Konstantin Rokosovski

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Konstantin Rokosovski
rusă Константин Константинович Рокоссовский
poloneză Konstanty Rokossowski
Gen.lt. Rokosovski
Konstantin Rokosovski în 1940
Date personale
Data nașterii 21 decembrie 1896
Locul nașterii Merchant ensign of Vistula ships of Congress Poland.svg Varșovia, Polonia Congresului
Data decesului 3 august 1968, (71 de ani)
Locul decesului Flag of the Soviet Union.svg Moscova, URSS
Naționalitate Polonia Polonia
Cetățenie  Uniunea Sovietică
Părinți Ksawery Wojciech Rokosovski
Căsătorit/ă Julia Barminan
Copii Ariadna Rokosovski
Activitate
A luptat pentru Imperiul Rus
Red Army flag.svg Armata Roșie
Ani de serviciu 19141962
Gradul Ussr-army-1943-marshal soviet union-horizontal.PNG Mareșal al URSS
Marszałek Polski.svg Mareșal al Poloniei
Bătălii / Războaie Primul Război Mondial
Războiul Civil Rus
Al Doilea Război Mondial
Ocupații ulterioare Ministru al apărării al Poloniei
Decorații și distincții
Decorații
Erou al Uniunii SovieticeErou al Uniunii Sovietice Ordinul Steagul RoşuOrdinul VictorieiOrdinul SuvorovOrdinul Virtutea Militară
Crucea de Război (Franţa) Ordinul BaathLegiunea de onoare Ordinul Suha Bator Comemorarea Moscovei

Konstantin Konstantinovici Rokosovski (în rusă Константин Константинович Рокоссовский) (n. 21 decembrie 1896 – d. 3 august 1968) a fost un mareșal rus, de origine poloneză, unul dintre principalii comandanți militari sovietici din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Rokosovski s-a născut în Varșovia, pe atunci parte a Imperiului Rus după numirea tatălui său în funcția de inspector al Căilor Ferate din Varșovia. Familia Rokosovski făcea parte din nobilimea poloneză și de-a lungul timpului a produs mulți ofițeri de cavalerie. Cu toate acestea, tatăl lui Konstantin, Ksawery Wojciech Rokosovski a fost un funcționar al căilor ferate din Rusia iar mama lui de origine rusă a fost profesoară.[1] Rămas orfan la vârsta de 14 ani, Rokosovski și-a câștigat existența lucrând într-o fabrică de ciorapi iar mai târziu, el a devenit ucenic de zidar. Odată cu înrolarea lui Rokosovski în armată, patronimul Ksawerovici a fost rusificat în Konstantinovici, care era mai ușor de pronunțat în Regimentul al V-lea de dragoni (cavalerie) din Kargopol în care Rokosovski s-a înrolat voluntar.

Primii ani ai cariei militare[modificare | modificare sursă]

După intrarea în regiment, Rokosovski curând a demonstrat însușiri de soldat și comandant talentat, la sfârșitul Primului Război Mondial el având rang de subofițer, servind în cavalerie pe toată durata războiului. În timpul războiului el a fost rănit de două ori și i s-a acordat Crucea Sfântului Gheorghe.[2][3] În 1917, s-a alăturat Partidului Bolșevic și, în curând după aceea a intrat în rîndurile Armatei Roșii. În timpul războiului civil rus a comandat un escadron de cavalerie al Detașamentului de Cavalerie a Gărzilor Roșii din Kargopolsky în campania împotriva armatelor Gărzii albe conduse de amiralul Aleksandr Kolceak. Rokosovski a primit cea mai înaltă(pe atunci) distincție sovietică Ordinul Steagul Roșu.

