Timbrele poștale și istoria poștală ale României

Poştaş moldovean la jumătatea secolului al XIX-lea. Litografie de A. Asachi

Poşta este o instituţie publică care asigură primirea, transportul şi distribuţia scrisorilor, telegramelor, mandatelor şi coletelor poştale. Termenul poştă derivă de la participiul trecut feminin al verbului ponere (a pune). Posita desemna locul, releul unde se aflau cai pentru schimb, pregătiţi pentru drum. La singular, posita însemna un singur releu, iar pluralul positae desemna toate releele de pe un traseu.

Istorie poştală

Steagul României Acest articol face parte din seria Însemnele României

Drapelul României

Stema României

Imnul României

Heraldica României

Decorațiile României

Timbrele României

Leul românesc

Însemnele regalității române

Căile de comunicaţie au apărut o dată cu istoria societăţii umane, din necesitatea transmiterii ştirilor, circulaţiei mărfurilor şi călătorilor. Serviciile organizate au apărut din nevoia de a parcurge în scurt timp şi în condiţii de siguranţă anumite distanţe.

Poşta în România

Pe teritoriul României au fost atestate, din perioada de dinaintea cuceririi Daciei de către Imperiul roman, o serie de drumuri naturale cu scop comercial şi militar, care se întindeau de-a lungul apelor. O reţea deasă de drumuri a fost construită după cucerirea Daciei şi a fost introdus serviciul poştal cu organizare similară celei din restul imperiului roman. După retragerea aureliană, poşta a înregistrat un moment de declin şi dezorganizare, reapărând în secolul al XIV-lea, o dată cu constituirea statelor feudale independente Moldova şi Ţara Românească. Domnitorii români au dus întotdeauna o politică externă activă şi erau la curent cu toate evenimentele internaţionale din acele timpuri. Domnii aveau curieri cunoscuţi sub numele de „călăraşi” şi „lipcani” care străbăteau cu repeziciune distanţe mari. Creşterea numărului călăraşilor a dus la apariţia olacului. Locuitorii satelor şi târgurilor aflate pe traseu erau obligaţi să pună la dispoziţie aşa-numitul „cal de olac”, să întreţină caii şi să se ocupe de procurarea nutreţului. Poşta din acele vremuri satisfăcea doar nevoile statului, ale dregătorilor şi solilor străini şi foarte rar ale particularilor.

În secolul al XVI-lea poşta a trecut sub autoritatea marelui postelnic şi nu a cunoscut modificări notabile până la mijlocul secolului al XVII-lea când au fost introduse relee de poştă, cunoscute sub denumirea de menziluri. Cele mai importante drumuri de poşta din acea perioadă erau în Moldova: Iaşi - Bârlad - Galaţi şi Iaşi - Hârlău - Cernăuţi şi în Ţara Românească: Bucureşti - Târgovişte, Bucureşti - Piteşti - Craiova, Bucureşti - Silistra sau Giurgiu. În ambele principate existau şi o serie de drumuri secundare. În Transilvania s-a dezvoltat o reţea deasă de drumuri, în relaţie cu marie centre comerciale şi meşteşugăreşti: Braşov, Sibiu şi Bistriţa. Între Transilvania şi Ţara Românească existau drumuri comerciale, de-a lungul cursurilor râurilor Buzău, Teleajen, Prahova şi Olt, iar legăturile cu Moldova se făceau prin Adjud, Valea Trotuşului şi Pasul Ghimeş.

Cheltuielile necesare întreţinerii şi înfiinţării menzilurilor, procurării furajelor, a olacelor, a cailor şi plata slujbaşilor au fost suportate de ţărani şi de târgoveţi până în prima jumătate a secolului al XVIII-lea. În timpul celei de-a doua domnii a lui Constantin Mavrocordat din Moldova, s-a luat hotărârea reorganizării poştelor, statul urmând să preia cheltuielile care până atunci erau suportate de ţărani. Sumele necesare urmau să fie acoperite prin dări puse asupra satelor şi târgurilor. În octombrie 1775, Alexandru Ipsilanti, domnitorul din Ţara Românească, a adus modificări sistemului, hotărând ca statul să preia cheltuielile. La conducerea menzilurilor au fost numiţi căpitani de menzil sau de poştă, iar caii urmau să fie cumpăraţi cu bani din vistieria ţării. Poşta era condusă la nivel central de doi căpitani de poştă cu reşedinţa la Bucureşti.

