Agaricus xanthodermus

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Șampinion sulfuros)

Agaricus xanthodermus
Ciupercă albă, șampinion sulfuros
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Agaricaceae
Gen: Agaricus
Specie: A. xanthodermus
Nume binomial
Agaricus xanthodermus
Genev. (1876)
Sinonime
  • Pratella xanthoderma (Genev.) Gillet (1884)
  • Psalliota xanthoderma (Genev.) Richon & Roze (1885)
  • Fungus xanthodermus (Genev.) Kuntze (1898)
  • Agaricus xanthodermus var. lepiotoides Maire (1910)
  • Psalliota xanthoderma var. grisea A.Pearson (1946)
  • Psalliota grisea (A.Pearson) Essette (1964)
  • Agaricus meleagris var. grisea (A. Pearson) Wasser (1978)
  • Agaricus pseudocretaceus Bon (1985)
Modifică text Consultați documentația formatului

Agaricus xanthodermus (Léon Gaston Genevier, 1876), sin. Psalliota xanthoderma (Léon Gaston Genevier, 1876 ex Charles Richon și Ernest Roze, 1885), este o specie saprofită de ciuperci otrăvitoare din încrengătura Basidiomycota, în familia Agaricaceae și de genul Agaricus,[1] numită în popor șampinion sulfuros[2] sau ciupercă albă.[3] Buretele se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord, crescând pe sol calcaros, bogat în nutrimente, în grupuri sau cercuri, pe sub foioase și în pădure mixtă precum prin iarba de pe pășuni, pajiști, grădini, sub tufișuri, de la câmpie până la munte, din iunie până octombrie.[4][5]

Taxonomie[modificare | modificare sursă]

L. Gaston Genevier

Genul Agaricus este de diversificare foarte veche (între 178 și 139 milioane de ani), începând din timpul perioadei geologice în Jurasic în diferență de exemplu cu genul Boletus (între 44 și 34 milioane de ani).[6]

Primul micolog care a descris Agaricus xanthodermus a fost botanistul și micologul francez Léon Gaston Genevier (1830-1880) în studia sa din 1876 Étude sur les Champignons consommés à Nantes sous le nom de Champignon rose ou de couche.[7]

În anul 1884, compatriotul lui Genevier, Claude Casimir Gillet (1906-1896), a redenumit specia în Pratella xanthoderma,[8] iar, un an mai târziu, micologii francezi Charles Richon (1820-1893) și‎ Ernest Roze (1833-1900) i-au dat numele Psalliota xanthoderma în lucrarea lor Atlas des Champignons comestibles et vénéneux de la France et des pays circonvoisins.[9] O altă taxonomie, Fungus xanthodermus, a găsit biologul german Otto Kuntze (1843-1907) care, ca și acea a lui Gillet, au fost neglijate.[10]

Redenumirea Psalliota xanthoderma, făcută de Charles Richon (1820-1893) și‎ Ernest Roze (1833-1900) a jucat un rol important în anii 80 și 90 al secolului a XX-lea, când mulți micologi au schimbat numele Agaricus în Psalliota, între ei și micologul italian Bruno Cetto.[11] Între timp, soiul duce din nou vechia însemnare a lui Léon Gaston Genevier.

Descriere[modificare | modificare sursă]

Agaricus xanthodermus

Acest burete este otrăvitor ca și variațiile sale de colorit mai închis ca de exemplu Agaricus xanthodermus var. meleagris.[12]

  • Pălăria: are un diametru de 5-12 (15) cm, este amenajată central peste picior și nu prea cărnoasă, fiind inițial convexă, semisferică, la bătrânețe plată, adesea oară puțin deprimată la centru precum cu marginea ușor ondulată, fiind presărată foarte rar cu niște solzi mici (rămășițe ale vălului parțial). Cuticula este netedă, albă dar trece odată cu vârsta sau pe vreme uscată ușor în cenușiu. Se îngălbenește la atingere imediat.
  • Lamelele: sunt lungi, aglomerate, subțiri și libere, cu marginea crestată, inițial albicioase, schimbând coloritul apoi în roz și la bătrânețe în maroniu-negricios.
  • Piciorul: are o înălțime de 5-12 (15) cm, o lățime de 1-2 cm, este foarte lucios, suplu și regulat, sfârșind ușor dilatat la bază. Acest bulb este mereu galben. Tulpina este de culoare albă care îngălbenește puternic în domeniul de jos la o leziune. Ea prezintă o manșetă caracteristică ca o roată dințată, albă, membranoasă, dedesubt solzoasă, care se răsfrânge în jos peste ea, fiind uneori pătată galben.
  • Carnea: este numai la început compactă, devenind repede moale, fiind albă precum galbenă ca sulful spre baza piciorului, trecând tot acolo repede în crom-galben, după ce este tăiată sau ruptă. La maturitate, buretele are un miros de iod, fenol sau cerneală și un gust neplăcut.
  • Caracteristici microscopice: Sporii sunt netezi și ovoidali până slab elipsoidali cu o dimensiune cuprinsă între 5–6,5 × 3,5–4 microni. Culoarea pulberii este brun-purpurie. Basidiile alungite cu câte 4 sterigme se lățesc în sus.[4][5]
  • Reacții chimice: Ciuperca reacționează chimic, colorându-se pe suprafața pălăriei în galben-portocaliu în urma reacției cu hidroxid de potasiu și la "Testul Schaeffer" .[4] Acest test a fost dezvoltat de micologul german Julius Schäffer (1882-1944) pentru a ajuta la identificarea speciilor Agaricus, folosind reacția anilinei și acidului azotic pe suprafața bureților.[13] Mai departe, ciuperca arată o reacție roșiatică cu naftol sau fenol.[14]
  • A. xanthodermus, spori
    A. xanthodermus, spori
  • A. xanthodermus: lamele, inel, picior
    A. xanthodermus: lamele, inel, picior
  • A. xanthodermus, secțiune longitudinală
    A. xanthodermus, secțiune longitudinală
  • A. xanthodermus tânăr
    A. xanthodermus tânăr
  • A. xanthodermus bătrâni
    A. xanthodermus bătrâni

