Phoenix (formație)

Format:Cutie muzician Phoenix, cunoscută în occident ca Transsylvania-Phoenix, este o formaţie de muzică românească, cu un stil propriu, originară din Timişoara. Phoenix a fost deschizătoare de drumuri în muzica românească, abordând numeroase subgenuri ale rock-ului, de la rock and roll şi beat, trecând prin progresiv, până la hard rock; de asemenea a fost prima trupă rock care a produs albume şi piese inspirate din folclorul românesc arhaic, constituind astfel una din formaţiile muzicale care a creat un subgen al muzicii rock, etno rock-ul.

Istoricul formaţiei

Perioada blues. Ţiganiada (1970 - 1971)

Imediat după plecarea lui Moni în S.U.A., formaţia Phoenix a fost interzisă pe plan local pentru mai bine de un an. ARIA nu mai avea voie să facă turnee cu ei, iar la Radio şi la Televiziune nu s-au mai difuzat înregistrările avându-i ca protagonişti. Claudiu Rotaru se retrăsese din formaţie, astfel încât din vechea componenţă mai rămăseseră doar Nicu Covaci, Dorel Vintilă, Bela Kamocsa şi Günther Reininger.

Urmează o scurtă perioadă în care formaţia cântă mai multe piese blues-rock, în majoritate compoziţii de-ale lui Günther Reininger, cu text în limba engleză. Acesta era solist vocal, cântând totodată şi la pian. Formaţia dădea reprezentaţii în fiecare sâmbătă seara, la clubul PM6. Cu un repertoriu asemănător s-au prezentat şi la Festivalul Studenţesc din 1970, organizat la Sala Palatului din Bucureşti, dar impresia lăsată nu a fost extraordinară. De asemenea, au participat şi la un concert de binefacere, ţinut pentru sprijinirea victimelor inundaţiilor din mai 1970.

O altă experienţă notabilă din această perioadă a fost realizarea unui concert la Casa de Cultură a Studenţilor din Timişoara, în care secţiunea ritmică a fost susţinută de către doi toboşari: Dorel Vintilă şi Eugen Gondi, la ora aceea un toboşar de jazz virtuoz, recunoscut în ţară. Primul a preluat metrica şi fluxul pieselor, în timp ce al doilea a realizat break-urile şi percuţia.

„Chiar şi un schimb de cinele era împărţit între cei doi astfel încât nici unul dintre ei să nu lovească de două ori la rând şi să alterneze în lovituri[...] Doi toboşari, având o anumită inerţie, nu puteau nici să accelereze, nici să tragă, aşa cum ar fi făcut-o unul singur.”

—Nicolae Covaci

Fișier:GuntherReininger1971.jpg

Günther Reininger la Festivalul „Club A”, în 1971

În vara anului 1970, formaţia a susţinut recitaluri la hotelul „Europa” din Eforie Nord, în toamnă survenind noi schimbări în componenţa formaţiei. Pleacă Bela Kamocsa, fiind înlocuit de către liderul formaţiei cu Zoltan Kovacs (ex „Clasic XX”). În noiembrie-decembrie este cooptat în formaţie şi Mircea Baniciu. Împreună încep repetiţii cu piese din repertoriul formaţiei.

În acelaşi timp, în decembrie 1970, Victor Cârcu reuşeşte să îi convingă pe membrii formaţiei să participe la realizarea piesei de teatru „Ţiganiada”, a lui Ioan Budai-Deleanu. Fiecare primise un rol, inclusiv textierii şi oamenii apropiaţi formaţiei, unii trebuind să şi cânte la un moment dat.

„Toţi cei din clanul Phoenix participau la piesă, toţi deveniseră actori, dar nu trebuiau să facă altceva decât să se joace pe ei înşişi, sinceri, aşa cum erau, plini de sarcasm, de cinism, plini de inventivitate şi spontaneitate, plini de umor. Montarea a fost o lovitură de geniu dată celor consacraţi în acea vreme.”

—Nicolae Covaci

Turneul care a urmat, în decembrie 1970 - ianuarie 1971 a fost încununat de un real succes. Mulţi dintre spectatori, neînţelegând faptul că membrii formaţiei participau doar în piesă, au făcut presiuni pentru a obţine un minirecital Phoenix la sfârşitul piesei, ceea ce s-a şi întâmplat.

Ulterior acestui turneu teatral a fost cooptat Liviu Butoi, care cânta la flaut şi la oboi. Au fost susţinute o serie de concerte cu ARIA. Din această perioadă datează melodiile „Dorinţa”, „Aminteşte-ţi”, „Niciodată” şi probabil şi „Te întreb pe tine, soare...”. De asemenea compun noi piese cu filon folcloric, încercând să-şi creeze un stil specific.

Participă la cea de-a doua ediţie a Festivalului „Club A”, în mai 1971. Cu mai multe piese de folclor arhaic, aproape toţi membrii obţin premii individuale pe instrumente.

Vara anului 1971 aduce plecarea lui Zoly Kovacs şi a lui Dorel Vintilă, în locul cărora au fost cooptaţi Josef Kappl (ex. „Clasic XX”) şi respectiv Cornel Liuba („Ţulă”), un fost elev de-al lui Pilu Ştefanovici.

Directivele lui Nicolae Ceauşescu, exprimate în iulie 1971, într-o conferinţă de la Mamaia, privind creaţia artistică din România, pun în impas multe formaţii cu repertoriu occidental, nu însă şi pe liderul Nicolae Covaci, care se hotărăşte să o apuce pe un nou drum.

Perioada etno-rock (1971 - 1977)

În noaptea de 1 spre 2 iunie 1977, camionul cu formaţia ascunsă în boxe părăseşte ţara prin vama de la Porţile de Fier. După mai multe ore de stat în vamă, în timpul cărora camionul este percheziţionat de către grăniceri, Nicu Covaci reuşeşte să treacă în Iugoslavia. După cum povesteşte liderul formaţiei, vigilenţa grănicerilor vecini a fost adormită cu pachete de bani şi discuri cu muzică.