În urma rărboiului austro-ruso-turc, serviciile poştale din Moldova şi Ţara Românească au trecut sub autoritatea armatelor de ocupaţie, fapt care le-a adus mari prejudicii. Poşte se afla într-o stare de dezorganizare care impunea luarea de măsuri din partea statului. Domnitorul Alexandru Moruzi a încercat să găsească o formulă de refacere a poştei, luând hotărârea de a concesiona poştele unor anteprenori particulari, iar statul controla activitatea concesionarilor prin intermediul hatmanului poştelor. Personalul era numit de către anteprenori şi domnie în baza unei înţelegeri. Primii concesionari au fost C. Scufa în Moldova şi Ion Hagi Moscu în Ţara Românească. Tarifele s-au dublat: de la 10 bani de cal pe oră la 20 de bani de cal pe oră. Persoanele particulare au primit dreptul de a călători cu poşta în baza unui permis special.

Primele mărci poştale româneşti

În România, primele mărci poştale au apărut în 1858,iar patrimoniul clasic al filateliei româneşti cuprinde timbre din perioada 1858 - 1872. Mărcile CAP DE BOUR au fost primele mărci poştale gumate din sud-estul Europei. La gumare a fost utilizata "gummi arabicum" aplicata manual. În Grecia, primele mărci poştale au apărut în anul 1861, în Turcia în 1863, în Serbia în 1866 şi în Bulgaria în 1879.

Prima emisiune din 1858

Fișier:Bull's head.jpg

Imagine dintr-un album a locului unde trebuia pus primul timbru din prima emisiune de mărci poştale, 1858

Prima emisiune de mărci poştale româneşti intitulată Cap de bour a fost tipărită la 15 iulie 1858 şi a intrat în circulaţie la 22 iulie 1858 la biroul poştal din Iaşi şi la 8 august 1858 la celelalte birouri poştale moldovene, iar la 31 octombrie 1858 a fost retrasă. Emisiunea a fost tipărită la Iaşi la tipografia Atelia Timbrului, în timpul caimacamiei lui Nicolae Vogoride.

A fost creat după model austriac şi au fost folosite matriţe de oţel pentru tipărirea sa. Marca poştală a constituit o mare revoluţie în sistemul de comunicare organizat, poştal, dar şi o mişcare politică împotriva suzeranităţii otomane, care nu agrea, în Ţările Române, niciun fel de autonomie instituţională sau economică, cum ar fi moneda proprie, însemnele sau drapelul. Timbrul reproducea într-un cerc capul de bour, semn heraldic de pe stema Principatului Moldovei, o goarnă poştală, o stea în cinci colţuri, legenda «porto scrisori» scrisă cu litere chirilice şi valoarea nominală a timbrului, amplasată în interiorul buclei de formă eliptică a goarnei poştale. Cercul avea dimensiunile de 19,5 mm la valorile de 27 şi 54 de parale, 19,75 mm la valoarea de 81 parale şi 20,25 mm la valoarea de 108 parale.

Prima serie de mărci poştale din spaţiul românesc era formată din patru valori: 27, 54, 81 şi 108 parale. Tirajul a fost mic: 6.000 la 27 de parale bucata, 10.000 la 54 de parale, 2.000 la 81 de parale si 6.000 la 108 parale.

Imprimarea timbrelor s-a făcut pe coli de 32 de mărci poştale în patru rânduri a câte opt bucăţi. Erau astfel dispunse încât la mijlocul fiecărei coli se formau opt perechi de tête-bêche. Hârtia era specială, de provenienţă străină, având grosimea, structura şi culoarea diferită. Ca adeziv pentru gumare a fost folosită gumă arabică de culoare galben-brun care era aplicată manual în straturi inegale şi neuniforme.