În 1921 el a comandat Regimentul 35 Cavalerie Independent staționat în Irkutsk și a jucat un rol important în aducerea la putere a liderului mongol Damdin Sükhbaatar, fondatorul Republicii Populare Mongole,[4]. Aici Rokosovski a cunoscut-o pe viitoarea sa soție, Julia Barminan, cu care s-a căsătorit în 1923. Fiica lor, Ariadna a fost născut în 1925.[5] În 1924 și 1925 el a urmat la Leningrad cursurile Școlii Superioare de Cavalerie și apoi s-a întors în Mongolia, unde a instruit Armata Populară Mongolă. Curând după aceea, în timp ce era în Districtul Militar de Est sub comanda lui Vasili Bliuher, a luat parte la Conflictul chino-sovietic (1929) când Uniunea Sovietică a intervenit pentru ca administrația căilor ferate din Manciuria să fie repusă sub administrație sovieto-chineză după ce seniorul de război chinez Zhang Xueliang a încercat să preia controlul complet asupra ccăilor ferate din Manciuria.

Acesta s-a întâmplat la începutul anilor 1930 când viața lui Rokosovski s-a împletit cu a lui Gheorghi Jukov (mai târziu mareșal al Uniunii Sovietice), atunci când Rokosovski a fost comandant la Samara, Divizia a 7-a Cavalerie iar Jukov era comandant de brigadă sub comanda lui. Citind comentariile lui Rokosovski despre Jukov într-un raport oficial privind caracterul său ne putem da seama de o anumită rivalitate dintre cei doi [6]:

"Disciplinat. Pretențios și persistent în privința cererilor sale. Oarecum lipsit de cordialitate și o persoană nu suficient de simpatică. Destul de încăpățânat. Extrem de mândru. În probleme profesionale bine instruit. Lider militar cu vastă experiență."

Rokosovski a fost printre primii comandanți care au înțeles potențialul atacului cu tancuri. El a fost un susținător timpuriu pentru crearea unui nucleu puternic de blindate pentru Armata Roșie, astfel cum a susținut Mareșalul Mihail Tuhacevski, în teoria sa despre "operațiunile în adâncime".

Marea Epurare, procesul, tortura și reabilitarea lui Rokosovski[modificare | modificare sursă]

Jukov şi Rokosovski în Berlin - 1945

Rokosovski a avut funcții de conducere până în anul 1937, când a fost implicat în Marea Epurare a lui Iosif Stalin și acuzat că a fost spion polonez. Asocierea lui cu metodele neortodoxe de comandă ale mareșalului Tuhacevski poate să fi fost cauza reală a conflictului său cu ofițerii mai tradiționali, cum ar fi Semion Budionnîi, care a favorizat în continuare tacticile de cavalerie, și al cărui dezacorduri cu Tuhacevski au declanșat Marea Epurare din Armatai Roșie, care a a dus la executarea celui din urmă și al mai multor ofițeri [7]. Rokosovski a fost arestat la 17 august 1937 pentru sabotaj și spionaj în favoarea Poloniei și Japoniei (a fost denunțat că s-a întâlnit cu șeful misiunii militare japoneze la Harbin în 1932). După arestare în timpul interogatoriului a fost torturat (a pierdut 9 dinți, i s-au zdrobit degetele de la picioare cu un ciocan, a avut trei coaste fisurate și toate unghiile sale i s-au scos cu un clește).[8] Conform lui Aleksandr Soljenițîn, a suferit două simulacre de execuție la care oamenii din jurul lui au fost împușcați.[7] După proces Rokosovski, a fost trimis la închisoarea Kresty din Leningrad, unde a rămas până la 22 martie 1940, când a fost eliberat fără nicio explicație.

Semion Timoșenko care a fost numit Comisar al Apărării Uniunii Sovietice, după dezastrul din Războiul de iarnă avea nevoie disperată de ofițeri cu experiență pentru ocuparea posturilor de comandă pentru armata sovietică care se extinde rapid, l-a adus și numit pe Rokosovski la comanda Corpului 5 de Cavalerie la rangul de colonel. Ulterior, cu Corpul 5 de Cavalerie a participat la ocuparea Basarabiei și a fost imediat promovat la rangul de general-maior dându-i-se comanda Corpului 9 mecanizată, din regiunea militară Kiev, care la izbucnirea ostilităților cu Germania va fi redenumit ulterior Frontul de Sud-Vest.

