Sari la conținut

Tricholoma equestre: Diferență între versiuni

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Diferența următoare →
Conținut șters Conținut adăugat
VizualWikitext
Articol nou.
(Nicio diferență)

Versiunea de la 18 iulie 2017 15:49

Dezvoltare
Unul sau mai mulți editori lucrează în prezent la această pagină sau secțiune. Pentru a evita conflictele de editare și alte confuzii creatorul solicită ca, pentru o perioadă scurtă de timp, această pagină să nu fie editată inutil sau nominalizată pentru ștergere în această etapă incipientă de dezvoltare, chiar dacă există unele lacune de conținut.

Dacă observați că nu au mai avut loc modificări de 10 zile puteți șterge această etichetă.

Pagina a fost modificată ultima oară de către Sacha47 (Contribuții • Jurnal) acum 6 ani.
Tricholoma equestre sin. Tricholoma flavovirens
Buretele călărețului
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Tricholomataceae
Gen: Tricholoma
Specie: T. equestre
Nume binomial
Tricholoma equestre
(L.) P.Kumm. (1871)
Sinonime
  • Agaricus equestris L. (1753)
  • Agaricus aureus Schaeff. (1774)
  • Agaricus auratus Paulet (1793)
  • Agaricus flavovirens Pers. (1793)
  • Tricholoma auratum Gillet (1874)
  • Gyrophila equestris (L.) Quél. (1886)
  • Tricholoma flavovirens (Pers.) Lundell (1942)
Modifică text Consultați documentația formatului

Tricholoma equestre (Carl Linné, 1753 ex Paul Kummer, 1871) sin. Tricholoma flavovirens (Christian Hendrik Persoon, 1793 ex Cyrus Longworth Lundell, 1942),[1] din încrengătura Basidiomycota, în familia Tricholomataceae și de genul Tricholoma, este o ciupercă foarte gustoasă, dar pot fi pentru anumite persoane alergice sau ingerate în porții mari grav până letal otrăvitoare. Această specie este numită în popor buretele călărețului.[2] Ea coabitează, fiind un simbiont micoriza, formând prin urmare micorize pe rădăcinile arborilor. Buretele se dezvoltă destul de des în regiunile din România, Basarabia și Bucovina de Nord, crescând preferat în păduri de conifere nisipoase sub pini, dar de asemenea în cele foioase pe soluri calcaroase, (o varietate fiind legată de plopii tremurători), din (august) septembrie până în noiembrie.[3][4]

Descriere

  • Pălăria: Ea are un diametru între 5 și 12 cm, este destul de cărnoasă, la început boltită semisferic, devenind mai târziu convexă, apoi plată și îndoită, deseori bont cocoșată în centru. Marginile rămân pentru destul de lung timp răsucite spre interior. Suprafața cuticulei este netedă, uscată și mătăsoasă pe vreme uscată, iar lucioasă și unsuroasă la umezeală, fiind presărată de solzișori mici brun-verzui pe un fund galben ca lămâia sau galben-verzui până brun-verzui.
  • Lamelele: Ele sunt galbene ca lămâia sau ca sulful, destul de subțiri, ușor bombate cu lameluțe intercalate la margine și stau foarte dense. Sporii sunt ușor elipsoidali, netezi și hialini (translucizi) sub microscop, cu o mărime de 6–8 × 4–5 microni. Pulberea lor este albă.
  • Piciorul: El are o lungime de 5 la 10 cm și o lățime 0,8 până la 1,5 cm, este cilindric, ceva scorțos, plin și bombat la bază, neprezentând o manșetă, fiind în cele mai multe cazuri extrem adâncit în pământ. El este de aceiași culoare cu pălăria dar capătă la maturitate adesea tonuri brun-verzui în partea de jos.
  • Carnea: Ea este cărnoasă și tare, de colorit alb până gălbui, sub cuticulă galben ca lămâia. Ciuperca are un miros fin de faină sau castraveți, gustul fiind plăcut și dulceag.[3][4]

Confuzii

Buretele călărețului poate fi confundată cu Hypholoma capnoides (comestibil, saprofit, crescând pe bușteni în smoc, lamele albicioase până gri-violete, picior albicios, miros și gust plăcut),[5] Hypholoma fasciculare (otrăvitor, saprofit, crescând pe bușteni în smoc, miros plăcut dar gust foarte amar),[6] Lepista flaccida sin. Lepista inversa (comestibilă, cuticulă gălbuie până pal brun-gălbuie, lamele precum picior de colorit albicios până ocru și clar decurgătoare, miros și gust aromatic),[7] Tricholoma aurantium (necomestibil, are cuticulă mai portocalie, lamele albe, picior șerpuit, miros de faină, dar gust amar),[8] Tricholoma bufonium (necomestibil, cuticula are la mijloc o pată mare roșiatică sau este permanent purpurie până la palid brun-violetă, lamele și carne palid gălbuie, miros de gaz),[9] > Tricholoma inamoenum (cuticulă alb-murdară, lamele și picior albicios),[10] Tricholomopsis decora (comestibilă dar inferioară, cu solzișori măslinii pe fund galben, carne destul de dură și fibroasă, gust imperceptibil),[11]Tricholoma sejunctum (comestibilitate restrânsă, dezvoltă fibre radiale mai închise pe pălărie, lamele mai late, distanțate, alb-gălbuie, miros de făin, gust destul de amar)[12] Tricholoma sulphureum (ușor otrăvitor, miros puternic de sulf, acid butiric respectiv gaz natural, gust făinos-rânced și foarte amar),[13] sau chiar și cu Kuehneromyces mutabilis (comestibil).[14]