Perioada din Germania (1977 - 1989)

Phoenix 1978. De la stânga: Alex Polgar, Josef Kappl, Ovidiu Lipan, Moni Bordeianu, Nicu Covaci, Erlend Krauser

După plecarea băieţilor din ţară, conform spuselor lui Dan Chişu, se credea că au fost eliminaţi în secret de către Securitate. Mircea Baniciu a fost chestionat o vreme de persoane din serviciile secrete româneşti. Uşurarea a venit în momentul în care la Radio Europa Liberă s-a anunţat faptul că membrii formaţiei au ajuns cu bine în Germania Federală.

„Am parcat în «Ţara nimănui» cu spatele camionului spre o pădure. Am stat vreo treizeci de ore în vama aceea, iar cei dinăuntru, în pantaloni scurţi şi tricou, îngheţau de frig. La lăsarea serii i-am scos afară din camion şi, prin pădure, au plecat spre Austria. A doua zi dimineaţa a venit şi omul cu banii, garanţia pentru scule, iar dimineaţa eram în Austria. Băieţii mă aşteptau acolo, în primul han, şi glumeau pe seama mea că am întârziat. Eram deja liberi.”

—Nicolae Covaci despre problemele la graniţa cu Austria

Pentru formaţie începe o perioadă grea, plină de lipsuri şi privaţiuni, dar şi de creaţii muzicale. După ce s-au terminat banii strânşi de Nicolae Covaci între timp, fiecare a încercat să se descurce cum a putut, prestând diferite munci, sau plecând pe la diverse formaţii. Perioada scurtă, de circa un an, în care au avut concerte împreună, rare şi prost plătite, a fost marcată de revenirea lui Moni Bordeianu din Statele Unite, care a preluat rolul de solist vocal.

„Mi-am adus aminte de Moni, solistul nostru din anii '60... I-am dat un telefon şi, ca şi cum n-ar fi aşteptat decât acest lucru toată viaţa, a lăsat totul, şi familie, şi slujbă, şi a venit încoace.”

—Nicu Covaci, 1990

În această perioadă s-a încercat cântarea în limba română, mai apoi cu text englezesc, a pieselor de rezistenţă din ţară. Au apărut „Winter”, „Music and Muzak”, „[Rock and Roll Bird]”, „Wedding”, „Gipsy Story”. Krauser şi Kappl încep să creeze primele piese cu sunet vestic („Alaska”, „Get Around”, „Brontozaur dat cu aur” etc.) disociindu-se astfel de viziunea de atunci a liderului Covaci, care dorea o continuare a liniei din ţară. „Recunosc că am fost un prost. Ei îmi spuneau că trebuie să cântăm altceva şi în engleză. Eu, în patriotismul meu nătâng, ţineam morţiş s-o facem în româneşte, fără a schimba stilul. Azi, le dau dreptate.” Încep astfel disputele stilistice dintre Covaci şi restul membrilor formaţiei. Iniţial s-a dorit scoaterea unui LP intitulat „Zgâriaţi-vă pe ochi”, care cuprindea piesele „Alaska”, „Zicala dobei”, „Wedding”, „Winter”, „Sunset” şi altele. Producătorii caselor de discuri se arătau plăcut impresionaţi de piesele prezentate, însă replicau că ei nu sunt instituţii de cultură, ci de făcut bani. Propunerile acestora de a crea noi compoziţii în stilul hit parade s-au lovit de refuzul categoric al liderului Nicolae Covaci. Din materialul iniţial a mai rămas în discuţie doar piesa „Winter”. Formaţia urma să întregistreze o nouă variantă a ei, urmând a fi editat un single. Evenimentele ulterioare nu au mai permis acestui proiect să capete viaţă.

În timpul unei dispute creative serioase, la finalul unei perioade în care membrii formaţiei aveau nervii întinşi la maxim, Nicolae Covaci utilizează argumente dintre cele mai solide împotriva celor formulate de Josef Kappl. Drept rezultat, formaţia se desparte. Mircea Baniciu declara într-un interviu că şi renunţarea la Moni Bordeianu — care nu mai putea face faţă în studio — a fost una din cauzele care a dus la destrămare. De asemenea, aprecia că Erlend Krauser era o fire dificilă. Ulterior, Kappl, Krauser şi Lipan formează o nouă trupă, Madhouse, cu care reuşesc să scoată un disc, în 1979, primit însă cu rezerve de către public.

Articol principal: Madhouse.

În 1980 Madhouse se desparte la rându-i, J. Kappl şi E. Krauser plecând la formaţia „Lake”, iar Ovidiu Lipan revenind la Phoenix. Potrivit lui Mani Neumann, şi Josef Kappl a avut iniţial intenţia de a reveni în Phoenix.

Fișier:Phoenix1981.jpg

Phoenix, formula anului 1981. În faţă: M. Neumann, N. Covaci, T. Buggie. În spate: O. Lipan

Între timp, Covaci reuşeşte să îl coopteze în formaţie pe Mani Neumann alături de alţi violonişti. Este creată o trupă de rock „rea şi agresivă”, compusă din şase oameni (două viori electrice, violoncel electric, chitară bas, chitară electrică şi baterie), care susţine concerte o vreme, cu mult succes la public, fiind un concept nou pe acele timpuri. Deşi Nicolae Covaci era singurul român din formaţie, după un an cu 8-14 ore de repetiţii zilnic, fiecare membru al formaţiei ştia să cânte piesele consacrate, în limba română, fără accent. De acest lucru, liderul formaţiei s-a arătat foarte mândru.

În 1980, Nicolae Covaci, alături de noua formaţie, pune bazele unei opere rock, intitulată „Empire of Vampires”. Din aceasta făceau parte şi piesa titulară şi „Running”, apărute ceva mai târziu pe discuri. Covaci dorea nu atât respectarea adevărului istoric, ci mai ales urmărirea şi punctarea motivaţiilor psihologice pe care le-a avut Vlad Ţepeş în acţiunile sale.

Articol principal: Empire of Vampires (opera).