Toxicitate[modificare | modificare sursă]

Poșta Română, timbru

Toxinele care acționează (printre altele, fenol, legături de diazo- și hidrazină (de exemplu Aparicon, Xanthodermin, hidroxi-benzen-diazoniu ion), sunt de caracter gastro-intestinal, iritând membranele mucoase. Corespunzător ele pot provoca vărsături violente și diaree. Această formă de intoxicație se numește sindrom resinoidian.

Primele simptome apar de la una până la șase ore după consum, începând cu transpirații și dureri abdominale, urmate de vărsături și diaree precum adesea oară cu crampe musculare prin dereglarea echilibrului acido-bazal în sânge, prin creșterea metaboliților acizi și deshidratare datorit pierderii de apă ca consecința vărsăturilor și diareilor.[15]

La suspect timpuriu trebuie dat 20-40 g de cărbune medicinal (la copii 1 g pe kg de greutate corporală). În orice caz, bolnavii trebuie să fie consultați de un medic care în continuare decide și necesitatea internării la un spital.[16]

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Buretele poate să fie confundat între altele cu Agaricus abruptibulbus,[17] Agaricus albolutescens,[18] Agaricus arvensis, Agaricus campestris, Agaricus silvicola,[19] mai micul Agaricus comtulus[20] sau Leucoagaricus leucothites sin. Lepiota naucina,[21][22] dar și cu specii otrăvitoare ca de exemplu Agaricus placomyces (asemănător șampinionului sulfuros),[23] sau Agaricus pseudopratensis (carnea pălăriei se îngălbenește tare la leziune).[24]

Specii asemănătoare în imagini[modificare | modificare sursă]

  • Agaricus abruptibulus
    Agaricus abruptibulus
  • Agaricus albolutescens
    Agaricus albolutescens
  • Agaricus arvensis
    Agaricus arvensis
  • Agaricus campestris
    Agaricus campestris
  • Agaricus comtulus
    Agaricus comtulus
  • Agaricus silvicola
    Agaricus silvicola
  • !!Agaricus.placomyces!!
    !!Agaricus.placomyces!!
  • !!Agaricus pseudopratensis!!
    !!Agaricus pseudopratensis!!
  • Leucoagaricus leucothites
    Leucoagaricus leucothites

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Denumire RO 1
  3. ^ Denumire RO 2
  4. ^ a b c Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 72-73, ISBN 3-405-12124-8
  5. ^ a b Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 72-73, ISBN 978-3-8354-1839-4
  6. ^ Bryn Dentinger: „Molecular phylogenetics of porcini mushrooms (Boletus section Boletus)”, în: Molecular Phylogenetics and Evolution, vol. 57, nr. 3,‎ Londra 2010, p. 1276–1292
  7. ^ Index fungorum
  8. ^ Organisatia GBIF
  9. ^ Charles Richon, ‎Ernest Roze: „Atlas des Champignons comestibles et vénéneux de la France et des pays circonvoisins”, prima ediție, Editura O. Doin, Paris 1885, p. 53, tabl. 42
  10. ^ Mycobynk
  11. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 684, ISBN 88-85013-25-2
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 170-171, ISBN 3-405-11774-7
  13. ^ R. Kileci-Ksoll, C. Winklhoer, W. Steglich: „Synthesis of Schaefferals A and B, unusual phenylhydrazine derivatives from mushrooms of the genus Agaricus”, Editura Georg Thieme Verlag, Jurnalul Synthesis nr. 13, Stuttgart 2010, p. 2287–91
  14. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 309
  15. ^ „Toxine”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  16. ^ Zilker, Haberl, Kleber 1999
  17. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 303
  18. ^ S. M. Zeller: „New or Noteworthy Agarics from the Pacific Coast States”, în: „Mycologia”, vol. 30, 1938, p. 468-474
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 68-69, ISBN 3-405-12124-8
  20. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 56-57, ISBN 88-85013-25-2
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 142-143, ISBN 3-405-12116-7
  22. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 40-41, ISBN 88-85013-57-0
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 80-81, ISBN 3-405-12081-0
  24. ^ Agaricus pseudopratensis

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto, volumele 1-3 (vezi note)
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brand- und Rostpilze”, Editura J. Springer, Berlin 1928
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Agaricus_xanthodermus&oldid=15228790