Sari la conținut

Agaricus arvensis: Diferență între versiuni

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Navighează interactiv prin istoric
← Diferența anterioarăDiferența următoare →
Conținut șters Conținut adăugat
VizualWikitext
compl.
compl.
Linia 20: Linia 20:
}}
}}


'''''Agaricus arvensis''''' [[Jacob Christian Schäffer]], 1774), [[sinonim (biologie)|sin.]] '''''Psalliota arvensis''''' (Jacob Christian Schäffer, 1774 ex [[Claude Casimir Gillet]], 1874),<ref>[http://www.speciesfungorum.org/GSD/GSDspecies.asp?RecordID=325880 Index Fungorum]</ref> numit în popor '''ciupercă de câmp''', ''' șampinionul oilor''', '''ciuperca calului''' sau '''ciupercă de braniște''' (câteodată confundat cu [[Agaricus campestris]]=ciupercă de bălegar), este o specie [[saprofit|saprofită]] de [[ciuperci comestibile]] din încrengătura [[Basidiomycota]], în familia [[Agaricaceae]] și de genul ''[[Agaricus]]''. Buretele se poate găsi în [[România]], [[Basarabia]] și [[Bucovina de Nord]] la marginea de păduri, în zone cu iarbă unde de obicei pasc ierbivori, dar de asemenea prin poieni de [[pădure de conifere| conifere]], mai rar în păduri pe lângă [[pin]]i, [[brad|brazi]] și [[molid|molizi]], crescând solitar sau în grupuri mici, de la câmpie până la munte, din (mai) iunie până în octombrie.<ref name="Cetto 1">[[Bruno Cetto]]: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 162-163, ISBN 3-405-11774-7</ref><ref name="Zeitlmayr">Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 120-122, ISBN 3-426-00312-0</ref>
'''''Agaricus arvensis''''' [[Jacob Christian Schäffer]], 1774), [[sinonim (biologie)|sin.]] '''''Psalliota arvensis''''' (Jacob Christian Schäffer, 1774 ex [[Claude Casimir Gillet]], 1874),<ref>[http://www.speciesfungorum.org/GSD/GSDspecies.asp?RecordID=325880 Index Fungorum]</ref> numit în popor '''ciupercă de câmp''' <ref>[http://www.biaplant.ro/articole/ciuperci-comestibile-/ Denumire RO 1]</ref>, '''șampinionul oilor''',<ref>[http://ciupercomania.blogspot.de/2014/10/agaricus-arvensis.html Denumire RO 2]</ref> '''ciuperca calului''' sau '''ciupercă de braniște''' (câteodată confundat cu [[Agaricus campestris]]=ciupercă de bălegar), este o specie [[saprofit|saprofită]] de [[ciuperci comestibile]] din încrengătura [[Basidiomycota]], în familia [[Agaricaceae]] și de genul ''[[Agaricus]]''. Buretele se poate găsi în [[România]], [[Basarabia]] și [[Bucovina de Nord]] la marginea de păduri, în zone cu iarbă unde de obicei pasc ierbivori, dar de asemenea prin poieni de [[pădure de conifere| conifere]], mai rar în păduri pe lângă [[pin]]i, [[brad|brazi]] și [[molid|molizi]], crescând solitar sau în grupuri mici, de la câmpie până la munte, din (mai) iunie până în octombrie.<ref name="Cetto 1">[[Bruno Cetto]]: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 162-163, ISBN 3-405-11774-7</ref><ref name="Zeitlmayr">Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 120-122, ISBN 3-426-00312-0</ref>


== Istoric ==
== Istoric ==

Versiunea de la 27 martie 2018 10:58

Agaricus arvensis
Ciupercă de câmp
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Agaricaceae
Gen: Agaricus
Specie: A. arvensis
Nume binomial
Agaricus arvensis
Schaeff. (1774)
Sinonime
  • Agaricus exquisitus Vittad. (1832)
  • Psalliota arvensis (Schaeff.) Gillet (1874)
  • Pratella arvensis (Schaeff.) Gillet (1878)
  • Fungus arvensis (Schaeff.) Kuntze (1898)
Modifică text Consultați documentația formatului

Agaricus arvensis Jacob Christian Schäffer, 1774), sin. Psalliota arvensis (Jacob Christian Schäffer, 1774 ex Claude Casimir Gillet, 1874),[1] numit în popor ciupercă de câmp [2], șampinionul oilor,[3] ciuperca calului sau ciupercă de braniște (câteodată confundat cu Agaricus campestris=ciupercă de bălegar), este o specie saprofită de ciuperci comestibile din încrengătura Basidiomycota, în familia Agaricaceae și de genul Agaricus. Buretele se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord la marginea de păduri, în zone cu iarbă unde de obicei pasc ierbivori, dar de asemenea prin poieni de conifere, mai rar în păduri pe lângă pini, brazi și molizi, crescând solitar sau în grupuri mici, de la câmpie până la munte, din (mai) iunie până în octombrie.[4][5]

