T-35
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
T-35 a fost un tanc sovietic greu, cu mai multe turele din perioada interbelică şi începutul celui de Al doilea Război Mondial cu o producţie şi serviciu limitat în cadrul armatei roşii. A fost unicul tanc din lume cu cinci turele care a intrat în producţie, dar a rezultat a fi un vehicul foarte lent. Multe T-35 încă erau active la începerea Operaţiunii Barbarossa dar s-au pierdut mai mult datorită avariilor mecanice decât focului inamic.
T-35
- piloţi 11
- lungime 9,72 m
- lăţime 3,20 m
- înălţime 3,43 m
- blindaj 11-30 mm
- un tun de Cañón de 76,2 mm
- mitraliere 2x 45 mm, 5 sau 6x 7,62 mm
- motor V2 diesel 12 cilindri de 500 hp
- suspensie cu arc
- Viteză 30km/h
- autonimie 150 km
[modifică] Producţia
T-35 a fost produs de către birourile de proiecte OKMO din Fabrica Bolshevik, care a început să muncească la proiect în 1930. Două echipe au dezvoltat proiecte diferite. Echipa condusă de inginerul german Rotte a lucrat într-un proiect de tanc cu o greutate de 100 t cu patru turele şi înarmat cu un tun naval de 107 mm, folosind servo-control neumatic şi suspensie neumatică, proiectul fiind posterior anulat.
Conceptul de un mare tanc cu multiple turele era studiat de mai multe ţări europene între anii 1920 şi 1930. Existau proiecte in Marea Britanie, Franţa şi Germania. A doua echipa din Rusia condusă de N. Tsiets a lucrat la un tanc inspirat în Vickers A1E1 Independent.
În iulie din 1932 un prototip de 35 tone înarmat cu un tun de 76,2 mm a fost complet. Posterior i-au adăugat patru turele dotate cu două tunuri de 37 mm şi două mitraliere. Acest prototip avea serioase probleme cu transmisia şi a fost considerat prea complex şi scump pentru producţia de masă. S-a construit un nou prototip mai simplu.
Noul prototip avea motor şi cutie de viteze noi, o trasmisie deasemenea îmbunătăţită. Apoi s-a luat decizia să standardizeze turele cu modelele folosite pe T-28. Pe 11 august din 1933 tancul T-35 a fost acceptat pentru producţie. Producţia lor a fost dată Fabricii Malyshev în Kharkov unde s-au produs două serii de vehicule de zece unităţi.
Experienţa câştigată prin construirea celor două prototipuri a fost pusă în aplicare pe modelul principal din 1935, care a avut un şasiu îmbunătăţit şi tunuri de 45 mm în locul celor de 37 mm. S-a reluat producţia în 1935 şi aproximativ 35 unităţi erau construite în 1838. În general s-au introdus mici îmbunătăţiri pe tot timpul producţiei.
[modifică] Lupta
T-35 a servit în 5ª Brigadă de Tancuri Grele în Moscova, folosite în general la parăzi militare din 1935-1940. În iunie 1940 s-a decis retragerea lor din prima linie a frontului şi trimiterea lor în unităţi de altilerie grea auto-propulsată sau pentru academiile militare. Datorită costului mare de producţie, acestea s-a oprit după producerea a 61 unităţi.
În timpul Operaţiunii Barbarossa 90% dintre tancurile T-35 pierdute de către regimentul 67 şi 68 s-a datorat avariilor mecanice, cea mai frecventă problemă a fost la trasmisie. Ultima acţiune înregistrată de un T-35 a fost la Bătălia de la Moscova. Posterior patru vehicule care au supravieţuit au fost folosite în instrucţie. Unul dintre ele este expus în Muzeul Tancului din Kubinka, în apropiere de Moscova.