Al Doilea Război Mondial[modificare | modificare sursă]

Atunci când Germania a atacat Uniunea Sovietică în iunie 1941, Rokosovski era comandantul Corpului 9 mecanizat, cu care a participat la Bătălia de la Dubno - un contraatac sovietic incipient, care s-a încheiat cu distrugerea celor mai multe dintre forțele sovietice participante împotriva lui Grupul de Armate Sud al lui Von Rundstedt în Ucraina. Cum contraatacul progresa rezistența germană se întărea; Kirponos, comandantul Frontului de Sud-Vest a emis instrucțiuni să se înceteze operațiunile ofensive și apoi se contrazicea cu șeful Statului Major General Jukov, atunci când Jukov a insistat să continue contraatacul. Ca rezultat comanda lui Rokosovski a fost bombardat cu comenzi contradictorii și în conformitate cu generalul-locotenent DI Rjabyshev, Rokosovski " nu a exprimat nici o ambivalență despre contraofensiva propusă" și a rezolvat disputa prin refuzul de a executa un ordin direct, spunând: "Am mai primit încă odată un ordin care să contraatacăm. Cu toate acestea, inamicul ne ne este atât de superior numeric numeric, încât am luat responsabilitatea personală de a ordona să se oprească contraofensiva și să luptăm cu inamicul din poziție de apărare pregătită."[9] În ciuda acestui act de nesupunere, Timoșenko l-a adus Rokossovsky la Smolensk în iulie, într-un efort de a preveni căderea orașului în timpul bătăliei de la Smolensk. Lui i s-a dat sarcina de neinvidiat de a aduna împreună resturile trupelor lui Dmitri Pavlov pe Frontul de Vest, care s-a prăbușit sub greutatea atacului Grupului de Armate Centru al Wehrmacht-ului Armatei Centrul de grupul în timpul bătăliei de la Białystok-Minsk. Cu o forță limitată de 90 de tancuri și două regimente de pușcași, patru regimente de artilerie și elemente ale Diviziei 38 Pușcași, el este creditat cu îngreunarea avansării diviziilor a 7-a și a 20-a mareșalului Fedor von Bock la Vyazma și să permită multor soldați sovietici să scape din încercuire [10]

În septembrie 1941 Stalin l-a numit personal pe Rokosovski la comanda Armatei a 16-lea, care a fost primul grup armata sovietică compus în întregime din soldați aflați în batalion disciplinar. Stalin vedea în Rokosovski, căzut în dizgrație, fostul deținut al Gulagului, care de-abia a scăpat de închisoarea pe viață, ca un candidat perfect pentru a conduce unitățile brutelor din batalioanele disciplinare, mergea atât de departe încât să comenteze amuzat pe seama unghiilor lipsă de pe mâinile lui Rokosovski (scoase de către torționarii NKVD în timpul detenției sale), la reuniunea unde a fost repartizată comanda sa. Armatei lui Rokosovski i s-a ordonat să apere căile spre Moscova iar acum a fost sub comanda directă a generalului Gheorghi Jukov, fostul său subordonat. Armata saisprezecea (mai târziu redenumită Armata 11 de apărare) a jucat un rol cheie în Bătălia de la Moscova, când a fost desfășurată pel axa principală a avansului german, de-a lungul autostrăzii Volokolamsk, care a fost un nod central al luptelor grele în timpul ofensivei de iarnă german din 1941 (Bătălia de la Moscova|Operațiunea Taifun), precum și contraatacul rus ulterior din 1941 - 42. Pe 18 noiembrie, în timpul ultimelor eforturi disperate ale Wehrmacht-ului de a incercui Moscova în 1941, generalul Rokosovski și soldații săi erau sub grea presiune din partea grupului de blindate al lui Erich Hoepner. Rokosovski a cerut superiorului său imediat, Jukov, să permită retragerea Armatei a 16-a într-o poziție mai avantajoasă. Jukov a refuzat categoric. Rokosovski trecut peste Jukov, și a vorbit direct cu mareșalul Boris Șapoșnikov, acum șef al Statului Major General în locul lui Jukov. Revizuind situația, Șapoșnikov a ordonat imediat o retragere. Jukov a reacționat imediat. El a revocat ordinul superiorului său și i-a ordonat lui Rokosovski să-și mențină poziția. Imediat după aceea armata lui Rokosovski a fost împins deoparte și grupurile de 3 și 4-a Panzer au fost capabili să avanseze și să câștige poziții strategic importante la nord de Moscova, dar acest lucru a marcat punctul culminant al avansului german spre Moscova. În timpul Operației Taifun, Armata a 16-a a lui Rokosovski a suportat greul efortului german de a captura Moscova.

