Panzer II

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Panzerkampfwagen II
PzKpfw II Aust C kalemegdan.jpg

Panzer II Ausf. C expus la Muzeul Militar din Belgrad, Serbia.

Tip Tanc ușor
Loc de origine Flag of German Reich (1935–1945).svg Germania nazistă
Istoric operațional
În uz 1936 - 1945
Folosit de Germania nazistă
Războaie Războiul civil spaniol,
Al Doilea Război Mondial
Istoric producție
An proiectare 1934
An producție 1935 – 1943
Bucăți construite 1856
Date generale
Greutate 8,9 tone
Lungime 4,8 m
Lățime 2,2 m
Înălțime 2 m
Echipaj 3: comandant/ochitor, încărcător/radist și mecanic conductor)

Blindaj 5 - 30 mm
Armament
principal
1 × 2 cm KwK 30 Ausf.A–F
1 × 2 cm KwK 38 Ausf.J–L
Armament
secundar
1 × 7,92 mm Maschinengewehr 34
Motor Maybach HL 62TRM, 6 cilindri, benzină, 138 CP (105 kW)
Putere specifică 15 CP/t
Suspensie Arcuri lamelare
Autonomie 200 km
Viteză maximă 40 km/h

Panzer II a fost un tanc ușor, fabricat de Germania în anii 1930. Denumirea oficială a acestui vehicul era Panzerkampfwagen II (abreviat PzKpfw II). Proiectat ca o măsură provizorie până la apariția tancurilor medii germane, acest tanc a jucat un rol important în primii ani ai celui de-al Doilea Război Mondial. Producția acestui tanc ușor a încetat la începutul anului 1943, dar șasiul a fost folosit ulterior pentru alte vehicule blindate.

Proiectare[modificare | modificare sursă]

În 1934, proiectarea tancurilor medii Panzer III și Panzer IV era întarziată din cauza problemelor tehnice. Prototipurile unui tanc menit a umple golul până la fabricarea acestor tancuri medii au fost solicitate de către armata germană. Krupp, MAN, Henschel, și Daimler-Benz au venit fiecare cu câte un prototip. Planul final ales era bazat pe Panzer I, fiind însă mai greu și echipat cu un tun antitanc de calibrul 20 mm. Producția a început în 1935, dar a durat încă un an și jumătate până la livrarea tancului.

Panzer II a fost cel mai numeros tanc aflat la dispoziția armatei germane începând cu invadarea Franței până în 1941 când Panzer III a devenit principalul tanc al diviziilor blindate germane. Ulterior, el a fost folosit cu succes în misiuni de recunoaștere.

Tancul a fost folosit în campaniile din Polonia, Franța, Țările de Jos, Danemarca, Norvegia, Africa de Nord și pe Frontul de Est. Fiind retras de pe front la sfârșitul anului 1942, el a fost folosit apoi pentru instrucție și pentru misiuni secundare. Șasiul acestui tanc a fost folosit pentru alte vehicule blindate precum tunul autopropulsat Wespe sau vânătorul de tancuri Marder II.

Blindaj[modificare | modificare sursă]

Panzer II a fost proiectat înainte de Războiul Civil din Spania (1936-1939). Astfel, blindajul inițial ușor înclinat de 14 mm frontal, spate și lateral și 10 mm pentru plafon și podea era considerat suficient, tancul fiind proiectat să fie invulnerabil în fața gloanțelor mitralierelor și schijelor artileriei.

Curând, blindajul a fost mărit fiindcă era insuficient pe un câmp de luptă modern. Astfel, modelul Ausf. D avea 30 mm de blindaj frontal. Varianta Ausf. F avea un blindaj gros de 35 de mm în față și 20 de mm în lateral. Cu toate acestea, tancul putea fi scos din luptă de tunurile anticar Hotchkiss de calibrul 25 mm.

Armament[modificare | modificare sursă]

Un tanc Panzer II capturat lângă El Alamein, Egipt (1942).

Majoritatea tancurilor Panzer II au fost echipate cu un tun antitanc de 2 cm KwK 30 L/55. Câteva versiuni ulterioare au fost echipate cu modelul 2 cm KwK 38 L/55 care era relativ asemănător. Acest tun anticar era bazat pe tunul antiaerian de 2 cm FlaK 30. Drept urmare, avea o rată de tragere foarte ridicată pentru un tanc: 280 de proiectile pe minut. Tancul avea și o mitralieră MG34 montată coaxial cu tunul.

Tunul anticar de 2 cm s-a dovedit a fi ineficient împotriva blindajului tancurilor Aliaților. Experimentele cu un tun de 3,7 cm nu s-au concretizat. Montarea unui tun de 5 cm nu era fezabilă, fiindcă tancul era depășit deja. Tunul de 2 cm avea rezultate bune în lupta antitanc dacă era folosit un proiectil din tungsten, dar această muniție era într-o cantitate limitată din cauza resurselor.

Șasiul tancului Panzer II a stat la baza unor vânători de tancuri. Aceștia erau echipați inițial cu un tun de 5 cm PaK 38, înlocuit apoi cu un tun anticar de calibrul 7,62 cm PaK 36(r), capturat de la Armata Roșie. Varianta de bază folosea însă puternicul tun antitanc 7,5 cm PaK 40. Șasiul a fost folosit și pentru tunuri autopropulsate Wespe. Acestea erau echipate inițial cu un tun de însoțire de 15 cm sIG 33. Ulterior, modelul de 10,5 cm leFH 18 a fost ales ca armament principal pentru aceste tunuri autopropulsate. Majoritatea acestor versiuni derivate din Panzer II aveau și o mitralieră MG34 folosită defensiv împotriva infanteriei și aviației.

Mobilitate[modificare | modificare sursă]

Toate modelele Panzer II au fost dotate cu un motor pe benzină de 140 cai putere și 6 cilindri Maybach HL 62 TRM. Modelele Ausf. A, B și C aveau o viteză maximă de 40 km/h. Modelele Ausf. D și E aveau o suspensie Christie și o transmisie mai bună. Drept urmare, viteza maximă pe drumuri era de 55 km/h, dar viteza maximă și performanțele pe teren accidentat erau afectate serios. De la modelul F până la producția finală s-a revenit la suspensia arc în foi. Autonomia la toate variantele era de 200 km.

Echipaj[modificare | modificare sursă]

Tancul avea un echipaj format din 3 soldați. Șoferul stătea în partea din față față, comandantul stătea pe un scaun în turelă, iar servantul/operatorul radio stătea pe podea în tanc. Comandantul se ocupa și de manevrarea armamentului din dotare.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Panzer II
  • en Chamberlain, Peter, and Hilary L. Doyle. Thomas L. Jentz (Technical Editor). Encyclopedia of German Tanks of World War Two: A Complete Illustrated Directory of German Battle Tanks, Armoured Cars, Self-propelled Guns, and Semi-tracked Vehicles, 1933–1945. London: Arms and Armour Press, 1978 (revised edition 1993). ISBN 0-85368-202-X; rev. ed. ISBN 1-85409-214-6.