în cenușiu. Se îngălbenește la atingere imediat.
  • Lamelele: Ele sunt lungi, aglomerate, strâmte și libere, cu marginea crestată, inițial albicioase, schimbând coloritul apoi în roz și la bătrânețe în maroniu-negricios. Sporii sunt netezi și aproape elipsoizi cu o dimensiune cuprinsă între 5–6,5 × 3,5–4 microni. Culoarea lor este brun-purpurie.
  • Piciorul: El are o înălțime de 5-12 (15) cm, o lățime de 1-2 cm, este foarte lucios, suplu și regulat, sfârșind ușor dilatat la bază. Acest bulb este mereu galben. Tulpina este de culoare albă care îngălbenește puternic în domeniul de jos la o leziune. Ea prezintă o manșetă caracteristică ca o roată dințată, albă, membranoasă, dedesubt solzoasă, care se răsfrânge în jos peste ea, fiind uneori pătată galben.
  • Carnea: Ea este numai la început compactă, devenind repede moale, fiind albă precum galbenă ca sulful spre baza piciorului, trecând tot acolo repede în crom-galben, după ce este tăiată sau ruptă. La maturitate, buretele are un miros a iod, fenol sau cerneală și un gust neplăcut.[1][2]

Ciuperca reacționează chimic, colorându-se pe suprafața pălăriei în galben-portocaliu în urma reacției cu hidroxid de potasiu și la "Testul Schaeffer" .[1] Acest test a fost dezvoltat de micologul german Julius Schäffer (1882-1944) pentru a ajuta la identificarea speciilor Agaricus, folosind reacția anilinei și acidului azotic pe suprafața bureților.[10] Mai departe, ciuperca arată o reacție roșiatică cu naftol sau fenol.[2]

Toxicitate[modificare | modificare sursă]

Toxinele care acționează (printre altele, fenol, legături de diazo- și hidrazină (de exemplu Aparicon, Xanthodermin, hidroxi-benzen-diazoniu ion), sunt de caracter gastro-intestinal, iritând membranele mucoase. Corespunzător ele pot provoca vărsături violente și diaree. Această formă de intoxicație se numește sindrom resinoidian.

Primele simptome apar de la una până la șase ore după consum, începând cu transpirații și dureri abdominale, urmate de vărsături și diaree precum adesea oară cu crampe musculare prin dereglarea echilibrului acido-bazal în sânge, prin creșterea metaboliților acizi și deshidratare datorit pierderii de apă ca consecința vărsăturilor și diareilor.[11]

La suspect timpuriu trebuie dat 20-40 g de cărbune medicinal (la copii 1 g pe kg de greutate corporală). În orice caz, bolnavii trebuie să fie consultați de un medic care în continuare decide și necesitatea internării la un spital.[12]

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Buretele poate să fie confundat între altele cu Agaricus abruptibulus,[13] Agaricus albolutescens[14] Agaricus arvensis, Agaricus campestris sau Agaricus silvicola,[15] dar și cu specii otrăvitoare ca de exemplu Agaricus placomyces (asemănător șampinionului sulfuros),[16] sau Agaricus pseudopratensis (carnea pălăriei se îngălbenește tare la leziune).[17]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 72-73, ISBN 3-405-12124-8
  2. ^ a b c Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 309
  3. ^ Bryn Dentinger: „Molecular phylogenetics of porcini mushrooms (Boletus section Boletus)”, în: Molecular Phylogenetics and Evolution, vol. 57, nr. 3,‎ Londra 2010, p. 1276–1292
  4. ^ Index fungorum
  5. ^ Organisatia GBIF
  6. ^ Charles Richon, ‎Ernest Roze: „Atlas des Champignons comestibles et vénéneux de la France et des pays circonvoisins”, prima ediție, Editura O. Doin, Paris 1885, p. 53, tabl. 42
  7. ^ Mycobynk
  8. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 684, ISBN 88-85013-25-2
  9. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 170-171, ISBN 3-405-11774-7
  10. ^ R. Kileci-Ksoll, C. Winklhoer, W. Steglich: „Synthesis of Schaefferals A and B, unusual phenylhydrazine derivatives from mushrooms of the genus Agaricus”, Editura Georg Thieme Verlag, Jurnalul Synthesis nr. 13, Stuttgart 2010, p. 2287–91
  11. ^ Toxine
  12. ^ Zilker, Haberl, Kleber 1999
  13. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 303
  14. ^ Agaricus albolutescens,
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 68-69, ISBN 3-405-12124-8
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 80-81, ISBN 3-405-12081-0
  17. ^ Agaricus pseudopratensis

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Bruno Cetto, volumele 1-3 (vezi la note).
  • H. Clémençon: „Pilze im Wandel der Jahreszeiten”, vol. 1 și 2, Editura Éditions Piantanida, Lausanne 1981
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
  • Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brand- und Rostpilze”, Editura J. Springer, Berlin 1928
  • Meinhard Moser: „Kleine Kryptogamenflora der Pilze - Partea a.: „ Höhere Phycomyceten und Ascomyceten”. Partea b: „Kleine Kryptogamenflora de Helmut Gams” Editura G. Fischer, Jena 1950

Legături externe[modificare | modificare sursă]