În acelaşi an, formaţia participă la Festivalul de Muzică Pop al Debutanţilor, organizat în Würzburg, şi primeşte premiul „Deutsche Phonoacademie”, apărând cu piesa „Stars Dance” pe compilaţia live „Folk, Lied, Song – Nachwuchs Festival '80”. În 1981 este scos primul disc occidental al formaţiei, aflată deja sub numele de „Transsylvania Phoenix”, pentru a nu fi confundată cu o formaţie similară. Este intitulat „Transsylvania” şi înregistrat în formula N. Covaci (chitări, voce), Mani Neumann (vioară, voce), Tom Buggie (chitară bas), Ovidiu Lipan (baterie), Sabin Dumbrăveanu (violoncel) şi Ivan Kopilović (voce). Discul este bine primit, însă după epuizarea primelor 5.000 de exemplare, în numai câteva zile de la lansare, „Belaphon” a refuzat să mai scoată şi o a doua ediţie. Producătorii au replicat că nu sunt dispuşi să deschidă o nouă piaţă pentru asemenea gen de muzică. Lipsită de sprijin consistent şi având astfel de piedici în faţă, formaţia se desparte iar, pentru o perioadă mai lungă.

Ovidiu Lipan se implică în diverse proiecte. Cântă în şi alături de Eruption, Gilbert Bécaud, Ginger Baker (fost în formaţia Cream), Herman Rarebell (Scorpions), Rated X.

Josef Kappl rămâne basist în formaţia Lake până în 1986, continuând totodată o serie de proiecte personale, alături de Heinz Rudolf Kunze (1981-1994), iar mai apoi şi de Tudor (Toscho) Todorović cu care a scos un disc de blues.

Erlend Krauser a cântat cu Roter Mund, după care, din 1985, a înregistrat şase LP-uri solo (începând cu „Ambrosia”). „Flight of the Phoenix”, lansat în 1991, a ajuns pe locul 20 în „Top New Age” al revistei americane „Billboard”. Între timp a devenit profesor de chitară şi a mai avut o serie de alte colaborări muzicale cu Goombay Dance Band, Taco şi James Last. Colaborările cu Phoenix au fost sporadice, fiind legate mai mult de proiectele lucrate împreună cu liderul Nicolae Covaci: în 1986 şi 1987 operele de la teatrul din Osnabrück, iar în 2000 albumul „În umbra marelui U.R.S.S.”.

Mircea Baniciu, rămas în ţară, scoate câteva discuri folk („Mircea Baniciu” - 1980, „Tristeţi provinciale” - 1981, „Ploaia” - 1984, „Secunda 1” - 1989, „Secunda 2” - 1992) apreciate de public. În concerte cântă totodată şi hiturile mai vechi (Andri Popa, Mugur de fluier, Mica Ţiganiadă etc.), păstrând vie astfel legenda Phoenix în rândul noilor generaţii din România.

Günther Reininger emigrează şi el în Germania Federală, la începutul anilor '80, întemeindu-şi o familie. Cu toate că şi-a înfiinţat un studio bine echipat, cu posibilitatea înregistrării pe 16 canale, dotat cu toate efectele posibile, şi având 6 - 8 claviaturi de ultimă oră, muzica a rămas pentru el un hobby. S-a apucat de pictură şi şi-a dedicat timpul cu precădere familiei sale.

Mani Neumann, împreună cu Ulli Brand, pe care îl întâlnise din 1979, şi cu basistul Ecke Volk, înfiinţează în 1982 Trio Farfarello, „pur şi simplu pentru că vechiul Düsseldorf avea nevoie de trio-ul său, care să facă muzică la un nivel superior” . Mani va păstra strânse legături cu Nicolae Covaci de-a lungul acestei perioade, având să declare mai târziu: „Farfarello a avut mare succes la vremea respectivă, dar ei au fost, bineînţeles, influenţaţi de muzica grupului Phoenix”.

Fișier:NicuCovaci1986.jpg

Nicu Covaci lucrând la tabloul „Gladiator 2000” (1986)

Nicu Covaci – absolvent al Facultăţii de Arte Plastice din Timişoara – se reapucă de pictură şi sculptură. Predă arta plastică în Osnabrück şi creează o serie de tablouri, cel mai cunoscut fiind giganticul „Gladiator 2000” (1986), expus în exteriorul sălii de sport din acelaşi oraş. Având dimensiuni imense (45 × 6 metri) este realizată printr-o tehnică specială, cu vopsele care intră în pânză, ceea ce face ca pictura să reziste foarte mult timp. Printre altele, la cererea primăriei din Osnabrück, creează o statuie a zeiţei fertilităţii („Fruchtbarkeitskönigin”), având forme rubiconde. După ce au văzut lucrarea, membrele unei organizaţii de femei au protestat vehement, acuzându-l pe Covaci că zeiţa are capul prea mic şi că „asta e semn de prostie”. Totodată, în opinia lor, sculptorul sugera prin acea statuie că femeia e o maşină de făcut copii. Drept urmare, statuia i-a fost confiscată lui Nicolae Covaci, el nemairămânând decât cu fotografiile. Chiar şi astăzi, în Osnabrück sunt expuse, în interior sau în exterior, lucrări de-ale sale. Tot în această perioadă creaţiile lui Covaci participă la o serie de expoziţii. Este vremea bandelor de motociclişti şi a primului „Jaguar” pe care şi l-a luat Nicolae Covaci...

Proiectele muzicale ale liderului Phoenix sunt sporadice, în 1983 cântând în duet cu Dzidek Marcinkiewicz. În 1986 este solicitat de primăria din Osnabrück pentru a pune în scenă opera „Evita” (Andrew Lloyd Weber), împreună cu Erlend Krauser, iar un an mai târziu pentru opera „Jesus Christ Superstar” (Andrew Lloyd Weber, Tim Rice), ambele încununate cu un mare succes, încasările teatrului din Osnabrück sporind de aproximativ 5 ori.

„Am cântat cu patru mixere, cu efecte, tot ce era modern la ora aceea, şi a ieşit extraordinar de bine. După un an am fost solicitat să fac «Jesus Christ Superstar». Nu am mai vrut să continui, nu-mi plăcea lucrul cu orchestra, era o chestie gigantică din punct de vedere tehnic. Dar a ieşit nemaipomenit.”