Istoric

C. C. Gillet

Genul Agaricus este de diversificare foarte veche (între 178 și 139 milioane de ani), începând din timpul perioadei geologice în Jurasic în diferență de exemplu cu genul Boletus (între 44 și 34 milioane de ani).[6]

Primul micolog care a descris buretele a fost Jacob Christian Schäffer în volumele 3/4 al lucrării sale Fungorum qui in Bavaria et Palatinatu circa Ratisbonam nascuntur icones, nativis coloribus expressae (1774), denumire valabilă din nou și astăzi.[7]

Agaricus arvensis este adesea oară citat sub denumirea Schaeff. ex. Fr. care este incorectă, pentru că Elias Magnus Fries a considerat-o variație a lui Agaricus campestris, de acea nu este nume sancționat. Toate denumirile referitoare la Fries sunt așadar de neglijat.[8]

Din cele două redenumiri făcute de Claude Casimir Gillet (1806-1896), acea din primul volum al operei sale Les Hyménomycètes, ou, Description de tous les champignons (fungi), qui croissent en France, [9] a jucat un rol important în anii 80 și 90 al secolului a XX-lea, când mulți micologi au schimbat numele Agaricus în Psalliota, între ei și micologul italian Bruno Cetto.[10] Între timp, soiul duce din nou vechia însemnare a lui Schaeffer.

A doua denumire, Psalliota arvensis, a lui Gillet din 1878 precum acea a botanistului german Otto Kuntze (1843–1907) din 1890, Fungus arvensis, au fost acceptate ca sinonim[11]

Descriere

Bres.: Psalliota arvensis

Această specie este nu prea rar confundată și astfel parțial incorect descrisă in cărți și articole.

  • Pălăria: Ea are un diametru de 6-12 (15) cm și este amenajată central peste picior, fiind inițial convexă, semisferică, cu margine răsfrântă către interior prezentând uneori niște solzi, scuame plate, pe pălărie, rămășițe ale vălului parțial. Pălăria se aplatizează destul de repede, devenind la bătrânețe aproape plană. Cuticula este uscată, albă dar trece odată cu vârsta sau pe vreme uscată ușor în culoarea crem-gălbuie. Se îngălbenește încetișor la atingere sau leziune.
  • Lamelele: Ele sunt lungi, aglomerate, strâmte și libere, inițial de culoare albicioasă, schimbând coloritul apoi în gri-roz și la bătrânețe în maroniu, chiar în maroniu-negricios. Sporii sunt netezi și elipsoizi cu o dimensiune cuprinsă între 6–8 × 4,5–5,5 microni. Culoarea lor este de un maroniu închis, aproape maro-negricios.
  • Piciorul: El are o înălțime de 6-12 (15) cm, o lățime de 2-3,5 cm și este aproape cilindric, ușor umflat, la maturitate cu un canal medular, sfârșind într-un bulb fără volvă. El prezintă o manșetă caracteristică ca o roată dințată, albă, membranoasă, care se răsfrânge în jos peste picior. Deasupra, inelul este neted, dedesubt către bază, adesea scămos, mătăsos-solzos. Tija este de culoare albă care uneori se îngălbenește încetișor.
  • Carnea: Ea este compactă, pe măsura avansării în vârstă moale, în pălărie albă și în picior gălbuie. Buretele este de gust dulceag, având un miros intensiv de anason, mai ales în stadiul de tinerețe, care se pierde în timpul preparării.[4][5]

Cuticula se colorează cu acid sulfuric precum Hidroxid de potasiu galben, carnea cu anilină brun-violet, lamelele cu naftolul α roșu, carnea și cuticula cu lactofenol gri-violet și coaja bazei cu tinctură de Guaiacum în 2 minute gri-albăstrui.[12]

  • A. arvensis, lamele și picior
    A. arvensis, lamele și picior
  • A. arvensis tineri
    A. arvensis tineri
  • A. arvensis] bătrâni
    A. arvensis] bătrâni
  • A. arvensis, dezvoltare
    A. arvensis, dezvoltare

Confuzii

În mod general șampinionul oilor poate fi doar confundat cu alte specii Agaricus care au miros de anason sau de alune cum sunt Agaricus abruptibulbus,[13] Agaricus macrosporus.[14] sau Agaricus silvicola.[15] Confundarea cu alte soiuri albuie ale genului Agaricus ca de exemplu Agaricus bitorquis,[16] Agaricus campestris,[17] sau, de asemenea, cu Amanita Eliae,[18] Calocybe gambosa[19] ori Volvariella speciosa sin. Volvariella gloiocephala[20] sunt posibile dar inofensive, cu excepția otrăvitorului Agaricus xanthodermus, cărui carne de bază este colorată mereu galben, mirosind a iod, fenol sau cerneală.[21] Altfel se ivește situația, dacă un începător ar confunda soiul cu specii letale cum sunt Amanita phalloides, Amanita verna, Amanita virosa sau Inocybe erubescens care este în tinerețe alb.