A doua emisiune din 1858

Foaie de album filatelic

Foaie de album filatelic

În Moldova, Nicolae Vogoride a fost înlocuit cu „triumviratul“ I. A. Cantacuzino, Vasile Sturdza şi Anastasie Panu.

Odată cu introducerea a tarifului poştal unic, a fost întreruptă circulaţia acestei prime serii de timbre şi la 1 noiembrie 1858 a fost pusă în circulaţie emisiunea a doua „Cap de bour” cu trei valori: 5 parale, 40 de parale şi 80 de parale. Această serie de mărci poştale are astăzi o valoare filatelică mai mică. Timbrul reproducea semnul heraldic de pe stema Principatului Moldovei, o goarnă poştală, o stea în şase colţuri în loc de cinci, legenda «PORTO GAZETEI» sau «PORTO SCRISOREI», iar valoarea nominală a timbrului era scrisă cu latine, alfabetul chirilic folosindu-se numai la scrierea cuvântului „PAR”. Forma rotundă a mărcilor poştale a fost înlocuită cu un dreptunghi uşor rotunjit la colţuri, cu lăţimea mai mică decât înălţimea. Imprimarea timbrelor s-a făcut tot la Atelia Timbrului din Iaşi, în coli de 32 de mărci poştale în patru rânduri a câte opt bucăţi, dispuse astfel încât la mijlocul fiecărei coli se formau opt perechi de tête-bêche. Hârtia era specială, de provenienţă engleză, era subţire, aproape transparentă, azurată, albă sau gălbuie. Cea de-a foua emisiune a fost retrasă la 1 mai 1862, ultima dată de circulaţie cunoscută fiind 3 mai 1862 la oficiul poştal din Botoşani.

Marca poştală cu legenda «PORTO GAZETEI» era destinată francării expedierii prin poştă a ziarelor şi imprimatelor. Cu această marcă s-a realizat cea mai celebră francatură compusă, formată din cinci mărci în ştaif plus o pereche şi un exemplar izolat care au fost aplicate pe un număr din ziarul ieşean Zimbrulu şi Vulturulu. Gazeta este cotată printre cele mai importante rarităţi ale filateliei mondiale.

Mărcile poştale „Cap de bour” au fost nedantelate şi au avut putere de circulaţie numai în Moldova. A doua emisiune a totalizat 10.001 timbre.

5 parale (1858)	40 de parale (1858)	80 de parale (1858)

Emisiunea Principatele Unite

Din anul 1859, Moldova şi Ţara Românească au avut un domnitor unic, Alexandru Ioan Cuza. În 1862 a apărut un timbru poştal unitar, a treia marcă, „Principatele Unite“, cu trei valori, în care se regăseau stemele reunite ale celor două ţări române, bourul şi vulturul. Întrucât Ţările române se aflau încă sub suzeranitate turcească şi nu aveau monedă naţională, valorile celor trei timbre (3, 6 şi 30) erau menţionate tot în parale. Acestea au fost primele mărci poştale „franco” româneşti, care arătau că plata prestaţiei poştale s-a făcut anticipat. Pe mărcile poştale cap de bour, cuvântul „PORTO” a fost înscris greşit în legendă. Pentru prima dată în ţara noastră, inscripţia FRANCO a apărut pe emisiunea „Principatele Unite”, la 26 iunie 1862 - 31 decembrie 1864. În prezent, toate mărcile poştale curente sunt considerate mărci franco.

Primul colecţionar român, Dimitrie C. Butculescu, a apărut la doi ani după tipărirea primei emisiuni „Cap de Bour“. În 1891, el a fondat Societatea Filatelică Română. În prezent, în lume, sunt monitorizate 750 de exemplare de „Cap de Bour“ din prima emisiune, dintre care 50 se află în România.