—Nicolae Covaci

Fișier:KapplCovaci.jpg

Josef Kappl şi Nicolae Covaci (1988)

În 1987 Nicolae Covaci şi Josef Kappl reîncep colaborarea. Este scos un single, „Ballade For You/The Lark”, conţinând două prelucrări ale unor celebre compoziţii româneşti („Balada pentru vioară” din 1880 a lui Ciprian Porumbescu şi „Ciocârlia”, melodie populară). Producătorul discului este Josef Kappl, care nu apare însă creditat pe copertă ca făcând parte din formaţie. Cu toate acestea, în această perioadă au compus împreună o serie de piese şi demouri în limba engleză („Bounty Man” etc.) şi au cizelat piesele operei „Empire of Vampires”.

În acelaşi an, pe compilaţia „NDR - HörFest 87” apar două melodii ale formaţiei: „Empire of Vampires” şi „Die Lerche” (alias „The Lark”).

Anul următor, 1988, aduce două materiale din partea formaţiei Transsylvania Phoenix, care de această dată îl include şi pe basistul Josef Kappl (totodată şi producător). Acesta se va ocupa de chitară bas, claviaturi şi percuţie sintetizată. „Tuareg/Mr. G's Promises” conţine două piese cu bătaie lungă înspre Moscova şi U.R.S.S., unul dintre motivele pentru care titlul lor original („Afganistan”, respectiv „Perestroika”) a fost schimbat la editare. Acest disc a fost urmat de un maxi-single, intitulat doar „Tuareg”, având patru piese („Tuareg”, „Tuareg extended version”, „Mr. G's Promises”, şi „The Lark”).

Spre sfârşitul anului, vechea formaţie se reuneşte, o dată cu revenirea lui Ovidiu Lipan şi a lui Mani Neumann. Sunt susţinute câteva concerte în Germania Federală, continuate şi în anul următor.

Din 1989 datează o înregistrare făcută de Mircea Florian la o întâlnire în trei, la care au participat şi Nicu Covaci şi Nicu Vladimir. Au fost imortalizate piese în stadiul de proiect, printre care „Iovano” (apărută pe disc abia în 1999) şi [Măicuţa], încă neînregistrată.

Pe 20 decembrie 1989 are loc un concert în „Hyde Park” din Osnabrück, în timpul căruia membrii formaţiei sunt anunţaţi despre Revoluţia începută în România. Membrii Phoenix izbucnesc în lacrimi de bucurie pe scenă şi dedică acel concert evenimentelor din ţară. Materialul înregistrat în timpul acelui concert va fi utilizat mai apoi în 1990, pentru a produce un nou album.

Revenirea. Din 1990

În primele zile ale lui ianuarie 1990 Nicu Covaci se reîntoarce cu trenul în România, reuşind să apară în prima ediţie de după Revoluţie a emisiunii „Meridianele cântecului”, prezentată de Octavian Ursulescu la TVRL. În cursul anului, i se vor lua mai multe interviuri, uneori împreună cu Mircea Baniciu. În acestea, liderul formaţiei dezvăluie pentru prima dată în mod public câteva din simbolurile ascunse de textierii formaţiei în piesele perioadei 1967 - 1976. Tot în ianuarie se reîntoarce şi Ovidiu Lipan, aducând 24 t de ajutoare pentru municipiul Iaşi.. În aceeaşi lună, Moni Bordeianu şi Erlend Krauser — foşti membri ai formaţiei — înregistrează „Păsări albe”, o piesă dedicată Revoluţiei şi românilor ce au participat la înfăptuirea acesteia.

În luna mai are loc prima întâlnire a lui Nicolae Covaci cu publicul român, după o absenţă de 13 ani, la festivalul de la „Palatul Copiilor” din Bucureşti, unde, împreună doar cu Mircea Baniciu şi cu Mani Neumann, cântă câteva piese vechi cunoscute. Tot publicul (6 - 7.000 de oameni), printre care cei mai multi erau născuţi după plecarea clandestină în Germania a formaţiei, demonstrează că ştiu toate textele, silabă cu silabă. Acest fenomen se va repeta la fiecare concert Phoenix din această perioadă. A doua zi are loc un concert susţinut împreună cu câţiva prieteni.

Nicolae Covaci dorea organizarea mai multor concerte în ţară, începând cu Paştele acelui an, drept pentru care a contactat câteva firme specializate din străinătate. Acestea i-au promis sprijinul până în ultima clipă, după care s-au retras.

„Proiectasem un concert în Piaţa Operei din Timişoara, cu scena montată spre uşile catedralei, care să înceapă după încetarea slujbei. Ne gândisem şi la o imensă cruce aprinsă în Piaţă. Voiam să le amintim, celor care au făcut asta, că în Decembrie, atunci când oamenii au încercat să fugă din calea gloanţelor, ei au închis porţile lăcaşului lui Dumnezeu. Aveam nevoie de 140.000 de mărci.”

—Nicolae Covaci

Fișier:PhoenixLaCigalle.jpg

Phoenix în concert la Paris, în 1990

Singura realizare notabilă din acest punct de vedere a aparţinut mai vechiului baterist al formaţiei, Costin Petrescu, care a reuşit împreună cu Asociaţia Românilor din Paris să organizeze un concert în capitala Franţei, în sala La Cigalle, pe 31 martie 1990. Acţiunea a reprezentat concertul reunirii, în formaţia întregită revenind Mircea Baniciu. Secţia ritmică era asigurată atât de Ovidiu Lipan (baterie) cât şi de Costin Petrescu (percuţie), acesta din urmă aducând un set de vreo 35 de tobe diferite, clopote, şi un gong chinezesc. La vioară a cântat de acum nelipsitul Mani Neumann. Concertul a avut drept scop adunarea de fonduri pentru România. Günther Reininger a declinat participarea sa la concert, datorită mai multor probleme pe care le avea la acea dată, dar a mărturisit ulterior că regretă. După acest eveniment, era proiectat un concert monumental, al revenirii în ţară, de data aceasta la Timişoara, dar el nu a mai putut fi susţinut din lipsă de organizatori.

