Vasili Ciuikov

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Vasili Ivanovici Ciuikov
Васи́лий Ива́нович Чуйко́в
Cujkov.jpg
Vasili Ciuikov
Date personale
Trăit 12 februarie 190018 martie 1982
Locul nașterii Romanov Flag.svgSerebrianie Prudi Imperiul Rus
Locul decesului Flag of the Soviet Union.svg Moscova, Uniunea Sovietică
Activitate
A luptat pentru Red Army flag.svg Armata Roșie
Ani de serviciu 19171972
Gradul Ussr-army-1943-marshal soviet union-horizontal.PNG Mareșal al Uniunii Sovietice (1955)
Unitatea Armata a 8-a Sovietică
Bătălii / Războaie Al Doilea Război Mondial
Decorații și distincții
Decorații Erou al Uniunii SovieticeErou al Uniunii Sovietice Ordinul Lenin Ordinul Steagul Roşu Ordinul Suvorov Ordinul Revoluţia din Octombrie

Vasili Ivanovici Ciuikov (în rusă Васи́лий Ива́нович Чуйко́в) (n. 12 februarie 1900 – d. 18 martie 1982) a fost un mareșal rus, dintre principalii comandanți militari sovietic din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Tinerețea[modificare | modificare sursă]

Ciuikov s-a născut într-o familie de țărani în regiunea Tula, la sud de Moscova ca cel de-al optulea copil din doisprezece copii, al cincilea din opt băieți[1] . Toți cei opt băieți din familie s-au înrolat și au luptat în Războiul Civil Rus.[2] La vârsta de douăsprezece ani a părăsit școala și casa familială și s-a angajat într-o fabrică în St. Petersburg, unde se fabricau pinteni pentru ofițerii de cavalerie.[3]

Revoluția Rusă din 1917 și Războiul Civil Rus[modificare | modificare sursă]

În timpul frământărilor din Revoluția Rusă din 1917, Ciuikov și-a pierdut slujba. În același an un frate mai mare i-a aranjat să se înroleze în Armata Roșie.[4]

În octombrie 1918 Ciuikov a fost trimis pe Frontul de sud ca secund la comanda unei companii să lupte împotriva Armatei Albilor În primăvara anului 1919 a devenit comandantul Regimentului 40 redenumit mai târziu Regimentul 43) ca parte a Armatei a 5-a, sub comanda lui Mihail Tuhacevski, împotriva armatei albilor, conduși de amiralul Aleksandr Kolceak în Siberia.[5]

Ciuikov s-a distins în luptele din Războiul Civil Rus. În anii 1919-1920 a fost decorat de două ori, fiind rănit de patru ori. De la una dintre rănile inoperabile la braț de la o schijă din 1920 a paralizat parțial și nu și-a putut folosi temporar brațul. Această rană l-a afectat până la sfârșitul vieții și a provocat septicemie care s-a declanșat în 1981 și i-a provocat moartea.[6]

Perioada interbelică[modificare | modificare sursă]

În 1921 Ciuikov și-a părăsit regimentul și s-a înscris la Academia Militară Frunze, pe care a absolvit-o în 1925.[7]

Al Doilea Război Mondial[modificare | modificare sursă]

În timpul Invazia sovietică a Poloniei din 1939, Ciuikov a comandat Armata a 4-a Sovietică.

În Războiul ruso-finlandez din 1940 a comandat Armata a 9-a. Armata sa a fost înfrântă de Armata Finlandeză la Suomussalmi.

După înfrângerea suferită a fost trimis consilier militar în China la Ciang Kai-șek.

În mai 1942 Uniunea Sovietică și-a retras toți consilierii militari.

Stalingrad[modificare | modificare sursă]

La întoarcerea sa din Moscova Ciuikov a fost numit la comanda Armatei a 64-a pe malul vestic al Donului. Armata a 64-a a luat parte în luptele de retragere spre Stalingrad. Capacitatea generalului s-a putut observa deja aici, în modul în care a fost capabil să pună în practică studiile sale făcute asupra tacticii de luptă a Wehrmacht-ului pe care le-a făcut departe de front, în China. Astfel el a putut identifica punctele slabe ale tacticii germane și s-a gândit la modul în care le poate exploata pe acestea. Studiind relația dintre trupele terestre și Luftwaffe, Ciuikov a tras concluzia că Luftwaffe era chemat să să intervină în lupta de fiecare dată când germanii pregăteau un atac sau încercau să disperseze concentrația de trupe sovietice din zonă.

La scurt timp înainte de începerea Bătăliei de la Stalingrad, Ciuikov a fost chemat la comandamentului frontului (grupului de armată), unde generalul Eremenko și comisarul politic Hrusciov i-au comunicat că din motiv de defetism l-au destituit pe generalul Lopatin de la comanda Armatei a 62-a pentru că acesta susținea că nu mai poate apăra Stalingradul în lupta inumană cu germanii, și i-au oferit comanda armatei lui Ciuikov.

Armata a 62-a avea sarcina să apere însuși Stalingradul, având în flancul sudic Armata a 64-a.

Aici, la Stalingrad a dezvoltat Ciuiov tactica de „îmbrățișare a inamicului", conform căreia soldații sovietici insuficient înarmați se aflau atât de aproape de inamic, încât anihilau avantajele acesteia privind superioritatea armamentului de care dispunea Wehrmacht, încercând să folosească artileria sovietică de la rază mică de acțiune și lupta corp la corp, în care sovieticii erau mai experimentați. Astfel germanii nu puteau să atace cu bombardiere Stuka (Junkers Ju 87) fără să pună în pericol propriile trupe, unitățile de panzere nu puteau fi desfășurate, dar puteau fi atacate cu coctailuri Molotov.[8][9],

După Stalingrad[modificare | modificare sursă]

După apărarea eroică a Stalingradului, Ciuikov în fruntea unității au început marșul spre Berlin. A participat la eliberarea Donbas-uluilichidarea capului de pod german de la Zaporoje, a luat parte la ofensiva de la Nikopolie Krivi-Rih și eliberarea Odessei. În 1944 el a luptat în vestul Belarusului și în Polonia.

În 1945 a luat parte la Operațiunea Vistula-Oder și Bătălia de la Berlin.

După Război[modificare | modificare sursă]

A fost comandantul trupelor sovietice din Germania, mai târziu s-a mutat la comanda trupelor din regiunea militară Kiev.

În martie 1955, prin decretul Președintelui Sovietului Suprem al URSS, Vasili Ciuikov a fost numit mareșal al Uniunii Sovietice.

Este singurul general sovietic îngropat nu la Moscova, ci în Stalingrad.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Jones, Michael K. (2010). Stalingrad: How the Red Army Triumphed. UK: Pen & Sword Books. p. 72. ISBN 978-1-84884-201-4 (paperback edition). http://books.google.com.pr/books/about/Stalingrad.html?id=vQRoAAAAMAAJ 
  2. ^ Ibid 
  3. ^ Ibid. p. 73 
  4. ^ Ibid 
  5. ^ Ibid. p. 74 
  6. ^ Ibid. p. 75 
  7. ^ Ibid 
  8. ^ Craig, William (1973). Enemy at the Gates: the Battle for Stalingrad. New York: Penguin Books, ISBN 0-14-200000-0, pp. 90, 91
  9. ^ Beevor, Antony (1998). Stalingrad. New York: Viking, ISBN 0-14-024985-0, pp. 128, 129

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Wikicitat
La Wikicitat găsiți citate legate de Vasili Ciuikov.
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Vasili Ciuikov