3 parale (1862)	6 parale (1862)	30 parale (1862)

Mărcile poştale clasice

Mărcile Cuza din 1864, realizate de litograful G. Wonnenberg, neemise, şi Cuza din 1865, realizate de editura SOCEC care au intrat în circulaţie, ci au fost vândute după un timp la diverşi comercianţi. Mărcile Cuza fost primele mărci clasice româneşti litografiate, acest procedeu de imprimare fiind menţinut până în anul 1872.

Mărcile Cuza „necirculate”

20 parale

În 1864 a fost tipărită emisiunea cunoscută sub numele de „Cuza neemise”, formată din trei mărci nedantelate de 2 parale, culoare galbenă, în tiraj de 40400 de bucăţi, de 5 parale, culoare albastră, tiraj de 77200 de bucăţi şi de 20 de parale, culoare roşie în tiraj de 82500 de bucăţi. Timbrele reprezentau profilul domnutorului Cuza cu efigia spre dreapta în cerc, aveau în partea de sus inscripţia POSTA ROMANA, iar în partea de jos valoarea în litere. valoarea în cifre figurează în cele patru colţuri ale mărcilor.

Aceste mărci nu au circulat şi se găsesc numai în stare neobliterată. Au fost comandate de Cezar Librecht, directorul general al D.P.T., de la litograful G. Wonnenberg, din cauză că I.V. Socec care preluase comanda Ministerului de Finanţe, nu a livrat la timp mărcile. Comanda lui Ceza Librecht a fost livrată la timp în decembrie 1864, însă la 8/20 ianuarie 1865 au sosit şi mărcile comandate de ministerul de Finanţe. Mihail Kogălniceanu, prim-ministrul din acel moment a dat dispoziţii să se cerceteze cazul şi a hotărât ca mărcile comandate lui I. V. Socec să fie puse în circulaţie poştală, iar cele tipărite de Wonnenberg să fie stocate în tezaurul poştei.

Mărcile Cuza „circulate”

2 parale (1865)	5 parale (1865)	20 parale (1865)

Primele mărci poştale care au circulat cu inscripţia Poşta Română au apărut în emisiunea „Alexandru Ioan Cuza” din 9/21 ianuarie 1865, formată din trei mărci poştale nedantelate, şi reprezentau profilul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cu efigia în oval, şi cu faţa înspre dreapta. Acestea au fost scoase din uz, după abdicarea din 11 februarie 1866 a domnitorului Cuza.

„Carol cu favoriţi” şi „Carol cu barbă”

2 parale (1866-1867)	5 parale (1866-1867)	20 parale (1866-1867)	2 bani (1868)	3 bani (1870)

Noile timbre din anii 1866-1867, din emisiunea „Carol cu favoriţi”, formată din trei mărci poştale nedantelate, îl reprezentau pe regele Carol I din profil, cu efigia în cerc şi cu faţa spre stânga, într-un stil similar timbrelor franţuzeşti din acea perioadă, având valorile de 2, 5 şi 20 de parale.

Odată cu adoptarea leului în 1867, a fost nevoie de mărci poştale cu noile valori. Astfel, la 20 ianuarie/1 februarie 1868 a apărut emisiunea „Carol cu favoriţi”, timbre nedantelate care reprezentau într-un medalion pe Carol I şi aveau valorile de 2, 3, 4 şi 5 bani. Marca poştală cu valoarea de 3 bani a fost adăugată doar în anul 1870.

5 bani (1869)	10 bani (1869)	15 bani (1869)	25 bani (1869)	50 bani (1869)

Între 20 martie/1 aprilie 1869 şi 30 septembrie/12 octombrie 1872, a fost pusă în circulaţie emisiunea „Carol cu favoriţi” într-un nou design, cu efigia într-un oval a lui Carol I, din profil, cu barbă şi favoriţi, cu faţa îndreptată spre stânga. Cele cinci mărci aveau valorile de 5, 10, 15, 25 şi 50 de bani.