În vara lui 1990 sunt realizate înregistrări în sala Hyde Park din Osnabrück, Germania, acestea fiind folosite la producerea unui nou material. Vocea lui Mircea Baniciu a fost înregistrată şi adăugată ulterior, în „Studio N” din Köln, Germania, iar masterizarea a fost făcută în „Happy Valley Studios” din Osnabrück. Producător a fost Josef Kappl.

„Faptul care mă bucură enorm e că sunt acela care a produs primul disc al formaţiei Phoenix reunită, după revoluţie. Am produs şi am finanţat discul «Aniversare 35». A venit Baniciu, pentru prima oară după 13 ani, au venit toţi în Germania pentru că acolo am produs acest disc; deci Mircea Baniciu, Nicu Covaci, eu, Ovidiu Lipan, Mani Neumann, Tudoran Sorin [...]”

—Josef Kappl

Înregistrările s-au făcut digital, cu echipament profesionist (3 magnetofoane cu 32 de canale fiecare, cu posibilitate de cuplare între ele; 3 mese de mixaj computerizat etc.), în acest mod fiind finisate 18 piese. Iniţial se dorea editarea unui disc intitulat „Phoenix”, în colaborare cu o casă de discuri occidentală, iar albumul trebuia să apară în ţară în perioada august - septembrie. Nereuşind această variantă, în octombrie produsul a fost adus în România şi propus Electrecordului spre editare, având ca termen de lansare decembrie 1990. Datorită faptului că oferta casei româneşti de discuri nu acoperea nici măcar pe jumătate costurile producţiei, negocierile au fost întrerupte, iar materialul a fost pus „la sertar”. Acesta a fost scos pe piaţă oficial mult mai târziu, în 1997, fiind intitulat „Aniversare 35”, deşi o variantă piratată a acestuia apăruse cu circa doi ani înainte.

În acelaşi timp, Radio Timişoara Liberă, în cadrul serialului „Istoria muzicii rock”, a difuzat o serie de 5 emisiuni a câte o oră despre Phoenix (ciclu intitulat „Phoenix - istoria unui mit”), în care au fost prezentate o serie de piese inedite şi au fost rememorate multe întâmplări din cadrul formaţiei. Printre invitaţii realizatorului Petru Umanschi s-au aflat Bela Kamocsa şi Sorin Barca. Nicu Covaci nu a putut fi prezent live, în acele zile purtând negocieri la Bucureşti, cu Electrecordul, dar Umanschi îi luase un interviu înregistrat pe bandă, cu câteva zile înainte.

Tot în 1990 a fost vehiculată ideea înfiinţării unor fan-cluburi Phoenix, în Bucureşti şi la Timişoara, locuri în care să se găsească informaţii la zi cu privire la activitatea formaţiei, autografe, discuri, fotografii şi înregistrări deosebite.

Pentru luna decembrie 1990 fusese proiectată o apariţie televizată de trei ore, o retrospectivă la care să fie prezenţi şi foşti membri ai formaţiei. Nici acest eveniment nu a mai putut fi realizat.

La festivalul Rock '91, susţinut pe 1 şi 2 iunie 1991, în Parcul Tineretului din Bucureşti, organizatorul Dorian Ciubuc a invitat şi formaţia Phoenix, la sugestia lui Iuliu Merca. Acest eveniment a reprezentat concertul de revenire a formaţiei în ţară. Din componenţa iniţială lipsea basistul Josef Kappl, locul său fiind luat de Dietrich (Dixie) Krauser, fratele lui Erlend. Totodată, au fost cooptate şi două foste membre ale formaţiei „Catena”, anume Anca Vijan Graterol şi Ortansa Păun. Succesul repurtat în timpul concertului (după organizatorul Dorian Ciubuc ar fi fost prezenţi peste 60.000 - 70.000 de spectatori) l-a determinat pe liderul Nicolae Covaci să plănuiască din nou un turneu naţional al formaţiei Phoenix.

Fișier:PhoenixLogo91.jpg

Imaginea de pe afişul turneului Phoenix din 1991

Organizatorul turneului avea să fie Dan Chişu, cel care, în 1975, colaborase cu formaţia la relizarea spectacolului „Cantofabule - Însă eu...”. Acesta a adus aparatură şi o instalaţie de sunet din Lituania, pentru a putea beneficia de un spectacol la standarde înalte. Totodată a realizat o publicitate pe scară largă a evenimentului.

Turneul s-a desfăşurat în septembrie 1991, formaţia avându-l, de această dată, pe Josef Kappl la bas. Dan Chişu dorea să îl aducă şi pe Günther Reininger, însă acesta „a fost imposibil de convins”. În conferinţa de presă susţinută pe 15 septembrie la Athenée Palace s-a declarat că se aşteaptă o medie de 10.000 de spectatori pe concert, precum şi că primul concert, programat a fi susţinut la Chişinău, a fost anulat din motive neelucidate. Totodată, s-au luat măsuri pentru înregistrarea video şi audio a concertelor, în vederea unui eventual disc live ori a unui film al turneului. În 1990, Nicu Covaci scosese în Germania un single, intitulat „Ciocîrlia/Perestroika”, ce conţinea mai vechile piese „The Lark” (1987) şi „Mr. G's Promises” (1988). Acest disc, realizat în 5.000 de exemplare, era destinat împărţirii către fani în cadrul acestor concerte, prin tragere la sorţi. În cele din urmă, însă, a ajuns să fie vândut pe stradă, contra sumei de 100 lei.

În turneu fost cuprinse mai multe oraşe importante din ţară: Bucureşti (19 septembrie), Iaşi, Cluj (22 septembrie), Timişoara (24 septembrie) şi Constanţa (27 septembrie), în deschiderea concertelor cântând, timp de jumătate de oră Mircea Florian.