În martie 1942 a fost grav rănit de o schijă. A fost spitalizat două luni, apoi ridicat la rangul de general-locotenent și transferat pe Frontul Briansk să preia comanda Armatei 16. La sfârșitul lunii septembrie 1942 în timpul punerii în aplicare a Operației Uranus, el a fost numit la conducerea Frontului Don, cu scopul de a distruge trupele încercuite în Stalingrad și apoi de a recuceri orașul (operațiunea Koltso). El a acceptat predarea mareșalului Paulus, șeful Armatei a șasea în 31 ianuarie 1943. Rokosovski a fost decorat cu Ordinul Suvorov în 28 ianuarie 1943.

În 28 aprilie 1943, a fost promovat la rangul de general de armată și a participat cu frontul său redenumit Front Central la Bătălia de la Kursk

Decorații[modificare | modificare sursă]

Hero of the Soviet Union medal.png
Erou al Uniunii Sovietice (2x)
Order of Red Banner ribbon bar.png
Ordinul Steagul Roșu (6x)
Order of Lenin ribbon bar.png
Ordinul Lenin (7x)
Ordervictory rib.png
Ordinul Victoriei
Order suvorov1 rib.png
Ordinul Suvorov clasa I-a
Order kutuzov1 rib.png
Ordinul Kutuzov clasa I-a
VM Krzyz Wielki.png
Virtuti Militari
Legion Honneur GO ribbon.svg
Legiunea de onoare

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ en Биография маршала Советского Союза Константина Рокоссовского” (în Russian). http://www.rokossowski.com/bio.htm. Accesat la 9 mai 2009.  site dedicated to Rokossovsky
  2. ^ en http://www.rokossowski.com/bio.htm
  3. ^ http://english.ruvr.ru/radio_broadcast/2248959/4515909/index.html | Voice of Russia in New York City
  4. ^ en [1] THE HISTORY OF KYAKHTA
  5. ^ en http://russiapedia.rt.com/prominent-russians/military/konstantin-rokossovsky/ | Russiapedia
  6. ^ en Soviet strategic thought, 1917-91 By Andreĭ Afanasʹevich Kokoshin. Pag. 43
  7. ^ a b Sphar (17 iunie 1997). Stalin's lieutenants: a study of command under duress. ISBN 9780891415640. http://books.google.com/?id=Jt9oAAAAMAAJ&q=command+under+duress+rokossovsky&dq=command+under+duress+rokossovsky 
  8. ^ Pleshikov (15 noiembrie 2006). Stalin's Folly. ISBN 9780618773619. http://books.google.com/?id=gDhpqYwg7MgC&printsec=frontcover&dq=stalin%27s+folly#v=onepage&q&f=false 
  9. ^ Lieutenant General D.I. Rjabyshev. On the role of the 8th Mechanized Corps in the June 1941 counteroffensive mounted by the South-Western Front. http://www.battlefield.ru/en/articles/168-8mechanized-corps-offensive.html 
  10. ^ en Robert Kirchubel (21 august 2007). Operation Barbarossa 1941 (3): Army Group Center, Volume 3. ISBN 9781846031076. http://books.google.com/?id=x8AYZXD-TxsC&printsec=frontcover&dq=Operation+Barbarossa+1941+%283%29:+Army+Group+Center,+Volume+3#v=onepage&q=Operation%20Barbarossa%201941%20%283%29%3A%20Army%20Group%20Center%2C%20Volume%203&f=false 

Legături externe[modificare | modificare sursă]


 
Mareșali ai Poloniei
Bulawas, simbol al Mareşalilor Poloniei

Józef Piłsudski | Ferdinand Foch | Edward Rydz-Śmigły | Michał Rola-Żymierski | Konstantin Rokosovski | Marian Spychalski