Sturer Emil
| Sturer Emil | |
Reprezentare grafică a vehiculului blindat | |
| Tip | Vânător de tancuri greu |
|---|---|
| Loc de origine | .svg){kind=small} Germania nazistă
|
| Istoric operațional | |
| În uz | 1942 - 1943 |
| Războaie | Al Doilea Război Mondial |
| Istoric producție | |
| Proiectant | Henschel |
| An proiectare | 1941 |
| Producător | Rheinmetall-Borsig |
| An producție | 1942 |
| Bucăți construite | 2 |
| Date generale | |
| Greutate | 35 tone |
| Lungime | 9,7 m |
| Lățime | 3,16 m |
| Înălțime | 2,7 m |
| Echipaj | 5 (comandant, ochitor/trăgător, încărcător, radist și mecanicul conductor) |
| Blindaj | 15 - 50 mm |
| Armament principal |
1 × Rheinmetall 128 mm PaK 40 L/61 |
| Armament secundar |
1 × MG 34 |
| Motor | Maybach, răcire cu apă, V-6, HL116 300 CP (220 kW) |
| Putere specifică | 8,57 CP/t |
| Suspensie | bară de torsiune |
| Capacitate rezervor | 420 litri |
| Autonomie | 170 km pe drumuri 70 km pe teren accidentat |
| Viteză maximă | 25 km/h |
Modifică text  |
|
12.8 cm Selbstfahrlafette auf VK3001(H) "Sturer Emil" a fost proiectul unui vânător de tancuri greu dezvoltat de Germania nazistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Doar două exemplare au fost construite și testate pe front înainte ca proiectul să fie abandonat.
Istorie[modificare | modificare sursă]
Vânătorul de tancuri avea la bază șasiul VK3001 fabricat de Henschel pentru un tanc experimental. Acesta a fost extins, fiindu-i adăugat încă un galet la șenile pentru a mări stabilitatea în vederea montării tunului care cântărea 7,8 tone. Tunul antitanc de 12.8 cm K L/61 fabricat de Rheinmetall (o variantă a tunului antiaerian 12.8 cm FlaK 40) era montat pe șasiu chiar înainte de motor, fiind protejat de o suprastructură fără plafon, cu un blindaj gros de 50 mm în partea frontală și 15 mm în rest. Tunul avea un câmp de rotire orizontal de 7°, iar în plan vertical putea fi ridicat cu 10° și coborât cu 15°. Vehiculul transporta 18 proiectile pentru tun. Inițial, Sturer Emil urma să fie folosit în mod ofensiv, fiind un tun de asalt greu, însă datorită evenimentelor din 1942, acest vehicul a fost folosit ca un vânător de tancuri în acțiuni defensive.
Cele două vehicule, poreclite Max și Moritz, au fost trimise pe Frontul de Răsărit. Un vehicul a fost distrus, iar altul a fost capturat aproape intact la sfârșitul anului 1942 lângă Stalingrad, având 22 de inele pictate pe tun (pentru fiecare tanc distrus). Vehiculul capturat este expus în prezent la Muzeul Tancului din Kubinka, Rusia. Armata germană urma să comande aproximativ 100 de vânători de tancuri de tip Sturer Emil, însă datorită resurselor limitate și evenimentelor de pe front, proiectul a fost abandonat.
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- en Chamberlain, Peter, and Hilary L. Doyle. Thomas L. Jentz (Technical Editor). Encyclopedia of German Tanks of World War Two: A Complete Illustrated Directory of German Battle Tanks, Armoured Cars, Self-propelled Guns, and Semi-tracked Vehicles, 1933–1945. London: Arms and Armour Press, 1978 (revised edition 1993). ISBN 1-85409-214-6
Legături externe[modificare | modificare sursă]
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||