Pe parcursul concertelor, membrii formaţiei au rămas plăcut impresionaţi de faptul că spectatorii, cei mai mulţi tineri născuţi după plecarea lor în Germania, le ştiau textele „silabă cu silabă”. Începutul concertului timişorean — După minirecitalul lui Mircea Florian — l-au făcut dubaşii din Brăneşti. Potrivit liderului formaţiei, scenele impresionante nu au lipsit:

„În Timişoara, când am cântat acel cântec-imn pentru Timişoara, tot stadionul au aprins lumânări [...] şi s-au pus în genunchi... Cântam, şi aud că sună tot mai prost: n-am mai auzit aia, n-am mai auzit aia; când mă întorc, băieţii plângeau. Pe scenă nu se mai putea cânta. Iar eu, cu noduri în gât până aici, m-am chinuit să termin piesa, trebuia terminată cumva, indiferent cum...”

—Nicu Covaci

Un interviu luat lui Nicu Covaci în toamna anului 1991, şi difuzat la Radio Constanţa (ulterior publicat în cotidianul „Telegraf”) a relevat multe lucruri inedite despre formaţie. În acest an apare primul fan-club Phoenix, anume în Bucureşti, sub coordonarea lui Florian Pittiş.

Tot în 1991, casa de discuri „Electrecord” a scos un disc, intitulat „Remember Phoenix” (titlul de pe eticheta discului diferă: „Negru Vodă”), ce cuprindea mai multe piese ale formaţiei de pe discurile din 1968, 1969, 1972 şi 1973. Acest disc a fost editat şi pe casetă audio. În aceeaşi perioadă apar casetele-compilaţii „Phoenix (1)” şi „Phoenix (2)”.

La începutul anului 1992, ulterior terminării turneului naţional, Nicu Covaci împreună cu Dan Chişu au pus bazele următorului proiect al formaţiei: noul album „SymPhoenix/Timişoara”. Acesta urma să fie realizat la un nivel superior celor anterioare, prin cooptarea unui grup simfonic (Orchestra Filarmonicii din Bucureşti) şi a două grupuri vocale („Song” şi „Grupul de «popi»”). Dan Chişu a reuşit să îi aducă la Bucureşti şi să îi cazeze acolo, „într-o perioadă cumplită de iarnă”, pe Mani Neuman — care va fi şi dirijorul orchestrei —, pe noul basist Volker Vaessen, pe chitaristul Ulli Brandt şi pe inginerul de sunet Klaus J. Eisner.

Fișier:LansareSymphoenix.jpg

Imagine de la lansarea albumului Symphoenix/Timişoara. Nicu Covaci arată interiorul coperţii discurilor de vinil

Costurile au fost, potrivit producătorului Dan Chişu, imense, s-a plătit masterizarea, iar publicitatea a avut alocată, pentru prima dată în România, suma de 10.000$. Nicolae Covaci s-a declarat foarte mulţumit de rezultat: „piesele înregistrate sunt aşa cum mi le-am dorit eu să fie iniţial. [...] Această producţie este prima de care pot spune că sunt mulţumit”. Noul material a fost promovat, în avanpremieră, la Festivalul de muzică uşoară de la Mamaia, în vara anului 1992. Deşi s-au oferit să participe gratuit, cu orchestră şi cor, şi la Festivalul „Cerbul de Aur” (reluat după o pauză de 21 de ani), au fost refuzaţi. Albumul a fost lansat la Timişoara pe 20 decembrie 1992 aducând o noutate: primul compact disc cu Phoenix, pe lângă varianta pe (dublu) disc şi cea pe casetă audio. Totodată, a fost pregătită o ediţie de lux a discurilor (cca. 1.000 bucăţi), ce beneficia de o grafică deosebită, precum şi de o fotografie cu membrii Phoenix şi autografele acestora. Totuşi, în momentul lansării CD-urile nu fuseseră terminate. Aveau să apară pe piaţă abia în 1993. Acest nou produs a fost promovat şi printr-o serie de concerte, desfăşurate în luna decembrie a acelui an. Oraşele cuprinse au fost: Bucureşti (15), Craiova (18), Timişoara (20), Braşov (23), Ploieşti (25), Brăila (26) şi Constanţa (29). Deoarece au existat nişte diferende de ordin material, Nicu Covaci a renunţat la serviciile lui Mircea Baniciu. Ca solist vocal a evoluat Dragoş Bădoi (ex Direcţia 5), împreună cu invitatul special Tony Putrino (cel care a câştigat premiul de popularitate la ediţia din acel an a festivalului din Braşov).

Casa de discuri „Electrecord” a profitat de publicitatea iscată de noul album şi a reeditat, în acelaşi timp, LP-urile din anii 70. Oferindu-le pe piaţă la un preţ mult inferior (de exemplu 26 lei „Mugur de Fluier” faţă de 1.000 lei „Symphoenix/Timişoara”), a reuşit să vândă peste 100.000 de unităţi. Ca o ironie, „Electrecord” a înmânat discul de aur chiar lui Dan Chişu, reprezentantul formaţiei Phoenix.

În 1992 formaţia a fost invitată să susţină un concert la Sevilla şi a efectuat un turneu în S.U.A. şi Canada. Tot din 1992 datează şi un concert inedit, susţinut pe unul din holurile Politehnicii din Bucureşti. Au participat Nicu Covaci, Mircea Baniciu, Mani Neumann, Ovidiu Lipan (?) şi Volker Vaessen.

La sfârşitul lui 1992 a luat fiinţă şi cel de-al doilea fan-club Phoenix, de data acesta la Timişoara, sub coordonarea Fundaţiei Independente pentru Tineret Timiş. Printre facilităţile oferite membrilor se numărau: intrarea gratuită la concert, accesul cu prioritate la albumele şi materialele promoţionale ale formaţiei. În momentul iniţierii se dorea organizarea unor serate muzicale săptămânale, precum şi invitarea unor foşti membri Phoenix să povestească despre formaţie.

Pentru anul 1993 s-au conturat trei evenimente: apariţia monografiei formaţiei, intitulată „Adevărata istorie a formaţiei Phoenix”, realizarea unui film documentar pe baza acesteia şi punerea în scenă a operei-rock „Empire of Vampires”, cu versuri în româneşte compuse de Şerban Foarţă. Totodată, Nicu Covaci dorea să înfiinţeze o mică editură şi o casă de discuri. Nici unul dintre aceste proiecte nu a fost finalizat în acel an. Formaţia cânta în continuare cu Volker Vaessen la chitară bas şi Dragoş Bădoi ca solist vocal.