5 bani (1871)	10 bani (1871-72)	25 bani (1871)	50 bani (1871-72)

Între anii 1871-1872, Poşta Română a emis cinci mărci cunoscute sub numele de „Carol cu barbă”, nedantelate care aveau valorile de 5, 10, 15, 25 şi 50 de bani.

În perioada 15/27 februarie şi 30 septembrie/12 octombrie 1872 a circulat o nouă emisiune de trei valori de 5, 10 şi 25 de bani cunoscută sub denumirea de „Carol cu barbă”, dantelate. Acestea au fost primele mărci poştale dantelate care au apărut în ţara noastră.

Ultimele mărci poştale clasice litografiate româneşti au fost emise în perioada 20 iulie/1 august şi 30 septembrie/12 octombrie 1872 şi sunt cunoscute sub denumirea „Carol cu barbă” (emisiune defectuoasă) cu efigia în oval. Emisiunea este formată din două mărci poştale nedantelate.

Mărcile poştale postclasice

Emisiunea poştală Paris

Este prima emisiune in care pe timbre apare " ROMANIA "

Timbru din emisiunea Paris

Reprezentarea regelui Carol I în medalion a revenit în anul 1872, când au intrat în uz timbrele cu imprimare pariziană, o emisiune care cuprindea şapte valori. Emisiunea Paris cuprinde mărci poştale postclasice. Mărcile sunt dantelate şi au fost tipărite pe hârtie simplă de grosime mijlocie, uşor colorată, fără filigran, excepţie făcând doar marca cu valoarea de 10 bani care a fost tipărită pe hârtie albă.

Imprimarea s-a făcut la Atelierul Timbrului de la Hôtel de Monnaie (Monetăria statului francez) din Paris în baza comenzii din 20 ianuarie 1870. Clişeele originale au fost gravate de Albert Barré care s-a inspitat după emisiunile poştale „Ceres”, 1849-1850, „Napoleon III”, 1852 din Franţa şi „Hermes - cap mare”, 1861 din Grecia, care au fost imprimate la acelaşi atelier din Paris. Mărcile poştale au fost gravate pe plăci de oţel de către A. Hulot, în coli mari ce conţineau 300 de mărci poştale aranjate în două blocuri a câte 150 de mărci aranjate pe 15 rânduri orizontale a câte 10 mărci care erau despărţite printr-un spaţiu de 4 cm. Modelul era comun pentru toate valorile, iar desenul consta dintr-un cadru dreptunghiular de 19,5 x 22,5 mm. În cartuşul superior era înscris numele ţării emitente „ROMANIA”, iar în cartuşul inferior cuvântul „POSTA”, între cifrele care indicau valoarea mărcii poştale, urmată de litera B, iniţiala cuvântului bani. Pe părţile laterale este trasată o ornamentaţie în zigzag denumită „greacă”, iar la cele patru colţuri se află câte un motiv ornamental în formă de cruce a lui Sfântului Andrei. În centrul mărcii poştale se află un medalion compus dintr-un cerc perlat alcătuit din 65 de puncte albe în mijlocul căruia se află efigia domnitorului Carol I cu faţa îndreptată spre stânga. Emisiunea Paris a fost înlocuită treptat cu noi emisiuni asemănătoare care au fost tipărite în Bucureşti. Clişeele folosite erau fie aduse de la Paris, fie erau clişee noi gravate la Bucureşti.

Emisiunea poştală Bucureşti

Din octombrie 1876 până în aprilie 1879 au fost tipărite la Bucureşti la noua tipografie a Imprimeriei Statului „Fabrica de timbre”, doua noi emisiuni : BUCURESTI I si BUCURESTI II culori schimbate. Clişeele utilizate aveau un grad înaintat de uzură, deoarece au fost folosite la realizarea emisiunii poştale „Paris”. Tirajele primei emisiuni au fost defectuoase, deoarece erau lipsite de fineţe, erau imprimate în culori slabe, execuţia era neclară, iar inscripţiile nu erau citeţe. Nivelul mediu al instalaţiilor noii imprimerii şi lipsa calificării superioare a personalului au fost cauze care au condus la calificarea emisiunii ca fiind „defectuoasă”.

