Hummel

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Hummel
SdKfz165.jpg

Hummel expus la Muzeul Tancului din Munster, Germania.

Tip Artilerie autopropulsată
Loc de origine Flag of German Reich (1935–1945).svg Germania nazistă
Istoric operațional
În uz 1942-1945
Războaie Al Doilea Război Mondial
Istoric producție
An proiectare 1942
An producție 1942-1945
Bucăți construite 714
Date generale
Greutate 24 tone
Lungime 7,17 m
Lățime 2,97 m
Înălțime 2,81 m
Echipaj 6 (mecanic conductor și
5 artileriști)

Blindaj 10 - 30 mm
Armament
principal
1 × obuzier 15 cm sFH 18/1 L/30
(18 lovituri)
Armament
secundar
1 × mitralieră 7,92 mm MG 34
(600 cartușe)
Motor Maybach HL 120 TRM, V-12, benzină, 300 PS (296 CP, 221 kW)
Putere specifică 12,7 CP/t
Suspensie arc în foi
Autonomie 215 km
Viteză maximă 42 km/h

Hummel (în germană: bondarul) a fost un obuzier autopropulsat folosit de către Germania nazistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, începând cu a doua jumătate a anului 1942 până la sfârșitul războiului.

Bazat pe șasiul Geschützwagen III/IV și echipat cu un obuzier de calibrul 150 mm, Hummel era denumit oficial în inventarul armatei Panzerfeldhaubitze 18M auf Geschützwagen III/IV (Sf) Hummel, Sd.Kfz. 165. Hitler a decis pe 27 februarie 1944 ca numele Hummel să nu mai fie folosit, considerând că nu este un nume demn de un vehicul de luptă.

Proiectare[modificare | modificare sursă]

Autotun Hummel pe Frontul de Est

Hummel a fost proiectat în 1942 din cauza crizei acute de tunuri autopropulsate. În timpul Operațiunii Barbarossa, artileria germană rămânea mult în urma forțelor blindate ale Wehrmachtului. Deși armata dispunea de câteva piese de artilerie mobilă, acestea erau într-un număr mic și cu o valoare reală limitată.

Primul plan implica montarea unui tun de calibrul 10,5 cm leFH17 pe șasiul unui Panzer III, dar acesta idee a fost respinsă în favoarea montării aceluiași tun pe un șasiu de Panzer IV. Un singur prototip a fost construit după indicațiile acestea.

Testele au dovedit că era necesar un tun de un calibru mai mare. Astfel, a fost ales obuzierul de 15 cm sFH 18 L/30. Acesta trebuia să fie montat pe șasiul Geschützwagen III/IV, care prelua elemente atât de la Panzer III (transmisie și direcție), cât și de la Panzer IV (suspensie și motor). Același șasiu era folosit pentru vânătorul de tancuri Nashorn.

Hummel avea o suprastructură ușor blindată, fără plafon, care adăpostea obuzierul și echipajul. Motorul a fost mutat spre centrul șasiului pentru a face loc acestor modificări. Modelele ulterioare aveau structura interioară ușor schimbată pentru a face loc radistului și mecanicului conductor.

Variante[modificare | modificare sursă]

Fiindcă Hummel nu putea transporta decât un număr limitat de lovituri, 150 de șasiuri au fost construite special pentru a transporta muniția necesară. Acestea au fost denumite Munitionsträger Hummel și erau practic modelul original, însă fără obuzier și cu rasteluri pentru muniție special montate. La nevoie, vehiculele de transport puteau fi dotate cu obuzierul de 15 cm, acesta putând fi montat chiar pe câmpul de luptă. În total, au fost fabricate 714 de obuziere autopropulsate Hummel.

Utilizare[modificare | modificare sursă]

Prima dată când Hummel a fost folosit în număr mare a fost în timpul bătăliei de la Kursk. 100 de tunuri Hummel au fost disponibile atunci în cadrul diviziilor blindate Panzer. O baterie Panzerartillerie Abteilungen era formată din 6 Hummel și un vehicul de transport al muniției.

Utilizare în România[modificare | modificare sursă]

Armata Română a primit un singur Hummel din stocurile sovietice la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Tunul autopropulsat a fost folosit de către Regimentul 2 Care de Luptă. Vehiculul a fost denumit oficial de Hummel TAs, având numărul de înregistrare U069009. Autotunul nu putea fi folosit fiindcă îi lipsea închizătorul tunului.[1] Totuși, el a participat în 1946 la parada militară de ziua națională a Regatului României din București, fiind inscripționat cu însemnele Armatei Române.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Trupele Blindate din Armata Română 1919-1947, p. 47

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Hummel
  • ro Scafeș, Cornel I.; Scafeș, Ioan I.; Șerbănescu, Horia Vl (2005). Trupele Blindate din Armata Română 1919-1947. București: Editura Oscar Print. ISBN 9736680843 
  • en Chamberlain, Peter, and Hilary L. Doyle. Thomas L. Jentz (Technical Editor). Encyclopedia of German Tanks of World War Two: A Complete Illustrated Directory of German Battle Tanks, Armoured Cars, Self-propelled Guns, and Semi-tracked Vehicles, 1933–1945. London: Arms and Armour Press, 1978 (revised edition 1993). ISBN 0-85368-202-X; rev. ed. ISBN 1-85409-214-6.

Legături externe[modificare | modificare sursă]