Carnea se colorează cu hidroxid de potasiu imediat rozaliu.[15]

Specii asemănătoare

  • Hypholoma capnoides
    Hypholoma capnoides
  • Hypholoma fasciculare
    Hypholoma fasciculare
  • Kuehneromyces mutabilis
    Kuehneromyces mutabilis
  • Lepista flaccida
    Lepista flaccida
  • Tricholoma aurantium
    Tricholoma aurantium
  • Tricholoma bufonium
    Tricholoma bufonium
  • Tricholoma inamoenum
    Tricholoma inamoenum
  • Tricholoma.sejunctum
    Tricholoma.sejunctum
  • Tricholoma sulphureum
    Tricholoma sulphureum
  • Tricholomopsis decora
    Tricholomopsis decora

Burete comestibil sau toxic?

Această ciupercă foarte savuroasă[16] este culeasă și ingerată in multe țâri europene, în special din estul și nord-estul continentului (Suedia, Finlanda, Polonia, Rusia), probabil și în România, fără efecte negative. Mai departe este văzută comestibilă, de persoane sau organizații cu referințe[17][18][19][20] și este vândut oficial ca substrat cu miceliu până în prezent.<refOrganizația „Zipy”</ref>

O studie franceză din anul 2001 însă a dovedit (Pentru o perioadă din 1992 până 2000!), că buretele călărețului a provocat o rabdomioliză la anumite persoane după ingerarea lui peste măsură în cantități mari și/sau pe mai multe zile în șir, cu rezultatul de 12 îmbolnăviți, din care 3 au murit.[21] S-a găsit o moleculă de hidrocarbură, acidul Cycloprop-2-ene carboxylic acid (C4H4O2) care ar putea fi răspunzător pentru efectul negativ.[22]

Este clar, că consumul exagerat a ciuperci poate să fie dăunător (dar de asemenea de exemplu 20 g de muscat). Însă următoarele puncte deschise încă nu sunt clarificate: predispoziția individuală, predispoziția genetică, conținut toxic diferit depinzând de regiune.[23]

Până la clarificarea finală, această ciupercă trebuie clasificată în acest articol sub termenul „ciupercă otrăvitoare”.

Note

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Denumire RO
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 308-309, ISBN 3-405-12116-7
  4. ^ a b Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 131-133, ISBN 3-426-00312-0
  5. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 316-317, ISBN 978-3-440-14530-2
  6. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 143, ISBN 978-3-8427-0483-1
  7. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 150, ISBN 3-85502-0450
  8. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 348-349, ISBN 3-405-12081-0
  9. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 340-341, ISBN 3-405-12081-0
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 330-331, ISBN 3-405-12081-0
  11. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 153, ISBN 3-85502-0450
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 288-289, ISBN 3-405-12116-7
  13. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 168, ISBN 3-85502-0450
  14. ^ J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 152-153, ISBN 3-405-11568-2
  15. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 164, ISBN 3-85502-0450
  16. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 131, ISBN 3-453-40334-7
  17. ^ Ioana Tudor: „Ciupercile din flora spontană a României, cap. 2.1.81, Editura Gramen, București 2010
  18. ^ Ciupercomania
  19. ^ Clubul ornitologic CPN Scatiii
  20. ^ Food and Agriculture Organization of the United Nations (FAO)
  21. ^ A. Hahn și alții: „Ärztliche Mitteilungen bei Vergiftungen nach §16e Chemikaliengesetz 2001”, în: Bericht der Zentralen Erfassungsstelle für Vergiftungen, gefährliche Stoffe und Zubereitungen, Umweltmedizin im Bundesinstitut für gesundheitlichen Verbraucherschutz und Veterinärmedizin für das Jahr 2001, p. 65 [1]
  22. ^ Masanori Matsuura, Yoko Saikawa, Kosei Inui, Koichi Nakae și alții: „Identification of the toxic trigger in mushroom poisoning”, în: Nature Chemical Biology, vol. 5, nr. 7, 2009, p. 465–467
  23. ^ Pilzbeschreibungen (Descrieri de ciuperci) CH

Bibiliografie

  • (Marcel) Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1-3, vezi sub "Note"
  • H. Clémençon: „Pilze im Wandel der Jahreszeiten”, vol. 1 și 2, Editura Éditions Piantanida, Lausanne 1981
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Tricholoma_equestre&oldid=11227223