Fișier:1879 Bucuresti II 5b verde ROMANKA.jpg

Eroarea ROMANKA

La cea de-a doua emisiune din luna aprilie 1879 au fost folosite clişee noi confecţionate la Bucureşti sau clişee de la Paris, care au fost curăţate şi revizuite. Cel de-al doilea tiraj poartă numele de emisiunea poştală „Bucureşti II - Culori schimbate”. In imaginea alaturata o fantastica varietate de tipar pe 5 bani verde: ROMANKA cu K intors.

Mărcile poştale false

Mărcile poştale false sunt mărci poştale contrafăcute, în dauna poştei sau a filateliştilor. La aproape toate emisiunile poştale ale mărcilor româneşti se cunosc falsuri totale sau parţiale, de la emisiunile „Cap de bour” până la „Ferdinand” din anul 1920, excepţie făcând emisiunile „Îngerii” (1906), „25 de ani de regat” (1906), „40 de ani de domnie” (1906), „Gravate” (1906), „Obolul” (1907), „Jubileul Societăţii Române de Geografie” (1927), mărcile poştale cu supratipar „8 iunie 1930” şi valoarea de 10 lei de la emisiunea „Jubileul de 30 de ani de la înfiinţarea palatului P.T.T.” (1932). După anul 1945 nu s-au mai semnalat falsuri în filatelia românească.

Bibliografie

• Marcel Dănescu, Filatelia de la A la Z, Editura Sport - Turism, 1987
• Marcel Dănescu, Dicţionar filatelic, Editura Sport - Turism, 1979

Lecturi suplimentare

• Jon L. Allen, Paul H. Silverstone, Stamp Collector's Guide to Europe, New York, Arco, 1974
• Asociaţia Filateliştilor din R.S.R., Filiala judeţeană Maramureş. Cartea filatelistului începător, Baia Mare, 1971
• Lucian Belcea, ABC filatelic, Bucureşti, Editura Ion Creangă, 1973
• Dumitru Biala, Mihai Bauer, Pompiliu Voiculeţ-Lemeny, Catalogul Întregurilor Poştale Româneşti, Bucureşti, 1973
• Georges Brunel, Les Timbres du Royaume de Roumanie, Paris, Editions du Timbre-Poste, 1913. Amiens, Yvert & Tellier, 1923
• Kiriac Dragomir, Mărcile poştale clasice româneşti litografiate în perioada 1865-72. Bucureşti, 1971
• Kiriac Dragomir, Aurel Surpateanu, Catalogul mărcilor poştale româneşti. Bucureşti, 1974
• Mircea Dragoteanu, Istoria Poştelor Locale Transilvane, Cluj-Napoca, Editura Risoprint, 1998
• C. Enulescu, Organizarea transporturilor poştale şi presei în mediul rural, Buureşti, pub. Editura Transporturilor şi Telecomunicaţiilor, 1964
• Maria Ecaterina Florescu, Cornel Spineanu, Mărci poştale româneşti, 1948-1965, Bucureşti, Editura Meridiane, 1966
• Karl Kolb, Rumänien: Die Cuza-Marken von 1865, Bern, 1950
• F. Konrad, Romania Catalog Filatelic, Oradea, 1948
• Constantin Minescu, Istoria Poştelor Române, Bucureşti, Imprimeria Statului, 1916
• Grigore Racoviceanu, Ce este marca postale?, Bucureşti, Biblioteca filatelistului, 1970
• Val. Tebeica, Primele Mărci Poştale Romîneşti, 1858 - 1865, Bucureşti, Editura Meridiane, 1962
• Val. Tebeica, Pasiunea mea - Filatelia, Bucureşti, Editura Ceres, 1970

Vezi şi

• Marcă poştală

Legături externe

• Romaniastamps.com
• Romfilatelia
• Muzeul filatelic
• Timbre româneşti clasice la Stampslandia
• "Zimbrulu si Vulturulu" in Cartea Recordurilor