Specii otrăvitoare de confundat

  • !! Agaricus xanthodermus !!
     !! Agaricus xanthodermus !!
  • !!! Amanita phalloides !!!
     !!! Amanita phalloides !!!
  • !!! Amanita verna !!!
     !!! Amanita verna !!!
  • !!! Amanita virosa !!!
     !!! Amanita virosa !!!
  • !!! Inocybe erubescens !!!
     !!! Inocybe erubescens !!!

Specii comestibile de confundat

  • Agaricus abruptulus
    Agaricus abruptulus
  • Agaricus bitorquis
    Agaricus bitorquis
  • Agaricus campestris
    Agaricus campestris
  • Agaricus macrosporus
    Agaricus macrosporus
  • Agaricus silvicola
    Agaricus silvicola
  • Amanita eliae
    Amanita eliae
  • Calocybe gambosa
    Calocybe gambosa
  • Volvariella speciosa
    Volvariella speciosa

Valorificare

Filet de Boef Stroganoff cu Agaricus

Cu toate că această specie conține deseori o acumulare ridicată de metale grele, cum ar fi cadmiul și cuprul, ea este o ciupercă mult căutată și consumată, pentru că gustoasă și de calitate bună. Mirosul de anason dispare în timpul preparării. Ciuperca de câmp poate fi pregătită ca ciulama, de asemenea împreună cu alte ciuperci sau adăugată la un sos de carne.[22] Gustos este de asemenea cu jumări de ou, prăjit în unt cu verdețuri, ca umplutura unei plăcinte de foaie sau în mod ardelean (seu de porc, ceapă, ciuperci tăiate, morcov, păstârnac, boia ardei, smântână).[23]

Acest burete poate fi cultivat pe bălegar de cal compostat. Cu toate acestea, domeniul de aplicare al acestor culturi este comercial scăzută.

Note

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Denumire RO 1
  3. ^ Denumire RO 2
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 162-163, ISBN 3-405-11774-7
  5. ^ a b Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 120-122, ISBN 3-426-00312-0
  6. ^ Bryn Dentinger: „Molecular phylogenetics of porcini mushrooms (Boletus section Boletus)”, în: Molecular Phylogenetics and Evolution, vol. 57, nr. 3,‎ Londra 2010, p. 1276–1292
  7. ^ Jacob Christian Schäffer: „Fungorum qui in Bavaria et Palatinatu circa Ratisbonam nascuntur icones, nativis coloribus expressae”, Editura J.J. Palmium, Erlangen 1800 vol. 3/4, p. 71 (vol. 3), tabl. 310 (vol. 4)
  8. ^ H. Gams
  9. ^ Claude Casimir Gillet: „Les Hyménomycètes, ou, Description de tous les champignons (fungi), qui croissent en France”, Editura Ch. Thomas, Alençon 1874, p. 139
  10. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 684, ISBN 88-85013-25-2
  11. ^ Index fungorum
  12. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 304, ISBN 3-85502-0450
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 168-169, ISBN 3-405-11774-7
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 70-71, ISBN 3-405-12081-0
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 68-69, ISBN 3-405-12124-8
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 172-173, ISBN 3-405-11774-7
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 160-161, ISBN 3-405-11774-7
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 20-21, ISBN 3-405-12081-0
  19. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 128-130
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 32-33, ISBN 3-405-12081-0
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 170-171, ISBN 3-405-11774-7
  22. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 112-113, ISBN 3-453-40334-7
  23. ^ Joachim Richter: „Dr. Oetker Pilz-Kochbuch”, Editura Ceres, Bielefeld 1983, p. 54-55

Bibliografie

  • Bruno Cetto, volumele 1-4 (vezi la note).
  • H. Clémençon: „Pilze im Wandel der Jahreszeiten”, vol. 1 și 2, Editura Éditions Piantanida, Lausanne 1981
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
  • Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brand- und Rostpilze”, Editura J. Springer, Berlin 1928
  • Meinhard Moser: „Kleine Kryptogamenflora der Pilze - Partea a.: „ Höhere Phycomyceten und Ascomyceten”. Partea b: „Kleine Kryptogamenflora de Helmut Gams” Editura G. Fischer, Jena 1950

Legături externe

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Agaricus_arvensis&oldid=12132412