Tot în 1993 „Electrecord” a lansat compilaţia „Evergreens” — pe CD şi casetă audio —, devansând compact discul „Symphoenix/Timişoara”, a cărui apariţie pe piaţă întârzia. Iniţial se dorise o reeditare a „Ciclului anotimpurilor” pe suport modern. Datorită faptului că nu a fost consultat asupra formei finale, precum şi selecţia defectuoasă prezentă pe compilaţie l-au nemulţumit profund pe liderul Nicolae Covaci. Practic CD-ul începea cu trei piese de pe EP-urile formaţiei, continua cu întreg albumul „Cei ce ne-au dat nume” şi se sfârşea cu o selecţie de pe „Mugur de fluier”.

În acelaşi an, casa de discuri „Fanny” din Belgia a scos o copie pirat a albumului Cantafabule, tot pe CD, supranumită „Cant of a Bule”. Însă sunetul şi transpunerea de pe discul de vinil erau sub standarde.

Fișier:Phoenix insa eu.jpg

Coperta monografiei
„Phoenix, însă eu...”

Anul 1994 a adus cu sine plecarea vocalistului Dragoş Bădoi din formaţie. Nicolae Covaci a considerat că stilul acestuia de a cânta este „bun, dar uşurel”, neconcordând cu linia haiducească a formaţiei.

Între realizări sunt de menţionat două concerte la Bucureşti şi la Timişoara în formula anilor '60 (Nicu Covaci, Moni Bordeianu, Bela Kamocsa, Pilu Ştefanovici), prilejuite de apariţia monografiei „Phoenix, însă eu...”. De menţionat este faptul că drumul muzicienilor de la Bucureşti la Timişoara a fost deschis de către maşinile de poliţie, toate zborurile fiind suspendate din cauza vremii. Cartea amintită, scrisă de Nicu Covaci, surprinde activitatea formaţiei din perioada 1962 - 1977 într-o manieră uşor romanţată. Volumul al doilea, dedicat perioadei ulterioare şi intitulat „Phoenix, dar eu...”, era programat să apară în primăvara lui 1995, însă din anumite motive Nicu Covaci nu l-a mai scris atunci.

„Multă vreme nu am fost decis să dezvălui totul. Lumea o să-şi schimbe impresia despre Phoenix. Ei vor să aibă nişte idoli perfecţi, intangibili şi adevărul este că artiştii sunt departe de a fi nişte îngeri.”

—Nicolae Covaci, interviu în revista Playboy

Tot acum este reluat proiectul „Empire of Vampires” — „Împăratul Vampirilor”, de data aceasta renunţându-se la ideea de stage performance. Cu scenariul şi piesele finalizate, se încerca găsirea unui producător dispus să finanţeze un film artistic. În acest sens a fost făcută o sesiune de înregistrări; piesa „I need a friend”, ca soundtrack principal al filmului, urma să apară şi pe un album viitor. Dorinţa liderului Phoenix era ca pelicula să fie regizată la Hollywood, iar în ea să joace actori celebri.

Paralel cu aceste activităţi, Nicu Covaci a realizat un proiect solo, înregistând piesa „Neverending Fight”. Ea a beneficiat de un videoclip produs de Antena 1.

În 1995 apare un alt material pirat: este vorba despre „Pasărea Rock”, ce cuprinde o parte din piesele înregistrate în 1990 şi cele două prelucrări de pe single-ul „Ballade For You/The Lark”. Nicolae Covaci a reacţionat prompt, dând în judecată casa respectivă de discuri.

În 1996 este reeditat albumul „Cantofabule”, de data aceasta cu denumirea corectă: „Cantafabule”. Diferă însă coperta (creaţie a lui Nicu Covaci, menită să o evoce pe cea iniţială a lui Valeriu Sepi, cenzurată în 1975) şi ultima piesă, „Phoenix”, care nu se mai termină cu acel solo de pian electric ci reia imnul „Fie să renască” enunţat la finalul primei compoziţii de pe album. Are loc şi un concert extraordinar la Sala Radio, pe 21 decembrie, în formula N. Covaci, J. Kappl., M. Neumann şi O. Lipan, la care s-a adăugat orchestra radiodifuziunii şi un cor mixt. Este prezentată pentru prima dată publicului român piesa „(The tale of) Baba Novak”, cu textul original în limba engleză. Nicu Covaci compune piesa „Ceata” pentru a susţine campania electorală a Convenţiei Democrate Române aceasta rămânând singura oară când s-a apropiat de politică.

În 1997 au fost lansate pe piaţă înregistrările din 1990, sub forma albumului „Aniversare 35”. Pe 9 august este înfiinţat clubul „Phoenix” din Constanţa.

Tot în acest an apare albumul „Phoenix dance explosion” al formaţiei Proiect K1, ce conţine compoziţii Phoenix interpretate într-o manieră techno-dance. Cea mai de succes prelucrare s-a dovedit a fi piesa „Fată Verde” (realizată după „Ochii negri, ochi de ţigan”).

„Cei de la K1 au fost foarte simţiţi să vină să mă întrebe dacă pot să preia din piesele mele. Le-am spus să le facă aşa cum le cere limbajul lor, nu doar să înlocuiască cu keyboards acolo unde era chitară. Să le rupă în bucăţi şi să le asambleze din nou. Unde au avut curaj să facă asta, le-a ieşit, unde au fost timoraţi ca în „Canarul” a fost slăbuţ. „Nunta” şi „Fată Verde” au ieşit în schimb foarte bine.”

—Nicu Covaci, interviu în Playboy

Sigla formaţiei

Fișier:Transsylvania-Phoenix logo.jpg

Pasărea din siglă

Sigla formaţiei reprezintă o pasăre Phoenix stilizată, de culoare roşie, şi a fost creată de către Nicolae Covaci. Primele apariţii ale acesteia datează din 1994. Ulterior aspectul siglei a variat în mică măsură, cele mai frecvente modele fiind:

• pasărea având înscris în conturul ei numele „Phoenix”
• pasărea cu numele „Phoenix” înscris sub ea
• pasărea având înscris în conturul ei numele „Phoenix” şi dedesubt „Transsylvania”
• având înscris în conturul ei numele „Transsylvania” şi dedesubt „Phoenix”

Cea din urmă variantă este preferată în mod curent, regăsindu-se pe producţiile din 2005 încoace. Aceeaşi siglă este utilizată şi de către casa de discuri „Phoenix Records”.

Legăturile cu formaţia Farfarello (Germania)

Formaţia Farfarello, întemeiată în 1982 de către Ulli Brand şi Mani Neumann (membru Phoenix din 1979), împreună cu basistul Ecke Volk, deţine în repertoriu multe piese care se regăsesc şi în discografia Phoenix. Mani Neumann declara în 2006 că „Farfarello a avut mare succes la vremea respectivă, dar ei au fost, bineînţeles, influenţaţi de muzica grupului Phoenix”. Astfel, pe albumul „Farfarello Geschichte 1984 - 1986” apar piesele: „Jovano” (corespunzător lui „Jovano, Jovanke”) şi „Die Lerche” („Ciocârlia”). Piesa „Der Gallier”, o prelucrare instrumentală a melodiei „Norocul Inorogului”, apare pe albumele „Traumzeit” şi „Ich Fühle”, iar Balada se găseşte pe albumele „Farfarello und Freunde Live 98” şi „Farfarello Classics”, pe ultimul împreună cu „Sylvanna” („Strunga”). „Walpurgisnacht” de pe albumul „Ich Fühle” reprezintă solo-ul pe care Mani îl prestează cu succes în concerte, în timpul piesei „Negru Vodă”. De asemenea, pe aproape toate albumele Farfarello se regăsesc teme din compoziţii Phoenix, existând de altfel două piese care se numesc „Moldau” şi „Bucuresti” (ultima cu teme din „Orient Expres”). Pe albumul „Live it” este creditat şi Nicu Covaci, iar Ioji Kappl a colaborat de multe ori şi încă mai colaborează cu Farfarello. De asemenea, chitaristul Ulli Brand a colaborat cu Phoenix pe albumul „SymPhoenix/Timişoara”, în 1992.

Componenţă

Membri actuali

• Nicolae Covaci - chitară, voce (1962-prezent)
• Josef Kappl - bas, voce, (vioară, blockflöte) (1971-1978, 1987-1991, 1994-1998, 2001-prezent)
• Mircea Baniciu - voce, chitară, tamburină (1971-1977, 1990-1992, 2001-prezent)
• Mani Neumann - vioară, blockflöte (1979-1981, 1988-prezent)
• Cristi Gram - chitară, backing vocals (2004-prezent)
• Ovidiu Lipan „Ţăndărică” - baterie, percuţie (1975-1978, 1980-1981, 1988-1998, 2001-prezent)
• Ionuţ Contraş - backing vocals, percuţie (1998-prezent)

Foşti membri (selecţie)

Adi Pavlovici (1962-1963) - chitară, voce Miti Cîmpan (1962-1964) - pian Doru Creşneac (1963-1965) - chitară Ioan (Pilu) Ştefanovici (1963-1968) - baterie Claudiu Rotariu (1963-1968) - chitară Florin (Moni) Bordeianu (1962-1970, 1977-1978) - voce Kamocsa (Kamo) Béla (1962-1970) - bas, baterie Günther (Spitzly) Reininger (1966-1971, 1974-1976) - pian, clape Dorel Vintilă Zaharia (1968-1970) - baterie Zoltan Kovacs (1970-1971) - bas Liviu Butoi (1970-1972) - oboi, flaut Cornel (Ţulă) Liuba (1970-1972, 1976-1977) - baterie Costin Petrescu (1972-1975, 1990) - baterie, percuţie Valeriu Sepi (1971-1974) - percuţie Eugen Gondi (1975) - percuţie

Erlend Krauser (1976-1978) - chitară, vioară Ulli Heidelberg (1978-1980) - chitară, vioară, voce Christoph Bank (1978) - bas Meinolf Bauschulte (1979-1980) - baterie, voce Bubi Dobrozemsky (1978-1981) - violoncel, voce Sabin Dumbrăveanu (1980-1981) - violoncel Tom Buggie (1980-1981) - bas Ivan Kopiloviċ (1978-1982) - armonii vocale Dzidek Marcinkiewicz (1983, 199?-1999) - clape, bas, voce Volker Vaessen (1992-1993, 1999-2000) - bas Lucian Cioargă (1999-2000) - baterie Tavi Colen (1999-2000) - voce Alin Oprea (1999-2000) - chitară solo, voce Malcolm J. Lewis (2000) - voce Eugen Tegu (2001-2002) - bas

Discografie

În România [Vremuri], 1968, EP [Floarea stîncilor], 1969, EP Cei ce ne-au dat nume, 1972, LP (reeditat pe CD în 1999) [Meşterul Manole], 1973, EP Mugur de fluier, 1974, LP (reeditat pe CD în 1999) Cantofabule, 1975, 2LP În Germania Transsylvania, 1981, LP Ballade For You/The Lark, 1987, single Tuareg/Mr. G's Promises, 1988, single Tuareg, 1988, maxi-single

În România Ciocîrlia/Perestroika, 1990, single Remember Phoenix, 1991, LP/MC SymPhoenix/Timişoara, 1992, CD/MC/2LP Evergreens, 1993, CD/MC Cantafabule - Bestiar, 1996, CD/MC Aniversare 35, 1997, CD/MC Vremuri, anii 60..., 1998, CD/MC Ora-Hora, 1999, Maxi-CD În umbra marelui urs, 2000, CD/MC În umbra marelui U.R.S.S., 2003, CD/MC Baba Novak, 2005, CD

Referinţe

• Interviu video cu Nicu Covaci / Pheonix

Legături externe

• Situl oficial
• Forumul fan clubului românesc
• Club Phoenix Constanţa
• Discografie Phoenix - Editoriale
• Site-ul lui Nicu Covaci
• Site-ul formaţiei Farfarello
• www.cruzados.org

Curăţă memoria cache